BusinessMagazin

Tag: Hollywood

  • Cutremur la Hollywood. Lovitura primită de Leonardo DiCaprio

    Red Granite, compania care a finanţat Lupul de pe Wall Street, a intrat în scenă în anul 2011 după ce a dat o petrecere de un milion de dolari la Cannes şi a adus artişti precum Kanye West şi Pharrell Williams. La câteva luni după, primul film finanţat de companie a fost lansat: Friends with Kids. 

    ”Au venit de nicăieri şi au surprins pe toată lumea la început, a spus Howard Cohen, co-preşedintele Roadside Attractions, distribuitorul primului film al Red Granite.

    Conform unei înţelegeri din 2012 de la Telina Holding, conform WSJ, peste 50 de milioane de dolari au fost folosiţi pentru a finanţa Lupul de pe Wall Street numai în acea tranzacţie. 

  • Cea mai ciudată tendinţă de la Hollywood: Actorii încep să dispară din industria filmului

    Creşterea aproape meteorică a genului cu supereroi, datorată în mare parte celor de la Marvel, a schimbat modul în care oamenii percep industria cinematografică. Bugetele de sute de milioane de dolari nu fac decât să mascheze incapacitatea studiourilor de a găsi scenarii realiste, cu actori fără măşti, care să aducă oamenii în sălile de cinematograf.

    Şi totuşi industria cinematografică pare a fi într-o stare excelentă: veniturile pe continentul nord-american au crescut cu 6,3% în 2015, atingând pragul istoric de 11 miliarde. Dacă punem la socoteală şi China, unde creşterea anuală a fost de aproape 50%, rezultă o creştere la nivel global de 4%, până la 38 de miliarde dolari.

    Dar această creştere generală nu se datorează unor nume mari, precum Tom Cruise sau Leonardo DiCaprio, ci mai degrabă efectelor speciale din ce în ce mai reuşite. Francize precum Fast and Furious, Avengers, The Hunger Games, James Bond sau Star Wars conduc un grup de 14 filme care au generat fiecare, anul trecut, venituri de peste 500 de milioane de dolari; în 2006, doar 5 filme reuşeau o asemenea performanţă. Astfel de producţii reprezintă mai degrabă şansa de a crea o vedetă decât de a fi transformate în succes de un nume mare. „Nu vrei să ai un nume mare într-o astfel de franciză“, explică un producător. „Filmele vor avea oricum succes, aşa că nu ai niciun motiv să-i plăteşti mai mult pentru actori. Jennifer Lawrence nu era Jennifer Lawrence înainte să joace în Hunger Games.“
    Dar producătorii de la Hollywood iubesc vedetele, aşa că vor mai oferi, ocazional, roluri importante unor actori care poate nu se află în cea mai bună perioadă a carierei. Este şi un fel de plasă de siguranţă: dacă filmul nu va avea succes, ei pot spune că au făcut tot ce a ţinut de ei, iar asta include aducerea unui nume mare în proiect.

    Înaintea bărbaţilor, femeile au simţit efectele unei astfel de politici. Conservatorismul (exprimat de nenumărate ori la Hollywood) se traduce, mai simplu, într-o listă lungă de roluri pentru bărbaţii care s-au bucurat deja de un anumit grad de succes şi o listă scurtă de roluri pentru restul actorilor.

    Imaginaţi-vă, pentru o clipă, că Bradley Cooper (41 de ani) ar primi numai roluri de partener mai în vârstă al unui tânăr actor; că Leonardo DiCaprio (tot 41 de ani ) ar figura pe lista unui blockbuster de vară, alături de Scarlett Johansson, în rolul tatălui; sau că James Franco, la 38 de ani, ar recunoaşte în timpul unui interviu că a pierdut un rol pentru că a fost considerat „prea bătrân“ pentru o poveste de dragoste. Toate aceste scenarii par aberante, dar ele reflectă perfect ceea ce se întâmplă în cazul actriţelor trecute de o anumită vârstă, în general cea de 35 de ani.

