O femeie cernită bate în uşa casei situate pe una dintre străduţele aflate în apropierea pădurii Crihala, din nordul oraşului Turnu Severin . Faţa ei este împietrită, iar lacrimile i-au secat. De săptămâni întregi caută locul fără cruce în care i-a fost îngropat băiatul împuşcat în noaptea alegerilor şi odată la câteva zile vine la uşa casei şefului Securităţii, Nicolae Mihuţ. În oraş, lumea vorbeşte cu mare teamă despre faptul că el este ucigaşul tânărului care a vrut să se opună venirii la putere a bolşevicilor comandaţi de la Moscova. De fiecare dată, femeii îi răspunde soţia lui Mihuţ, Paula.
Deşi simte durerea îngrozitoare a mamei îndoliate, Paula nu are niciun răspuns. Pur şi simplu, nu ştie detaliile activităţii îngrozitoare a soţului ei. Nu ştie în ce groapă a fost aruncat trupul băiatului. 70 de ani mai târziu, din zeci de mărturii printre care şi cea a fiicei sale naturale, ProSport a reconstituit viaţa ofiţerului de securitate Nicolae Mihuţ, cel care a curmat sau a schimbat pentru totdeauna destinele a sute de români care se opuneau sistemului bestial importat din Uniunea Sovietică.
Povestea sa pare un scenariu de film. Personajul principal îşi părăseşte soţia şi copilul, apoi comandă uciderea, torturarea sau arestarea românilor care fugeau de comunişti în munţi. Pentru o vreme, conduce clubul Dinamo, timp în care este vânat în străinătate de rudele celor ucişi, şi îşi încheie viaţa, în chinuri, alături de a doua sa fiică, nimeni alta decât cea mai bună actriţă de teatru pe care o are acum România. Detaliile uneia dintre cele mai tulburătoare poveşti postbelice, strânse sub titlul Jivago mutilat, nu sunt recomandate celor slabi de înger.
După 4 ani petrecuţi în slujba regimului comunist, timp în care – spune scriitorul Cicerone Ioaniţoiu – şi-a demonstrat ataşamentul prin cinci crime comise împotriva unor tineri care se opuneau bolşevicilor, în 1949, la Vâlcea, ofiţerul de Securitate Nicolae Mihuţ a început o nouă viaţă. În dosarul de cadre al cerui care avea să devină preşedintele clubului Dinamo se scrie:
„În 1949 a fost mutat la fostul serviciu judeţean Rm. Vâlcea şi numit în funcţia de locţiitor şef serviciu, iar în 1951, o dată cu înfiinţarea fostei Direcţii regionale Vâlcea, a fost numit şef al Serviciului anchete”.
