BusinessMagazin

Tag: angajator

  • Cariera-bumerang sau întoarcerea la un fost angajator

    Cosmin Bordea este unul dintre managerii locali care au avut parte de efectul de bumerang în viaţa profesională. După ce a lucrat timp de cinci ani în cadrul operatorului de servicii de dializă Fresenius Medical Care, a acceptat, pentru doi ani, să fie şeful pe resurse umane al companiei de software Microsoft România. Apoi, începând cu 2011, s-a întors la fostul angajator, unde a preluat o poziţie de director pe regiunea Europei de Est, Orientul Mijlociu şi Africa.

    „Fiecare pas în carieră reflectă anumite motive mai mult sau mai puţin conştientizate. Încercarea de a mă supune la alte provocări a fost motivul principal alături de finalizarea unui proiect important în Fresenius (la acel moment) pentru care am plecat. Tot atunci, Microsoft trebuia să treacă prin schimbări organizaţionale majore. Microsoft, alături de Fresenius, sunt lideri globali în ariile lor specifice de activitate“, a explicat Bordea motivul pentru care a acceptat să plece în primă instanţă de la Fresenius. Pentru el, această experienţă a fost o lecţie majoră în urma căreia a constatat că adaptarea la un alt angajator şi la o altă filosofie nu este atât de grea şi rata de învăţare este uriaşă. Ce l-a determinat să se întoarcă la Fresenius?

    „În sine, experienţa din Microsoft a fost foarte intensă nu datorită doar specificului organizaţiei, ci şi schimbărilor majore din aceşti doi ani. M-am întors în Fresenius pe o poziţie regională importantă din core business, economisind mulţi ani de carieră, lucru care a sporit atractivitatea reîntoarcerii. Provocarea a fost mult mai mare decât orice altceva, zona de care răspund în aria mea de activitate (servicii medicale) întinzându-se pe trei continente. Pentru mine, o «misiune imposibilă» e cea mai mare provocare şi îmi găsesc o motivaţie puternică înspre asemenea provocări“, a mai spus directorul Fresenius.

    Un motiv similar a stat şi la baza întoarcerii la fostul angajator şi pentru Emil Vonvea, bancherul care a revenit să lucreze în Banca Naţională – primul său angajator – după ce a petrecut cinci ani într-o bancă comercială. Fost director general adjunct al Garanti Bank, Vonvea va prelua de la 1 iulie funcţia de director al direcţiei de rezoluţie bancară în cadrul BNR, o zonă care se ocupă de gestionarea băncilor cu probleme. Înainte să meargă la Garanti, el a lucrat 11 ani la BNR.

    „În momentul în care am plecat din Banca Naţională aveam o ofertă şi din cadrul băncii, de a prelua conducerea unui anumit department, însă am decis să plec, a fost o decizie luată după principiul «acum ori niciodată». Hotărârea a venit în momentul în care aveam 35 de ani şi îmi doream, pentru dezvoltarea mea profesională, să văd cum se lucrează într-o bancă comercială“, îşi aminteşte Vonvea. El spune că, la momentul plecării sale din BNR, nu existau noţiunile de rezoluţie bancară sau de uniune monetară, iar noutatea domeniului – în care se aplică foarte multe dintre principiile managementului riscului dintr-o bancă comercială – a fost un factor important în traseul său profesional.

    „Am decis să mă întorc în BNR pentru că am simţit că aceasta este activitatea pe care vreau să o fac în următorii ani. Această direcţie a fost creată ca o cerinţă europeană, cu scopul final ca, în caz de default al unei instituţii de credit, să nu se mai folosească bani publici, iar impactul să fie controlat“, a mai spus Vonvea.

    Headhunterul Oana Ciornei spune că, atunci când are pe lista de potenţiali candidaţi pentru un post un fost salariat, este nevoită să îl verifice mai mult, pentru a evita eventualele conflicte interne ulterioare. „În 80% din cazuri, cei care se întorc la un fost angajator au plecat iniţial din cauza şefului şi revin în companie când şeful respectiv a plecat“, afirmă managing partner-ul în cadrul firmei de executive search Amrop.

    De aceea, cei care fac recrutări trebuie să se uite foarte atent atunci când „scanează” piaţa candidaţilor eligibili pentru o anumită poziţie, pentru că există companii care nu acceptă să se vâneze foşti angajaţi. În plus, dacă un angajat se întoarce pe aceeaşi poziţie la un fost angajator, acest lucru ar putea să-i dăuneze.

  • Dezvăluirile unui “troll al Kremlinului”. Cum funcţionează maşina de propagandă pro-Putin

    O tânără care a fost “troll al Kremlinului” a anunţat că-şi dă în judecată fostul angajator şi cere să se închidă ceea ce descrie drept o “fabrică” care produce pe bandă rulantă propagandă pe Internet în apărarea preşedintelui rus Vladimir Putin, relatează The Associated Press în pagina electronică.

    Procesul a început luni, la Sankt Petersburg, oraşul natal al lui Putin, dar a fost amânat imediat pentru 23 iunie deoarece pârâtul nu s-a prezentat, a declarat marţi pentru AP Liudmila Savciuk.

