BusinessMagazin

Tag: cumparare

  • Hotare, aşa cum sunt stabilite de bancnota de un leu

    Nu o să vorbesc aici despre conceptul acela cu două sau mai multe Românii, a fost mult prea des şi mult prea inutil invocat, dar o să vorbesc despre faţetele aceleiaşi Românii; personal, fac parte din categoria nefericiţilor pentru care lumea nu începe la Romană şi se termină la Şincai, aşa că micul orăşel de provincie unde o problemă de familie m-a dus săptămâna trecută nu m-a luat prin surprindere. Dar m-a făcut să mă gândesc.

    Este târgul unde am copilărit, numele nu are importanţă; oraşul are istorie, la un moment dat armata română a dat o probă de bărbăţie acolo şi a învins, un oraş care a avut ceva industrie, ba era ceea ce se chema la un moment dat nod de cale ferată – asta într-o vreme când trenurile circulau şi nu erau tăiate la fier vechi. Acum este doar un orăşel cenuşiu, un cenuşiu brăzdat de albul varului cu care sunt boite bordurile şi copacii din parc. Momentul duşului rece a fost cel în care am devenit conştient de faptul că leul era bancnota cu cea mai intensă circulaţie pe plan local, şi nu, faptul că spun asta nu înceamnă o lipsă de patriotism. Leul stabilea un soi de hotar nevăzut în România, despărţea cotidianul meu de cotidianul locuitorilor micului orăşel. O banală comandă de 80 de lei a declanşat un potop de mulţumiri de partea cealaltă de tejghelei, iar fata de la casieria magazinului local a surâs blând şi înţelegător la nefericirea şi la încurcătura unui bărbat aflat la rând în faţa mea: „…un leu? Lăsaţi, îl aduceţi mai târziu, sunt aici până la nouă…“.

    Este o faţetă a României unde se dau şpăgi de milioane de dolari, unde se negociază orice, unde se pun la cale afaceri, unde se exploatează bogăţiile subsolului şi unde tineri IT‑işti talentaţi fac chestii minunate. Dar cumva afacerile şi bogăţiile subsolului şi IT-iştii cei talentaţi sunt legaţi direct şi profund de insul acela căruia îi lipsea un leu pentru a-şi plăti cumprăturile, şi dacă nu vom înţelege asta, tehnocrat sau simplu cetăţean, naţia asta nu se va însănătoşi. Pentru că sărăcia cronică slăbeşte orice naţie şi taie orice şanse de a reuşi reabilitarea unei naţii.

    Cultura sărăciei înseamnă ideea de a împărţi oamenii în duşi de nas şi ducători de nas, în fraieri şi şmecheri. Mai înseamnă eliminarea egalităţii şanselor, idolatrizările gratuite şi folosirea de manipulări grosolane. Mulţumirea de a supravieţui în orăşele cenuşii, unde nu există spital, nu există dascăli, nu mai există destui copii pentru a umple sălile de clasă. În aceleaşi orăşele se fac locuri de joacă de 600 de milioane de lei vechi şi closete în curţile şcolilor de alte sute de milioane de lei vechi. Cultura sărăciei a creat o clasă de cetăţeni care se tem. Se tem de preţuri, se tem de ziua de mâine. Se tem de ştabii locali, deşi ei îi aleg. Cea mai mare problemă a României nu sunt deficitele sau datoria externă sau corupţia, ci sărăcia, cea care generează toate cele dinainte, şi corupţie, şi deficite, şi datorie externă. Nu mai are rost să căutăm ţapi ispăşitori în fărâmiţarea terenurilor, în productivitatea redusă, în investiţiile anemice sau în folosirea până la idioţenie a sintagmei „mână de lucru ieftină“ şi nu mă refer aici la sărăcie aşa cum o calculează instituţiile financiare. Vorbesc de sărăcia care împiedică oamenii să îşi schimbe mobila din casă la cinci ani şi la sărăcia care împiedică antreprenorii să îşi ducă la bun sfârşit visele; la sărăcia care face din funcţionar un ins coruptibil şi la sărăcia care îl face pe medic să ridice neputincios din umeri.

