BusinessMagazin

Tag: folosire

  • Un finlandez a reinventat toporul – VIDEO

    Noul model Vipukirves foloseşte o “mişcare unică a braţului” pentru o da o forţăp considerabil mai mare decât în cazul unui topor tradiţional. Astfel, o persoană poate obţine mai multe lemne de foc în doar câteva secunde. Vipukirves este vopsit în roşu şi galben aprins pentru a fi mai uşor de găsit în cazul în care posesorul îl uită printre lemne, scriu cei de la Slate.

    Pe site-ul personal, inventatorul scrie că s-a mutat în urmă cu 20 de ani într-o pădure de lângă oraşul finlandez Sipoo pentru a construi o casă din lemn. Văzând cât de dificil este să taie copacii, bărbatul s-a decis să dezvolte un topor de calitate superioară. “De multe ori am fost descurajat”, scrie Heikki Karna, “dar am continuat să încerc diverse variante ale unui topor mai sigur şi mai eficient.”

    Vipurkives se foloseşte ca un topor obişnuit, cu excepţia faptului că are trei lame de dimensiuni diferite, astfel încât forţa impactului este multiplicată. Toporul costă 281 de dolari şi vine alături de o garanţie valabilă timp de 10 ani.

     

  • O aplicaţie îţi spune care sunt şansele ca avionul tău să se prăbuşească

    “Am i going down?” este o aplicaţie care îţi poate spune cât de mari sunt şansele ca următorul tău zbor să fie şi ultimul. Introducând date precum aeroportul de decolare, compania aeriană, tipul avionul şi aeroportul de aterizare, utilizatorul va afla care este probabilitatea unui accident şi câte zile ar trebui să zboare pe aceeaşi rută pentru a fi sigur de prăbuşire, potrivit qz.com.

    Nic Johns, creatorul aplicaţiei, admite că algoritmul este unul pur matematic şi are unicul rol de a demonstra oamenilor cât de mici sunt şansele unui dezastru aviatic. “Am vrut să dezvolt o aplicaţie care să demonstreze, de fapt, cât de sigur este zborul cu avionul”, a declarat Johns celor de la Daily Mail.

    Statistic, folosirea avionului ca mijloc de deplasare este mult mai sigură decât folosirea altor mijloace, dar cu toate acestea oamenii se tem de zbor. În septembrie s-au înregistrat 2,1 accidente la milionul de zboruri, în vreme ce în 2013, din peste 3 miliarde de pasageri, doar 210 şi-au pierdut viaţa.

    Statistica nu alungă însă temerile oamenilor, potrivit unui studiu desfăşurat anul trecut. 43% din cei intervievaţi au spus că se tem într-o oarecare măsură de călătoriile cu avionul, în vreme ce 9% s-au declarat înspăimântaţi de idee.

  • Marea Britanie este pe cale să revoluţioneze genetica

    Parlamentarii au dat un vor favorabil unui astfel de experiment ce va folosi ADN de la două femei şi un bărbat. 328 de reprezentanţi au votat pentru, iar 128 împotriva acestui proiect, considerat unul istoric.

    În timpul dezbaterii, parlamentarii au numit ideea “lumina de la capătul tunelului” pentru familii. Un al doilea vor este necesar în al doilea for legislativ, Camera Superioară (Camera Lorzilor), iar în cazul unui rezultat pozitiv primul copil conceput prin această metodă s-ar putea naşte în 2016.

    Susţinătorii proiectului spun că acesta “reprezintă o veste bună pentru progresul medical” în vreme ce oponenţii se tem de numeroasele probleme etice şi de siguranţă care ar putea apărea. Potrivit celor de la BBC, 150 de copii cu ADN din trei surse ar putea fi născuţi anual. Prim-ministrul David Cameron a declarat că “nu încercăm să îl înlocuim pe Dumnezeu, încercăm doar să ne asigurăm că doi părinţi care vor un copil sănătos vor putea avea unul”.

    Metoda, dezvoltată la Newcastle, presupune modificarea a 0,1% din ADN-ul copilului prin preluarea informaţiilor genetice de la a doua femeie.

