Tag: China

  • Este deflaţia din China bună sau rea pentru restul lumii? Riscă a doua economie ca mărime a lumii să intre într-o spirală deflaţionistă? Îşi va exporta ţara criza imobiliară?

    Deflaţia devine mai înrădăci­nată în China, preţurile de consum scăzând în ianuarie în cel mai acce­lerat ritm din peste 14 ani, un simptom clar al unor probleme economice din ce în ce mai acute, scrie The Wall Street Journal.

    Ultimele date sugerează că China se confruntă cu un risc în creştere de a aluneca într-o perioadă mai lungă de preţuri în scădere care devine cu atât mai greu de inversat cu cât se prelungeşte mai mult.

    Deflaţia din China este pe de o parte bună pentru restul lumii pentru că ar putea împinge în jos ratele inflaţiei din alte părţi în acest an, cred analiştii, potrivit Financial Times.

    Preţurile exporturilor chinezeşti scad în cel mai rapid ritm de la criza financiară, indicând că cel mai mare exportator al lumii începe să trimită deflaţie direct către ţările care se luptă cu o inflaţie ridicată.

    Puţini economişti se aşteaptă ca economiile dezvoltate să înregistreze ieftiniri de amploarea celor din China, însă mulţi cred că deflaţia chi­nezească ar putea avea un impact semni­ficativ pe pieţele emergente, în special pe cele care au relaţii solide comerciale cu Beijingul.

    Analiştii de la Citigroup spun că defla­ţia din China ar putea ajuta la acce­lerarea deciziilor băncilor cen­trale de pe aceste pieţe de reducere a do­bân­zilor în acest an. Alţi econo­mişti sunt însă sceptici că deflaţia din China va influenţa semnificativ preţurile de consum din economiile avansate.

    Deşi bunurile mai ieftine din China ar putea ajuta la slăbirea inflaţiei în alte economii, pe fondul deflaţiei chinezeşti economia globală se poate aştepta în acelaşi timp la un val de importuri ieftine. Aceasta riscă să pună presiune pe producţia internă a altor ţări, alimentând tensiunile deja ridicate cu privire la comerţ dintre China şi Occident, notează WSJ.

    Unii analişti arată că deflaţia chi­nezească ar putea afecta economia mondială şi aceasta înseamnă că China, în loc să servească drept motor al creşterii acesteia, depinde de cererea din restul lumii pentru a-şi revitaliza economia.

    Deflaţia este o problemă economică acută. Preţurile în scădere erodează profiturile companiilor şi împing consumatorii să-şi amâne cheltuielile în aşteptarea unor chilipiruri mai mari. Aceasta determineă companiile să reducă preţurile şi să amâne recrutările şi investiţiile, erodând cheltuielile şi intensificând ciclul deflaţionist.

    Unii economişti nu cred că China riscă cu adevărat o astfel de spirală deflaţionistă, anticipând că ieftinirile sunt doar temporare. Pentru alţii însă, problema este una de durată.

    Între timp, impactul unei alte crize din China, cea a sectorului imobiliar, de-abia acum începe să se contureze, potrivit Bloomberg.

    Investitorii chinezi şi creditorii lor au început să pună semne „De Vânzare“ pe deţinerile imobiliare de pe întreg globul în condiţiile în care nevoia de cash pe fondul crizei imobiliare din ce în cem ai acute primează în faţa riscurilor de a vinde pe o piaţă în scădere.

    Preţurile pe care le obţin aceştia vor ajuta la a clarifica cât de multă suferinţă este pe cale să resimtă industria ca întreg.

  • O companie minieră susţinută de Bill Gates a descoperit cel mai mare zăcământ de cupru de pe teritoriul Zambiei din ultima sută de ani

    Un start-up minier susţinut de Bill Gates şi Jeff Bezos a anunţat că a descoperit un vast zăcământ de cupru în Zambia, oferind un potenţial impuls pentru eforturile Occidentului de a reduce dependenţa de China pentru metale vitale în scopul „decarbonizării” tuturor produselor, de la automobile la sisteme de transmisie a energiei, scrie Financial Times.

