Tag: chinezi

  • De ce a ales Alibaba să nu publice rezultatele din cadrul evenimentului Singles Day de anul acesta. În 2020, compania „se lăuda” cu peste 580.000 de comenzi pe minut

    Compania chineză JD.com a marcat vânzări de 311,4 miliarde de yuani (48,6 miliarde de dolari) de-a lungul platformelor pe care le deţine în timpul evenimentului de shopping Singles Day, doborându-şi astfel recordul înregistrat anul trecut, potrivit CNBC.

    Cifrele publicate de JP.com se referă la volumele tranzacţiilor, reprezentând cantitatea de bani care au fost tranzacţionaţi pe platformele de e-commerce ale societăţii. Astfel, datele nu se traduc direct în venituri pentru companie şi nu iau în calcul produsele returnate.

    Totuşi, numărul indică apetitul cumpărătorilor pentru Singles Day (Sau Double 11), un uriaş eveniment de shopping din China, care eclipsează Black Friday şi Cyber Monday din Statele Unite în ceea ce priveşte vânzările.

    Gigantul Alibaba a lansat Singles Day în 2009 pentru a încuraja vânzările din rândurile persoanelor singure, conceptul intenţionând să creeze o antiteză pentru celebrul Valentine’s Day. În 2020, compania a înregistrat la un moment dat 583.000 de comenzi pe minut.

    Anul acesta, firma cofondată de Jack Ma nu a publicat rezultatele generate de eveniment, iar analiştii sunt de părere că societatea a ales o strategie discretă deoarece plănuieşte să iasă de pe radarul autorităţilor de reglementare din China. Problemele companiei au luat naştere anul trecut, când Jack Ma a criticat sistemul financiar al ţării, Alibaba confruntându-se între timp cu o puternică serie de provocări.

    De exemplu, fintech-ul Ant Group, deţinut de Alibaba, a fost nevoit să anuleze o ofertă publică iniţială de 35 de miliarde de dolari, iar compania-mamă a primit o amendă de 2,8 miliarde de dolari.

    „Festivităţile mute de anul acesta constituie o furtună perfectă, compusă din presiuni economice, competitive şi normative. În ceea ce priveşte reglementarea, platformele de e-commerce se chinuie să înţeleagă modalităţile de aliniere la spectacolele de consum şi la temele privind prosperitatea comună”, spune Michael Norris, analist al firmei de consultanţă AgencyChina.

      

     

  • De ce a ales Alibaba să nu publice rezultatele din cadrul evenimentului Singles Day de anul acesta. În 2020, compania „se lăuda” cu peste 580.000 de comenzi pe minut

    Compania chineză JD.com a marcat vânzări de 311,4 miliarde de yuani (48,6 miliarde de dolari) de-a lungul platformelor pe care le deţine în timpul evenimentului de shopping Singles Day, doborându-şi astfel recordul înregistrat anul trecut, potrivit CNBC.

    Cifrele publicate de JP.com se referă la volumele tranzacţiilor, reprezentând cantitatea de bani care au fost tranzacţionaţi pe platformele de e-commerce ale societăţii. Astfel, datele nu se traduc direct în venituri pentru companie şi nu iau în calcul produsele returnate.

    Totuşi, numărul indică apetitul cumpărătorilor pentru Singles Day (Sau Double 11), un uriaş eveniment de shopping din China, care eclipsează Black Friday şi Cyber Monday din Statele Unite în ceea ce priveşte vânzările.

    Gigantul Alibaba a lansat Singles Day în 2009 pentru a încuraja vânzările din rândurile persoanelor singure, conceptul intenţionând să creeze o antiteză pentru celebrul Valentine’s Day. În 2020, compania a înregistrat la un moment dat 583.000 de comenzi pe minut.

    Anul acesta, firma cofondată de Jack Ma nu a publicat rezultatele generate de eveniment, iar analiştii sunt de părere că societatea a ales o strategie discretă deoarece plănuieşte să iasă de pe radarul autorităţilor de reglementare din China. Problemele companiei au luat naştere anul trecut, când Jack Ma a criticat sistemul financiar al ţării, Alibaba confruntându-se între timp cu o puternică serie de provocări.

    De exemplu, fintech-ul Ant Group, deţinut de Alibaba, a fost nevoit să anuleze o ofertă publică iniţială de 35 de miliarde de dolari, iar compania-mamă a primit o amendă de 2,8 miliarde de dolari.

