BusinessMagazin

Tag: firma

  • Cele mai răsunătoare demisii din cadrul companiei Electrica, firma cu cei mai mulţi clienţi conectaţi la reţeaua de distribuţie a energiei

    “Nu sunt foarte clare motivele plecării Ariellei Malard de Rothschild, dar cert este că a spus că stă timp de patru ani şi deja s-a împlinit acest mandat. Era un om important în structura Electrica, atât pentru zona de business, cât şi datorită influenţei pe care o avea”, spun surse din piaţa energiei.

    Arielle Malard de Rothschild, în vârstă de 55 de ani, a intrat în consiliul de administraţie al Electrica în 2014, la acel moment compania fiind extrem de apetisantă în contextul în care în conturile ei se regăseau banii din proaspăta listare, circa 1,9 miliarde de lei.

    Prin căsătoria din 1991 cu Édouard de Rothschild, Arielle Malard îşi face intrarea în ramura franceză a uneia dintre cele mai cunoscute familii de bancheri din toate timpurile, clanul Rothschild, cu o tradiţie în domeniul bancar de peste 250 de ani.

    Arielle Malard îşi începe cariera în cadrul Lazard Freres & Cie, un grup de consultanţă financiară şi asset management, cu operaţiuni pe partea de fuziuni şi achiziţii. În zece ani îşi construieşte cariera aici, pentru ca în 1998 să facă pasul spre gigantul Rothschild, unde înfiinţează în Paris departamentul de pieţe emergente.

    Începând cu anul 2006, preia funcţia de director general şi de membru în consiliul de administraţie al Rothschild & Co, funcţie pe care o deţine până în 2014.
    Astfel, România intră în sfera de analiză a Ariellei Malard de Rothschild ca piaţă emergentă, franţuzoaica ajungând să fie implicată, pe partea de consultanţă, în mai bine de 20 de tranzacţii, printre care s-au numărat preluarea Dacia de către Renault sau privatizarea BCR, proces câştigat de austriecii de la Erste. În 2014, Arielle Malard de Rothschild intră în consiliul de administraţie al Electrica, proaspăt listată la bursa de la Bucureşti şi pe cea de la Londra, cu 1,9 miliarde de lei bani cash încasaţi din această operaţiune şi care au stat mult în conturile companiei fără a fi folosiţi, chiar şi pe o piaţă care se pregătea de liberalizarea completă.

    De-a lungul anilor au fost discuţii destul de tensionate în cadrul boardului în ce să se ducă aceşti bani, părerile statului, care este acţionarul principal, dar fără să mai fie majoritar, fiind diferite faţă de cele ale noilor acţionari.
    La un moment dat, Electrica a vrut să cumpere acţiunile Enel din România, încercare care a eşuat pentru că italienii nu au mai vrut să vândă. La final, singura achiziţie făcută cu banii din listare a avut loc la finalul anului trecut, când Electrica a preluat de la Fondul Proprietatea pachetele minoritare pe care Fondul le mai deţinea în cadrul filialelor companiei.
    Mai departe, banii au fost folosiţi pentru investiţii în reţele de energie, compania având bugetate pentru anul acesta 905 milioane de lei, nivel istoric înregistrat la nivel de grup.

    „Arielle Malard de Rothschild a renunţat la poziţia de membru în consiliul de administraţie al companiei ca urmare a preluării altor responsabilităţi”, scria în comunicatul sec prin care a fost anunţată plecarea singurului Rothschild pe care o companie locală l-a avut în administrarea sa.
    Potrivit informaţiilor publicate de Bloomberg însă, Arielle Malard de Rothschild a preluat din vara acestui an funcţia de director în cadrul Société Foncière Lyonnaise, jucător în sectorul imobiliar de lux din zona de birouri a Parisului.

    Tot potrivit informaţiilor publicate de Bloomberg, Société Foncière Lyonnaise are un portofoliu de proprietăţi evaluat la 6,4 miliarde de euro, concentrate în districtul financiar al capitalei franceze.

    La scurt timp după plecarea Ariellei Malard de Rothschild, Electrica a anunţat şi plecarea lui Cătălin Stancu, directorul general al companiei, unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti din sectorul energetic local. Schimbarea va avea loc de la 1 noiembrie, în locul lui Cătălin Stancu urmând să fie adusă Corina Popescu, actualul director general al Societăţii de Distribuţie a Energiei Electrice Muntenia Nord. Cătălin Stancu (55 de ani) a preluat funcţia de director general al Electrica pe 24 octombrie 2016, anterior având 19 ani de experienţă în companie.

    Plecarea unor membri cheie din conducerea Electrica vine într-un context de piaţă puţin favorabil jucătorului din distribuţia şi furnizarea de energie electrică.

    Astfel, potrivit celor mai recente informaţii publicate de companie, aferente primului semestru de activitate, Electrica Furnizare, braţul de vânzare de energie al grupului, începe să piardă teren pe piaţa concurenţială în contextul în care vânzările de energie s-au micşorat cu 4,7% faţă de perioada similară a anului trecut. Pe piaţă însă, consumul a crescut totuşi cu un modest 2%.

    Grupul Electrica a terminat primele şase luni cu venituri consolidate de 2,6 miliarde de lei, în scădere cu 1% faţă de primul semestru al anului trecut, dar cu un profit semnificativ mai mare, de 210 milioane de lei, faţă de cele 8 milioane de lei din 2017, evoluţii generate mai ales de preţul energiei.

    Mai departe, cele mai recente date publicate de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) arată că după primele şapte luni ale anului piaţa concurenţială, adică acel segment unde consumatorii îşi aleg singuri furnizorul preferat, a ajuns la o pondere de 70% din totalul consumului de electricitate, faţă de nivelul de 65% din perioada similară a anului trecut.

