Tag: dedicatie

  • GADGET REVIEW – Un laptop de business cu înclinaţii artistice – VIDEOREVIEW

    +AUTONOMIE BUNĂ

    + PORTABIL

    + PERFORMANT


    -PREŢ RIDICAT

    HP susţine că Elitebook x360 este cel mai subţire laptop de business convertibil de 13 inchi, cu o grosime de doar 14,95 mm, adică puţin mai subţire decât două iPhone X-uri puse unul peste celălalt. Cert este că laptopul încape fără probleme într-o geantă sau un ghiozdan şi poate fi cărat cu uşurinţă oriunde (1,3 kg).

    Ecranul lui Elitebook x360, după cum se arată şi în denumirea produsului, se poate învârti 360 de grade, ceea ce înseamnă că poate fi utilizat în mai multe moduri: clasic de laptop pentru lucru, ”cort“ pentru momentele când faci prezentări şi înclinat la 180 de grade pentru consum media. De asemenea, acesta poate fi utilizat şi ca tabletă, deşi în opinia mea este prea greu pentru a putea fi folosit confortabil în acest mod.

    Laptopul are un procesor Intel i5-7200U 2,5 GHz, 8 GB memorie RAM, spaţiu de stocare (SSD) de 256 GB şi o placă video integrată tot de la Intel, anume HD 620. Acesta rulează Windows 10 Pro şi suportă DirectX 12. Display-ul este de 13,3 inchi cu o rezoluţie Full HD (1.920 x 1.080 pixeli), lucios şi este tactil. La capitolul conectivitate, Elitebook 360 stă bine: are două porturi USB 3.0, un port de tip USB C, o ieşire HDMI şi una audio şi slot pentru card MicroSD. De asemenea, la capitolul dotări trebuie menţionat sistemul de boxe stereo dezvoltat de Bang & Olufsen, unul dintre cei mai cunoscuţi producători de echipament audio din lume. Sunetul emis de boxe este unul de calitate, vocea se aude clar, basul este acolo şi sunetul nu este distorsionat când volumul dat la maximum.

    HP Elitebook x360 are un design premium, un look minimalist, îndeajuns de conservator încât să nu atragă privirile, şi s-ar potrivi în sălile de şedinţe. Totuşi, am o nemulţumire: finisajul laptopului se simte aspru la atingere, constrastând cu fineţea ecranului şi a touchpadului.
    Tastatura este iluminată şi se pot seta mai multe trepte de iluminare, astfel încât să nu fie deranjant atunci când lucrezi noaptea, şi este şi rezistentă la stropire. Experienţa de tastare este una plăcută, tastele sunt destul de late şi de adânci încât să fie uşor de folosit imediat după ce ai scos laptopul din cutie.

    Touchpadul este de calitate, fin la atingere; pe această suprafaţă degetele alunecă plăcut. Nici clicul nu este prea zgomotos. De aceea, nu am simţit nevoia să apelez la un mouse wireless (recunosc că am folosit unul atunci când mă grăbeam, pentru a putea lucra mai eficient). În plus, Elitebook 360 are ecranul tactil, ceea ce-l face şi mai uşor de folosit. De-a lungul ultimilor doi ani am testat mai multe laptopuri cu ecran tactil şi pot spune sincer că este o metodă extraordinară de a naviga şi de a folosi un laptop. Chiar dacă astfel rămân urme pe ecran, pe care eu trebuie neapărat să le şterg.

    Pentru a remedia situaţia, HP oferă utilizatorilor un stylus, un stilou ce poate fi folosit pentru navigare, scris sau desen. Stiloul urmează linia de design a laptopului: este din aluminiu, gri şi minimalist. Se simte plăcut în mână şi este uşor de folosit. Acesta are două butoane în partea de jos (unul dintre ele este folosit pentru a face right click) şi unul în capăt (precum cel al unui pix clasic care are funcţia de a deschide aplicaţia de desenat). Am folosit stiloul pentru navigare şi m-am jucat cu el şi la desen. Schiţând omuleţi stickman şi flori (cam atât mă pricep să fac), am observat că este precis şi am uitat că nu desenam direct pe hârtie, ci pe un ecran. Pentru navigare şi utilizare zilnică, stiloul încă nu este de preferat pentru un mouse sau touchpad.