    „Festivităţile mute de anul acesta constituie o furtună perfectă, compusă din presiuni economice, competitive şi normative. În ceea ce priveşte reglementarea, platformele de e-commerce se chinuie să înţeleagă modalităţile de aliniere la spectacolele de consum şi la temele privind prosperitatea comună”, spune Michael Norris, analist al firmei de consultanţă AgencyChina.

      

     

  • Chinezii îi bat pe americani în lupta pentru banii est-europenilor: Alibaba e în top 3 retaileri online din regiune, în timp ce Amazon nu e nici măcar în top 10

    Alibaba continuă să investească masiv în Europa în pregătirea evenimentului propriu de vânzări, cunoscut drept Singles Day, în contextul în care gigantul chinez concurează cu gigantul american Amazon pentru banii europenilor, potrivit CNBC.

    Alibaba a rămas în top 3 retaileri online în Europa de Est în 2020, conform datelor Euromonitor International. În acelaşi timp, Amazon nu a intrat nici măcar în top 10.

    De cealaltă parte, Amazon câştigă lupta în ţările din vestul Europei, precum Franţa şi Spania, potrivit Euromonitor. Totuşi, cota de piaţă a gigantului american a rămas neschimbată în primul an de pandemie, la circa 19,3%.

    Cota de piaţă a Alibaba în vestul Europei a crescut de la 2% la 2,9% pe parcursul anului 2020.

    Chinezii de la Alibaba au ocupat prima poziţie pe podium în comerţul online est-european în 2019, însă polonezii de la Allegro au trecut pe primul loc în 2020. Totodată, ruşii de la Wildberries au trecut pe locul doi, determinând Alibaba să coboare pe locul trei anul trcut.

    Lupta pentru Europa se intensifică în contextul în care comerţul online din regiune a cunoscut o nouă creştere notabilă odată cu pandemia. Restricţiile, îndemnurile de a sta acasă şi celelalte măsuri de distanţare socială s-au păstrat pentru cea mai mare parte a anului, ceea ce a susţinut creşterea din online.

    Alibaba investeşte înainte de evenimentul Singles Day, plănuind să instaleze 5.000 de lockere, adică puncte de livrare de tip pick-up drop-off, în special în ţări precum Rusia, Polonia, Spania şi Franţa.  

  • Criza cipurilor nu se va termina curând. Avertismentul unui mare producător chinez

    Criza globală a cipurilor ar putea continua în următorii doi-trei ani, a avertizat preşedintele producătorului chinez de televizoare şi electrocasnice Hisense, citat de CNBC.

    De la companiile care produc electronice până la producători auto, industriile lumii se confruntă cu o criză dură a cipurilor. Acest context a dus la întârzieri în producţie, de la piaţa auto şi până la consolele de jocuri.

    Hisense Group Holding, un producător susţinut de statul chinez cunoscut pentru televizoare şi electrocasnice, se confruntă, de asemenea, cu această criză. Jia Shaoqian, preşedintele companiei, a declarat că businessul se desfăşoară normal, dar costurile de producţie au crescut.

    „Hisense produce electrocasnice şi bunuri de consum, iar acestea au nevoie de cipuri relativ simple. Deşi oferta este limitată iar costurile sunt în creştere, activitatea noastră se desfăşoară în continuare în mod normal” ,a declarat Jia Sahoqian, citat de CNBC.

    Războiul comercial SUA-China început din mandatul lui Donald Trump joacă un rol în situaţia de astăzi. Trebuie amintit că SUA a vrut să elimine cipurile produse de chinezii de la SMIC din sectorul de tehnologie american.

    Mai mulţi factori au dus la criza de astăzi, iar printre aceştia se numără o creştere bruscă a cererii pentru electronice pe fondul măsurilor de lockdown impuse în întreaga lume din cauza pandemiei. Totodată, războiul comercial SUA-China a determinat mai multe companii să îşi facă stocuri.

    Şeful Hisense este de părere că dacă nu apar „probleme majore” pe fondul disputelor comerciale globale, criza cipurilor „se va rezolva în doi-trei ani”.

    Executivii marilor companii globale au avertizat anterior că această criză a cipurilor se va menţine şi în 2022. Unii dintre ei consideră că s-ar putea menţine şi în 2023.  