    În contextul în care consumul intern a crescut cu 2%, cantităţile tranzacţionate pe segmentul concurenţial au crescut cu 9%, cea mai mare a parte a acestei creşteri fiind explicată prin migraţia consumatorilor casnici spre segmentul concurenţial prin schimbarea furnizorilor de energie.
    Din păcate, Electrica Furnizare nu a reuşit să prindă nimic din această oportunitate de business. Compania, cel mai mare furnizor de energie din piaţa concurenţială din perioada ianuarie-iulie 2017, a livrat în aceeaşi perioadă a acestui an cu 15% mai puţină energie, pierzând prima poziţie a clasamentului.

    Astfel, Electrica mai are acum o cotă de piaţă de 9,4% faţă de nivelul de 12% de anul trecut. Au câştigat teren însă firme precum Enel sau Engie, rivalii Electrica.

    Nici în ceea ce priveşte performanţa tehnică a reţelelor administrate de Electrica lucrurile nu stau mai bine. România este pe ultimul loc la nivelul UE în ceea ce priveşte calitatea serviciului de distribuţie a energiei, din cauza celei mai ridicate durate a întreruperilor neplanificate în alimentarea cu electricitate a consumatorilor.

    Potrivit ultimului raport realizat de Consiliul European al Reglementatorilor din Energie (CEER), România a terminat anul 2016 cu 290 de minute de întreruperi neplanificate, aceasta fiind valoarea indicatorului SAIDI, cel mai relevant parametru în ceea ce priveşte calitatea serviciului de distribuţie a energiei electrice. Din statistică sunt excluse evenimentele excepţionale. Următoarea clasată este Polonia, dar care are numai 180 de minute de întrerupere.

    Ungaria a terminat anul 2016 cu numai 75 de minute de întreruperi neplanificate. Sunt însă ţări a căror performanţă în ceea ce priveşte calitatea serviciului de distribuţie pare aproape ireală. În Germania, durata întreruperilor neplanificate a fost de 12,8 minute, în Elveţia a fost de 9 minute, iar în Slovenia consumatorii au stat în beznă doar 1,7 minute în 2016, acesta fiind recordul la nivel european.

    Pe plan local, dintre cele opt distribuţii de energie electrică, filialele deţinute de Electrica au cele mai slabe rezultate, Electrica Transilvania Nord terminând anul trecut cu o durată a întreruperilor neplanificate de peste 6 ore.
    Demararea încă unui interimat, mai ales la o companie activă într-o piaţă în schimbare radicală, este departe de a fi scenariul dorit pentru „campionul energetic local”.
    Iar sursele din piaţă spun că schimbările din conducerea Electrica nu s-au oprit. 

  • Drumul invers în design – VIDEO

    Am cliente care vin la mine, iar când le întreb de unde mă ştiu îmi spun: «Eram în facultate/liceu când mă uitam pe site-ul tău». Îmi descriu şi rochiile care le-au impresionat”, spune Elena Perseil, care a intrat în domeniul designului vestimentar în urmă cu aproximativ două decenii.
    Ea a absolvit în anii 2000 Universitatea Esmod din Paris, iar apoi a început să lucreze la câteva case de modă de acolo. Designerul a acumulat cunoştinţe în domeniu călătorind în India, unde a învăţat să lucreze cu mătasea şi a studiat broderia realizată manual. „De la vârsta de 14 ani mi-am dat seama de această pasiune. Cred că este genul de meserie pe care dacă nu o cauţi, te caută ea pe tine, nu prea poţi să scapi”, spune ea.
    Timp de cinci ani, şi-a concentrat activitatea în Paris şi pe alte pieţe internaţionale; în urmă cu 15 ani, a pus bazele brandului Elena Perseil, atunci când a hotărât că trebuie să se stabilească într-un loc, doarece stilul de viaţă plin de călătorii nu se mai mula cu viitorul ei şi cu faptul că era însărcinată.
    „Lucram la Paris, pentru mai mulţi designeri, şi când am aflat că urmează să am un copil am hotărât să mă stabilesc în România, am hotărât că nu mai pot călători la fel de mult şi am zis că trebuie să mă opresc cumva şi să fac ceva mai stabil. Iar acest lucru mai stabil s-a materializat în brandul Elena Perseil.”
    Fiindcă clienţii o ştiau din facultate, spune că i-a fost uşor să înfiinţeze şi să dezvolte pe piaţa locală brandul propriu de design: „Aveam piaţă şi cunoştinţe. Eram deja cunoscută şi în România, drept urmare avem anual o cifră de afaceri de aproximativ 300.000 de euro, iar anul acesta sperăm să ne ducem spre 500.000 de euro”.
    În prezent, designerul se concentrează asupra showroomurilor din România şi din Paris, în cadrul cărora pune accent pe rochiile de seară de lux.
    Cele mai multe dintre creaţiile sale iau drumul exportului, ajungând mai ales în magazine din Italia, Franţa, Japonia, Qatar, Dubai, care, potrivit ei, sunt mari consumatori de rochii de lux.
    „Dar îmi doresc să fiu puţin mai prezentă pe piaţa europeană şi pe piaţa din România”, îşi descrie Perseil obiectivul pentru următoarea etapă a afacerii ei de design. Spune că numărul articolelor create într-un an se apropie de 8.000 – rochii de seară (3.000 pe an), rochii de mireasă (30 pe an), rochii casual şi ţinute casual (5.000 pe an).
    „Numărul acestora este influenţat de mai mulţi factori, pentru că facem şi rochii la comandă şi multe cliente vin şi îmi spun evenimentul la care urmează să meargă şi lasă totul în grija mea apoi, eu trebuie să concep rochia perfectă pentru ele”, explică designerul.
    Preţurile articolelor produse sub brandul Elena Perseil pleacă de la 300 de euro şi ajung la 2.000 de euro, pentru rochiile de seară. Rochiile de mireasă sunt făcute de obicei la comandă, iar preţul lor se încadrează între 1.000 şi 2.000 de euro, a spus designerul.
    „În general, am investit mult în produs şi mai puţin în marketing, m-au interesat mai puţin umeraşele şi husele şi mai mult materialele. Am considerat tot timpul că rochia trebuie să vorbească de la sine şi dacă vrei să faci un business stabil atunci trebuie să ai un produs bun.”
    Materia primă folosită pentru crearea produselor este adusă din China şi din Italia. Astfel, designerul a spus că în China toate mătăsurile şi materialele sunt mai speciale şi mai fumoase, iar la Italia îi place creativitatea materialelor şi faptul că au designeri buni de material.
    Elena Perseil lucrează cu o echipă permanentă care este alcătuită din 10-12 persoane, care au grijă ca noile colecţii prezentate la Paris Fashion Week să fie perfecte, iar rochiile la comandă să fie ireproşabile.
    „Nu suntem toţi «in house» şi nu se face toată producţia «in house», dar lucrez pe social media cu o firmă, pentru site cu o altă firmă, pentru promovare cu o firmă. Echipa mea permanentă este alcătuită din 10–12 persoane.”
    Ea sesizează că criza de pe piaţa forţei de muncă nu a ocolit domeniul în care activează, lipsa croitorilor cu experienţă fiind un dezavantaj.
    „În România este foarte greu să găseşti forţă de muncă, faţă de acum 5-10 ani. Este foarte greu şi oamenii nu prea mai vor «să-şi bată capul», mai ales că genul acesta de muncă poate părea complicată.”
    Din punctul ei de vedere, o astfel de meserie poate oferi numeroase satisfacţii, inclusiv materiale. „Sunt meserii care pot fi foarte bine plătite, liniştite şi satisfăcătoare, mai ales dacă lucrezi cu un designer, pentru că ai oportunitatea de a lucra cu materiale noi, cu un design nou. Nu este nimic plictisitor dacă lucrezi cu un designer; problema este că nu avem cultura muncii, vrem să obţinem lucruri dar nu vrem să facem nimic pentru ele.”
    Referitor la dezvoltarea afacerii, Elena Perseil nu are de gând să deschidă şi un magazin fizic, comenzile fiind făcute în prezent doar prin intermediul site-ului propriu.
    „Nu vrem magazin fizic pentru că suntem destul de ocupaţi cu producţia şi ar însemna să fim concentraţi în două părţi. Noi lucrăm mai ales cu comenzi în avans, nu sunt închisă la nimic, dar momentan nu m-am gândit să deschid un magazin fizic”, spune ea.