    CUM FUNCŢIONEAZĂ “FABRICA DE POSTĂRI” DE LA KREMLIN

     

  • O aplicaţie îţi spune ce salariu trebuie să ceri la interviul de angajare

    Negocierea salariului poate fi o sarcină dificilă, iar cei mai mulţi candidaţi aleg pur şi simplu un număr şi speră ca angajatorul să îl găsească rezonabil.

    Compania Adzuna a găsit o soluţie la această problemă – o aplicaţie care îţi examinează CV-ul pentru a determina cât de mult valorează serviciile tale.

    Pentru a determina cu acurateţe nivelul utilizatorului, Adzuna analizează CV-urile comparându-le cu cele existente deja în baza de date. Un factor important este şi nivelul de educaţie al celui în cauză.

    Adzuna, unul dintre cele mai mari motoare de căutare de job-uri din Marea Britanie, îşi îndeamnă utilizatorii să încarce CV-urile pentru a merge pregătiţi la interviurile de angajare. Mai mult, site-ul prezintă şi ofertele disponibile care oferă salarii asemănătoare celor determinate de aplicaţie

  • Pensiile private facultative devin o ţintă pe termen lung

    Creşterea salarială de mici dimensiuni şi stagnarea bugetelor alocate pentru beneficiile extrasalariale pot fi explicate de contextul economic fragil din ultimii ani“, explică Marius Popescu, directorul general al NN Asigurări de Viaţă, referindu-se la modul în care angajatorii din România distribuie beneficiile propriilor angajaţi. Dacă salariile din mediul privat au crescut anul trecut cu 4,1%, toate tipurile de beneficii extrasalariale au scăzut, arată studiul PayWell realizat de firma de audit şi consultanţă fiscală PwC România la finalul anului trecut.

    Astfel, venitul fix, reprezentat de salariul de bază şi de bonusurile fixe, reprezenta 92% din totalul pachetului total de remunerare (în comparaţie cu 69% în 2008), în timp ce bonusurile de performanţă au scăzut la 5% din totalul remuneraţiei, iar beneficiile extrasalariale la 3%. Spre comparaţie, în Germania, ponderea salariului în totalul pachetului salarial este de doar 75%.

    „Pentru industria pe care o reprezint, este mai impor-tantă dublarea numărului de companii care oferă angajaţilor pensii facultative în perioada 2010 – 2014 şi faptul că, dintr-o paletă largă de beneficii – de la tichete de masă şi până la servicii medicale – , pensiile facultative sunt beneficiul ex-trasalarial cel mai puţin accesat de companii pentru a-şi motiva, răsplăti şi loializa angajaţii. Astfel, există un potenţial mare ca pensiile facultative să urce în clasamentul beneficiilor oferite de către angajatori angajaţilor lor“, argumentează Popescu referindu-se la potenţialul de creştere al pieţei, pe seama creşterii numărului de participanţi înscrişi la fondurile de pensii facultative (Pilon III). În 2011, contribuţiile pentru pensia facultativă erau plătite de angajator pentru 40% dintre noii partici-panţi, în 2012 procentul a crescut la 41%, iar în 2014 ponderea a fost de 49%.

    În acelaşi timp, în 2014 au fost înregistrate 10% contracte cu contribuţie mixtă a angajatorului şi angajatului, procent relativ similar cu cel înregistrat în 2011. Un argu-ment în plus pentru creşterea pieţei este măsura reducerii CAS cu cinci puncte procentuale implementată la finalul anului trecut, ce ar putea să impulsioneze companiile din România să utilizeze acest tip de beneficii.

    Preferinţele angajaţilor în materie de beneficii extrasalariale sunt în continuare dominate de tichetele de masă, urmate de vacanţe, de servicii de transport (carduri de combustibil şi abonamente la Metrorex/RATB), de pensii private, de cursuri de dezvoltare profesională sau de limbi străine şi de asigurările de sănătate, potrivit unui studiu realizat prin platforma de beneficii personalizate Benefit Systems, după un an de activitate pe piaţa locală. Alegerea unei pensii facultative ca benefi-ciu a fost desemnată de 12,9% dintre respondenţi, fiind aleasă pentru utilitatea ei în planificarea viitorului financiar, pentru salariaţii care au posibilitatea de a opta.

    „Între beneficiile oferite de angajatori angajaţilor lor nu ar trebui să existe concurenţă, iar soluţia ar fi un pachet de benefi-cii extrasalariale echilibrat, care să răspundă nevoilor imediate ale acestora, dar care să le ofere şi siguranţă pe termen lung, fiind incluse astfel şi pensiile facultative“, descrie Marius Popescu modul ideal în care ar trebui să funcţioneze schemele de beneficii extrasalariale. 11% dintre respondenţii unui studiu realizat la iniţiativa NN Asigurări de Viaţă consideră angajatorul drept principalul responsabil pentru asigurarea veniturilor proprii după momentul pensionării. „Există încă un decalaj în privinţa gradului de cunoaştere a beneficiilor pensiilor facultative şi a modului în care funcţionează sistemul, atât în rândul angajatorilor, cât şi la nivel individual. Lucrurile se schimbă însă treptat, un rol extrem de important în acest sens avându-l demersurile de informare pe care administratorii fondurilor de pensii facultative le-au intensificat în ultimii ani“, explică Popescu.