  • Micromorţi în plus şi microvieţi prea scumpe

    Criza, dacă putem să o numim aşa, a francului elveţian este, dincolo de nemulţumiri, opinii, măsuri şi contramăsuri, o problemă de educaţie, care trebuie corelată cu o mulţime de factori, de la modul în care românii traversează strada la circulaţia presei economice la noi şi de la cifrele de audienţă ale televiziunilor la apariţia lebedelor negre.

    La un moment dat, destul de repede după cel de-al doilea război mondial, forţele aeriene americane au angajat o companie independentă pentru varii studii legate de războiul atomic care părea, în acel moment, de neevitat. Unul dintre primele studii a fost condus de un matematician care a fost pus să calculeze cele mai bune variante pentru o primă lovitură asupra Uniunii Sovietice.

    Matematicianul a folosit tehnici cât se poate de moderne şi în 1950 a emis o variantă de strategie: în locul unor bombardiere cu reacţie uriaşe, americanii ar trebui să folosească un număr uriaş de avioane ieftine, cu elice, din care cele mai multe nici măcar nu ar transporta arme nucleare, ci ar urma să fie folosite drept un soi de momeală. Numărul enorm de avioane ar deruta şi ar copleşi apărarea sovietică, a conchis omul nostru. Ideea sa a înfuriat la culme ştabii Air Force, o dată pentru că socoteau avioanele ieftine, cu elice, sub demnitatea lor, dar şi pentru că analizele de costuri şi beneficii ale matematicianului nu ţineau cont de vieţile omeneşti implicate în atac, de echipaje. Iar planul ar fi costat mii, zeci de mii de vieţi omeneşti, fapt inacceptabil pentru oficiali, foşti piloţi şi ei. Matematicianul a trecut la idei mai puţin creţe, dar întrebarea a rămas: care este preţul unei vieţi omeneşti?

    Zece ani mai târziu, Thomas Schelling, un economist care peste ani a luat premiul Nobel şi un student al său, fost pilot militar, a introdus într-un articol ideea folosirii unei vieţi statistice, o inversare a problemei, de fapt: cât am fi dispuşi să cheltuim pentru a salva o viaţă?! (Trebuie să ştiţi şi că Schelling a introdus, primul, sintagma „collateral damage“.) Iar peste alţi câţiva ani un statistician britanic şi un profesor de la Stanford au tranşat problema definitv, introducând conceptele de „microlife“ şi, respectiv, „micromort“, două unităţi de măsură a riscului. Prima descrie riscurile cumulate pentru o persoană şi este echivalentă cu circa o jumătate de oră de viaţă; fumatul a patru ţigări, zilnic, consumă două microvieţi, iar 20 de minute de sport ne „aduc“ două microvieţi/zi. Micromort este posibilitatea de deces de unu la un milion: 100 de kilometri parcurşi pe motocicletă înseamnă opt micromorţi, dar aceeaşi distanţă pe bicicletă se traduce prin doar două micromorţi. Greu de crezut, dar unii le-au dat valori: în analizele serviciului de sănătate britanic o microviaţă costă 1,70 lire sterline, iar departamentul transporturilor cheltuie cam 1,60 lire sterline pentru a preveni o micromoarte. O aritmetică ciudată cea de mai sus, dar care ne îndepărtează de orice abordare pătimaşă, aşa cum au reacţionat şefii Air Force în anii ‘50.

    Cred că la fel, fără abordări pătimaşe, ar trebui privită criza francului; în fond riscul valutar se învaţă în manuale şi, din păcate, am trăit suficiente precedente, de la devalorizările din anii ‘90 la criza rusească din 1998 sau la aprecierea leului din 2004, când afectaţi cu fost cei cu salarii în valută sau companiile care exportau. În Polonia clienţii care au luat credite în monedă străină a trebuit să semneze o declaraţie care arăta că au înţeles riscurile, şi aveau, oricum, venituri mari, pentru că doar aceştia puteau accede la respectivele credite – câteva „micromorţi“ eliminate. Bancherii români le-au recomandat – „micromorţi“ în plus. Clienţii spun că nu au ştiut şi nu au fost informaţi despre riscuri, dar de când are banul doar o singură faţă?!