  • Firma de finanţare de 1,3 miliarde de lire sterline, care a fost concepută într-un pub

    Nu şi în cazul lui Samir Desai, fondator al Cercului de finanţare peer-to-peer, cu venituri anuale de peste 94 de milioane de dolari, a cărui poveste a fost relatată într-o emisiune BBC.

    Ideea i-a venit într-o seară din 2008, când a ieşit la bere cu doi colegi de facultate într-un bar din centrul Londrei. În acel moment, Marea Britanie şi restul lumii erau încă prinse în criza financiară globală. Ca urmare, băncile au încetat să mai acorde credite întreprinderilor mici. Situaţia părea fără speranţă pentru acestea, dar Desai a venit cu o idee în sprijinul lor.

    El a vrut să înlăture băncile din ecuaţie şi, în schimb, să le permită companiilor să împrumute mai uşor fonduri din altă parte. În mod specific, a dorit să creeze o piaţă online în care firmele mici ar putea aplica pentru a împrumuta bani dintr-o bancă de fonduri furnizate de persoane fizice şi alte întreprinderi – împrumuturi peer-to-peer.

    Prietenii lui Samir de la Universitatea din Oxford, James Meekings şi Andrew Mullinger, au fost de acord că este o idee de afacere minunată, aşa că cei trei au decis să-şi cerceteze fezabilitatea. În 2009, ei şi-au părăsit locurile de muncă şi au început să lucreze la Cercul de finanţare, care a fost lansat în 2010.

    La începutul acestei luni, compania a fost evaluată la peste 1,3 miliarde de lire sterline. O cifră impresionantă, deşi mai mica faţă de la preţul de listare iniţial, de 1,5 miliarde de lire sterline.

    Samir Desai, acum în vârstă de 35 de ani, a declarat pentru BBC că ideea i-a venit după ce a observat cât de greu le era întreprinderilor mici să obţină un împrumut: “a fost nevoie de 15-20 de săptămâni pentru a obţine un împrumut (de la o bancă)”, în ciuda faptului că ” întreprinderile mici sunt importante pentru societate – angajează 60% din forţa de muncă din sectorul privat”, spune el,

    Pentru a pune în mişcare cercul de finanţare din Londra, cei trei prieteni au pus la bătaie 60.000 de lire sterline din economiile lor. Pe vremea când au luat decizia de a porni businessul, Desai avea 26 de ani şi era consultant de management – la fel şi James, în timp ce Andrew lucra în managementul riscului. Cei trei prieteni au strâns, de asemenea, 700 000 de lire sterline de la o duzină de investitori, inclusiv prieteni şi prieteni ai prietenilor. Fondurile le-au permis să construiască platforma tehnologică din spatele site-ului şi să lanseze afacerea.

