Tag: intrebari

  • De ce a renunţat la slujba sa unul dintre cei mai bine plătiţi oameni din lume

    Atunci când liderIi globali ai unei companii ies din joc, anunţul de părăsire se limitează la un comunicat de presă scurt sau câteva interviuri cu mass-media. Dar, când Nikesh Arora , unul dintre cei mai bine plătiţi directori din lume, îşi anunţă plecarea de la SoftBank din Japonia lucrurile stau diferit.

    SoftBank a anunţat ieşirea lui Arora motivând diferenţele de gândire dintre Nikesh Arora şi Msayoshi Son, CEO-ul Softbank, cu privire la viitorul companiei. Pentru a lămuri situaţia, acesta a fost în direct pe Twitter răspunzând întrebărilor presei, antreprenorilor, investitorilor, a oamenilor de ştiinţă, şi a studenţilor, printre altele.

    Nu este pentru prima oară când Arora apelează la această metodă. De multe ori intră în discuţii  cu comunitatea pe site-ul de micro-blogging, răspunzând la întrebările antreprenorilor, dar şi la plângerile din partea clienţilor.

  • Tocmai au emojionat biblia. Dar treaba când o încep?

    M-am minunat un pic că presa din România, atât de excitată de tot ce este nou şi amuzant şi trendy, a ratat, cel puţin până în momentul în care scriu acest text, ştirea cu Biblia tradusă în limba milenialilor. Care este istoria? Un ins care se identifică şi el doar printr-un emoji – „tipul cool cu ochelari de soare“ – s-a gândit că ar putea rămâne în istoria viitorilor 100 de ani dacă va traduce Biblia, şi drept urmare a programat un „traducător“ care a înlocuit în jur de 200 de cuvinte cu circa 80 de iconiţe (asta nu-i un soi de limitare, de eliminare a nuanţelor?, întreb cu o faţă de smiley). Procesul de „traducere“ a celor 66 de cărţi a luat în jur de şase luni. Rezultatul demersului „tipului cool cu ochelari de soare“ este la vânzare în magazinul iTunes, iar o variantă pentru Android va apărea în curând. Alte platforme nu sunt receptive la noua cultură, şi de aceea munca lui „cool-dude-with-sunglasses emoji“ nu va putea ajunge la clienţii Amazon, care nu permite folosirea emoticoanelor (asta nu-i un soi de limitare, de eliminare a nuanţelor? şi tocmai de la Amazon!?!, întreb din nou cu o faţă de smiley). Reacţiile, spune tipul cu ochelari de soare, au fost împărţite, unele mai amabile şi apreciative, altele mai dure. Întrebat despre nivelul scăzut de sentimente religioase pe care îl deţine tânăra generaţie, tipul cool a zis că el mizează pe răspândirea păcii (folosind desigur emoticonul cu cele două degete) şi a dragostei (emoticon inimă roşie). Dar că este „«emoticon biceps flexat»ly“, adică „strongly“, adică puternic de acord cu mesajul lui Isus.

    Aleluia, frate!, am exclamat, şi m-am uitat un pic pe traducerea Bibliei. I-aş sugera tipului cool să facă şi o traducere inversă, pentru că multe dintre emoticoanele lui nu-mi spun nimic şi drept urmare sunt lipsit de înţelepciunea tehnologizată. Nu am avut la dispoziţie varianta completă, chiar sunt curios cum arată Cântarea cântărilor sau Ecleziastul, emojionate.

    Ziceam mai sus de ceva întrebări pe care ar trebui să ni le punem. Şi vreau să spun că poate este momentul ca lumea civilizată să depăşească perioada fetişizării tinerei generaţii şi să vadă ce le oferă, în ce mediu îi formează, înainte de a-i înzestra cu virtuţi magice. Am început să mă gândesc la asta cu ceva vreme în urmă, după o întâlnire cu un grup de tineri, bine dotaţi şi bine tehnologizaţi. Şi le-am spus teoria aceea despre cum vor schimba ei lumea cu tehnologia şi cu o abordare proaspătă – credeam sincer, în acel moment, asta. Am început să am dubii în momentul în care un tânăr din grup, îngrijorat de greaua misiune ce îi aştepta, a întrebat: „Cum, ce trebuie să facem pentru a schimba lumea?“. Pai să fii tu însăţi, simplu, tânăr, inteligent, este de ajuns, îi răspund; altfel nu trebuie nimic, nici eforturi speciale, nici nopţi nedormite, nici manifestaţii în stradă.