    KoBold Metals a declarat luni că a descoperit cel mai mare zăcământ de cupru din Zambia din ultimul secol, estimând că situl Mingomba din nordul provinciei Copperbelt va deveni una dintre primele trei mine de cupru de înaltă calitate din lume.

    Descoperirea are loc în contextul în care guvernul SUA se lansează într-o ofensivă de infrastructură în Africa, în încercarea de a concura cu controlul Chinei asupra mineralelor care sunt esenţiale pentru apărare, energie regenerabilă şi vehicule electrice.

    Guvernul SUA sprijină dezvoltarea căii ferate Lobito, o linie de transport al metalelor din regiune care leagă Republica Democrată Congo şi Zambia de portul Lobito din Angola.

    În timp ce se preconizează că cererea de cupru va creşte, pe măsură ce ţările depun eforturi pentru a-şi electrifica sistemele de transport şi pentru a se orienta către energia regenerabilă, cele mai mari companii miniere din lume se luptă să găsească active de înaltă calitate.

    Cuprul, care este utilizat pe scară largă în construcţii şi în industrie, este de aşteptat să cunoască un boom al cererii, deoarece este foarte utilizat în liniile de transmisie a energiei electrice, în vehiculele electrice şi în turbinele eoliene.

    Susţinută de Breakthrough Energy Ventures, un vehicul de investiţii în domeniul schimbărilor climatice fondat de Bill Gates, KoBold utilizează inteligenţa artificială pentru a cerceta arhivele geologice istorice – inclusiv PDF-uri vechi şi chiar hărţi pictate manual pe pânză – folosind algoritmi pentru a decide unde pot fi exploatate zăcămintele.

    Compania cu sediul în California este evaluată la 1,15 miliarde de dolari, printre investitorii firmei numărându-se şi BHP, cel mai mare grup minier din lume, alături de compania petrolieră Equinor.

  • Un cunoscut bancher dispărut de un an, a demisionat din conducerea companiei sale

    Bărbatul a demisionat „din motive de sănătate şi pentru a petrece mai mult timp cu familia”, a transmis banca prin intermediul unui comunicat. În document nu se spune unde se află Bao în prezent.

    Dispariţia inexplicabilă a lui Bao în februarie anul trecut a şocat comunitatea de afaceri din China. El era unul dintre cei mai influenţi bancheri din China. Ulterior, reprezentanţii China Renaissance au spus că Bao cooperează cu autorităţile în cadrl unei anchete.

    La sfârşitul anului 2020, fondatorul Alibaba, Jack Ma, a dispărut şi el din timp de trei luni, după ce a făcut comentarii critice la adresa autorităţilor de reglementare a pieţei.

  • Ce se întâmplă cu compania responsabilă de cea mai gravă criză imobiliară cu care s-a confruntat vreodată China

    China Evergrande Group a primit ordin de lichidare din partea unui tribunal din Hong Kong, declanşând un proces dificil de divizare a unuia dintre cei mai importanţi jucători din industria imobiliară chineză şi declanşatori ai crizei imobiliare cu care se confrună a douăa economie a lumii, scrie Bloomberg.

    Decizia de luni a judecătoarei Linda Chan din Hong Kong este cea mai recentă întorsătură într-o saga în care Evergrande a acumulat datorii de peste 300 de miliarde de dolari în timpul boom-ului imobiliar alimentat de datorii din China, înainte de a se transforma în emblema unei crize a pieţei care dă puţine semne că se va termina. Constructorul a fost evaluat la doar 275 de milioane de dolari luni, înainte ca tranzacţionarea acţiunilor sale să fie oprită, în scădere cu peste 99% faţă de vârf.

    Prăbuşirea Evergrande este de departe cel mai mare factor care a tras în jos creşterea economică a Chinei şi a dus la un număr record de falimente din partea dezvoltatorilor. Lichidarea va fi un test pentru a verifica puterea juridică a instanţelor din Hong Kong în China, unde se află majoritatea activelor Evergrande. De asemenea, orice nouă conducere va trebui să se descurce cu vânzările de active într-o industrie lipsită de lichidităţi şi de încredere.