    Cu toate acestea, procesul de convingere a creditorilor şi a firmelor mici să lucreze cu platforma lor nu a fost deloc uşor. “A fost interesant în primele zile”, spune investitorul. “A fost ca găina şi oul – care vine întâi, afacerea sau investitorul?” Pentru a câştiga clienţi, Desai şi ceilalţi doi cofondatori săi au trimis scrisori oamenilor de afaceri care ar fi putut fi interesaţi – atât de multe, încât au stricat imprimanta pe care o împrumutaseră de la tatăl lui James. Numărul de utilizatori a început apoi să crească încet, iar în 2011, Cercul de finanţare a obţinut fonduri de capital de risc de 2,5 milioane de lire sterline; acestea au crescut apoi la 250 milioane de lire sterline, înainte de avansul din această lună.

    Mai mult de 50.000 de întreprinderi mici şi 80.000 de investitori au utilizat până în prezent platforma, care s-a extins în SUA în 2013, iar Germania şi Olanda doi ani mai târziu. Cele mai recente date disponibil arată că platforma a înregistrat venituri anuale de 94,5 milioane de lire sterline în 2017, de la 50,9 milioane lire în 2016.

     

  • Omul de legătură dintre finanţe, tehnologie şi modă

    “Cariera mi-am început-o în Citibank România, divizia de consumer. Erau probabil 10 oameni când am venit eu”, îşi aminteşte Cristina Zgherea începutul parcursului profesional. A pornit de pe o poziţie de asistentă, a continuat în operaţiuni şi apoi a fost analist financiar câţiva ani.

    „Citi creştea şi creşteam şi eu odată cu businessul. După şase ani, am aplicat la o poziţie în Citi în Copenhaga.” Asta se întâmpla în 2008, în plină criză financiară. Astăzi, americanii de la Citibank deţin în România o sucursală specializată pe segmentul corporate. Banca a renunţat la businessul cu persoane fizice de pe piaţa locală în 2013, încheind o tranzacţie de vânzare a portofoliului de retail cu austriecii de la Raiffeisen.

    „În Danemarca am stat doar un an pentru că businessul era în proces de vânzare, cum am aflat foarte repede după ce m-am mutat acolo. Dar a fost primul meu contact cu ceea ce se numeşte «diferenţă culturală».“ A fost prima dată când a realizat ce înseamnă acest lucru. Ca funcţie, în Danemarca, Cristina Zgherea a deţinut o poziţie similară cu cea din România.

    „Datorită reputaţiei de om muncitor, şeful pe accounting pe regiune a dorit ca eu să rămân în Citi şi m-a recomandat pentru o poziţie în Norvegia.” Poziţia era şi de această dată similară cu cea din Danemarca, ba chiar executivul român încă lucra cu această piaţă, doar că s-a adăugat şi Norvegia la portofoliu. Iar biroul era în Oslo.

    La mai puţin de un an după ce s-a mutat în Norvegia, Citi a vândut – din nou – divizia de consumer cu tot cu oameni unei bănci locale, Gjensidige Bank. „Acţionarul majoritar al băncii era Gjensidige, o firmă de asigurări, una dintre ele mai mari din regiune (cu o istorie care se întinde pe două secole – n.red.). „În Gjensidige, executivul român a crescut până pe poziţia de head of planning and analysis (şeful diviziei de planificare şi analiză). A acumulat mai multe responsabilităţi şi a crescut odată cu firma – de la active totale de 7 miliarde de coroane norvegiene (730 milioane de euro) la 50 de miliarde de coroane norvegiene (5 miliarde de euro), valoare la care era evaluat portofoliul când a plecat.

    „Înainte să plec, am participat şi la vânzarea băncii către o altă bancă, Nordea, deci am participat la două vânzări de firmă.” A lucrat pentru Gjensidige Bank timp de aproximativ nouă ani şi a făcut şi un MBA între timp.

    „În timpul MBA-ului am fost inspirată de modulul de antreprenoriat de la universitatea din Berkeley şi am decis că aş vrea să lucrez într-un start-up.” Aşa că în septembrie 2018 a devenit CFO într-unul dintre cele mai cunoscute start-up-uri din Norvegia, după cum îl descrie ea.

    FJONG Norge este o platformă de intermediere pentru închirierea de haine şi accesorii.

    În momentul acesta compania are un showroom şi o platformă online unde se pot face rezervările. Ideea din spatele acestei firme este că oamenii au multe haine scumpe, pe care le folosesc o dată sau de două ori, după care le atârnă în dulap. „Noi vrem să dăm o viaţă nouă acelor haine şi accesorii pentru că înţelegem impactul negativ pe care îl are domeniul fast fashion asupra mediului şi vrem să reducem consumul excesiv şi producţia inutilă.”

    FJONG transformă a doua cea mai poluantă industrie din lume, industria globală de modă, evaluată la 1,7 trilioane de dolari, introducând o modalitate convenabilă de a închiria şi împărţi hainele. „Noi reinventăm modul în care oamenii consumă, introducând un serviciu de închirieri de îmbrăcăminte şi un abonament la un dulap comun”, aşa sună descrierea brandului pe reţeaua de socializare de business LinkedIn. Un stilist digital, alimentat de inteligenţă artificială, va asigura o experienţă personalizată pentru fiecare utilizator. „În mai puţin de un an, am crescut organic baza de utilizatori la peste 25.000 şi avem peste 3.000 de articole de închiriat.” Planurile de viitor vizează pieţele internaţionale.

    De asemenea, start-up-ul este o firmă unde o mare parte din angajaţi, dar şi din acţionari şi din membri ai boardului sunt femei. „Circa 85% dintre acţionari sunt femei, mai ales după o campanie de crowdfunding ţinută în aprilie. Implicarea femeilor în business, în investiţii, în tehnologie este foarte importantă şi o promovăm pe orice cale.”