    Nu insist, contabilizăm elementele unei culturi a sărăciei, puternic prezentă în România, şi acesta este subiectul adevărat al acestui text. O cultură a tunului, în care bagi un euro şi obţii 5.000. O cultură care împarte oamenii în duşi de nas şi ducători de nas, în fraieri şi şmecheri. Care mai înseamnă eliminarea egalităţii şanselor, idolatrizările gratuite şi folosirea de manipulări grosolane. Credinţa în insul mesianic. Inerţie şi imobilism şi folosirea în exces a ierarhiei nătânge. Mulţumirea de a supravieţui, fără ambiţii. Micromorţi în plus şi microvieţi prea scumpe.

    Ilustrez cu „Ţara laptelui şi a mierii“, de Pieter Bruegel cel Bătrân, un tablou care l-a inspirat, peste ani, chiar şi pe Freud.

  • Samsung lansează seria de smartphone-uri Galaxy A

    Noile smartphone-uri din Seria A sunt dotate cu camere frontale de 5 MP şi a funcţiilor precum Beauty Face Features, Rear-cam Selfie, Palm Selfie, Wide Selfie şi Animated GIF. Seria A este echipată cu ecrane Super AMOLED şi tehnologia Adaptive Display pentru unghiuri de vizualizare mai bune şi contrast puternic, chiar şi în mediul exterior, sub lumină solară puternică.

    Smartphone-urile folosesc un procesor Quad Core de 1,2 GHz, dispun de 16GB de memorie şi de posibilitatea de a suplimenta spaţiul disponibil până la 64GB. Seria A incorporează funcţii precum Ultra-Power Saving Mode şi Multiscreen, existente deja pe dispozitivele Galaxy.

    Noua clasă A păstrează designul metalic creat pentru Samsung Galaxy ALPHA, iar carcasele metalice au 6,7mm, respectiv 6,9 mm grosime. Produsele vin în mai multe culori: Pearl White, Midnight Black, Platinum Silver şi Champagne Gold.

    „Vorbim de cele mai subţiri smartphone-uri Samsung de până acum, din metal, cu caracteristici tehnice superioare, specifice seriei Galaxy”, a spus Mircea Stoicescu, Head of Product Management IM în cadrul Samsung Electronics România.
     

  • Doi antreprenori unguri şi-au făcut un business în Bucureşti cu aparate de electrostimulare care fac clienţii să slăbească fără efort

    Richard şi Arpad Rudas speră să schimbe percepţia românilor despre sport şi apoi să transfere experienţa acumulată pe piaţa locală într-un business internaţional.

    Muzică alertă la maximum, un birou de recepţie atipic în forma unei mingi albe uriaşe şi o cameră în care se află la loc de cinste două aparate asemănătoare celor descrise de Steve Perry în volumele Star Wars – care, potrivit autorului, aveau rolul de a stimula artificial musculatura utilizatorilor, ameninţată cu atrofierea în urma navigaţiei pe planete cu gravitaţia scăzută – sunt lucrurile care te frapează la o vizită în birourile fraţilor Richard şi Arpad Rudas, fondatorii afacerii Fit Express.

    Depăşind bariera fantasticului, aparatul format dintr-o unitate de care sunt conectate centuri care au rolul de a transmite impulsuri electrice spre muşchii utilizatorului a început să prindă avânt şi pe piaţa autohtonă şi să le aducă antreprenorilor Richard şi Arpad Rudas venituri de 300.000 de euro după doi ani de activitate. Cei doi fraţi distribuie aparatele de stimulare electrică musculară (tehnologia EMS) ale producătorului ungar XBody prin intermediul companiei Fit Express, sub care operează şi un studio dotat cu două astfel de aparate, dar şi un sistem de francize prin care şi alţi antreprenori pot deschide studiouri similare.

    De la inaugurarea propriului studio, în 2013, în zona Piaţa Victoriei, circa 700 de persoane le-au trecut pragul. „Vin fie cei care nu au timp, vin sportivi care vor să îşi crească anduranţa, sau dimpotrivă, vin oameni care nu sunt sportivi, nu pot face sport sau sunt pur şi simplu leneşi“, îşi descriu cei doi fraţi clienţii ţintă.