    Ecranul are rezoluţie Full HD şi redă culori vibrante, contrastante, are unghiuri de vizualizare bune şi este destul de luminos pentru a putea fi folosit în lumină directă, însă suferă de boala display-urilor lucioase: reflectă multă lumină. Aşa că dacă eşti într-un mediu luminos va trebui să te lupţi cu reflexiile ecranului.

    La capitolul performanţă, după cum mă aşteptam, laptopul este sprinten şi numai bun pentru utilizarea zilnică. Nu o să ai probleme cu browsingul sau editarea de texte. Mai mult, eu nu am întâlnit probleme cu editarea de clipuri video (rezoluţie Full HD) sau editare de fotografii în Photoshop şi am reuşit să fac şi câteva sesiuni de gaming în jocuri online care nu necesită putere de procesare grafică mare, precum Dota 2 sau Heroes of the Storm. Şi pentru toate aceste lucru nu am fost nevoie să conectez laptopul la priză.

    Cât priveşte încărcarea, HP susţine o autonomie impresionantă de 16 ore. într-un scenariu de utilizare reală, Elitebook ar trebui să reziste fără probleme o zi de lucru. L-am folosit la birou de la ora 10 dimineaţa când era la 73% până la finalul zilei de lucru (6 pm), cu pauze, şi eram pe la 40%, cu WiFi-ul pornit, modul de performanţă balanced şi cu luminozitate la nivelul mediu. în aceeaşi zi, l-am mai folosit acasă pentru browsing şi editare video şi abia în jur de 10 pm s-a închis automat, cu 6%. L-am pus la încărcat şi în 30 de minute a ajuns la 50%, apoi a mai trecut încă o oră pentru încărcarea completă.

    Per total, am fost mulţumit de lookul şi performanţa laptopului, iar stylusul este o adiţie plăcută, mai ales pentru cei mai artistici din fire, însă preţul ridicat va îndepărta o parte din potenţialii clienţi.

    CASETĂ TEHNICĂ

    DISPLAY 13,3 INCHI, 1.920 X 1.080 PIXELI, TACTIL
    PROCESOR INTEL I5-7200U (2,5 GHZ)
    MEMORIE RAM 8 GB DDR4
    SPAŢIU DE STOCARE SSD 256 GB
    PLACĂ VIDEO INTEL HD 620
    SUNET BANG & OLUFSEN
    PORTURI USB 3.0 (2X), USB C, HDMI, JACK AUDIO, SLOT MICROSD
    AUTONOMIE BATERIE 16 ORE
    DIMENSIUNI 316,8 X 218,5 X 14,9 MM
    GREUTATE 1,28 KG
    SISTEM DE OPRERARE WINDOWS 10 PRO 64 BIT
    PREŢ PESTE 8.000 DE LEI

  • “Black Panther” debutează în forţă în cinematografele din România

    Astfel, pelicula dedicată regelui din Wakanda a devenit unul dintre filmele Marvel cu cele mai mari încasări la lansare în România. Mai exact, „Black Panther” a depăşit în weekendul de lansare de peste patru ori încasările pe care le-a avut „Ant-Man” şi de aproape trei ori pe cele pe care le-au avut „Gardienii Galaxiei I” şi „Căpitanul America: Războinicul Iernii”.

    Filmul „Black Panther” este distribuit de Forum Film România şi este disponibil în cinematografele din toată ţara, în format 3D, IMAX 3D, 4DX 3D şi Dolby Atmos.

    Conform Nytimes.com, analiştii se aşteptau ca filmul să debuteze în weekend cu încasări de 165 milioane de dolari în America de Nord, ceea ce ar fi fost un rezultat uimitor pentru un film lansat în afara perioadei sărbătorilor sau a vacanţelor, însă a întrecut orice aşteptări şi estimări, având încasări de 192 milioane de dolari americani. La nivel internaţonal, filmul a mai strâns 169 milioane de dolari, neluând în calcul faptul că filmul nu a apărut încă în cinematografele din Rusia, China şi Japonia.

