Tag: forbes

  • Cum a reuşit una dintre cele mai bogate femei din lume să piardă într-un singur an o avere de 4.5 miliarde de dolari

    Anul trecut, Forbes îi estima averea lui Elizabeth Holmes la 4.5 miliarde de dolari, făcând-o astfel cea mai bogată femeie din lume care şi-a construit averea singură. Acum averea ei este estimată de aceeaşi publicaţie la nimic, la zero.

    Holmes a fondat în 2013 Theranos, o companie ce promitea să revoluţioneze modul în care sunt diagnosticate bolile, prin testarea sângelui. Testarea prin sânge este dificilă, scumpă şi nu s-a schimbat din 1960 încoace. Se face în spitale şi în birourile medicilor. Flacoane cu sânge sunt trimise şi testate, iar acest lucru durează săptămâni întregi, procedurile fiind supuse deseori erorilor umane. Desigur, un ac înfipt în braţul persoanelor testate sperie de asemenea persoanele care evită uneori analizele medicale din cauza acestei proceduri.

    În locul acestui procedeu, Elizabeth Holmes ne propunea să mergem la o farmacie să luam dispozitivul creat de compania ei care ar putea extrage o picătură de sânge fără durere.

    Aşadar estimarea iniţială s-a bazat pe faptul că deţine 50% din acţiunile Theranos. Acţiuni care nu se tranzacţionează pe bursă şi o parte au fost achiziţionate de către investitori privaţi la o evaluare a companiei de 9 miliarde de dolari. Între timp, compania a fost acuzată că testele nu sunt precise şi Theranos este investigată de mai multe agenţii federale. În plus, veniturile anuale ale Theranos nu au depăşit 100 milioane de dolari, ceea ce a făcut ca Forbes să-şi reevalueze estimarea.

    Astfel evaluarea adevărată a companiei este de 800 milioane de dolari, nu 9 miliarde. Dintre care 734 milioane au fost strânşi din diferite finanţări, potrivit experiţilor. La o evaluare atât de mică, averea lui Holmes este aproape de zero, mai ales că ea are acţiuni ordinare, faţă de cele preferenţiale pe care le deţin anumiţi investitori, ceea ce înseamnă că ea primeşte banii abia după acei investitori.

    Theranos nu a vrut să dea un răspuns oficial la acestă veste.

  • Cum au transformat doi antreprenori penele de curcan într-un business de milioane de dolari – GALERIE FOTO

    În 2007 lui Ben Ross i-a venit o idee de papioane colorate din pene de curcan pentru o petrecere de nuntă. Trei ani mai târziu un prieten, Jeff Plotner, l-a sfătuit să facă o afecere din asta, iar în 2012 cei doi au lansat Brackish cu doar 750 de dolari. Acum Plotner spune că veniturile înregistrate de companie ajung în rândul milioanelor de dolari. Brackish are 49 de angajaţi, iar fiecare petrece în jur de 4-5 ore pentru a realiza un papion, care este vândut cu 165-275 de dolari. Produsele Brackish se vând în 250 de magazine din SUA, în Londra, Paris sau Bermuda şi, bineînţeles, online.

    VEZI AICI CUM ARATA PAPIOANELE FACUTE DE CEI DOI ANTREPRENORI

    Într-un interviu acordat Forbes, Jeff Plotner povesteşte cum a ajuns un antreprenor în domeniul modei.

    “Căutam ceva care să mă pasioneze. Am început facultatea de drept, dar am renunţat după un an. Am fost chelner, am vândut tractoare şi alte echipamente, chiar şi asigurări de viaţă. Am prins gustul antreprenoriatului şi am început să citesc cărţi de business, precum “The Four-Hour Workweek” de Tim Ferris”, povesteşte Plotner.

    “Niciunul dintre noi nu avea experienţă de business sau în lumea modei”. “Ideea noastră era să cheltuim cât mai puţini bani şi să testăm ideea în piaţă, apoi să luăm veniturile şi să le investim înapoi în afacere. O idee foarte idealistă”, continuă el.

    Antreprenorii români care folosesc lemnul ca materie primă pentru accesorii: papioane, ceasuri sau genţi din lemn

    Cum a fost executată această idee?

