Tag: lege

  • Proiect de lege în Finlanda. Diferenţele salariale dintre femei şi bărbaţi să fie eliminate

    Finlanda publică deja venitul impozabil al fiecărui cetăţean, un eveniment care creează o frenezie anuală în mass-media. Acest fapt a dus la o serie de contestaţii legate de politicile de confidenţialitate. Dar datele fiscale nu oferă o imagine completă, aşă că acum guvernul de coaliţie de centru-stânga al ţării vrea să ducă mai departe mandatul de transparenţă pentru a reduce diferenţa de remunerare între femei şi bărbaţi, relatează Bloomberg, citat de Ziarul Financiar.

    O nouă lege propusă, potrivit unui raport Reuters, ar permite lucrătorilor care suspectează discriminari bazate pe gen să aibă acces la o dezvăluire completă a veniturilor colegilor, astfel încât să poată contesta orice disparitate. Dacă va fi adoptat, experimentul finlandez va fi urmărit îndeaproape şi de alte ţări. Cu toate acestea „studenţii” acestui experiment ar trebui să procedeze cu prudenţă; adesea, legile menite să îndeplinescă obiective sensibile au consecinţe nedorite.

    Subiectul asigurării unui salariu egal pentru o muncă egală a fost dezbătut de-a lungul anilor în cărţi, articole academice şi proiecte de lege. Există, în general, două tipuri de soluţii: cele care necesită decizii de cheltuieli publice şi cele care încearcă să elimine părtinirea prin transparenţă.

    În primul rând se discută o serie de remedieri sistemice, cum ar fi salariile minime mai mari (deoarece femeile tind să ocupe în mod disproporţionat poziţii cu salarii mici), zilele de boală plătite sau concediile de maternitate mai bine remunerate, astfel încât femeile să nu fie dezavantajate în cariera lor. Deoarece femeile deţin o parte disproporţionată din îngrijirea copiilor şi îngrijirea la domiciliu, chiar şi în epoca noastră mai iluminată, eşecul de a pune în aplicare sprijinul duce adesea la dezavantaje mai mari faţă de omologii bărbaţi. Deloc surprinzător, aceste remedieri tind să creeze societăţi mai echilibrate.

    Finlanda bifează deja majoritatea căsuţelor din primul set de remedieri. Statul are unele dintre cele mai generoase politici de concediu parental (140 de zile de concendiu plătit pentru fiecare părinte după naşterea copilui, ceea ce reduce „pedeapsa pentru maternitate”, deşi femeile iau mai mult concediu decât bărbaţii). În 2020, Finlanda a fost clasată pe locul trei în topul Forului Economic Mondial al celor mai echitabile state.

    Şi totuşi, ţara se numără printre ultimele state din UE în ceea ce priveşte diferenţa de remunerare între femei şi bărbaţi. Femeile au câştigat cu peste 17% mai puţin decât bărbaţii în 2020, plasând Finlanda aproape de partea de jos a listei ţărilor OECD (The Organisation for Economic Co-operation and Development) în ceea ce priveşte egalitatea salarială. Acest lucru ridică câteva întrebări despre cât de importantă este cu adevărat diferenţa de salarii atunci când vine vorba de egalitatea de gen.

    Al doilea tip de soluţie este transparenţa salarială, astfel încât lucrătorii să aibă monedă de negociere şi să aibă recurs în cazurile de discriminare. Este greu să lupţi pentru o remuneraţie corectă când nu ai idee ce fac colegii tăi. Spre exemplu, Norvegia, o ţară care are scoruri ridicate la egalitatea de gen, face publice toate declaraţiile fiscal şi are, de asemenea, una dintre cele mai mici diferenţe salariale de gen dintre toate ţările avansate.

    În martie, Comisia Europeană a introdus o propunere de directive care ar cere firmelor cu peste 250 de angajaţi să-şi raporteze public diferenţa de remunerare între femei şi bărbaţi, să ţină evidenţa internă asupra disparităţilor şi să abordeze orice diferenţe de peste 5% nejustificabile din motive neutre din punct de vedere al genului. Legea propusă de Finlanda, desigur, merge mult mai departe.

    Într-o judecată de remunerare pot intra mulţi factori, inclusiv experienţa, productivitatea, domeniile de expertiză sau contribuţia persoanei la dinamica unei echipe, potenţialul de creştere sau adaptabilitatea. Uneori, diferenţele salariale sunt circumstanţiale mai degrabă decât un rezultat al părtinirii şi nu sunt uşor de remediat în limitele bugetare fără a pierde angajaţi valoroşi.

