În anul anterior, numărul gospodăriilor cu active nete mai mari de un milion de dolari era cu aproximativ 600.000 mai mic.
În 2013, numărul de milionari a depăşit pentru prima dată maximul perioadei de dinaintea recesiunii, de 9,2 milioane, înregistrat în 2007, arată studiul.
Criza financiară şi colapsul burselor a cauzat declinul puternic al numărului de milionari, la 6,7 milioane în 2008.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Potrivit sursei citate 22% dintre românii cu vârstă peste 18 ani nu au fost în vacanţă anul trecut.
“Anul acesta, numărul acestora se va dubla, întrucât jumătate dintre români declară că nu au în acest moment planuri de vacanţă pentru 2014. Cea mai populară destinaţie turistică a fost anul trecut România, fiind aleasă de aproape jumătate dintre români. La distanţă mare faţă de România, în topul ţărilor vizitate s-au situat Italia (13%), Ungaria (12%) şi Bulgaria (12%). Alte ţări în care românii au ales să-şi petreacă vacanţele anul trecut au fost Grecia, Germania, Austria, Turcia şi Spania”, se arată într-un comunicat al Mercury Research.
Astfel, doar jumătate dintre români intenţionează să meargă în vacanţă în acest an, iar o treime îşi planifică următoarea vacanţă abia pentru 2015.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
LAVINIA RAŞCA
(ESTE MEMBRU FONDATOR AL ASEBUSS ŞI DIRECTORUL GENERAL AL EXEC-EDU)
La fel am auzit şi de la mulţi antreprenori sau potenţiali antreprenori cu care am discutat de-a lungul anilor. Ei consideră că lipsa banilor este principala barieră în demararea sau dezvoltarea afacerii.
Este adevărat, prin definiţie, toţi antreprenorii ar avea mereu nevoie de mai multe resurse decât cele pe care le controlează. Atunci se pune întrebarea: de ce unii dintre antreprenori reuşesc, iar alţii nu? Scepticii se vor gândi imediat la scandalurile de corupţie prezente în media, legate de IMM-uri care obţin contracte prin şpagă şi nu respectă legea. Eu cunosc însă multe exemple de reuşită antreprenorială reală, obţinută cu trudă şi cu emoţii, corectitudine şi competitivitate, despre care nu prea se vorbeşte.
Dacă antreprenorii se plâng de lipsa de finanţare, există şi reversul medaliei. Când îi asculţi pe cei care caută IMM-uri în care să investească, persoane private cu bani sau reprezentanţi ai unor fonduri de capital de risc, ei spun că în România găsesc greu afaceri care îndeplinesc criteriile care să-i determine să-şi asume riscul. Barometrul EY confirmă acest lucru: în 2012 a avut loc o singură investiţie de tip capital de risc, de aproximativ 3 milioane de euro, în domeniul telecomunicaţiilor.
Scepticii se vor gândi imediat la fiscalitatea împovărătoare, la legislaţia neclară, la climatul politic instabil. De acord, sunt factori macro nefavorabili, dar nu sunt singurii. E bine de precizat aici că, în toată lumea şi în Europa mai mult ca în SUA, este dificilă finanţarea afacerilor aflate în faza de proiect sau în perioada timpurie de existenţă, pentru că riscurile sunt extrem de mari. Mai ales atunci când antreprenorul este la prima încercare.
ANTREPRENORUL TREBUIE SĂ INVESTEASCĂ PRIMUL ÎN AFACEREA SA, DOVEDIND ASTFEL CĂ ARE ÎNCREDERE ÎN EA ŞI CĂ ÎI ESTE DEDICAT. Poate să-şi folosească economiile sau să ia credite bancare în nume personal, garantând cu bunurile proprii.
Rudele, prietenii şi cunoştinţele care au bani şi încredere în antreprenor şi în planul lui de afaceri pot fi o sursă de capital. Ei pun în joc sume mici şi cer mereu detalii despre starea banilor lor, ceea ce consumă timp. În caz de eşec, antreprenorul se află în situaţia dificilă de a da explicaţii în faţa unor apropiaţi. Uneori se distrug relaţii personale îndelungate.
Nu trebuie neglijate metode de finanţare internă precum: credite furnizor, perioade de recuperare a creanţelor mai mici decât cele de plată a datoriilor, reducerea capitalului de lucru, vânzarea activelor. Punctual, pot exista programe naţionale sau internaţionale care sprijină într-un fel sau altul demararea afacerilor, deci e necesară permanenta informare.
“Dacă sfârşitul anului a venit cu semne bune pentru majoritatea ţărilor europene (în cazul aşteptărilor privind starea economiei – n.r.), România cunoaşte un uşor regres faţă de trimestrul al treilea din 2013, de la -12, la -14 puncte”, se arată în studiul Climatul de consum în Europa, efectuat în 14 ţări europene de GfK.
Având în vedere redresarea treptată înregistrată în UE, speranţa consumatorilor români de a avea mai mulţi bani pentru cumpărături majore în lunile care urmează este şi ea în creştere. Cu toate că indicatorul dorinţei de cumpărare rămâne în mod clar negativ, la -12,1 puncte, spre sfârşitul anului se înregistra o tendinţă clar ascendentă.
“În ciuda creşterii continue din ultimii câţiva ani, România rămâne una dintre cele mai sărace naţiuni din Europa, cu toate că nivelul începe să crească treptat. Acest lucru reiese, de exemplu, şi din datele privind puterea de cumpărare. Potrivit GfK, în 2013, puterea de cumpărare per capita era în medie de 3.491 euro. Această cifră reprezintă numai 27,1 procente din media europeană”, potrivit GfK.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Cel mai recent studiu al companiei de consultanţă imobiliară arată că nivelul chiriilor în zona de business a Bucureştiului (respectiv Piaţa Victoriei) se situează în medie la 19 euro pe metri pătrat pe lună, iar costul total de ocupare, care include şi cheltuielile cu întreţinerea, se ridică la 339 euro/mp/an, respectiv 28,25 euro/mp/lună.
Birourile din Bucureşti sunt mai scumpe decât cele din Praga (318 euro/mp/an), Lisabona (298 euro/mp/an) sau Bratislava (257 euro/mp/an).
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Raportul „Riscuri globale în 2014„, elaborat anual de Forumul Economic Mondial, arată că principalele lucruri de care se teme omenirea în acest an sunt crizele fiscale în economiile-cheie, crize ale surselor de apă, şomajul şi undereploymentul (angajaţii care lucrează într-o funcţie pentru care sunt supracalificaţi).
În 2011, 13% din populaţia ocupată din România era supracalificată pentru jobul pe care îl avea, în timp ce în Luxemburg, Slovenia sau Portugalia ponderea varia între 4% şi 12%. România stătea însă mai bine la acest capitol decât Marea Britanie, Spania sau Cipru, unde ponderea angajaţilor supracalificaţi varia între 24% şi 36%.
Anual, peste 130.000 de tineri ies de pe băncile facultăţilor, dar o mare parte dintre aceştia devin operatori de call center sau ospătari, sar dintr-un internship în altul în speranţa că se vor angaja undeva, iar în cel mai rău caz ajung casieri la hipermarket. Criza a creat un nou profil al candidatului tânăr dornic să se angajeze: are studii superioare, este dispus să lucreze pe un post subcalificat şi pe un salariu apropiat de cel minim pe economie.
„Cu toate că am o diplomă de licenţă în jurnalism, am acceptat acest job pentru că m-a încântat ideea de a vorbi în limba franceză cu vorbitori nativi. Recunosc că şi salariul a fost atractiv. Ştiam că un loc de muncă în media româneşti abia mi-ar fi permis să-mi plătesc chiria„, spune Mădalina Ion, o tânără de 22 de ani din Buzău, absolventă a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universităţii din Bucureşti şi, în prezent, masterandă în comunicare şi relaţii publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative.
Mădălina Ion este unul dintre cei peste 30.000 de angajaţi care lucrează în industria de call center din România şi care, pentru salarii de 500 de euro în cazul celor care ştiu limba franceză sau engleză şi venituri chiar şi de circa 1.000 de euro net pentru limbi exotice cum sunt olandeza sau norvegiana, acceptă să stea într-un scaun şi să răspundă de dimineaţa până seara la solicitări ale clienţilor din întreaga lume.
Pentru piaţa locală deja nu mai este un secret – call center-ul a devenit primul loc de muncă al studentului sau absolventului român care vrea să devină independent din punct de vedere financiar, să capete experienţa în câmpul muncii pe care i-o cer angajatorii din domeniul în care ar vrea să se specializeze sau refugiul fie al „repatriaţilor„, fie al celor care nu îşi găsesc job ca translatori sau profesori de limbi străine. În cadrul Computer Generated Solutions (CGS), cel mai mare call center din România, 75% din cei aproape 3.000 de angajaţi au sub 25 de ani, iar circa 95% dintre ei sunt absolvenţi de studii superioare sau studenţi.
Problema supracalificării sau a fenomenului de „underemployment„ a devenit globală în contextul crizei, când majoritatea sectoarelor de activitate au fost nevoite să facă restructurări, candidaţii ideali fiind, de cele mai multe ori, cei abia intraţi în companie, respectiv studenţii sau absolvenţii. Prin urmare, puţinele oferte de angajare care nu necesitau alte calificări sau specializări au rămas cele din comerţ (posturi de casier, spre exemplu), din turism (ospătari sau barmani, pentru care salariul este de circa 1.500 de lei net pe lună, dar câştigurile pot fi majorate şi cu 50% numai din bacşiş) sau servicii. Pentru mulţi tineri însă, şansa de a avea un loc de muncă a însemnat şi semnarea unui contract cu un angajator străin (de cele mai multe ori pentru posturi pe care cetăţenii ţărilor în care au plecat nu le-au vrut, dar mai bine plătite ca un job ce necesită studii superioare în România).
Statisticile arată că tinerii cu vârste de până în 24 de ani au cea mai mică pondere (2,9%) în numărul total de angajaţi de la nivelul economiei locale, pe când angajaţii cu vârste cuprinse între 35 şi 44 de ani reprezintă cea mai mare parte (13,7%) a populaţiei ocupate, potrivit datelor aferente anului 2012 de la Institutul Naţional de Statistică (INS).
Organizaţia World Vision a prezentat, marţi, un program de cercetare privind nevoie de programe de tip “Şcoală după şcoală”, realizat în 11 judeţe din ţară, pe un eşantion de 830 de părinţi.
Potrivit cercetării, venitul mediu lunar al familiei are valori până la 2.250 lei/ pe lună în cazul a 78,8 la sută dintre persoanele investigate, iar 31,8 la sută dintre acestea au venituri sub 750 lei/lună/familie.
Situaţia diferă, la acest capitol, de la un judeţ la altul. Astfel, peste 50 la sută din persoanele investigate în judeţele Dolj şi Vaslui au declarat că au un venit mediu lunar pe familie de sub 750 lei. În acelaşi timp, aproape trei sferturi dintre respondenţii din judeţele Constanţa, Vaslui şi Vâlcea şi 94 la sută din Dolj declară venituri sub 1.500 lei/lună/familie.
Doar în judeţele Bistriţa şi Hunedoara, 24,5 la sută, respectiv 36 la sută dintre respondenţi au declarat venituri de peste 3.000 lei/lună/familie.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Un raport GIGAOM prezentat la Bruxelles arată că dezvoltatorii de aplicaţii din America de Nord şi Europa au o pondere egală(42%) în veniturile generate la nivelul pieţelor din Uniunea Europeană şi Statele Unite, relatează Businessrevieweurope.com.
În acest moment, industria susţine un milion de dezvoltatori şi încă 800.000 de persoane ce se ocupă cu marketing sau vânzări. Până în 2018, însă, numerele ar putea creşte la 2.7 milioane, respectiv 2.1 milioane. Cumpărătorii şi publicitatea în aplicaţii au adus 6.1 miliarde euro, sumă ce ar trebui să ajungă la aproape 19 miliarde în următorii cinci ani.
Studiul a arătat, printre altele, că primele 28 de companii din Uniunea Europeană au creat 40% din aplicaţiile prezente pe pieţele din Europa şi Statele Unite. Pe de altă parte, una din principalele griji ale dezvoltatorilor europeni este ritmul de implementare a tehnologiei 4G, necesară pentru o mai bună conectivitate şi rulare a aplicaţiilor.
Textele academice mi-au furnizat, în timp, informaţii, idei, moduri de abordare a unor situaţii şi fundamente pentru texte şi pentru situaţii de lucru. Un text academic furnizează substanţă şi tărie unei analize realizate de o companie sau de o bancă şi poate influenţa percepţii şi decizii. Şi să nu vă închipuiţi nici măcar o secundă că profesorii universitari sau economiştii care scriu studii academice sunt nişte scorţoşi bătuţi în cap; au de cele mai multe ori abordări „outside the box„, ba unele m-au făcut să mă minunez sincer.
Dau exemplu un studiu apărut în iulie 2011 la Centrul de Studii Economice al Universităţii din Helsinki, care analizează legătura dintre evoluţia PIB şi anumite dimensiuni masculine; pentru că presimt că o să vă scărpinaţi uşor în creştet, citez un scurt paragraf, lămuritor altfel: „This paper explores the link between economic development and penile length between 1960 and 1985. It estimates an augmented Solow model utilizing the Mankiw-Romer-Weil 121 country dataset. The size of male organ is found to have an inverse U-shaped relationship with the level of GDP in 1985. It can alone explain over 15% of the variation in GDP. The GDP maximizing size is around 13.5 centimetres, and a collapse in economic development is identified as the size of male organ exceeds 16 centimetres„.
Alta este însă ideea la care vreau să ajung. Acest text nu este ilustrat cu un tablou, ci cu o hartă a lumii care arată modul în care economiile lumii au făcut obiectul unor studii economice; au fost luate în calcul 76.046 de articole şi studii economice, publicate între 1985 şi 2004. Ţările verzi sunt cel mai des analizate, cele galbene sunt în zona medie, iar cele portocalii şi roşii sunt cel mai slab prezentate. SUA este terra mirabilis a economiştilor, cu aproape jumătate din studii dedicate, iar Europa pe locul doi, la jumătatea americanilor.
Autorii studiului, cercetători la Banca Mondială, au descoperit o legătură directă între evoluţia PIB şi interesul cercetătorilor. România pare a se situa într-un soi de con de umbră, dar sunt ceva explicaţii: mă gândesc că perioada analizată a prins şi câţiva ani de comunism, dar şi perioada cea mai neagră a evoluţiei economice a ţării din perioada de după revoluţie. Aceasta este şi explicaţia pentru poziţionarea mai bună a Poloniei şi a Ungariei. Un mister – de ce Bulgaria stă mai bine la acest capitol?
Pe de altă parte, cred că trebuie introdusă în ecuaţie o variabilă care se schimbă tare greu, într-o perioadă îndelungată de timp – este ceea ce se cheamă percepţia celorlalţi. Fie ei şi oameni de ştiinţă sau economişti. Şi o să mă folosesc de un alt studiu, pe care l-am mai citat şi care se cheamă „Despre a fi sănătos în locuri nebune„. A fost realizat de profesorul David Rosehan de la Universitatea Stanford. Rosehan şi şapte colaboratori ai săi s-au prezentat la camerele de gardă ale unor spitale, în faţa unor medici diferiţi, invocând faptul că aud voci sau zgomote, fără alte simptome.
