Tag: efecte

  • Arta cu pedale

    Expoziţia găzduită de galeria Designspace din cadrul San Francisco State University grupează peste 50 de pedale de efecte din toată lumea, unele rare sau chiar unicate, pe un fond de imagini, muzică şi cu o instalaţie interactivă care să le arate vizitatorilor cum e să fii muzician.

    Unele dintre pedalele expuse sunt decorate cu imagini inspirate de activitatea a diverşi muzicieni, iar altele cu tot felul de desene, organizatorii expoziţiei considerând că stilul ilustraţiilor de pe aceste pedale le face reprezentative din punct de vedere cultural pentru vremurile în care au fost realizate.

  • Mişa: Transferul contribuţiilor nu va avea niciun efect negativ asupra Legii salarizării

    ”Se poate aplica Legea salarizării fără probleme. Când fost gândit transferul contribuţiilor ca măsură în programul de guvernare a fost luat în calcul tot ansamblul măsurilor fiscale şi nu va fi niciun efect negativ asupra legii salarizării”, a declarat Ionuţ Mişa.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dragnea, despre legea ajutoarelor sociale: Cei care pot munci să nu mai benefieze de ajutoare

    „Din păcate, o idee generoasă care a fost lansată cu mulţi ani în urmă – legea ajutoarelor sociale – a avut şi efecte nedorite, în sensul că sunt mulţi cetăţeni români activi care pot munci şi care preferă să se mulţumească doar cu ajutoarele sociale, în condiţiile în care foarte multe companii din România spun că nu au forţă de muncă suficientă”, a declarat preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

    Liviu Dragnea a afirmat că Parlamentul şi Guvernul trebui să găsească o variantă pentru ca oamenii care pot munci să nu mai primească ajutoare sociale.

    „Aici, si Guvernul şi Parlamentul să ne gândim în perioada următoare care să fie cea mai bună formă pentru ca cei care într-adevăr au nevoie şi nu pot munci să fie ajutaţi, dar ceilalţi să nu mai poată să beneficieze de ajutoare sociale”, a spus Dragnea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mai NOCIV decât hamburgerii de la McDonald’s! Cel mai POPULAR sos de paste are efecte DEVASTATOARE pentru sănătate

    Dacă un hamburger de la McDonald’s conţine 1,2 grame de sare, un sos pesto conţine 1,5 grame.

    Efectel consumului ridicat de sare asupra sănătăţii au fost vehiculate constant în ultimii ani: prea multă sare ar putea creşte tensiunea arterială. Acest lucru ne expune riscului de a dezvolta probleme cardiace sau accidente vasculare cerebrale.

    Cu toate acestea, e nevoie de un echilibru. Deşi majoritatea persoanelor mănâncă mai multă sare decât e necesar, aceasta nu trebuie eliminată total din dietă. Organismul are nevoie de o cantitate minimă de sodiu pentru că ajută la menţinerea unei hidratări corecte şi care aduce beneficii muşchilor şi sistemului nervos, scrie Gândul.

  • AVERTISMENTUL ruşilor: “Escaladarea tensiunilor poate fi periculoasă”

    “Credem că acţiunile care pot conduce la escaladarea tensiunilor sunt puternic indezirabile şi nu vor ajuta la soluţionarea problemei nord-coreene, ci, dimpotrivă, (…) astfel de acţiuni pot avea efecte periculoase”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

    “Îndemnăm toate părţile să evite acţiunile care riscă amplificarea tensiunilor”, a subliniat Dmitri Peskov, referindu-se la Statele Unite şi la Coreea de Nord.

  • Ce efecte devastatoare au greşelile pe care le faci zilnic la volan

    1. Ţii piciorul pe ambreiaj când stai la semafor – este una dintre cele mai frecvente greşeli care îţi strică discul şi placa de ambreiaj este să ţii mereu piciorul pe pedala de ambreiaj. Obişnuieşte-te să ţii piciorul sprijinit de podea şi să bagi în viteză doar când s-a schimbat culoarea semaforului.

    2. Cobori pantele cu frâna apăsată – atunci când porneşti la drum lung şi ai de coborât pante sau serpentine, menajează cât mai mult frâna de picior şi foloseşte cât mai des frâna de motor. Astfel, în caz contrar, plăcuţele se supraîncălzeasc şi pot oricând să cedeze.

    3. Accelerezi, frânezi brusc şi turezi motorul – când demarezi în forţă de la semafor sau frânezi în ultima clipă, nu faci decât să te apropii de o nouă vizită costisitoare la service-ul auto. În plus, aceste obiceiuri cresc consumul maşinii şi duce la deterorarea maşinii.

    4. Bagi în marşarier înainte ca maşina să se oprească în loc – dacă bagi maşina în marşarier înainte ca aceasta să se oprească pe loc îţi uzează mult mai rapid componentele autoturismului.

    5. Conduci cu rezervorul aproape gol – dacă ţi se întâmplă de câteva ori, maşina ta nu va fi afectată, însă când îţi faci un obicei din a conduce cu rezervorul cu câţiva litri de benzină, durata de viaţă a autoturismului scade dramatic deoarece maşina trage combustibil de pe fundul rezervorului, unde se depun sedimente din benzină, scrie realitatea.net

  • SUA, lovite din plin cu arme care par de domeniul SF. Efectele sunt DRAMATICE. ”S-a mers prea departe. Declanşăm riposta!”

    Atacurile au avut loc în timpul nopţii. Mai multe victime au afirmat că nu au observat nimic ieşit din comun, alţii insistă că au fost mai multe vibraţii şi sunete ciudate repetate. Fie că au auzit sau nu ceva, efectele atacurilor sonice au fost resimţite de diplomaţii americani. La scurt timp după ce au părăsit Cuba, oficialii au afirmat că sunetele nu se mai auzeau.

    Citiţi mai multe pe www.descopera.ro