BusinessMagazin

Tag: absolventi

  • Top 100 cei mai admiraţi CEO: Gabriela Matei, general manager Microsoft România

    Din ianuarie 2014, Gabriela Matei a condus operaţiunile Microsoft România pentru segmentul firmelor mici şi mijlocii, precum şi ecosistemul de parteneri prin care Microsoft îşi valorifică oferta pe piaţa locală, înglobând în prezent peste 1.700 de parteneri activi.

    Între anii 2012 şi 2014, în calitate de cloud director, a pus la punct şi a implementat strategia de cloud a Microsoft România, influenţând pozitiv atât rezultatele companiei, cât şi impactul tehnologiei în piaţa locală.

    Gabriela Matei este absolventă a Universităţii Politehnice din Bucureşti şi, înainte de a se alătura Microsoft, a lucrat pentru Vodafone România peste 15 ani, unde a avansat până la funcţia de chief commercial officer, Enterprise unit, fiind membru al boardului Vodafone România.

  • Drama care cucereşte România: De ce absolvenţii nu au cunoştinţele de bază

    Modul de predare discursiv al profesorilor prin care transmit informaţia nu are legătură cu ceea ce văd elevii în viaţa de zi cu zi, spun specialiştii în educaţie.

    „Atunci când au de rezolvat probleme se izbesc de matematica prost cunoscută, cum ar fi fracţii, procente, adunări sau scăderi. Fizica este gândită în programa şcolară mult prea abstract, teoretic şi sunt prea multe formule“, a spus Staş.

    În opinia sa, absolvenţii de liceu nu au cunoştinţe de bază la discipline precum biologie, chimie, fizică sau chiar limba română pentru că profesorii predau într-un limbaj neînţeles de ei. „Capcana disciplinelor precum biologie, chimie sau chiar limba română este folosirea de către profesori a unui metavocabular. Spre exemplu, la biologie, copiii în loc să înveţe cum funcţionează lumea vie, ei învaţă cuvinte dificile“, a explicat Marian Staş. El precizează că slaba pregătire a absolvenţilor de liceu pleacă de la planul-cadru pentru gimnaziu. „Planul-cadru pentru gimna­ziu pleacă de la premisa că elevii învaţă toţi la fel pentru că au acelaşi număr de ore pe săptămână, iar acest lucru nu este normal“, a spus Staş.

  • Drama care cucereşte România: De ce absolvenţii nu au cunoştinţele de bază

    Modul de predare discursiv al profesorilor prin care transmit informaţia nu are legătură cu ceea ce văd elevii în viaţa de zi cu zi, spun specialiştii în educaţie.

    „Atunci când au de rezolvat probleme se izbesc de matematica prost cunoscută, cum ar fi fracţii, procente, adunări sau scăderi. Fizica este gândită în programa şcolară mult prea abstract, teoretic şi sunt prea multe formule“, a spus Staş.

    În opinia sa, absolvenţii de liceu nu au cunoştinţe de bază la discipline precum biologie, chimie, fizică sau chiar limba română pentru că profesorii predau într-un limbaj neînţeles de ei. „Capcana disciplinelor precum biologie, chimie sau chiar limba română este folosirea de către profesori a unui metavocabular. Spre exemplu, la biologie, copiii în loc să înveţe cum funcţionează lumea vie, ei învaţă cuvinte dificile“, a explicat Marian Staş. El precizează că slaba pregătire a absolvenţilor de liceu pleacă de la planul-cadru pentru gimnaziu. „Planul-cadru pentru gimna­ziu pleacă de la premisa că elevii învaţă toţi la fel pentru că au acelaşi număr de ore pe săptămână, iar acest lucru nu este normal“, a spus Staş.

  • DOAR în România. Bugetarii care au doar liceu câştigă MAI MULT decât absolvenţii de facultate

    Statisticienii medicali şi registratorii medicali debutanţi, absolvenţi de studii medii, care lucrează la anatomie patologică şi medicină legală, vor avea în 2022 salarii de bază de aproape 4.700 lei brut lunar, cu 19% mai mult decât psihologii, logopezii, kinetoterapeuţii, asistenţii sociali, biochimiştii, fizicienii medicali, fiziokinetoterapeuţii debutanţi cu studii superioare de lungă durată, care lucrează în spitale clinice, potrivit proiectului de lege al salarizării unitare.

