Tag: auto

  • Ce trebuie şă ştie toţi şoferii din România despre schimbarea anvelopelor. Ce anvelope sunt potrivite pentru maşină

    Scăderea temperaturilor şi apariţia zăpezii, poleiului sau a gheţii le pune în vedere şoferilor că urmează perioada de schimbare a cauciucurilor de vară cu cele de iarnă, conform prevederilor din Codul Rutier pentru circulaţia pe aceste drumuri care sunt acoperite cu gheaţă, zăpadă sau polei.

    Conform Codului Rutier, cauciucurile de iarnă sunt obligatorii în cazul în care se circulă pe drumuri publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.

    Pe scurt, legea spune că trebuie să ai maşina dotată cu anvelopele potrivite indiferent de sezon, astfel că poţi fi amendat dacă eşti prins cu cauciucuri de vară pe o porţiune de drum acoperită cu zăpadă sau polei.

    În continuare vă prezentăm cum ar trebui să “citiţi” simbolurile de pe cauciucurile pe care le achiziţionaţi pentru a fi siguri că alegeţi anvelopele potrivite

    Utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când începe să ningă, indiferent de perioadă, cât timp este carosabilul acoperit de zăpadă. 

    Potrivit reglementărilor în vigoare, anvelopele de iarnă se pot identifica cel mai simplu prin prezenţa pe laterale a literelor M şi S, sub formă: M+S, M.S. sau M&S. Litera M este definită în engleză ca fiind “mud” (nămol, noroi, mâl, etc) şi litera S M este definită în engleză ca fiind “snow” (zăpadă).

    Amenda pentru şoferii care circulă pe drumurile acoperite de zăpadă, gheaţă sau polei cu anvelope neadecvate se sancţionează cu o amendaă din clasa a IV-a de sancţiuni cuprinsă înte 9 şi 20 de puncte de amendă, acestea fiind echivalente cu o sumă cuprinsă între 1.305 şi 2.900 de lei.

    1.Simbolul “fulg de zăpadă” desemnează o anvelopă testată şi calificată pentru “utilizare în condiţii servere de iarnă cu zăpadă abundentă”, cauciucurile de iarnă vor fi marcate şi cu M&S (Mud & Snow).

    2. Lăţimea secţiunii anvelopei în mm. În fotografia de mai sus este maracată cu 215

    3. Raportul dintre înălţimea şi lăţimea secţiunii în procente În exemplul de mai sus înălţimea flancului anvelopei va fi 65% din 215 mm.

    4. Constructia anvelopei (R= Radiala). Anvelopele moderne de autoturisme sunt de construcţie radială, adică pliurile carcasei sunt dispuse perpendicular pe direcţia de rotaţie şi paralel cu razele cercului anvelopei.

    5. Diametrul jantei în inch

    6. Capacitatea maximă de încărcare (indice de sarcină) şi indicele de viteză care marchează viteza maximă la care este proiectată să ruleze în sigurantă o anvelopă.

     

  • Avertisment: Producţia constructorilor auto europeni s-ar putea prăbuşi cu milioane de unităţi

    Constructorii auto europeni şi-ar putea vedea producţia scăzând cu peste 1 milion de unităţi pe trimestru de la sfârşitul acestui an şi în 2023, în condiţiile în care creşterea costurilor energetice apasă asupra lanţului de aprovizionare, avertizează S&P într-un raport recent, potrivit Bloomberg.

     

  • Constructorii auto europeni renunţă la speranţele de creştere şi cer ajutor

    Constructorii auto din Europa au avertizat că se îndreaptă probabil către un nou an de vânzări în scădere şi au făcut apel la strategi să-şi crească susţinerea pentru industria care întâmpină dificultăţi în a se redresa de pe urma pandemiei, notează Bloomberg.

    Vânzările de autoturisme vor scădea probabil cu 1% la 9,6 milioane în acest an.

     

  • Capcana din maşină: Metoda prin care vă poate amenda poliţia cu 2.900 de lei chiar dacă aveţi toate actele în regulă

    Scăderea temperaturilor şi apariţia zăpezii, poleiului sau a gheţii le pune în vedere şoferilor că urmează perioada de schimbare a cauciucurilor de vară cu cele de iarnă, conform prevederilor din Codul Rutier pentru circulaţia pe aceste drumuri care sunt acoperite cu gheaţă, zăpadă sau polei.

