Tag: antreprenori

  • Elon Musk a dezvăluit secretul succesului său. Ce sfat are pentru tinerii antreprenori

    „Oamenii greşesc când cred că tehnologia avansează de la sine. Avansează doar atunci când oamenii muncesc din greu pentru a o îmbunătăţi. Fără muncă, doar se degradează, cred,” a spus Musk citat de inc.com. “Uitaţi-vă la civilaţii precum Egiptul, au creat piramidele apoi au uitat cum să facă asta. Uitaţi-vă la romani, au construit apeducte incredibile apoi au uitat să facă asta”
     
    Dacă ar fi să rezumăm ce vrea Musk să zică ar suna cam aşa: dacă nu progresezi, regresezi, aşa că trebuie să mergi înainte.
     
    Este un sfat grozav deoarece este valabil pe mai multe planuri, indiferent de obiectivele personale. Cheia succesului în orice domeniu este să mergi înainte, să nu renunţi şi, astfel, să evoluezi.
     
    Pentru a menţine o asemenea mentalitate trebuie:
     
    – să rezişti să te concentrezi pe greşeli. În schimb, identifică lecţia pe care ai învăţat-o din această greşeală apoi mergi înainte.
    – stabileşte obiective care să te provoace, dar în acelaşi timp să fie realizabile
    – aspiră către o atitudine de învăţare continuă
    – nu renunţa. Niciodată.
     
    În obţinerea succesului, nu există scurtături. Adevăratul succes se clădeşte prin muncă şi rezistenţă. Pentru că dacă nu înaintezi, atunci te îndrepţi către o direcţie greşită.
     

    Citiţi aici povestea impresionantă a lui Elon Musk

     
  • De la traficant de droguri la antreprenor de succes: povestea uimitoare a tânărului care a gândit un business de succes în puşcărie

    Ralphy Dominguez câştiga mai mult de 1 milion de dolari pe an în perioada în care conducea una dintre cele mai puternice operaţiuni ilegale cu droguri din New England. După ce a fost prins şi a petrecut câţiva ani în închisoare, s-a reinventat şi a devenit un antreprenor legitim. El conduce acum producătorul neworkez de accesorii din piele Pen&Pistol, potrivit unui articol pulicat de entrepreneur.com.

    Dominguez a făcut un curs de pielărie în perioada în care se afla în spatele gratiilor. A găsit acest meşteşug drept terapeutic, astfel că a decis să folosească ce a învăţat şi după eliberarea sa.

    Organizaţia Refoundry din Brooklyn, axată pe ajutarea foştilor condamnaţi, l-a ajutat şi pe el să îşi pornească propria afacere învăţându-l să folosească în atelierul său materiale care urmau să fie aruncate, în realizarea obiectelor sale de design.

    Compania lui Dominguez foloseşte şi în prezent astfel de materiale – fie că vorbim de pielea de la canapelele sau genţile vechi, precum şi resturile de piele de la producători care ar arunca aceste materiale. Accesoriile realizate de fostul puşcăriaş se vând pe site-ul Pen & Pistol cu preţuri cuprinse între 30 şi 75 de dolari.

    Dominguez îşi vinde însă obiectele şi în pieţe din New York, dar şi în Lazaro SoHo, un butic de lux din Manhattan.

  • A condus companii de top din România, iar acum îşi lansează o şcoala de business. “Programele nu sunt construite pe teorie, ci pe zeci de studii de caz din mandatele mele de CEO”

    Business Mentoring House este şcoala de business în care singurul material didactic este afacerea proprie şi în care antrepreneorii şi managerii, beneficiind de mentorat privat, individualizat, pot aplica imediat în propriul business bune practici şi instrumente de business profesioniste. Lansarea acestei şcoli răspunde necesităţilor pieţei, identificate şi studiate de Aliz Kosza prin proiectele de mentorat de business şi prin cercetare calitativă de piaţă. Ambele confirmă că oamenii de business care doresc transformare sunt sătui de teorie. 

    „Şcoala mea nu e o şcoală propriu-zisă”, spune Aliz Kosza. „Noi nu producem diplome pe bandă, ci facem transfer de know-how. Programele nu sunt construite pe teorie, ci pe zeci de studii de caz din mandatele mele de CEO şi inspirate din cele peste 30 de proiecte de mentorat derulate în toată ţara, pe modele de business care s-au dovedit de succes în România. Totul este experienţă, iar participanţii vor lucra pe cazul concret al propriului business. Pe lângă multă practică, vor fi şedinţe individuale de lucru cu mentori şi  tutori, experţi în business care vor oferi asistenţă concretă pe proiectul propriu al fiecărui participant”, declară Aliz Kosza.