    Lichidarea va fi urmărită îndeaproape de investitorii globali, care au retras miliarde de dolari din China continentală, în parte din cauza îngrijorărilor legate de condiţiile inegale de concurenţă pentru capitalul străin, în timp ce preşedintele Xi Jinping înăspreşte controlul Partidului Comunist asupra economiei.

    Este posibil ca factorii de decizie politică să fie nevoiţi să echilibreze priorităţi concurente în timp ce încearcă să consolideze încrederea investitorilor, asigurându-se în acelaşi timp că locuinţele neterminate sunt construite şi că sistemul financiar rămâne rezistent la problemele industriei imobiliare.

    În timp ce instanţele din Hong Kong au emis cel puţin trei ordine de lichidare pentru alţi dezvoltatori chinezi de la începutul crizei în 2021, niciunul nu se apropie de Evergrande în ceea ce priveşte complexitatea, mărimea activelor şi numărul de părţi interesate. Există, de asemenea, puţine semne că lichidarea colegilor mai mici Jiayuan International Group şi Yango Justice International Ltd., o unitate a Yango Group Co., avansează semnificativ.

    Procedurile de insolvenţă din Hong Kong au o recunoaştere limitată în China, ale cărei instanţe pot, de asemenea, să numească administratori în propriile jurisdicţii. Acest lucru lasă deschisă problema creanţelor disponibile pentru deţinătorii de obligaţiuni în dolari în valoare de 17 miliarde de dolari ale Evergrande acoperite în planul de restructurare propus de acesta.

    Majoritatea obligaţiunilor denominate în dolari ale Evergrande s-au tranzacţionat la aproximativ 1,5 cenţi pe dolar începând de vineri, un indiciu că investitorii au aşteptări scăzute privind rambursarea şi şansele dezvoltatorului imobiliar.

  • Imobiliare, bănci, demografie, deflaţie, prăbuşirea pieţei de acţiuni: a doua economie mondială este lovită de crize din toate părţile, iar şocurile se vor simţi în Europa

    China se confruntă cu riscuri mul­ti­ple la începutul acestui an. Printre acestea se numără prăbuşirea pieţei imobiliare, forţa de muncă în îmbă­trânire, deflaţie, scăderea investiţiilor străine şi a cererii mondiale pentru exporturile sale.

    Colapsul pieţei imobiliare repre­zintă unul dintre factorii cheie care împiedică revenirea celei de-a doua mari economii de pe urma şocurilor pandemiei de coronavirus. În joc este stabilitatea pieţelor financiare şi un driver major al creşterii economice la nivel mondial.

    Economia chineză a avansat cu un ritm anual de 5,2% în 2023, peste ţinta guvernului, însă majoritatea eco­nomiştilor anticipează o înceti­ni­re în acest an şi în 2025, care va trage în jos creşterea economiei mondiale, scrie AFP.

    Un ordin de lichidare emis recent pentru gigantul imobiliar Evergrande a ascuţit temerile legate de sectorul imobiliar cu probleme al Chinei. China Evergrande, cândva printre cei mai mari dezvoltatori imobiliari ai ţării, este cea mai îndatorată com­pa­nie a lumii. În pofida lunilor de amâ­nări, Evergrande nu a reuşit să creio­neze planuri concrete de restructu­rare, a decis o instanţă din Hong Kong, potrivit CNBC.

    Şi industria bancară din China întâmpină probleme. Ţara a pornit cel mai amplu proces de consolidare din această industrie recent prin fu­zio­nare a sute de bănci rurale în gi­ganţi regionali pe fondul semnelor în creştere de stres financiar, notează Bloomberg. Strategii chinezi au făcut din redresarea sectorului de 6.700 mi­li­arde de dolari una din prioritatea lor de top în 2024. Industria bancară chineză suferă de pe urma unei întregi serii de provocări, printre care declinul în creştere al sectorului proprietăţii şi o economie fragilă.