    Ştiţi, omul acela căruia îi lipsea leul la cumpărături are aceeaşi putere cu tine, cititorule, iar leul acela îl face vulnerabil.

    Un profesor de ştiinţe politice vorbea la un moment dat de un concept care ni se potriveşte şi nouă, acum, de neoleninism. Am mai vorbit: leninismul s-a dezvoltat într-o perioadă în care legitimitatea politică era asociată cu un soi de expertiză care venea dintr-o iluzorie posesie de cunoştinţe superioare, expertiză asumată de liderii politici şi susţinută orbeşte de trepăduşii acestora. Puritatea ideologiei şi menţinerea dominaţiei politice a aşa-zisei elite erau ţeluri în faţa cărora alegerile, opinia publică, constituţia, legile, principiile democratice sau opoziţia politică nu reprezentau nimic.

    Cum e acum? Şi nu numai la noi, ci peste tot în lume.

    O comunitate locală puternică, cu un mod de gândire suplu, adaptabilă dar cu reguli ferme şi leadership real poate fi răspunsul la dezvoltarea viitoare a României, poate asigura un viitor atât tinerilor cât şi celor în vârstă, indiferent de starea sistemului de pensii de stat sau de evoluţia sistemului educaţional. Cum s-ar putea face trecerea de la baroni locali la leadership autentic sau de la inerţia ţăranului român şi de la aşteptatul banilor de la nepoţii din Spania sau Italia la angajament altruist în folosul comunităţii şi cu ce bani se poate face acesta sunt întrebări cât se poate de justificate, cât se poate de grele. Dar se poate şi asta este şansa noastră.
     

  • Hotare, aşa cum sunt stabilite de bancnota de un leu

    Nu o să vorbesc aici despre conceptul acela cu două sau mai multe Românii, a fost mult prea des şi mult prea inutil invocat, dar o să vorbesc despre faţetele aceleiaşi Românii; personal, fac parte din categoria nefericiţilor pentru care lumea nu începe la Romană şi se termină la Şincai, aşa că micul orăşel de provincie unde o problemă de familie m-a dus săptămâna trecută nu m-a luat prin surprindere. Dar m-a făcut să mă gândesc.

    Este târgul unde am copilărit, numele nu are importanţă; oraşul are istorie, la un moment dat armata română a dat o probă de bărbăţie acolo şi a învins, un oraş care a avut ceva industrie, ba era ceea ce se chema la un moment dat nod de cale ferată – asta într-o vreme când trenurile circulau şi nu erau tăiate la fier vechi. Acum este doar un orăşel cenuşiu, un cenuşiu brăzdat de albul varului cu care sunt boite bordurile şi copacii din parc. Momentul duşului rece a fost cel în care am devenit conştient de faptul că leul era bancnota cu cea mai intensă circulaţie pe plan local, şi nu, faptul că spun asta nu înceamnă o lipsă de patriotism. Leul stabilea un soi de hotar nevăzut în România, despărţea cotidianul meu de cotidianul locuitorilor micului orăşel. O banală comandă de 80 de lei a declanşat un potop de mulţumiri de partea cealaltă de tejghelei, iar fata de la casieria magazinului local a surâs blând şi înţelegător la nefericirea şi la încurcătura unui bărbat aflat la rând în faţa mea: „…un leu? Lăsaţi, îl aduceţi mai târziu, sunt aici până la nouă…“.

    Este o faţetă a României unde se dau şpăgi de milioane de dolari, unde se negociază orice, unde se pun la cale afaceri, unde se exploatează bogăţiile subsolului şi unde tineri IT‑işti talentaţi fac chestii minunate. Dar cumva afacerile şi bogăţiile subsolului şi IT-iştii cei talentaţi sunt legaţi direct şi profund de insul acela căruia îi lipsea un leu pentru a-şi plăti cumprăturile, şi dacă nu vom înţelege asta, tehnocrat sau simplu cetăţean, naţia asta nu se va însănătoşi. Pentru că sărăcia cronică slăbeşte orice naţie şi taie orice şanse de a reuşi reabilitarea unei naţii.