Au fost internaţi, iar scopul studiului era acela de a determina în câte cazuri şi în cât timp vor fi eliberaţi cei opt dacă se vor comporta normal, decent şi plăcut în spital. Răspunsul este simplu – niciodată. Dacă eşti la spitalul de nebuni, trebuie să fii nebun, aceasta a fost logica de fier cu care s-au luptat cei opt intraţi în sistem şi care au fost eliberaţi după multe săptămâni de demersuri din partea colegilor sau avocaţilor. Oricum, diagnosticul pe fişe a fost „schizofrenie în remisie„, medicii nefiind pe deplin convinşi că nebunia nu va apărea din nou. Spitalul, pijamaua şi halatul i-au făcut pe cei opt nebuni cu acte în regulă, la fel cum sistemul românesc, fie el comunist sau capitalist, ne-a marcat.
Uite o idee interesantă de studiu: cum scapi de o etichetă pe care ai purtat-o vreme de 20 de ani?
Acolo a obţinut diploma de inginer şi a început activitatea în domeniul producţiei de fontă. Imediat după Primul Război Mondial, la data de 3 august 1921, a înfiinţat la periferia Bucureştiului un atelier de fabricare de material rulant şi pentru reparat locomotive şi vagoane. În 1923, a început construcţia din temelii a unei uzine lângă Halta Titan, iar câţiva ani mai târziu, a încheiat un contract cu societatea Căilor Ferate Române pentru fabricarea unor locomotive de concepţie românească. Pentru obţinerea contractului s-a dovedit utilă o lege publicată în 1927, prin care se încuraja dezvoltarea industriei naţionale. În 1928, pe porţile fabricii a ieşit prima locomotivă cu abur care purta numele constructorului român.
Cel mai mare nivel al producţiei a fost realizat în 1935, când s-au fabricat 93 de locomotive, iar începând cu 1939, uzinele Malaxa au fost în măsură să construiască toate categoriile şi tipurile de locomotive. În paralel cu producţia de locomotive, Nicolae Malaxa a construit fabrica de ţevi din oţel fără sudură, aplicând pentru prima dată pe continent un procedeu american de laminare. În 1937-1938, în incinta fabricii de material rulant, industriaşul a construit fabrica de muniţii de artilerie şi armament. Nicolae Malaxa a fost un precursor al vremurilor sale, asigurându-le muncitorilor salarii printre cele mai bune din România, asistenţă socială şi medicală, echipamente de lucru şi masă la cantină. În 1945, a construit şi primul prototip al unui automobil marca Malaxa, a cărui evoluţie a fost întreruptă de regimul comunist. La sfârşitul anilor ’30, din concernul Malaxa făceau parte şi uzinele Faur, Republica, Tohan Zărneşti şi Magazinele Unite de Fierărie din Galaţi.
Gloria lui Malaxa nu este lipsită însă de controverse: istoricii susţin că s-a îmbogăţit datorită sprijinului acordat de guvern sub formă de credite şi comenzi de stat. Guvernul îi oferea capitalul, iar apoi cumpăra producţia solicitată, fiind ani în care 98% din producţie era livrată către stat, iar profiturile atingeau rate cuprinse între 300 şi 1.000%. Au existat zvonuri care spuneau că afacerea era puternic sprijinită de regele Carol al II-lea, către care s-ar fi întors o parte din profituri. După naţionalizare, regimul comunist l-a tolerat pe Malaxa, el devenind salariatul propriei uzine, unde a lucrat ca inginer până în 1948. În acest an, a plecat cu o delegaţie comercială la Vie-na şi nu s-a mai întors în ţară. A plecat apoi în SUA, unde a cerut cetăţenie, care nu i-a fost acordată din cauza renumelui că livrase material de război Germaniei şi îi finanţase pe legionari. Nicolae Malaxa a trăit astfel cu resursele băneşti pe care le avea în bănci până în 1965, când a murit în New Jersey.