Tag: Înscriere

  • Avem de-a face în România cu o criză de lideri. Acum este momentul implicării

    CITIŢI AICI rezumatul primei ediţii BM Storytellers, evenimentul organizat cu prilejul a zece ani de la fondarea revistei Business Magazin.


    În spatele meu un televizor vorbeşte despre liste cu europarlamentari; ceva mai târziu în acest an va începe bătălia aprigă pentru cel mai râvnit post din România, cel de la Cotroceni. Timp de două decenii şi mai bine a existat mereu un soi de certitudine în privinţa candidaţilor la preşedinţie, au existat mereu nişte nume puternice care au intrat în cursă; în acest an însă, indiferent de ce zic sondajele, mi se pare că potenţialii candidaţi nu sunt nici puternici, nici convingători. Putem spune că avem de-a face cu o criză de lideri.

    Si nu numai de lideri. Adevărata criză este, la noi, de oameni, în primul rând, şi de idei în al doilea rând, nu economică sau financiară. În cazul accidentului din Apuseni greşelile nu ţin de sistem şi proceduri, ci de oamenii care aplică procedurile; confirmarea vine din cazul celor doi rătăciţi în ceaţă, la Constanţa. Cumva, nu ştiu cum, „românul inventiv şi descurcăreţ„ s-a transformat într-un soi de ciomag obtuz, care nu gândeşte, nu face (aşadar nu greşeşte) şi, ce-i mai rău, nu-i pasă. Ba e ipocrit şi se face că-i pasă, ceea ce-i mai rău decât rău. {i se gândeşte numai la buzunarul său.

    Aşa că mă gândesc că poate este momentul unei implicări reale din partea a ceea ce am definit, tot la Storytellers, împreună cu maestrul Dan C. Mihăilescu, drept „nişe sociale”, implicare care ar veni ca o continuare firească a revoluţiei hipsterilor sau a revoltelor de la Pungeşti, o trecere de la mişcări furios-browniene la democraţie reală. În prezent există grupuri sociale importante  – antreprenori, corporatişti, elite culturale sau sociale – care preferă expectativa; trăiesc în ansambluri rezidenţiale, cumpără din mall, se gratulează pe Facebook, îşi croiesc lumi proprii, nişe – „eu, nevasta, poate părinţii sau socrii, sigur amicii şi prietenii apropiaţi„ – în care se refugiază, refuzând sau ignorând, pe cât se poate, zăpada, mizeria, câinii vagabonzi, politica sau manifestările vulgului.

    De cealaltă parte avem clasa politică. Nu poate conduce, dar reprimă, după cum bine spune un comentator; nu poate construi, dar distruge; nu poate oferi, dar fură; spune câte ceva, dar nu vorbeşte; nu are idei şi nici planuri, trăieşte doar momentul. 

    Dacă nişele enumerate mai sus vor rămâne în expectativă, trebuie să fie conştiente că într-un răstimp nu prea îndelungat şi-ar putea pierde şi bruma de spaţiu vital, şi liniştea din spatele zidurilor virtuale, pentru că mizeria va tinde să ocupe mereu locuri curate. E cam ermetic ce spun, dar cine are minte poate să gândească. Există antreprenori care au clădit afaceri oneste şi curate.

    Există meseriaşi care îşi văd de slujbă corect. S-ar putea să greşesc, dar cred că există chiar politicieni bine-intenţionaţi, care vor să lucreze pentru comunitatea care i-a susţinut şi propulsat. Există tineri care muncesc din greu, plătiţi cu salarii nu tocmai strălucite, care fac lucruri excepţionale. Nu ar putea toţi aceştia să genereze schimbarea? Creştere economică, locuri de muncă bine plătite, implicarea autorităţilor locale în economie şi atragerea de investiţii în zonele oropsite, adaptarea economiei româneşti la jocul globalizării, deschiderea spre economiile emergente.

    Ilustrez cu statuia împăratului Alexandru al III-lea al Rusiei, opera lui Paolo Trubeţkoi, prinţ şi artist. Alexandru al III-lea a fost un lider dur, conservator şi naţionalist, care considera Occidentul nociv; şi s-a comportat ca atare, de-a lungul a 13 ani de domnie. Trubeţkoi, un ins elegant şi cultivat, vegetarian convins, l-a portretizat pe împărat cum îl vedeţi: un ins uriaş, obtuz, caraghios în măreţia sa, pe care chiar uriaşul său cal pare a-l refuza. Iniţial amplasat în centrul Sankt Petersburgului, statuia a iscat scandal, pentru că era vorba de o critică mult prea străvezie; astăzi poate fi văzută în curtea Palatului de Marmură. Iar Trubeţkoi s-a refugiat în Italia – tot un soi de nişare socială.

