BusinessMagazin

Tag: libertate

  • Opinie Aliz Kosza: Despre libertate

    Mare adevăr a spus Goethe… întotdeauna există ceva PESTE ceea ce trăieşti azi şi, de fapt, în asta constă frumuseţea vieţii.

    Pe de altă parte, trăiesc din nou forţa cuvintelor care m-au atras şi m-au mobilizat toată viaţa: “the sky is the limit”. Glumeam adesea cu colegii, jucându-ne cu abrevierea SRL-ului din limba engleză şi spunând că noi suntem “… un-limited” company. Este bine să dai frâu liber imaginaţiei.

    Această atracţie permanentă către jocul infinit m-a ajutat să testez limitele momentelor, limitele contextelor şi mi-a dat satisfacţia lucrului bine făcut şi a împlinirii profesionale. Recunosc, această limită fără limite îmi dădea sentimentul, mie şi echipelor cu care am lucrat, că mereu se poate altfel, mereu se poate mai bine, mereu se poate mai mult… Acesta este, de fapt, rolul liderului: să imprime cultura libertăţii şi a gândirii libere în organizaţie, stimulând astfel energiile pozitive care întreţin interacţiunea echipelor şi creativitatea fără limite.

    M-am străduit în toată cariera mea să transfer o doză consistentă de libertate oamenilor din organizaţiile în care am lucrat, dându-le implicit şi responsabilitatea aferentă. Această libertate i-a ajutat să fie mult mai creativi, mai performanţi şi mai respectaţi. Libertatea nu înseamnă neapărat să nu faci parte dintr-o organizaţie, ci înseamnă să poţi gândi neîngrădit, să iei decizii, să fii responsabil, să te mişti liber, să spui ceea ce gândeşti, să relaţionezi liber cu cei din jur şi să fii tu însuţi. Libertatea mai înseamnă să respecţi libertatea altora şi să ai curaj. Mi-a plăcut întotdeauna ce am făcut, am avut şansa să fac doar ce am vrut şi cu multă pasiune. Am condus companii româneşti, străine, multinaţionale, companii cu structuri rigide sau mai flexibile. Chiar şi aşa, cu statut de angajat, am avut mereu libertatea să aleg companiile în care am lucrat şi cu care m-am simţit în rezonanţă. Am fost un lider şi un om foarte liber, pentru că am avut şansa să lucrez cu oameni care, la rândul lor, mi-au dat foarte multă libertate de acţiune.

    Perspectiva mea însă s-a schimbat în ultimele două luni, când am devenit eu însămi un liber profesionist după atâţia ani de management. Aceasta este o altfel de libertate, pe care am mai trăit-o doar în zborurile cu balonul sau în avionul de mici dimensiuni din care bifam vârfurile de peste 8.000 de metri ai munţilor stâncoşi din Himalaya. Acum, în această nouă postură, am timp să creez propria strategie despre cum voi dezvolta strategii câştigătoare pentru firmele din România… Am activat, în 20 de ani, în şase industrii diferite şi nu mi-a fost teamă de schimbare, pentru că schimbarea este cea mai bună sursă pentru cunoaştere şi progres. Fiecare zi este o nouă provocare, un necunoscut şi o sărbătoare. Libertatea ne dă libertatea să schimbăm mereu şi ne deschide noi orizonturi.

    Libertatea pe care o trăiesc azi are o altă dimensiune. Această libertate mă eliberează şi mai mult de condiţionări, pot să fiu cu adevărat creativă! Cred că viitorul este al organizaţiilor cu adevărat libere, nepoluate, dinamice şi creative. Menirea mea este să ajut cât mai mulţi lideri şi manageri din România să conştientizeze că numai cu oameni liberi şi motivaţi pot creşte eficienţa, performanţa şi profitabilitatea în companiilor lor.

    Aliz Kosza a acumulat de-a lungul carierei sale experienţă în turism, vânzări, distribuţie şi marketing, business development, achiziţii şi fuziuni, management strategic. De-a lungul anilor a lucrat în companii precum Procter & Gamble, Kraft, Agfa Film, Mol România, Orkla Foods şi Fabryo Corporation.