  • O angajată concediată fără temei dintr-o firmă din România a primit salariul pe doi ani însemnând plăţi compensatorii

    “Angajatorul pune condiţiile la angajare. La plecare, le pune angajatul”, spune Carmen Ştirbu, senior associate în cadrul casei de avocatură Schoenherr şi Asociaţii.

    Companiile continuă să facă ordine nu doar în rândul angajaţilor din posturile de execuţie, ci şi în rândul celor ce îi conduc. Uneori, prezenţa lor pe statul de plată nu s-a mai justificat şi sub pretextul “optimizării costurilor” angajaţii au ieşit din schemă. “Cei mai mulţi se simt nedreptăţiţi şi spun că au fost concediaţi abuziv, iar alţii nu vor decât să se răzbune pe fostul angajator”, spunea anterior avocatul Iulian Pătrăşcanu.

    Radu Furnică, preşedintele firmei Leadership Development Solution, care a recrutat de-a lungul carierei peste 600 de manageri de top, spune că profilul managerilor cu cele mai multe şanse de a încheia o clauză de exit este extrem de exclusivist şi indică personajele cu funcţii de preşedinte sau vicepreşedinte de companie, din domenii puternice, precum serviciile financiare, şi cu experienţă de măcar 20 de ani în spate. La plecare, aceştia pot primi între şase şi 12 salarii compensatorii, în funcţie de poziţia ocupată şi de negocierea initială.

    Există totuşi şi cazuri ce ies din tipare. “Discutam cu un manager din FMCG, care îmi spunea că şi-a negociat în contract o clauză de exit de 15 salarii compensatorii”, spune George Butunoiu, head hunter-ul ce conduce firma de executive search George Butunoiu Ltd.. Sunt însă mai rare şi nu sunt legate atât de practicile specifice domeniului sau companiei, ci de cât de dorit a fost managerul respectiv la momentul angajării.

    Angajaţii lipsiţi de acest “privilegiu” stabilesc abia la final o sumă pentru care sunt dispuşi să plece. Uneori, pretenţiile managerilor depăşesc orice imaginaţie. “Cel mai exotic caz pe care l-am avut a fost al unei femei manager din telecom, care a cerut 99 de salarii compensatorii. Până la urmă, a primit doar 24″, povesteşte avocatul Iulian Pătrăşcanu. El mai spune că în topul celor mai războinici angajaţi, femeile ocupă de departe locul fruntaş, majoritatea acceptând cu greu faptul că nu mai sunt dorite sau utile în companie.

    În alte cazuri, când este vorba de companii multinaţionale, plata salariilor compensatorii se face conform unei alinieri la politica centrală a companiei-mamă. “Am avut un client, manager de bancă, restructurat şi care la plecare a primit nu cât erau dispuşi să-i ofere şefii săi locali, adică două salarii compensatorii, ci valoarea stabilita prin politica de la nivel global, adică cinci salarii compensatorii”, îşi aminteşte Pătrăşcanu. În acest caz, conflictul de muncă nu a mai ajuns până în instanţă, ci s-a consumat în spatele uşilor închise, în urma unor negocieri la sânge, asistate de avocaţi. “Sunt şi cazuri când discuţiile sunt imposibile, iar reacţiile managerilor sunt surprinzătoare. Am mers, la un moment dat, cu un client la negociere, iar fostul său şef a luat foc când a văzut ca a venit cu avocatul şi a avut o ieşire nervoasă”, afirma Pătrăşcanu.

    Multe companii au fost nevoite să plătească din greu pentru decizia de a concedia, după ce foştii angajaţi şi-au cerut drepturile în instanţă. Nouă din zece cazuri ce ajung în faţa judecătorilor se termină cu câştigul salariatului, nu doar pentru că legislaţia muncii îi este favorabilă acestuia, ci şi pentru că în companii sunt multe nereguli în ceea ce priveste relatţile dintre angajaţi şi angajatori.

  • Antreprenorul care conduce compania vândută americanilor este unul dintre cei mai mari angajatori din România

    Dacă e să căutăm rapid termenul care îl defineşte pe Vladimir Sterescu, îi putem spune liniştiţi „angajatorul“. Antreprenorul care în urmă cu nouă ani îşi vindea call-centerul EasyCall americanilor de la CGS, la rândul ei o companie antreprenorială, a devenit unul dintre marii angajatori locali; mai mult, se adresează cu precădere Generaţiei Y, care se confruntă cu o rată îngrijorătoare a şomajului. Prezent la evenimentul „Meet the CEO“, Sterescu a pledat pentru industria de outsourcing, care oferă slujbe pentru circa 60.000 de oameni, a vorbit despre experienţa sa personală, de antreprenor şi de şef al unei companii importante de servicii, dar şi despre 
ieşirea României din zona de low cost.