    O altă criză prin care trece China este cea demografică. Ţara, care a încercat cândva să-şi controleze creşterea populaţiei prin intermediul politicii un singur copil, se confruntă acum cu problema opusă. Ratele scăzute ale natalităţii din ultimii 35 de ani au încetinit dramatic fluxul de muncitori tineri care să înlocuiască generaţia muncitorilor care se pensionează acum. Penuria de forţă de muncă nu va face decât să restrângă ratele de creştere economică.

    În acelaşi timp, presiunile deflaţioniste din China vor continua probabil încă cel puţin şase luni pe fondul cererii slabe şi cu criza proprietăţii continând să erodeze încrederea în economie, anticipează economiştii chestionaţi de Bloomberg.

    Între timp, pieţele de acţiuni chineze au coborât puternic de la sfârşitul anului trecut, adâncind pierderile de mii de miliarde de dolari acumulate în ultimii ani. În acest context, investitorii şi gospodăriile chineze achiziţionează aur pentru a se proteja de turbulenţele de pe pieţele imobiliară şi de acţiuni, scrie Financial Times.

    China a lansat o serie întreagă de măsuri în ultima vreme pentru a susţine economia, iar chiar acest lucru semnalează îngrijorările în creştere ale liderilor ţării cu privire la starea economiei, potrivit The Wall Street Journal.

    O criză economică în China ar reduce PIB-ul Germaniei, cea mai mare economie europeană, cu 0,7% în primul an şi cu aproape 1% în al doilea an, a avertizat recent banca centrală germană, conform Reuters.

     

     

  • Veşti bune din partea FMI: PIB-ul global ar putea creşte în 2024 datorită expansiunii neaşteptate a economiei Statelor Unite şi a stimulentelor fiscale din China

    Fondul Monetar Internaţional şi-a majorat prognoza privind creşterea globală în acest an, datorită unei expansiuni neaşteptate în SUA şi a stimulentelor fiscale din China, lansând, în acelaşi timp, o serie de avertismente asupra riscurilor legate de războaie şi inflaţie, scrie Bloomberg.

    Economia mondială va înregistra o creştere de 3,1% în acest an, faţă de 2,9% cât se înregistra în octombrie, a declarat instituţia cu sediul la Washington în raportul trimestrial World Economic Outlook, publicat marţi. Fondul şi-a menţinut neschimbată prognoza pentru 2025 la 3,2%.

    „Economia globală continuă să dea dovadă de o rezistenţă remarcabilă. Criza este aproape de final, cu o inflaţie în scădere constantă şi o creştere care se menţine”, a declarat economistul-şef al FMI, Pierre-Olivier Gourinchas. „Cu toate acestea, ritmul de expansiune rămâne lent, fiind supus, în continuare, unor riscuri semnificative.”

    Printre riscurile de declin menţionate de FMI se numără noi vârfuri ale preţurilor materiilor prime cauzate de o serie de şocuri geopolitice şi de perturbări ale aprovizionării globale – cum ar fi atacurile Houthis în Marea Roşie – sau o inflaţie mai tenace care ar putea forţa băncile centrale să menţină ratele dobânzilor la un nivel mai ridicat pentru mai mult timp.

    Previziunile FMI ilustrează o scădere a preţurilor materiilor prime în 2024 şi 2025, alături de o scădere a ratelor dobânzilor în rândul marilor economii. Economiştii fondului au luat în calcul, de exemplu, faptul că Rezerva Federală, Banca Centrală Europeană şi Banca Angliei vor menţine ratele dobânzilor în prima jumătate a acestui an, înainte de a le reduce treptat, pe măsură ce inflaţia încetineşte.

    FMI a precizat că inflaţia din trimestrul al patrulea s-a răcit mai mult decât se preconiza, pe măsură ce preţurile la energie au scăzut. Potrivit instituţiei, această decelerare va continua până în 2025, ceea ce ar duce inflaţia globală la un nivel de 4,4% de la 6,8%. Se estimează că economiile avansate vor înregistra o scădere a inflaţiei mai rapidă decât pieţele emergente.

    Fondul şi-a repetat avertismentul privind posibila fragmentare a comerţului mondial în blocuri rivale, prognozând o creştere a comerţului mondial de 3,3% în 2024 şi de 3,6% în 2025, sub rata medie istorică de 4,9%. Naţiunile au impus aproximativ 3.000 de noi restricţii comerciale anul trecut, de aproape trei ori mai multe decât în 2019, a precizat FMI.