  • Opinie Iuliana Stan, Human Synergistics: Răutatea şi inteligenţa morală

    Răutatea este un proces de devenire, nu este ceva intrinsec naturii umane. Dacă personalitatea este ceva cu ce ne naştem şi care se ajustează destul de greu, valorile şi convingerile după care funcţionăm sunt dobândite de-a lungul vieţii, prin experienţele la care suntem expuşi şi se pot, deci, modifica. Deşi de cele mai multe ori valorile după care oamenii funcţionează sunt similare şi universal valabile, diferenţa apare din felul în care oamenii acţionează pentru a-şi urmări şi atinge aceste convingeri în care cred. Astfel, în mod paradoxal, şi omul bun şi omul rău pot vorbi despre justeţe ca principiu fundamental după care se ghidează în viaţă, unul însă o va face după propriile legi, altul după cele universal şi moral acceptate. Nu este vorba în a doua situaţie de conformism sau de lipsă de originalitate, ci de integritate şi de inteligenţă morală. Dacă stai de vorbă cu omul rău, el are motive serioase şi bine întemeiate pentru care este aşa, iar lumea acestui fel de oameni este extrem de îngustă şi puţin permisivă, dar este singura lume în care se descurcă să funcţioneze.

    Oricine a devenit rău este, în cele mai multe cazuri astfel nu pentru că are ceva cu sau împotriva celorlalţi, ci pentru că vrea să se protejeze si să se maximizeze pe sine. Dintre toate dimensiunile măsurabile referitoare la comportamentele oamenilor, răutatea este singura care poate fi evaluată corect doar de cei asupra cărora se răsfrânge, nicidecum de cel care o generează, el fiind mânat, cum spuneam, de intenţii bune. Oricine e rău se simte îndreptăţit să fie aşa raportându-se la universul lui limitat de credinţe şi convingeri. El va avea explicaţii şi raţionalizări despre percepţia pe care o au cei din jur asupra lui, în cazul în care este interesat să asculte. Interesul personal faţă de propria răutate ne poate da astfel informaţii despre cât de acută este răutatea cuiva. Dorinţa permanentă de învăţare şi gradul de curiozitate despre părerile altora pot fi indicatori ceva mai subtili ai cantităţii de răutate. Adesea, cei mai mulţi dintre oamenii răi se autopercep drept exigenţi, riguroşi sau corecţi. O vreme am fost tentată să cred că inteligenţa cognitivă se corelează cu răutatea, dar fenomenul este atât de indezirabil social şi atât de dăunător, încât e nevaloros să alegem între răul needucat şi răul inteligent. Un om cu adevărat exigent, riguros sau corect în exces va fi mai degrabă perceput ca fiind dur, nu neapărat rău. Un om rău şi needucat este periculos, unul rău şi educat devine şi mai periculos deoarece acţiunile lui sunt, în mod cert, premeditate. Conştiinţa socială şi inteligenţa morală sunt direct proporţionale cu cantitatea de răutate pe care o manifestăm. Duritatea unui om cu inteligenţa morală mare nu va fi percepută drept răutate, ci, mai mult, va fi apreciată şi căutată.
    Oamenii răi şi inteligenţi sunt aşa în majoritatea situaţiilor pentru că nu se simt valorizaţi la nivelul la care ei percep că ar trebui să primească valorizarea, iar ei merită totdeauna mai mult decât au, pot şi ştiu mai mult decât cei din jurul lor, în percepţia lor. Aproape niciodată aceşti oameni nu vor înţelege şi nu îşi vor asuma relaţia cauzală dintre acţiunile lor şi efectele pe care le produc asupra celor cu care intră în contact. Lor le este imposibil să mute lupa prin care îi disecă pe alţii şi asupra lor

    înşişi. Orice fac ei altora are sens, orice li se întâmplă dinspre alţii e o nedreptate asupra lor de care ei trebuie să se protejeze şi sunt în permanentă ofensivă. O cale de manifestare preferată este cinismul, atitudinea constant băşcălioasă şi cu conţinut legat de detalii, nu de scop. Soră cu cinismul este şi agresivitatea de dragul agresivităţii, preventiv ca să le ştie lumea de frică sau, la fel de grav, să nu fie luaţi de fraieri. Pentru organizaţii, cinismul şi agresivitatea sunt manifestările cele mai toxice cu putinţă, nimic nu poate egala efectele lor dăunătoare asupra oamenilor şi asupra performanţei în ansamblu. Impactul acestui fel de manifestare este mai dezastruos decât orice decizie de business proastă.

    Răutatea mai poate fi asociată şi cu stabilitatea emoţională, cu echilibrul. Evident un om rău nu este bine cu el însuşi pentru că universul convingerilor în care funcţionează el este limitat şi volatil, pe când un om cu inteligenţă morală este mereu bine cu el însuşi, pentru că oricât de greu i-ar fi, el nu îşi încalcă propriile convingeri sau nu vine vreodată în conflict cu propriul sistem de valori. Dacă prostia poate fi tolerată în anumite limite, răutatea este nenegociabilă în orice context se manifestă, personal, organizaţional sau social.