    “Cred că trebuie să ieşim din zona low cost şi cred că trebuie să susţinem din ce în ce mai des că suntem o piaţă cu o forţă de muncă educată, competentă să preia servicii din ce în ce mai complexe“, spune Vladimir Sterescu, rezumând în câteva rânduri ceea ce a fost un avantaj, dar şi un blestem pentru angajatul român, definiţia de forţă de muncă ieftină. Şi el trebuie să ştie destul de bine, pentru că de aproape un deceniu lucrează într-o industrie competitivă, cu implicarea unui mare număr de oameni, industrie care ar trebui să îşi depăşească percepţia cvasigenerală de cenuşăreasă a sectorului tehnologic.

    În cazul CGS, când spunem număr mare de oameni, spunem aproape 3.000 de tineri de până în 30 de ani, în Bucureşti, Braşov, Sibiu şi Târgu Jiu, care lucrează pentru clienţi mari companii din topul 500 Fortune. „Personalul este marea bătălie în industria de call center. Industria creşte, iar pentru oamenii care sunt în industrie asta înseamnă oportunităţi de a se dezvolta, ceea ce îşi doreşte şi generaţia nouă. Este o generaţie care arde etape, care la interviu întreabă cum poate ajunge manager, şi este foarte bine că vrea să ajungă manager şi trebuie să ai un răspuns pentru el. Este o generaţie care comunică mai greu în mod direct, dar se descurcă foarte bine în social media şi îşi extrage informaţie din online. Este o generaţie foarte bine documentată sau, dacă nu este, într-o oră are toate răspunsurile, pentru că fiecare este conectat cu 1.000 de prieteni.“ Iar faptul că tinerii lucrează pentru clienţi din topul 500 Fortune, pentru cele mai mari companii din lume, care au standarde de la care pot învăţa, este un avantaj inportant. Mai mult, un angajat poate trece la un alt client, care activează în altă industrie, aşa că într-un timp relativ scurt se poate familiariza cu două industrii şi cu două din cele mai mari companii din lume. „Ceea ce este fabulos pentru cineva de 27 – 29 de ani. Aceasta este zona în care trebuie să ne diferenţiem şi trebuie să speculăm momentul creşterii industriei, în care apar oportunităţi“, spune Sterescu.

    Industria locală a outsourcingului intră într-o perioadă de rafinare, de evoluţie. „În 2003 am început cu servicii de call center, iar ulterior am început să oferim servicii de suport tehnic, pentru telefoane mobile, pentru laptopuri sau pentru anumite produse software specifice unor companii. Dacă ne uităm la marii jucători, Genpact, Accenture sau IBM, ei au adus aici suport pentru servicii financiare, legal, procurement, HR outsourcing. CGS oferă şi servicii financiare şi, dacă te uiţi pe o piramidă a activităţilor de suport, call centerul este undeva jos, iar noi trebuie să începem să urcăm, să ne diferenţiem cât mai mult şi să oferim cât mai multe astfel de servicii specializate. În Bucureşti sau în Cluj nu se va mai vorbi, în scurt timp, de piaţă low cost. Dacă spui că omul meu are cunoştinţe financiare, bancare, are o experienţă în banking de câţiva ani şi poate să facă activităţi de contabilitate, de exemplu, în mai multe limbi străine, nu mai eşti în zona low cost, eşti într-o zonă a specialiştilor. Acolo cred că este secretul de creştere.  Dar mesajul trebuie să fie unitar, toţi cei din industria de outsourcing din România trebuie să avem acest mesaj: „Noi nu suntem piaţă low cost“. Până acum modelul de vânzare pentru serviciile noastre în exterior era foarte simplu: veniţi în România, avem salarii mici şi forţă de muncă educată care ştie limbi străine. Eldorado! Nu mai e chiar aşa, trebuiesc atrase şi activităţi mai complexe, chiar dacă volumele sunt mai mici“, spune şeful CGS.

    Acest paragraf nu ar fi complet fără o statistică relevantă: în 2013, în Uniunea Europeană, 23,4% dintre tinerii sub 25 de ani erau şomeri, ajungându-se, conform Eurostat, până la 58,3% în cazul tinerilor greci sau 55,5% pentru spanioli. În România şomajul în rândul tinerilor este 23,6%, în Bulgaria 28,4%, iar în Ungaria 27,2%. 57,7% dintre tinerii europeni de 15 – 24 de ani erau, în 2013, inactivi; asta înseamnă 32,6 milioane de persoane. Sigur, în cele mai multe dintre cazuri inactivitatea înseamnă de fapt continuarea studiilor sau alte responsabilităţi sociale sau familiale, dar există totuşi 5,6 milioane de tineri europeni care îşi caută şi nu îşi găsesc un loc de muncă, determinând presa şi observatorii sociali să vorbească despre „generaţia pierdută“ a Europei.