  • Un dezvoltator imobiliar chinez ratează plata unor bonduri de peste 200 de milioane de dolari, pe măsură ce presiunile se răspândesc dincolo de criza Evergrande

    În contextul crizei datoriilor Evergrande, există tot mai multe temeri cu privire la situaţia pieţei imobiliare din China, după ce un dezvoltator nu a reuşit să efectueze astăzi plata unor obligaţiuni, relatează CNBC.

    Agenţiile de rating au retrogradat dezvoltatorii chinezi Fantasia Holdings şi Sinic Holdings, decizie luată pe fondul fluxurilor tot mai mici de cash ale celor două companii.

    Fantasia nu s-a încadrat în plata unor bonduri de 206 milioane de dolari, care au ajuns la maturitate ieri, 4 octombrie, reiese dintr-un raport depus la bursa din Hong Kong. Acţiunile firmei s-au oprit din tranzacţionare începând cu 9 septembrie, de vreme ce s-au prăbuşit cu aproape 60% de la începutul anului.

    Totuşi, efectele generate de Fantasia nu ar fi la fel de mari precum cele provocate de Evergrande, care are datorii de peste 300 de miliarde de dolari. Prin comparaţie, datoriile Fantasia ajung la „doar” 12,8 miliarde de dolari.

    Într-un raport publicat zilele trecute, agenţia de rating Fitch a subliniat existenţa unui plasament privat de obligaţiuni care nu a fost prezentat în rapoartele financiare ale firmei, susţinând că Fantasia a realizat o plată târzie de 100 de milioane de dolari.

    „Suntem de părere că existenţa acestor bonduri înseamnă că lichiditatea companiei este mult mai mică decât am crezut iniţial. Mai mult, plata târzie ridică semne de întrebare cu privire la abilitatea companiei de a achita odată ce obligaţiunile au ajuns la maturitate”, spune Fitch.

    Guangzhou R&F este un alt dezvoltator de real estate care a apărut pe radarul investitorilor internaţionali. Societatea a declarat luna trecută că va strânge până la 2,5 miliarde de dolari prin împrumuturi acordate de acţionarii majoritari şi prin vânzarea unei subsidiare.

    Acţiunile Evergrande se opresc din tranzacţionare: Gigantul chinez se pregăteşte să strângă cash printr-o vânzare parţială a diviziei de servicii imobiliare, în valoare de peste 5 miliarde de dolari

    Experţii din interiorul industriei se tem că declinul Evergrande ar putea contamina creşterea economică a Chinei. Sectorul imobiliar chinez reprezintă circa 15% din produsul intern brut al ţării.

    Marţi, S&P Global Ratings i-a oferit grupului Sinic Holding un rating  „CC”, de la „CCC+”. Conform site-ului agenţiei, „CCC” înseamnă că firma este vulnerabilă şi se bazează pe condiţii economice favorabile pentru a-şi respecta angajamentele financiare. „CC” înseamnă că firma este extrem de vulnerabilă şi, dacă încă nu s-au demarat procedurile de default, analiştii se pot aştepta la acest lucru dintr-un moment într-altul.

    Sinic are datorii de 14,2 miliarde de dolari, tranzacţionarea acţiunilor fiind suspendată din 20 septembrie. De la începutul anului, compania a înregistrat un minus de 87% pe bursă.

     

  • Producătorul de automobile Volvo, deţinut de o companie chineză, se pregăteşte să se listeze pe bursa din Stockholm, într-una dintre cele mai dramatice redresări din industria auto

    Volvo Cars, producătorul suedez de vehicule deţinut de Zhejiang Geely Holding Group din China, se pregăteşte să demareze procedurile pentru o ofertă publică iniţială (IPO), putând să anunţe astăzi planurile de listare pe bursa din Stockholm, mişcare ce ar evalua compania la 21,5 de miliarde de euro, potrivit MarketWatch.

    Listarea ar reprezenta una dintre cele mai impresionante redresări din istoria industriei auto. Ford Motor, chinuit de efectele crizei financiare, a vândut firma suedeză către Geely pentru 1,8 miliarde de dolari în 2010.