    Un site de ştiri a întocmit lista bugetarilor cu studii medii, care vor fi remuneraţi mai bine decât unii dintre colegii lor cu studii superioare în anul 2022, dacă proiectul de lege va fi adoptat în forma actuală.

    O parte dintre bugetarii care au absolvit doar studii medii şi care lucrează în Justiţie, în Diplomaţie, în Învăţământ, Cultură, spitale sau Administraţia publică centrală, vor încasa în anul 2022 salarii de bază mai mari decât ale celor mai mulţi bugetari debutanţi, absolvenţi de studii superioare de lungă durată, potrivit unei statistici care a analizat proiectul legii salarizării unitare.

    Cel mai bine plătiţi bugetari cu studii medii lucrează în Justiţie şi vor avea în anul 2022 salarii de bază de aproape 7.600 lei brut lunar, adică circa 5.300 lei „în mână”. Se vor bucura de aceste niveluri salariale prim-grefierii, grefierii – şefi de secţie, grefierii – şefi, conform proiectului legii salarizării unitare.

    Spre comparaţie, imensa majoritate a bugetarilor debutanţi, absolvenţi de studii superioare de lungă durată, vor încasa în anul 2022 salarii de bază de 3.950 lei brut lunar, adică aproape 2.800 lei net lunar, arată o statistică realizată de un site de ştiri pe baza proiectului legii salarizării unitare.

    Totuşi, cu excepţia angajaţilor din Justiţie şi Sănătate, majoritatea bugetarilor cu studii medii şi salarii de bază mai mari decât ale debutanţilor absolvenţi de studii superioare de lungă durată vor încasa în anul 2022 cu maximum 10% mai mult decât licenţiaţii, arată datele din proiectul de lege, comparate de noi, scrie jurnalumm.

  • Doar in România. Bugetarii care au doar liceu câştigă mai mult decât absolvenţii de facultate

    Statisticienii medicali şi registratorii medicali debutanţi, absolvenţi de studii medii, care lucrează la anatomie patologică şi medicină legală, vor avea în 2022 salarii de bază de aproape 4.700 lei brut lunar, cu 19% mai mult decât psihologii, logopezii, kinetoterapeuţii, asistenţii sociali, biochimiştii, fizicienii medicali, fiziokinetoterapeuţii debutanţi cu studii superioare de lungă durată, care lucrează în spitale clinice, potrivit proiectului de lege al salarizării unitare. ECONOMICA.NET a întocmit lista bugetarilor cu studii medii, care vor fi remuneraţi mai bine decât unii dintre colegii lor cu studii superioare în anul 2022, dacă proiectul de lege va fi adoptat în forma actuală.

    O parte dintre bugetarii care au absolvit doar studii medii şi care lucrează în Justiţie, în Diplomaţie, în Învăţământ, Cultură, spitale sau Administraţia publică centrală, vor încasa în anul 2022 salarii de bază mai mari decât ale celor mai mulţi bugetari debutanţi, absolvenţi de studii superioare de lungă durată, potrivit unei statistici ECONOMICA.NET, care a analizat proiectul legii salarizării unitare.

    Cel mai bine plătiţi bugetari cu studii medii lucrează în Justiţie şi vor avea în anul 2022 salarii de bază de aproape 7.600 lei brut lunar, adică circa 5.300 lei „în mână”. Se vor bucura de aceste niveluri salariale prim-grefierii, grefierii – şefi de secţie, grefierii – şefi, conform proiectului legii salarizării unitare.
    Spre comparaţie, imensa majoritate a bugetarilor debutanţi, absolvenţi de studii superioare de lungă durată, vor încasa în anul 2022 salarii de bază de 3.950 lei brut lunar, adică aproape 2.800 lei net lunar, arată o statistică realizată de ECONOMICA.NET pe baza proiectului legii salarizării unitare.