    Problema este că atât de mult li s-a spus acestor tineri asta – şi aici am făcut şi eu o greşeală – încât întreaga generaţie s-a trezit cu o vână mesianică un pic nefondată. Nu este nimic rău în a miza pe tinereţe – chiar Business Magazin va pune pe piaţă, în zilele următoare, a 11-a ediţie a catalogului tinerilor manageri de top – dar, ca în orice demers uman, exagerarea este cât se poate de dăunătoare. Şi zic că milenialii ar trebui să înceapă, dacă tot au ajuns driverul societăţii, să se ia în serios, să priceapă că nu chiar orice lucru îţi trece prin cap înseamnă musai o idee bună şi să se apuce de treabă. Un studiu al Forrester, una dintre cele mai influente companii de cercetare din lume, intitulat chiar „The Kids Are Overrated“ identifică câteva mituri legate de mileniali şi le demontează pe rând: unul se referă la ideea că tehnologia îi face diferiţi; o bună parte dintre persoanele în vârstă au deja şi folosesc în mod curent tehnologie, un smatphone cel puţin, ceea ce îi transformă într-o grupă de consumatori la fel de importantă ca şi tinerii, pentru că sunt mai numeroşi, mai bogaţi şi mai sănătoşi decât generaţiile trecute. Din 85 de inovaţii şi tehnologii disruptive apărute în ultimii 80 de ani aşa cum le-a selectat Bloomberg Businesweek, doar 25 au apărut după 1980 – printre care CNN, PowerPoint-ul, moneda euro sau bascheţii Jordan de la Nike, şi doar şapte după anul 2000, printre care smartphone-ul, Twitter, YouTube, Facebook sau mariajul gay. Epoca de aur a inovaţiei umane a început după al doilea război mondial şi s-a terminat la începutul anilor ‘80, asta însemnând cele mai importante medicamente, care au făcut ca populaţia lumii să crească şi să trăiască mai mult, transportul aerian de masă, computerele, energia nucleară, sateliţii, agricultura industrială, pilula sau automobilul personal. Acea perioadă avea un zbor supersonic transatlantic care astăzi nu mai este. Acea perioadă a trimis un om pe Lună, azi mai există o singură naţie care are rachete ce pot duce oameni sau obiecte pe orbită, iar exploarea spaţiului se mută spre o zonă de interese comerciale. Medicamentele se înghesuie mai degrabă în zona placebo, şi oamenii mor în continuare de boli ce ar fi trebuit învinse de mult. Inovaţiile se regăsesc acum într-o zonă consumeristă, regăsindu-se într-o zonă tehnologică de masă, subţirică şi fără fond. De aia zic, e buna şi Biblia cu emoji, dar treaba când o începeţi?

  • O tânără a mers la un interviu. La final, i-a pus directorului trei întrebări „esenţiale”. Când le-a auzit, acesta a angajat-o pe loc

    De cele mai multe ori, la finele unui interviu, managerul care se ocupă de angajări îl va întreba pe candidatul din faţa sa dacă are întrebări. Cei mai mulţi candidaţi folosesc această oportunitate pentru a se interesa de salariu sau de „fişa postului”. David Melancon, CEO al portalului btr., o platformă de evaluare a performanţelor unor companii, dă exemplul tinerei angajate după ce i-a pus angajatorului cele trei întrebări „esenţiale”. „Sunt întrebări pe care, de obicei, nimeni nu le pune”, a daugă el.