    Cei doi au investit 24.000 de euro în inaugurarea propriului studio, costul fiind generat de preţul aparatelor, cam cât al unei maşini. „Investiţia minimă într-o astfel de afacere este 12.000 de euro, iar 90% din persoanele care cumpără aparatul folosesc ajutoarele noastre financiare, leasing, lease back, ori achiziţiile intracomunitare, fără TVA.“ Din experienţa lor, aproape 90% din cei care cumpără primul aparat se întorc în câteva luni pentru a-l achiziţiona pe al doilea, pe seama unui return of investment de maximum şase luni. Astfel, în ultimii doi ani au fost deschise pe piaţa locală 50 de studiouri dotate cu aparate XBody, dintre care 14 sub franciza Fit Express.

    Printre cei interesaţi de o astfel de afacere se află şi antreprenorul Mihai Pleşea, cunoscut pentru implicarea în afacerile Otto Courier şi Cargus, care a deschis în decembrie 2014 Luxury Studios în zona Pipera, în urma unei investiţii de 60.000 de euro, dorindu-şi să construiască un lanţ de studiouri luxoase în România care să fie dotate cu aparatele XBody. În luna deschiderii, antreprenorul estima încasări de 17.000 de euro pentru primele luni de activitate şi, ulterior, o cifră de afaceri anuală de 300.000 de euro. Studioul lui Pleşea mizează pe clienţii premium, iar câţiva executivi care lucrează în zona Pipera au semnat deja contractele anuale platinum de 7.000 de euro.

    Aparatele XBody au adus un bun prilej de lansare în antreprenoriat şi pentru sportivi: fotbaliştii Bănel Nicoliţă, Valentin Badea, Marius Alexe şi atleta Monica Iagăr şi-au deschis astfel de studiouri sub franciza fraţilor Rudas. „În 2012 ne străduiam să ne convingem prietenii să testeze aparatul gratis, treptat, iar acum lucrurile s-au inversat, suntem mai căutaţi noi şi facem cu dificultate faţă deschiderii studiourilor şi vânzărilor generate de acestea“, explică fraţii Rudas.

    Născuţi în Ungaria, cei doi fraţi au venit în România împreună cu tatăl lor, ambasador al Ungariei în România în perioada 1990-1995, şi cu mama lor, de origine româncă. Richard Rudas a absolvit Facultatea de Economie în cadrul Academiei de Studii Economice în anul 2000 şi a avut o carieră „versatilă“, după cum el însuşi o descrie pe profilul de LinkedIn: a lucrat în departamentul de risk management al OTP Bank, în firme de publicitate şi în compania de consultanţă în imobiliare The Advisors, unde este în continuare consultant. Arpad Rudas a plecat să studieze în Statele Unite ale Americii, unde, după ce a absolvit Fullerton College din California, şi-a început cariera în cadrul Wells Fargo, o bancă cu filiale răspândite pe coasta de vest a Americii, apoi a ocupat o poziţie de manager peste cinci magazine în cadrul lanţului Abercrombie & Fitch.

  • Valoarea clientului din România. Cine şi de ce calculează acest indice

    Sunt doar câteva din întrebările la care am invitat să răspundă reprezentanţi din toate domeniile. Valoarea unui client este un indicator folosit mai degrabă în pieţele avansate şi sofisticate, prea puţin folosit pe piaţa locală. Cert este însă că firmele care l-au adoptat îşi cresc şi veniturile, şi profitabilitatea.

    Puţini vor fi auzit de compania englezească Dunnhumby, nu doar în România, ci şi în Occident. Cu toate acestea, Dunnhumby  a intrat recent în atenţia gigantului comunicării WPP, grup cu 179.000 de angajaţi în 3.000 de birouri în 111 ţări, care oferă nici mai mult, nici mai puţin de 3 miliarde de dolari pentru preluarea obscurei companii. Ce ştie să facă Dunnhumby? Să colecteze date despre clienţi şi despre obiceiurile acestora şi să le folosească.