    “I-am contactat pe cei de la Fab.com şi i-am implorat să ne includă şi pe noi într-un flash sale. Într-un final au fost de acord şi în cele 72 de ore, cât a durat flash sale-ul, am primit 450 de comenzi. Ne-am dat seama că noi chiar trebuia să facem toate papioanele alea în şapte zile.”, spune Plotner

    Acesta mai spune că a pornit afacerea cu 750 de dolari, bani care s-au dus, majoritatea, pe fotografierea produselor, iar penele le cumpărau de la ferme cu 25 de dolari/per papion. Iar fiecare produs a fost vândut cu 120 de dolari.

    Un om foarte important pentru succesul companiei a fost actorul Bill Murray, care a purtat un papion Brackish la premiile Oscar din 2014. “Telefonul a început să spune non-stop”, spune el. “Am primit un telefon de la o cunoştiinţă de-a lui Bill Murray care spunea că papionul nostru o să arate bine pe covorul roşu. Nu am crezut că este chiar Bill cu adevărat până când nu l-am văzut pe covorul roşu”, afirmă Plotner.

    Ce salariu are Jeff Plotner? “Nu mult. Facem tot posibilul să investim în afacere, să rămânem fără datorii”, mărturiseşte el. 

  • În tinereţe nu a putut obţine nici măcar rolul lui Goofy la Disney World, iar acum conduce o afacere de peste 1 miliard de dolari

    Înainte de a deveni miliardară, fondatoarea Spanx, Sara Blakely, a eşuat de mai multe ori. A încercat, iniţial, să devină actriţă de comedie. A vrut apoi să devină avocat, dar a căzut la examenul de admitere de două ori. A participat chiar la o audiţie pentru rolul lui Goofy la Disney World, dar nu avea înălţimea potrivită pentru a-l interpreta.

    A petrecut următorii şapte ani vânzând faxuri, confruntându-se în fiecare zi cu refuzuri. “A fost o lecţie de viaţă nepreţuită”, povesteşte Blakely. “Am învăţat să fiu concisă şi să explic oamenilor ce se află în faţa lor.”

    Ideea companiei Spanx a pornit de la dresurile pe care Sara era nevoită să le poarte atunci când lucra ca agent de vânzări de faxuri pentru compania Danka. Pe o parte, ciorapii modelatori o stânjeneau, iar pe de-o altă parte o făceau să arate mai atractivă, subţiindu-i corpul. La 25 de ani, Blakely s-a decis astfel că vrea să aibă propriul produs şi a început să se documenteze. La scurt timp a scris ea însăşi patentul, a ales materialele şi a găsit o fabrică de textile din statul american Carolina de Nord, dispusă să îi producă dresurile modelatoare.

    Atunci când a început să lucreze la proiectul Spanx, a bătut la uşile multor fabrici din North Carolina, încercând să explice potenţialul produselor sale. Un singur producător a ascultat-o şi a acceptat să o susţină; Blakely a prezentat prototipul retailerului Neiman-Marcus într-o manieră neconvenţională: a arătat beneficiile produsului printr-o demonstraţie care a avut loc la toaleta doamnelor. La numai trei săptămâni, produsul ei era comercializat de retailerul Neiman-Marcus iar vânzările au depăşit aşteptările.

    Sara s-a ocupat de toate aspectele afacerii sale, de la marketing la logistică şi deşi nu a investit bani în publicitate, dresurile ei au devenit rapid cunoscute, prin intermediul vedetelor care le-au promovat. Realizatoarea americană de televiziune Oprah Winfrey  a spus că Spanx este produsul ei preferat. Spanx a ajuns şi pe paginile revistelor Forbes, Fortune, Entrepreneur, In Style, The New York Times, USA Today, Glamour sau Vogue.

    În urmă cu 20 de ani Sara Blakely a pus bazele unei companii producătoare de ciorapi modelatori cu o cifră de afaceri în prezent de 250 de milioane de dolari. În vârstă de 42 de ani, Blakely a fost numită în martie 2012 cea mai tânără miliardară din Statele Unite de către revista Forbes, cu o avere estimată în septembrie 2013 la un miliard de euro.

  • Dacă nimic nu se va schimba, capitalismul va înfometa omenirea până în 2050

    Capitalismul a generat multă bogăţie pentru unii oameni, dar, în acelaşi timp, a devastat planeta şi a eşuat în a îmbunătăţii omenirea, scrie Forbes.

    Anumite specii de plante şi animale o să dispară de pe pământ, la o rată de 1000 de ori mai mare decât în trecut.