    Volvo a beneficiat de-a lungul timpului de un brand definit prin siguranţă. Însă la momentul vânzării, linia de produse a companiei nu reuşea să incite interesul cumpărătorilor de maşini. Geely a finanţat recuperarea producătorului suedez în ultimul deceniu, făcând din China o piaţă potrivită brandului Volvo.

    Astăzi, Volvo se află pe profit, cu un plan de dezvoltare de vehicule electrice care se află cu mult în faţa unor rivali din interiorul pieţeo, iar brandul companiei a intrat din nou în tendinţele din Statele Unite şi alte părţi ale lumii.

    Producătorul concurează acum cu branduri premium din Germania, precum Bayerische Motoren (care construieşte vehiculele BMW), Volkswagen AG şi Daimler.

    În prima jumătate a anului, Volvo a raportat o creştere de 41% a vânzărilor prin comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2020, la 380.757 de maşini. Vânzările din SUA au crescut cu 47% la 63.754 de automobile.

     

  • Peste 40 de ţări au ajuns să datoreze Beijingului mai mult de 10% din PIB-ul lor. Datoriile ascunse din spatele Noului Drum al Mătăsii se ridică la 385 de miliarde de dolari

    Iniţiativa Noului Drum al Mătăsii (Belt and Road) a generat deja datorii ascunse în cuantum total de 385 de miliarde de dolari pentru zeci de ţări, potrivit FT.

    Un nou studiu sugerează că datoriile acumulate de ţările implicate în iniţiativa de infrastructură lansată de Xi Jinping în 2013 au fost subraportate timp de mai mulţi ani. Această evoluţie a dus la un munte de „datorii ascunse”, pe care guvernele respective ar putea ajunge să le plătească.

    Raportul publicat de laboratorul de cercetare AidData s-a uitat la peste 13.000 de proiecte realizate prin ajutor financiar sau prin finanţarea unor datorii, care s-au derulat în 165 de ţări în perioada 1999-2017, totalizând 843 de miliarde de dolari.

    Cercetătorii AidData sugerează că datoriile generate prin demersul chinezilor sunt „semnificativ mai mari” decât au crezut anterior agenţiile de rating şi organismele interguvernamentale de supraveghere.

    „Mi-a tăiat respiraţia când am descoperit prima dată acest nivel (de 385 miliarde dolari)”, a declarat Brad Parks, director executiv al echipei AidData.

    Ritmul creditării prin Iniţiativa Belt and Road a încetinit în ultimii doi ani, iar în 2021 Statele Unite a început să demareze eforturi serioase petnru a contracara dominaţia Beijingului în finanţarea proiectelor de dezvoltare pe plan internaţional.

    Odată cu lansarea iniţiativei în 2013 a avut loc şi o schimbare bruscă a modului în care statul chinez îi creditează pe alţii. Înainte, chinezii creditau în mod direct bănci centrale, dar acum, aproape 70% din datorie este în dreptul unor jucători precum companii deţinute de stat, bănci deţinute de stat, joint ventures şi instituţii private.

    Peste 40 de ţări cu venituri reduse şi venituri medii au ajuns la un nivel al datoriilor faţă de China care se traduce prin faptul că datorează Beijingului mai mult de 10% din PIB-ul lor, conform estimărilor AidData.

    Nivelul de subraportare se ridică în medie la 6% din PIB în dreptul celor peste 40 de ţări, conform studiului.

    Raportul vine într-un moment în care actorii internaţionali acuză China că a împins ţările în curs de dezvoltare înspre o capcană a datoriilor, care ar putea duce în final la sechestru din partea Beijingului, atunci când aceste ţări nu îşi vor putea plăti datoriile.

  • Banca centrală elveţiană: Criza prin care trece Evergrande nu reprezintă o mică problemă locală

    Banca Naţională a Elveţiei monitorizează îndeaproape situaţia gigantului chinez Evergrande, a declarat preşedintele instituţiei, Thomas Jordan, sugerând că datoriile grupului imobiliar ar prezenta o serie de riscuri asupra sistemului financiar din a doua economie a lumii, conform Reuters.

    „Nu este corect să fim alarmişti, însă nu putem spune că este o mică problemă locală. Am văzut de-a lungul timpului că unele schimbări relativ mici au tulburat brusc pieţele financiare şi au declanşat corecţii majore. Vom urmări cu atenţia problema, aşa cum vor face şi alte bănci centrale”, spune Jordan.

