Tag: obiective

  • Oprescu: Vom avea piste pentru biciclişti atât pe carosabil, cât şi pe trotuare

     “Astea noi (bulevardele, n.r.) pe care le termin acum, cum ar fi Liviu Rebreanu sau Berzei, le facem cu piste de biciclete. La fel şi cele pe care le începem, le-am conceput cu piste de biciclete pe carosabil. Pe cele vechi care au trotuare late vom face pistele de biciclete aşa cum sunt în Copenhaga, vom îngusta trotuarul şi vom face piste de biciclete”, a spus Sorin Oprescu, la Forumul Grupului de lucru pentru realizarea Planului Integrat de Mobilitate în Municipiul Bucureşti şi zona sa regională de influenţă în transport.

    Potrivit lui Sorin Oprescu, decizia amplasării pistelor şi pe carosabil a fost luată în urma discuţiilor avute cu reprezentanţii organizaţiilor nonguvernamentale, în cadrul grupurilor de lucru dedicate “chestiunii pistelor de biciclişti”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Călătorie de vis în ţara unde timpul stă pe loc

    de ROXANA BĂLCESCU (COPROPRIETAR AL AGENŢIEI DE TURISM ŞI EVENIMENTE CMB TRAVEL)


    EI BINE, VĂ SPUN CU MÂNA PE INIMĂ CĂ GRECIA ESTE ÎN TOPUL ACESTOR DESTINAŢII ÎN CEEA CE MĂ PRIVEŞTE. În Grecia nu cred că poţi face o simplă vizită, de Grecia trebuie să te îndrăgosteşti ca să o simţi de fapt aşa cum este. Sincer?! M-am îndrăgostit de la prima vizită.

    Şi pentru că este relativ dificil să alegi pe care dintre renumitele insule să poposeşti, m-am oprit întâi două zile în Atena pentru a intra în atmosfera tipic grecească şi apoi am deschis harta şi am pus degetul pe „cea mai frumoasă„: insula Santorini (Kalliste). Kalliste înseamnă de fapt cea mai frumoasă în greacă şi reprezintă unul dintre cele minimum patru nume care îi sunt azi atribuite mirificei insule.

    Dar până a ajunge acolo trebuie să vă spun câteva cuvinte şi despre Atena. Pe lângă partea modernă a oraşului şi pe lângă atracţiile bine cunoscute precum Pantenon, Acropole, Muzeul Arheologic Naţional, Muzeul de Artă Cicladică, Muzeul Bizantin sau Piaţa Syntagma, atât de încercată în ultima perioadă, se spune că partea esenţială a spiritului atenian o veţi regăsi în Piaţa Monastiraki şi pe toate străduţele înguste care pornesc din acest loc.

    Şi totul începe de la oamenii care încearcă să îţi vândă aproape orice, de la bijuterii la piese de mobilier, ceramică, suveniruri din argint ori fără nicio valoare sau piese de antichitate de a căror autenticitate e bine să te îndoieşti. Poate fi distractiv să te târguieşti cu grecii la cumpărături, însă trebuie să fiţi în acelaşi timp extrem de atenţi, pentru că, spre deosebire de spiritul bazarurilor pe care le regăsiţi în Turcia, veţi simţi cu destulă usurinţă la un moment dat o limită pe care aceştia o stabilesc într-o directă conexiune cu mândria şi demnitatea lor.

    Este bine să nu insistaţi peste această limită, poate fi interpretată drept o ofensă gravă asupra muncii lor şi asupra valorilor pe care obiectele pe care încearcă să vi le vândă le reprezintă intrinsec.

    PE ACEEAŞI POZIŢIE PENTRU CEI CARE VOR SĂ CUNOASCĂ ADEVĂRATUL SPIRIT GRECESC ESTE ŞI UN ALT CARTIER PE CARE NU TREBUIE SĂ ÎL RATAŢI: pitorescul Plaka, cea mai veche parte a oraşului. Plin de vechi case greceşti, de taverne, cafenele şi mici magazine, Plaka este un mix de culori, zgomote şi mirosuri de mâncare tradiţională care te încântă şi te fac să simţi Grecia autentică.

    Şi încă un pont: nu plecaţi din Atena fără să admiraţi un superb apus de soare de pe Colina Lycabettus, cel mai înalt punct al oraşului. O cină delicioasă în restaurantul special amenajat aici şi o vedere panoramică asupra oraşului, absolut încântătoare, este tot ce aveţi nevoie pentru a vă îndrăgosti iremediabil de Grecia. Dacă aţi reuşit să simţiţi măcar puţin libertatea spiritului grecesc, înseamnă că e momentul să pornim spre Santorini.