    Conform Codului Rutier, cauciucurile de iarnă sunt obligatorii în cazul în care se circulă pe drumuri publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.

    Pe scurt, legea spune că trebuie să ai maşina dotată cu anvelopele potrivite indiferent de sezon, astfel că poţi fi amendat dacă eşti prins cu cauciucuri de vară pe o porţiune de drum acoperită cu zăpadă sau polei.

    Nerespectarea prevederilor privind cauciucurile de iarnă constituie contraventie şi se sancţionează cu o amendă prevazută în clasa a IV-a de sancţiuni. Codur Rutier prevăzând această sancţiune la art.102, alin. 1, punctul 28 şi are următorul text: “Conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zapada, gheata sau polei, fara ca acesta sa fie dotat cu anvelope de iarna, iar in cazul autovehiculului de transport marfa cu o masa totala maxima autorizata mai mare de 3,5 tone si al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducatorului auto, fara ca acestea sa fie echipate cu anvelope de iarna pe rotile axei/axelor de tractiune sau fara a avea montate pe aceste roti lanturi sau alte echipamente antiderapante certificate;”

    Utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când începe să ningă, indiferent de perioadă, cât timp este carosabilul acoperit de zăpadă. 

    Potrivit reglementărilor în vigoare, anvelopele de iarnă se pot identifica cel mai simplu prin prezenţa pe laterale a literelor M şi S, sub formă: M+S, M.S. sau M&S. Litera M este definită în engleză ca fiind “mud” (nămol, noroi, mâl, etc) şi litera S M este definită în engleză ca fiind “snow” (zăpadă).

    Amenda pentru şoferii care circulă pe drumurile acoperite de zăpadă, gheaţă sau polei cu anvelope neadecvate se sancţionează cu o amendaă din clasa a IV-a de sancţiuni cuprinsă înte 9 şi 20 de puncte de amendă, acestea fiind echivalente cu o sumă cuprinsă între 1.305 şi 2.900 de lei.

    Clasele de sancţiuni sunt:

    • clasa I: 2/3 puncte-amendă;
    • clasa a II-a: 4/5 puncte-amendă;
    • clasa a III-a: 6-8 puncte-amendă;
    • clasa a IV-a: 9- 20 de puncte-amendă;
    • clasa a V-a: 21- 100 de puncte-amendă.

    În plus, aceşti conducători auto riscă să rămână şi fără certificatul de înmatriculare al maşinii, primind doar o dovadă înlocuitoare a actului original, fără drept de circulaţie.

     

  • Înmatriculările de autoturisme noi au crescut în septembrie cu 33% faţă de septembrie 2021

    Înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut în septembrie cu 33% faţă de septembrie 2021, atingând un volum de 11.927 unităţi, anunţă asociaţia constructorilor ACAROM şi DRPCIV.

    Pe primele nouă luni din 2022, înmatriculările de autoturisme noi au atins 95.276 unităţi, în creştere cu 7,94% faţă de perioada similară din 2021, respectiv 88.262 unităţi.

    În ceea ce priveşte autoturismele second hand înmatriculate pentru prima oară în România, volumul acestora a atins în septembrie 28.579 unităţi, o scădere de 18,63% faţă de septembrie 2021.

    În primele nouă luni din 2022, înmatriculările de autoturisme second hand înmatriculate pentru prima oară în România au ajuns la 241.992 unităţi, în scădere cu 20,69 % faţă de perioada similară din 2021, respectiv 305.140 unităţi.

    Clasamentul pe mărci autoturisme noi, în perioada ianuarie-septembrie 2022, este condus de Dacia, cu 27.709 unităţi, urmată de Toyota cu 7.802 unităţi, Hyundai cu 7.473 unităţi, Ford cu 6.845 unităţi, Skoda cu 6.405 unităţi, Volkswagen cu 6.136 unităţi, Renault cu 5.429 unităţi, Peugeot cu 2.802 unităţi, Mercedes cu 2.669 unităţi şi Kia cu 2.166 unităţi.