    Totuşi, cu excepţia angajaţilor din Justiţie şi Sănătate, majoritatea bugetarilor cu studii medii şi salarii de bază mai mari decât ale debutanţilor absolvenţi de studii superioare de lungă durată vor încasa în anul 2022 cu maximum 10% mai mult decât licenţiaţii, arată datele din proiectul de lege, comparate de noi, scrie jurnalumm

  • Povestea tânarului care a renunţat la biserică pentru a face prăjituri. La doar 24 de ani este unul dintre cei mai buni cofetari din România

    „Îmi era dor de casă şi i-am rugat să mă lase să mai fac o prăjitură. Eu sunt familist şi am făcut prăjitura krantz, care îmi plăcea foarte mult”, povesteşte Flavian Dobre despre momentul hotărâtor, care avea să-i schimbe destinul. Era 2012 şi el avea o bursă, în istoria religiilor, în Norvegia, fiind student la teologie. „Un francez, bucătar, mi-a spus: tu ai talent mare, trebuie să te duci să studiezi, că tu faci prăjituri suuuuper. M-a luat valul. M-am întors acasă şi i-am spus tatălui meu: «Eu nu mai vreau să fac nicio facultate, vreau să mă fac cofetar»”.

    Reacţia tatălui său a inclus deopotrivă uluirea şi refuzul; a încercat să îl convingă că menirea lui era legată de cariera de preot. „Dar nu am mai rezistat şi am plecat în Franţa, la Lenôtre École, cea mai mare şcoală de cofetari din lume, pe care am absolvit-o în nouă luni. Este un fel de universitate, e foarte greu să intri.” Pentru admitere, orice candidat trebuie să ducă un produs şi există un interviu de selecţie, iar candidatul trebuie să convingă evaluatorii că merită să fie primit. „Au văzut patosul meu, la 18 ani, cred că asta i-a convins”. Studiile de la această şcoală pot fi absolvite într-un interval cuprins între şapte luni şi doi ani şi jumătate; lui Flavian Dobre i-au fost de-ajuns nouă luni, „atât de îndârjit am fost să fac acest lucru”.

    Întors în ţară, a deschis prima cofetărie la Buftea, cu o investiţie de 40-50.000 de euro, în 2012. Însă la inaugurare a fost dezamăgit, „pentru că eu făceam prăjituri la nivel hi-tech, nu-mi plac prostioarele”. Când a deschis cofetăria, povesteşte el, era coadă pe trei rânduri, a intrat toată lumea, s-au uitat cu toţii în vitrină şi au întrebat: „«Dar prăjituri nu aveţi?» A fost un şoc pentru mine. «N-ai amandină, savarină, diplomat, ecler». A trebuit să cobor ştacheta şi să fac prăjiturile pe care le mănâncă ei.”Apoi a plecat în Italia, la Academia de Design de Arte Culinare, pentru specializarea deserturi. Nu s-a oprit, ci s-a dus, iar, în Franţa, pentru alte cursuri de specializare, şi dă ca exemplu lecţiile despre torturi şi monoporţii. „Făceam module, pentru a mă specializa şi mai mult, iar apoi am hotărât să particip la concursuri. Pe vremea aceea, în timpul zilei aveam lecţii practice, iar de la 12 noaptea la 3 studiam”, povesteşte tânărul antreprenor despre intensitatea perioadei de studii.