  • H&M răspunde acuzaţiilor bloggerilor de modă care au vizitat o fabrică şi s-au întors plângând – VIDEO

    “În cadrul unui program web-TV, trei adolescenţi au experimentat timp de o lună lucrul într-o fabrică de textile din Cambodgia. Asocierea imaginii H&M cu cele prezentate în acest program este eronată, deoarece niciuna dintre fabricile vizitate nu produce haine pentru magazinele noastre. Mai mult, niciunul dintre producătorii programului şi nici cei trei adolescenti protagonisti nu s-au adresat H&M cu scopul de a obtine informaţii pentru documentare, fapt care induce, din start, un caracter părtinitor acestui demers. Pentru noi este foarte important ca atât clienţii, cât şi partenerii noştri să aiba acces la o imagine corectă şi echilibrată asupra activităţii H&M şi responsabilităţilor pe care ni le asumăm. De ani de zile depunem eforturi considerabile în ţările în care avem parteneriate cu producătorii de textile, pentru a îmbunătăţi condiţiile de muncă şi milităm pentru respectarea drepturilor angajaţilor. H&M a dezvoltat unele dintre cele mai exigente standarde de sustenabilitate din industria textilă, la nivel mondial, standarde pe care le impunem, fără exceptie, tuturor furnizorilor noştri.Totodată, H&M a susţinut întotdeauna faptul că salariile din industria textilă trebuie să fie la un nivel suficient pentru a asigura traiul angajaţilor. Acest fapt este specificat, de altfel, şi în Codul nostru de Etică”, se arată în poziţia oficială a H&M primită pe adresa redacţiei.

    Trei bloggeri de modă din Norvegia au fost trimişi de către angajator, publicaţia Aftenposten, să lucreze timp de o lună la o fabrică de haine din Phnom Penh, capitala Cambodgiei. Experienţa pare că le-a schimbat complet percepţia despre industria vestimentară şi a declanşat numeroase dezbateri în spaţiul public din statul nordic, relatează Quartz, citând presa locală.

    H&M lansează în 2015 magazin online în România

    Anniken Jorgensen, o bloggeriţă de 17 ani, a criticat aspru compania H&M pentru că nu plăteşte salarii mai mari, atacând în aceeaşi măsură publicaţia a cărei angajată este pentru că nu prezintă mai multe imagini cu muncitorii şi condiţiile în care aceştia lucrează.

    Documentarul realizat în timpul perioadei în care cei trei au lucrat este un reality show numit “Sweatshop deadly fashion”, şi arată condiţiile extrem de proaste din Cambodgia. Iniţial, cele trei protagoniste erau dornice să cunoască sistemul social şi cultura din Phnom Penh, însă pe măsură ce discutau cu muncitorii au realizat cât de grea este viaţa acestora. Spre finalul serialului, tinerele începuseră să plângă în timpul interviurilor şi să critice vehement companiile ce deţineau fabrici în Cambodgia. “Adevărul este că suntem bogaţi pentru că ei sunt săraci”, spune Ludvig Hambro, unul dintre producători, la finalul serialului, citat de Quartz. “Suntem bogaţi pentru că ne costă doar 10 dolari să cumpărăm un tricou de la H&M.”
     

    Cambodgia era cândva considerată un model pentru alte state producătoare de textile, dar standardele scăzute de siguranţă în muncă şi stagnarea salariilor au dus la numeroase proteste în ultimii ani. În urma unui incident soldat cu uciderea a cinci muncitori, guvernul a crescut în cele din urmă salariul minim de la 80 de dolari pe lună la 128 de dolari, deşi muncitorii ceruseră 160 de dolari.

    Ca răspuns la cele prezentate în reality show, H&M a emis un comunicat care menţiona că “acest program nu este reprezentativ pentru programul companiei de responsabilitate socială şi prezintă o imagine greşită a modului în care ne tratăm angajaţii.”

    H&M, unul dintre cele mai populare şi mai cunoscute grupuri la nivel mondial, are în total în portofoliu şapte branduri, iar al şaptelea, „&Other Stories“, a fost anunţat în 2013. H&M este cunoscut pentru brandul cu acelaşi nume, lansat şi pe piaţa locală în urmă cu mai bine de trei ani, după cinci ani de tatonări. Sub umbrela Hennes&Mauritz se găsesc însă şi Cos, Monki, Weekday, Cheap Monday şi H&M Home. De altfel, puţini sunt cei care ştiu că H&M are şi alte „branduri-surori“ mai puţin cunoscute.

     Cei mai importanţi jucători din retailul de îmbrăcăminte, în frunte cu Zara şi H&M, lucrează în România cu fabrici care îşi plătesc angajaţii cu salarii sub minimul pe economie, sume care le sunt insuficiente pentru a-şi acoperi cheltuielile lunare, potrivit unui raport al organizaţiei Clean Clothes Campaign publicat anul trecut.
     
    Raportul organizaţiei arată că angajaţii din industria textilă din mai multe state din Europa de Est, precum România, Bulgaria, Macedonia sau Georgia, trăiesc sub limita sărăciei, ei fiind plătiţi cu salarii care reprezintă mai puţin de o cincime din necesarul lunar. Organizaţia Clean Clothes Campaign, care încearcă îmbunătăţirea condiţiilor de lucru în industria textilă, afirmă că începând cu 2013 atât România, cât şi Bulgaria şi Macedonia au salariul minim net mai mic decât cel plătit în China.
     
    De altfel, salariile de nici 200 de euro pe lună sunt principalul punct de atracţie al ma­rilor retaileri care vin să îşi croiască şi să îşi coasă haine în România. Alte avantaje sunt re­pre­zentante de forţa de muncă bine pregătită şi de apropierea de statele vestice unde au piaţă de desfacere marii retaileri.