    Cultura sărăciei înseamnă ideea de a împărţi oamenii în duşi de nas şi ducători de nas, în fraieri şi şmecheri. Mai înseamnă eliminarea egalităţii şanselor, idolatrizările gratuite şi folosirea de manipulări grosolane. Mulţumirea de a supravieţui în orăşele cenuşii, unde nu există spital, nu există dascăli, nu mai există destui copii pentru a umple sălile de clasă. În aceleaşi orăşele se fac locuri de joacă de 600 de milioane de lei vechi şi closete în curţile şcolilor de alte sute de milioane de lei vechi. Cultura sărăciei a creat o clasă de cetăţeni care se tem. Se tem de preţuri, se tem de ziua de mâine. Se tem de ştabii locali, deşi ei îi aleg. Cea mai mare problemă a României nu sunt deficitele sau datoria externă sau corupţia, ci sărăcia, cea care generează toate cele dinainte, şi corupţie, şi deficite, şi datorie externă. Nu mai are rost să căutăm ţapi ispăşitori în fărâmiţarea terenurilor, în productivitatea redusă, în investiţiile anemice sau în folosirea până la idioţenie a sintagmei „mână de lucru ieftină“ şi nu mă refer aici la sărăcie aşa cum o calculează instituţiile financiare. Vorbesc de sărăcia care împiedică oamenii să îşi schimbe mobila din casă la cinci ani şi la sărăcia care împiedică antreprenorii să îşi ducă la bun sfârşit visele; la sărăcia care face din funcţionar un ins coruptibil şi la sărăcia care îl face pe medic să ridice neputincios din umeri.

    Ştiţi, omul acela căruia îi lipsea leul la cumpărături are aceeaşi putere cu tine, cititorule, iar leul acela îl face vulnerabil.

    Un profesor de ştiinţe politice vorbea la un moment dat de un concept care ni se potriveşte şi nouă, acum, de neoleninism. Am mai vorbit: leninismul s-a dezvoltat într-o perioadă în care legitimitatea politică era asociată cu un soi de expertiză care venea dintr-o iluzorie posesie de cunoştinţe superioare, expertiză asumată de liderii politici şi susţinută orbeşte de trepăduşii acestora. Puritatea ideologiei şi menţinerea dominaţiei politice a aşa-zisei elite erau ţeluri în faţa cărora alegerile, opinia publică, constituţia, legile, principiile democratice sau opoziţia politică nu reprezentau nimic.

    Cum e acum? Şi nu numai la noi, ci peste tot în lume.

    O comunitate locală puternică, cu un mod de gândire suplu, adaptabilă dar cu reguli ferme şi leadership real poate fi răspunsul la dezvoltarea viitoare a României, poate asigura un viitor atât tinerilor cât şi celor în vârstă, indiferent de starea sistemului de pensii de stat sau de evoluţia sistemului educaţional. Cum s-ar putea face trecerea de la baroni locali la leadership autentic sau de la inerţia ţăranului român şi de la aşteptatul banilor de la nepoţii din Spania sau Italia la angajament altruist în folosul comunităţii şi cu ce bani se poate face acesta sunt întrebări cât se poate de justificate, cât se poate de grele. Dar se poate şi asta este şansa noastră.
     

  • O tânăra revoltată de căsătoriile forţate. “Am fost vândută pentru ca fratele meu să-şi poată cumpăra o soţie” – VIDEO

    Sonita Alizadeh, un rapper din Afghanistan, a fost inspirată să scrie această melodie după ce familia ei a fost nevoită să o vândă pentru a putea cumpăra o soţie pentru fratele ei, scrie BBC.

    Căsătoriile aranjate încă fac parte din tradiţie în unele zone din Afghanistan şi multe fete sunt nevoite să se căsătorească cu străini de la vărste fragede. “Am fost vândută pentru ca fratele meu să-şi poată cumpăra o soţie”.