    Un lucru de care trebuie să tineţi cont în Grecia: trebuie ca voi să vă organizaţi bine călătoria şi să nu lăsaţi asta în seama lor. După ei, dacă ai pierdut un autobuz, nu e nicio grabă, că mai vine unul, dacă ai ratat un feribot, nu e nicio grabă, că mai vine unul, chiar dacă e a doua zi… Azi nu se merge cu catamaranul către insulă că bate vântul. Şi atunci când?! Nu ştim, când se opreşte vântul… Şi tot aşa. Ca urmare, asiguraţi-vă că v-aţi făcut planul cum trebuie şi, la o adică, să aveţi şi unul de rezervă.

  • Şedinţa PNL pentru nominalizarea la Transporturi, amânată cu o oră, “din motive obiective”

     Până la ora 12.00, la sala de şedinţe a grupului PNL din Camera Deputaţilor, unde a fost convocată şedinţa, au venit câţiva dintre membrii conducerii partidului, printre care Tudor Chiuariu, Norica Nicolai, Ioan Ghise, Andrei Gerea, precum şi o parte dintre liderii de filiale.

    Cei veniţi la şedinţă înainte de ora 12.00 au fost anunţaţi că reuniunea va debuta la ora 13.00, “din motive obiective”, fără a fi furnizate şi alte detalii.

    Pe de altă parte, în jurul orei 11.30, PNL a dat publicităţii un comunicat de presă în care precizează că decizia de clasare emisă de Curtea de Apel Oradea în cazul promovat de ANI împotriva deputatului Ovidiu Silaghi este definitivă şi irevocabilă. De asemenea, PNL aminteşte şi că Ovidiu Silaghi a mai fost ministru al Transporturilor în perioada mai-decembrie 2012.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Pascariu, Tarom: Heinzmann nu a îndeplinit nici 30% din obiectivele propuse în planul de management

     Pascariu a spus că din aceste motive Consiliul de Administraţie i-a solicitat directorului general, Christian Heinzmann, să accepte reducerea mandatului de la patru ani la un an.

    Preşedintele CA al Tarom a afirmat că Heinzmann a angajat 40 de persoane. Deşi i s-a cerut să renegocieze contractele angajaţilor, acesta a reuşit să modifice un singur contract.

    Pascariu a adăugat că un expat singur care conduce o companie de stat este pierdut, pentru că un străin într-o astfel de poziţie este izolat.

    “Un expat în fruntea unei companii de stat este pierdut. Recomandarea pe care o voi face Guvernului este să nu mai facă acest experiment”, a afirmat el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Percheziţii în Capitală, într-un dosar de evaziune: Este vizată o firmă de pază administrată de fiul lui Sorin Ovidiu Bălan

     Poliţiştii vor pune în executare trei mandate de aducere în urma celor cinci percheziţii domiciliare, persoanele vizate fiind suspectate de implicare în săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Capitalei.

    Potrivit unor surse din Poliţie, controalele vizează firma de pază ASG Security Logistic, al cărei administrator este Alexandru Ion Bălan, fiul fostului realizator TV Sorin Ovidiu Bălan. În urma percheziţiilor vor fi duşi la audieri Alexandru Ion Bălan, mama acestuia, asociat în firmă, şi contabila societăţii.

    Totodată, verificările făcute de poliţişti, cu sprijinul Inspectoratului Teritorial de Muncă, vizează identificarea persoanelor care asigură paza celor 25 de obiective controlate. Echipele de control verifică dacă cei care asigură paza acestor obiective au contracte de muncă, dacă acestea au fost înregistrate la ITM şi dacă angajaţii au atestate profesionale, a precizat Poliţia Capitalei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Suceava: Proiect de promovare online a obiectivelor culturale şi turistice prin plăcuţe cu coduri QR

     Potrivit unui comunicat al Bibliotecii Bucovinei din Suceava, instituţia, împreună cu bibliotecile publice din Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Gura Humorului, dar şi cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Suceava şi Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Suceava, va implementa proiectul Descoperă Suceava prin coduri QR.

    Aplicaţia, în valoare de 16.900 de lei, este finanţată de International Research & Exchanges Board (IREX), Biblioteca Bucovinei fiind câştigătoare a concursului “Idei de 15.000 + lei” din cadrul programului BIBLIONET.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O navă de croazieră cu o mie de turişti germani ajunge joi în Portul Constanţa. Pasagerii vor vizita obiective de pe litoral şi din Capitală

     Potrivit reprezentanţilor Companiei Naţionale “Administraţia Porturilor Maritime” SA Constanţa, nava vine de la Odessa şi se îndreaptă spre Istanbul, are la bord 994 de pasageri şi este deservită de un echipaj format din 521 de persoane.

