Tag: functie

Un „pirat” toată viaţa lui, aşa cum le spune el celor pricepuţi la a exploata oportunităţile, Igor Kolomoiski a făcut în tinereţe bişniţă cu electronice aduse de la Moscova în Ucraina în vremea prăbuşirii Uniunii Sovietice, scrie revista The New Republic. Apoi a pus pe ruinele URSS bazele unei mici bănci, PrivatBank, care între timp a devenit cea mai mare din Ucraina. La succesul acesteia a contribuit nu doar inspiraţia de afaceri, ci şi, dacă ar fi de crezut autorităţile ucrainene, ceva fraudă. Kolomoiski a supravieţuit ambelor revoluţii din Ucraina, din 2004 şi 2014, a devenit miliardar, iar când Ucraina era invadată de trupele ruseşti, în 2014, el a creat şi finanţat o armată care să o apere. O parte din afacerile sale erau în Crimeea ocupată de militarii ruşi. Ca lord al războiului în estul devastat de conflict, a pus recompense uriaşe pe capetele liderilor militari ruşi. Unul din batalioanele finanţate de el, Azov, este cunoscut ca incubator de extremism de dreapta, adică de neonazism. 

Preşedintele Petro Poroşenko i-a retezat avântul. L-a concediat din funcţia de guvernator al regiunii Dnepropetrovsk, din est, cea mai importantă din punctul de vedere al industriei, i-a naţionalizat banca şi a încercat să taie picioarele imperiului energetic al oligarhului. Sub asediu, Kolomoiski a decis că actorul de comedie Vladimir Zelenski, vedeta unei reţele de televiziune pe care o deţine, trebuie să devină preşedinte.  Iar planul i-a reuşit. Zelenski este un nou venit în politică, dar are în spate un om influent şi puternic aflat în luptă disperată pentru imperiul său de afaceri, un imperiu ale cărui urme se văd din Rusia, unde are afaceri cu petrol şi gaze naturale, până în SUA, unde este investigat pentru posibile infracţiuni financiare şi a stârnit două  mici scandaluri politice. 

Trei lucruri definesc un oligarh, spune Dmitro Iablonovski, directorul adjunct al Centrului pentru Strategia Economică, un think tank din Kiev: instituţiile media deţinute, interesele de afaceri semnificative şi o influenţă politică substanţială. În prezent cinci dintre cei mai bogaţi oameni din Ucraina, inclusiv Kolomoiski şi Poroşenko, controlează o parte considerabilă din instituţiile şi resursele ţării – de la partide politice şi posturi de televiziune la oţelării, gaze şi…ciocolată. „Oligarhii sunt statul“, concluzionează Iablonovski.

Reţeaua de oligarhi a început să se dezvolte în anii 1990 sub fostul preşedinte Leonid Kucima şi a înflorit în era postsovietică, potrivit lui Mihail Minakov, un asociat la Centrul Wilson. Clanurile de oligarhi s-au luptat între ele până când unul a câştigat şi a candidat pentru preşedinţie – Viktor Ianukovici. În 2004, ucrainenii au ieşit în stradă în ceea ce este cunoscut ca revoluţia portocalie din Ucraina şi au rupt reţeaua oligarhilor.

Însă Ianukovici a reuşit din nou să-şi consolideze puterea, până când ucrainenii, exasperaţi de tendinţele sale proruse, l-au alungat definitiv în 2014. În acea vreme au existat rapoarte bine fundamentate despre „o întâlnire la Viena şi o înţelegere a oligarhilor în care aceştia au decis să se unească şi să sprijine un singur candidat, pe Poroşenko“, povesteşte Minakov. Atunci când separatiştii sprijiniţi de ruşi au invadat estul Ucrainei şi Crimeea în 2014, oligarhii ţării s-au aliat ca liderii feudali, protejându-şi ţara – sau profiturile lor. Preşedintele în exerciţiu de atunci, Oleksandr Turcinov, l-a numit pe Kolomoiski guvernatorul oblastului Dnepropetrovsk, unde omul de afaceri a cheltuit 10 milioane de dolari pentru a-şi crea propria armată privată care să lupte împotriva ruşilor. Însă în ascensiunea sa Kolomoiski s-a ciocnit cu statul ucrainean.

Poroşenko, proaspăt ales preşedinte, l-a concediat pe Kolomoiski, care şi-a explicat îndepărtarea ca pe un dezechilibru în sistemul oligarhic. „Când aveţi o coaliţie care constă din două facţiuni gigantice şi trei grupări mici, veţi obţine lupte de coaliţie“, a explicat Kolomoiski pentru The Washington Post. „Eu sunt angajatul lui Poroşenko, dar am acţionat ca un egal al său. Iar acest lucru a fost un disconfort pentru el.“

Concurenţa dintre oligarhi s-a intensificat pe măsură ce corupţia şi războiul din estul Ucrainei slăbeau ţara. Între timp, în interiorul ministerului de finanţe al Ucrainei au apărut îngrijorări că perla lui Kolomoiski, PrivatBank, nu mai este sustenabilă. Timp de aproximativ zece ani, PrivatBank a fost implicată într-o „fraudă la scară largă şi coordonată“, care s-a concentrat în jurul departamentului său de credite, potrivit guvernului de la Kiev. PrivatBank ar fi acordat prin această schemă împrumuturi propriilor acţionari care ar fi trebuit să le ramburseze prin alte împrumuturi date de bancă tot lor şi tot aşa.