    Ce presupune jobul Cristinei Zgherea în cadrul acestui start-up?

    „Am început acum aproximativ o lună şi nu pot să spun că am avut două zile la fel. Deci îmi e greu să descriu o zi obişnuită.” Dar în această perioadă ea a preluat responsabilitatea de CFO, iar acest lucru a presupus să înţeleagă cum arată veniturile şi cum sunt acestea generate, care sunt cheltuielile şi cum funcţionează businessul. A avut interviuri cu aproape toţi oamenii din firmă ca să înţeleagă ce face fiecare, ce idei au ei despre viitorul firmei, care sunt nemulţumirile şi care sunt lucrurile de care se bucură.

    „Totodată, am depus o aplicaţie pentru un grant (bursă – n.red.) de 2 milioane de dolari în cadrul unei competiţii – Female Founders Competition la M12 (fostă Microsoft Ventures) – şi am avut un pitch la un Startuplab, unul din incubatoarele cunoscute de start-up-uri din Norvegia.” Şi aşa a trecut o lună.

    În momentul acesta, nu are niciun om în subordine. Este însă CFO-ul unei firme evaluate la circa 7 milioane de euro, o firmă înfiinţată acum un an şi jumătate. „E o firmă prea mică pentru o ierarhie tradiţională. Partea de accounting (contabilitate – n.red.), de exemplu, este ţinută de o altă firmă, pe care o plătim pentru serviciul respectiv.” E un serviciu extern pe care îl coordonează, dar nu are oameni în subordine în accepţiunea tradiţională a conceptului.

    Cristina Zgherea a plecat din ţară în 2008, la 29 de ani. „Când lucram ca asistentă în Citi, şeful meu, pentru o perioadă, a stat trei zile pe săptămână în Ungaria şi patru zile în România.” I s-a părut fascinant şi şi-a dorit să poată face ceva similar sau să încerce o experienţă internatională, aşa cum făcea el. „Iar în Citi, simţi că lumea e mare.”

    Poţi aplica la o poziţie în orice ţară. Uitându-se în urmă, spune că inspiraţia pentru decizia de a pleca din ţară i-a venit de la primul său şef. A făcut-o în 2008, când a simţit că acumulase suficientă experienţă. Şi a părut un moment bun să încerce. 
    La întrebarea dacă se gândeşte să se întoarcă în ţară, spune că nu ştie. „După experienţa din Danemarca am învăţat să nu îmi fac planuri pe termen lung. Ideea iniţială când am plecat în Danemarca a fost că stau 2-3 ani şi mă întorc.” Dar după numai un an planurile sale au fost spulberate, după cum afirmă chiar ea. Aşa că a învăţat că nu are sens să se gândească în avans şi că trebuie să se bucure de ce oportunităţi are.

    „Deocamdată însă, nu văd oportunităţi care să mă intereseze în ţară. Mai ales că firma cu care lucrez acum se bazează foarte mult pe sustenabilitate, iar acesta e un subiect care mă interesează.” În România ar fi multe de făcut pe tema asta, spune ea, dar nu vede un proiect concret în care să se implice sau pe care să îl demareze. Dacă ar fi să se întoarcă, primul gând ar fi să parieze pe antreprenoriat, dar această decizie depinde de atâţia factori încât nu a luat încă în considerare ideea.

    Ultima dată a fost în România acum trei luni, la nunta unui prieten. Îi e greu să spună ce s-a schimbat de când a plecat. Cert e că mereu e ceva nou.

    „Se construieşte continuu, de exemplu, de fiecare dată când aterizez în Bucureşti e ceva schimbat.” Dar mai sunt multe de îmbunătăţit.

  • Cine este ”baronul pădurilor” din România. El controlează firma fondată de familia sa în urmă cu 400 de ani şi are o avere de peste 1,15 mld. euro

    Gerald Schweighofer, cu afaceri pe piaţa locală de 1,9 miliarde de lei în 2016, potrivit ultimelor date furnizate de Ministerul de Finanţe, este în mijlocul unui scandal după ce Procurorii DIICOT şi poliţiştii au făcut percheziţii, la sfârşitul lunii mai, la fabricile din Rădăuţi şi Sebeş ale firmei Schweighofer Holzindustrie. Procurorii au efectuat percheziţiile în cadrul unui dosar privind comerţul ilegal cu lemne, prejudiciul fiind estimat la 25 milioane de euro.

    Proprietar al Palatelor Herberstein şi Carl Ludwig, austriacul Gerald Schweighofer este cunoscut în România în special drept „baronul pădurilor”. El controlează grupul austriac Holzindustrie Schweighofer, considerat cel mai mare producător de cherestea din România şi chiar unul dintre cei mai mari din lume.

    Familia Schweighofer a pus bazele grupului în urmă cu mai bine de 400 de ani, însă businessul a luat amploare abia după ce a fost preluat de părinţii lui Gerald, Franz şi Maria, în 1956. Ei sunt cei care au început strategia de expansiune; între primii paşi: preluarea, în anii ’50, a unei fabrici de cherestea de la o altă familie de austrieci, familia Brand.

    Potrivit celor mai recente informaţii publicate de presa din Austria, publicaţia Advantage Austria estima averea lui Gerald Schweighofer la 1,15 miliarde de euro în 2014. În România, grupul Holzindustrie Schweighofer avea pe piaţa locală, la sfârşitul anului 2016, o cifră de afaceri netă de 1,9 miliarde lei (aproximativ 420 milioane euro), la care a obţinut un profit de 193,7 milioane lei (aproximativ 43 mil. euro) cu 2.170 de angajaţi, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe.