    Pentru băncile centrale, FMI consideră că provocarea cea mai mare este de a normaliza politica monetară şi de a „oferi o aterizare lină, fără a reduce prematur ratele şi fără a întârzia prea mult această reducere”.

  • Compania responsabilă de cea mai gravă criză imobiliară cu care se confrună China este trasă la răspundere: Un tribunal din Hong Kong a emis o cerere de lichidare pentru gigantul Evergrande, cel mai îndatorat jucător din imobiliare la nivel global

    China Evergrande Group a primit ordin de lichidare din partea unui tribunal din Hong Kong, declanşând un proces dificil de divizare a unuia dintre cei mai importanţi jucători din industria imobiliară chineză şi declanşatori ai crizei imobiliare cu care se confrună a douăa economie a lumii, scrie Bloomberg.

    Decizia de luni a judecătoarei Linda Chan din Hong Kong este cea mai recentă întorsătură într-o saga în care Evergrande a acumulat datorii de peste 300 de miliarde de dolari în timpul boom-ului imobiliar alimentat de datorii din China, înainte de a se transforma în emblema unei crize a pieţei care dă puţine semne că se va termina. Constructorul a fost evaluat la doar 275 de milioane de dolari luni, înainte ca tranzacţionarea acţiunilor sale să fie oprită, în scădere cu peste 99% faţă de vârf.

    Prăbuşirea Evergrande este de departe cel mai mare factor care a tras în jos creşterea economică a Chinei şi a dus la un număr record de falimente din partea dezvoltatorilor. Lichidarea va fi un test pentru a verifica puterea juridică a instanţelor din Hong Kong în China, unde se află majoritatea activelor Evergrande. De asemenea, orice nouă conducere va trebui să se descurce cu vânzările de active într-o industrie lipsită de lichidităţi şi de încredere.

    Lichidarea va fi urmărită îndeaproape de investitorii globali, care au retras miliarde de dolari din China continentală, în parte din cauza îngrijorărilor legate de condiţiile inegale de concurenţă pentru capitalul străin, în timp ce preşedintele Xi Jinping înăspreşte controlul Partidului Comunist asupra economiei.

    Este posibil ca factorii de decizie politică să fie nevoiţi să echilibreze priorităţi concurente în timp ce încearcă să consolideze încrederea investitorilor, asigurându-se în acelaşi timp că locuinţele neterminate sunt construite şi că sistemul financiar rămâne rezistent la problemele industriei imobiliare.

    În timp ce instanţele din Hong Kong au emis cel puţin trei ordine de lichidare pentru alţi dezvoltatori chinezi de la începutul crizei în 2021, niciunul nu se apropie de Evergrande în ceea ce priveşte complexitatea, mărimea activelor şi numărul de părţi interesate. Există, de asemenea, puţine semne că lichidarea colegilor mai mici Jiayuan International Group şi Yango Justice International Ltd., o unitate a Yango Group Co., avansează semnificativ.

    Procedurile de insolvenţă din Hong Kong au o recunoaştere limitată în China, ale cărei instanţe pot, de asemenea, să numească administratori în propriile jurisdicţii. Acest lucru lasă deschisă problema creanţelor disponibile pentru deţinătorii de obligaţiuni în dolari în valoare de 17 miliarde de dolari ale Evergrande acoperite în planul de restructurare propus de acesta.

    Majoritatea obligaţiunilor denominate în dolari ale Evergrande s-au tranzacţionat la aproximativ 1,5 cenţi pe dolar începând de vineri, un indiciu că investitorii au aşteptări scăzute privind rambursarea şi şansele dezvoltatorului imobiliar.

  • Made în China sau made for China? În 2023, asiaticii au dat pe lux cu 50% mai mulţi bani faţă de 2022

    Piaţa globală a modei de lux va ajunge la peste 400 mld. de dolari. Anul trecut, asiaticii au dat pe lux cu 50% mai mulţi bani faţă de 2022. Chinezii vor da cu 10% mai mulţi bani pe articole de lux în 2024. Piaţa modei de lux este afectată de capacitatea scăzută de transport.