    Cu mult înainte ca obiceiul de colectare a datelor să fie răspândit, în 1995, Edwina Dunn şi Clive Humby au pus bazele unei firme care a iniţiat un program de loialitate pentru clienţii retailerului britanic Tesco. Folosind date legate de comportamentul din trecut al clienţilor şi obiceiurile acestora de consum, Tesco şi-a putut dimensiona stocurile de produse din magazine în funcţie de obiceiurile de consum ale clienţilor, un fapt revoluţionar pentru acea vreme.

    De-a lungul timpului reţeaua de retail a preluat controlul companiei, care s-a transformat într-o firmă globală, care colaborează cu circa 20 de mari retaileri din 50 de ţări, dar şi cu nume grele din industria bunurilor de consum, cum este Coca-Cola.  Dincolo de cardurile de loialitate, Dunnhumby centralizează date despre circa 350 de milioane de oameni – consum de televiziune, comportament online, obiceiuri de consum. În aceste condiţii interesul WPP este şi mai justificat, pentru că firmele de publicitate caută să îşi îmbogăţească abilităţile şi eficienţa, să afle ce mesaje publicitare sunt cele mai bune. Iar o companie cu experienţă în domeniu este cu atât mai preţioasă.

     „Cât valorează un om?“ scria Business Magazin, într-un articol de opinie din vara anului trecut. „Financial Times a descoperit că părticelele de informaţie care compun existenţa unui ins modern, conectat, dependent de smartphone şi de reţele sociale, sunt vândute de companiile care le adună cu preţuri ce încep de la 0,0005 dolari. Articolele, interesante, trimiteau la calculatorul de care pomeneam mai sus, în baza căruia am descoperit că valorez mai puţin de un dolar, mai precis 0,9182 dolari. Am pornit de la 0,007 dolari, preţul vârstei, genului, codului poştal, etniei şi nivelului de educaţie. Nu am fost punctat pentru că nu sunt milionar, din cauza slujbei, din cauza faptului că nu sunt logodit, recent căsătorit, recent divorţat, că nu aştept un copil, că nu sunt părintele unui nou-născut. Eram deprimat, valoram în continuare nici cât ineluşul de care tragi ca să desfaci cutia de suc sau de bere.

    M-au salvat alergia, astmul (care aproape mi-a trecut de când am abandonat fumatul – asta e, am trişat un pic!) şi greutatea (slujba sedentară!), care m-au mai ridicat pe la 0,786 dolari. Faptul că am o casă mi-a mai adus ceva milicenţi, dar am fost penalizat la numărul de băi, de dormitoare şi pentru lipsa unui şemineu. La fel de demoralizator a fost şi faptul că nu deţin avion, barcă şi că nu prea merg la sală; pasiunile şi siturile pe care le frecventez – financiare, de ştiri, educaţie, filme, politică, gaming – m-au mai ridicat un pic şi mi-au stabilit preţul final, de 0,9182 cenţi. Înţeleg că pentru industrie valoarea este destul de mare şi că în cazul în care cineva cumpără între 50.000 şi 100.000 de inşi ca mine, astmatici, dar lipsiţi de şemineu şi barcă, poate primi un discount consistent.

    Lăsând gluma la o parte, nu vi se pare cam trist să fii redus la un nivel de consumator amorf, să fii preţuit pentru că ai o casă cu trei dormitoare sau pentru că ai nişte kilograme în plus, într-un sistem de valori care adună speranţe, vise, posesiuni, drame, coduri poştale şi nou-născuţi?“, se întreba autorul articolului din Business Magazin. 

  • Cum s-a răspândit simbolul #JeSuisCharlie în lume

    Harta de mai jos, pusă la dispoziţie de cei de la Twitter, ilustrează modul în care simbolul s-a răspândit din Franţa în celelalte state europene, ajungând apoi pe toate continentele, inclusiv în zona Orientului Mijlociu.

    Deşi a fost folosit de peste cinci milioane de ori, simbolul #JeSuisCharlie nu este cel mai folosit în istoria social media. Peste 32 milioane de oameni au folosit simbolul #WorldCupFinal atunci când Germania a învins Argentina în finala Campionatului Mondial, iar recordul este deţinut de simbolul #vote5sos, folosit de peste 78 de milioane de oameni pentru a susţine trupa britanică 5 Seconds of Summer la ultima ediţie a MTV Video Music Awards.