    În opinia sa, orice candidat ar trebui să pună aceste întrebări, astfel încât să se convingă dacă îşi doreşte cu adevărat să lucreze pentru o anumită companie.

    Află aici care sut cele trei întrebări esenţiale pe care le-a pus o tânără la interviu şi a fost angajată pe loc de director

  • 5 Cele mai frecvente motive ale dezastrelor aeriene

    Multiplele noutăţi despre accidente teribile, care au loc în aer, ridică întrebări cu privire la siguranţa aeronavelor şi ameninţarea terorismului.

    Până să se cunoască rezultatele experitizelor, Descoperă propune o listă cu 5 cele mai frecvente motive care pot provoca un accident aerian.

    Eroarea pilotului

    Deşi aeronavele sunt considerate cel mai sigur mijloc de transport, proporţia accidentelor cauzate de o eroare de pilotaj a crescut la aproximativ 50%. Aeronavele sunt maşini complexe, care necesită concentrare şi expertiză. Din cauza erorii unui pilot, şi anume că nu a programat corect computerul vital de gestionare a zborului (CMP) sau pentru o eroare de calcul a puterii de a ridica carburantul necesar se pot întâmpla catastrofe.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • 5 Cele mai frecvente motive ale dezastrelor aeriene

    Multiplele noutăţi despre accidente teribile, care au loc în aer, ridică întrebări cu privire la siguranţa aeronavelor şi ameninţarea terorismului.

    Până să se cunoască rezultatele experitizelor, Descoperă propune o listă cu 5 cele mai frecvente motive care pot provoca un accident aerian.

    Eroarea pilotului

    Deşi aeronavele sunt considerate cel mai sigur mijloc de transport, proporţia accidentelor cauzate de o eroare de pilotaj a crescut la aproximativ 50%. Aeronavele sunt maşini complexe, care necesită concentrare şi expertiză. Din cauza erorii unui pilot, şi anume că nu a programat corect computerul vital de gestionare a zborului (CMP) sau pentru o eroare de calcul a puterii de a ridica carburantul necesar se pot întâmpla catastrofe.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Două întrebări pentru studenţiI cu implicaţii în economie: 1. Să lucrezi din timpul facultăţii? 2. Să-ţi faci direct un business sau să lucrezi mai întâi într-o firmă pentru a fura experienţă şi după aceea să devii antreprenor?

    România se confruntă în prezent cu o ofertă scăzută de forţă de muncă pe segmentul oameni tineri, studenţi, absolvenţi de facultate, vorbitori de una sau două limbi străine. Dacă sunt de la Politehnică, Cibernetică, Matematică (mai nou), Construcţii, Petrol şi Gaze, ASE, este perfect. Aproape toată oferta ce există în facultate este luată, monitorizată şi recrutată de companii încă din primul an.

    România are aproape 500.000 de studenţi, în fiecare an ieşind de pe băncile facultăţilor 100.000 de absolvenţi cu diplomă de licenţă.

    Încă din primul an, cei mai mulţi dintre studenţi îşi pun întrebarea dacă să lucreze sau nu din timpul facultăţii. Prima raţiune este legată de nevoia de bani, de a ţine pasul cu colegii şi cu vremurile. A doua ţine de câştigarea unei experienţe astfel încât după terminarea facultăţii şansele de a obţine o poziţie mai bună într-o companie să fie mai ridicate. Pentru cei din provincie care vin la facultate  în oraşele mari – Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi -, necesitatea de a avea o sursă de bani este extrem de presantă. Costul în aceste oraşe devine extrem de ridicat – chirie, haine (trebuie să le schimbi de mai multe ori), entertainment şi mâncare.

    Deci a avea un job trece pe primul loc în priorităţi, iar facultatea este pe locul doi. Companiile, ştiind acest lucru şi presate de la centru să umple poziţiile în organigramă, bat facultăţile în căutarea de angajaţi sub toate formele: întâi internship, urmează program redus şi după aceea vine program de opt ore chiar din anul I sau II de facultate. Dacă nu ai alte venituri şi ai nevoie de bani, 1.500-2.000 de lei net în mână înseamnă un venit foarte bun, la care nu mulţi studenţi pot să spună pas.