    La primul concurs la care a participat – Gastropan, la Braşov – a primit locul trei, şi spune acum că a fost foarte supărat. „Am avut cel mai scump tort de până atunci, un tort cu aur lichid“. În următorul an, în 2015, „am participat la toate categoriile şi am câştigat pentru fiecare locul întâi: cel mai bun cofetar din ţară, cea mai bună cofetărie, aşa că a trebuit să reprezint România la concursul internaţional de cofetărie, individual, la IBA, în München”. Îşi dorea să ia măcar o menţiune, fiind înscris la trei categorii de concurs; una dintre ele a fost ratată, pentru că pe drum spre München i s-a spart statuia de ciocolată pregătită, aşa că a rămas înscris la concursurile de torturi şi gust. Când a venit momentul premierii, se aştepta să audă că au câştigat francezii sau belgienii. „Strigau menţiunile şi mă gândeam: «N-am luat nici măcar o menţiune!» A strigat locul trei, apoi când au anunţat «Medalia de argint pentru România – Flavian Dobre», am leşinat. Franţa a luat locul 1. Am luat premiul, iar a doua zi era premierea pentru categoria de gust. Deja eram înfumurat.”

    Tânărul a primit trofeul concursului la categoria decor, iar apoi lucrurile au început să se desfăşoare cu o viteză mai mare: „Deschisesem deja şi a doua cofetărie, în cartierul rezidenţial din Chitila, Rezidens. Apoi am deschis fabrica de prăjituri congelate, în Buftea, cu 70.000 de euro. Deja aveam experienţă şi nu am mai cumpărat utilaje noi, am făcut cea mai mare greşeală cumpărând utilaje noi”, susţine tânărul antreprenor. Şi explică: pierderea la utilaj este foarte mare, pentru că un cuptor cumpărat azi cu 20.000 de euro nu mai valorează mâine decât 7-8.000 de euro.

    „Cu această experienţă şi ajutorul unor prieteni am reuşit să cumpăr o cameră frigorifică şi tot ce mai aveam nevoie.” Acum, în fabrică sunt produse toate prăjiturile, care apoi sunt congelate şi transportate la cofetării sau evenimente; „este o tehnică foarte nouă, nu ştiu dacă o folosesc măcar 2% dintre cofetăriile din România”, susţine Flavian Dobre. Tot el detaliază: produsul intră pe o bandă, într-un tunel, se congelează în decurs de 7 minute, la -40 de grade, ceea ce permite păstrarea prospeţimii produsului. Gustul şi calitatea se regăsesc în lichidul produsului, care nu se mai pierde; în plus, mor toţi microbii şi produsul se păstrează proaspăt şi tânăr tot timpul. Congelarea este făcută în şoc, iar particulele de apă nu îngheaţă, doar amorţesc. Particulele de apă au viaţă, au microorganisme. Prin congelarea treptată, un produs ajunge la -18 grade Celsius în opt ore, iar în acest timp particula moare, explică tânărul cofetar. „Cu tehnologia pe care o folosim noi, prăjitura se decongelează în cinci minute, arată impecabil şi poate fi mâncată imediat.”

    „La începutul lunii februarie, tânărul antreprenor a deschis a treia cofetărie, în Pipera.

    Până în martie anul trecut aveam doar cofetărie, fără patiserie şi brutărie. În mai am intrat şi în domeniul gelateriei artizanale. Luăm de pe piaţa românească doar laptele, în rest aducem totul din Italia. Această decizie ne-a mărit traficul.” Zilnic, în spaţiul din Buftea, care nu este un oraş mare şi are nouă cofetării, intră în jur de 150-200 de clienţi care cumpără, estimează Dobre. Valoarea medie a unui bon 35-40 de lei, cumpărătura minimă fiind de circa 15 lei. Costul unui kilogram de tort variază, însă cel mai adesea pentru producţie sunt necesari 40 de lei; la vânzare, preţul unui kilogram de tort ajunge între 70 de lei şi 500 de lei. „Ce are cel de 500 de lei pe kilogram? Începând cu ciocolată de origine, praline crocante, inserţii de fructe naturale obţinute numai din piureuri de fruct, glazuri oglindă, plus decorurile. De multe ori, la o prăjitură costul decorului este mai mare decât compoziţia. De multe ori nu face tortul cât face decorul. Torturile trebuie să arate impecabil, ca o machetă de plastic”, spune Flavian Dobre. Tot el povesteşte că pentru realizarea unui tort sunt necesare între 4 şi 5 ore, cea mai multă muncă fiind la decor, care durează mai mult de o oră.