    Iuliana Stan este OD & leadership consultant şi director general al Human Synergistics România

  • Libertatea organizaţională şi personală: un dat sau un luat?

    Eşti fericit datorită unor motive, ai o comunicare bună pentru că există un cadru care asigură acest lucru, ai libertate atât cât spaţiul în care te mişti îţi permite. Câtă libertate ne permit organizaţiile să avem? Cum definim spaţiul în care suntem liberi? Câtă libertate ne permit relaţiile pe care le avem cu cei cu care interacţionăm? Ce preţ are libertatea? Dacă are preţ, mai este libertate? Este prea multă libertate o lipsă de libertate?

    În mod paradoxal, şi sunt sigură că aţi întâlnit astfel de oameni, cei care percep că nu au libertate suficientă sunt şi cei care spun că anumite lucruri nu sunt treaba lor sau nu sunt în responsabilitatea lor şi ei sunt în permanenţă victima unor cercuri vicioase în care rezolvările sunt totdeauna în afară. O altă categorie sunt cei care “merită” libertatea, cei care se autoproclamă liberi şi tind să devină (mici) tirani pentru că, la fel cu orice lucru însuşit cu forţa, şi libertatea astfel obţinută se poate pierde şi atunci cea mai bună apărare este ofensiva permanentă şi intimidarea oricui ar putea perturba spaţiul atât de protejat.
    Este libertatea un dat? Putem da mai multă libertate celor din jurul nostru? Cu siguranţă putem lua mai multă libertate, însă de dat nu putem da deloc. Oricine simte că trebuie să îşi primească libertatea de la altcineva are slabe şanse să fie vreodată liber.

    Şi eu am fost un om care a vrut libertate la un moment dat, nu doar în spaţiul organizaţional, dar şi în cel personal. Retrospectiv, uitându-mă la libertate aşa cum o înţeleg acum şi vorbind cu oamenii despre ce înseamnă nevoia de libertate în organizaţii, am conştientizat că foarte rar oamenii înţeleg că libertatea este o consecinţă a responsabilităţii. Cu cât ai responsabilităţi mai mari şi mai diverse şi mai bine onorate într-o organizaţie, cu atât îţi creşte spaţiul în care te poţi mişca, deci ai libertate mai multă. Libertatea nu este un scop de atins, ea se întâmplă atunci când simţi că ceea ce faci tu, ca om sau ca angajat, contează pentru cei din jur. Orice om care are percepţia aceasta nu va simţi niciodată că are nevoie de mai multă libertate. Cu alte cuvinte, un alt mecanism care poate produce libertate este să înţelegem consecinţele şi semnificaţia a ceea ce facem fiecare dintre noi asupra celorlalţi, colegi, clienţi, prieteni, şefi, subalterni, iar această clarificare va creşte spaţiul libertăţii pe care o avem. Pe de altă parte, am înţeles şi de la oamenii liberi ce îi face să se simtă astfel şi, surprinzător, ei îşi înţeleg liber-tatea mai ales prin plăcerea şi bucuria pe care le au făcându-şi treaba.

    Cumva, libertatea nu este urmărită, ea urmează. Am interacţionat cu oameni care spun că ei fac anumite lucruri pentru că sunt liberi, însă nu cunosc niciun om liber care să simtă nevoia să facă sau să spună ceva despre libertatea lui. Am conştientizat astfel că libertatea unui om se întinde până acolo unde se întâlneşte cu libertatea altui om, indiferent cum sunt măsurate şi înţelese aceste libertăţi. Liber nu eşti dacă poţi face ce vrei tu când vrei tu şi cum ai tu chef să faci, ci dacă ai modestia şi adevărata libertate interioară să rămâi receptiv la orice se întâmplă în jurul tău şi să poţi reacţiona cât mai potrivit şi mai adecvat. Libertatea este de fapt un mare rafinament care se poate dobândi în timp prin receptivitate. Am întâlnit în organizaţii şi oameni neîngrădiţi formal de nimeni şi de nimic, dar care nu se simţeau liberi şi, căutând să înţeleg cum de nişte oameni liberi nu sunt liberi, am realizat că prea multă libertate de fapt înseamnă tot lipsă de libertate. Îngrădirea vine din îngustimea cu care unii oameni se uită la libertatea pe care nu ştiu cum să o folosească. Cu siguranţă, dacă îi întrebaţi ce vor de fapt ca să se simtă liberi, vor spune ceva ce depinde de cineva sau de ceva extern. Îi puteţi ajuta astfel pe cei care vor să fie liberi să profite de dificultăţile care aparent îi îngrădesc pentru a se întoarce către ei înşişi şi pentru a profita de oportunitatea reală de dezvoltare pe care o au, aceea de a-şi mai lărgi spaţiul libertăţii. O nevoie de libertate este în realitate o nevoie de retragere şi de redefinire a cadrului în care oamenii interacţionează, iar preţul libertăţii este atât de mare pe cât este şi valoarea libertăţii pentru cine o caută.