  • H&M răspunde acuzaţiilor bloggerilor de modă care au vizitat o fabrică şi s-au întors plângând – VIDEO

    “În cadrul unui program web-TV, trei adolescenţi au experimentat timp de o lună lucrul într-o fabrică de textile din Cambodgia. Asocierea imaginii H&M cu cele prezentate în acest program este eronată, deoarece niciuna dintre fabricile vizitate nu produce haine pentru magazinele noastre. Mai mult, niciunul dintre producătorii programului şi nici cei trei adolescenti protagonisti nu s-au adresat H&M cu scopul de a obtine informaţii pentru documentare, fapt care induce, din start, un caracter părtinitor acestui demers. Pentru noi este foarte important ca atât clienţii, cât şi partenerii noştri să aiba acces la o imagine corectă şi echilibrată asupra activităţii H&M şi responsabilităţilor pe care ni le asumăm. De ani de zile depunem eforturi considerabile în ţările în care avem parteneriate cu producătorii de textile, pentru a îmbunătăţi condiţiile de muncă şi milităm pentru respectarea drepturilor angajaţilor. H&M a dezvoltat unele dintre cele mai exigente standarde de sustenabilitate din industria textilă, la nivel mondial, standarde pe care le impunem, fără exceptie, tuturor furnizorilor noştri.Totodată, H&M a susţinut întotdeauna faptul că salariile din industria textilă trebuie să fie la un nivel suficient pentru a asigura traiul angajaţilor. Acest fapt este specificat, de altfel, şi în Codul nostru de Etică”, se arată în poziţia oficială a H&M primită pe adresa redacţiei.

    Trei bloggeri de modă din Norvegia au fost trimişi de către angajator, publicaţia Aftenposten, să lucreze timp de o lună la o fabrică de haine din Phnom Penh, capitala Cambodgiei. Experienţa pare că le-a schimbat complet percepţia despre industria vestimentară şi a declanşat numeroase dezbateri în spaţiul public din statul nordic, relatează Quartz, citând presa locală.

    H&M lansează în 2015 magazin online în România

    Anniken Jorgensen, o bloggeriţă de 17 ani, a criticat aspru compania H&M pentru că nu plăteşte salarii mai mari, atacând în aceeaşi măsură publicaţia a cărei angajată este pentru că nu prezintă mai multe imagini cu muncitorii şi condiţiile în care aceştia lucrează.

    Documentarul realizat în timpul perioadei în care cei trei au lucrat este un reality show numit “Sweatshop deadly fashion”, şi arată condiţiile extrem de proaste din Cambodgia. Iniţial, cele trei protagoniste erau dornice să cunoască sistemul social şi cultura din Phnom Penh, însă pe măsură ce discutau cu muncitorii au realizat cât de grea este viaţa acestora. Spre finalul serialului, tinerele începuseră să plângă în timpul interviurilor şi să critice vehement companiile ce deţineau fabrici în Cambodgia. “Adevărul este că suntem bogaţi pentru că ei sunt săraci”, spune Ludvig Hambro, unul dintre producători, la finalul serialului, citat de Quartz. “Suntem bogaţi pentru că ne costă doar 10 dolari să cumpărăm un tricou de la H&M.”
     

    Cambodgia era cândva considerată un model pentru alte state producătoare de textile, dar standardele scăzute de siguranţă în muncă şi stagnarea salariilor au dus la numeroase proteste în ultimii ani. În urma unui incident soldat cu uciderea a cinci muncitori, guvernul a crescut în cele din urmă salariul minim de la 80 de dolari pe lună la 128 de dolari, deşi muncitorii ceruseră 160 de dolari.

    Ca răspuns la cele prezentate în reality show, H&M a emis un comunicat care menţiona că “acest program nu este reprezentativ pentru programul companiei de responsabilitate socială şi prezintă o imagine greşită a modului în care ne tratăm angajaţii.”

    H&M, unul dintre cele mai populare şi mai cunoscute grupuri la nivel mondial, are în total în portofoliu şapte branduri, iar al şaptelea, „&Other Stories“, a fost anunţat în 2013. H&M este cunoscut pentru brandul cu acelaşi nume, lansat şi pe piaţa locală în urmă cu mai bine de trei ani, după cinci ani de tatonări. Sub umbrela Hennes&Mauritz se găsesc însă şi Cos, Monki, Weekday, Cheap Monday şi H&M Home. De altfel, puţini sunt cei care ştiu că H&M are şi alte „branduri-surori“ mai puţin cunoscute.

     Cei mai importanţi jucători din retailul de îmbrăcăminte, în frunte cu Zara şi H&M, lucrează în România cu fabrici care îşi plătesc angajaţii cu salarii sub minimul pe economie, sume care le sunt insuficiente pentru a-şi acoperi cheltuielile lunare, potrivit unui raport al organizaţiei Clean Clothes Campaign publicat anul trecut.
     