    Business Mentoring House  este un proiect adresat antreprenorilor, proprietarilor de afaceri sau directorilor generali ori managerilor de top care au nevoie de soluţii reale pentru creşterea afacerii lor. Implică module de lucru pe studii de caz concrete, prezentare de instrumente de analiză şi decizie strategice şi lucru individual cu fiecare dintre participanţi. Cel puţin 50% din program este personalizat şi este stabilit cu fiecare participant, în urma unei discuţii preliminare.

    „Managementul este o profesie şi, ca în orice profesie, anumite lucruri se pot învăţa în teorie, însă altele nu se pot înţelege decât pe viu, prin exemple concrete şi cu susţinere personalizată. De aceea, le oferim participanţilor ore individualizate de mentorat de business”, mai spune Aliz Kosza.

    În fiecare program al Business Mentoring House se lucrează, pe teme ce se concentrează susţinut asupra managementului strategic şi leadershipului, cu grupe de maximum 10-15 oameni. Fiecare dintre aceştia va beneficia de sprijinul unui tutor personal, cu care va putea lucra şi în afara sesiunilor de lucru comune. De asemenea, fiecare dintre participanţi va beneficia de ore de mentorat de business individualizate cu Aliz Kosza. Programele au 30-60 de ore şi durează, în medie, 3 săptămâni, conform unui program flexibil, stabilit cu toţi participanţii.

    Cu o carieră de peste 37 de ani, Aliz Kosza  a condus timp de 25 de ani companii de top, precum MOL România, Orkla Foods România sau Fabryo Corporation.

     

  • Cum a reuşit o moldoveancă de 33 de ani să vândă plăcinte de 600.000 de euro anul trecut

    „Sunt moldoveancă de la Soroca, de pe malul Nistrului”, se prezintă tânăra antreprenoare. „Lucrez la o transformare treptată din «moldoveancă», aşa cum mi se spunea în 2012, la «moldoveanca de la Cuptorul Moldovencei», aşa cum încep oamenii să-mi spună.”

    Nicoleta Hriţcu este absolventă a două facultăţi, respectiv Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii „Al.I. Cuza” şi Facultatea de Teatru, la Universitatea de Arte „George Enescu”, ambele în Iaşi. Ea îşi aminteşte momentul în care a ales calea antreprenoriatului: „Aveam 30 de ani, un copil, avusesem câteva joburi la care nu făcusem performanţă şi ştampila cu minimul pe economie, pe care mi-o puneau pe masă toţi potenţialii angajatori. Cu toate astea, nu mă descurajasem, aveam o părere bună despre mine”, povesteşte ea. „Rezultatele tot întârziau să apară, experienţele mele ca angajat de până atunci s-au dovedit a fi controversate. Fiecare colaborare începea extraordinar. Angajatorii mei aveau adesea aşteptări mari în ceea ce mă priveşte, iar eu, de asemenea, porneam la drum cu un entuziasm debordant şi multe, multe idei, la care se adăuga dorinţa de a schimba lumea. Până la final însă, nu reuşeam să conving pe nimeni, lumea rămânea neschimbată, iar eu sfârşeam prin a arăta, probabil, precum Don Quijote.”

    Prin urmare, a decis să rişte şi să investească propriile resurse financiare într-un nou business. „Am muncit, însă nu oricum, ci respectând regulile jocului în care mă aventuram. La momentul respectiv aveam o idee care prindea din ce în ce mai mult viaţă. Îmi doream să fac ceva mai bine decât vedeam că se face deja, altfel decât o făceau companiile care aveau să fie viitorii mei competitori. Aşa am ajuns să mă poziţionez în piaţă cu un criteriu concret: gustul”, povesteşte Nicoleta Hriţcu. A făcut un plan, fiind în primă fază sprijinită financiar de familie, iar apoi a făcut rost şi de finanţare externă.