    Cititi continuarea pe www.zf.ro

  • Documentele Panama sau dovada că nu suntem toţi în aceeaşi barcă

    Este vorba de înregistrarea unui interviu publicată pe 3 aprilie, ziua în care zeci de instituţii media din întreaga lume, coordonate de la Washington de Consorţiul Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţie (ICIJ), au dezlănţuit un atac fără precedent asupra a sute de şefi de state şi de guverne, politicieni, oameni de afaceri, bănci şi personalităţi publice care fac afaceri, îşi ascund sau îşi protejează averile prin intermediul companiilor înfiinţate în paradisuri fiscale.

    Aşa cum a încercat să explice şi Gunnlaugsson, „există utilizatori legitimi ai companiilor offshore“, se arată insistent pe site-ul ICIJ. Însă la astfel de vehicule financiare nu au acces decât cei cu bani mulţi şi de ele se folosesc adesea oameni care au ceva de ascuns. Suspiciunile de spălare de bani şi de evaziune fiscală sunt uşor de stârnit, mai ales când sunt implicaţi politicieni.

    Gunnlaugsson este politicianul lovit până acum cel mai dur de scandalul provocat de dosarele Panama. În 2008-2011 Islanda a trecut printr-o  criză financiară cruntă care aproape că a adus-o în faliment. De vină au fost excesele şi manipulările făcute de cele mai mari bănci din ţară, la care premierul a deţinut active. Despre aceste active s-au interesat în interviu jurnaliştii, care participă la proiectul ICIJ. Criza financiară a provocat o revoltă în Islanda, iar autorităţile a trebuit să răspundă cumva pe măsura furiei populaţiei. Aşa că Islanda  a devenit singura ţară care a condamnat la închisoare bancherii implicaţi în criză. Societatea islandeză este una mică, democratică, informaţiile circulă rapid acolo, iar locuitorii sunt încă furioşi pe cei care le-au pierdut banii. După publicarea interviului şi a informaţiilor din dosarele Panama, mii de islandezi au ieşit în stradă cerând pielea premierului.

    În alte ţări, lucrurile sunt mai calme, deşi există informaţii că politicienii de acolo sunt şi ei implicaţi în afaceri dubioase cu companii offshore. Aceasta pentru că unele guverne încearcă să cenzureze informaţiile scoase la lumină de investigaţiile ICIJ şi ale partenerilor săi, în timp ce altele încearcă să discrediteze sutele de jurnalişti implicaţi susţinând că ancheta ar fi foarte motivată politic, scrie revista Quartz.

    Se poate spune că în Islanda scandalul l-a lovit direct în faţă pe premier. Oricine îi poate urmări reacţiile din acel interviu pe YouTube, iar islandezii ieşiţi în stradă sunt daţi ca exemplu de popor curajos şi care se implică.
    În China, s-ar putea ca lumea să nu afle prea curând mare lucru despre legăturile pe care le-ar avea mai mulţi oficiali de top de acolo cu companii offshore prin intermediul membrilor de familie. Printre ei, potrivit dosarelor Panama, se numără preşedintele Xi Jinping şi fostul premier Li Peng. Beijingul a ales să cenzureze discuţiile online despre anchetă. Au fost şterse postările de pe platforma de microblogging Sina Weibo şi de pe WeChat. Căutările după cuvintele „Panama“ sau sunt complet blocate pe Weibo „în concordanţă cu legile, regulile şi politicile relevante“. Înainte ca agenţii de cenzură să înceapă să-şi facă treaba, discuţiile cu tema „documentele Panama“ de pe Weibo atrăseseră peste două milioane de vizualizări.

    Instrucţiunile de cenzură de la biroul pentru internet al unui guvern regional cereau instituţiilor media locale să nu publice niciun material despre documentele Panama, considerate atacuri ale presei străine, potrivit China Digital Times, un website de ştiri pentru China. „Se va acţiona cu severitate dacă se va găsi vreun material din presa străină prin care se atacă China“, spun instrucţiunile. Tot China Digital Times arată că o altă directivă cere retragerea oricărui material despre presupusa avere pe care preşedintele Rusiei Vladimir Putin o are în paradisuri fiscale.

