BusinessMagazin

Blog

  • Germeni de sociologie virtuala

    Concentrarea unor populatii de ordinul zecilor de milioane in jurul retelelor de socializare online de genul MySpace a creat un camp de cercetare extrem de atractiv pentru sociologi si etnografi, mai ales acolo unde accesul la tehnologie nu mai constituie o problema.

     

    Istoria asa-numitelor „retele de socializare“ din Internet este deja lunga. De obicei se considera ca a inceput cu Friendster (care s-a folosit de caracterul viral al cercurilor de prieteni), insa adevarul este ca LiveJournal a fost primul care a integrat in aceeasi structura bloguri, forumuri tematice si comunicarea directa intre membri, stabilind astfel un standard pentru serviciile asemanatoare care au urmat. Este interesant cum varsta medie a utilizatorilor acestor retele a scazut de-a lungul timpului: in vreme ce prima generatie de utilizatori Friendster era dominata de oameni maturi (in jur de 30 de ani), astazi MySpace este un spatiu populat aproape exclusiv de adolescenti. O alta evolutie in acest domeniu o reprezinta valoarea mereu crescatoare a acestor servicii: de la cele 30 de milioane de dolari oferite de Google pentru Friendster in 2003 (oferta refuzata) s-a ajuns la cele 580 de milioane platite de News Corporation pentru MySpace, care a devenit in scurt timp cel mai popular serviciu de socializare online – un veritabil fenomen sociocultural, reunind aproape 110 milioane de utilizatori si atingand in repetate randuri prima pozitie in topul celor mai vizitate situri monitorizate de Alexa Internet.

     

    Este evident ca o astfel de populatie a suscitat si interesul sociologilor si al etnografilor, care au avut pentru prima data sansa sa studieze „pe viu“ cultura unei intregi generatii de americani. Majoritatea studiilor au pornit de la premisa unei anume omogenitati a populatiei din MySpace, bazandu-se pe accesul generalizat la Internet si pe faptul ca – dupa unele estimari – peste 50% dintre adolescentii americani au un cont in imensa retea. Aparitia unei retele concurente numite Facebook a declansat de curand o migratie dinspre MySpace, mai ales din randul elevilor de liceu. Ce anume determina aceasta miscare si, mai ales, cine sunt cei care se muta? Danah Boyd – cercetatoare la Universitatea Berkeley, cunoscuta pentru studiile sale privind sociologia Internetului – a urmarit vreme de noua luni acest fenomen, iar rezultatele, recent publicate, s-au dovedit surprinzatoare. In esenta, cercetarea releva faptul ca omogenitatea este o iluzie si ca se distinge o scindare pe baza de clase sociale.

     

    Inainte de a detalia putin aceasta afirmatie, merita amintit ca Facebook a fost pana de curand o retea aproape exclusiv studenteasca, creata de un student de la Harvard si care si-a cladit initial popularitatea in cele mai prestigioase universitati americane (Ivy League). Abia la inceputul lui 2006 studentilor li s-a permis sa aduca in cercul de prieteni elevi de liceu, accesul liber (pe baza unei adrese e-mail valide) fiind instituit abia din septembrie anul trecut. Caracterul elitist al retelei transpare si in valoarea de piata, zvonurile vorbind despre oferte de la Yahoo! si Google depasind cu mult suma platita pentru MySpace, in ciuda unei comunitati de circa patru ori mai mici.

     

    E usor de dedus ca Facebook a atras cu precadere liceenii din MySpace interesati de a urma studii universitare, deci cu un nivel mai inalt de aspiratii, dar acest fapt inca nu releva „caracterul de clasa“. Abia corelarea cu datele sociodemografice face diferenta, evidentiind statutul diferit al celor care au ales sa plece sau sa ramana. De o parte tineri preponderent albi si anglosaxoni, provenind din familii middle class din marile orase, pe de alta parte mai mult tineri hispanici, afroamericani sau din familii de imigranti, putin sau deloc atrasi de studii superioare, nu neaparat marginali sau marginalizati, ci mai degraba refractari la conventiile sociale. De fapt, nu e vorba de nivelul veniturilor, ci mai curand de culturi, valori si, implicit, stiluri de viata diferite. Interesanta remarca unui cititor care nota ca Facebook pune accentul pe „reteaua de prieteni“, reflectand astfel o conceptie tipica familiilor din clasa mijlocie. Studiul mai mentioneaza faptul ca armata americana a interzis personalului sa utilizeze MySpace, dar nu si Facebook, autoarea observand ca scindarea functioneaza si in mediile militare: soldatii sunt in MySpace, ofiterii in Facebook.

     

    De fapt, studiul pune in evidenta o radiografie a societatii americane, noutatea fiind doar ca s-a cercetat reflexia ei in spatiul retelei. Boyd aminteste ca atunci cand reteaua Orkut a devenit populara in India, utilizatorii au replicat online sistemul castelor. Insa segregarea in randul adolescentilor americani, fie si doar in mediul virtual, este considerata un semnal de alarma, cat se poate de real.

  • Google Life

    S-a spus despre fiecare din cele doua businessuri online in parte, Google si Second Life, ca ar urma sa influenteze realitatea fara drept de apel. Ce s-ar intampla daca cele doua servicii ar fi combinate?

     

    Second Life a aparut acum patru ani, initial ca o bucata de teren virtual de 1 kilometru patrat, pe care cei 500 de oameni care intrau in aceasta realitate isi puteau construi case, obiecte, puteau cheltui si castiga bani. Lucrurile au evoluat si acum cei aproape 7 milioane de locuitori populeaza un teritoriu de 600 de kilometri patrati, impartiti intre trei minicontinente. In orice moment din zi sau noapte pot fi gasiti aici mai mult de 30.000 de avataruri controlate de oameni din toata lumea. Noi platforme software au reusit sa aduca in virtual si mai multa realitate, iar acum despre putine lucruri se poate spune ca sunt absolut imposibil de replicat. Mai putin realitatea insasi. Cum ar arata o lume virtuala realizata de Google sau un Second Life peste care sunt suprapuse informatiile colectate de Google de la fiecare dintre noi? Cu siguranta, foarte realist. Avatarurile care vor maximul de adecvare la realitate ar putea la un moment dat sa nu mai zboare deasupra strazilor din Second Life, ci sa mearga la pas prin cartierele de locuinte pe care Google Earth deja le afiseaza tridimensional, surprinse din satelit.

     

    Ambele platforme software permit realizarea de „mashups“, termen in limba engleza care defineste aplicatiile software care pot fi ulterior prelucrate prin adaugarea de noi functionalitati, din surse diferite (un fel de bricolaj al softurilor). Un Second Life cu un mashup Google Earth si un altul care afiseaza starea meteo ar putea da utilizatorilor puterea de a calatori instantaneu in statiunea unde urmeaza sa-si petreaca weekend-ul, pentru a vedea cu siguranta maxima ce haine ar trebui sa puna in geanta de voiaj. Desigur, o astfel de varianta nu ar fi pe placul tuturor. Multi dintre cei ce vin sa populeze spatiul Second Life o fac pentru ca totul este posibil, pot avea orice avatar si pot construi orice casa ar dori pe terenul lor. Pe o harta 3D preluata din satelit s-ar putea construi doar daca si in realitate se construieste un imobil, iar termenul de livrare ar fi cel avansat de constructorul din viata reala. Dar si avantajele aduse de o atare schimbare sunt de netagaduit. Sa ne gandim doar la faptul ca orice magazin din realitate ar avea un corespondent in lumea virtuala.    

  • Coada la mere

    Saptamana aceasta, eBay sau Amazon nu mai conteaza. Cel mai popular magazin online e cel cu sigla marului. Vinde telefonul mobil si alte cateva electronice.

     

    Vineri, 29 iunie, ora 18:00. Este imposibil de realizat un studiu care sa spuna cate persoane si-au fixat alerte pe telefonul mobil cu aceste coordonate temporale, dar e de banuit ca un numar foarte mare. Spre dezamagirea a cinci continente, lansarea iPhone, revolutionarul telefon de la Apple, mai inseamna insa si cateva coordonate geografice cu caracter exclusiv: Statele Unite, 180 de magazine Apple, 1.800 de magazine AT&T. Pentru ca lansarea in Europa va fi amanata pentru finalul acestui an, iar cea pentru Romania se va intampla cel mai probabil la inceputul lui 2008, europenii cel mai aproape de noul mobil vor fi cei care intra in magazinul virtual al Apple. Nu pentru a cumpara, pentru ca iPhone functioneaza doar in reteaua de telefonie mobila AT&T prezenta in Statele Unite, dar macar pentru a arunca o privire la rafturi. In ciuda pretului care porneste de la 499 de dolari, in fata magazinelor Apple si AT&T s-au format cozi interminabile de persoane care aflasera de regula dupa care vor fi vandute telefoanele: primul venit – primul servit. De aici avantajul de a alege varianta online a magazinului.

     

    Agitatia din jurul iPhone a crescut si dupa ce mai multi jurnalisti americani primisera cu cateva zile inainte de lansare telefonul mobil pentru teste. Recenziile facute confirmau in mare parte ca noul produs Apple se ridica la inaltimea asteptarilor. Faptul ca are un meniu asemanator unui iPod, ca are un ecran de sticla sensibil la atingere, ca este aproape complet lipsit de butoane, dar in acelasi timp este foarte ergonomic au fost motivele care i-au convins pe cei ce au intrat primii sub vraja aparatului.

     

    In ultimele sase luni, telefonul lui Steve Jobs a fost subiectul a 11.000 de articole de presa, iar motorul de cautare al Google gaseste deja mai mult de 70 de milioane de rezultate. Pe Wikipedia, iPhone se bucura deja de un spatiu generos, ce include si o sectiune de critici la adresa telefonului. Dar cele mai multe critici sunt legate tot de (in)disponibilitatea lui in Europa.

  • Turul Europei in 12 ore

    Imaginati-va o calatorie in jurul Europei cu zece opriri intr-o singura noapte, o expeditie prin Ungaria, Cehia, Germania, Anglia sau Franta, cu ghizi precum Edith Piaf, Federico Fellini sau Cervantes, aromata cu croissante si tarte frantuzesti si udata cu sangría.