  • Producătorul de cabluri auto Leoni caută peste 240 de oameni pentru fabrica din Arad

    Producătorul de cabluri pentru industria auto Leoni Wiring Systems Arad, parte a grupului german Leoni, cu vânzări consolidate de 5,1 mld. euro în 2021, are disponibile în prezent 243 de locuri de muncă pentru mun­citori necalificaţi la asamblarea şi montarea pieselor la fabrica de cablaje din Arad, potrivit informaţiilor de pe site-ul AJOFM (Agenţia Judeţeană Pentru Ocuparea Forţei de Muncă) Arad. Germanii oferă angajaţilor diferite traininguri de formare profesională pentru toate poziţiile din cadrul companiei, cum ar fi soft skills şi cursuri de limbi străine.

    Compania Leoni Wiring Systems Arad administrează fabricile de cablaje auto din Arad, Beiuş (Bihor), dar şi pe cea din parcul industrial Bumbeşti-Jiu, judeţul Gorj, un proiect demarat de germani pe piaţa locală în 2017, când Leoni a preluat spaţiul în care a funcţionat producătorul italian de anvelope Pirelli. Cu aproximativ 13.000 de angajaţi la nivel local, Leoni este unul dintre cei mai mari angajatori din România, potrivit datelor de site-ul companiei.

    Leoni a intrat pe piaţa din România în anul 2000, odată cu deschiderea primei fabrici WSD (Wiring Systems Division) la Arad. Au urmat fabricile din Bistriţa (2002) şi Bascov, lângă Piteşti (2005), iar ulterior au fost deschise fabricile satelit din Beiuş, Luduş, Marghita şi Bumbeşti-Jiu. În anul 2016, a fost înfiinţat primul Shared Service Center LEONI (SSC) în Cluj-Napoca, unde sunt centralizate toate activităţile de HR ale concernului german.

    Compania Leoni Wiring Systems Ro cu sediul în Bistriţa este cea mai mare entitate deţinută de germani pe piaţa locală. Principalii clienţi ai Leoni sunt producătorii germani de maşini, dar şi alte companii din industria vehiculelor comerciale. Grupul Leoni a ajuns în 2021 la vânzări consolidate de 5,1 mld. euro şi la aproape 100.000 de angajaţi, potrivit datelor de pe site-ului companiei.

     

     

     

     

     

  • Vânzările de maşini în Europa, la cel mai scăzut nivel din 1996, după 12 luni de scădere

    Volkswagen Group a fost cel mai afectat producător auto major, cu aproape un sfert mai puţine vânzări faţă de iunie anul trecut. Pe parcursul primului semestru, însă, Stellantis a înregistrat cea mai mare scădere, de 21,1%.

    Dintre mărcile mai mici, înmatriculările noi ale Volvo au scăzut cu 47,9% în iunie şi cu 28,5% în prima jumătate a anului, în timp ce Jaguar Land Group a înregistrat o scădere mai mică în iunie, de 13,2%, dar cea mai abruptă lovitură din acest an până acum, de 34,7%.

    Inflaţia, blocajele din lanţul de aprovizionare, creşterea numărului de cazuri de coronavirus în unele ţări şi lipsa continuă de cipuri sunt doar câteva dintre problemele care afectează industria auto din regiune, care a înregistrat 12 luni consecutive de scăderi.

    Marii producători de automobile, de la BMW la Stellantis, au raportat în ultimele săptămâni scăderea vânzărilor la nivel global, înainte de publicarea rezultatelor pentru cel de-al doilea trimestru, la sfârşitul acestei luni.

    Toate cele patru pieţe majore din Uniunea Europeană – Spania, Italia, Germania şi Franţa – au raportat o scădere a înmatriculărilor de maşini.

  • Anunţul făcut de Registrul Auto Român pe care trebuie să-l cunoască toţi şoferii: Ce pot face de luni posesorii de maşini nu a mai fost posibil niciodată în România

    De luni, 18 iulie 2022, Registrul Auto Român implementează serviciul „CIV prin curier”. Astfel, persoanele care solicită eliberarea Cărţii de Identitate a Vehiculului vor putea opta pentru expedierea acesteia la o anumită adresă specificată, prin intermediul unui serviciu de curierat rapid. 

    „Mai exact, când veniţi cu autovehiculul la RAR, după identificare şi verificare, puteţi pleca fără să mai aşteptaţi eliberarea actului (CIV). Îl veţi primi prin curier, dacă solicitaţi acest lucru, în maximum 3 zile lucrătoare, termen care poate fi prelungit doar în situaţia excepţională în care emiterea CIV este condiţionată de răspunsul altor entităţi externe. RAR NU taxează acest serviciu. Veţi plăti doar taxa de curierat la primirea documentelor“, spune Alina Niţă, Director General RAR.

