Tag: proiect

  • Parteneriat pentru demnitate – Casa Mihail

    Habitat for Humanity România, Pro ACT Suport şi Open Society Foundations – Iniţiativa de Sănătate Mintală au demarat proiectul de construcţie a unui centru pilot de incluziune socială pentru 6 persoane cu dizabilităţi mintale care acum locuiesc în centre rezidenţiale aparţinând DGASPC Giurgiu. Casa va fi complet accesibilizată, adaptată oricărei situaţii care poate apărea la un moment dat în starea de sănătate a oricărei persoane, designul fiind realizat de arhitecţii de la Institute for Human Centered Design din Boston,  S.U.A. Construcţia casei începe în luna martie şi se încheie pe 31 august 2013.

    Proiectul este finanţat de către Open Society Foundations – Iniţiativa de Sănătate Mintală şi se desfăşoară cu sprijinul autorităţilor locale din comuna Mihăileşti, judeţul Giurgiu. Scopul proiectului este de a dezvolta şi promova un model de incluziune şi valorizare socială cu o contribuţie importantă în dezinstituţionalizarea persoanelor cu dizabilităţi mintale.

    “Casa Mihail oferă cadrul necesar dezvoltării abilităţilor de viaţă, viitorii locatari câştigându-şi astfel demnitatea şi implicându-se în viaţa comunităţii, fără a fi segregaţi în instituţii în care deseori sunt privaţi de drepturi fundamentale”, declară Zamfir Todor, manager programe, Habitat for Humanity România.
    Pornind de la nevoile reale ale beneficiarilor proiectului şi ţinând cont de valorile comunităţii în care se dezvoltă, Casa Mihail reprezintă un model care poate fi replicat în alte comunităţi la nivel naţional.“Casa Mihail este mai mult decât o casă, este un cămin care dezvăluie potenţialul fiinţei umane, contribuind la crearea unei comunităţi în care oamenii sunt valorizaţi”, spune Cerasela Porumb, Director Pro ACT Suport.

    Conform Institutului Naţional de Statistică, la data de 31 martie 2012, în România existau 17.194 de persoane în instituţiile publice rezidenţiale de asistenţă socială pentru persoanele adulte cu handicap (instituţionalizate). în anul 2006 a fost adoptată strategia naţională pentru protecţia, integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap şi în 2010 a fost ratificată Convenţia Naţiunilor Unite privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi.

    Articolul 19 din cadrul Convenţiei – ”Viaţă independentă şi integrare în comunitate” – recunoaşte dreptul egal al tuturor persoanelor cu dizabilităţi de a trăi în comunitate, cu şanse egale cu ale celorlalţi. în ţara noastră încă nu s-au înregistrat progrese semnificative în vederea dezinstituţionalizării persoanelor adulte cu dizabilităţi şi a dezvoltării soluţiilor alternative pentru integrarea în comunitate.Parteneriatul pentru demnitate aduce laolaltă instituţii naţionale şi internaţionale, care prin pledoaria lor la dreptul la viaţă în comunitate aduc o contribuţie semnificativă la creşterea calităţii vieţii persoanelor cu dizabilităţi. Open Society Foundations – Inţiativa pentru Sănătate Mintală este unul dintre puţinii finanţatori ai dezinstituţionalizării persoanelor cu dizabilităţi din România, în condiţiile în care politicile europene promovează alternativele de locuire în comunitate.

    Habitat pentru Umanitate România construieşte casa având o abordare centrată pe muncă voluntară şi atragerea unor personalităţi marcante şi, în acelaşi timp, se va ocupa de activităţile de informare şi conştientizare, organizare de evenimente, campania de advocacy şi atragerea de parteneri şi susţinători ai proiectului.
    Pro ACT Suport oferă toată gama de servicii sociale necesare viitorilor locatari ai Casei Mihail. Se ocupă de selecţia şi evaluarea nevoilor viitorilor locatari, elaborarea designului alături de echipa Habitat, se implică în toate activitatile de lucrul cu pesoanele cu dizabilitătţi în timpul construcţiei şi în campania de advocacy. Pro ACT Suport contribuie la incluziunea socială şi schimbarea radicală a percepţiei cu privire la persoanele cu dizabilităţi, acestea fiind puse în situaţii de normalitate şi roluri care îi valorizează (de exemplu: locuitor într-o casă şi în comunitate, angajat, vecin, prieten, cumpărător etc). 