    În 1975, Gerald a luat afacerea familiei în propriile mâini şi a continuat politica de expansiune începută de părinţii săi. Astfel, în 1977, el a deschis o linie de profilare a buşteanului de mici diametre, unică în lume la acea vreme. Şapte ani mai târziu, el a inaugurat cea mai mare fabrică de cherestea din Europa acelor ani, în Ybbs an der Donau, Austria.

    Dezvoltarea a continuat, iar în 1991 grupul Holzindustrie Schweighofer a preluat şi extins fabrica de cherestea din Sollenau, în încercarea de a ajunge liderul mondial în această industrie. Cinci ani mai târziu, industriaşul prelua cea mai mare fabrică de cherestea din Republica Cehă, în localitatea Zdirec.

    Deja în 1997 grupul austriac avea şase fabrici de cherestea, după ce le-a preluat pe cele din Bad St. Leonhard (Austria) şi Plana (Republica Cehă), iar capacitatea anuală de debitare depăşea 3 milioane de metri cubi. 1977 şi 1998 au reprezentat o perioadă de cotitură în dezvoltarea companiei lui Gerald Schweighofer; în acest interval a fost construită fabrica de grinzi lamelare Lamco în cooperare cu japonezii de la Meiken; tot atunci a fost înfiinţată şi Schweighofer Privatstiftung (Fundaţia Privată Schweighofer).

    Într-o piaţă din ce în ce mai puternică şi mai concurenţială, într-o lume din ce în ce mai liberă în care regimurile totalitariste picau pe capete de la an la an şi lăsau pieţe noi deschise, Gerald Schweighofer a făcut alegerea care a schimbat direcţia de dezvoltare a grupului: în 1998, Holzindustrie Schweighofer fuzionează cu Enso Timber şi creează ceea ce era pe atunci a treia cea mai mare companie de prelucrare a cherestelei din lume.

    Însă, în 2001, în contextul în care antreprenorul începe să se confrunte cu legislaţiile statului austriac în continuă schimbare, alege să vândă, prin Schweighofer Privatstiftung, participaţia către asociatul majoritar Stora Enso şi, totodată, toate fabricile de cherestea din Austria şi Republica Cehă. Website-ul companiei marchează „2003 – Un nou început în România”; intrarea companiei pe piaţa locală s-a făcut prin intermediul fabricii de cherestea de la Sebeş.

    În 2007, industriaşul a deschis pe plan local un hotel de patru stele, în Rădăuţi: The Gerald’s. În 2008, activităţile grupului pe plan local se extind prin punerea în funcţiune a celei de-a doua fabrici de cherestea, în Rădăuţi, în apropierea noului hotel.

    Politica de expansiune, care a fost condusă în secolul XX la nivel european, a fost aplicată acum de Schweighofer la nivelul pieţei locale. În 2009, acesta a preluat unitatea de producţie Swedwood din Siret, situată la 12 kilometri de fabrica din Rădăuţi. După ce s-a investit în modernizarea şi extinderea acestei fabrici, ea a servit pentru producţia de panouri din lemn masiv.

    În 2010, când România, Europa şi lumea întreagă se confruntau cu criza economică globală, austriacul continua să cumpere şi să se extindă, de pildă preluat Finnforest BACO. Holzindustrie Schweighofer BACO produce panel şi panel cu film în fosta fabrică Finnforest din Comăneşti, iar în 2011 preia grupul M-real Hallein GmbH din Austria. Întreprinderea, care şi-a continuat activitatea sub numele Schweighofer Fiber GmbH, i-a oferit lui Schweighofer o intrare pe piaţa producerii de celuloză de înaltă calitate şi a energiei din surse regenerabile. După o analiză a pieţei, această fabrică se îndepărtează de producţia de celuloză pentru hârtie şi se reorientează spre cea de vâscoză.

    În 2014 Schweighofer decide să extindă fabrica din Comăneşti şi o transformă în cea mai mare fabrică de panel din lume ce activează într-o singură locaţie. Modernizarea devine un trend, iar în 2015 este necesară punerea în funcţiune a unei noi instalaţii pentru grinzi lamelare în fabrica din Rădăuţi. Aici se realizează produsele pentru piaţa japoneză, unde compania sărbătoreşte o prezenţă de peste 20 de ani. În 2015, austriacul pune în funcţiune ceea ce compania susţine a fi „a cincea fabrică de cherestea cu prelucrare avansată din România a grupului”, de data aceasta inaugurată în localitatea Reci. În acest moment, deja totalul investiţiilor austriacului în România se ridică la aproape 800 milioane euro.

    Austriacul s-a confruntat în România cu furia opiniei publice după ce a fost acuzat, în urmă cu trei ani, că achiziţionează lemn tăiat ilegal din pădurile ţării. Pe 17 februarie 2017, FSC (Forest Steward Council) a retras afilierea companiei din cauza implicării acesteia în achiziţionarea şi comercializarea lemnului recoltat ilegal din România, acest lucru având un impact negativ asupra zonelor naturale protejate ale ţării.

    În luna iulie a anului trecut, retailerul Leroy Merlin a anunţat că a exclus din lanţul său de aprovizionare 25 de furnizori printre care şi producătorul austriac, deoarece nu avea certificare de la FSC. Anterior, şi alte lanţuri de bricoaj precum Hornbach sau Brico Dépôt România anunţaseră că au redus sau sistat aprovizionarea cu produse din lemn provenind de la Holzindustrie Schweighofer.