    Antreprenoarea spune că în 2012, când a început businessul, concurenţa în domeniu nu era atât de serioasă ca acum. „Între timp, piaţa s-a mai aglomerat. Chiar şi aşa, sunt câţiva jucători importanţi care îşi fac bine treaba, gândesc lucrurile pe termen lung, au viziune şi e o reală plăcere să-i urmăreşti. Însă eu sunt de părere că încă mai este loc de surprize.” Odată cu creşterea puterii de cumpărare în România, crede ea, s-a schimbat şi comportamentul de consum, astfel că oamenii au început să iasă în oraş din ce în ce mai des. „Consider că în prezent piaţa încă nu este satisfacută pe toate segmentele. Mai ales în Iaşi, unde oferta nu este foarte puternică, fie că vorbim despre fast-food, restaurante gourmet, patiserii şi cofetării. Celelalte oraşe mari, cum ar fi Cluj, Timişoara şi mai ales Bucureşti, ne-au luat-o înainte în multe aspecte: diversitate, calitate, creativitate, design şi chiar unicitatea ofertelor.” Piaţa alimentaţiei publice este una dintre cele mai dinamice industrii, spune tânăra antreprenoare. „Este foarte primitoare, dar şi cea mai controversată. Iartă greu greşelile şi consecinţele pot fi însemnate. Cred că oricine poate intra în această industrie, sunt însă foarte puţini cei care reuşesc să construiască reale poveşti de succes.”

    Nu se plânge de birocraţie, de impozite prea mari sau de taxe. „Nu pot, pentru că am creat şi dezvoltat o afacere sănătoasă, care funcţionează bine chiar şi în cadrul legal şi fiscal din România”, comentează antreprenoarea. „Nici finanţarea nu a fost niciodată pentru noi o problemă. Sunt foarte multe locuri de unde îţi poţi lua resursele băneşti necesare. Sunt adepta ideii «cine caută, găseşte», însă nu înainte de a te asigura că ştii ce vrei, ai un plan bun şi, desigur, referinţe bune.”

    Nicoleta Hriţcu spune că nu s-a lovit de prejudecăţile care uneori urmăresc doamnele din business, dar drumul său în afaceri nu a fost lipsit de probleme. „Nu pot să spun că am avut probleme cu prejudecăţi legate de faptul că sunt femeie. Mai degrabă vârsta mi-a dat de furcă”, spune ea. „Când intram în contact cu potenţialii colaboratori sau cu reprezentanţi ai instituţiilor statului, le stârneam şi un zâmbet în colţul gurii, a neîncredere. Nu ştiu dacă şi în celelalte oraşe mari din ţară, precum în Capitală, se întâmplă la fel, dar la Iaşi sunt foarte multe femei antreprenor şi toate se simt foarte bine în pielea lor. La fel şi eu. Sunt însă probleme pe care le-aş menţiona, mai ales încercările de a împăca munca şi viaţa de familie.”

    În prezent, Cuptorul Moldovencei are 26 de angajaţi şi planurile vizează angajarea altor 7-8 persoane. „În 2012, când am început businessul, eram doar doi angajaţi: eu şi un patiser. În 2013, eram cinci, apoi a crescut echipa progresiv: în 2014 eram 9 persoane, în 2015, 15, în 2016 am depăşit numărul de 20 de angajaţi. În 2017 preconizez că vom avea 30-35 de angajaţi”, notează Nicoleta Hriţcu. La ora actuală, antreprenoarea gestionează un laborator şi trei puncte de desfacere. Un nou laborator şi un alt punct de desfacere se află în amenajări; va ajunge astfel să controleze două laboratoare specializate: unul pentru patiserie şi unul pentru produsele de cofetărie, şi patru magazine proprii în Iaşi. Obiectivul general pentru Cuptorul Moldovencei este unul simplu: dorinţa ca produsele lor să ajungă la un număr cât mai mare de persoane, cu un preţ corect, afirmă antreprenoarea. Anul trecut, Cuptorul Moldovencei a raportat o cifră de afaceri de aproape 600.000 de euro, iar pentru 2017 Nicoleta Hriţcu şi-a stabilit ca obiectiv venituri de 800.000 de euro.

    Atunci când vorbeşte despre Cuptorul Moldovencei, spune că  îi este greu să cuantifice succesele, pentru că, argumentează ea, motorul afacerii nu a fost câştigul financiar, ci recunoaşterea propriei sale puteri de a construi ceva adevărat, valoros, dar şi cu extrem de multă responsabilitate faţă de toţi cei implicaţi. „Aşa am început, aşa funcţionăm şi acum. Pe traseu, am văzut şi potenţialul pe care îl are piaţa – mai mare decât mă aşteptam eu. Aşa am crescut din 2013 şi până în prezent deopotrivă cifra de afaceri, numărul de angajaţi, profitul. Şi nu ne oprim aici.”