    Însă media de stat poate acoperi subiectul documentelor Panama, dar fără a menţiona China. Şi nu îi este greu, având în vedere că scandalul îi zguduie şi pe liderii din lumea capitalistă, nu doar pe dictatori.  Agenţia oficială de ştiri Xinhua se concentrează pe Michel Platini, fosta vedetă de fotbal franceză, care se află şi în centrul scandalului de corupţie de la FIFA.
    Într-un editorial publicat de tabloidul Global Times se susţine că astfel de scurgeri de informaţii sunt întotdeauna controlate de presa occidentală. „Informaţiile care sunt negative pentru SUA pot fi întotdeauna minimalizate, în timp ce expunerea lideri nonvestici, cum ar fi Putin, este exagerată.“ Concluzia Global Times este oarecum îndreptăţită de chiar acţiunile ICIJ. Pe site-ul pe care organizaţia îi enumeră pe liderii şi politicienii care au legături cu Mossack Fonseca nu figurează SUA (aşa cum nu figurează multe alte state).

    Lipsa a fost explicată în multe feluri. Unii spun că datele nu au fost procesate complet, alţii că este posibil ca americanii să fi lucrat cu altă firmă, ceea ce este greu de crezut. S-a scris, de asemenea, că americanii s-ar putea să nu fi avut nevoie de Panama sau alte paradisuri fiscale deoarece SUA sunt un uriaş paradis fiscal. Delaware, Nevada şi Insulele Virgine Americane au taxe reduse şi legislaţie fiscală laxă (unele studii arată că SUA ocupă locul trei în topul mondial al popularităţii paradisurilor fiscale). S-a mai spus căICIJ filtrează informaţiile pentru a-şi acoperi finanţatorii – numele Soros este cel mai mult vehiculat în acest sens. În cele din urmă au început să apară şi date despre americani.

  • Ce întrebări nu ar mai trebui folosite la interviul de angajare

    În România încă se mai practică metode perimate la interviul de angajare, potrivit informaţiilor Smartree, unul dintre liderii din România pe piaţa de externalizare a proceselor de HR.

    Interviul este probabil cea mai importantă etapă a procesului de recrutare, pentru că atunci recrutorii trebuie să identifice omul potrivit la locul potrivit. Iar pentru a face alegerea corectă, este nevoie de un dialog cât mai eficient, în care să nu îşi aibă locul întrebări care pun candidatul în situaţia de a fi pur şi simplu inventiv, fără o bază reală.

    În contextul globalizării, al apariţiei unor noi tipuri de joburi, în special în domeniile digital, IT, social media, este necesar ca specialiştii în resurse umane să îşi actualizeze metodele de recrutare în timp real, în pas cu evoluţia tehnologică, dar şi cu realitatea pieţei muncii, care devine tot mai efervescentă.

    Una dintre cele mai perimate întrebări care încă se folosesc în cadrul anumitor interviuri este ”Cum te vezi peste 5 ani?”.
    ”În actualele condiţii ale economiei de piaţă, ne este destul de dificil să preconizăm evoluţia noastră din punct de vedere profesional. Consider că această întrebare trebuie adaptată pentru fiecare candidat în parte, în funcţie de experienţa, profilul şi studiile sale. Putem apela în schimb la întrebarea ’Cum ţi-ai dori să evoluezi profesional?’ sau ’Care consideri că sunt următoarele etape în cariera ta’?”, explică Raluca Peneş, HR Coordinator Smartree.