    Institute for Human Centered Design din Boston – S.U.A. promovează conceptul de casă multifuncţională, adaptată oricărei situaţii care poate apărea la un moment dat în starea de sănătate a membrilor care locuiesc în casa respectivă. Se ocupă de planurile şi designul casei în colaborare cu echipa Habitat şi oferă acesteia cadrul şi resursele necesare dezvoltării expertizei interne pentru design universal şi accesibilizare.

    Open Society Foundations – Iniţiativa de Sănătate Mintală finanţează proiectul, începând de la construcţia şi accesibilizarea casei până la derularea serviciilor de incluziune socială. Astfel, aduce laolaltă parteneri care, în funcţie de expertiza deţinută, contribuie la crearea mediului propice dezinstituţionalizării persoanelor cu dizabilităţi şi creşterea calităţii vieţii acestora.

    ProACT este o organizaţie non-profit având credinţa fermă în potenţialul de dezvoltare al fiinţei umane şi al creării unei societăţi în care fiecare se regăseşte şi contează. Valorile Pro ACT Suport sunt pe cât de simple, pe atât de puternice: încredere, respect faţă de fiinţa umană, credinţa în autodeterminare, justiţie socială, empatie, responsabilitate faţă de generaţiile viitoare. Prin proiectul Casa Mihail, Pro ACT doreşte să continue demersul început prin Centrul pilot de incluziune socială – Casa Tufa – de a  sprijini persoanele cu dizabilităţi să devină cetăţeni preţuiţi de oamenii din jur şi contribuabili ai comunităţii locale.

    Despre Open Society Foundations – Iniţiativa de Sănătate Mintală
    În toată lumea, personele marginalizate sau discriminate sunt lipsite adesea de îngrijire medicală sau beneficiază de servicii precare. Open Society Foundations doreşte să stabilească politici şi practici de sănătate bazate pe modele şi promovează incluziunea socială, drepturile omului şi justiţia. Apără drepturile persoanelor instituţionalizate şi promovează locuirea în interiorul comunităţilor ca cetăţeni egali cu respect, demnitate, acces la principalele servicii şi dreptul de a alege cum să-şi trăiască viaţa.

    Despre Institute for Human Centered Design
    Institute for Human Centered Design din Boston – S.U.A este o organizaţie internaţională educaţională, non- profit, având angajamentul de a promova rolul proiectării pentru extinderea oportunităţilor şi îmbunătăţirea experienţei pentru persoane de toate vârstele şi abilităţile prin excelenţă în design. Institute for Human Centered Design combină expertiza legală privind accesibilizarea cu promovarea celor mai bune practici pentru design universal.

    Despre Habitat for Humanity România
    Habitat for Humanity România este o organizaţie non-profit, a cărei misiune este să elimine lipsa de adăpost şi locuirea precară a persoanelor din întreaga lume. La nivel global, Habitat for Humanity a construit şi reabilitat peste 600.000 de locuinţe pentru 3 milioane de persoane din 80 de ţări de pe întreg globul. Habitat for Humanity România a ajutat, până în acest moment, peste 4.000 de familii prin programele desfăşurate în ţară, prin intermediul celor 7 filiale active ale sale din judeţele: Argeş, Bacău, Bihor, Cluj, Dolj, Prahova şi Suceava. în România, Habitat for Humanity România a dezvoltat proiecte diverse pentru grupuri vulnerabile, construind case complet accesibilizate pentru persoane cu multiple dizabilităţi. în anul 2009, Iniţiativa pentru Sănătate Mintală şi Habitat for Humanity România şi-au unit pentru prima dată forţele alături de Fundaţia “Pentru Voi” pentru îmbunătăţirea condiţiilor de locuire pentru 6 persoane cu dizabilităţi din Timişoara.

  • Imobilul “păros” care transformă zgomotul în electricitate – GALERIE FOTO

    Faţada clădirii este acoperită ci 84.000 de “tentacule” electro-active, acoperite cu senzori de sunet, care transformă vibraţiile produse de zgomote în energie cinetică, ulterior mişcarea fiind convertită în electricitate.

    Creatorii au calculat că un turn înalt de 100 de metri ar putea produce în jur de 150 MW/h, adică în jur de 10 procente din consumul iluminatului public din Los Angeles.

    Proiectul a participat la concursul de proiecte al revistei de arhitectură eVolo.

  • Guvernul va sista lucrările la reactorul 5 al centralei de la Cernavodă

     “Proiectul CANDU 700 a fost realizat la nivelul anilor 1970. Estimându-se ca dată de punere în funcţiune a unităţii 5 anul 2025, se poate considera că la acea dată autorizarea va fi practic imposibilă, Uniunea Europeană neacceptând decât grupuri energetice nucleare de generaţii noi, III + şi IV, acest proiect fiind de generaţia II +”, potrivit notei de fundamentare a unui proiect de hotărâre a Guvernului, elaborat de Ministerul Economiei.

    Construcţia centralei nuclearelectrice de la Cernavodă a fost începută de fostul regim comunist la sfârşitul anilor ’70, când era prevăzut să aibă patru reactoare. Ulterior, a fost luată decizia ridicării şi a celui de-al cincilea reactor.

    Primul reactor a fost pus în funcţiune în 1996, iar al doilea în 2007, fiind operate de compania de stat Nuclearelectrica. Unităţile 3 şi 4 ar urma să fie finalizate în 2019 şi 2020, dar Guvernul nu are încă niciun angajament clar al investitorilor pentru continuarea lucrărilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Transgaz ar putea finanţa între 10 şi 20% din costurile Nabucco, în funcţie de numărul acţionarilor

     Adunarea Generală a Acţionarilor Transgaz va discuta, în 29 aprilie, “aprobarea stabilirii unei plaje în cadrul căreia să se regăsească nivelul participaţiei Transgaz în cadrul proiectului Nabucco, coroborată cu posibilitatea de finanţare a societăţii, între 15% şi 20% înainte de accederea potenţialilor investitori din consorţiul Şah Deniz, şi între 7% şi 10% după accederea potenţialilor investitori din consorţiul Şah Deniz, urmând ca procentul să fie aprobat de AGA”, potrivit unui comunicat al companiei transmis marţi Bursei de Valori Bucureşti.

    Conducerea Transgaz nu a putut fi contatactă pentru declaraţii.

    Transgaz are în prezent o participaţie de 16,67% din Nabucco. Ceilalţi acţionari ai proiectului sunt OMV (Austria), Botas (Turcia), Bulgarian Energy Holding, MOL (Ungaria) şi RWE (Germania).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • MAE şi MApN: Proiectul sistemului antirachetă din România va fi operaţionalizat fără întârzieri

    “MAE si MApN informează asupra faptului că, în urma contactelor avute în cursul zilei de ieri (vineri, n.r.) cu partea americană, prealabile anunţului secretarului apărării american privind noi măsuri de apărare a teritoriului SUA împotriva atacurilor potenţiale cu rachete balistice, au rezultat cu claritate următoarele: Proiectul sistemului de apărare antirachetă al SUA care va fi instalat în România în faza a 2-a a Abordării Adaptive în Etape privind Apărarea Antirachetă din Europa (EPAA) la Baza Deveselu nu este în niciun fel afectat. Acesta se va derula în continuare în calendarul convenit cu partea americană, urmând a deveni operaţional la orizontul anului 2015, astfel cum a fost stabilit iniţial”, se arată într-un comunicat comun al MAE şi MApN remis, sâmbătă, agenţiei MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Investiţiile la Metrorex, la mai puţin de jumătate faţă de anul trecut

     Compania estimează în acest an venituri totale de 670,4 milioane lei şi cheltuieli de 695,3 milioane lei.

    Bugetul pentru anul trecut, aprobat în martie 2012, a prevăzut venituri şi cheltuieli egale, de 662,6 milioane lei.

    Pentru acest an compania a planificat cheltuieli cu bunuri şi servicii de 284,5 milioane lei şi cu personalul de aproximativ 300 milioane lei.

    Metrorex estimează că va încheia 2013 cu 4.265 de angajaţi, în condiţiile în care bugetul din 2012 prevedea pentru finele anului trecut un număr de 4.628 de salariaţi.

    Cel mai mare proiect în derulare al companiei este constricţia construcţia liniei de metrou Universitate-Drumul Taberei, magistrala 5.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul trimite la CEDO proiectul privind despăgubirile pentru imobile naţionalizate

     El a precizat că proiectul va fi discutat, miercuri, de Guvern şi prezentat imediat după în dezbatere publică, urmând să fie aprobat săptămâna viitoare.

    “Îl vom trimite şi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru a avea, dacă este posibil, un punct de vedere. Primele mesaje pe care le-am primit de acolo în mod informal sunt extrem de pozitive în acest sens”, a spus Ponta, în şedinţa de guvern.

    Premierul a arătat că prin discuţii cu CEDO se va asigura că soluţia Guvernului nu va genera în continuare un număr important de dosare pe rolul acestei instanţe.

    Guvernul intenţionează ca angajarea răspunderii pentru proiectul de lege privind despăgubirea foştilor proprietari de imobile naţionalizate să aibă loc la 26 martie, nu la 19 martie, cum se intenţiona iniţial.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Portal web de 4,2 milioane lei pentru IMM-uri dezvoltat la Ministerul pentru Societatea Informaţională

    Potrivit anunţului de participare, publicat în octombrie 2012, valoarea proiectului a fost estimată la 6,66 milioane de lei, TVA inclusă. Câştigătorul licitaţiei va planifica, analiza şi dezvolta soluţia tehnică a portalului, va livra componentele hardware necesare sistemului şi va realiza testarea funcţională şi integrată a acestuia, se arată într-un comunicat al ministerului. “Proiectul îşi propune să ofere întreprinderilor mici şi mijlocii din România o infrastructură (…) prin care acestea să coopereze. De asemenea, va contribui la diminuarea cheltuielilor generate de activităţile de colaborare cu alte IMM-uri. Platforma va oferi şi posibilitatea de a efectua formalităţi administrative şi de a interacţiona cu administraţia publică”, se mai spune în comunicat. Potrivit ministerului, cu ajutorul portalului, cetăţenii şi agenţii economici vor putea obţine informaţiile necesare fără a se mai deplasa la sediul instituţiilor publice şi fără a mai consuma din timpul alocat altor activităţi. Totodată, pentru utilizatorii sistemului se vor pune la dispoziţie un număr de 30 de aplicaţii prin care utilizatorii sistemului pot interacţiona cu instituţiile publice. Finanţat din fonduri europene, portalul IMM-urilor va deveni operaţional în septembrie.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Senatul cere Comisiei Europene despăgubiri pentru Proiectul de Directivă privind tutunul

    Până pe 4 martie, potrivit Tratatului de la Lisabona (TFEU), parlamentele naţionale au fost chemate să se pronunţe pe subsidiaritate şi proporţionalitate, înainte ca Proiectul de Directivă să fie dezbătut în Parlamentul European.Pe 26 februarie, Camera Deputatilor a dat Aviz negativ, pe baza Raportului Comisiei de Afaceri Europene, iar pe 4 martie, Senatul a dat Aviz pozitiv, pe baza Raportului Comisiei de Sanatate.

    Chiar si prin Avizul pozitiv, Senatul recunoaste ca masurile propunerii sunt excesive si disproportionate, solicitand analizarea, la nivelul Uniunii Europene, a posibilitatii de acordare a unor masuri compensatorii catre partile afectate de prevederile din Propunerea de Directiva. Prin aceasta mentiune importanta, putem considera ca avizul pozitiv echivaleaza, de fapt, cu unul negativ. De altfel, chiar membri ai Comisiei de sanatate s-au aratat sceptici fata de eficienta masurilor preconizate.

    “Aceasta solicitare de masuri compensatorii ar insemna ca orice agricultor a carui cultura de tutun va fi afectata, orice IMM de ambalaje care pierde contracte, orice producator de tigarete care nu isi mai poate folosi brandul, orice retailer care pierde clienti, orice om afectat de restrangerea activitatii va fi indreptatit, conform avizului Senatului, sa ceara despagubiri. Ramane de vazut cine le va acorda – aceeasi Comisie Europeana care a redactat Proiectul de Directiva si care isi aroga competente dincolo de limitele Tratatului, sau statele membre, adica aceleasi bugete nationale, care vor avea, oricum, scaderi de venituri din accize si TVA,” a precizat Gilda Lazar, director corporate affairs, JTI Romania, Moldova si Bulgaria.

    “In 2012, companiile de tutun au contribuit la buget cu peste 3 miliarde euro, ceea ce reprezinta aproape 9% din totalul veniturilor bugetare si circa 2,7% din PIB-ul Romaniei. De precizat ca 80% din pretul unui pachet de tigarete inseamna taxe platite la stat, deci cel care va pierde cel mai mult va fi bugetul. Drept urmare, Pozitia de tara pe care o redacteaza, in prezent, Guvernul trebuie sa fie echilibrata, luand in calcul avizele Parlamentului, importanta covarsitoare a industriei la buget si sectoarele colaterale afectate: producatori de ambalaje, retaileri, cultivatori de tutun”, a adaugat Adrian Popa, director corporate & regulatory affairs, BAT Romania.
    Pozitia de tara a Romaniei se afla in curs de redactare in cadrul unui Grup de lucru interministerial. Timpul fiind foarte scurt, si alte state membre se afla in aceeasi situatie. Statele in care exista culturi mari de tutun, productie de produse din tutun sau pondere mare a produselor ce ar urma sa fie interzise, precum Italia, Polonia, Bulgaria, Cehia, Grecia etc., s-au pronuntat vehement impotriva Proiectului de Directiva. Marea Britanie, Irlanda si Franta sustin proiectul. Germania nu s-a pronuntat inca.

    Comisia Europeana trebuie sa ia in considerare alte optiuni care sunt proportionale cu obiectivul de sanatate urmarit, dar care nu incalca drepturi fundamentale si care nu aduc prejudicii bugetelor nationale. Interzicerea tigaretelor slim si cu arome va crea o piata neagra pentru respectivele produse, iar standardizarea formei pachetelor (“cuboide”!?) marirea avertismentelor si a pictogramelor nu va face altceva decat sa usureze contrafacerea pachetelor de tigarete. Tigaretele vor fi procurate mai ieftin de pe piata neagra, vor creste infractionalitatea si criminalitatea, iar obiectivele CE privind sanatatea publica nu vor fi atinse.

    Procedural, urmeaza dezbateri in Parlamentul European si in Consiliu. Adoptarea proiectului, a carui forma este inca in dezbatere, este preconizata cel mai devreme in 2014, iar transpunerea in legislatia nationala a statelor membre ar urma sa se faca in 2015-2016.

     

  • Proiectul de reabilitare a Curţii Domneşti din Suceava a fost avizat de Ministerul Culturii

    Primarul Sucevei a spus, într-o conferinţă de presă, că în bugetul local pentru 2013 vor fi prevăzute fonduri pentru realizarea documentaţiei şi promovarea spre finanţare a proiectului de reabilitare a Curţii Domneşti cu fonduri ale Uniunii Europene, prin acelaşi program prin care se reabilitează Cetatea de Scaun.

    El a afirmat că întregul proiect a fost avizat de către Ministerul Culturii şi este cel mai important după cel de refacere a Cetăţii de Scaun, fiind definitivată astfel reabilitarea zonei centrale a municipiului.

    Studiul de fezabilitate pentru acest proiect a fost conceput gratuit de firma spaniolă Arena, iar lucrările vor costa aproximativ 17 milioane de euro, din care 9 milioane de euro lucrări de construcţii-montaj.

    Cititi mai multe pe www.mediafax,.ro