    “Fetele care sunt forţate să se mărite de la o vărstă fragedă îşi pierd copilăria, îşi pierd speranţa. Îşi văd soţul ca pe un violator”, spune Alizadeh.

    Există şi tineri care se împotrivesc dorinţei familiilor lor, însă de cele mai multe ori acest lucru rezultă în violenţă. “Când am ajuns în America nu-mi puteam scoate din cap imaginile cu prietenii mei răniţi, loviţi, rezultat al revoltei împotriva familiilor lor.”, afirmă Sonita Alizadeh.

    Tânăra cântăreaţă încearcă ca acestă tradiţie să se oprească şi luptă pentru asta în felul ei, prin muzică şi “merg la multe conferinţe şi evenimente pentru că oamenii trebuie să cunoască aceste fapte, trebuie să ne asculte poveştile şi să împărtăşească aceste poveşti cu restul lumi. Astfel vocile noastre vor fi auzite de oficiali şi guverne.”, încheie Sonita Alizadeh
     

  • Surorile care primesc 75.000 de lire doar pentru că publică poze online, pe reţelele sociale – GALERIE FOTO

    Surorile, Lucy, Sophie şi Stacie Brooks, au dezvăluit că au câştigat în jur de 75.000 de lire doar din donaţiile fanilor, care au constat în haine, pantofi sau genţi, scrie Daily Mail.

    Cum au reuşit cele trei surori această performanţă? Doar din simplu fapt că publică poze online, pe reţelele sociale.

    Se pare că acest lucru, dăruirea de bunuri către diferite personalităţi din online, este un trend care acaparează Marea Britanie. Fetele nu sunt mulţumite doar de “like-uri” sau “reteewt-uri”, ci fani au la dispoziţie un “wish list”, o listă de produse alese de surori pe care fani le pot cumpăra pentru ele.

    “Nu ne-am întâlnit niciodată admiratorii. Nu este ceva sexual. Iubitul meu nu are nicio problemă cu asta. I se pare amuzant. Deşi îi este dificil ce să-mi dăruiască de Crăciun, având în vedere că am atâtea lucruri”, a spus Sophie.

    Fetele au o legiune de fani online, numai Lucy are peste 90.000 de fani pe Twitter.

    “Bărbaţii care ne trimit cadouri sunt inofensivi. Poate se simt singuri sau le lipseşte încrederea. Nu au o fată acasă pe care să o răsfeţe cu cadouri”, a adăugat şi Lucy.

    Însă nu totul e roz, unul dintre fani, a fost atât de insistent, încât fetele au cerut un ordin de protecţie pentru hărţuire.

    Fetele deţin un salon de frumuseţe în  St Albans, Herts.

    “Vreau să am o viaţă frumoasă. De ce să nu accept cadourile? Unii oameni ne critică, dar dacă cineva vrea să ne resfeţe cu o pereche frumoasă de pantofi, de ce să îi returnez?”, a încheiat Lucy.

  • Ce îşi doresc şi de unde vor să cumpere românii de Black Friday 2015

    Televizoarele, electrocasnicele mici şi telefoanele mobile sunt în topul românilor pentru coşul de cumpărături de anul acesta, potrivit unui studiu realizat de Millward Brown România, lider în piaţa locală de cercetare de marketing în zonele de brand, media şi de comunicare.

    Pe lista de cumpărături a românului se regăsesc cel mai frecvent televizoarele, fiind menţionate de 40% dintre respondenţi, electrocasnicele mici (39%), cum ar fi aspiratoarele, mixerele sau roboţii de bucătărie, şi telefoanele mobile (22%). Maşinile de spălat şi frigiderele sunt următoarele două categorii de produse prezente în preferinţele românilor pentru Black Friday, fiind amintite de 18%, respectiv 17% dintre cei intervievaţi cu privire la intenţia de achiziţie. Încăţămintea (6%) şi tabletele(8%) sunt produsele cel mai puţin căutate în această perioadă,

    “Black Friday este un eveniment deja de tradiţie în România. În plus, observăm că în fiecare an sunt mai mulţi români care îşi exprimă dorinţa să cumpere ceva în cadrul acestei campanii. Acest lucru se datorează succesului ediţiilor precedente, apariţieiconstante de noi magazine implicate în eveniment, dar şi varietăţiitot mai mari a categoriilor de produse oferite la reducere”, explică Daniela Lazăr, Managing Director, MillwardBrown România.