    La începutul anului trecut, Maggie Gylenhaal (37 de ani la momentul respectiv) a povestit că un regizor i-a spus că e prea bătrână pentru a juca iubita unui bărbat de 55 de ani. Până şi Meryl Streep, cu ilustra sa carieră, se confruntă ocazional cu astfel de probleme. În cadrul unui interviu acordat celor de la People, ea a recunoscut că la vârsta de 40 de ani i s-au oferit trei roluri de vrăjitoare: „Nu mi s-a oferit niciun rol într-un film de dragoste sau într-un film de aventuri; mi s-au oferit roluri de vrăjitoare pentru că eram deja bătrână la 40 de ani“.
    Poate cel mai relevant studiu în această direcţie este cel realizat în 2013 de Vulture, care a ajuns la o concluzie aproape hilară: personajele principale masculine nu îmbătrânesc, în vreme ce partenerele lor sunt lovite din plin de trecerea timpului. Autorii au analizat cei mai importanţi 10 actori şi cele mai cunoscute filme ale lor, comparând diferenţa de vârstă dintre aceştia şi partenerele lor de pe marele ecran. Concluzia a fost următoarea: chiar dacă interpreţii ajungeau la 40, 50 sau 60 de ani, actriţele aveau întodeauna vârste cuprinse între 35 şi 40 de ani.

    Nici măcar media nu mai pare a fi atrasă de puterea vedetelor feminine, după cum remarcă Jess Cagle, editor-şef al Entertainment Weekly: „Era o vreme când starurile de cinema reprezentau standardul de aur pentru o copertă. Acum lucrurile s-au schimbat“.
    Adăugând aceste probleme la ideea de la care am plecat, şi anume dispariţia subită a actorilor din filmele de succes, rezultă că Hollywood s-ar putea transforma în curând într-un soi de oraş fantomă, animat poate de tinere actriţe şi de Spidermani care umblă în libertate pe străzile din Los Angeles.

    Un gen care nu se poate baza, cel puţin deocamdată, pe puterea eroilor cu măşti este comedia: studiile arată că aceste filme sunt singurele în care producătorii preferă actori precum Kevin Hart sau Melissa McCarthy, pentru că aceştia au o relaţie specială cu publicul.
    Toate aceste lucruri nu mai sunt atât de vizibile în afara Hollywoodului; filme care au avut performanţe de box-office dezastruoase pe continentul nord-american au avut rezultate excelente în restul lumii. Ultimul film al lui Arnold Schwarzenegger, Terminator: Genisys, a obţinut în America 90 de milioane de dolari, la un buget de 155 de milioane. În străinătate, lucrurile au stat complet diferit: povestea apocaliptică a adus 351 de milioane, dintre care 113 milioane de dolari numai din China.

    Chiar dacă aceşti actori nu mai au aceeaşi putere la Hollywood, ei reprezintă încă o atracţie pentru restul lumii. Şi acesta este singurul lucru care ar mai putea salva industria cinematografică, aşa cum o cunoaştem.
     

  • Cronică de film: Spotlight, unul dintre favoriţii la câştigarea Oscarului pentru cel mai bun film

    Spotlight este, fără îndoială, unul dintre cele mai bune filme ale anului 2015. Nominalizat la 6 premii Oscar (cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun actor în rol secundar, cea mai bună actriţă în rol secundar, cel mai bun scenariu original, cel mai bun montaj de film), filmul oferă o perspectivă de tip documentar asupra unuia dintre cele mai mari scandaluri din istoria modernă a bisericii catolice.

    Jurnalismul reprezintă subiectul unor filme de mare succes la Hollywood, precum All the President’s Men sau Citizen Kane. Spotlight nu are însă partea de acţiune pe care celelalte îl aveau, concentrându-se mai mult pe procesul jurnalistic care a dus la demascarea preoţilor catolici pedofili. Iar jocul actoricesc foarte bun şi cursivitatea poveştii sunt lucrurile care ies imediat în evidenţă.

    Filmul prezintă modul în care au decurs ancheta şi investigaţiile în urma cărora ziarul The Boston Globe a publicat, în anul 2002, o serie de articole despre acuzaţiile de molestare de minori aduse unor preoţi catolici. Odată ajunse în ziar, materialele au încurajat şi alte victime să iasă în faţă, rezultând noi procese şi cazuri penale.