    Până acum, băncile elveţiene nu au tras niciun semnal de alarmă cu privire la expunerea pe care o au vis-a-vis de Evergrande.

    Un potenţial scenariu ar fi „segregarea faţă de grup a celorlalte companii pentru a se asigura că este materializată valoarea activelor, fluxul de cash fiind folosit doar pentru dezvoltarea proiectelor”, potrivit instituţiei bancare UBS.

    Între timp, Barclays Capital, a doua cea mai mare bancă din Regatul Unit, a menţionat că prăbuşirea dezvoltatorului imobiliar nu reprezintă un aşa-numit „moment Lehman”, ce a marcat o criză de o magnitudine complet diferită.

    La sfârşitul şedinţei de tranzacţionare de ieri, acţiunile listate de Evergrande în Hong Kong au crescut cu peste 17%, în timp ce indicele bursier Hang Seng a înregistrat un plus de aproape 1,2%. Totuşi, compania şi indicele de referinţă sunt pe minus cu 81% şi, respectiv, 10,8% de la începutul anului.

     

  • „China a răspândit Covid-19 cu bună ştiinţă şi a anunţat restul lumii foarte târziu“. Acuzaţiile unui dezertor chinez

    Dezertorul chinez Wei Jingsheng spune că virusul s-ar fi răspândit pentru prima dată într-un turneu militar. Rapoartele apărute în octombrie 2019 arată că sportivii de la eveniment s-au îmbolnăvit de o boală misterioasă, spune el.

    Jingsheng pretinde că virusul a fost răspândit cu bună ştiinţă de către China în timpul Jocurilor Militare de la Wuhan.
    El susţine că a transmis îngrijorările către personalităţi cu statut înalt din guvernul SUA, dar a fost ignorat.
    Un dezertor chinez susţine că virusul a fost răspândit cu bună ştiinţă de către China în timpul unui turneu militar, cu două luni înainte ca restul lumii să afle despre virusul mortal, scrie Daily Mail.

    Wei Jingsheng, fost membru al fostului partid comunist chinez, spune că Jocurile Militare Mondiale din octombrie 2019 ar fi putut reprezenta primul eveniment în care s-a răspândit virusul.

    Turneul internaţional pentru sportivi militari a avut loc la Wuhan, originea pandemiei Covid-19, cu două luni înainte ca statul să fi informat Organizaţia Mondială a Sănătăţii despre primele sale cazuri.

    Jingsheng susţine că, nu întâmplător, unii dintre cei 9.000 de sportivi internaţionali care au fost la eveniment s-ar fi îmbolnăvit de o boală misterioasă.

    „Am crezut că guvernul chinez va profita de această ocazie pentru a răspândi virusul în timpul Jocurilor Militare, deoarece mulţi străini vor apărea acolo“, a mărturisit el în noul documentar Sky News What Really Happened in Wuhan.

    Cititi mai multe pe www.alephnews.ro

  • Chinezii ULUIESC din nou. Au construit în numai 12 ZILE ceva considerat IMPOSIBIL până acum

    O companie din China a construit recent în oraşul Zhuhai un hotel cu şapte etaje, în care se găsesc 112 paturi. Construcţia a durat numai 12 zile şi a fost realizată de China State Construction Engineering Corporation (CSCEC), cea mai mare companie de construcţii din lume.

    Pentru ridicarea hotelului s-a folosit tehnica numită construcţie modulară. Mai exact, părţi din clădire (denumite şi „module”) sunt prefabricate într-o fabrică şi montate împreună la faţa locului.

    Aproximativ 80 la sută din procesul de construcţie care ar fi realizat în mod normal la faţa locului a fost mutat la o fabrică a companiei care foloseşte maşini automate inteligente. Tot ce au trebuit să facă lucrătorii umani din construcţii a fost apoi să le pună laolaltă, „ca şi cum ar construi o maşină”, a explicat compania CSCEC într-un comunicat citat de IFL Science.

    Acest principiu de construcţie a hotelului din China nu numai că a făcut procesul mai rapid, dar a îmbunătăţit şi precizia şi calitatea clădirii, a transmis CSCEC.

    Acest lucru se datorează în mare parte faptului că producţia automatizată elimină erorile umane, permiţând reproducerea exactă a proiectelor într-un mediu controlat.

    Cititi mai multe pe www.descopera.ro