În linişte, ministerul de finanţe şi-a împărtăşit îngrijorările legate de fraudă cu managerii de la PrivatBank. În vara anului 2016, Poroşenko era îndemnat să naţionalizeze PrivatBank, potrivit unor oficiali ai guvernului ucrainean.

Preşedintele a amânat decizia luni de zile datorită puterii politice a lui Kolomoiski. În decembrie, Poroşenko era gata să semneze preluarea PrivatBank de către banca centrală, dar în ministerul de finanţe creştea teama că Kolomoiski s-ar putea răzbuna: PrivatBank avea 26.000 de angajaţi, reprezenta 30% din sistemul bancar şi procesa 75% din plăţile din Ucraina, potrivit unei surse din ministerul de finanţe. „Nu ştiam dacă Kolomoiski avea butonul roşu pentru oprirea operaţiunilor băncii şi dacă l-ar folosi cu doar două săptămâni înainte de sărbătorile de Crăciun pentru a bloca ţara.“ Mai târziu oligarhul a dovedit că poate bloca şi prin alte mijloace ţara: el deţine singura fabrică de clor pentru purificarea apei potabile din Ucraina. Şi n-a ezitat să închidă producţia.

Guvernul ucrainean a naţionalizat PrivatBank pe 18 decembrie. Kolomoiski a cedat puterea fără incidente, iar Poroşenko a fost lăudat de comunitatea internaţională, mai ales de americani. În Statele Unite şi în alte ţări occidentale, Poroşenko a fost deseori privit ca un oligarh binevoitor. El şi-a făcut miliardele achiziţionând o fabrică de dulciuri de la stat în timpul dezintegrării Uniunii Sovietice. Campania sa pentru preşedinte din 2014 s-a bazat pe ideea că o persoană ca el ar putea să se ridice deasupra corupţiei. Dar chiar şi cei care au lucrat pentru Poroşenko spun că ceva s-a schimbat în anul de după victoria din alegeri, efortul său de reformă îngheţând în 2015. Promisiunea din campanie de înfiinţare a unui tribunal anticorupţie a fost îndeplinită abia după prima rundă a alegerilor pentru preşedinte din 2019, când toate sondajele de preferinţe politice arătau că Zelenski va câştiga. Investigaţii de presă au arătat în repetate rânduri că aliaţii lui Poroşenko beneficiază de pe urma faptelor de corupţie. „Poroşenko era foarte capabil să creeze acest baraj de fum pentru Occident şi apoi să îndeplinească aproximativ 15% din ce le promite“, spune John Lough, cercetător la Chatham House. „Uitaţi-vă la Agenţia Naţională pentru Prevenirea Corupţiei, a cărei sabotare a permis-o.”

Într-o ţară în care personajele corupte sunt o obişnuinţă, prezenţa proaspătă a lui Zelenski a fost o schimbare binevenită, deşi actorul a refuzat în general să dea detalii despre planurile sale politice. Nici după ce a câştigat cursa pentru preşedinţie acestea nu au devenit mai clare.

Ideea că încercarea lui Zelenski de a cuceri poziţia de preşedinte are de-a face cu răzbunarea lui Kolomoiski pe Poroşenko pentru naţionalizarea PrivatBank a fost prezentă de la începutul cursei electorale. Dovezile directe lipsesc, dar există alte indicii care pot susţine teoria. Zelenski, în afară de faptul că este angajatul lui Kolomoiski şi un star (bogat) al televiziunilor pe care acesta le deţine, a beneficiat de un timp de antenă semnificativ de la ele, mai ales în zilele de dinaintea alegerilor.

Atât Zelenski, cât şi Kolomoiski neagă complotul, actorul asigurând că nu-i va da PrivatBank înapoi lui Kolomoiski, iar oligarhul spunând că dacă guvernul vrea să păstreze PrivatBank, o poate face. Însă Kolomoiski este un maestru al manevrelor din umbră. Americanii au aflat-o pe pielea lor. În toamna anului 2017, o pereche de lobbyişti americani au pus în scenă o audiere falsă chiar la Congres, în subsolul Capitolului, în care au acuzat un fost bancher central din Ucraina de o faptă de corupţie odiosă, notează The Daily Beast. Un post TV ucrainean a difuzat evenimentul de acolo, susţinând că aceea este dovada că Congresul Statelor Unite a investigat acuzaţiile (ceea ce nu era adevărat).

Finanţatorul aparent al audierii a fost Kolomoiski. În 2018 a fost descoperită o altă legătură aparentă între oligarhul ucrainean şi politica americană. O serie de companii care au legătură cu Kolomoiski l-au angajat pe avocatul Robert Powell, soţul (pe atunci) candidatului democrat pentru Camera Reprezentanţilor Debbie Mucarsel-Powell. Doar una dintre aceste firme i-a plătit lui Powell cel puţin 700.000 de dolari pe parcursul a doi ani, arată documente publice. Mucarsel-Powell a intrat în Congres anul acesta.