    O altă întrebare destul de perimată, încă întâlnită frecvent de către candidaţi, este “Care sunt punctele tale forte şi care sunt cele slabe?”. Este o întrebare rigidă, ruptă de orice fel de context, care nu îl ajută nici pe candidat, nici pe recrutor.
    ”Pentru a obţine informaţii cât mai realiste şi corecte legate de capacităţile şi abilităţile candidatului, se poate face referire la proiectele în care acesta a fost implicat în trecut, indiferent că sunt pe plan personal sau profesional. Il putem întreba care a fost aportul său în dezvoltarea şi derularea acestor proiecte”, exemplifică Raluca Peneş.

    De asemenea, întrebarea “Ce poţi schimba la tine?” nu trebuie să se mai regăsească la interviul de angajare. Făcând referire la punctele slabe, este oarecum legată de întrebarea anterioară. În schimb, putem întreba despre planurile candidatului din perspectiva dezvoltării sale atât pe plan profesional, cât şi pe plan personal.

    ”Întrebările de mai sus se regăsesc pe multe site-uri de specialitate, împreună cu sugestii de răspunsuri. De aceea, candidaţii vin deja pregătiţi la interviuri cu răspunsuri standard, pe care în realitate nu şi le asumă. Aceste întrebări nu mai sunt relevante în procesele de recrutare, ele trebuie adaptate de către specialiştii de HR în funcţie de fiecare candidat în parte”,  mai spune specialistul Smartree.
    Ce se ascunde în spatele întrebării ”Ce hobby-uri ai?”

    Mai există o  întrebare despre care s-ar putea crede că este perimată, părând la prima vedere mai puţin pertinentă – ”Ce hobby-uri ai?” – dar care are în spate o motivaţie relevantă. Întotdeauna întrebările cu referire la hobby-uri ascund în spatele răspunsurilor informaţii utile pentru recrutor.

    ”De exemplu, o persoană care are drept hobby să meargă cât mai des în vacanţe exotice va căuta întotdeauna joburi bine plătite care să-i susţină acest hobby. Dacă practicăm sporturi de echipă, cu siguranţă că ne vom putea adapta unei echipe ai cărei membri colaborează în mod direct. În cazul în care preferăm sporturile individuale, vom tinde către joburi care nu presupun relaţionarea cu colegii”, adaugă Raluca Peneş.

  • Cum să începi o afacere pe YouTube

    Înainte de a porni cu canal de YouTube, pune-ţi următoarele întrebări:

    1. De ce vrei să începi un canal de YouTube?
    2. Despre ce vrei să vorbeşti sau ce vrei să prezinţi în clipurile tale?
    3. Ce tip de audienţă vrei să atragi?
    4. Ce alţi vloggeri ţintesc acelaşi public ţintă?
    5. Cât de des vrei să publici clipuri?
    6. Cum îţi vei realiza, din punct de vedere tehnic, clipurile?
    7. Cât de mult timp vrei să petreci pentru a lucra la canalul tău de YouTube?

    Dacă eşti convins că ideea e potrivită pentru tine, atunci trebuie să urmezi următorii paşi: 

    PASUL 1: Creează un nou cont Google. Chiar dacă ai deja o adresă personală de Gmail, e mai bine să foloseşti un cont nou pentru canalul tău YouTube. În primă fază acesta va fi şi numele canalului tău, dar îl poţi schimba ulterior.
    PASUL 2: Contul tău de Google este şi contul de YouTube, aşa că te poţi conecta şi îţi poţi personaliza profilul. Este important să adaugi o imagine de profil şi date de contact, astfel încât lumea să poată lua legătura cu tine.
    PASUL 3: Completează cu atenţie câmpul destinat descrierii canalului, pentru că e important ca lumea să înţeleagă ce fel de clipuri ar putea găsi la tine.
    PASUL 4: Începe să încarci clipuri. Este important, mai ales la început, să generezi cât mai mult conţinut, astfel încât userii să rămână interesaţi de canalul tău.
    PASUL 6: Distribuie clipurile tale şi pe alte canale de social media, precum reţelele de socializare. Acest lucru îţi va genera mai multe vizualizări şi îţi poate aduce şi mai mulţi abonaţi.
    PASUL 7: Lucrează la editarea clipurilor, pentru că în timp va trebui să o faci mult mai bine şi mult mai repede decât la început. Încearcă să foloseşti programe profesionale, precum Adobe Premier.
    PASUL 8: Dacă ai deja un număr semnificativ de vizualizări, poţi să începi să câştigi bani de pe urma canalului tău. Pentru a face asta, trebuie să le permiţi celor de la YouTube să afişeze reclame pe contul tău prin sistemul AdSense. Pentru a verifica dacă eşti eligibil, citeşte criteriile de monetizare video ale YouTube, disponibile pe pagina de suport.
    PASUL 9: Pe lângă încasările de la Google, poţi genera venituri importante din plasarea de produse sau realizarea unor clipuri pentru anumite companii. Ia legătura cu agenţiile de advertising şi prezintă-le ceea ce faci.