    Din 2000 până în prezent, şase milioane de hectare de pădure au fost pierdute în fiecare an, adică 14.826.322 de acri de pădure.

    În Statele Unite 15% din populaţie trăieşte sub pragul sărăciei. În cazul minorilor acest procent creşte la 20%.

    Populaţia planetei va creşte într-un ritm susţinut, iar în 2050 numărul de oameni de pe pământ va ajunge la 10 miliarde.

    Cum putem hrăni atât de mulţi oameni când epuizăm resursele rămase?

    Agricultura comercială, exploatarea lemnului şi dezvoltarea infrastructurii cauzează distrugerea de habitaturi, iar dependenţa de combustibili fosili contribuie major la schimbările climatice, încălzirea globală.

    Justin Farrell, sociolog Yale, a studiat timp de 20 de ani felul în care companiile se finanţează şi a descoperit faptul că „corporaţiile şi-au folosit bogăţia pentru a amplifica puncte de vedere contradictorii legate de schimbările climatice şi au creat impresia că există o mare incertitudine ştiinţifică legată de schimbările climatice”

    Capitalismul corporatist este angajat în urmărirea unei creşteri neîncetate, chiar dacă asta înseamnă distrugerea planetei şi a sănătăţii oamenilor. Avem nevoie să creăm un nou sistem: unul în care se va echilibra creşterea economică cu sustenabilitatea şi dezvoltarea umanităţii.

    Creşterea importanţiei proprietăţii distribuite

    Start-up-urile au început să împartă acţiunile companiei în rândul angajaţiilor. Se aplează la această metodă fie pentru a face faţă companiilor care oferă salarii mult mai mari, fie ca un stimulent financiar pentru a-şi motiva angajaţii să creeze o companie de succes.

    Potrivit The Economist: „Diferenţa principală dintre companiile publice şi start-up-uri este aceea că nimeni nu ştie exact cine deţine o companie, pe când în cazul unui start-up şe ştie de la început cine sunt fondatorii şi primii recruţi.”

    Companiile de succes ale viitorului se încadrează în această formă emergentă de capitalism. Vor avea structuri de proprietate mai puţin rigide, o structură egalitaristă. Companiile nu vor beneficia numai din punct de vedere financiar ci şi din punct de vedere al comunităţii.
    Acest tip de proprietate la comun va duce la un management colaborativ.

    Companiile noi experimentează cu modele de management alternativ. Una dintre abordările noi este „holacracy”, un sistem de organizare în care autoritatea şi deciziile sunt împărţite în rândul mai multor echipe, iar fiecare dintre aceste echipe lucrează autonom, fără un şef pisălog care să administreze singur fiecare detaliu. Companii precum Medium sau Zappos au implementat sisteme similare. Mai mult, Valve Software, compania de jocuri şi cea care deţine platforma Steam, le permite angajaţiilor să-şi aleagă singuri proiectele la care vor să lucreze.

    Sunt paşi mici către un sistem care pune mai mult accent pe angajat decât pe ceea ce poate produce angajatul. Permiţându-le angajaţilor să participe la luarea deciziilor, corporaţiile vor face alegeri care să asigure un viitor al planetei şi al locuitorilor acesteia.

     

     

  • Freshome, site-ul fondat de românul Cristian Mihai Micle, vândut către Soda.com

    Freshome,unul dintre cele mai influente site-uri de design şi amenajări interioare, a fost vândut către Soda.com pentru o sumă nespecificată.

    Huffington Post, Forbes, CNET sau Yahoo News sunt câteva dintre publicaţiile internaţionale care folosesc site-ul de design interior al lui Mihai Cristian Micle, Freshome.com, drept sursă de inspiraţie pentru articolele cu teme din design şi arhitectură, scria Business Magazin în 2014.

    Lui Micle ideea i-a venit în anul 2007, când, în timp ce era student la Facultatea de Telecomunicaţii în Timişoara, a început să se gândească la construirea casei de vis.

    „A fost momentul ideal pentru un exit din punctul meu de vedere. Un moment mult aşteptat dupa ce tot am refuzat oferte de achiziţie în ultimii ani. Iar referitor la ofertă, anul acesta am primit o ofertă pe care mi-a fost greu sa o refuz“, a declarat Cristian Mihai Micle pentru start-up.ro.
    Soda.com mai are în portofoliu site-urile reviews.com şi thesimpledollar.com

    Freshome are peste 1.5 milioane de fani pe Facebook. Puteţi citi povestea lui Cristian Mihai Micle aici

  • Patru români se află pe lista Forbes a celor mai de succes 300 tineri din Europa

    Patru români au fost incluşi în prima ediţie a clasamentului celor mai de succes tineri sub 30 de ani din Europa realizat de publicaţia americană Forbes. În top sunt incluşi 300 de tineri din 10 domenii de activitate, de la media şi tehnologie la entertainment, finanţe, marketing sau industrie.