  • Începând cu anul viitor, elevii din România vor avea două materii noi în programa şcolară

    Şeful statului a promulgat un proiect de lege care propunea introducerea cursurilor de educaţie financiară şi de educaţie juridică în programa şcolară începând cu anul şcolar viitor.

    Proiectul de lege prevedea modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011 cu modificările şi completările ulterioare. Proiectul de lege a fost promulgat de către şeful statului în data de 16 noiembrie 2021 prin Decretul nr. 1113/16/11/2021 şi a devenit Legea nr. 273/16/11/2021.

    Conform documentului oficial, cursul de competenţe antreprenoriale va deveni cursul de competenţe antreprenoriale, financiare şi juridice.

    Potrivit Asociaţiei Vedem Just, propunerea legislativă depusă la începutul anului în Parlament a vizat iniţial doar introducerea educaţiei antreprenoriale şi financiare, iar Camera Deputaţilor l-a adoptat în această formă pe 7 septembrie 2021. În Comisia pentru învăţământ, tineret şi sport de la Senat s-a introdus un amendament cu privire la educaţia juridică.

    Asociaţia mai sublinia că educaţia juridică se studiază în prezent ca opţional în curriculum la decizia şcolii de 6.900 de elevi din 122 unităţi şcolare situate în 33 de judeţe şi este predată de către 138 de profesori instruiţi de Vedem Just.

    Legea va intra în vigoare după ce va fi publicată în Monitorul Oficial.

  • Se vor schimba regulie drastic pentru comerţul cu maşini. Comportamentul care se va pedepsi cu închisoare de la o lună la un an

    În această lună a fost depusă la Senat o propunere legislativă privind stabilirea anumitor prevederi referitoare la certificarea istoricului vehiculelor rutiere utilizate în vederea înmatriculării acestora în România.

    Propunerea legislativă numărul B522/2021, depusă la Senat luni, 08 noiembrie 2021, vizează, în special, stoparea practicii de a comercializa autoturisme care au kilometrajul dat înapoi. Pentru această propunere legislativă, iniţiatorul a solicitat procedura de urgenţă.

     “Astfel, “Registrul Auto Roman” va înfiinţa şi va gestiona registrul electronic privind evidenţa citirilor odometrelor autovehiculelor din România. Acest registru este constituit din informaţiile culese de RAR cu ocazia prestaţiilor efectuate direct asupra autovehiculelor şi cu ocazia supunerii autovehiculelor inspecţiei tehnice periodice în cadrul staţiilor autorizate de ITP.

    De asemenea, registrul va conţine informaţiile transmise RAR-ului de către operatorii economici autorizaţi care desfăşoară activităţi de reparaţii, întreţinere şi reglări funcţionale ale vehiculelor rutiere precum şi activităţi de modificări constructive şi reconstrucţia vehiculelor rutiere.

    Propunerea de act normativ prevede ca orice înlocuire a odometrului unui vehicul cu un altul cu un kilometraj mai mic să fie considerate un act de fraudă în cazul în care aceasta nu este înregistrată şi transmise corespunzător către RAR. Vor fi astfel evitate vânzările de automobile care au dispozitive de măsurare a distanţei parcurse modificate.”, aşa cum scrie în expunerea de motive la prezenta propunere legislativă.

    Conform formei iniţiatorului, modificarea indicaţiei odometrului unui vehicul, solicitarea modificării indicaţiei odometrului sau orice acţiune sau inacţiune de natură să influenţeze înregistrarea exactă a numărului kilometrilor parcurşi de un autovehicul constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.

    De asemenea, comercializarea autovehiculelor cu odometrul modificat sau defect constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună şa un an sau cu amendă.

    Pentru ca această propunere legislativă să intre în vigoare este necesar să fie adoptată de Parlament şi să fie promulgată de şeful statului, ca apoi să fie publicată în Monitorul Oficial.

     

     

     

     

  • Cine sunt românii care NU se pot vaccina. Declaraţia de ULTIMĂ ORĂ a lui Valeriu Gheorghiţă

    Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat recent pe site-ul instituţiei “ Ghid privind actele justificative necesare eliberării diverselor categorii de documente solicitate de contribuabili persoane fizice” care aduce clarificări pentru persoanele fizice despre formalităţile pe care trebuie să le parcurgă pentru când depun sau solicită documente de la autorităţile fiscale.

    Prin prezentul ghid, ANAF doreşte să ofere informaţii de calitate contribuabililor şi să se asigure că aceştia îşi pot îndeplini facil obligaţiile fiscale ce le revin.