    În încercarea de a îndepărta aceste acuzaţii, compania austriacului a prezentat un plan de acţiune pentru o industrie durabilă. Acesta vizează un sistem de urmărire prin GPS numit Timflow. Astfel, Holzindustrie Schweighofer înregistrează traseul camioanelor care livrează masă lemnoasă către fabricile de cherestea. Aceste date, împreună cu fotografiile camioanelor încărcate, sunt făcute publice pe www.timflow.com. Holzindustrie Schweighofer doreşte să demonstreze prin aceste date că nu primeşte lemn de origine ilegală şi respectă, de asemenea, angajamentul său voluntar de a nu accepta lemn din parcurile naţionale.

    La sfârşitul lunii martie 2018, austriacul anunţa că vinde cele 14.283 de hectare de păduri pe care le deţine în România companiei suedeze Green Gold Asset Management AB/KB, într-o tranzacţie estimată la 90 milioane euro. Pădurile care au intrat în portofoliul Green Gold sunt localizate în judeţele Hunedoara, Gorj, Vrancea, Prahova, Buzău, Neamţ şi Suceava, unde preţul mediu al unui hectar de pădure variază între 4.000 şi 7.000 de euro. Astfel, la o medie de 6.000 de euro pe hectar şi 15.000 de hectare preluate, acordul ar putea ajunge la 90 de milioane de euro, potrivit estimărilor.

    Lemnul nu este singura pasiune a lui Gerald Schweighofer. Acesta are o afinitate pentru imobiliare, în special pentru cele de lux. Drept dovadă, el şi-a achiziţionat două palate: palatul Herverstein, construit în 1986, pe care a plătit peste 35 milioane de euro, şi palatul Carl Ludwig, a cărui valoare nu este publică. Printre ultimele proiecte imobiliare ale industriaşului se numără proiectul Oberfeld. El intenţionează să investească peste 50 milioane euro pentru a transforma cazarma Oberfeld din Dachstein într-un hotel de lux, potrivit publicaţiei germane Trend.

  • Opera cea lungă

    Opera, după o idee a arhitectei Liz Diller, a cărei firmă, Diller Scofidio + Renfro, s-a ocupat de transformarea High Line, şi pe muzică de David Lang, se intitulează „The Mile-Long Opera: a biography of 7 o’clock” şi are în distribuţie 1.000 de cântăreţi aşezaţi pe toată lungimea parcului suspendat.

    Libretul operei, semnat de Anne Carson şi Claudia Rankine, are ca subiect viaţa newyorkezilor concentrată în două puncte: ora 7 seara şi mesele la care aceştia iau cina.

    Spre deosebire de un spectacol obişnuit de operă, la acesta spectatorii nu vor sta într-un loc anume, ci vor fi liberi să se plimbe de-a lungul fostei linii de tren în timp ce-i ascultă pe cântăreţi, biletele pentru cele câteva reprezentaţii fiind deja epuizate. 

  • Povestea designerului vestimentar care a lăsat Parisul pentru Bucureşti

    “Am cliente care vin la mine, iar când le întreb de unde mă ştiu îmi spun: «Eram în facultate/liceu când mă uitam pe site-ul tău». Îmi descriu şi rochiile care le-au impresionat”, spune Elena Perseil, care a intrat în domeniul designului vestimentar în urmă cu aproximativ două decenii.


    Ea a absolvit în anii 2000 Universitatea Esmod din Paris, iar apoi a început să lucreze la câteva case de modă de acolo.

    Designerul a acumulat cunoştinţe în domeniu călătorind în India, unde a învăţat să lucreze cu mătasea şi a studiat broderia realizată manual. „De la vârsta de 14 ani mi-am dat seama de această pasiune. Cred că este genul de meserie pe care dacă nu o cauţi, te caută ea pe tine, nu prea poţi să scapi”, spune ea.

    Timp de cinci ani, şi-a concentrat activitatea în Paris şi pe alte pieţe internaţionale; în urmă cu 15 ani, a pus bazele brandului Elena Perseil, atunci când a hotărât că trebuie să se stabilească într-un loc, doarece stilul de viaţă plin de călătorii nu se mai mula cu viitorul ei şi cu faptul că era însărcinată.

    „Lucram la Paris, pentru mai mulţi designeri, şi când am aflat că urmează să am un copil am hotărât să mă stabilesc în România, am hotărât că nu mai pot călători la fel de mult şi am zis că trebuie să mă opresc cumva şi să fac ceva mai stabil. Iar acest lucru mai stabil s-a materializat în brandul Elena Perseil.”

    Fiindcă clienţii o ştiau din facultate, spune că i-a fost uşor să înfiinţeze şi să dezvolte pe piaţa locală brandul propriu de design: „Aveam piaţă şi cunoştinţe. Eram deja cunoscută şi în România, drept urmare avem anual o cifră de afaceri de aproximativ 300.000 de euro, iar anul acesta sperăm să ne ducem spre 500.000 de euro”.

    În prezent, designerul se concentrează asupra showroomurilor din România şi din Paris, în cadrul cărora pune accent pe rochiile de seară de lux.Cele mai multe dintre creaţiile sale iau drumul exportului, ajungând mai ales în magazine din Italia, Franţa, Japonia, Qatar, Dubai, care, potrivit ei, sunt mari consumatori de rochii de lux.

    „Dar îmi doresc să fiu puţin mai prezentă pe piaţa europeană şi pe piaţa din România”, îşi descrie Perseil obiectivul pentru următoarea etapă a afacerii ei de design. Spune că numărul articolelor create într-un an se apropie de 8.000 – rochii de seară (3.000 pe an), rochii de mireasă (30 pe an), rochii casual şi ţinute casual (5.000 pe an).„Numărul acestora este influenţat de mai mulţi factori, pentru că facem şi rochii la comandă şi multe cliente vin şi îmi spun evenimentul la care urmează să meargă şi lasă totul în grija mea apoi, eu trebuie să concep rochia perfectă pentru ele”, explică designerul.