    Cornel Amariei şi Ionuţ Budişteanu sunt prezenţi pe lista 30 Under 30 din industria europeană, iar Anda Gânscă şi Andrei Braşoveanu au fost incluşi în clasamentele primilor 30 de tineri jucători din marketing, respectiv finanţe.

    Andrei Braşoveanu, în vârstă de 29 de ani, lucrează pentru compania londoneză Accel din 2013 unde se ocupă de investiţii din domeniile software, aplicaţii de date şi servicii financiare. Andrei a lucrat pe Wall Street câţiva ani, după ce a absolvit Harvard Business School.

    Despre Ionuţ Budişteanu, 22 de ani, cei de la Forbes scriu că a început să programeze de la 14 ani. şi-a construit propria maşină autonomă şi a dezvoltat VisionBot, un robot de asamblare a produselor electronice. Mai multe despre Visionbot puteţi citi aici.

    Cornel Amariei, în vârstă de 22 ani, este inventator şi ocupă primul loc la categoria industrie, iar printre realizările acestuia se numără Lumen, un dispozitiv care foloseşte un scanner 3D şi senzori care vibrează pentru a facilita deplasarea nevăzătorilor. Amariei lucrează ca inginer R&D pentru compania germană Continental Automotive, unde conduce departamentul de senzori şi inovaţie pentru maşini autonome. reportaj Gândul – Cornel Amariei: web-designer la 7 ani, expert în roboţi – la 16, realizat în 2010

    Anda Gânscă, 27 de ani, este CEO-ul Knotch, start-up pe care l-a fondat în 2012 împreună cu o prietenă şi care a revoluţionat modalităţile de măsurare a efectului generat în rândul publicului de conţinutul media. Despre Anda puteţi citi mai multe aici

  • Cum să câştigi 15 milioane de dolari stând acasă şi jucându-te toată ziua

    Jordan Maron are 23 de ani, postează clipuri pe YouTube cu el în timp ce se joacă Minecraft, iar acum câteva luni şi-a cumpărat o vilă de 4,5 mil. dolari la Hollywood, potrivit Daily Mail.

    Maron este cunoscut pentru clipurile de pe YouTube, postate sub userul ”CaptainSparklez”. Canalul său de YouTube a strâns 9 milioane de abonaţi şi două miliarde de vizualizări.

    Vila cumpărată are 380 de metri pătraţi şi este poziţionată pe Sunset Strip în Hollywood, nu departe de locul unde Markus Persson, creatorul Minecraft, a cumpărat un adevărat conac pentru 70 de mil. de dolari.

    Jordan Maron este un cetăţean privat şi nu este nevoit să-şi dezvăluie averea. Cu toate acestea, experţii din industrie estimează că 1.000 de vizualizări pe YouTube înseamnă aproximativ 7,60 $ în câştiguri.CaptainSparklez are 2 milioane de vizualizări pe YouTube, ceea ce înseamnă aproximativ 15 milioane de dolari.

    Jordan Maron şi-a început aventura pe YouTube cu un canal unde posta clipuri din jocul Call of Duty, ca în 2010 să treacă la canalul actual. Recent a fost inclus de către Forbes în topul tinerilor de succes care au sub 30 de ani. Datorită clipurilor sale de pe YouTube, dar şi datorită studioului său de jocuri, XREAL

  • Forbes: TOPUL muzicienilor cu cele mai mari venituri în 2015 – FOTO

    După încheierea unui turneu mondial de amploare, intitulat “Prismatic World Tour”, ce a durat 17 luni, cântăreaţa americană Katy Perry a obţinut venituri de 135 de milioane de dolari, care au ajutat-o să facă un salt spectaculos în acest clasament anual şi să ajungă pe prima poziţie. În topul din 2014, Katy Perry ocupase locul al 23-lea.

    Grupul pop britanic One Direction se află pe locul al doilea, cu venituri de 130 de milioane de dolari, graţie recentului album “Four” şi a turneului mondial de promovare a acelui material discografic, “On the Road Again”.