  • “Black Panther” debutează în forţă în cinematografele din România

    Astfel, pelicula dedicată regelui din Wakanda a devenit unul dintre filmele Marvel cu cele mai mari încasări la lansare în România. Mai exact, „Black Panther” a depăşit în weekendul de lansare de peste patru ori încasările pe care le-a avut „Ant-Man” şi de aproape trei ori pe cele pe care le-au avut „Gardienii Galaxiei I” şi „Căpitanul America: Războinicul Iernii”.

    Filmul „Black Panther” este distribuit de Forum Film România şi este disponibil în cinematografele din toată ţara, în format 3D, IMAX 3D, 4DX 3D şi Dolby Atmos.

    Conform Nytimes.com, analiştii se aşteptau ca filmul să debuteze în weekend cu încasări de 165 milioane de dolari în America de Nord, ceea ce ar fi fost un rezultat uimitor pentru un film lansat în afara perioadei sărbătorilor sau a vacanţelor, însă a întrecut orice aşteptări şi estimări, având încasări de 192 milioane de dolari americani. La nivel internaţonal, filmul a mai strâns 169 milioane de dolari, neluând în calcul faptul că filmul nu a apărut încă în cinematografele din Rusia, China şi Japonia.

  • Nebunie sau strategie de geniu? Acest om le oferă angajaţilor MII DE DOLARI pentru a demisiona

    Compania Amazon le oferă angajaţlor sume de până la 5.000 de dolari dacă sunt de accord să îşi dea demisia, potrivit Business Insider.

    Strategia de a plăti oameni pentru a demisiona poate părea bizară, însă se poate dovedi eficientă, încât ajută compania să rămână doar cu oamenii dedicaţi.

    „Vrem ca oamenii care lucrează la Amazon să îşi dorească să fie aici”, a transmis purtătoarea de cuvânt a companiei, Ashley Robinson. „Scopul este să încurajăm oamenii să se gândească serios la locul lor de muncă şi la ceea ce îşi doresc. Pe termen lung, credem că dacă locul de muncă este un loc în care nu îţi doreşti să fii, impactul nu este pozitiv nici pentru angajat, nici pentru companie”.

    Robinson a spus că oferta le este prezentată angajaţilor o singură data pe an.

    Angajaţilor cu normă întreagă li se oferă sume cuprinse între 2.000 de dolari şi 5.000 de dolari, în funcţie de experienţă, potrivit The Atlantic.

    Strategia nu ajută doar la o structură organizaţională sănătoasă, ci ajută angajaţii să fie mai dedicaţi locului de muncă, scrie autorul Ian Ayres, care a descris efectele psihologice ale acestui concept în cartea lui „Carrots and Sticks: Unlock the Power of Incentives to Get Things Done.

  • Answear.ro şi-a crescut cifra de afaceri cu 160% în 2017 la 9,3 milioane de euro

    În 2017, pe platformă s-au plasat cu 220% mai multe comenzi faţă de 2016, cu o valoare medie anuală a coşului de cumpărături de aproximativ 290 de lei. Cea mai mare comandă procesată anul trecut a fost în valoare de 3.200 lei, fiind şi clienţi ce au realizat de-a lungului anului peste 200 de comenzi.

    „Anul trecut, ne-am concentrat foarte mult pe personalizarea experienţei pentru clienţii noştri, de la navigara în site la folosirea platformei answear.ro pe mobil. Mai mult, am căutat să îmbunătăţim procesul şi timpii de livrare şi politica de retur, dar şi să răspundem proactiv sugestiilor primite. Avem o creştere susţinută, motivată de servicii mai bune, produse şi branduri variate şi preţuri competitive”, menţionează Raluca Radu, Country Manager Answear.ro.