    Scandalul abuzurilor a mai fost redat în alte trei producţii: Deliver Us From Evil, din 2006, care l-a avut ca subiect central pe preotul catolic Oliver O’Grady; Our Fathers, un film de televiziune din 2005 care a prezentat comportamentul cardinalului Bernard Law; şi Sex Crimes and the Vatican, un documentar din 2006 filmat de Colm O’Gorman, victimă a unui preot catolic din Irlanda. Scandalul s-a răspândit în întreaga lume, cauzând una dintre cele mai profunde crize de imagine din istoria Bisericii Catolice.

    Regizorul Tom McCarthy a mai fost nominalizat la premiile Oscar, în urmă cu 6 ani, pentru scenariul animaţiei Up. Dubla nominalizare din acest an, pentru regie şi scenariu, îl aduce însă pe o listă mult mai selectă. El este cunoscut publicului şi pentru filme precum 2012, Meet the Parents sau Michael Clayton.

    Distribuţia este una excepţională, ca dovadă şi cele două nominalizări pentru rolurile secundare, în care îi regăsim pe John Slattery (Flags of Our Fathers, Mad Men, Desperate Measures), Michael Keaton (Birdman, Batman Returns, Desperate Measures), Mark Ruffalo (Shutter Island, Now You See Me, Eternal Sunshine of the Spotless Mind), Rachel McAdams (Sherlock Holmes, Midnight in Paris, About Time), Liev Schreiber (The Reluctant Fundamentalist, Ray Donovan, X-Men Origins: Wolverine) şi Stanley Tucci (The Devil Wears Prada, The Terminal, America’s Sweethearts). La scenariu a contribuit şi Josh Singer, cel care a cunoscut faima în urma serialului The West Wing.

    Spotlight este un film care merită atenţia ce i se acordă; este un film bine scris şi bine jucat. Acest gen a început să apară tot mai rar pe marile ecrane, dar este îmbucurător faptul că nu a trecut neobservat. Este genul de poveste care, chiar dacă nu are neapărat un punct culminant, atrage prin importanţa ideilor pe care le exprimă.
     

  • Oamenii au ajuns iar să plătească pentru colapsul financiar din 2008. De data aceasta, pentru a vedea filme şi piese de teatru

    Cea mai mare criză financiară de după cel de-al doilea război mondial i-a costat pe americani 12.800 miliarde de dolari după unele estimări, considerate conservatoare. În sumă nu intră costul suferinţei umane. Pentru bailout-urile unor coloşi precum băncile ipotecare Fannie Mac şi Freddie Mac sau producătorii auto General Motors şi Chrysler, contribuabilii americani au plătit peste 360 de miliarde de dolari. Contabil, Trezoreria SUA a făcut profit cu aceste „investiţii“, dar nici economia şi nici societatea nu şi-au revenit complet de pe urma crizei. În această situaţie se regăsec multe alte ţări, din Europa sau din Asia.

    Interesant este că oamenii au ajuns să plătească din nou pentru colapsul financiar din 2008, dar de data aceasta nesiliţi de nimeni, scrie The New York Times.
    Executivii şi editurile din industria americană a divertismentului spun că încep să prindă din ce în ce mai mult la public filmele, piesele de teatru, spectacolele de televiziune şi cărţile care tratează ticăloşiile şi erorile sistematice care au adus economia lumii în pragul colapsului în urmă cu opt ani.

    The Big Short (Brokerii Apocalipsei), producţie cinematografică americană bazată pe un bestseller nonficţiune al lui Michael Lewis, are până acum încasări de peste 100 de milioane de dolari din întreaga lume. Smoke and Mirrors (Fum şi oglinzi), All We Had (Tot ce am avut) şi Straight to Hell (Direct în Iad) sunt filme în producţie ale căror titluri sunt grăitoare pentru tema lor.

    „Aceste proiecte nu se dezvoltă în vid“, spune Len Amato, preşedintele HBO Films. HBO va scoate în 2017 un film despre Bernard L. Madoff, fost director al pieţei Nasdaq, găsit vinovat de delapidarea a 65 de milioane de dolari. Aceasta îl face pe Madoff cel mai mare escroc de bursă din istoria SUA. Personajul a fost condamnat la 150 de ani de închisoare când avea vârsta de 71 de ani. Serialul „Madoff“ al ABC poate fi văzut deja la televizor.

    „Poţi vedea ce se întâmplă în procesul politic – ambele partide se confruntă cu mişcări apărute spontan şi acum în dezvoltare care se împotrivesc tendinţei de micşorare a clasei de mijloc şi creşterii inegalităţii în distribuirea avuţiei“, explică Amato. „Publicul nu doar că vrea să vadă acest lucru la televizor sau la cinema, dar vrea foarte mult să înţeleagă cum am ajuns în acest punct.“
    În Money Monster, un thriller care va rula din mai, George Clooney joacă rolul unei personalităţi TV bombastice. Ameninţat cu arma de un telespectator care şi-a pierdut toate economiile când pieţele s-au prăbuşit, personajul lui Clooney este forţat să investigheze o conspiraţie financiară.

    „Îţi spun că totul este manipulat“, spune în film persoana înarmată. „Ne fură totul şi scapă nepedepsiţi.“ Tema anti-Wall Street a filmului rezonează cu trendurile de acum din cultura populară. De altfel, vorbele persoanei înarmate sunt cât se poate de adevărate, având în vedere scandalurile din lumea bancară în care marile bănci sunt investigate că au manipulat orice, de la dobânzile LIBOR la piaţa valutară şi cea a aurului.

    Prăbuşirea pieţelor ameninţă să distrugă editura condusă de eroul celei mai noi cărţi a lui Jay McInerney, Bright, Precious Things (Lucruri lucioase, preţioase), care va fi publicată anul acesta. În martie, teatrul public din New York va găzdui debutul piesei Dry Powder, o abordare satirică a personajelor de pe „scena“ de private equity. Personajelor le vor da viaţă actorii John Krasinski şi Claire Danes.
    În urmă cu câţiva ani nu exista un astfel de apetit, pentru creaţii care scot la lumină procesele din interiorul industriei financiare. Scenariştii, scriitori şi regizorii livrau lucrări nonfictive despre dezastru şi documentare precum Inside Job, însă directorii din industria divertismentului nu cutezau să parieze că publicul va cheltui bani pentru a retrăI şocurile din cauza cărora a pierdut atât de mult.
    Margin Call (Apel în marjă, cunoscut în România ca Panică pe Wall Street) din 2010 este un film care abordează tema dezintegrării unei bănci de investiţii la începutul crizei.

    A fost un succes din punctul de vedere al criticilor, dar nu un succes popular. Filmul a înregistrat încasări mai mici de 20 de milioane de dolari la nivel mondial, iar peste 70% din audienţă a fost din afara SUA, potrivit Box Office Mojo. Spre comparaţie, The Twilight Saga: Breaking Dawn, partea I (Saga Amurg: Zori de zi) a încasat în acel an 712 milioane de dolari.
    „Eram ca o familie de catolici care evitau să vorbească la cină despre acel subiect“, spune Adam McKay, coscenarist şi regizorul The Big Short, film nominalizat la premiul Oscar pentru cea mai bună imagine. „Însă oamenii realizează că toate aceste probleme care au cauzat crahul sunt încă aici.“

     

  • Afacerea care aduce venituri de un milion de euro în primul an, iar angajaţii câştigă de trei ori mai mult decât media industriei la nivel global

    Studioul de videochat Studio 20 a încheiat 2015 cu o cifră de afaceri de aproape 3 milioane de euro. Afacerea Studio 20 cuprinde acum pe lângă studioul pilot din Bucureşti, situat lângă Gara de Nord, şi două francize: una în Cluj şi una în Bucureşti, vis-a-vis de Guvern, în Piaţa Victoriei.

    “2015 a însemnat pentru franciza Studio 20 un an de creştere peste aşteptările noastre. Dacă luăm în calcul faptul că rezultatele sunt bazate pe politica de excelenţă pe care am impus-o modelelor, iar cea mai mare parte a resurselor financiare au fost investite în trainingul şi promovarea lor, atunci evoluţia noastră este deplin justificată. Este bine că avem venituri consistente, iar nivelul taxelor plătite către stat se ridică la peste 1 milion de lei”, declară Robert Vanderty, manager Studio 20.

    Pentru franciza glamour Studio 20, 2015 a fost al doilea an plin de business, timp în care a deschis cele două francize şi a semnat pentru a treia care se va deschide în Vestul ţării în lunile următoare. “Conceptul de glamour în videochat a fost dificil de pus în practică, însă am reuşit să strângem în acest timp o echipă care acum numără 150 de modele în cele trei studiouri. O parte dintre ele au devenit în cursul acestui an adevărate vedete internaţionale ale industriei” declară Vanderty.

    Studio 20 a mers pentru a doua oară consecutiv în America la galele de decernare a premiilor GFY şi AVN din Las Vegas pentru a primi distincţia “Best Licem Cam Studio of the Year”. “Iar lucrurile au stat şi mai bine, pentru că Devious Angel a câştigat AVN Favourite Cam Girl, poate cel mai important vot al fanilor din toată lumea, titlu câştigat până acum doar de modele din Statele Unite. Aşa se explică şi faptul că modelele francizei Studio 20 au o medie de venit de trei ori mai mare decât media câştigurilor la nivel mondial în industrie, calitate în locul cantităţii este şi va fi mereu abordarea noastră”, declară Vanderty.

    “Odată cu aceste premii, am demarat negocieri pentru deschiderea unei francize Studio 20 în America, chiar la Hollywood. Deşi primele cereri din afara ţării pentru francize au venit din Ungaria şi din Columbia, Los Angeles este în acest moment dat favorit ca locaţie a primului nostru studio din afara României.”, declară Vanderty.

    Franciza Studio 20 se poate multiplica în orice oraş mare sau mediu din România. Cu o investiţie de până la 100 de mii de euro se poate rula anual 1 milion de euro. Profitul brut poate ajunge la 250 de mii de euro pe an. Francizaţii participă cu întreaga echipă la traininguri de 3-4 săptămâni în studioul pilot.

    Piaţa mondială în care activează Studio 20 este estimată la 10 miliarde de dolari pe an. Din calculele necesare constituirii caietului de franciză Studio 20 reiese că piaţa autohtonă de profil se ridică la circa 100 de milioane de euro. Aceasta creşte premanent şi se poate dubla în urmatorii trei ani.

  • Alan Rickman, unul dintre cei mai mari actori de la Hollywood, s-a stins din viaţă la 69 de ani

    Actorul britanic Alan Rickman, cunoscut pentru filme precum Harry Potter, Greu de Ucis sau Robin Hood, a murit la 69 de ani. Starul de cinema suferea de cancer, potrivit familiei, transmite BBC.

    “Actorul şi regizorul Alan Rickman a murit din cauza unui cancer la vârsta de 69 de ani. A murit înconjurat de familie şi de prieteni”, se afirmă în declaraţia oficială dată publicităţii de familia artistului.

    Alan Rickman a devenit unul dintre cei mai îndrăgiţi actori britanici, graţie vocii sale inconfundabile şi, mai ales, felului în care a interpretat câteva personaje memorabile, precum profesorul Snape din franciza “Harry Potter” şi Hans Gruber în filmul de acţiune “Die Hard”.

    Starul britanic a câştigat un premiu BAFTA în 1992, cu rolul şerifului din Nottingham din filmul “Robin Hood: Prince of Thieves”. În acel an, Alan Rickman a fost nominalizat la BAFTA şi cu rolul din filmul “Truly Madly Deeply”.

    Printre celelalte roluri care au contribuit la cimentarea statutului său de vedetă a cinematografiei britanice se află cele interpretate în filmele “Raţiune şi simţire/ Sense and Sensibility” (1995) şi “Michael Collins” (1996), care i-au adus alte două nominalizări la premiile BAFTA.

    În 1996, a câştigat un premiu Primetime Emmy pentru evoluţia sa din miniseria TV “Rasputin”. Pentru acelaşi rol, actorul britanic a fost recompensat şi cu Globul de Aur, în anul următor.

    S-a remarcat apoi şi în comedia romantică “Pur şi simplu dragoste/ Love Actually”, dar a impresionat şi în numeroase spectacole de teatru.

    “Actorii sunt agenţi ai schimbării. Un film, un spectacol de teatru, o compoziţie muzicală sau o carte pot face diferenţa. Pot schimba lumea”, obişnuia să spună starul britanic, potrivit site-ului cotidianului The Guardian.

    Actorul britanic a strâns în urma filmelor sale o avere de 16 milioane de dolari. În urma sa rămâne soţia sa, Rima Horton, pe care a întâlnit-o la vârsta de 18 ani. 

  • Cum să câştigi 15 milioane de dolari stând acasă şi jucându-te toată ziua

    Jordan Maron are 23 de ani, postează clipuri pe YouTube cu el în timp ce se joacă Minecraft, iar acum câteva luni şi-a cumpărat o vilă de 4,5 mil. dolari la Hollywood, potrivit Daily Mail.

    Maron este cunoscut pentru clipurile de pe YouTube, postate sub userul ”CaptainSparklez”. Canalul său de YouTube a strâns 9 milioane de abonaţi şi două miliarde de vizualizări.

    Vila cumpărată are 380 de metri pătraţi şi este poziţionată pe Sunset Strip în Hollywood, nu departe de locul unde Markus Persson, creatorul Minecraft, a cumpărat un adevărat conac pentru 70 de mil. de dolari.

    Jordan Maron este un cetăţean privat şi nu este nevoit să-şi dezvăluie averea. Cu toate acestea, experţii din industrie estimează că 1.000 de vizualizări pe YouTube înseamnă aproximativ 7,60 $ în câştiguri.CaptainSparklez are 2 milioane de vizualizări pe YouTube, ceea ce înseamnă aproximativ 15 milioane de dolari.

    Jordan Maron şi-a început aventura pe YouTube cu un canal unde posta clipuri din jocul Call of Duty, ca în 2010 să treacă la canalul actual. Recent a fost inclus de către Forbes în topul tinerilor de succes care au sub 30 de ani. Datorită clipurilor sale de pe YouTube, dar şi datorită studioului său de jocuri, XREAL

  • Cel mai bogat chinez vrea să cumpere compania de la Hollywood care a făcut Godzilla

    Un grup controlat de omul de afaceri Wang Jianlin, cel mai bogat din China, negociază achiziţia studioului de la Hollywood aflat în spatele unor filme de succes precum “Godzilla” şi “Pacific Rim”, potrivit Financial Times.

    Grupul Dalian Wanda negociază preluarea unui pachet majoritar la Legendary Entertainment, companie printre acţionarii căreia se numără SoftBank. O tranzacţie ar putea fi anunţată cel mai devreme săptămâna următoare şi ar evalua Legendary la 3-4 miliarde de dolari, au afirmat surse apropiate situaţiei.

    Wang, care a preluat în 2012 prin intermediul grupului său şi lanţul de cinematografe AMC Entertainment, vrea să cumpere de mai mulţi ani unul dintre studiourile de la Hollywood. Despre grupul Dalian Wanda s-a scris în urmă cu un an privind o posibilă preluare a DreamWorks Animation, însă discuţiile au eşuat.

  • Povestea omului care a înfiinţat una dintre cele mai importante companii de la Hollywood

    La momentul în care a fondat MGM, Loew era deja unul dintre cei mai importanţi antreprenori americani din entertainment, controlând o reţea de peste 150 de teatre în SUA.

    Născut la New York, în 1870, într-o familie săracă de polonezi care se stabiliseră în Marele Măr doar cu un an mai devreme, Marcus Loew a fost nevoit să lucreze de la o vârstă fragedă şi nu a mers la şcoală decât până la nouă ani. Avea însă de mic un acut simţ antreprenorial, investind puţinii bani câştigaţi cu greutate – din vânzarea de ziare sau fructe pe stradă – pentru a-i înmulţi. Până la 20 de ani a încercat mai multe afaceri, care s-au dovedit falimentare, între care un magazin de mobilă şi un atelier de prelucrat blănuri. În parteneriat cu Adolph Zukor a înfiinţat o reţea de teatre, iar în 1905 antreprenorul de origine poloneză era deja pe cont propriu.