  • Un învăţământ criminal: copiii sunt mai deştepţi, dar mai proşti

    Sunt 775 de milioane de analfabeţi în lume. 42% dintre elevii români de 15 ani sunt analfabeţi funcţional – deşi ştiu să scrie şi să citească, nu înţeleg sensul lucrurilor pe care le citesc. Aveţi idee cum s-a ajuns aici? Dacă gradul de inteligenţă nu înregistrează niciun regres, ci dimpotrivă, progresează de la generaţie la generaţie, ce anume este atât de greşit încât se ajunge în această situaţie?

    Nu ştiu cât de des vă puneţi această întrebare, dar pentru mine este un subiect la ordinea zilei. Copilul meu este în clasa a II-a; face matematica pe care generaţia mea a învăţat-o într-a IV-a şi gramatica pe care am făcut-o într-a V-a.

    Săptămâna trecută, a trecut de mai multe foruri propunerea înăspririi pedepselor pentru cei care agresează sau insultă un cadru didactic. De ce discutăm despre cum să creştem pedepsele aplicate părinţilor sau copiilor de la 5 ani la 6 ani şi jumătate de închisoare în cazul în care agresează un cadru profesoral? De ce nu se fac legi despre felul în care profesorii, învăţătorii şi educatorii să se simtă mândri de profesia lor, să fie o ţintă să ajungă un cadru în învăţământ? De ce nu se găsesc metode care să încânte copiii de şcoală? Vă daţi seama că elevii şi sistemul de învăţământ actual, din mediul de stat, sunt axe care se intersectează ocazional? Că privitul ţintă la tablă, cu mâinile la spate, timp de 45 sau 50 de minute, este aproape imposibil pentru copiii cu vârste cuprinse între 6 ani (când, brusc, trebuie să se „cuminţească”) şi 18 ani, să stea ţepeni în bănci, să asculte monoloage, lecţii concepute în urmă cu câteva decenii după metodele de atunci?

    Sau poate ar trebui să vorbim despre faptul că regula spune că în clase trebuie să fie maximum 24 de elevi. La „şcoala noastră” 30 este cel mai mic număr de elevi într-o clasă.

    Declaraţiile ministrului, care consideră că temele pentru acasă trebuie desfiinţate, sunt de domeniul penibilului. Nu numai că sunt necesare, dar sunt obligatorii. Cred că numărul copiilor care pot asimila materia predată la şcoală fără ajutor nu depăşeşte 5 procente.

    Nu temele sunt problema. Ci materia. Care este înfiorător de încărcată şi îmbâcsită. Pe la Ministerul Educaţiei s-au perindat tot felul de specialişti care au făcut tot felul de propuneri, vreme de 25 de ani, fără să gândească ce impact au deciziile lor.

    Sunt necesare cel puţin două ore pe zi de lucru susţinut, acasă, pentru a ţine cât de cât pasul cu materia predată. Cu volumul URIAŞ de informaţii care este pompat în manuale. Orice pretenţie la note de 9 şi 10, al căror corespondent în clasele primare este reprezentat de calificativul FB, înseamnă mult mai multă muncă. Muncă a părinţilor, a copiilor, a meditatorilor. Sunt necesare chiar şi caietele suplimentare de lucru şi culegerile de toate felurile. Pentru că altminteri părinţii trebuie să se gândească ei să compună probleme şi exerciţii pe care să exerseze copiii.

    Nu cunosc nici măcar un singur părinte care să muncească şi să îşi poată permite să „facă teme” după ce ajunge acasă, în „crucea nopţii”. „Păi părinţii dvs. nu făceau temele cu voi?” Poate că da, poate că nu. Însă generaţiile de 30-40 de ani cu siguranţă nu se simţeau copleşite de „şcoală” de la nivelul claselor primare. Acum, în timpul semestrelor de şcoală, copiii au program contra cronometru; sau cel puţin aşa este cel al căror părinţi sunt preocupaţi de cât şi ce ştiu copiii lor; în cazul în care copilul mai are una sau două activităţi extraşcolare, programul trebuie organizat ca la armată. De aici apare şi repulsia copiilor – de vârste cât se poate de diverse. În loc să fie interesaţi de şcoală, de materii, de lecţii, se simt obosiţi, frustraţi, ajung să asocieze studiul cu un chin.