  • Bordea candidează la funcţia de preşedinte al CSM, Gabor şi Muscalu, la cea de vicepreşedinte

     Proiectele de management ale celor trei candidaţi au fost postate pe site-ul CSM cu câteva ore înaintea şedinţei Plenului Consiliului în care va fi aleasă noua conducere, după încheierea mandatelor preşedintelui CSM, procurorul Oana Schmidt Hăineală şi a vicepreşedintelui, judecătorul Adrian Bordea.

    Surse din cadrul CSM au declarat pentru MEDIAFAX că, dacă judecătorul Adrian Bordea va fi ales preşedinte al Consiliului, îl va susţine la funcţia de vicepreşedinte pe procurorul Gheorghe Muscalu.

    Potrivit legii, candidaţii pentru funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte al CSM se pot înscrie şi în timpul şedinţei de plen. Fiecare candidat trebuie să prezinte un proiect de management al instituţiei.

    În cadrul şedinţei de luni, care va începe la ora 13.00, pe lângă alegerea noii conduceri a CSM, va fi prezentat raportul de activitate din 2013 al instituţiei şi va fi stabilit calendarul privind alegerea membrului CSM care va fi reprezentant al tribunalelor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Candidaturile lui Predoiu, Falcă şi Creţu pentru prezidenţiale, validate de Comisia de etică a PDL

     “Am validat candidaturile, urmează campania internă şi începând din 26 octombrie se desfăşoară procedura de votare pe regiuni. Prima regiune va fi cea din nordul ţării”, a explicat Daniel Buda.

    El a mai spus că până în jurul datei de 15 decembrie s-ar finaliza procedura de votare pe regiuni din interiorul PDL.

    Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu, primarul oraşului Arad, Gheroghe Falcă, şi a Simona Creţu, consilier PDL în CGMB, şi-au depus candidaturile pentru a deveni prezidenţiabilul democrat-liberalilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Udrea nu se înscrie în cursa PDL pentru prezidenţiale: Dacă aş fi condus PDL, dreapta avea un candidat

     “Eu am spus mereu că mai important decât să stabilim candidatul este să îi punem un vehicul politic puternic în spate. Cred că în acest moment ar fi trebuit să unificăm toate partidele de centru dreapta într-un mare partid, capabil să ia în jur de 25% la europarlamentare şi să susţină cu şanse reale un candidat al dreptei. Era un moment propice în care toată lumea era de acord. Aţi văzut că şi Traian Băsescu şi Emil Boc susţin această variantă, dar şi liderii PMP şi FC. Dacă eu aş fi condus PDL, astăzi dreapta era unificată şi avea un singur candidat”, a precizat Elena Udrea.

    Întrebată despre democrat-liberalii înscrişi în competiţia internă din partid pentru a fi candidatul PDL la funcţia de preşedinte al României, Elena Udrea a apreciat că aceştia sunt “candidaţi redutabili”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Maxischimbări la ajutoarele de minimis

    Potrivit modificărilor, înscrierea va dura zece zile, vor fi acordate punctaje fiecărui proiect în funcţie de anumite criterii şi nu va mai funcţiona criteriul primul venit, primul servit, ca la sesiunea de înregistrare online a IMM-urilor de la sfârşitul lunii august, care a dus la blocarea site-ului şi anularea sesiunii. De asemenea, a fost scoasă obligativitatea ca firmele să păstreze un anumit număr de locuri de muncă, în schimb IMM-urile vor primi un punctaj mai mare în funcţie de numărul celor pe care îi angajează.

    Maria Grapini a mai precizat că punctaj mai mare urmează să primească şi firmele din industrie. “Indicatorii sunt următorii: pentru producţie – 35 de puncte, pentru servicii, sănătate, asistenţă – 20 puncte şi la cercetare – 30 de puncte, deci maximum de puncte la producţie. Noi vrem să ajutăm firmele care sunt cele mai fragile, în funcţie de mărime, şi atunci am spus: dăm maximum de puncte la microîntreprinderi – 15 puncte, la întreprindere mică – 10 puncte, la întreprindere mijlocie – 5 puncte. Al treilea indicator, de departajare cumva, este numărul de oameni. Dacă aveţi un angajat primiţi 15 puncte, dacă înfiinţaţi două locuri de muncă – 20 de puncte, 3 locuri de muncă – 25, 4 locuri – 30 şi 5 locuri – 35”, a declarat Maria Grapini.

    Ea a menţionat că va fi acordat un punctaj mai mare şi pentru zona rurală. Ministrul pentru IMM-uri, mediu de afaceri şi turism a explicat că cel mai mare punctaj este de 100 de puncte, dar că punctajul minim pentru aprobarea proiectului este de 60 de puncte. “Totalul care se poate face este de 100 de puncte, dar punctajul minim pentru aprobare este de 60 de puncte. Lăsăm liber zece zile să se înscrie toată lumea, facem o ierarhizare în funcţie de puncte, iar dacă până la 60 de puncte sunt mai mulţi decât avem noi fonduri, le păstrăm în banca de date, luptăm să suplimentăm în anul următor banii şi proiectele depuse rămân valabile”, a spus Grapini.

    Ministrul a explicat că apoi, timp de 60 de zile, vor fi verificate dosarele pentru a nu exista neconcordanţe după ce un soft va stabili care firme au punctajele mai mari pe baza criteriilor mai sus menţionate. Singurul lucru care nu a fost, deocamdată, stabilit este dacă aceste dosare vor fi depuse la ADR-uri sau la Oficiile pentru IMM-uri.  “Nu se va mai derula la centru, se vor depune la ADR-uri sau la Oficiile pentru IMM-uri, deci în cele opt regiuni, şi va fi transparent pentru că va fi un soft în care punctajul iese automat din calculator, nu mai pune punctajul o comisie în mod subiectiv”, a spus Grapini.

  • Bilet spre Marte. Proiectul de 6 mld. dolari, gandit de un om de afaceri, la care s-au inscris si 12 romani

    ‘Marte. De acum inainte nu ne vom multumi sa vizitam planete. Vom ramane acolo. Tu vei ramane acolo”. Ideea de a merge pe Marte si de a nu se mai intoarce niciodata a atras peste 165.000 de pamanteni din 140 de tari. 12 sunt romani.

    Toti au acelasi tel: sa ajunga sa traiasca intr-o buna zi pe Marte. Vor trece prin interviuri si teste medicale si, daca vor avea norocul sa fie selectati, romanii ar putea incepe antrenamentul in 2015 in simulatoare speciale ce recreaza conditiile de pe Marte. Acolo vor invata sa repare echipamentul, sa-si cultive si sa-si prepare propria hrana si sa suporte izolarea.

    Baza umana de pe Planeta Rosie ar trebui sa fie gata in 2021, iar primul echipaj va pleca in 2022, urmand sa ajunga pe Marte dupa o calatorie de 7 sau 8 luni.

    Cititi mai multe pe www.incont.ro

  • BACALAUREAT 2013: SUBIECTELE la proba scrisă de Limba română, sesiunea a II-a

     Candidaţii au avut de rezolvat varianta de subiecte cu numărul opt la proba scrisă la Limba şi literatura română susţinută luni.

    La primul subiect, pe un fragment din nuvela “Budulea Taichii” a lui Ioan Slavici, candidaţii au avut de rezolvat mai multe cerinţe vizând cunoştinţe de vocabular, limbă română şi gramatică.

    Cerinţa de la punctul 1 al primului subiect a fost să fie dat câte un sinonom potrivit pentru sensul din text al cuvintelor “ştiam” şi “uimirea”.

    La punctul 2 al primului subiect s-a cerut explicarea rolului cratimei în secvenţa “dar se-nţelege”.

    Candidaţii au avut, la punctul trei, de făcut un enunţ în care să folosească o locuţiune sau expresie care să conţină substantivul “nume”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Reorganizarea ANAF: Unii funcţionari publici vor primi preavize, dar se pot înscrie pentru posturile vacante

     “În cadrul procesului de reorganizare, numărul de posturi la nivelul instituţiei rămâne acelaşi, structura organizatorică devenind mai flexibilă, funcţie de amploarea activităţii desfăşurate pe regiunile stabilite. Astfel, o parte dintre funcţionarii publici vor primi preavize şi vor avea posibilitatea să opteze, în cadrul numărului total de posturi invocat, în funcţie de pregătirea fiecăruia, pentru ocuparea unuia dintre posturile alocate activităţilor deficitare (Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, Direcţia Generală pentru Administrarea Marilor Contribuabili, inspecţie fiscală, IT, juridic, executare silită, etc)”, arată ANAF, într-un comunicat.

    Instituţia nu precizează câţi funcţionari vor primi preavize.

    Potrivit ANAF, în termen de şapte zile lista posturilor vacante va fi definitivată şi publicată la sediile unităţilor fiscale teritoriale ale ANAF şi postată pe site-ul instituţiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • “ProSport Bucharest Midnight Run”, pe Pasajul Barasab, sâmbătă, de la ora 22.00

    Startul evenimentului se va da, la ora 22.00, din parcarea Carrefour Orhideea, iar concurenţii, cu vârsta de peste 15 ani, sunt aşteptaţi să se înscrie la una dintre cele două probe propuse de organizatori, de cinci kilometri, respectiv de zece kilometri. Participanţii vor primi chip-uri individuale de cronometrare, astfel încât fiecare îşi va afla la finalul cursei timpul personal realizat. Toate persoanele care doresc să participe la “ProSport Bucharest Midnight Run” se pot înscrie pe site-ul www.midnightrun.prosport.ro, iar înaintea concursului la start. Primii 1.000 de participanţi primesc tricoul oficial al evenimentului.

    ProSport confirmă că la cel mai mare eveniment de running nocturn din România şi-au anunţat prezenţa şi multe vedete din lumea sportivă. Astfel, Otilia Bădescu (campioană mondială la tenis de masă) şi Virgil Stănescu (căpitanul echipei de baschet Steaua Bucureşti) vor da startul evenimentului şi chiar vor lua parte la alergare, alături de sutele de bucureşteni dornici de mişcare.

    Există patru categorii de participare: două pentru bărbaţi (15-35 de ani şi peste 35 de ani) şi două pentru femei (15-35 de ani şi peste 35 de ani), ProSport oferind premii în bani pentru fiecare din categoriile de participare: Locul I – 100 euro; Locul II – 75 euro; Locul III – 50 euro.

    Astfel, ProSport continuă seria evenimentelor sportive dedicate pasionaţilor de sport şi de mişcare, care doresc să evadeze din rutina zilnică şi să aibă un stil de viaţă activ şi sănătos, după episoadele “Cu bicicleta la mare”, “Tower Center Up Run” şi “Cu bicicleta la munte”.

    Este cea de-a doua ediţie a “ProSport Bucharest Midnight Run” organizată de ProSport, de această dată în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti şi cu Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti. Locaţia aleasă este una spectaculoasă pentru această ediţie, şi anume Pasajul Suprateran Basarab. Inaugurat în iunie 2011, în prezenţa primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, Pasajul Basarab este cu precădere un pasaj rutier, el unind sectoarele 1 şi 6 între şoseaua Nicolae Titulescu şi şoseaua Grozăveşti. A fost construit cu scopul de a fluidiza traficul în zona de Nord-Vest a Capitalei şi de a completa inelul interior de circulaţie al municipiului Bucureşti, pe el trecând zilnic circa 80.000 de maşini.

    Crosurile nocturne sunt foarte populare în prezent, atât în marile capitale europene, cât şi pe continentul american. O tradiţie aparte o au alergările de noapte în Brazilia. La Rio de Janeiro, la cumpăna dintre ani, se aleargă pe străzile oraşului tocmai pentru a celebra într-un mod inedit trecerea într-un nou an.

    Evenimentul este organizat cu sprijinul VITAMAX (sponsor principal), Ford prin Ţiriac Auto, Superbet, Puma Fragrances, ProFM şi Sport.ro, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti şi cu Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti.

    “ProSport Bucharest Midnight Run” va fi transmis în direct de televiziunea sport.ro, sâmbătă, de la ora 22.00.


     

  • Peste 43.000 de absolvenţi, majoritatea de liceu, s-au înscris ca şomeri în iunie şi iulie

     În perioada 1 iunie – 31 iulie 2013, în baza de date a ANOFM s-au înregistrat 43.008 absolvenţi, dintre care 3.970 în iunie şi 39.038 în iulie.

    Din cei 39.038 de absolvenţi înscrişi în iulie, 648 au finalizat o formă de învăţământ primar, gimnazial sau profesional, 35.728 sunt absolvenţi de învăţământ liceal sau post-liceal, iar 2.662, de învăţământ universitar.

    După înscrierea la agenţiile de ocupare a forţei de muncă sau la alţi furnizori de servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă acreditaţi, absolvenţii pot beneficia de serviciile de mediere a muncii pe locurile de muncă vacante declarate de angajatori, precum şi de serviciile de informare şi consiliere profesională, şi pot participa la cursuri gratuite de formare profesională.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro