Suprafaţa cultivată cu cereale pentru boabe – grâu, porumb, orz, orzoaică şi ovăz – a crescut de la 5,04 milioae hactare în 2010 la 5,24 milioane hectare. Producţia de grâu a însumat 7,1 milioant tone, de la 5,81 milioane tone în 2010, obţinută de pe o suprafaţă de 1,92 milioane ha, mai mică decât cea din anul trecedent, de 2,16 milioane ha. România s-a situat astfel pe locul cinci în UE, atât din punct de vedere al suprafeţei cultivate, cât şi al productiei obţinute la grâu, şi pe locul nouă din punct de vedere al randamentului.
Blog
-
Dumitru Costin: România este singura ţară cu un sfert dintre angajaţi remuneraţi cu salariul minim
Liderul Blocului Naţional Sindical (BNS) a spus că actualul Cod al muncii, intrat în vigoare în 2011, a devenit principalul instrument care a generat numai în ultimul an un plus de 200.000 de locuri de muncă remunerate cu salariul minim pe economie. “Aproape un sfert din piaţa muncii este angajată pe salariul minim. România este singura ţară cu un asemenea procent de angajaţi cu salarii minime, restul ţărilor având procente cuprinse între 8 şi 10%”, a declarat Costin, la un seminar privind legislaţia muncii. Preşedintele BNS a precizat că o astfel de situaţie nu poate duce decât la concluzii neplăcute pentru viitorul României, explicând că în aceste condiţii nu poate fi ţinut în echilibru sistemul de pensii sau cel de sănătate şi nici fondul public de şomaj.
-
Ce propun Microsoft şi Google pentru a face internetul mai rapid
Principalul punct de interes al ambelor companii la conferinţa Internet Engineering Task Force l-a reprezentat protocolul HTTP, inventat de Tim Berner- Lee, protocol care este responsabil de modul în care serverele şi browserele răspund la anumite comenzi.
Punctual, Google a venit cu patru posibile îmbunătăţiri care ar putea fi aduse protocolului, pentru a creşte viteza paginilor WEB: capacitatea de a emite mai multe cereri simultan; capacitatea de a prioritiza cererile; capacitatea de a comprima anteturi pentru a reduce impactul informaţiilor redundante şi, în fine, capacitatea de a furniza date de la serverele dedicate către clienţi, fără cereri specifice, scriu jurnaliştii britanici.
Cititi mai multe pe www.gandul.ro
-
Măsuri pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă la Foxconn, unde se asamblează iPhone-uri şi iPad-uri
Foxconn Technology Group, subsidiară a Hon Hai Precision Industry, asamblează produse Apple în numeroase fabrici din China, fiind de departe principalul contractor al companiei americane.
În urma vizitei în China a directorului general al Apple, Tim Cook, Foxconn a promis că va angaja zeci de mii de persoane pentru a reduce orele de lucru, va elimina practica orelor suplimentare care nu se încadrează în limitele impuse de lege, va creşte salariile, va îmbunătăţi procedurile de siguranţă şi va moderniza locuinţele şi alte facilităţi puse la dispoziţia angajaţilor în campusurile din apropierea fabricilor.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
OTV a intrat în faliment
Societatea Ocram Televiziune SRL deţine licenţa audiovizuală a televiziunii OTV. Acţionarii Ocram Televiziune SRL sunt: Dan Diaconescu – asociat principal (80,1%) şi GMG Media Box SA (19,9%). Acţionarii GMG Media Box SA sunt: PSV Company SA – 99,996%, Enache Sorin şi Druică Constantin – cu câte 0,002%. Acţionarii PSV Company SA sunt: Elbahold Limited (Cipru) – 54,422728%, Asociaţia salariaţilor din SNP Petrom SA (25 asociaţi) – 25%, PSV Company SA – 10,010714% şi acţionari persoane fizice (8577) – 10,566558%. Acţionar unic al Elbahold Limited (Cipru) este Berhill Limited (Cipru), al cărei acţionar unic este Luca Liviu.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Parlamentul European cere aplicarea liberei circulaţii pentru lucrătorii români şi bulgari
Statele membre ale UE şi Comisia Europeană trebuie să facă mai mult pentru a asigura implementarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor europeni, potrivit rezoluţiei. Acestea includ dreptul de a-şi alege reşedinţa în alt stat membru, dreptul de fi ales si de a vota în alegerile pentru Parlamentul European şi în alegerile locale, tratament egal şi dreptul de a adresa petiţii Parlamentului European. Rezoluţia subliniază problemele care persistă în domenii cum ar fi libera circulaţie a tuturor cetăţenilor Uniunii Europene, recunoaşterea calificărilor profesionale în toate statele UE, accesul liber la informaţie, non-discriminarea, drepturi electorale şi libera circulaţie a documentelor privind statutul civil.
-
Economia subterană din Italia este egală cu PIB-ul însumat al României, Finlandei, Portugaliei şi Ungariei
“În Italia, economia subterană este suma PIB-urilor Finlandei, Portugaliei, României şi Ungariei”, potrivit institutului italian Eurispes. În 2010, economia ilegală din Italia a totalizat circa 529 miliarde de euro. Potrivit Eurispes, cifrele sunt calculate pe baza datelor furnizate de garda financiară din Italia. Italia a recuperat anul trecut 12,7 miliarde de euro de la evazioniştii fiscali, cu 15,5% mai mult faţă de anul anterior, au anunţat autorităţile de la Roma.
-
Cum se luptă publicitarii pentru clienţi
“Criza a crescut ponderea abordărilor raportate exclusiv la costuri, iar acum vedem tot mai des competiţie dusă prin preţ şi jocuri murdare”, spune Raluca Negoiţă, group marketing director la Lowe & Partners, cea care se ocupă, în acelaşi timp, şi de coordonarea unei divizii nou formate în grup, care are ca obiectiv principal identificarea şi atragerea noilor clienţi.
Este o sarcină mai complicată decât oricând pentru că doar competenţele sau experienţa nu mai sunt suficiente pentru cei care ştiu foarte bine că loc de negociere este din plin şi că, la orice colţ, mai devreme sau mai târziu, va apărea un alt furnizor care să ofere un preţ şi mai mic. Şi pe care să-l contracandideze printr-un preţ şi mai mic sau prin servicii suplimentare, oferite la acelaşi preţ. “Până la venirea crizei, funcţia de new business nu era o funcţie propriu-zisă, pentru că lupta pentru câştigarea clienţilor nu era atât de dură ca acum. Din păcate, lucrurile s-au schimbat, în condiţiile în care toată degringolada din economie s-a transformat într-o degringoladă şi în piaţa de publicitate”, precizează Negoiţă.
Strategia noii celule este ca la fiecare început de an să identifice sectoarele pe care nu au acoperire, să facă un raport asupra principalilor jucători din domeniu, după care începe “curtarea”. Mulţi au deja contracte cu agenţii de comunicare şi, de obicei, aceştia sunt şi cei mai dezirabili şi greu de obţinut clienţi. Tocmai de aceea, abordarea lor trebuie să conţină o serie de date care să le arate clienţilor că piaţa în care activează nu le este străină publicitarilor. În spatele acestor date se ascunde însă multă muncă. “Înainte de a merge la un client pregătim o serie de informaţii despre piaţă, despre publicurile pe care le are. Este un mod de a le atrage atenţia şi de a-i impresiona, însă dacă acest demers nu se concretizează într-un contract semnat, atunci toată munca a fost în zadar”, spune Negoiţă.
Este un risc pe care trebuie să şi-l asume pentru că, altfel, şansele de a câştiga un nou client scad dramatic. Sunt vremuri când piaţa nu mai bate la uşile furnizorilor, ci aceştia trebuie să iasă în piaţă şi să caute new business.Negocierile pot avea o durată usturătoare pentru agenţie, care are de aşteptat în unele cazuri şi câţiva ani până când bate palma cu clientul respectiv. Dacă au noroc şi totul merge ca pe roate, atunci contractul poate fi semnat şi în trei luni. Cel mai greu se câştigă conturi pentru servicii de creaţie şi media buying, în timp ce pentru PR, comunicare pe mobil sau digitală companiile schimbă mai uşor agenţiile cu care lucrează.
Licitaţii oficiale, adică pitch-uri, nu sunt mai multe decât în trecut, dar sunt mult mai dure, din punctul de vedere al strategiilor cu care vin “înarmaţi” participanţii. În principiu este vorba despre preţurile de dumping pe care le oferă unele agenţii. “Au fost situaţii în care am pierdut clienţi din cauza acestor preţuri mult prea mici. Şi noi am oferit mereu preţuri suficient de mici încât să putem câştiga, dar nu am putut scădea atât de mult încât să nu mai avem profit”, explică Raluca Negoiţă.
O altă strategie extrem de des întâlnită acum este şi furtul de clienţi. Se ştie că în industria comunicării antipatiile au fost dintotdeauna direct exprimate, iar relaţiile amicale au fost mai degrabă conjuncturale, însă acum ofensiva este mai acută decât oricând. Agenţiile “atentează” la clienţii altor colegi de breaslă şi le propun marea cu sarea doar pentru a-i câştiga. Cele mai urmărite sunt companiile care activează în sectorul financiar, în telecom sau în industria bunurilor de larg consum. Acestea sunt însă şi cele mai riguroase atunci când vine vorba de semnarea unui contract, iar uneori libertatea lor de mişcare este limitată, întrucât trebuie să se alinieze la un anumit grup de comunicare, acelaşi cu care lucrează firma mamă şi toate celelalte sucursale din lume. Pe de altă parte, agenţiile trebuie să menţină şi o strategie defensivă prin care să se ferească de pierderea unor clienţi actuali în favoarea altor furnizori de servicii de comunicare.
O nişă foarte bună de potenţiali clienţi este reprezentată acum de antreprenorii locali, cu afaceri mici şi medii, care caută vizibilitate şi care au, în acelaşi timp, şi libertatea de a-şi construi propriile bugete, pe care să le direcţioneze după bunul-plac. “Sunt multe branduri de acest gen care au un potenţial uriaş şi care, dacă vor începe să comunice, vor deveni competitori foarte serioşi pentru jucătorii multinaţionali”, spune Negoiţă. Axarea pe această categorie de clienţi a fost destul de evidentă în ultimii trei ani, de când au început să comunice nume care până atunci stătuseră într-un con de umbră.
Altfel, managerul de la Lowe stă cu ochii pe tot ce se întâmplă în industria bunurilor de larg consum, a serviciilor medicale sau electrocasnicelor, acestea fiind domeniile în care grupul nu are gradul optim de acoperire. Pe de altă parte, aceasta este oricum o perioadă aglomerată, în condiţiile în care se pregătesc lansările campaniilor de vară, iar clienţii trebuie să comunice intens pentru produsele de sezon pe care le au în portofoliu. Din acest punct de vedere, se anunţă o perioadă în care nu vor avea loc mutări importante de conturi de la o agenţie la alta. Deocamdată lucrurile sunt destul de inflexibile la acest capitol, însă imediat ce va veni toamna vor începe iar curtările de clienţi, cu aceleaşi “arme murdare” pe care le invoca Negoiţă la început pentru că, în ciuda aerului boem în aparenţă, industria comunicării este una extrem de dură.
-
Parlamentul European îndeamnă statele UE care nu au recunoscut Kosovo, inclusiv România, să ia decizia recunoaşterii
În altă ordine de idei, Parlamentul UE a salutat decizia Consiliului European de a acorda Serbiei statutul de candidat pentru integrarea europeană. PE îşi exprimă însă preocuparea în legătură cu discriminarea grupurilor minoritare din Serbia, îndemnând Guvernul de la Belgrad să asigure respectarea drepturilor fundamentale. În privinţa statului Muntenegru, PE a luat notă de progresele înregistrate de Guvernul muntenegrean, salutând decizia de începere a negocierilor de aderare în iunie.
-
Isărescu: Faptul că se câştigă în instanţă procese cu băncile este o problemă a instanţelor, nu a BNR
“Am făcut destul de multe, inclusiv în trecut, şi am avertizat asupra importanţei educaţiei financiare. Fiind contracte, poartă semnătura nu numai a creditorului, dar şi a debitorului. Faptul că se câştigă în instanţă este o problemă a sistemului de justiţie, o problemă a instanţelor, nu a BNR. În alte cazuri, procesele au fost pierdute”, a spus Isărescu, întrebat dacă banca centrală poate interveni în vreun fel având în vedere că tot mai mulţi clienţi câştigă procese în instanţă privind contractele de creditare. Isărescu a spus că aspectele sunt mult mai complicate decât la prima vedere, iar BNR chiar a programat peste două săptămâni un seminar pe această temă.