    Raportul organizaţiei arată că angajaţii din industria textilă din mai multe state din Europa de Est, precum România, Bulgaria, Macedonia sau Georgia, trăiesc sub limita sărăciei, ei fiind plătiţi cu salarii care reprezintă mai puţin de o cincime din necesarul lunar. Organizaţia Clean Clothes Campaign, care încearcă îmbunătăţirea condiţiilor de lucru în industria textilă, afirmă că începând cu 2013 atât România, cât şi Bulgaria şi Macedonia au salariul minim net mai mic decât cel plătit în China.
     
    De altfel, salariile de nici 200 de euro pe lună sunt principalul punct de atracţie al ma­rilor retaileri care vin să îşi croiască şi să îşi coasă haine în România. Alte avantaje sunt re­pre­zentante de forţa de muncă bine pregătită şi de apropierea de statele vestice unde au piaţă de desfacere marii retaileri.

  • Trei bloggeriţe de modă au vizitat o fabrică H&M. S-au întors plângând – VIDEO

    Trei bloggeriţe de modă din Norvegia au fost trimise de către angajator, publicaţia Aftenposten, să lucreze timp de o lună la o fabrică de haine din Phnom Penh, capitala Cambodgiei. Experienţa pare că le-a schimbat complet percepţia despre industria vestimentară şi a declanşat numeroase dezbateri în spaţiul public din statul nordic, relatează Quartz, citând presa locală.

    H&M lansează în 2015 magazin online în România

    Anniken Jorgensen, o bloggeriţă de 17 ani, a criticat aspru compania H&M pentru că nu plăteşte salarii mai mari, atacând în aceeaşi măsură publicaţia a cărei angajată este pentru că nu prezintă mai multe imagini cu muncitorii şi condiţiile în care aceştia lucrează.

    Documentarul realizat în timpul perioadei în care cele trei au lucrat este un reality show numit “Sweatshop deadly fashion”, şi arată condiţiile extrem de proaste din Cambodgia. Iniţial, cele trei protagoniste erau dornice să cunoască sistemul social şi cultura din Phnom Penh, însă pe măsură ce discutau cu muncitorii au realizat cât de grea este viaţa acestora. Spre finalul serialului, tinerele începuseră să plângă în timpul interviurilor şi să critice vehement companiile ce deţineau fabrici în Cambodgia. “Adevărul este că suntem bogaţi pentru că ei sunt săraci”, spune Ludvig Hambro, unul dintre producători, la finalul serialului, citat de Quartz. “Suntem bogaţi pentru că ne costă doar 10 dolari să cumpărăm un tricou de la H&M.”
     

     

    Cambodgia era cândva considerată un model pentru alte state producătoare de textile, dar standardele scăzute de siguranţă în muncă şi stagnarea salariilor au dus la numeroase proteste în ultimii ani. În urma unui incident soldat cu uciderea a cinci muncitori, guvernul a crescut în cele din urmă salariul minim de la 80 de dolari pe lună la 128 de dolari, deşi muncitorii ceruseră 160 de dolari.

    Ca răspuns la cele prezentate în reality show, H&M a emis un comunicat care menţiona că “acest program nu este reprezentativ pentru programul companiei de responsabilitate socială şi prezintă o imagine greşită a modului în care ne tratăm angajaţii.”

    H&M, unul dintre cele mai populare şi mai cunoscute grupuri la nivel mondial, are în total în portofoliu şapte branduri, iar al şaptelea, „&Other Stories“, a fost anunţat în 2013. H&M este cunoscut pentru brandul cu acelaşi nume, lansat şi pe piaţa locală în urmă cu mai bine de trei ani, după cinci ani de tatonări. Sub umbrela Hennes&Mauritz se găsesc însă şi Cos, Monki, Weekday, Cheap Monday şi H&M Home. De altfel, puţini sunt cei care ştiu că H&M are şi alte „branduri-surori“ mai puţin cunoscute.

     Cei mai importanţi jucători din retailul de îmbrăcăminte, în frunte cu Zara şi H&M, lucrează în România cu fabrici care îşi plătesc angajaţii cu salarii sub minimul pe economie, sume care le sunt insuficiente pentru a-şi acoperi cheltuielile lunare, potrivit unui raport al organizaţiei Clean Clothes Campaign publicat anul trecut.
     
    Raportul organizaţiei arată că angajaţii din industria textilă din mai multe state din Europa de Est, precum România, Bulgaria, Macedonia sau Georgia, trăiesc sub limita sărăciei, ei fiind plătiţi cu salarii care reprezintă mai puţin de o cincime din necesarul lunar. Organizaţia Clean Clothes Campaign, care încearcă îmbunătăţirea condiţiilor de lucru în industria textilă, afirmă că începând cu 2013 atât România, cât şi Bulgaria şi Macedonia au salariul minim net mai mic decât cel plătit în China.
     
    De altfel, salariile de nici 200 de euro pe lună sunt principalul punct de atracţie al ma­rilor retaileri care vin să îşi croiască şi să îşi coasă haine în România. Alte avantaje sunt re­pre­zentante de forţa de muncă bine pregătită şi de apropierea de statele vestice unde au piaţă de desfacere marii retaileri.

    Poziţia oficială a H&M primită pe adresa redacţiei:

    In cadrul unui program web-TV, trei adolescenti au experimentat timp de o luna lucrul intr-o fabrica de textile din Cambodgia.