    Preţurile articolelor produse sub brandul Elena Perseil pleacă de la 300 de euro şi ajung la 2.000 de euro, pentru rochiile de seară. Rochiile de mireasă sunt făcute de obicei la comandă, iar preţul lor se încadrează între 1.000 şi 2.000 de euro, a spus designerul.
    „În general, am investit mult în produs şi mai puţin în marketing, m-au interesat mai puţin umeraşele şi husele şi mai mult materialele. Am considerat tot timpul că rochia trebuie să vorbească de la sine şi dacă vrei să faci un business stabil atunci trebuie să ai un produs bun.”
    Materia primă folosită pentru crearea produselor este adusă din China şi din Italia. Astfel, designerul a spus că în China toate mătăsurile şi materialele sunt mai speciale şi mai fumoase, iar la Italia îi place creativitatea materialelor şi faptul că au designeri buni de material.
    Elena Perseil lucrează cu o echipă permanentă care este alcătuită din 10-12 persoane, care au grijă ca noile colecţii prezentate la Paris Fashion Week să fie perfecte, iar rochiile la comandă să fie ireproşabile.
    „Nu suntem toţi «in house» şi nu se face toată producţia «in house», dar lucrez pe social media cu o firmă, pentru site cu o altă firmă, pentru promovare cu o firmă. Echipa mea permanentă este alcătuită din 10–12 persoane.”
    Ea sesizează că criza de pe piaţa forţei de muncă nu a ocolit domeniul în care activează, lipsa croitorilor cu experienţă fiind un dezavantaj.
    „În România este foarte greu să găseşti forţă de muncă, faţă de acum 5-10 ani. Este foarte greu şi oamenii nu prea mai vor «să-şi bată capul», mai ales că genul acesta de muncă poate părea complicată.”
    Din punctul ei de vedere, o astfel de meserie poate oferi numeroase satisfacţii, inclusiv materiale. „Sunt meserii care pot fi foarte bine plătite, liniştite şi satisfăcătoare, mai ales dacă lucrezi cu un designer, pentru că ai oportunitatea de a lucra cu materiale noi, cu un design nou. Nu este nimic plictisitor dacă lucrezi cu un designer; problema este că nu avem cultura muncii, vrem să obţinem lucruri dar nu vrem să facem nimic pentru ele.”
    Referitor la dezvoltarea afacerii, Elena Perseil nu are de gând să deschidă şi un magazin fizic, comenzile fiind făcute în prezent doar prin intermediul site-ului propriu.
    „Nu vrem magazin fizic pentru că suntem destul de ocupaţi cu producţia şi ar însemna să fim concentraţi în două părţi. Noi lucrăm mai ales cu comenzi în avans, nu sunt închisă la nimic, dar momentan nu m-am gândit să deschid un magazin fizic”, spune ea. 

    Cum şi cât durează să pregăteşti o colecţie pentru Paris Fashion Week
    În colecţia de vară 2019 care a avut loc la Paris Fashion Week, Elena Perseil a prezentat aproape 40 de articole – mai ales rochii. Potrivit ei, durează aproximativ şase luni să pregăteşti o colecţie nouă fiindcă durează primirea materialelor comandate; coaserea lor propriu-zisă poate să se întindă pe parcursul a trei săptămâni – o lună. Conceperea aticolelor durează aproximativ şase luni.

  • Pâine cu pliante pro-referendum. Firma a fost AMENDATĂ – FOTO

    Şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Bihor, Giani Bura, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că firma nu avea dreptul de a introduce acel pliant în ambalajul de pâine, indiferent ce mesaj ar fi conţinut.

    „Noi ne-am autosesizat marţi în legătură cu pungile de pâine în care au fost introduse pliante şi am dispus un control la firma din Lugaşu de Jos. Operatorul economic respectiv a fost sancţionat contravenţional cu suma de 10.000 de lei pentru nerespectarea condiţiilor prescrise şi declarate la comercializarea pâinii şi s-a dispus retragerea din reţeaua de distribuţie a produselor cu acele pliante. Ideea e că nu avea dreptul de a introduce acel pliant în ambalajul de pâine, nu ne-a interesat ce scrie pe acel pliant”, a spus Bura.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Locuinţa care se adaptează vremurilor

    Firma de arhitectură MAIO de la Barcelona propune clădirea 110 Rooms, un bloc de apartamente ale cărui încăperi, mai puţin bucătăriile şi băile, sunt legate unele de altele fără spaţii de circulaţie, prevăzute cu deschideri cât pentru o uşă dublă şi care pot fi adaptate de locatari în funcţie de nevoile lor, scrie Financial Times. Astfel, dacă proprietarii doresc, pot avea numai dormitoare, numai sufragerii, împărţi camere în două sau le pot utiliza pentru orice alt scop, apartamentele putând fi transformate cu uşurinţă pe măsură ce necesităţile locatarilor se schimbă de-a lungul timpului. 

  • Ce legături are ROMÂNIA cu grupul de HACKERI responsabil pentru atacul informatic de la British Airways

    Breşa de securitate a afectat clienţii British Airways care au făcut rezervări online în perioada 21 august-5 septembrie. Hackerii nu au reuşit să fure datele de paşaport.

    Reprezentanţii companiei au anunţat că situaţia a fost rezolvată şi că site-ul operează normal.

    Firma de securitate cibernetică a transmis că un domeniu de internet folosit în atac era găzduit în România.

    Yonathan Klinjsma, un cercetător de la RiskIQ a declarat pentru cotidianul The Telegraph că grupul Magecart ar avea legături cu Rusia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro