Tag: furtuna

  • Un reactor al centralei de la Cernavodă, oprit din cauza furtunii. Când ar putea avea loc repornirea

    “Se analizează situaţia şi se derulează activităţi în vederea repornirii, care se estimează a avea loc în dimineaţa zilei de joi, 6 decembrie”, se arată într-un comunicat al Nuclearelectrica, operatorul centralei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Furtună şi răcire puternică a vremii, începând de duminică seara

    În intervalul menţionat, instabilitatea atmosferică se va accentua şi va cuprinde treptat toate regiunile, începând din nord-vestul ţării. Vântul va prezenta intensificări susţinute, care vor avea trecător şi aspect de vijelie, cu viteze ce vor atinge la rafală 50 – 70 km/h, iar izolat, mai ales în regiunile extracarpatice şi la munte, vor depăşi 80 km/h. Vor fi frecvente descărcări electrice, averse ce vor avea şi caracter torenţial, iar izolat cantităţile de apă vor depăşi 25-30 l/mp şi va cădea grindină.

    Luni, 27 august, valorile termice vor marca o scădere accentuată faţă de zilele precedente, astfel încât temperaturile maxime vor fi uşor mai scăzute decât mediile multianuale ale lunii august, vremea devenind răcoroasă, arată ANM.

  • Avertizare meteo de ploi, furtuni şi grindină

    În zona de munte a judeţului Argeş şi în judeţul Brăila, aversele pot depăşi în cantitate 25-30 l/mp.

    Avertizarea este valabilă sâmbătă până la ora 16,50 pentru judeţele Argeş, Brăila şi până la 16,30 pentru municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov.

  • Avertizare de ploi şi furtună. Prognoza meteo până luni

    Începând din după-amiaza zilei de duminică şi până în seara zilei de luni, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în regiunile vestice, nordice şi centrale şi se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului şi averse ce vor avea şi caracter torenţial, arată ANM. Pe arii restrânse vor fi vijelii şi va cădea grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 40- 50 l/mp.

    Astfel de fenomene se vor semnala şi în noaptea de sâmbătă spre duminică în vest, nord-vest şi la munte, dar pe spaţii mai restrânse.

    În dupa-amiaza zilelor de sâmbătă şi duminică, indicele de confort termic temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 în Banat, local în Crişana şi Oltenia şi pe arii restranse în rest.

  • Avertizare de furtuna si vijelie, valabila pentru sambata seara

    In intervalul 19,15 si 21,00, in zona mentionata se vor semnala averse ce pot cumula 10-15 l/mp insotite de descarcari electrice, intensificari ale vantului ce pot lua aspect de vijelie si izolat grindina.

    Ramane valabila avertizarea anterioara a ANM potrivit careia, In intervalul 14 aprilie, ora 9 – 15 aprilie, ora 21, instabilitatea atmosferica va fi accentuata si se va manifesta temporar prin averse, descarcari electrice si intensificari de scurta durata ale vantului in toate regiunile tarii. In sudul teritoriului, precum si in zonele de deal si de munte, cantitatile de apa vor depasi local 15-20 l/mp si izolat 30 l/mp.

  • Imagini spectaculoase cu una dintre tornadele care au devastat Indiana (VIDEO)

    Aici, ca şi în alte localităţi din Indiana, tornadele au dezrădăcinat arbori, au răsturnat autobuze, au smuls acoperişuri şi au transformat în moloz case şi magazine. Furtuna aproape a distrus acoperişul liceului din oraş, unde elevii s-au strâns să se adăpostească.

    Circa 30 de persoane au murit şi un oraş a fost devastat complet, vineri, în centrul Statelor Unite de peste 80 de tornade, la câteva zile după un alt val de intemperii care au provocat moartea a 13 persoane la începutul săptămânii, conform AFP.

    Trei morţi au fost raportaţi în districtul Jefferson şi alţi patru în oraşul Holton, în Indiana (nord). “Din informaţiile pe care le-am primit prin telefon se pare că Marysville a fost ras de pe faţa pământului”, a declarat primarul acestui orăşel situat în Indiana, la graniţa cu Tennessee. Aproximativ 51 de tornade au fost înregistrate în şapte state, dar mai ales în Alabama (sud), Tennessee (sud) şi Illinois (nord) vineri după-amiază.

    Circa 545 de persoane au murit în 2011 în Statele Unite în urma tornadelor, un număr record după 1936, conform Serviciului naţional de meteorologie.

  • Franks: România este o navă ieşită din furtună, reparată. Dacă va creşte salariul minim, se vor face mai puţine angajări

    Potrivit lui Franks, “sunt nori deasupra Europei” iar România trebuie să navigheze prin aceste ape”.

    Şeful FMI în România a spus că sunt şi veşti bune şi veşti proaste privind viitorul.

    “S-a reîntors creşterea economică, avem patru trimestre consecutive de creştere economică, se pare că şi ultimul trimestru din 2011 va reprezenta o creştere economică de 2,5%, mai mult decât estimasem şi ne aşteptăm ca şi în 2012 să fie o creştere pozitivă. O veste proastă este însă că această creştere este insuficientă pentru a îmbunătăţi standardul de viaţă al românilor. 1,5 sau 2,5% este mai bine decât nimic, dar nu este suficient. Este nevoie de o creştere suplimentară”, a subliniat Franks.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Furtună a creşterii populaţiei: Până în 2100 numărul locuitorilor planetei ar putea ajunge la 15 miliarde

    Numeroşi experţi ar putea fi “şocaţi” de estimare, având în vedere numărul foarte mare, comentează cotidianul, în condiţiile în care estimările anterioare indicau circa zece miliarde de locuitori până în 2100.

    În prezent, numărul locuitorilor se apropie de şapte miliarde, însă unele guverne iau măsuri pentru sporirea populaţiei, în timp ce unele grupuri religioase interzic utilizarea metodelor de contracepţie.

    Noua estimare apare într-un studiu major al United Nations Population Fund (UNFPA) care urmează să fie publicat în cursul acestei săptămâni. Raportul, intitulat “Situaţia populaţiei lumii în 2011”, este realizat pentru a marca momentul în care, în octombrie, este aşteptată naşterea copilului care va duce la depăşirea pragului de şapte miliarde de locuitori.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bilanţul Irene în SUA: 46 de morţi, inundaţii de proporţii şi glume de campanie electorală (VIDEO)

    Autorităţile din statul Vermont au declarat că se confruntă cu cele mai grave inundaţii din 1927 încoace şi că deja înainte de retragerea apelor s-au putut număra 263 de drumuri şi poduri afectate. Locuitorii din mai multe sate şi oraşe ale statului au rămas blocaţi de inundaţii, iar trei oameni au murit luaţi de ape.

    Marţi, oficialii Agenţiei federale pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă (FEMA) au sosit în Vermont cu 30 de camioane de ajutoare – alimente, pături şi alte obiecte de primă necesitate, transmit agenţiile de presă. Pentru zonele inaccesibile pe cale rutieră au fost trimise elicoptere. Preşedintele Barack Obama a declarat statul Vermont zonă sinistrată.

    Conform AP, din 8 milioane de americani rămaşi fără curent electric, marţi dimineaţă erau încă lipsiţi de electricitate 3,3 milioane de locuitori din 13 state, iar în unele localităţi va dura câteva săptămâni până la remedierea situaţiei. Autorităţile au estimat la 1 miliard de dolari numai pagubele provocate de vântul puternic, oricum inferioare celor provocate de inundaţii.

    GLUMIŢE DE CAMPANIE ELECTORALA

    Dezastrul a determinat şi comentarii curioase ale unor politicieni, cum a fost mult comentata intervenţie a Michelei Bachmann, unul dintre potenţialii candidaţi la preşedinţie din partea Partidului Republican, aflată în campanie electorală, care a declarat, referindu-se la necesitatea ca statul să taie din cheltuieli, că “nu ştie ce mai trebuie să facă Dumnezeu ca să atragă atenţia politicienilor”, după ce “am avut deja un cutremur şi un uragan”. Ulterior, Michele Bachmann a spus că de fapt era doar o glumă şi că ea are “un simţ dezvoltat al umorului”.

    Economic vorbind, daunele cărora va trebui ca firmele de asigurări să le facă faţă în total de pe urma uraganului sunt mult mai mici decât estimările cu două cifre vehiculate iniţial, ceea ce explică şi creşterea de marţi la burse a acţiunilor companiilor de asigurări. “Impactul Irene asupra asigurătorilor va fi redus. Daunele se vor situa probabil între 2 şi 5 miliarde de dolari”, a declarat pentru Los Angeles Times o purtătoare de cuvânt a Insurance Information Institute.

    În plus, unii analişti consideră că, dacă o parte din zonele afectate vor avea de pierdut în continuare din cauza reducerii activităţii de turism, vor creşte în schimb afacerile legate de reconstrucţia clădirilor şi a infrastructurii şi de reparaţiile de maşini.

    Între timp, o nouă furtună tropicală, denumită Katia, s-a format în apropiere de Insulele Capului Verde şi se deplasează spre nord-vest peste Atlantic, urmând să ajungă probabil miercuri sau joi la intensitatea de uragan. Este însă prea devreme de estimat dacă şi Katia va lovi coasta SUA.

  • Irene cea năbădăioasă (GALERIE FOTO)

    Irene a pornit ca un ciclon tropical în Caraibe, a crescut la nivelul unui uragan de gradul 3, a lovit Coasta de Est a SUA şi a devenit din nou furtună tropicală înainte de a trece graniţa în Canada. Trebuia să fie unul din cele zece cele mai distructive uragane care au lovit SUA din 1980, dar nu s-a dovedit aşa de puternică precum au anunţat specialiştii.