  • O companie vrea ca angajaţii să poarte la mână brăţări care să le monitorizeze activitatea zi şi noapte

    Compania Jawbone, care produce dispozitive pentru monitorizarea activităţilor de fitness, a dezvoltat un sistem care permite unei companii să monitorizeze activitatea angajaţilor 24 de ore din 24.

    Sistemul se numeşte UP for Groups şi foloseşte o brăţară inteligentă pentru a colecta date privind mişcarea, timpul acordat meselor sau cel acordat somnului, relatează BBC. Datele preluate sunt apoi trimise reprezentanţilor companiei fără a include numele persoanei monitorizate, pentru a menţine anonimitatea.

    Jawbone, producătorul dispozitivului, speră că aceste informaţii vor ajuta companiile să lupte împotriva obezităţii prin promovarea unui regim sănătos la locul de muncă.

    “Dacă eu sunt cel care decide meniul de la cantină, spre exemplu, pot observa că în ziua în care servesc hamburgeri productivitatea scade. Drept urmare voi putea modifica meniul acelei zile”, a declarat Alexander Asseily, fondator al Jawbone.

    “Există o întreagă dezbatere referitoare la confidenţialitatea datelor personale”, a mai spus Asseily. “Din punctul meu de vedere, problema este ca cel care colectează datele să anunţe din timp ce vrea să facă cu informaţiile primite. Jawbone are o politică foarte strictă, nu oferim nimănui datele colectate de noi. Dar atunci când companiile vor începe să folosească aceste produse, atunci politica lor privind confidenţialitatea va intra în vigoare.”

    Câteva mii de accesorii wearable (dispozitive purtate pe corp) care monitorizează activitatea, caloriile arse şi somnul utilizatorilor sau care sunt utilizate ca o extensie a telefonului mobil au fost vândute în România la aproape un an de la lansarea lor, iar retailerii anticipează creşteri de peste 100%.

    Dispozitivele wearable includ brăţări de monitorizare a activităţilor sportive, a bătăilor inimii, precum şi a somnului, dar şi ceasuri inteligente care sunt practic o extensie a telefonului mobil – poţi vedea notificările, face poze sau vorbi la telefon.

    Pe piaţă sunt disponibile diferite gadget-uri pentru fitness care sunt compatibile cu diferite smartphone-uri şi tablete şi care se pot conecta chiar şi la calculator. Printre acestea se numără accesoriile produse de compania americană Fitbit – Fitbit Flex, Fitbit One, Fitbit Zip, sau modelele Jawbone UP24 şi Nike Fuel Band.

  • O tânără de 23 de ani a primit o factură la mobil de 16.000 de euro

    O turistă din Anglia a primit o surpriză neplăcută după ce s-a întors din concediu şi a realizat că ajunsese la o factură de mobil de aproximativ 12.500 de lire (16.000 de euro).

    Londoneza Patricia Al, de profesie consultant imobiliar, a atins această valoare uriaşă a facturii după ce şi-a folosit telefonul mobil, abonat la reţeaua englezească de telefonie O2,  pentru a urmări două episoade al serialului BBC “Familia mea” în Turcia, relatează Techamok.com.

    Internetul Wi-Fi al hotelului a căzut, iar telefonul mobil, conectat la computerul său pentru încărcare, a preluat automat download-ul.

    Tânăra în vârstă de 23 de ani a fost taxată astfel  cu 5.156 lire (cca. 6.500 euro) pentru un episod şi 5.453 lire (cca. 6.900 euro) pentru altul, fiind ulterior taxată cu alte 2.500 de lire (3.100 euro) pentru folosirea serviciilor de date  în concediu. Cu această sumă, ar fi putut cumpăra 323 de seturi de DVD-uri care să conţină toate cele 11 serii ale serialului.

    Reprezentanţii O2 spun că i-au transmis un mesaj în data de 24 august, data în care a downloadat primul serial, pentru a o anunţa că factura ei crescuse îngrijorător.