    Ghidul a fost actualizat având în vedere modificările legislative intervenite în anul 2021 şi se adresează atât contribuabililor, cât şi unităţilor fiscale.

    Acest  ghid  are  ca  scop,  prezentarea  documentelor  justificative  necesare contribuabililor pentru a obţine diverse categorii de documente, autorizaţii şi alte înscrisuri  eliberate  de  Agenţia  Naţională  de  Administrare  Fiscală  şi  cuprinde documentaţia ce trebuie completată, depusă sau prezentată în vederea soluţionării celor mai frecvente solicitări ale următorilor contribuabili:

    – persoane fizice;

    – persoane fizice autorizate care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau persoane fizice care exercită profesii liberale, precum şi asocierile şi alte entităţi fără personalitate juridică.

    Puteţi consulta materialul informativ integral al ANAF AICI

     

     

  • Un mic pas spre modernizare: Instituţiile publice nu mai au voie să ceară copii inutile ale actelor

    Instituţiile publice nu mai pot solicita copii ale actelor, potrivit unei legi promulgată, marţi, de preşedintele Klaus Iohannis. Potrivit legii, sunt interzise copiile inutile, care se adună la dosarul cu şină.

    „Câştig important pentru cetăţean. Preşedintele Iohannis a promulgat legea care interzice statului să mai ceară de la persoanele fizice şi juridice copii după acte emise de acelaşi stat. La mai puţin de o jumătate de an de la înregistrarea proiectului legislativ la Parlament de către colegul deputat George Tuţă, proiect la care am semnat în calitate de coiniţiator. Suntem pe drumul cel bun pentru o administraţie publică modernă”, transmite senatorul PNL Alina Gorghiu.

    Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretul privind promulgarea Legii pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

    Potrivit legii, se interzice instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluţionării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţei publice centrale.

    Legea intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2022.

  • Gheorghiţă, despre legea certificatului verde:Ce semănăm în momentul de faţă o să culegem mai târziu

    „Dacă s-a respins urgentarea, eu înţeleg că nu avem o urgenţă epidemiologică. Cred că ceea ce semănăm în momentul de faţă vom culege mai târziu. Acesta este lucru pe care eu în înţeleg ca om şi ca coordonator al campaniei de vaccinare”, spune Valeriu Gheorghiţă.

    El spune, în calitate de medic, că măsurile pe care autorităţile trebuie să le ia trebuie să urmărească două aspecte – reducerea numărului de noi cazuri şi creşterea ratei de vaccinare.

    „Ca medic, eu cred că trebuie să luăm acele măsuri care să fie coerente, să fie logice încât să asocieze o reducere a riscului de infectare la nivel populaţional, dar, în egală măsură, să stimuleze rata de vaccinare, pentru că altfel, dacă măsurile sunt doar pentru scăderea numărului de cazuri, cum pot să fie anumite măsuri restrictive, dar nu putem creşte rata vaccinală, vom avea aceeaşi populaţie receptivă în perioada lunilor următoare, deci situaţia nu se va schimba”, conchide Gheorghiţă.

    Reprezentanţii USR susţin că prin respingerea la Camera Deputaţilor a dezbaterii în regim de urgenţă a proiectului legii certificatului verde s-a născut „o coaliţie monstruoasă împotriva sănătăţii publice”.

    În replică, liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, susţine că termenul de dezbatere a proiectului legii certificatului verde este de urgenţă, exact ca în cazul OUG, prin urmare cererea USR era fără obiect: „Propaganda nu ţine loc de legalitate şi constituţionalitate”.

     

  • Legea pentru compensarea facturilor la curent electric şi gaze naturale a fost adoptată de Parlament

    Proiectul a fost amendat de Senat, care a majorat sumele plătite de la bugetul de stat pentru consumatorii casnici, plafonarea preţului pentru aceştia, precum şi exceptarea de la plată a certificatelor verzi, a contribuţiei de cogenerare şi a accizei şi reducerea TVA pentru consumatorii noncasnici.

    Ministrul Energiei Virgil Popescu a declarat după adoptarea legii că piaţa se va calma, că furnizorii au timp să se organizeze şi că persoanele care doresc să amâne plata facturilor trebuie să facă o solicitare la companiile furnizoare.

    Legea va merge la promulgare, iar prevederile sale se aplică de la 1 noiembrie.