     

    Intr-o singura noapte, in Bucuresti, cultura a starnit mai multa forfota ca niciodata. Motivul – prima „Noapte a Institutelor Culturale“, o adevarata aventura a plimbarii printre culturile tarilor europene. Incepand cu ora 18,00 a zilei de 22 iunie si pana spre dimineata zilei urmatoare, zece institute culturale si-au etalat punctele forte in materie de concerte, filme, expozitii sau spectacole de dans, insotite pe alocuri de gastronomie si povesti specifice.

     

    Ideea nu este neaparat noua, venind dupa Noaptea Muzeelor, care a ajuns anul acesta la cea de-a doua editie, sau dupa Noaptea Galeriilor, evenimente care au reusit sa aduca publicul in institutiile de cultura dupa apusul soarelui.

     

    Conceptul unei nopti in care cultura se joaca in nocturna a aparut cu trei luni in urma, din partea Institutului Cultural Maghiar, care a fost organizatorul intregului eveniment, alaturi de Institutul Cultural Roman. Reprezentantii celor 10 institute implicate in eveniment au marsat pe un mesaj comun, cel al diversitatii culturale; au aplicat aceeasi strategie, insa fiecare a vorbit pe limba proprie despre arta si societatea pe care o reprezinta.

     

    Unul dintre cele mai variate programe a fost cel imaginat de British Council, care a adus in prim-plan „o frantura din Marea Britanie contemporana, diversa si vibranta“, dupa cum spune Catalina Ochesila, reprezentantul British Council. Programul a fost structurat pe doua segmente orare diferite, in functie de publicul-tinta. „Pana la ora 22:00 au fost activitati diverse pentru public divers, unele pentru copii, iar dupa ora 22:00, la petrecere, am asteptat public tanar in spirit, dispus sa experimenteze“, afirma Ochesila.

     

    British Council a speculat activitati reprezentantive pentru stilul britanic de viata. De exemplu, faimosul Speaker’s Corner din Hyde Park-ul londonez, unul dintre cele mai cunoscute locuri din lume unde fiecare vine sa isi spuna parerea. In „coltul vorbitorilor“ din Bucuresti s-a vorbit despre subiecte la ordinea zilei, precum incalzirea globala, starea educatiei sau raportul dintre traditie si modernitate in arta. „British quiz“ este o alta activitate populara in pub-urile din Marea Britanie, un concurs de cultura generala pentru echipe, adaptat acum pentru noaptea bucuresteana.

     

    La British Council participantii s-au distrat cu un concept nou de petrecere, „silent party“, care implica prezenta unui DJ si mai multe seturi de casti pentru participanti. In loc sa asculte muzica in boxe, acestia au fost dotati cu cate un set de casti wireless si au dansat in liniste pe muzica DJ-ului britanic Tom Wilson si a autohtonului DJ Rock. In completarea petrecerii a rulat si filmul „24 Hour Party People – Manchester 1976“, despre infiintarea unuia dintre cele mai faimoase cluburi de dans din lume, The Hacienda, un fel de Mecca pentru clubberi, asemanator cu newyorkezul Studio 54.

     

    La doar cinci minute distanta de British Council, pe Bulevardul Dacia, Institutul Francez i-a primit pe insomniacii amatori de cultura cu croissante si branzeturi frantuzesti. Miki Braniste, asistent cultural, spune ca in eveniment s-au implicat toate departamentele institutului. La sala „Elvira Popescu“ a rulat filmul „La vie en rose“, productie 2007, despre destinul unuia dintre simbolurile Frantei, Edith Piaf. A urmat o proiectie cu 22 de videoclipuri muzicale realizate de Michel Goundry, un regizor care a lucrat cu nume precum Bjork, Daft Punk sau Massive Attack. Tot la Institutul Francez a avut con-cert Alexis Djoshkounian, alias Alexis HK – omul cu chitara, un fel de Ada Milea masculin. Alexis este un artist nonconformist, original, iar personajele cantecelelor sale sunt cate un bebelus rautacios, un pitic zburator sau un ciclist indignat.

     

    Institutul Cultural Roman (ICR) a ales sa tina publicul treaz cu filme prezentate la festivalul de scurtmetraje NexT, precum „Dimineata“, in regia lui Radu Jude, „Acasa“ de Paul Negoescu sau „Happiness“ in regia Lilah Vandenburgh. Dupa colajul de scurtmetraje a urmat o expozitie de fotografie „Atmosfera de jazz“ si un concert de jazz al cvartetului Cristian Soleanu.

     

    Gazduita tot de cladirea ICR, delegatia Valonia-Bruxelles a adus in noapte o expozitie de banda desenata, „Aventurile lui Tintin“ (este vorba despre reporterul care de peste 50 de ani ramane unul dintre cele mai cunoscute personaje de desene animate), pentru a marca centenarul lui Georges Remi, alias Hergé, creatorul lui Tintin.

     

    Daca delegatia de la Bruxelles a conceput o noapte cu „amintiri din copilarie“, cei ce au participat la evenimentele realizate de Institutul Ceh au pasit cu frica in curtea acestuia. Cehii au optat pentru o noapte de groaza denumita „Freaka“ – un colaj de videoclipuri si arta vizuala intr-o epoca a fricii. Speculand apetitul publicului pentru spectacolul unor viziuni terifiante (muzeele groazei sunt la mare cautare in toata lumea), organizatorii au oferit o selectie de scurtmetraje romanesti si cehe, o proiectie de videouri cu continut interzis (de exemplu, filmari medicale di-rect de pe masa de operatie) si o expozitie de jucarii si papusi in stil Chucky, despre care ei spun ca ar trebui sa exorcizeze orice trauma din copilarie.

     

    O alta abordare a avut Institutul Cultural Maghiar, care a mers pe ideea de petrecere cu muzica: incepand cu ora 18 a organizat un concert de flaut (Fülep Márk), respectiv un happening cu blues si muzica maghiara contemporana. Cea mai buna pereche a campionatului de dans sportiv din Ungaria, Zsigmond Emoke si Cseresznyék Dávid, a fost prezenta si ea la Bucuresti.

     

    Tot la sediul Institutului Cultural Maghiar s-a intamplat si evenimentul organizat de Institutul Polonez din Bucuresti. Vizitatorii insomniaci au fost intampinati cu un meniu traditional polonez, cu varza calita, carnati, rosii, miere si ciuperci, un fel de varza r la Cluj cu arome lesesti. Portia de cultura a insemnat o expozitie a artistului Stanislaw Baj si filme de la scoala de film din Lódz, aceeasi unde a studiat si regizorul Roman Polanski.

     

    La Institutul Cervantes, aroma latina plutea in aer, pentru ca vizitatorii au avut parte de tortilla si sangría, pe care le puteau savura urmarind un film. In curtea interioara au rulat productii precum „Intacto“, regizat de Juan Carlos Fresnadillo, distins in 2002 cu un premiu Goya. In salonul institutului au fost proiectate materiale video care ilustreaza creatia spaniola contemporana, urmate de o sesiune de scurtmetraje produse in 2006, care au rulat si la festivalul de profil „Madrid en Corto“. La miezul noptii, publicul a asistat la o proiectie video a spectacolului „Haberos quedado en casa, capullo“, semnat de regizorul Rodrigo Garcia.

    Tot cu film s-a pregatit pentru acest eveniment si Institutul Italian de Cultura „Vito Grasso“, care a prezentat filmul „Glasul lunii“ (1989), in regia lui Federico Fellini. In fine, de la noaptea multiculturala nu a lipsit nici Institutul Goethe, care la galeria UNA a vernisat expozitia retrospectiva „40 de ani de arta video in Germania“. Organizatorii estimeaza ca intre 500 si 1.000 de insomniaci au participat la evenimentele din noaptea institutelor culturale, fie ca au ales sa danseze in liniste la petrecerea britanicilor, fie ca au preferat sa petreaca in stil spaniol, cu sangría si filme. Iar aceasta inseamna ca anul viitor organizatorii pot promite amatorilor de cultura portii si mai  mari de arta si civilizatie europeana.

  • Liniste, se transforma!

    Aveam vreo zece ani cand am vazut la un prieten un robotel Tahara din seria „Transformers“. Lighioana arata ca o masina si, dupa cateva miscari indemanatice ale posesorului, devenea ditamai robotul echipat cu de toate. Suficient de interesant pentru ca ideea celor de la Tahara sa fie transformata intr-un film. Pentru a doua oara.

     

    Ce poate fi mai ofertant pentru un batalion de specialisti in efecte speciale decat o banda de roboti in stare sa se transforme, in cateva secunde, dintr-o inofensiva masina (care nici macar nu poate depasi 200 km/h) intr-un robot care face sa se cutremure pamantul sub pasii sai? Michael Bay, regizor familiarizat cu filmele de actiune, a intuit perfect potentialul povestii si s-a apucat numaidecat de treaba.

     

    Cu sloganul „Razboiul lor in lumea noastra“ (ca fapt divers, acesta a apartinut initial lui „Alien vs. Predator“, dar producatorii au renuntat la el dupa ce au gasit mai inspiratul „Oricine ar castiga, noi pierdem“, care se potriveste perfect si in cazul „Transformers“), Bay descrie actiunea. Doua rase de roboti isi duc de secole batalia interstelara inainte de a-si alege Terra drept teren de „joaca“. Unii sunt buni, altii sunt rai. Unii sunt albastri, ceilalti rosii. Unii se transforma in masini, ceilalti in arme si aeronave.

     

    Un singur lucru il au in comun: cu totii au in componenta atat de multe elemente care se misca atat de rapid, incat realizarea unui singur cadru cu roboti pe puternicele calculatoare de la DreamWorks a durat nu mai putin de 38 de ore, record absolut in lumea filmului. Stiind acest amanunt, aproape nu mai conteaza ca scenariul filmului urmareste atatea piste, incat are toate sansele sa-si epuizeze spectatorul, amenintand cu atacuri de apoplexie pe toti profesorii de scenaristica din lume. Dar sa nu anticipam.

     

    Intre Autoboti si Decepticoni (adica bunii, respectiv raii), oamenii par ca nu au nicio sansa, dar are Michael Bay grija sa nu fie chiar asa – doar este vorba de blockbuster-ul verii. Asa ca intra in scena Sam (Shia LaBeouf), un pustan care nu stie ca, atunci cand cumpara un simpatic Chevrolet Camaro galben, tocmai l-a achizitionat pe puternicul autobot Bumblebee, a carui sarcina este sa-l apere pe Sam. Acesta poseda, fara sa stie, harta spre Allspark, o misterioasa sursa de energie ascunsa undeva pe Terra si motivul indelungatului razboi dintre cele doua rase de roboti.