    Câtă libertate ne trebuie în spaţiul organizaţional? Atâta cât percepe fiecare că are nevoie în spaţiul jobului şi al responsabilităţilor pe care le are de realizat.

    Iuliana Stan este OD & leadership consultant şi director general al Human Synergistics România.

  • Înscrierea în clasa pregătitoare şi clasa I, între libertatea de a alege şi limitare la locuri

    Clasa pregătitoare, o premieră pentru sistemul de învăţământ românesc, a adus, ca orice lucru nou, şi o serie de discuţii pro sau contra.

    Ministerul Educaţiei anunţa introducerea, din septembrie 2012, a clasei pregătitoare ca pe o schimbare uşoară, în care, spre deosebire de grupa pregătitoare de la grădiniţă, prezenţa este obligatorie, copiii vin patru ore pe zi la şcoală, se pun absenţe, dar copiii învaţă jucându-se şi nu primesc note sau calificative.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • România a urcat puternic într-un top privind libertatea economică

    Climatul economic din România a obţinut 7,08 puncte puncte, dintr-un total posibil de zece în ediţia 2011 a topului, faţă de 6,58 puncte în ediţia de anul trecut. Avansul puternic în clasament al României şi al altor ţări, precum Bulgaria, s-a datorat şi declinului libertăţii economice în alte state, care au sporit intervenţia guvernamentală în încercarea de combatere a crizei. Clasamentul este condus în ordine, ca şi anul trecut, de Hong Kong, Singapore şi Noua Zeelandă. Între statele din Europa Centrală şi de Est, cel mai bine s-a clasat înaintea României Slovacia (13), Estonia (15), Ungaria (15), Bulgaria (28) şi Cehia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Germania despre tratatul Schengen: Nu luati oamenilor libertatea de a calatori in Europa

    “Daca se poate imbunatati sistemul Schengen, atunci asta e bine
    si ar trebui sa se faca”, a spus ministrul german de externe, Guido
    Westerwelle. “Dar libertatea de a calatori in Europa este o
    realizare atat de importanta, incat nu trebuie sa devina obiectul
    niciunei negocieri”, a spus Westerwelle, citat de Deutsche
    Welle.

    Confruntate cu un aflux de imigranti provenind din Africa de
    Nord, Franta si Italia i-au transmis o scrisoare presedintelui CE,
    Jose Manuel Barroso, propunand reintroducerea temporara a
    controalelor la frontiere in interiorul spatiul Schengen.

    Revoltele din nordul Africii au dus la o migratie masiva catre
    Europa, iar multi dintre refugiati se indreapta mai intai catre
    insula italiana Lampedusa, aflata la circa 120 de kilometri de
    coasta tunisiana. Franta si-a luat angajamentul sa respecte vizele
    temporare emise de Italia pentru imigranti, dar a avertizat ca nu
    le va permite intrarea pe teritoriul sau celor care nu se pot
    sustine financiar.

  • De ce ramane liber Sechelariu

    Judecatoria sectorului 1 a respins, marti, cererea procurorilor
    Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) de arestare preventiva a lui
    Dumitru Sechelariu , actionar si consilier tehnic la SC Transport
    Public SA Bacau, acuzat de cumparare de influenta. Instanta a
    apreciat ca procurorii anticoruptie nu au prezentant suficiente
    probe sau motive temeinice pentru arestarea lui Dumitru Sechelariu,
    instanta nefacand absolut nicio referire la starea de sanatate a
    acestuia.Decizia a fost contestata de procurorii DNA la Tribunalul
    Bucuresti.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cornel Penescu si Gheorghe Constantin vor fi pusi in libertate

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • Dusmanul presei

    Ce vreau sa spun: cand cineva trebuie sa intervina pentru a
    apara libertatea presei inseamna ca societatea, si alaturi de ea o
    buna parte din presa, este deja bolnava. In democratiile definite
    drept “robuste” nu e nevoie ca cineva sa apere libertatea presei,
    intrucat nimanui nu-i trece prin cap s-o ingradeasca. Aceasta este
    prima ratiune a scepticismului meu, din care deriva o concluzie.
    Problema italienilor nu este Silvio Berlusconi.