    Potrivit proiectului, preţul final facturat al energiei electrice se plafonează la cel mult 1 leu/kWh, din care componenta de preţ a energiei electrice va fi în valoare de maximum 0,525 lei/kWh. Preţul final facturat al gazelor naturale se plafonează la cel mult 0,37 lei/kWh, din care componenta de preţ al gazelor naturale va fi în valoare de maxim 0,250 lei/kWh.

    Diferenţa între preţul mediu din perioada 1 aprilie 2021 – 31 martie 2022 şi plafonul maxim de 250 lei/MWh, reprezentând preţul gazelor naturale, va fi compensată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei, de la o poziţie distinctă de cheltuieli bugetare.

    Diferenţa între preţul mediu din perioada 1 aprilie 2021 – 31 martie 2022 şi plafonul maxim de 525 lei/MWh, reprezentând preţul energiei electrice active va fi compensată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei, de la o poziţie distinctă de cheltuieli bugetare.

    Schema de sprijin cuprinde următoarele măsuri:

    a) pentru clienţii casnici – acordarea unei compensaţii unitare în valoare de cel mult 0,291 lei/kWh, în cazul energiei electrice şi în valoare de cel mult 33% din valoarea componentei preţului gazelor naturale din contractul de furnizare al clientului beneficiar, în cazul gazelor naturale, în condiţiile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă;

    b) pentru toţi operatorii economici, clienţi finali, din categoriile prevăzute la alin.(1) lit. b) şi c), pentru fiecare loc de consum: 

    i) exceptarea, în cazul energiei electrice, de la plata contravalorii tarifelor reglementate, respectiv tariful de introducere/extragere din reţea, tariful de distribuţie, tariful de servicii de sistem, tariful de transport, precum şi de la plata certificatelor verzi, contribuţiei pentru cogenerare de înaltă eficienţă şi accizei. ii) exceptarea, în cazul gazelor naturale, de la plata contravalorii costului de transport,

  • Veşti bune pentru salariaţi: Valoarea tichetelor de masă se majorează de luna aceasta

    În această săptămână, a fost publicat în Monitorul Oficial ordinul Ministerului Muncii prin care se stabileşte creşterea valorii tichetului de masă pentru al doilea semestru al anului 2021, conform documentelor oficiale.

    Mai exact, este vorba despre Ordinul nr. 1.245/902/2021 pentru stabilirea valorii nominale indexate a unui tichet de masă pentru semestrul II al anului 2021 ce  a fost oficializat miercuri, 06 octombrie 2021, prin publicarea în Monitorul Oficial Partea I, nr. 956.

    Ordinul Ministerului Muncii 902/2021 prevede ca pentru semestrul II al anului 2021, începând cu luna octombrie 2021, valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăşi cuantumul de 20,09 lei.

    Valoarea nominală a tichetelor de masă se aplică şi pentru primele două luni ale semestrului I al anului 2022, respectiv februarie 2022 şi martie 2022.

    Ultima majorare a valorii maximale a tichetelor de masă a fost făcută în octombrie 2020, când a fost majorată de la 20 lei la 20,01 de lei.

    Valoarea tichetelor de masă este reglementată prin Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările şi completările ulterioare.

     

  • Încă un pas pentru renunţarea la dosarul cu şină: instituţiile nu mai pot solicita copii ale actelor. Legea mai trebuie să treacă pe la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare

    Instituţiile publice nu vor mai putea solicita copii ale actelor, potrivit unei legi adoptate miercuri de Camera Deputaţilor. Potrivit deciziei, vor fi interzise copiile inutile, care se adună la dosarul cu şină. Legea merge la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare

    „Este oficial! Instituţiile publice nu vor mai putea solicita copii ale actelor. Cu majoritate de voturi a fost adoptată miercuri, leea pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative”, anunţă deputatul PNL George Cristian Tuţă.

    El precizează că decizia Camerei Deputaţilor urmează să fie transmisă la preşedintele României pentru a fi promulgată şi va intra în vigoare la 1 ianuarie 2022.

    „Vreau să le mulţumesc colegilor parlamentari că au votat pentru adoptarea unei legi cu foarte puţine paragrafe, dar care are 600 de cuvinte cu multă substanţă. Legea vorbeşte scurt şi apăsat despre interzicerea copiilor inutile, care se adună la dosarul cu şină. În prezent, statul emite nişte documente pe care le cere din nou. De aceea era nevoie să facem o simplificare a birocraţiei, să mai facem un pas spre digitalizarea statului. Sunt în vigoare 800 de legi prin care se solicită copii după acte pe care tot statul le-a emis. Prin actuala lege instituţiile vor fi nevoite să recurgă la soluţii simple să transmită acte între ele, de exemplu prin email. Pe mai departe, vreau ca fiecare dintre noi să ajute la implementarea acestei legi, să îi încurajăm pe cei din administraţia publică să nu fie reticenţi la schimbare, ci să privească spre viitor”, a declarat deputatul PNL George Tuţă.