  • Povestea tinerei care a construit două companii până la vârsta de 24 de ani, chiar dacă a locuit într-un sat unde nu avea nici măcar apă curentă

    Nanxi Liu este cofondator şi CEO al Enplug, un software care ajută antreprenorii să transmită imagini sau clipuri publicitare în timp real.

    Primii 5 ani din viaţă i-a petrecut în China, într-un sat unde nu avea nici măcar apă curentă. Pentru a-i asigura un nivel minim de trai, părinţii lucrau ture de noapte ca ospătari la restaurante.

    “Una dintre amintirile din copilărie este legată de momentul în care ne-am mutat în Colorado, lângă aeroport”, povesteşte tânăra. “Când auzeam avioanele fugeam afară şi visam că într-o zi voi putea să zbor, să călătoresc.”

    Liu a absolvit Universitatea din Berkeley în 2012, reuşind între timp să construiască unul dintre cele mai apreciate start-up-uri din domeniu. Tânăra a debutat în antreprenoriat încă din timpul facultăţii, construind diverse gadget-uri alături de colegii săi. În loc să le lase în dulapurile din Berkeley, ea s-a gândit că ar putea scoate ceva bani de pe urma obiectelor construite; după ce mai multe proiecte au eşuat, Liu a pornit o companie în domeniul biomedical, Nanoly Bioscience.

    Un an mai târziu, alături de alţi cinci, ea a pus bazele Enplug. Pentru a convinge companiile să îi cumpere software-ul, Liu mergea din uşă în uşă şi explica avantajele produsului.

    Compania a ajuns astăzi la peste 300 de clienţi din numeroase ţări, inclusiv Nigeria, Japonia, Australia sau Slovacia. În majoritatea cazurilor, Enplug vinde licenţe la preţul de 99 de dolari pe lună.

    “Nu cred că e bine să te gândeşti tot timpul la afacerea ta”, a declarat Liu Nanxi, care a studiat în copilărie vioara şi pianul. Şi a urmat această idee, arătându-se deschisă în faţa unor oportunităţi care nu aveau nicio legătură cu antreprenoriatul. Recent, ea l-a cunoscut în cadrul unui eveniment pe Pascal Guyon, câştigător al unui premiu Grammy, şi i-a propus să compună împreună o melodie. Week-end-ul următor, ei s-au întâlnit la studioul de înregistrare şi au compus, în doar patru ore, un cântec.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 8 mai 2017

    COVER STORY:  It’s all about coincidences

    Să auzi despre ambiţia unui viitor fără fum de ţigară nu este un lucru la care te aştepţi într-o discuţie cu cel care conduce afacerile locale ale liderului global în industria tutunului. Totuşi, renunţarea la ţigările convenţionale a tuturor fumătorilor de pe plan local reprezintă principalul obiectiv al lui Branislav Bibic, director general al Philip Morris România de jumătate de an. care sunt paşii pe care îi face în această direcţie?


    TENDINŢE: Politica Amsterdamului pentru sharing economy


    AUTO: Strategie pentru 40 de lansări


    FARMA: Boala genericelor româneşti


    COMERŢ: Catalizator pentru afaceri de e-commerce
     

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Povestea omului care a inventat cel mai popular obiect de îmbrăcăminte din istorie – VIDEO

    Într-una dintre paginile revistei găsim un antreprenor care fabrică blugi autohtoni. Ne-a trimis cu gândul imediat la cel care a ajutat la răspândirea acestui material global: Levi Strauss, fondatorul primei companii producătoare de blugi Levi Strauss & Co., în 1853.

    Löb Strauß – înainte să îşi schimbe numele – s-a născut în landul german Bavaria, într-o familie de evrei. La 18 ani a plecat împreună cu mama lui şi cele două surori în America, unde s-a alăturat fraţilor Jona şi Louis, care începuseră o afacere cu textile în New York City. Numită J. Strauss Brother & Co., afacerea a fost extinsă de familie în San Francisco, oraş de trecere pentru căutătorii de aur din acea perioadă. Levi a fost ales ca reprezentant al familiei în acea zonă prin „Levi Strauss & Co.„.