    În plus, ceea ce se întâmpla în urmă cu decenii, când părinţii lucrau până la 3 sau 4 după-amiază, este o situaţie care nu se mai regăseşte în prezent. Acum, alternativa părinţilor care lucrează până târziu este reprezentată de programele de after school (la şcoală sau în privat) sau de meditaţii. Niciunul dintre sisteme nu este perfect, iar fiecare se descurcă cum poate.

    Sistemul de învăţământ este putred până în temelii. Materiile sunt absurde. Numărul de cadre didactice este prea mic în comparaţie cu necesarul. Prea mulţi dintre cei care sunt în sistemul de învăţământ au ajuns acolo pentru că nu au avut alternativă, nu pentru că au vocaţie. Nu există fonduri, interes, strategie. (Mă amuză „ilegalitatea” fondului clasei. Păi dacă nu există creioane de colorat şi nicio jucărie la grădiniţă, iar la şcoală nu sunt capace de WC, cretă sau hârtie igienică – ce să facem? Să cerem o audienţă la primărie? Sau poate un interviu la ministru? Şi până când răspunde primăria sau ministerul, copiii noştri ce să facă? Să nu mai meargă la baie?)

    Abia ce intrasem pe o linie de bun simţ, în care directorii de şcoli nu erau numiţi pe criterii politice, ci de competenţă, că noul guvern ne-a liniştit rapid: ne întoarcem la vechile practici. Altfel spus, nu contează ce ai în cap, ci pentru cine votezi. Nu contează meritele, ci cum pui ştampila pe buletinul de vot.

  • Un învăţământ criminal: copiii sunt mai deştepţi, dar mai proşti

    Sunt 775 de milioane de analfabeţi în lume. 42% dintre elevii români de 15 ani sunt analfabeţi funcţional – deşi ştiu să scrie şi să citească, nu înţeleg sensul lucrurilor pe care le citesc. Aveţi idee cum s-a ajuns aici? Dacă gradul de inteligenţă nu înregistrează niciun regres, ci dimpotrivă, progresează de la generaţie la generaţie, ce anume este atât de greşit încât se ajunge în această situaţie?

    Nu ştiu cât de des vă puneţi această întrebare, dar pentru mine este un subiect la ordinea zilei. Copilul meu este în clasa a II-a; face matematica pe care generaţia mea a învăţat-o într-a IV-a şi gramatica pe care am făcut-o într-a V-a.

    Săptămâna trecută, a trecut de mai multe foruri propunerea înăspririi pedepselor pentru cei care agresează sau insultă un cadru didactic. De ce discutăm despre cum să creştem pedepsele aplicate părinţilor sau copiilor de la 5 ani la 6 ani şi jumătate de închisoare în cazul în care agresează un cadru profesoral? De ce nu se fac legi despre felul în care profesorii, învăţătorii şi educatorii să se simtă mândri de profesia lor, să fie o ţintă să ajungă un cadru în învăţământ? De ce nu se găsesc metode care să încânte copiii de şcoală? Vă daţi seama că elevii şi sistemul de învăţământ actual, din mediul de stat, sunt axe care se intersectează ocazional? Că privitul ţintă la tablă, cu mâinile la spate, timp de 45 sau 50 de minute, este aproape imposibil pentru copiii cu vârste cuprinse între 6 ani (când, brusc, trebuie să se „cuminţească”) şi 18 ani, să stea ţepeni în bănci, să asculte monoloage, lecţii concepute în urmă cu câteva decenii după metodele de atunci?

    Sau poate ar trebui să vorbim despre faptul că regula spune că în clase trebuie să fie maximum 24 de elevi. La „şcoala noastră” 30 este cel mai mic număr de elevi într-o clasă.

    Declaraţiile ministrului, care consideră că temele pentru acasă trebuie desfiinţate, sunt de domeniul penibilului. Nu numai că sunt necesare, dar sunt obligatorii. Cred că numărul copiilor care pot asimila materia predată la şcoală fără ajutor nu depăşeşte 5 procente.

    Nu temele sunt problema. Ci materia. Care este înfiorător de încărcată şi îmbâcsită. Pe la Ministerul Educaţiei s-au perindat tot felul de specialişti care au făcut tot felul de propuneri, vreme de 25 de ani, fără să gândească ce impact au deciziile lor.

    Sunt necesare cel puţin două ore pe zi de lucru susţinut, acasă, pentru a ţine cât de cât pasul cu materia predată. Cu volumul URIAŞ de informaţii care este pompat în manuale. Orice pretenţie la note de 9 şi 10, al căror corespondent în clasele primare este reprezentat de calificativul FB, înseamnă mult mai multă muncă. Muncă a părinţilor, a copiilor, a meditatorilor. Sunt necesare chiar şi caietele suplimentare de lucru şi culegerile de toate felurile. Pentru că altminteri părinţii trebuie să se gândească ei să compună probleme şi exerciţii pe care să exerseze copiii.

    Nu cunosc nici măcar un singur părinte care să muncească şi să îşi poată permite să „facă teme” după ce ajunge acasă, în „crucea nopţii”. „Păi părinţii dvs. nu făceau temele cu voi?” Poate că da, poate că nu. Însă generaţiile de 30-40 de ani cu siguranţă nu se simţeau copleşite de „şcoală” de la nivelul claselor primare. Acum, în timpul semestrelor de şcoală, copiii au program contra cronometru; sau cel puţin aşa este cel al căror părinţi sunt preocupaţi de cât şi ce ştiu copiii lor; în cazul în care copilul mai are una sau două activităţi extraşcolare, programul trebuie organizat ca la armată. De aici apare şi repulsia copiilor – de vârste cât se poate de diverse. În loc să fie interesaţi de şcoală, de materii, de lecţii, se simt obosiţi, frustraţi, ajung să asocieze studiul cu un chin.

    În plus, ceea ce se întâmpla în urmă cu decenii, când părinţii lucrau până la 3 sau 4 după-amiază, este o situaţie care nu se mai regăseşte în prezent. Acum, alternativa părinţilor care lucrează până târziu este reprezentată de programele de after school (la şcoală sau în privat) sau de meditaţii. Niciunul dintre sisteme nu este perfect, iar fiecare se descurcă cum poate.

    Sistemul de învăţământ este putred până în temelii. Materiile sunt absurde. Numărul de cadre didactice este prea mic în comparaţie cu necesarul. Prea mulţi dintre cei care sunt în sistemul de învăţământ au ajuns acolo pentru că nu au avut alternativă, nu pentru că au vocaţie. Nu există fonduri, interes, strategie. (Mă amuză „ilegalitatea” fondului clasei. Păi dacă nu există creioane de colorat şi nicio jucărie la grădiniţă, iar la şcoală nu sunt capace de WC, cretă sau hârtie igienică – ce să facem? Să cerem o audienţă la primărie? Sau poate un interviu la ministru? Şi până când răspunde primăria sau ministerul, copiii noştri ce să facă? Să nu mai meargă la baie?)

    Abia ce intrasem pe o linie de bun simţ, în care directorii de şcoli nu erau numiţi pe criterii politice, ci de competenţă, că noul guvern ne-a liniştit rapid: ne întoarcem la vechile practici. Altfel spus, nu contează ce ai în cap, ci pentru cine votezi. Nu contează meritele, ci cum pui ştampila pe buletinul de vot.

  • Experienţe traumatizante pentru bucureşteni la examenul de carnet

    Un examen, care teoretic şi practic (aşa cum şi e) ar trebui să fie o formalitate, s-a transformat într-un chin specific românesc cu posibile consecinţe aberante de la caz la caz. Cozile pentru înregistrarea dosarului sunt lungi şi ţin ore, apoi dacă ţi-ai făcut bine temele şi te califici în finala “pe traseu”, urmează o aşteptare ireală. În primul rând îţi alegi zona de testare, apoi ai timp să te pregăteşti câteva luni pentru examen. Adelina, proaspăt absolvent al examenului de sală, ne povesteşte experienţa ei neplăcută şi cât are de aşteptat pâna va da “traseul”.

    “După două ore de stat la coadă pentru înregistrarea dosarului, am dat vineri (7 aprilie- n.red.) examenul la sală. Am fost declarată admisă, iar la finalul probei, pe monitor apar trei opţiuni de traseu pentru programarea la proba practică. Am optat pentru zona Republica, pentru că acolo am făcut şcoala, iar cea mai apropiată dată pentru programarea la traseu a fost 20 iulie. Practic, trebuie să aştept 4 luni ca să dau examenul.

    Cu siguranţă uit aproape tot ce am învăţat până atunci, aşa că trebuie să mă duc la ore de perfecţionare. În plus, dacă nu iau traseul din prima, iar programările se vor face la interval atât de mare, există riscul să îmi expire şcoala şi să fiu nevoită să o iau de la capăt. Multă lume îmi zice că mai bine dădeam examenul în altă localitate, pentru că puteam da şi sala şi traseul în aceeaşi zi. Când mi-am luat viză pentru călătorie în SUA, iarna trecută, a durat o lună tot procesul”, spune Adelina, 28 de ani.

    Georgiana e altă bucureşteancă trecută prin chinurile unui examen auto în Capitală.„Am dat examenul la sală pe 20 martie, după ce am pierdut aproape trei ore jumătate pentru înscrierea dosarului. Am luat examenul, însă- surpriză – nu am putut să mă înscriu pentru traseu! Îmi expira cazierul până la data cea mai apropiată pentru programarea examenului– 13 iunie. Aşa că am mai pierdut o zi să îmi reînnoiesc cazierul şi să mă înscriu din nou. Sper că voi reuşi să promovez, asta după ce voi mai face încă vreo cinci, şase şedinţe suplimentare de condus – circa 480 de lei. În cel mai nefericit caz, mai am, practic, o singură şansă să mai dau examenul până la expirarea dosarului”, spune Georgiana Călin, 23 de ani.

    Cititi mai multe pe www.promotor.ro

  • Tânăra de 22 ani care ar putea fi noul Einstein: nu are cont pe reţelele de socializare şi nu a băut niciodată alcool

    Cercetarea ei analizează găurile negre, natura gravităţii şi a timpului cosmic. Se concentrează îndeosebi asupra studiului gravităţii cuantice, prin care încearcă să explice fenomenul gravitaţiei în contextul mecanicii cuantice. Descoperirile din acest domeniu ar putea să schimbe dramatic înţelegerea noastră în ceea ce priveşte modul în care funcţionează universul.

    Ea a atras şi atenţia unor cercetătorii ai NASA; de asemenea, Jeff Bezos, fondatorul Amazon.com şi dezvoltatorul Blue Origin i-a promis un loc de muncă pentru atunci când va fi pregătită. Tânăra a copilărit în suburbiile oraşului Chicago; nu foloseşte reţelele sociale precum Facebook, LinkedIn sau Instagram; nu are nici măcar un smartphone. Totuşi, câteodată scrie pe blogul Physics Girl, unde are o listă lungă de realizări şi aptitudini; printre acestea se află ”observarea eleganţei din interiorul haosului”.

    Paterski declară că a fost întotdeauna atrasă de provocări: ”Anii în care mi-am împins limitele la maximum m-au condus spre fizică”, spune ea. Tânăra caracterizează fizica drept ”elegantă” şi, în acelaşi timp, ”plină de utilitate”. În interviul publicat de ozy.com, spune că are câţiva prieteni apropiaţi dar nu a avut niciodată un prieten, nu a băut niciodată alcool şi nu a fumat.

    ”Prefer să fiu mereu concentrată şi sper să fiu cunoscută pentru ceea ce fac şi nu pentru ceea ce nu fac.”