    Clienţii vor putea menţiona pe cererea de activitate pe care o completează la sediul RAR faptul că doresc primirea CIV prin curier şi vor scana cu un telefon mobil un cod QR care permite accesarea directă a linkului pentru înregistrarea solicitării.

    Aceste facilităţi vor fi disponibile la intrarea în fiecare reprezentanţă RAR din ţară.

    Rămâne în vigoare şi opţiunea de ridicare personală a Cărţii de Identitate a Vehiculului, direct de la ghişeul reprezentanţei teritoriale unde a fost efectuată activitatea.

    Acest nou serviciu a fost conceput în special în beneficiul clienţilor care nu au domiciliul în oraşele reşedinţă de judeţ, unde sunt situate de regulă reprezentanţele RAR, şi care astfel au de parcurs distanţe mai mari pentru revenire. De asemenea, prin acest demers se decongestionează şi zona de aşteptare pentru clienţi, apreciază instituţia.

  • Degeaba raportăm salarii medii nete de 4.000 de lei când un muncitor dintr-o fabrică de componente auto germană ia în mână 1.800 de lei. Un muncitor dintr-o fabrică auto câştigă între 3.300 şi 3.700 de lei brut pe lună

    Companiile din zona de producţie obişnuiau să crească salariile angajaţilor, în medie, cu 8-12% în fiecare an până anul trecut, însă inflaţia în creştere şi deficitul de candidaţi fac ca anul acesta majorările de salarii să fie mai accelerate.

    ♦ „Până la finalul acestui an, un muncitor dintr-o fabrică producătoare de componente auto va ajunge la un salariu de 5.000 de lei brut pe lună“, spune Cristian Huzău, country manager, firma de recrutare Gi Group ♦ Pe fondul inflaţiei în creştere, companiile sunt nevoite să majoreze de mai multe ori salariile într-un an.

    Companiile din zona de producţie obişnuiau să crească salariile angajaţilor, în medie, cu 8-12% în fiecare an până anul trecut, însă inflaţia în creştere şi deficitul de candidaţi fac ca anul acesta majorările de salarii să fie mai accelerate. În luna mai a acestui an, rata inflaţiei a ajuns la 14,5%, pentru nivelul creşterilor de salarii bugetate de companiile private. Totuşi, în unele fabrici, creşterile salariale din acest an vor depăşi cu mult nivelul inflaţiei, pentru ca angajaţii să resimtă beneficiul majorărilor salariale, dincolo de creşterea costului vieţii.

    „Un muncitor dintr-o fabrică auto câştigă în medie 3.300 – 3.700 brut, plus celelalte beneficii – tichete de masă, sporuri, asigurare medicală. Cu siguranţă la final de an salariul unui muncitor va fi în jur de 5.000 de lei brut, astfel încât să-i fie asigurată angajatorului  o sta­bi­litate a perso­nalului. În zona de inginerie, de dezvoltare, vorbim deja de salarii de câteva ori mai mari. Procentual, salariile inginerilor nu vor creşte cu 20%-30%, dar va creşte pachetul de beneficii. Acum depinde şi de deciziile pe care le vor lua şi guvernanţii“, a spus Cristian Huzău, country manager al firmei de recrutare şi închiriere de forţă de muncă în regim temporar Gi Group, în cadrul emisiunii de business ZF Live.

    În opinia lui, piaţa muncii din România a ajuns cam în aceeaşi situaţie cu cea din vestul Europei, unde deja candidaţii nu mai sunt dispuşi să facă joburile clasice pe salariile existente, prea mici faţă de costul vieţii.

    „Apar tot mai multe joburi noi, diversificate, cu venituri mai mari decât joburile clasice“.

    În ultimii doi ani, conform lui Cristian Huzău, cele mai căutate locuri de muncă au fost în logistică, food delivery, ride sharing, online marketing, creare de conţinut, call center şi back-office, deoarece sunt joburi mai uşoare şi mai accesibile decât cele în domeniul construcţiilor sau al agriculturii.

    De asemenea, în ultimii ani a avut loc şi o migraţie serioasă a forţei de muncă necalificată din România către vestul Europei mai ales în zona de construcţii şi de agricultură, ceea ce a condus la lipsa de personal necalificat. Soluţionarea problemei a constat în aducerea forţei de muncă din Nepal, India şi Pakistan.