    Conceperea blugilor nu ar fi fost posibilă fără letonianul Jacob Youphes care şi-a schimbat şi el numele în Davis după ce a imigrat în SUA. La începutul anului 1870, Davis era croitor în Reno, Nevada. Un client l-a inspirat pe Davis să aplice nituri în buzunare şi în zonele sensibile pentru a preveni ruperea rapidă a pantalonilor.

    Strauss era comerciant în San Franscisco şi Davis obţinea materialul pentru hainele croite de la el. La început folosea pânză, denimul era utilizat doar la salopete, dar până în 1911 a luat locul tuturor pantalonilor. Cum s-a implicat Strauss în afacere? Ideea lui Davis avea nevoie de finanţare, iar Strauss avea bani. Era şi o persoană de încredere pentru Davis. După ce a fost contactat de croitor, i-a oferit resursele pentru patentarea invenţiei.

    Cei doi au patentat o idee simplă şi populară: nituirea pantalonilor de lucru în anumite zone pentru cei care lucrau în minele de aur şi aveau nevoie de pantaloni rezistenţi. Această inovaţie a condus la inventarea blugilor, care au devenit cele mai populare obiecte de îmbrăcăminte din istorie. Cei doi au intrat în afacere împreună şi nu le-a luat prea mult timp până ca afacerea să depăşească magazinul de textile al lui Strauss, o emblemă în San Franscico în anul 1850.

    Levi Strauss nu s-a căsătorit şi a lăsat afacerea celor patru nepoţi, Jacob, Sigmund, Louis şi Abraham Stern, fiii surorii lui. Averea lui a fost estimată la circa şase milioane de dolari, potrivit Los Angeles Times. A durat mai puţin de un secol pentru ca salopetele şi pantalonii blugi să devină un simbol al confortului şi libertăţii din toată lumea.

  • Povestea omului care a inventat cel mai popular obiect de îmbrăcăminte din istorie – VIDEO

    Într-una dintre paginile revistei găsim un antreprenor care fabrică blugi autohtoni. Ne-a trimis cu gândul imediat la cel care a ajutat la răspândirea acestui material global: Levi Strauss, fondatorul primei companii producătoare de blugi Levi Strauss & Co., în 1853.

    Löb Strauß – înainte să îşi schimbe numele – s-a născut în landul german Bavaria, într-o familie de evrei. La 18 ani a plecat împreună cu mama lui şi cele două surori în America, unde s-a alăturat fraţilor Jona şi Louis, care începuseră o afacere cu textile în New York City. Numită J. Strauss Brother & Co., afacerea a fost extinsă de familie în San Francisco, oraş de trecere pentru căutătorii de aur din acea perioadă. Levi a fost ales ca reprezentant al familiei în acea zonă prin „Levi Strauss & Co.„.

    Conceperea blugilor nu ar fi fost posibilă fără letonianul Jacob Youphes care şi-a schimbat şi el numele în Davis după ce a imigrat în SUA. La începutul anului 1870, Davis era croitor în Reno, Nevada. Un client l-a inspirat pe Davis să aplice nituri în buzunare şi în zonele sensibile pentru a preveni ruperea rapidă a pantalonilor.

    Strauss era comerciant în San Franscisco şi Davis obţinea materialul pentru hainele croite de la el. La început folosea pânză, denimul era utilizat doar la salopete, dar până în 1911 a luat locul tuturor pantalonilor. Cum s-a implicat Strauss în afacere? Ideea lui Davis avea nevoie de finanţare, iar Strauss avea bani. Era şi o persoană de încredere pentru Davis. După ce a fost contactat de croitor, i-a oferit resursele pentru patentarea invenţiei.

    Cei doi au patentat o idee simplă şi populară: nituirea pantalonilor de lucru în anumite zone pentru cei care lucrau în minele de aur şi aveau nevoie de pantaloni rezistenţi. Această inovaţie a condus la inventarea blugilor, care au devenit cele mai populare obiecte de îmbrăcăminte din istorie. Cei doi au intrat în afacere împreună şi nu le-a luat prea mult timp până ca afacerea să depăşească magazinul de textile al lui Strauss, o emblemă în San Franscico în anul 1850.

    Levi Strauss nu s-a căsătorit şi a lăsat afacerea celor patru nepoţi, Jacob, Sigmund, Louis şi Abraham Stern, fiii surorii lui. Averea lui a fost estimată la circa şase milioane de dolari, potrivit Los Angeles Times. A durat mai puţin de un secol pentru ca salopetele şi pantalonii blugi să devină un simbol al confortului şi libertăţii din toată lumea.