    Conform studiului, anul acesta, 44% dintre românii cu vârsta între 18 şi 65 de ani doresc să cumpere ceva de Black Friday („probabil voi cumpăra” sau „sigur voi cumpăra”). Comparativ cu 2012, aproape de trei ori mai multe persoane şi-au exprimat dorinţa de a cumpăra un produs de Black Friday anul acesta.

    Segmentele de populaţie în rândul cărora se observă un nivel al intenţiei de cumpărare semnificativ mai ridicat,comparativ cu nivelul populaţiei generale, sunt bărbaţii şi tinerii (cei între 24 – 34 de ani).

    eMAG se află în topul preferinţelor românilor, urmat de Altex şi Flanco. Comparativ cu anul trecut, singura modificare notabilă este scăderea semnificativă a numărului celor care iau în calcul Domo.

    Cercetarea a fost realizată pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional, în rândul a 2.000 de respondenţi din mediul urban şi rural, cu vârste cuprinse între 18 şi 65 de ani. Eroarea de eşantionare este de +/-2,2%.
     

  • Black Friday 2015: Ceasuri cu până la 90% discount, în magazinul PretzMic.ro

    Începând de vineri, pe tot parcursul week-endului, absolut toate modelele de ceasuri disponibile în magazin vor fi incluse în campania Black Friday, clienţii având posibilitatea de a le cumpăra cu discounturi generoase, de până la 90%, se arată în comunicatul companiei.

    Oferta magazinului cuprinde peste 500 de modele de ceasuri şi un stoc propriu de aproape 20.000 de ceasuri. Magazinul îşi propune să îşi înregistreze o creştere de peste 30% a vânzărilor în comparaţie cu Black Friday 2014. Reprezentanţii www.PretzMic.ro se aşteaptă ca “vedetele” să fie ceasurile mecanice şi în special modelele Tourbillon.

    “Ne-am pregătit intens pentru Black Friday 2015, multe modele de ceasuri vor avea reduceri impresionante. Avem stocuri consistente inclusiv la produsele cu reduceri foarte mari, astfel încât dorim să livrăm rapid comenzile, pentru satisfacţia maximă a clienţilor. Vom avea mai mulţi operatori, pentru ca fiecare client să se bucure nu doar de preţuri extrem de mici, ci şi de o experienţă pozitivă de shopping online în general: produse de calitate, costuri bune, livrări rapide, comunicare excelentă. Liniile telefonice vor avea program special în toate aceste zile – de la ora 7 până la ora 23”, a declarat Ioan Farcaş, Manager General al companiei care operează magazinul PretzMic.ro.

    Acesta a mai menţionat că, în condiţiile de supra-aglomerare specifice perioadei, obiectivul de livrare a comenzilor efectuate de Black Friday este de maximum 5 zile (faţă de maximum 2 zile în mod normal).

  • Cea mai mare tranzacţie imobiliară a anului de care nu a auzit nimeni

    Cea mai mare tranzacţie imobiliară a lui 2015 s-a întâmplat în linişte. Unul dintre cele mai mari terenuri din Bucureşti, fostele Sere Berceni, a fost achiziţionat de dezvoltatorii care vor construi Metalurgiei Park. La 150 de euro pe metrul pătrat, preţul cu care a fost vândută cea mai mare parte din ceea ce va fi faza 1 a Metalurgiei Park (jumătate din suprafaţa totală a fostelor sere Berceni), Horia Culcescu, proprietarul terenului, a încasat aproximativ 30 de milioane de euro.