    Femeile au achiziţionat anul trecut cel mai des pantofi sport, sandale, rochii, geci şi paltoane, bărbaţii optând pentru cămăşi, tricouri şi jeanşi.

    În 2017, categoria de accesorii de site a înregistrat cea mai mare rată de creştere, femeile optând pentru genţi, bijuterii şi ochelari de soare. ”În 2017, peste 15% dintre produsele comercializate pe site-ul Answear.ro au fost din categoria accesorii. Pentru 2018 vrem să dezvoltăm şi mai mult acest segment şi ne uităm la produse noi, premium, de la brand-uri ce nu sunt încă comercializate în Romania”, continuă Raluca Radu.

    Oraşele de unde se înregistrează cele mai multe comenzi pe site-ul www.answear.ro sunt Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara şi Constanţa. În materie de branduri, românii au preferat nume precum Liu Jo, Tommy Jeans, Tally Weijl, Le Coq Sportif şi Pierre Cardin.

    Lunile din an în care s-au plasat cele mai multe comenzi au fost octombrie – noiembrie, promoţiile acordate în cadrul campaniei de Black Friday fiind în continuare cele mai atractive pentru clienţii români. ”Beneficiind şi de o campanie media puternică, anul trecut am înregistrat cu 200% mai multe vizite pe site şi am procesat cu 180% mai multe comenzi decât în aceeaşi perioadă din 2016”, completează Raluca Radu.

    Cei mai mulţi dintre cumpărătorii Answear.ro au vârste cuprinse între 25 şi 44 de ani, fiind în proporţie de 65% femei. 

  • Evoluţia tehnologiei sprijină dezvoltarea companiilor, dar are nevoie de schimbări în management

    Informaţia apare în raportul anual Technology Vision 2018 realizat de Accenture, ce previzionează tendinţele în domeniul tehnologiei cu impact major asupra mediului de afaceri în următorii trei ani. Conform raportului, progresele în domeniul Inteligenţei Artificiale (AI) şi a altor tehnologii accelerează devoltarea de companii inteligente şi le permite acestora să se integreze în vieţile oamenilor. Pentru a realiza raportul compania a intervievat peste 6.300 de manageri IT şi directori de companii din întreaga lume. Mai mult de 4 din 5 respondenţi (84%) sunt de acord că, în prezent, prin intemediul tehnologiei, companiile reuşesc să se integreze perfect în vieţile oamenilor.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce actor îl va juca pe celebrul Joker, într-un film dedicat personajului

    Filmul, care prezintă originile personajului şi va fi produs de Warner Bros., nu are deocamdată un titlu, informează Mediafax.

    Phillips, cunoscut pentru amuzanta serie “Hangover”, va asigura şi rolul de scenarist al filmului, alături de Scott Silver.

    Cântăreţul şi actorul Jared Leto este cel care l-a jucat cel mai recent pe Joker, în lungmetrajul “Suicide Squad”, şi va relua acest rol cel mai probabil în filmul “Suicide Squad 2”.

    Citeşte continuarea pe www.mediafax.ro

  • “Aşa ceva e ridicol!” Britanicii au tras concluziille despre Simona Halep

    Aşa cum multe nume importante din tenisul mondial au spus de-a lungul ultimelor săptămâni, britanicii cataloghează drept “ridicol” faptul că liderul mondial a fost nevoit să se prezinte la primul turneu de Mare Şlem al anului într-o rochie comandată de pe internet: “Simona Halep a părut o «nefavorită», îmbrăcată memorabil pe durata turneului, în aceeaşi rochie roşie pe care a ales-o online, făcută de o croitoreasă în China. Este ridicol să gândeşti că numărul 1 poate fi nesponsorizat pe durata unui Grand Slam şi că acea corporaţie ar alege să se despartă de ea la două luni după ce a atins performanţa”, au scris englezii.

    Pe de altă parte, performanţa fostului lider mondial, care a ajuns în finală după un drum epuizant, de-a lungul căruia s-a confruntat cu probleme fizice şi oboseală, nu putea fi trecută cu vederea.

    CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI AICI 

  • Povestea româncei care vinde piatră pe internet de 5,3 milioane de euro

    Compania Rock Star Construct, sub care operează marca Piatraonline, a încheiat anul 2017 cu o cifră de afaceri 5,3 milioane de euro. Pentru 2018, compania vizează în principal investiţiile din zona B2B 

    „Ambiţia noastră în 2018 este să ne folosim de maturitatea la care am adus brand-ul PIATRAONLINE pentru a creşte sau pentru a ne proteja de schimbările bruşte care vor apărea. Continuăm să ne facem planuri de dezvoltare, construim campanii care să capitalizeze realizările din anii precedenţi cu toate că ne confruntăm cu numeroase dificultăţi din partea cadrului legislativ iar discuţiile cu autorităţile nu par să clarifice lucrurile deocamdată”, menţionează Mariana Brădescu Constantinescu, Managing Partner PIATRAONLINE. 

    Printre principalele preocupări ale Marianei Brădescu, din afara jobului, se numără gastronomia şi călătoriile. Şi-a dorit întotdeauna  un job care să îi permită să călătorească şi spune că, fără să facă o alegere clară în această direcţie, actuala poziţie îi oferă această posibilitate. Astfel, şi-a propus să aibă în fiecare an o medie de 12 călătorii în agendă: atât în interes profesional, cât şi vacanţe propriu-zise. „Chiar şi călătoriile în interes profesional sunt frumoase şi mă bucur de ele pentru că îmi oferă posibilitatea să iau o gură de aer proaspăt, să cunosc oameni noi, să caut şi să găsesc inovaţii în domeniul nostru, să aduc produse mai bune în portofoliu şi să îmi cresc nivelul de cunoştinţe din domeniul în care activez”, povesteşte antreprenoarea. 

    Citeşte aici povestea afacerii piatră online

    În ceea ce priveşte gastronomia, povesteşte: „Ador să merg în restaurante, să caut mereu restaurante noi şi să le «verific», dar sunt şi fidelă locurilor care şi-au demonstrat calităţile”.

    Dacă ar fi pentru o zi preşedinte, cele mai importante trei decizii pe care le-ar lua Mariana Brădescu ar fi legate de alegeri, transparenţă şi legislaţie. „1. Cred că trebuie să se introducă votul obligatoriu pentru categoriile de oameni cu studii, minimum studii liceale, şi cred că ar trebui să existe şi o pedeapsă pentru faptul că de cele mai multe ori cetăţenii îşi găsesc orice altă preocupare în ziua alegerilor decât să meargă până la secţia de votare şi să îşi exprime opţiunea politică. 2. Prin transparenţă mă refer la corupţie, la metodele pe care astăzi reprezentanţii puterii din România le au la dispoziţie pentru a «băga sub preş» toate acţiunile în interes personal, acţiuni prin care se delapidează bugetul de stat în fiecare secundă cu sume enorme. 3. Legislaţia în România este una învechită şi depăşită şi avem nevoie urgenţă de o remaniere în acest domeniu pentru a putea să avem o activitate cât mai eficientă şi coerentă.”

     

  • Juncker: Uniunea Europeană nu se află în război cu Polonia

    Comisia Europeană a cerut, în decembrie, declanşarea articolului 7 al Tratatului UE, prin care dreptul la vot al Polonie să fie suspendat. Varşovia a primit la dispoziţie trei luni pentru a renunţa la reformele judiciare.

    “Suntem toţi într-un dialog constructiv cu Guvernul polonez. M-am primit pe noul premier al Poloniei la Bruxelles şi amandoi am depus eforturi pentru a atinge un punct de vedere comun”, a declarat Jean- Claude Juncker în faţa Parlamentului.

    “Nu ne aflăm în război cu Polonia. Avem o dispută cu Guvernul polonez. Articolul 7 al tratatului nu este un articol al sancţionării, ci un articol al confirmării şi avertizării. Aşadar, oamenii, inclusiv cei din Polonia, ar trebui să înceteze să creadă că vrem să sancţionăm Polonia cu orice preţ”.