Tag: implicare

  • Pierderi de milioane de euro, şomaj în creştere şi afaceri distruse în Brăila, din cauza pestei

    Aceştia au început deja să închidă magazinele care comercializau carne de porc şi să trimită angajaţii în şomaj, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Confirmarea pestei porcine africane la fermele din Gropeni cu 141.000 de porci şi din Tichileşti cu 35.000 de capete reprezintă o grea lovitură pe toţi cei implicaţi în domeniu, atât pentru producători, cât şi pentru comercianţi.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine sunt Jihad şi Johny Jabra, fraţii care au „construit“ şi apoi vândut cafeaua Nova Brasilia, ciocolata Primola şi mai nou birourile The Bridge

    Fraţii Jabra nu se află la prima vân­zare pe piaţa locală, ei fiind de altfel antreprenori în serie, mai exact construiesc şi vând bu­sinessuri, pentru a o lua apoi de la capăt. De câţiva ani ei sunt implicaţi în do­me­niul imobiliar, un sector care de câţiva ani se află „pe val“, cu creşteri ce amintesc de anii 2007-2008. Anterior însă, Jihad şi Johny Jabra au „construit“ afaceri în secto­rul bunurilor de larg consum, pe care le-au vândut unor giganţi interna­ţionali.

    După ce au făcut exitul de la Nova Brasilia (2001) şi Primola (2012), cei doi antreprenori libanezi au renunţat să mai ofere interviuri. De altfel, contactaţi pentru acest material, cei doi nu au dorit să ofere niciun comentariu.
     
  • Povestea femeii care conduce o companie de 1000 de miliarde dar vine cu autobuzul la muncă

    Expresia “nu am timp” pare să nu existe pentru Helena Morrissey. Britanica ocupă o poziţie de lider în cadrul companiei Legal & General care, sub conducerea sa, gestionează un portofoliu investiţional cu active de circa 980 miliarde de dolari, potrivit datelor din 2017. 

    În acelaşi timp, ea militează pentru egalitatea genurilor şi conduce diverse campanii pentru protejarea mediului înconjurător, sprijină fundaţiile de caritate pentru bolnavii de cancer şi are o funcţie de conducere inclusiv în cadrul şcolii Eton, unde învaţă fiul său. De asemenea, împreună cu soţul său, Richard, are nouă copii, cu vârste cuprinse între nouă şi 26 de ani, şi un nepot de doar şapte luni.

    “Lucrez intensiv zece ore pe zi, şi în majoritatea săptămânilor am zile de 12 ore când ajung acasă şi  nu mai sunt în stare nici să vorbesc. De multe ori sunt extenuată  şi simt nevoia să mă decompensez”, povesteşte Morrissey. Cu toate acestea, regretă că nu are mai mult timp la dispoziţie pentru a participa la toate concursurile şi spectacolele copiilor săi. 

    Una dintre puţinele activităţi de relaxare pe care programul încărcat i le permite este pilatesul, unde merge de trei ori pe săptămână. Ea foloseşte transportul public şi are un stil vestimentar simplu şi confortabil, cu haine colorate, însă îi place să poarte tocuri aproape în orice ocazie, deoarece spune că o fac să se simtă mai puternică.

    Morrissey şi-a întâlnit soţul în timpul facultăţii, amândoi fiind absolvenţi ai Universităţii Cambridge. Motivul unei familii atât de numeroase este, pe de o parte, religia catolică de care aparţin cei doi soţi, dar mai ales, faptul că au căzut de comun acord asupra ideii că amândoi îşi doresc o grămadă de copii.

     

     

  • MONITORUL APĂRĂRII | Facebook a eliminat conturi ruse implicate în acţiuni de influenţă politică în SUA

    Compania Facebook a comunicat marţi că a eliminat o reţea de conturi şi pagini online implicate în “comportamente coordonate neautentice”.

    Dincolo de anunţul public, o sursă politică din Congresul SUA a comunicat că reprezentanţii Facebook au transmis că un grup rus se află în spatele a peste 30 de pagini online care promovează poziţii politice în Statele Unite.

    La nivel public, Facebook a precizat că nu cunoaşte sigur cine se află în spatele reţelei cibernetice, admiţând că au fost găsite “dovezi privind legături între aceste conturi online” şi unele folosite de hackeri ruşi în campania electorală din anul 2016.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tineri manageri de top 2018: Bilge Demirer, commercial & SME banking director, Garanti Bank

    Bilge Demirer este commercial & SME banking director în cadrul Garanti Bank, unde conduce segmentul de IMM al băncii, atât în ceea ce priveşte vânzările, cât şi managementul portofoliului de clienţi. Bilge Demirer este absolvent al Universităţii Hacettepe din Ankara, Turcia, fiind licenţiat în Economie şi Ştiinţe Administrative. A făcut parte din echipa Turkiye Garanti Bankasi (TGB) timp de mai mulţi ani, perioadă în care a ocupat diverse funcţii de conducere.

    În 2016, Bilge Demirer s-a alăturat echipei Garanti Bank România, ca director al liniei de business IMM, fiind responsabil cu gestionarea clienţilor din zona IMM, din punct de vedere comercial, al cash managementului şi al produselor de investiţii, dar şi cu dezvoltarea şi administrarea unei game largi de servicii bancare comerciale. De asemenea, coordonează managementul portofoliului de clienţi, pentru a le oferi acestora soluţii financiare potrivite nevoilor lor bancare.

    „Consolidarea carierei mele în cadrul Garanti Bank mi-a oferit oportunitatea de a contribui la dezvoltarea sectorului bancar, atât în Turcia, cât şi în România, şi de a observa impactul pozitiv pe care IMM-urile îl au asupra economiei, fiind motorul acesteia. După părerea mea, viitorul bankingului este despre inovaţie, tehnologie şi creşterea încrederii clienţilor noştri, toate acestea asigurând o valoare adăugată economiei.”
    Garanti Bank face parte din grupul financiar bancar Garanti România, care reuneşte Garanti Leasing (brandul sub care funcţionează compania Motoractive IFN SA) şi Garanti Credite de Consum (marca în care operează Ralfi IFN). Anul trecut, Grupul Garanti România a înregistrat venituri nete consolidate de 620,7 milioane de lei, precum şi o creştere de aproape 13% a volumului total de active, care a urcat la 11,44 miliarde lei.


    40 de ani  

    commercial & SME banking director  

    Garanti Bank

    Mai multe astfel de poveşti au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 13-a ediţie.


     

     

  • Tineri manageri de top 2018: Ioana Ciucu, head of transactional risk management, UniCredit Bank România

    În aria de responsabilităţi a Ioanei Ciucu, care coordonează activitatea a 70 de persoane, se află aria de recuperări creanţe, care cuprinde activităţi de colectare, restructurare şi recuperare prin intermediul procedurilor judiciare.

    Licenţiată a Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale, în cadrul ASE, Ioana Ciucu a absolvit şi cursuri în cadrul Harvard Business School (curs online, Developing as a leader) şi un stadiu de practică la Banque Populaire, la Strasbourg (Franţa).

    Despre parcursul său profesional spune că reflectă preocuparea pentru învăţătură constantă şi continuă. „În general, oamenii consideră că suma experienţelor prin care au trecut este suficientă pentru a se descurca în orice situaţie, indiferent de cât de inedită ar fi. Părerea mea este că fără învăţare şi pregătire constantă nu putem face faţă ritmului actual al vieţii.”

    Ioana Ciucu şi-a început cariera bancară în 2004, ca asistentă de director corporate clients, într-o bancă aflată la acel moment în faza de start-up. „În acel loc am învăţat bazele profesiei.” După aproape doi ani, şi-a continuat cariera într-o altă bancă, cu totul diferită din punct de vedere al culturii organizaţionale; în această instituţie, a parcurs diferite funcţii, de la corporate relationship manager până la director regional mid market. „După aproape şase ani de corporate banking, la începutul lui 2010 am acceptat o nouă provocare, alăturându-mă echipei Restructurare Coporate a Direcţiei Recuperare Creanţe (Divizia Risc) din cadrul UniCredit Bank. Parcursul celor opt ani în acest domeniu a reprezentat o experienţă extraodinară, în care mi-am consolidat şi, totodată, îmbogăţit cunoştinţele.” 

    Cât priveşte momentele dificile, Ioana Ciucu spune că de-a lungul anilor au existat mai multe astfel de perioade, dar cea mai dificilă a fost cea din 2008, când primele semne ale crizei îşi făceau apariţia. „Fiind o stare nouă pentru mulţi dintre noi, a trebuit să îmi găsesc punctele de reper pentru a continua să îmi desfăşor activitatea în acele noi condiţii. Cum l-am depăşit? Prin studiul aprofundat al clientului şi comunicare, pentru a înţelege cât mai bine povestea din spatele cifrelor.”


    36 de ani

    head of transactional risk management  

    UniCredit Bank România

    Mai multe astfel de poveşti au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 13-a ediţie.


     

     

  • Tineri manageri de top 2018: Oltea Belciuganu, director de marketing şi comunicare, CEC Bank

    Oltea Belciuganu coordonează activităţile de marketing şi de relaţii publice, fiind responsabilă de activitatea a 11 colegi. Cel mai important proiect demarat în 2017 a fost pregătirea campaniei „150 de ani de CEC. 10 ani de CEC Bank”.

    Reprezentanta CEC Bank povesteşte că a lucrat încă din vremea studenţiei, cea mai mare parte a timpului în marketing şi comunicare. „Am avut şansa să fiu în organizaţii unde s-a întâmplat ceva important şi provocator”, povesteşte ea făcând referire la procese de fuziuni şi achiziţii, listări la bursă; din 2006, s-a alăturat CEC Bank, „unde am avut ocazia de a fi parte din rebrandingul în urma căruia Casa de Economii şi Consemnaţiuni a intrat în cartea de istorie şi în locul ei a apărut CEC Bank, o bancă comercială universală în pas cu zilele noastre”.

    Tot în CEC Bank, povesteşte ea, a fost parte a proiectului prin care s-au marcat cei 150 de ani de existenţă continuă pe piaţa românească a băncii. „Acum, în 2018, banca aniversează zece ani de la rebranding şi zece ani de profitabilitate neîntreruptă.”

    Oltea Belciuganu este licenţiată a Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul ASE, are un master în marketing şi comunicare în afaceri, şi a absolvit şi cursurile Chartered Institute of Marketing, UK-Professional Diploma (2008-2010), precum şi ale MBA-ului Româno-Canadian (2003-2005).

    Despre felul în care îşi vede viitorul pe termen lung, Oltea Belciuganu spune: „Este o întrebare la care m-am gândit mult, însă nu am găsit un răspuns. Ştiu sigur că îmi doresc să fac proiecte care contează, că am nevoie de un mediu care să mă provoace, că am nevoie să învăţ de la oameni valoroşi. Îmi doresc ca în România valoarea marketingului să fie conştientizată de fiecare antreprenor încă de la început şi folosită ca atare pentru a creşte afaceri româneşti de succes. Îmi doresc ca etica să fie un pilon important al marketingului în orice domeniu. Până acum, viaţa a fost generoasă cu mine, aşa că privesc cu încredere către viitor”.


    39 de ani  

    Director de marketing şi comunicare  

    CEC Bank

    Mai multe astfel de poveşti au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 13-a ediţie.


     

     

  • Tineri manageri de top 2018: Georgiana Tamazlicaru, director financiar, Next Capital

    Georgiana Tamazlicaru este de anul trecut, responsabilă de managementul financiar al Grupului Next Capital şi de activitatea a opt angajaţi.
    Absolventă a ASE-ului, ea a urmat un master la Universitatea din Lugano, iar pe parcursul carierei sale a participat la programe de internship sau a fost angajată în instituţii ca UBS Investment Bank, BPP Professionals, MobiFon. De 12 ani lucrează în cadrul Next Capital.
    Întrebată care a fost momentul cheie din cariera sa, Georgiana Tamazlicaru indică programul de master în finanţe de la Lugano, Elveţia, pentru care a obţinut o bursă de studiu. „Mai departe, faptul că am lucrat la UBS, unul dintre cele mai mari grupuri financiare din lume, m-a ajutat să văd lucrurile dintr-o altă perspectivă.”

    Legat de cel mai dificil moment din profesia sa, care a avut loc în prima parte a carierei sale, povesteşte că la un moment dat a înţeles că, „pentru a evolua în domeniul care îmi place, am nevoie de ceva diferit, motiv pentru care am decis să renunţ la locul de muncă pe care îl aveam la momentul respectiv şi să reîncep studiile în Elveţia. Au fost multe momente de incertitudine, pe care le-am depăşit cu încrederea că această experienţă îmi va fi de folos. Next Capital mi-a dovedit că am avut dreptate”. Parcursul profesional în cadrul grupului financiar a însemnat, adaugă ea, o provocare şi ulterior o reuşită.

    Cât priveşte planurile pe termen lung, Georgiana Tamazlicaru spune că Next Capital reprezintă, „pentru mine, o frumoasă călătorie. În zece ani mă văd alături de Next Capital, într-un frumos oraş sau port, pe care îl vom explora împreună”.

    Next Capital a gestionat anul trecut creanţe de peste 25 milioane de euro, ceea ce se traduce şi într-o creştere de 45% a cifrei de afaceri. Creşterea volumului creanţelor s-a datorat în principal clienţilor din zonele FMCG, IT&C, precum şi servicii, pe care Next Capital îi gestionează pe contracte de factoring.


    40 de ani  

    Mai multe astfel de poveşti au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 13-a ediţie.


     

  • Tineri manageri de top 2018: Cristian Ţoncu, customer delivery manager, vice president head of customer delivery CEE, Mastercard

    „Cred că responsabilităţile mele se pot înţelege cel mai bine ca managementul unei umbrele de activităţi aflate la intersecţia dintre partea de vânzări şi partea tehnică”, spune Cristian Ţoncu, care admite că întrebarea l-a pus puţin pe gânduri prima dată când a auzit-o de la fiul său. „Nu sună aşa de fermecător cum spera el, dar este ceva ce îmi place extrem de mult. În activitatea de customer delivery le explicăm clienţilor noştri procesul de implementare a produselor şi serviciilor noastre, ca mai apoi să supervizăm implementarea lor propriu-zisă.”

    Cristian Ţoncu coordonează o echipă formată din 12 oameni, care se ocupă de această arie a afacerii în Europa Centrală şi de Est, care este în cadrul MasterCard o regiune formată din 20 de ţări.

    Ţoncu este licenţiat al ASE, are un master în finanţe şi contabilitate, iar în privinţa carierei sale punctează trei momente cheie. Primul a fost în 2004, când a schimbat domeniul de activitate din zona de retail în cea banking; atunci, spune el, a început aventura sa cu cardurile. Al doilea moment, tot de cotitură, a avut loc în 2011, când şi-a început activitatea în cadrul MasterCard, cu responsabilităţi ce acopereau nouă ţări, „ceea ce a marcat o schimbare radicală de la expunerea la mediul unei singure bănci din România la cea care viza o regiune atât de extinsă”. Cel de-al treilea moment important din cariera sa a avut loc la 1 aprilie 2018, când a preluat funcţia actuală.

    Cât priveşte planurile pe termen lung, spune că „deşi mă tentează să spun că mă văd relaxându-mă pe o barcă cu pânze şi cu o bere în mână, cred că având în vedere cât de mult îmi place activitatea de acum, mi-ar da multă satisfacţie profesională să spun că mă văd având un rol similar, dar cu responsabilităţi pe teritoriul întregii Europe, sau chiar în afara ei. Mi-ar plăcea să am contact cu un număr şi mai mare de culturi”.


    40 de ani 

    Mai multe astfel de poveşti au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 13-a ediţie.


     

     

  • Tineri manageri de top 2018: Florin Niculescu, director de Subscrieri Asigurări Generale şi Reasigurare, Asirom VIG

    Florin Niculescu are aproape 20 de ani de experienţă în domeniul asigurărilor şi este considerat unul dintre cei mai buni specialişti în subscrieri din industrie. El a fost numit în funcţia actuală în iulie anul trecut, fiind responsabil pentru procesele de subscriere; coordonează o echipă de 23 de oameni.

    Anterior, a ocupat funcţii de management, atât în România, cât şi în străinătate, în companii precum Uniqa Asigurări, Generali Asigurări, AIG Europe şi Marsh & McLennan Companies.

    „De-a lungul timpului, am căutat mereu să mă perfecţionez şi să am o imagine cuprinzătoare asupra industriei asigurărilor. După mai bine de zece ani de experienţă în acest domeniu, am vrut să privesc asigurările şi prin ochii consultantului de risc. Am avut şansa să profesez în mai multe ţări din Europa, să mă dezvolt şi să înţeleg mai bine riscurile şi nevoile clienţilor”, spune Florin Niculescu.

    Asirom VIG este una dintre cele mai importante companii de asigurări de pe piaţă, cu experienţă de peste 25 de ani în România. Asirom face parte din Vienna Insurance Group (VIG), companie cu peste 190 de ani de experienţă în domeniul financiar şi lider pe piaţa asigurărilor, atât în Austria, cât şi în Europa Centrală şi de Est. VIG gestionează 50 de companii de asigurări din 25 de ţări şi are peste 25.000 de angajaţi. 


    40 de ani  

    Mai multe astfel de poveşti au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 13-a ediţie.