     

    Cat despre Shia LaBeouf, al carui nume cu siguranta se inscrie in seria celor mai putin iubite si greu pronuntabile de catre americanul de rand (avandu-l drept principal concurent pe Schwarzenegger, simplificat urgent sub forma Arnie sau „Conan the Republican“), acesta este cu siguranta noul actor de filme de actiune pe care nu ti l-ai putea imagina niciodata intr-un rol de gen.

     

    Urmas al lui Tobey Maguire (cine si l-ar fi imaginat vreodata pe uratelul din „Cider House Rules“ imbracand costumul rosu al lui Spider-Man?), LaBoeuf este noul preferat al lui Steven Spielberg, pentru ca, dupa rolul pustiului cu importanta participare intru salvarea omenirii in „Transformers“, regizorul l-a distribuit intr-un rol important in ultimul „Indiana Jones“, la care filmarile au inceput acum nici doua saptamani. Spielberg nu vrea sa spuna despre ce rol e vorba, dar specialistii de la Hollywood, cu antenele lor, au stabilit: Shia joaca rolul fiului celebrului arheolog. Pana atunci, baiatul, pe care l-ati vazut in multe filme cunoscute („Constantine“, „I, Robot“, „Charlie’s Angels“), executa indicatiile pretioase ale lui Michael Bay in „Transformers“. Filmul va rula din 6 iulie pe marile ecrane din intreaga lume.

     

    Initial, Bay a refuzat sa regizeze acest film, desi i-ar fi continuat cat se poate de nimerit seria de blockbustere inceputa cu „Bad Boys“ si „Armageddon“ si continuata cu „Pearl Harbour“ sau „Insula“. Motivul refuzului sau a fost destul de surprinzator pentru producatori: „Nu vreau sa fac un film inspirat de niste jucarii tampite!“, ar fi vociferat regizorul, uitand ca un comentariu asemanator facuse cu mai bine de 25 de ani in urma, cand i s-a oferit sa intre in echipa „Indiana Jones si cautatorii arcei pierdute“. Bay si-a dat seama probabil ca nu e bine sa refuzi de doua ori in viata o colaborare cu Spielberg, asa ca a revenit asupra deciziei. Plus ca regizorul voia si sa-si implineasca un vis mai vechi, acela de a face un film de familie. Desi ne intrebam si noi ce film de familie este cel in care doua treimi din personaje sunt niste roboti gigantici. Daca acesta este un amanunt irelevant, cu siguranta conteaza ca bugetul filmului se ridica la 150 mil. $. Dar, chiar daca nu se va intampla asa, ei cu siguranta nu au auzit celebra replica a lui Steven Spielberg, care a obligat acum cativa ani o intreaga echipa de efecte speciale sa ia totul de la zero, pe motiv ca ceea ce creasera „nu arata suficient de scump“.

     

    „TRANSFORMERS“. R: MICHAEL BAY. D: SHIA LABEOUF, MEGAN FOX, JOSH DUHAMEL, RACHAEL TAYLOR, TYRESE GIBSON, JON VOIGHT, ANTHONY ANDERSON, JOHN TURTURRO. DIN 6 IULIE

  • Cinci feluri de a gandi

    Atunci cand a aparut, cu doua decenii in urma, conceptul de inteligenta multipla, introdus de Howard Gardner, a facut valuri nu doar in spatiul academic. Perspectiva lui incerca sa introduca un nou fel de a intelege inteligenta copiilor care sufereau esecuri scolare in SUA.

     

    Vizionarul Gardner a intrat in topul celor mai importanti 100 de intelectuali ai lumii, unde, potrivit revistei Prospect, a fost plasat mai sus decat, bunaoara, Robert Putnam. Ideile sale au fost entuziast intampinate si de comunitatea de afaceri, care incepuse sa recunoasca faptul ca IQ-ul in sine nu mai reprezenta o garantie ca un angajat este productiv sau creativ. Tipurile de inteligenta, potrivit teoriei lui Gardner erau: logico-matematica, spatiala, interpersonala, corporal-kinestezica (prezenta la oamenii care isi folosesc trupul sau o parte din el, pentru a exprima o idee sau un sentiment), verbal-lingvistica, intrapersonala (care ingaduie sa-ti anticipezi, printr-o buna cunoastere de sine, propriile comportamente), muzical-ritmica si, in fine, inteligenta naturalista. La 23 de ani dupa impactul acestei categorisiri, Gardner revine in atentia lumii intelectuale cu o noua teorie, descrisa intr-o noua carte, „Cinci tipuri de minte pentru viitor“, in care demonstreaza ca secolul XXI va apartine oamenilor ce pot sa-si dezvolte cinci feluri de a gandi sau cinci tipuri de minte). Cei care nu se dovedesc in stare sa faca asta se vor trezi sub imperiul unor forte pe care nu le vor putea pricepe, vor fi coplesiti de informatii, se vor vedea incapabili sa reuseasca la locul de munca si complet neputinciosi cand va fi vorba sa ia decizii corecte in probleme personale sau profesionale. Gardner identifica cinci tipuri cognitive: mintea disciplinata, priceputa (si cu o educatie adecvata) la subiecte precum istoria, stiinta si arta, dar care, in mod esential, exceleaza intr-o anumita profesie sau vocatie; mintea sintetizatoare, care poate pune laolalta bucati disparate de informatie (autorul considera ca aceasta este trasatura-cheie a bunilor manageri si subliniaza importanta ei in epoca Internetului); mintea creatoare, capabila sa puna noi intrebari si sa ofere raspunsuri pline de imaginatie; mintea respectuoasa, care stie sa aprecieze diferitele culturi, si mintea etica, adica acea minte care ingaduie unei anumite persoane sa se poarte responsabil, in calitate de cetatean si de membru al unei organizatii. Trebuie inteles ca acestea nu sunt niste tipuri de personalitate, ci niste moduri de gandire la care oricine poate ajunge, cu conditia sa investeasca timp si efort in invatarea lor.

     

    Howard Gardner, „Five Minds for the Future“,

    Harvard Business School Press, Boston, 2006

  • Noutati

    Dansul cu viata

     

    Este povestea unui om insingurat care ciocaneste la usa unei psihanaliste de origine evreiasca din New York. Personajul vine cu intreaga sa nebunie, cu creierul sau locuit de fantome si de prezente terifiante, si le pune inaintea acestei tehniciene a sufletului, in speranta ca isi va gasi salvarea. Naratiunea aventurii interioare se desfasoara pe panza de fundal a intregului secol XX si urmeaza cararile sinuoase care il conduc pe Doriel de la casa parinteasca din Tomaszow (Polonia), printre umbrele crimelor de la Auschwitz si apoi in nebunia strazilor din Big Apple. Etapele vietii sale deseneaza de fapt parcursul unui exil, ca in textele sacre evreiesti. Desi este analizat cu instrumentarul freudian, Doriel isi releva adevarata constructie interioara prin intermediul punctelor sale luminoase (iubirea, intelegerea, vocatia binelui), iar nu ca la Freud, prin etalarea tenebrelor launtrice. Elie Wiesel, autorul acestui roman-marturie, s-a nascut in Romania, este supravietuitor al lagarului descris in carte si a fost recompensat, in 1986, cu premiul Nobel pentru pace.


    Elie Wiesel, „Nebuna dorinta de a dansa“,

    Editura Trei, Bucuresti, 2007

     

     

    Viata si moarte la Bangkok Hilton

     

    Infernul despre care vorbeste Colin Martin apartine uneia dintre cele mai teribile inchisori ale lumii. Cu atat mai teribila cu cat cel intemnitat a ajuns aici complet nevinovat. Cartea de fata este suta la suta autobiografica (poate ca autenticitatea ei a si facut-o sa devina bestseller international) si reprezinta cronica unui om care se lupta sa supravietuiasca in spatele gratiilor din celebra, prin ororile sale, puscarie thailandeza. Martin descrie ce i s-a intamplat vreme de opt ani, aratand torturile la care a fost supus, gradul inalt de coruptie a politiei, procesele nedrepte si situatiile sordide pe care a fost silit sa le indure. In cele din urma, fara niciun sprijin intr-o lume complet ostila, victima se vede fortata sa-l gaseasca singura pe cel de la care i s-a tras cosmarul. 

     

    Colin Martin, „Bun venit in Infern“,

    Editura Allfa, Bucuresti, 2007

  • Romania pe harta BD

    Bruxelles este capitala europeana a benzilor desenate: aici si strazile au nume inspirate de BD, iar personajele celebre au propriile statui. La proaspat incheiatul salon „Quinzaine de la BD“ din capitala Belgiei, in prim-plan s-au aflat cativa romani.

    La Bruxelles, banda desenata este arta in toata regula. Acolo, acest gen de arta are un public numeros, cu varste de la 2 la 70 de ani“, spune Alexandru „Ciubi“ Ciubotariu, care a participat anul acesta la salonul de specialitate din Belgia – „Quinzaine de la BD“. Evenimentul a inceput pe 15 iunie, a durat 15 zile, asa cum o spune si numele sau, si s-a axat „nu doar pe atmosfera de «salon» cu vanzare de albume si carti, ci mai ales pe expozitii internationale, pe discutii tematice si intalniri intre artisti si public“, afirma Ciubotariu, care a expus alaturi de inca patru artisti romani.

    Editia de anul acesta, cea de-a patra, a avut Romania ca invitat special, pentru a saluta intrarea tarii in UE. La Casa de Cultura Belgo-Romana ARTHIS a fost deschisa expozitia „Ca, c’est la Roumanie!“ – Romania vazuta de 10 mari autori ai BD franco-belgiene, organizata de Dodo Nita, presedintele Asociatiei de BD din Romania, au fost intalniri cu editori si amatori de BD si a avut loc chiar o competitie de improvizatii BD intre echipele desenatorilor belgieni si echipa romaneasca, meciul fiind castigat de romani.

    In spatiul intitulat „BD Roumaine Contemporaine“ Alexandru Ciubotariu a preferat sa aduca lucrari „duplicitare“: pe de o parte banda desenata comica si pentru copii, de cealalta parte – banda desenata alternativa (de factura literara sau banda desenata culta). „Quinzaine de la BD“ i-a adus artistului posibilitatea sa participe la „marcarea Romaniei pe harta BD“. Iar prezenta romanilor la Bruxelles, pe langa faptul ca a marcat o premiera, a avut rolul de a informa publicul belgian asupra formelor pe care acest gen de arta le imbraca la noi. „Probabil ca am fost o prezenta exotica pentru cei obisnuiti cu banda desenata. Am vrut sa aratam ca se practica si la noi“, marturiseste Ciubotariu. „Nu erau diferente mari. Facem BD aproape la fel de bine ca si ei. Si in aceeasi directie“. Ceea ce nu-i putin lucru, avand in vedere raspandirea genului in Vest: la Bruxelles exista chiar un muzeu dedicat BD, iar in spatiul franco-belgian apar in fiecare an in jur de 4.000 de albume de banda desenata si sunt cateva zeci de edituri specializate doar pe acest gen.

    Expozitiile celor patru romani (Alexandru Ciubotariu, Mihai Panzaru PIM, Dodo Nita si Mircea Arapu) au atras si atentia romanilor stabiliti in Belgia. Ciubi, cunoscut in tara atat pentru lucrarile de arta stradala, pentru lucrari grafice, cat si prin premiile obtinute la saloanele nationale de banda desenata, si-a propus ca in curand sa lanseze un album de banda desenata culta – o adaptare in BD a unui mare dramaturg roman. Se pregateste si pentru salonul national BD din luna septembrie de la Iasi, iar in Bucuresti va participa la a doua editie a Puzzle Project, eveniment ce se va desfasura in august pe terasa Teatrului National. Benzile desenate care il vor reprezenta in cadrul acestui proiect sunt lucrari mai putin conventionale, pe care doreste sa le publice intr-un album intitulat „Club 106“.

  • Vacanta ostalgica

    Probabil ati vazut filmul „Good Bye, Lenin“. Sau poate va incearca impulsul intoarcerii intr-un trecut nu chiar asa de indepartat. Cei care vor sa faca o excursie in trecutul Germaniei comuniste au acum la dispozitie un intreg hotel tematic – Ostel din Berlin.

     

    OSTALGIE: Deschis la 1 mai 2007, hotelul se inscrie in cultura asa-numitei „Ostalgie“, generata de fascinatia pentru viata cotidiana din fosta Germanie de Est. Ostel, ca si Ostalgie, sunt jocuri de cuvinte derivate din termenul german „Ost“ („est“).

     

    AUTENTICITATE: In afara de saltele, asternuturi, chiuvete si toalete, restul mobilierului si al decoratiunilor apartin epocii comuniste – toate obiectele fiind adunate de cei doi proprietari ai hotelului, Daniel Helbig si Guido Sand, din targurile Berlinului, de pe la prieteni, din familie sau cumparate pe eBay. Multe camere reproduc fidel dormitoare tipice din blocurile est-germane. Se pot rezerva chiar si paturi intr-un dormitor ce seamana cu unul dintr-o tabara de pioneri.

     

    CONDUCATORI: Pentru ca experienta comunista sa fie completa, in majoritatea camerelor turistul este intampinat de portrete ale unor lideri comunisti ca Erich Honecker (secretar general al Partidului Unitatii Socialiste) sau Horst Sindermann (prim-ministru).

  • Eu raman in Romania

    Dupa ce a adus pe piata romaneasca magazinul de tip discount de mari dimensiuni – Kaufland – si a imprimat retelei cel mai rapid ritm de dezvoltare dintre toate lanturile de magazine, Günter Grieb i-a predat fraiele lui Adrian Viman, care acum este singurul roman ce conduce o retea comerciala internationala.

     

    Fara urma de indoiala, spune Günter Grieb, ar prefera sa ramana in Romania. „Momentan ma aflu insa in discutii pe marginea mai multor oferte“, adauga ex-directorul general al Kaufland. Nu a luat inca o decizie si, desi nu doreste sa ofere detalii, pentru ca „nu este «fair» sa comentezi cand te afli in negocieri“, precizeaza totusi ca discutiile se poarta pentru functii tot din domeniul retailului, fiind vorba „nu doar de piata romaneasca, ci intr-unul din cazuri si despre responsabilitati la nivel regional“. Dar, desi alegerea finala va fi influentata de factorii care conteaza de obicei in negocieri, de la pachetul salarial si pana la responsabilitati, in cazul unor oferte echivalente, tara va fi ceea ce va inclina balanta.

     

    „Mi-am facut bagajele imediat ca sa accept oferta din Romania“, declara pentru BUSINESS Magazin neamtul de 38 de ani dupa ce concernul german Lidl & Schwarz Co&KG il desemnase, in 2005, sa conduca extinderea in Romania a retelei de magazine cu discount Kaufland. Factorul cel mai important in negocieri a fost la acea vreme experienta pe care germanul o avea pe piata romaneasca. Incepand din 1996, Grieb a condus de la Arad operatiunile retelei Aral, din domeniul petrolier, pana in momentul in care aceasta a fost preluata la nivel international de British Petroleum (BP). Dupa preluare, Grieb a fost relocat in Germania si s-a ocupat de integrarea activitatilor Aral din Europa de Est in cadrul grupului BP. „Am acceptat oferta Kaufland imediat“, spunea Grieb, pentru ca „Romania este o tara foarte dinamica, in care nu ai timp sa te plictisesti, pentru ca lucrurile se intampla foarte repede“. Pentru comparatie, spunea managerul, piata germana se plaseaza la polul opus, pentru ca este foarte statica.

     

    Piata romaneasca i-a ingaduit sa puna in practica o strategie de extindere ce s-a bazat pe viteza. „Am fost potrivit ca manager vreme de aproape patru ani, pentru ca m-am ocupat direct de toate fazele de inceput si de deschiderea a circa 40% dintre magazine“, declara Grieb. In topul investitiilor din comert, Kaufland ocupa locul al doilea pentru 2006 in functie de valoarea investitiilor, cu  circa 110 de milioane de euro pentru deschiderea a 14 magazine. Doar reteaua germana real, divizia de hipermarketuri a grupului german Metro, a depasit Kaufland in 2006 ca valoare a investitiilor, cheltuind anul trecut 140 de milioane de euro pentru inaugurari.

     

    Planurile Kaufland pentru 2007 vizeaza o suma asemanatoare, pentru ca reteaua se va mari cu cel putin 10 noi magazine, iar investitia pentru fiecare unitate se plaseaza intre 5 si 10 milioane de euro, in functie de pretul terenului. In plus, bugetul pentru acest an prevede si cheltuielile dedicate extinderii sediului logistic al companiei. Cu cele 26 de magazine deschise pana acum, Kaufland s-a pozitionat pe piata romaneasca drept hipermarket de tip discount, avand magazine de suprafata mare (5.000-6.000 mp) si o gama redusa de produse la preturi mici. Pe termen mediu, planurile declarate ale retelei germane se refera la un total de 50 de magazine, dar faza de expansiune ar putea sa continue si dupa ocuparea punctelor strategice ale tarii. In definitiv, pe piata de origine reteaua continua sa deschida si acum magazine, la 75 de ani de la prima inaugurare.

     

    Intrarea Kaufland pe piata romaneasca dateaza de numai doi ani, dar retailerul german a preferat sa mizeze pe deschideri alerte, al caror artizan a fost Grieb, care sustine ca „profilul meu de manager se potriveste momentelor in care se pun bazele afacerii“. Tipul managerului specializat pentru faza de constructie a afacerii nu este insa specific doar comertului; sectorul hotelier sau financiar-bancar sunt alte exemple. „Sunt oameni care cresc o banca si altii care asaza afacerea dupa incheierea perioadei de «cuceriri»“, declara recent pentru BUSINESS Magazin Gerald Schreiner, presedintele Volksbank Romania. Austriacul aflat la sefia Volksbank pe piata romaneasca se asteapta sa predea fraiele in momentul in care banca va intra in perioada de consolidare. La fel, Torbjorn Bodin, omul desemnat de Radisson sa coordoneze deschiderea hotelului Radisson SAS Bucuresti, s-a specializat in deschideri de hoteluri ale aceluiasi lant, din Estonia si Oman pana in Croatia.

     

    Kaufland se afla inca departe de perioada in care va putea lucra la reglaje de finete, avand bifate pana acum, dupa spusele lui Grieb, mai putin de jumatate din magazinele pe care le poate deschide pe piata romaneasca. Atunci de ce a demisionat acum de la conducerea retelei? Pentru un astfel de „divort“ neasteptat, la nivel de top management exista in general trei cauze: terminarea contractului de management, divergente majore de viziune intre manager si superiorul direct sau probleme de familie. Grieb nu a indicat niciuna dintre cele trei variante, dar ultima iese din calcul, pentru ca germanul nu doreste sa paraseasca Romania.

     

    Despartirile dintre un manager si compania pe care o conduce nu sunt insa o raritate pe piata romaneasca. Anul trecut, François Oliver a parasit conducerea retelei Carrefour si a preferat sa ramana tot in Romania, de care se declara foarte atasat, dar la sefia retelei Metro Cash & Carry. Predecesorul lui Oliver la varful Metro pe piata romaneasca, olandezul Bert van der Velde, a fost transferat in Bulgaria pentru a conduce operatiunile din tara vecina, dar la mai putin de un an a ales sa paraseasca grupul. Cel mai recent caz este al lui John Rix, cel ce a ocupat pozitia de director general al real Romania pana la 1 februarie 2007 si care a parasit compania germana pentru a pleca in SUA, „din motive personale“.

     

    Un alt fenomen se contureaza insa si in managementul retelelor comerciale de pe piata romaneasca: la varf urca tot mai multi manageri romani. La finalul deceniului trecut, cand detinea sefia Metro in Romania, romanul Dusan Wilms a fost o adevarata premiera in materie de management local la o companie internationale de comert. De atunci insa, pana la treapta cea mai inalta de management a unui lant comercial international cu operatiuni in Romania n-a mai urcat niciun roman pana la Adrian Viman, fostul director national de vanzari al Kaufland, care ii succeda acum lui Günter Grieb. Doar Alexandru Vlad, presedinte al Selgros Cash & Carry Romania, ocupa o functie apropiata, desi country manager este tot un expat: Edith Lenga Balk. Numit deja oficial in noua functie, Adrian Viman are acum o misiune grea: nu numai ca trebuie sa continue dezvoltarea retelei, dar trebuie sa faca asta cel putin la fel de bine ca si predecesorul sau.