    „Salariile lucrătorilor din afara României nu sunt mai mari decât ale românilor. Costul cu ei este mai mare: costul de a obţine documentaţia, costul de transport, şi pe lângă costurile salariale mai există un cost de cazare şi de masă“.

    Totodată, el a adăugat că nu li se poate acorda o majorare salarială lucrătorilor români echivalentă cu costurile pe care le cheltuie angajatorul cu candidaţii asiatici, pentru că astfel este nevoie de majorare salarială pentru toţi angajaţii români: „Ponderea angajaţilor din străinătate este mică versus numărul total de angajaţi dintr-o companie. Ce rezolvă, de fapt, forţa de muncă externă este faptul că asigură stabilitate. Minimul de contract pe care şi-l doresc este de măcar un an de zile. Ei ar prefera să vină pentru doi ani.“

    Gi Group în România are peste 1.800 de angajaţi şi în urmă cu doi ani a început să aducă personal din state asiatice. Pentru a aduce un angajat străin durează 4-6 luni, iar firma dispune deja de 60 de angajaţi nepalezi şi urmează să alăture firmei încă două-trei valuri până la toamnă.

     

    Ce fel de capitalism am construit în România?

    ► Salariile mici din fabrici i-au făcut creativi pe muncitorii români. Unul dintre cele mai cunoscute tipuri de bonusuri aplicate în fabricile din România este aşa-numitul „bonus de prezenţă“. Acesta are o valoare de 100 – 200 de lei pe lună şi se acordă muncitorilor care vin toată luna la serviciu, fără să îşi ia concedii medicale. Angajatorii au inventat acest bonus în urmă cu câţiva ani, când muncitorii îşi luau câteva zile de concediu medical fictiv în fiecare lună şi primeau indemnizaţie echivalentă cu 75% din venitul brut şi îşi suplimentau veniturile lucrând ca zilieri în agricultură, fără forme legale.

    ► În vremea comunismului, lucrurile păreau clare: „Tata cântă pe tractor/mama cozonaci ne face/ iar noi învăţăm cu spor/ Când e pace“. Sau: „Tatăl meu coboară-n mină,/Ca să smulgă fierul,/Dar pe seară, mult îi place/ Să privească cerul. /Tatăl meu dă ţării pâine/ E pe câmpuri vara/ Are mari oştiri de grâne/ Cât se-ntinde ţara.“ Şi acum multitasking. Şi la fabrică şi la cules de vinete.

     

  • A vrut să „ajute”, dar a ajuns la închisoare. O tânără a dat examenele auto pentru 150 de persoane

    O tânără a mers la 150 de examene auto (sală şi traseu) în locul altor candidaţi, în mai multe oraşe din Marea Britanie. Poliţiştii spun că femeia a vrut să-i ajute pe candidaţii care nu ştiau prea bine limba engleză şi nu s-ar fi descurcat la examenele auto.

    Inderjeet Kaur (29 de ani) a recunoscut că în perioada 2018-2020 s-a prezentat la examenele teoretice şi la probele de traseu în locul a 150 de oameni. Acum este condamnată la opt luni de închisoare, conform BBC.

    Cum şi-a dat seama poliţia? După doi ani de „ajutat” oameni care îşi doreau permisul, angajaţii din centrele de testare teoretică au început să-şi dea seama că femeia s-a prezentat de mai multe ori la examen.

    Tânăra a merg în Swansea, Carmarthen, Birmingham şi Londra pentru a da examenele în locul altora.

    Ofiţerul de caz Steven Malony spune că Inderjeet Kaur a comis infracţiunile din lăcomie, însă fraudele de acest tip aduc după sine pericole pentru societate.

    Iar acum, nu doar tânăra are de plătit pentru faptele sale ilegale, ci şi cei care au luat fraudulos permisul auto. Aceştia riscă să le fie anulat.

    „Testele din sală şi cele practice sunt pentru a ne asigura că oamenii deţin cunoştinţele, abilităţile şi atitudinele potrivite pentru a conduce pe drumurile publice. Altfel, punem vieţile celorlalţi în pericol”, a declarat şefa Agenţiei de standarde pentru şoferi din Marea Britanie, Caroline Hicks.