Vicepreşedintele Comisiei juridice Florin Iordache (PSD) a precizat că au fost 12 voturi “pentru” din 12. La ora transmiterii acestei ştiri, a fost convocat Biroul permanent al Camerei pentru introducerea pe ordinea de zi a cererii de revocare din funcţie a Robertei Anastase. Deputaţii PDL au părăsit, marţi, şedinţa Comisiei juridice în care urma să se discute despre cererea USL de revocare din funcţie a Robertei Anastase, după ce au solicitat o amânare a lucrărilor comisiei până miercuri dimineaţă pentru ca Anastase să-şi formuleze apărarea.
Blog
-
Vasile Blaga a fost revocat. Crin Antonescu a fost ales preşedinte al Senatului şi a ajuns numărul doi în stat
Crin Antonescu a fost singura propunere formulată în plen, din partea grupurilor USL, celelalte grupuri nefăcâmd propuneri. Votul a fost cu buletine de vot. PDL nu a participat la şedinţă. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că şedinţa reunită a Camerelor legislative va fi reluată, dar că el nu va conduce această şedinţă, chiar dacă a fost ales preşedinte al Senatului, pentru că decizia nu a apărut în Monitorul Oficial.
-
Administratorul special al Oltchim va putea vinde sau transfera active neutilizate ale combinatului
“Mandatul va cuprinde, fără a se limita la acestea (…) luarea unor măsuri de administrare, gestionare şi supraveghere financiară a societăţii, cu prioritate asupra următoarelor: situaţia îndeplinirii principalilor indicatori economico-financiari şi de performanţă, identificarea unor active neutilizate care pot fi transferate/vândute, inventarierea datoriilor şi a plăţilor restante, în structura lor”, se arată în ordinul ministrului Economiei pentru instituirea procedurii de administrare specială la Oltchim.
-
România nu mai trimite la Bruxelles solicitări de rambursare a fondurilor UE pentru patru programe
Cele patru programe operaţionale pentru care nu mai sunt trimise cereri de rambursare sunt legate de sectorul regional, de mediu, de transport şi de competitivitate, a anunţat, la Guvern, ministrul pentru Afaceri Europene, Leonard Orban. În decembrie 2011, Comisia Europeană (CE) a permis reluarea plăţilor către România pentru aceste patru programe, dar cu condiţia ca autorităţile de la Bucureşti să îndeplinească până la sfârşitul lunii iunie 2012 o serie de cerinţe legate de organizarea internă a autorităţilor de management şi de achiziţiile publice.
-
Şedinţa Senatului pentru revocarea lui Blaga a început. Conduce Ioan Chelaru
Chelaru a menţionat că preşedintele Senatului nu poate conduce şedinţa în care se discută revocarea sa. Ioan Chelaru a precizat că într-o şedinţă a Biroului permanent care a avut loc în urmă cu 25 de minute s-a stabilit ca el să conducă şedinţa. El a precizat că şi-au înregistrat prezenţa 71 din 124 de senatori, cvorumul fiind îndeplinit. Senatorii PDL nu sunt prezenţi.
-
Ambasadorul SUA: Sunt profund preocupat de ameninţarea independenţei instituţiilor democratice
“Sunt profund preocupat de orice încercare de ameninţare a independenţei instituţiilor democratice din Romania . Manipularea sau ameninţările la adresa instituţiilor dumneavoastră, în special a instanţelor judecătoreşti, nu vor reprezenta un motiv de îngrijorare doar pentru guvernul american, ci şi pentru modul în care România este percepută pe pieţele financiare. În Statele Unite am trecut printr-o experienţă nefericită când preşedintele Roosevelt a încercat să modifice componenta Curţii Supreme de Justiţie pentru a-şi numi numai apropiaţii săi, fiind nemulţumit de unele decizii luate de Curtea Supremă”, susţine Gitenstein, citat într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.
-
Ministrul Transporturilor l-a demis pe şeful CNADNR, pentru întârzieri la construcţia autostrăzii Bucureşti-Ploieşti
“Aţi văzut ce grad mare de întârziere avem pe autostrada Bucureşti-Ploieşti”, a spus ministrul Transporturilor, întrebat de jurnalişti care este motivul pentru care a decis schimbarea conducerii CNADNR. Ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, a inspectat joi şantierul şi a declarat că autostrada Bucureşti-Ploieşti nu va fi deschisă circulaţiei la 30 iunie, data stabilită după mai multe amânări, noul termen avansat de autorităţi fiind 1 august, când va începe traficul, însă cu restricţii de viteză şi după ce vor fi remediate unele defecţiuni de construcţie.
-
Angajaţii BCE sunt nemulţumiţi de volumul mare de muncă şi de neplata orelor suplimentare
Potrivit sondajului, 80% din angajaţi au afirmat că se confruntă în prezent cu un “volum ridicat de muncă”, iar 74,4% consideră situaţia ca fiind permanentă. Peste 76% au declarat că au lucrat peste program, însă în cele mai multe cazuri, 77,7% din persoanele în cauză, orele suplimentare nu au fost plătite.
-
Harta soarelui: Toată ţara este cuprinsă de febra parcurilor solare. Unde se vor monta cele mai multe proiecte?
Dacă în ceea ce priveşte energia eoliană, zona Dobrogei şi Moldova au fost cele care au acaparat interesul investitorilor, pentru energia solară mai toată suprafaţa României a devenit interesantă. De altfel, după ce până acum parcurile eoliene au atras investiţii de peste 2 miliarde de euro, mulţi specialişti spun că noul boom al energiei regenerabile se va naşte din sectorul solar, acolo unde sprijinul acordat de statul român este extrem de generos.
-
Biroul permanent al Senatului a decis sesiune extraordinară pentru revocarea lui Blaga la ora 17
Biroul permanent s-a întrunit în absenţa preşedintelui Senatului, Vasile Blaga. Au fost prezenţi la şedinţă 7 din cei 11 membri ai Biroului şi, potrivit lui Ioan Chelaru (PSD), aceştia au votat în unanimitate convocarea sesiunii extraordinare. Au fost prezenţi doar reprezentanţi ai USL şi liderul de grup de la UDMR.