    Vasul urmează să ajungă la terminalul de croaziere din Portul Constanţa joi dimineaţă, la ora 08.00, plecarea fiind programată pentru aceeaşi zi, la ora 18.00. Programul turiştilor germani pe perioada şederii în România include, la alegere, vizitarea unor obiective din zonă – Constanţa, Histria ori Delta Dunării, dar şi o excursie la Bucureşti, la Patriarhie, Palatul Parlamentului şi Muzeul Satului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bank Leumi România a înregistrat profit anul trecut

    “Rezultatele anului 2012 sunt bună măsură consecinţa elaborării şi implementării unei strategii de repoziţionare adoptată cu doi ani în urmă, aceea de concentrare asupra segmentului IMM. Am lansat produse noi, potrivite pentru clienţiir noştri, am instruit mai bine forţa de vânzări, am investit în creşterea confortului oferit clientului în sucursale, am relocat unităţi.

    În plus, am acordat o atenţie sporită activităţii de monitorizare a activelor cu probleme, identificând în dialog cu clienţii noştri soluţii pentru depăşirea dificultăţilor de moment”, declară Laurenţiu Mitrache, preşedinte executiv Bank Leumi România.

    Soldul creditelor brute a crescut în 2012 cu peste 7,7%, la 981,32 milioane lei la 31 decembrie 2012. În ce priveşte finanţările acordate companiilor, acestea au ajuns la 716,3 milioane lei la 31 decembrie 2012, înregistrând o creştere de 6,6% faţă de 31 decembrie 2011.

    Creditele pentru clienţii individuali au crescut cu 10,8%, atingând un sold de 265 milioane lei la 31 decembrie 2012, faţă de final de an 2011.
    Depozitele clienţilor au atins valoarea de 613,73 milioane lei.

    Capitalurile proprii au crescut cu 6%, la 224,35 milioane lei datorită profitului înregistrat în anul 2012.Rentabilitatea capitalului (ROE) înregistrată la finalul anului 2012 este de 6,2%.

    Rata solvabilităţii este de 20,15% faţă de limita reglementată de 8%, iar lichiditatea este de 1,5 (faţă de limita reglementată de 1), demonstrând soliditatea Bank Leumi România.
    Bank Leumi România are o reţea de 23 de unităţi şi 307 angajaţi.
    Bank Leumi România este subsidiară a Grupului Leumi, lider al pieţei bancare din Israel, cu prezenţă în 17 ţări, prin cele peste 300 de unităţi.
     

  • Schimbare de management la Gecad Net

    Echipa de management a Gecad Net este condusă începând din această lună de Cezar Cursaru, care preia poziţia de CEO şi care se va ocupa de dezvoltarea strategiei companiei în scopul îndeplinirii noilor obiective de afaceri. Şerban Prejoianu, cel care a ocupat până acum poziţia de director general al companiei, îşi va continua activitatea în cadrul echipei de management şi se va dedica în continuare dezvoltării liniilor tradiţionale de afaceri.

    Gecad Net, companie specializată în comercializarea şi implementarea de aplicaţii software, va acorda în anul 2013 o atenţie mărită proiectelor complexe derulate la organizaţii mari şi foarte mari, cu scopul de a-şi exploata în mod optim expertiza tehnică şi de afaceri acumulată în ultimii 20 de ani. Totodată, compania va continua să îşi sporească ponderea serviciilor în structura de venituri pe 2013, tendinţă ce va continua şi în 2014.

    Compania a încheiat anul 2012 cu o cifră de afaceri de 3,5 milioane euro, în creştere cu 15% faţă de 2011. În acest an, compania anticipeaza venituri de minimum 4 milioane euro.

     

  • Grecia va cere prelungirea perioadei pentru atingerea obiectivelor din programul de ajutor extern

    Reprezentanţi ai creditorilor Greciei au semnalat însă în ultima perioadă că o astfel de cerere nu va fi acceptată. Premierul Antonis Samaras, liderul socialist, Evangelos Venizelos, şi şeful stângii Democratice, Fotis Kouvelis, au discutat mai mult de două ore luni, dar nu au ajuns la un acord final asupra reducerilor de cheltuieli pe care trebuie să le implementeze Atena. Grecia este deja în întârziere cu atingerea obiectivelor din programul de ajutor financiar, după ce două runde de alegeri parlamentare anticipate au blocat reforma economiei.

    Mai multe pe mediafax.ro