    Poziţia a treia a revenit cântăreţului american Garth Brooks, o legendă a muzicii country, care a obţinut venituri de 90 de milioane de dolari.

    Topul 10 al muzicienilor cu cele mai mari încasări în ultimul an este completat de Taylor Swift (80 de milioane de dolari), The Eagles (73,5 milioane de dolari), Calvin Harris (66 de milioane de dolari), Justin Timberlake (63,5 milioane de dolari), P. Diddy (60 de milioane de dolari), Fleetwood Mac (59,5 milioane de dolari) şi Lady Gaga (59 de milioane de dolari).

    Forbes a întocmit acest clasament pe baza informaţiilor furnizate de diverşi reprezentanţi ai industriei muzicale, unor interviuri cu manageri şi impresari, dar şi a unor date oferite chiar de către artişti. Topul vizează veniturile obţinute de muzicieni în perioada 1 iunie 2014 – 1 iunie 2015.

  • TOPUL celor mai bine plătite personalităţi de televiziune din lume – FOTO

    Howard Stern, un cunoscut prezentator radio şi TV, a primit onorarii de 95 de milioane de dolari în perioada 1 iunie 2014 – 1 iunie 2015, pentru activitatea sa la postul de radio Sirius XM, unde are o rubrică zilnică, şi în calitate de membru al juriului emisiunii de televiziune “America’s Got Talent”.

    Prezentatoarea americană de talk-show Ellen DeGeneres ocupă locul al doilea, cu venituri de 75 de milioane de dolari.

    Podiumul este completat de Phil McGraw, un cunoscut prezentator TV şi autor de cărţi de dezvoltare personală, care se află pe locul al treilea, cu venituri de 70 de milioane de dolari.

    Maestrul bucătar Gordon Ramsey şi Ryan Seacrest, prezentatorul emisiunii “American Idol”, ocupă la egalitate locul al patrulea, cu venituri de 60 milioane de dolari.

    Ultimul loc din acest top, al şaselea, i-a revenit starletei de reality-show Kim Kardashian, cu venituri de 52,5 milioane de dolari.

  • Cele mai inovatoare companii din lume, conform Forbes

    Pentru a fi incluse în clasamentul Forbes, companiile trebuie să fie listate de cel puţin 7 ani şi să aibă o capitalizare de piaţă de cel puţin zece miliarde de dolari; au fost incluse doar companii din industrii cunoscute pentru inovare, astfel că instituţiile financiare au fost din start eliminate. La fel a fost şi cazul companiilor din petrol sau energie, a căror valoare de piaţă este legată în mod direct de valoarea activelor deţinute. Un alt criteriu este modul în care companiile investesc în cercetare şi dezvoltare, excluzându-le pe acelea în cadrul cărora aceste investiţii nu pot fi măsurabile.

    În urma cercetărilor realizate de Forbes, aceştia au numit Tesla ca fiind cea mai inovatoare companie din lume. Compania fondată de Elon Musk, Jeffrey Straubel şi Marc Tarpenning în 2003 a ajuns în 2014 la vânzări de 3,2 miliarde de dolari şi la peste 10.000 de angajaţi. Primul autoturism electric dezvoltat de Tesla, modelul Roadster, a fost pus în vânzare în anul 2008.

    Pe următoarele locuri în lista Forbes a celor mai inovatoare companii din lume se situează Salesforce.com, Alexion Pharmaceuticals, Regeneron Pharmaceuticals, ARM Holdings, Unilever Indonesia, Incyte, Amazon, Under Armour şi BioMarin Pharmaceuticals.

    Este fascinant să te gândeşti la inovaţie şi la felul cum invenţiile au schimbat de-a lungul timpului istoria; cât de diferit ar fi arătat prezentul dacă anumite invenţii nu ar fi apărut la timpul potrivit.

    „Este remarcabil să te gândeşti că în urmă cu doar 200 de ani, aceasta era realitatea luminii artificiale: dacă stră-stră-străbunicul tău ar fi vrut să citească această carte după lăsarea întunericului, un lucrător amărât era nevoit să se târască ore întregi prin capul unei balene moarte (n.red. în secolul XVIII se folosea uleiul de caşalot pentru producerea de lumânări)”, scrie Steven Johnson în cartea sa „Cum am ajuns aici. Şase inovaţii care au făcut lumea modernă“.