    Istoria (vreau sa spun de la Catilina incoace)(1) a fost plina de
    oameni aventurosi, nu lipsiti de carisma, cu un simt slab al
    Statului, dar unul extrem de ascutit pentru propriile interese,
    care au dorit sa instaureze o putere personala, escaladand
    parlamente, magistraturi si constitutii, distribuind favoruri
    propriilor oameni de curte si (din cand in cand) propriilor
    curtezane, identificand placerea proprie cu interesul comunitatii.
    Si nu intotdeauna acesti oameni au cucerit puterea la care aspirau,
    deoarece societatea nu le-a permis acest lucru.

    Daca societatea le-a permis, de ce sa te superi pe acesti oameni si
    nu pe societatea care i-a lasat sa-si faca mendrele? Nu voi uita
    niciodata o istorie pe care o povestea mama mea, care pe cand avea
    20 de ani isi gasise o slujba buna ca secretara si dactilografa la
    un politician liberal – si accentuez, liberal. In ziua de dupa
    venirea lui Mussolini la putere acest om a spus: “Dar in fond,
    avand in vedere situatia in care se afla Italia, poate acest om va
    gasi modalitatea de a face putina ordine”. Iata, nu a fost energia
    lui Mussolini (ocazie si pretext) ceea ce a permis instaurarea
    fascismului, ci indulgenta si relaxarea acelui onorabil liberal
    (reprezentant exemplar al unei tari aflate in criza).

    Este prin urmare inutil sa te superi pe Berlusconi care, cum s-ar
    spune, isi face meseria. Majoritatea italienilor, care a acceptat
    conflictul de interese, care accepta patrulele cetatenesti, care
    accepta legea Alfano, si care acum ar fi acceptat destul de
    linistita – daca presedintele Republicii n-ar fi ridicat o
    spranceana -, botnita pusa (deocamdata doar experimental) presei.
    Aceeasi natiune ar accepta fara nicio ezitare, ba dimpotriva, cu o
    anumita complicitate malitioasa, faptul ca Berlusconi frecventeaza
    starlete, daca acum nu s-ar interpune Biserica, tulburand
    constiinta publica printr-o cenzura prudenta – ce va fi insa
    intr-un timp destul de scurt inlaturata intrucat italienii, in
    general buni crestini, merg dintotdeauna la curve chiar daca
    preotul spune ca n-ar trebui.

    Si-atunci de ce sa dedicam acestor alarme un numar al ‘L’espresso’
    , daca stim ca acesta va ajunge la cel deja convins de aceste
    riscuri ale democratiei, dar nu va fi citit de cel dispus sa le se
    accepte numai sa nu fie lipsit de portia de Big Brother -, cel care
    despre multe intamplari politicosexuale stie in fond foarte putin
    intrucat o mass-media in mare parte controlata nici nu pomeneste de
    asa ceva? Chiar, de ce s-o faci? Motivul este unul foarte simplu.
    In 1931, fascismul le-a impus profesorilor universitari, in numar
    de 1.200 la acea vreme, sa depuna un juramant de fidelitate fata de
    regim. Doar 12 (1 %) au refuzat s-o faca si au fost dati
    afara.

    Unii spun ca au fost 14, ceea ce confirma cat de neobservat a
    trecut fenomenul la acea epoca, lasand doar amintiri vagi. Multi
    altii, care vor ajunge apoi personaje eminente ale antifascismului
    postbelic, sfatuiti chiar de Palmiro Togliatti(2) sau de Benedetto
    Croce(3), au depus juramantul pentru a putea continua sa-si
    raspandeasca invataturile. Probabil ca cei 1.188 care au ramas
    aveau dreptatea lor, din diferite motive si toate onorabile. Insa
    cei 12 care au spus “nu” au salvat onoarea Universitatii si in
    definitiv onoarea tarii. Iata de ce trebuie din cand in cand sa
    spui “nu” chiar daca, dintr-un punct de vedere pesimist, se stie ca
    nu va servi la nimic. Cel putin ca sa poti spune intr-o zi ca ai
    spus-o.