    Sfaturi utile:

    Primele secunde ale unui clip sunt extrem de importante  – e perioada în care cei care deschid clipul vor decide dacă merită să îl urmărească până la capăt. Pentru căutare, YouTube foloseşte un algoritm prin care afişează pe o poziţie mai bună videoclipurile urmărite integral decât cele vizionate doar pentru câteva secunde.

    Spune o poveste – orice clip, indiferent că e vorba de un sketch sau un tutorial pentru instalarea unui sistem de operare, trebuie să spună o poveste. Ai nevoie de un început, un mijloc şi o concluzie.

  • What if?“ devine o carte interesantă, tocmai prin prisma întrebărilor puse şi a răspunsurilor pe care le oferă

    Cu zece ani în urmă aş fi categorisit cartea lui Randall Munroe „What if?“ – „Ce-ar fi dacă?“ la capitolul ciudăţenii; chiar dacă zorii tehnologiilor disruptive apăruseră, lumea mai era, la acel moment, aşezată pe principiile secolului XX. Acum, în lumea reţelelor sociale, a internetului şi telefonului inteligent, „What if?“ devine o carte interesantă, tocmai prin prisma întrebărilor puse şi a răspunsurilor pe care le oferă, întrebări care altfel ar fi facil de clasificat la categoria tembele. Şi deschid cartea la întâmplare: „Dacă toţi oamenii de pe planetă ar reuşi să stea departe unii de alţii vreo câteva săptămâni, oare nu s-ar eradica răceala obişnuită?“. Sau „Ce s-ar întâmpla dacă un uscător de păr alimentat în continuu cu curent electric ar fi pornit într-o cutie etanşă de forma unui cub cu latura de un metru?“. Sau – asta e chiar bună! – „De la ce înălţime ar trebui să dai drumul unei bucăţi de carne ca să fie friptă numa’ bine când atinge pământul?“. Nu-i aşa că sunteţi cât se poate de tentaţi să aflaţi răspunsurile?

    Randall Munroe este autorul blogului xkcd.com, un brav reprezentant al noii culturi, care îmbină sarcasmul, ştiinţa, o profundă latură umană şi jocurile de cuvinte, prezentând pastile desenate, înţelepte şi amuzante, din seria „ha, ha…. eu de ce nu m-am gândit la asta?!“. „What if?“ ia o serie de întrebări care au fost puse pe site şi le oferă răspunsuri cât se poate de fundamentate ştiinţific. Cartea a apărut în toamna anului 2014 şi a devenit numărul unu pe lista cărţilor de nonficţiune a New York Times. În mai 2015 Munroe a anunţat o continuare, „Thing Explainer“, care  a fost lansată în toamna anului trecut.

    „What if?“ a mai fost noiminalizată la categoria Best Nonfiction a Goodreads Choice Awards şi a fost desemnată cea mai bună carte a lunii septembrie 2014 de către Amazon. Şi nu ar mai fi prea multe de spus: „What if?“ poate fi companionul perfect pentru o ninsoare bună, un pahar de vin, un fotoliu şi un şemineu/sobă/calorifer. Asta până ajunge la voi friptura pe care aţi aruncat-o de la o înălţime suficientă încât să ajungă jos „numa’ bună“.