    În 1904 a fondat People’s Vaudeville Company, o reţea de teatre în care erau difuzate filme scurte ca parte a programului de divertisment. Până în 1913 compania crescuse considerabil şi avea în portofoliu teatre renumite, ca American Music Hall, Broadway Theatre, Metropolitan Opera House (din Philadelphia). S-a confruntat cu o problemă, pentru că firmele pe care le preluase nu aveau o structură de conducere centrală. El prefera să locuiască la New York şi se preocupa de reţeaua de teatre, iar industria filmului era localizată în sudul SUA. În 1919 a cumpărat Metro Pictures Corporation pentru a avea o sursă constantă de filme pentru teatrele sale, dar în 1924 a preluat Goldwyn Pictures, pentru a îmbunătăţi calitatea filmelor pe care voia să le difuzeze în spaţiile de spectacol. Preluarea companiilor din industria cinematografiei l-a pus în dificultate, deoarece nu se putea ocupa deopotrivă de producţia de filme şi de coordonarea reţelei de teatre. A rezolvat problema cumpărând o altă companie, Louis B. Mayer Pictures, al cărei fondator a devenit şeful întregului grup de firme din industria filmului, sub umbrela Metro-Goldwyn-Mayer. În primii doi ani de la înfiinţarea sa, MGM a produs peste 100 de filme.

    Marcus Loew era încredinţat că este cel mai puternic om din industria filmului, dar principala sa grijă era reţeaua de teatre, iar companiile producătoare de film erau doar în plan secund, ca furnizor pentru sălile pe care le controla în întreaga ţară. Loew era un personaj extrem de superstiţios – niciodată nu trecea pe sub o scară, refuza să semneze orice act vinerea (deşi evreu, nu era practicant), nu avea încredere în niciun doctor.

    A murit la 57 de ani, în 1927, şi nu a fost martor al expansiunii pe care avea să o cunoască MGM, care a început să domine industria filmului în 1930, odată ce a lansat staruri ca Joan Crawford, Greta Garbo, Jean Harlow. Au urmat decenii bune în care grupul a dominat industria filmului şi abia după 2000 au apărut dificultăţi financiare serioase. La jumătatea lui 2009 MGM avea datorii de 3,7 miliarde de dolari, iar la finalul lui 2010 s-a declanşat procedura de faliment.
     

  • Filme cu George Clooney şi Johnny Depp, printre cele mai mari eşecuri lansate la Hollywood în 2015 – VIDEO

    Toţi cei trei actori menţionaţi mai sus apar alături de Bradley Cooper, Sean Penn şi Bill Murray în topul celor mai răsunătoare eşecuri produse la Hollywood, alcătuit de revista Forbes, pe baza raporturilor dintre bugete de producţie aferente acestor filme şi încasările generate de peliculele respective până la data de 18 noiembrie.

    Pe primul loc în acest top deloc onorant se află “Rock the Kasbach”, o comedie cu Bill Murray, lansată în octombrie, care a generat încasări de 2,9 milioane de dolari, deşi a avut un buget de producţie de 15 milioane de dolari.

    Filmul de acţiune “The Gunman”, cu Sean Penn în rolul principal, ocupă locul al doilea în acest clasament, după ce a obţinut încasări de 10,7 milioane de dolari. Bugetul de producţie al peliculei, lansată în martie, a fost de 40 de milioane de dolari.

    Filmul “Blackhat”, cu Chris Hemsworth şi Viola Davis, ocupă locul al treilea în topul celor mai puţin profitabile filme din 2015. Potrivit revistei Forbes, acest lungmetraj de acţiune a avut un buget de 70 de milioane de dolari şi a generat încasări de 19,4 milioane de dolari.

    Topul 10 al celor mai mari eşecuri lansate de Hollywood în 2015 este completat de filmele “Unfinished Business”, “Jem and the Holograms”, “Self/Less”, “American Ultra”, “We Are Your Friends” (cu Zac Efron), “Aloha” (cu Bradley Cooper şi Emma Stone) şi “Mortdecai” (cu Johnny Depp).

    Statutul de star de cinema al actorului George Clooney nu a putut să salveze lungmetrajul futurist “Tomorrowland”, o producţie cinematografică lansată în sezonul estival. Deşi filmul a obţinut încasări de 209 milioane de dolari, Forbes notează că bugetul de producţie a fost de 190 de milioane de dolari, fără costurile de marketing şi promovare. “Tomorrowland” a ocupat locul al 14-lea în acest top.

    Editorii revistei Forbes au întocmit acest clasament pe baza încasărilor şi bugetelor de producţie ale filmelor lansate în circuitul cinematografic tradiţional din America de Nord în perioada ianuarie-octombrie 2015.