    Potrivit legii, se interzice instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluţionării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţei publice centrale.

     

  • ASF: Asiguraţii cu risc ridicat sunt protejaţi de legea RCA şi pot solicita o oferă mai bună pentru RCA

    Persoanele asigurate care primesc de la cel puţin trei asigurători diferiţi oferte ale căror prime de asigurare RCA sunt cu 36% (factorul “N”) mai mari faţă de tariful de referinţă se pot adresa BAAR (Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România) pentru o ofertă pentru încheierea unui contract RCA, conform unui comunicat recent al ASF.

    Factorul “N” este stabilit de către BAAR şi este calculat pentru un vehicul cu aceleaşi caracteristici tehnice cu cele ale vehiculului pentru care se solicită asigurarea, precum şi pentru aceeaşi clasă de bonus-malus a asiguratului/utilizatorului. Caracteristicile tehnice ale vehiculelor se vor raporta la capacitatea cilindrică, cu excepţia vehiculelor cu motoare electrice, caz în care se va ţine seama de puterea acestora.

    În conformitate cu art. 19 din Legea nr. 132/2017, un asigurat cu risc ridicat se poate adresa BAAR pentru formularea unei oferte de asigurare, iar BAAR va formula o ofertă de asigurare calculată pornind de la tariful de referinţă şi îi va aloca acestuia un asigurător RCA în vederea încheierii contractului RCA, astfel: 

    BAAR soluţionează cererea asiguratului cu risc ridicat în ceea ce priveşte încheierea contractului RCA în termen de maximum 20 de zile de la depunerea completă a documentelor solicitate de BAAR. Formularul de cerere ofertă şi documentele solicitate se regăsesc pe pagina de internet a BAAR, accesând următorul link: https://www.baar.ro/wp-content/uploads/2017/08/Anexa-1-la-Procedura-formular-cerere-oferta-risc-ridicat.pdf.

    Potrivit informaţiilor disponibile pe pagina de internet a BAAR, documentele menţionate anterior se transmit la BAAR prin una dintre următoarele modalităţi:

    email: riscridicat@baar.ro;

    fax: 004 021 319 13 01;

    poştă: str. Vasile Lascăr nr. 40 – 40 bis, et. 6, sector 2, Bucureşti, cod poştal 020502.

    Pentru alocarea contractului RCA unui asigurător RCA, oferta trebuie acceptată în mod explicit de asiguratul cu risc ridicat. Asiguratul comunică BAAR toate informaţiile necesare în vederea elaborării unei oferte de primă sau a alocării contractului RCA unui asigurător.

    Alocarea prevăzută anterior este efectuată de BAAR odată cu înştiinţarea asiguratului privind asigurătorul căruia i-a fost alocat contractul RCA.

    Solicitarea ASF, adresată intermediarilor în asigurări, vine în contextul retragerii de către ASF a autorizaţiei de funcţionare a Societăţii Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A. şi promovării cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva societăţii. Această stare de fapt a generat o serie de situaţii care pot afecta clienţii de produse de asigurare, prin îngreunarea, în anumite cazuri, a proceselor de ofertare şi de emitere a poliţelor de asigurare de tip RCA, distribuite prin intermediul brokerilor de asigurare, inclusiv pe canalele on-line de comercializare a poliţelor de asigurare.

    Pe site-ul BAAR estte publicat şi un exemplu pentru a le oferi asiguraţilor o mai bună înţelegere asupra mecaniscumului de calcul, după cum urmează:

    Exemplu:

    • Vehiculul pentru care se solicita asigurarea: Dacia Logan; capacitate cilindrica: 1.461cmc 
    • Detinator: persoana fizica; 45 de ani
    • Clasa de bonus-malus pentru vehiculul pentru care se solicita asigurarea: B4
    • Oferte de asigurare primite (fara tariful pentru decontare directa si fara prima pentru clauze si acoperiri suplimentare): 660 de lei, 720 de lei si 680 de lei 

    Prima pentru risc ridicat â 597 lei X 1,36  X 80% â 649,50 lei

    Prima pentru risc ridicat este mai mica decat ofertele primite, deci solicitantul se incadreaza in categoria asiguratilor cu risc ridicat si poate apela la BAAR pentru incheierea contractului de asigurare.