    Asocierea imaginii H&M cu cele prezentate in acest program este eronata, deoarece niciuna dintre fabricile vizitate nu produce haine pentru magazinele noastre.

    Mai mult, niciunul dintre producatorii programului si nici cei trei adolescenti protagonisti nu s-au adresat H&M cu scopul de a obtine informatii pentru documentare, fapt care  induce, din start, un caracter partinitor acestui demers.

     Pentru noi este foarte important ca atat clientii, cat si partenerii nostri sa aiba acces la o imagine corecta si echilibrata asupra  activitatii H&M si  responsabilitatilor pe care ni le asumam.

     De ani de zile depunem eforturi considerabile in tarile in care avem parteneriate cu producatorii de textile, pentru a imbunatati conditiile de munca si militam pentru respectarea  drepturilor angajatilor. H&M a dezvoltat unele dintre cele mai exigente standarde de sustenabilitate din industria textila, la nivel mondial, standarde pe care le impunem, fara exceptie, tuturor furnizorilor nostri.Totodata, H&M a sustinut intotdeauna faptul ca salariile  din industria textila trebuie sa fie la un nivel suficient pentru a asigura traiul angajatilor. Acest fapt este specificat, de altfel, si in Codul nostru de Etica.

  • O angajată concediată fără motiv de către şefi dintr-o companie din România a primit 24 de salarii compensatorii

    “Angajatorul pune condiţiile la angajare. La plecare, le pune angajatul”, spune Carmen Ştirbu, senior associate în cadrul casei de avocatură Schoenherr şi Asociaţii.

    Companiile continuă să facă ordine nu doar în rândul angajaţilor din posturile de execuţie, ci şi în rândul celor ce îi conduc. Uneori, prezenţa lor pe statul de plată nu s-a mai justificat şi sub pretextul “optimizării costurilor” angajaţii au ieşit din schemă. “Cei mai mulţi se simt nedreptăţiţi şi spun că au fost concediaţi abuziv, iar alţii nu vor decât să se razbune pe fostul angajator”, spunea anterior avocatul Iulian Pătrăşcanu.

    Radu Furnică, preşedintele firmei Leadership Development Solution, care a recrutat de-a lungul carierei peste 600 de manageri de top, spune că profilul managerilor cu cele mai multe şanse de a încheia o clauză de exit este extrem de exclusivist şi indică personajele cu funcţii de preşedinte sau vicepreşedinte de companie, din domenii puternice, precum serviciile financiare, şi cu experienţă de măcar 20 de ani în spate. La plecare, aceştia pot primi între şase şi 12 salarii compensatorii, în funcţie de poziţia ocupată şi de negocierea initială.

    Există totuşi şi cazuri ce ies din tipare. “Discutam cu un manager din FMCG, care îmi spunea că şi-a negociat în contract o clauză de exit de 15 salarii compensatorii”, spune George Butunoiu, head hunter-ul ce conduce firma de executive search George Butunoiu Ltd.. Sunt însă mai rare şi nu sunt legate atât de practicile specifice domeniului sau companiei, ci de cât de dorit a fost managerul respectiv la momentul angajării.

    Angajaţii lipsiţi de acest “privilegiu” stabilesc abia la final o sumă pentru care sunt dispuşi să plece. Uneori, pretenţiile managerilor depăşesc orice imaginaţie. “Cel mai exotic caz pe care l-am avut a fost al unei femei manager din telecom, care a cerut 99 de salarii compensatorii. Până la urmă, a primit doar 24″, povesteşte avocatul Iulian Pătrăşcanu. El mai spune că în topul celor mai războinici angajaţi, femeile ocupă de departe locul fruntaş, majoritatea acceptând cu greu faptul că nu mai sunt dorite sau utile în companie.

    În alte cazuri, când este vorba de companii multinaţionale, plata salariilor compensatorii se face conform unei alinieri la politica centrală a companiei-mamă. “Am avut un client, manager de bancă, restructurat şi care la plecare a primit nu cât erau dispuşi să-i ofere şefii săi locali, adică două salarii compensatorii, ci valoarea stabilita prin politica de la nivel global, adică cinci salarii compensatorii”, îşi aminteşte Pătrăşcanu. În acest caz, conflictul de muncă nu a mai ajuns până în instanţă, ci s-a consumat în spatele uşilor închise, în urma unor negocieri la sânge, asistate de avocaţi. “Sunt şi cazuri când discuţiile sunt imposibile, iar reacţiile managerilor sunt surprinzătoare. Am mers, la un moment dat, cu un client la negociere, iar fostul său şef a luat foc când a văzut ca a venit cu avocatul şi a avut o ieşire nervoasă”, afirma Pătrăşcanu.

    Multe companii au fost nevoite să plătească din greu pentru decizia de a concedia, după ce foştii angajaţi şi-au cerut drepturile în instanţă. Nouă din zece cazuri ce ajung în faţa judecătorilor se termină cu câştigul salariatului, nu doar pentru că legislaţia muncii îi este favorabilă acestuia, ci şi pentru că în companii sunt multe nereguli în ceea ce priveste relatţile dintre angajaţi şi angajatori.