    Nu poate low-budget-ingul să strice piaţa produselor de lux, cât o pot ridica chinezii.

    În ciuda trendurilor occidentale de a nu mai arunca cu banii pe tot ce văd mai atrăgător în ultimele colecţii ale designerilor, piaţa globală a modei de lux va ajunge la peste 400 de miliarde de dolari, în următorii 4 ani.

    Dacă europenii sunt mai atenţi cu banii pe care îi dau pe produse le lux, consumatorii asiatici, cu precădere cei chinezi au cheltuit în 2023 cu 50% mai mulţi bani pe produse de lux, faţă de anul precedent, reiese dintr-o analiză XTB România, care preia date şi de la Bank of America, relatează Aleph News.

    Chinezii vor cheltui cu 10% mai mulţi bani pe articole de lux, e prognoza analiştilor de la XTB.

    Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

  • Made în China sau made for China? În 2023,asiaticii au dat pe lux cu 50% mai mulţi bani faţă de 2022

    Nu poate low-budget-ingul să strice piaţa produselor de lux, cât o pot ridica chinezii.

    În ciuda trendurilor occidentale de a nu mai arunca cu banii pe tot ce văd mai atrăgător în ultimele colecţii ale designerilor, piaţa globală a modei de lux va ajunge la peste 400 de miliarde de dolari, în următorii 4 ani.

    Dacă europenii sunt mai atenţi cu banii pe care îi dau pe produse le lux, consumatorii asiatici, cu precădere cei chinezi au cheltuit în 2023 cu 50% mai mulţi bani pe produse de lux, faţă de anul precedent, reiese dintr-o analiză XTB România, care preia date şi de la Bank of America, relatează Aleph News.

    Chinezii vor cheltui cu 10% mai mulţi bani pe articole de lux, e prognoza analiştilor de la XTB.

    Creşterea pieţei globale a produselor de lux ar fi fost şi mai mare, dacă nu ar fi intervenit conflictul din Orientul Mijlociu.

    În schimb ce ţine pe loc cererea în Europa nu e doar trendul care îi face pe oameni să cheltuiască mai puţin pe modă şi mai mult pe proiecte mai importante.

    Piaţa este afectată şi de capacitatea scăzută de transport, care îşi revine prea lent, după ce zborurile au fost afectate de pandemie, spun datele oferite de Bank of America.

  • Producătorii români: Lupta cu China este inegală dat fiind că toţi clienţii se uită la preţ în primul rând. Statul ar trebui să intervină

    Un antreprenor propune introducerea de tarife pe importurile asiatice, după modelul SUA.

    Producătorii români de ceramică, mobilă, materiale de construcţii sau modă spun în cor că lupta cu competitorii din China este inegală dat fiind că toţi clienţii se uită la preţ în primul rând.

    „Nu am pierdut clienţi, dar sunt presiuni din partea lor să reducem preţurile şi să ne aliniem tarifelor produselor care vin din China“, spunea recent Cristian Covaciu, cofondator şi acţionar al IPEC, unul dintre cei mai mari producători de farfurii de porţelan din Europa.

    Care este astfel soluţia pentru lupta dintre producătorii autohtoni şi cei din China? Statul român ar trebui să intervină şi să susţină producţia autohtonă aşa cum fac autorităţile din state precum Turcia şi Polonia. Un antreprenor propune introducerea de tarife pe importurile asiatice, după modelul SUA.

    „Companiile din Asia, care sunt evident subvenţio­nate de guvernele locale, vin cu preţuri care sunt extrem de reduse, ceea ce face ca competitivitatea noastră în relaţie cu ei să nu fie una corectă“, explică Mihai Filip, CEO al Taparo,  grup specializat în producţia de mobilă şi textile controlat de familia de antreprenori locali Filip.

    „Cred că este important să existe o solidaritate în Europa care să susţină economia europeană, iar asta se poate întâmpla prin impunerea unor taxe de import.“