    Horia Culcescu este un om de afaceri care apare rar în media, dar care a devenit – tot în linişte – cel mai bogat agricultor din România. Conform unui top realizat de agrointel.ro, Horia Culcescu este cel mai mare producător de conserve din legume şi fructe din România (prin fabrica Leader International de la Caracal) şi deţine 230 de hectare de sere şi 1.200 de hectare de vie. De profesie inginer agronom, Horia Culcescu a achiziţionat de-a lungul timpului mai multe ferme, ajungând să aibă suprafeţe importante de sere din Pipera până la Turgu Măgurele şi Işalniţa, cele mai întinse ca suprafaţă fiind Leoser (90 de hectare în Popeşti- Leordeni) şi Serele Berceni (50 de hectare în zona unde Bulevardul Metalurgiei se intersectează cu bulevardul Berceni şi cu Drumul Binelui).

    Situate în sudul Capitalei, zonă unde interesul dezvoltatorilor a fost redus înainte de criză, Serele Berceni au devenit o ţintă de achiziţie mult mai importantă după anul 2009, când trendul pieţei imobiliare s-a mutat către sudul, vestul şi estul Capitalei. Statisticile arată că, în 2011 de exemplu, au fost livrate în Bucureşti şi Ilfov 4.945 de locuinţe, din care sudul a atras cea mai mare parte (peste 2.500 de locuinţe livrate). Sudul a fost în ultimii cinci ani cea mai dinamică zonă din Bucureşti-Ilfov în ceea ce priveşte construcţiile noi, iar soluţiile găsite de dezvoltatorii din sud au ţinut piaţa pe un trend alert.

    „Metalurgiei Park este o ţintă veche de-a noastră“, povesteşte Cătălin Grigore, unul dintre principalii pioni ai Sud Rezidenţial (şi hobby-ul personal al lui Grigore) fiind identificarea de terenuri. „Dezvoltatorii cu care lucrăm au devenit foarte implicaţi şi ne cereau noi şi noi suprafeţe pe care să dezvolte blocuri. Aveam de mult timp terenul Serelor Berceni în observaţie şi am deschis dicuţiile cu domnul Horia Culcescu în urmă cu un an şi jumătate, când dânsul în sfârşit şi-a manifestat interesul să vândă o parte din teren“, povesteşte Cătălin Grigore, precizând că, alături de proprietarul terenului, a împărţit cele 50 de hectare ale Serelor Berceni în faza 1 şi faza 2, fiecare cu câte 25 de hectare (cele două faze fiind tăiate la jumătate de Bulevardul Metalurgiei).

    După ce a căzut de acord cu proprietarul terenului, Cătălin Grigore a trecut la atragerea investitorilor: „Terenul a fost vândut şi proiectat în urma unor şedinţe care se terminau noaptea la 1, la 2, şi în care discutam cu investitori aflaţi deja într-o relaţie contractuală cu Sud Rezidenţial“. Ca strategie de investiţie, Cătălin Grigore le-a solicitat investitorilor să cumpere suprafeţe mari de teren, care să permită dezvoltarea fluidă. „Cei care s-au implicat au cumpărat suprafeţe mari. Am selectat astfel brandurile imobiliare puternice, cu care noi avem istorie, care niciodată nu au greşit în anii de când dezvoltăm proiecte împreună şi care au putere să cumpere şi să dezvolte 2-3 hectare. În momentul acesta, din cele zece ansambluri, cinci din ele construiesc, iar cinci se află în faza de autorizare. Fiecare a cumpărat minimum 2-3 hectare, în funcţie de forţa financiară, şi au conceput alături de noi propriile proiecte imobiliare“. Regimul de înălţime este definit de PUZ (P+5), astfel că cele mai multe dintre blocuri vor avea regim mic de înălţime.

    Terenul din faza 1 a Metalurgiei Park s-a vândut complet în trei luni, spune Cătălin Grigore. Mai precis, dezvoltatorii ansamblurilor (Brown, Top House, Viva, Crystal, Joy, Galaxy, Family) au cumpărat loturile de teren aferente părţii lor din proiect de la Berser, plătind acelaşi tarif de 150 euro pe metrul pătrat. Au fost vândute 23 de hectare din cele 25, spune Cătălin Grigore. În zona dinspre Apărătorii Patriei, zonă de case, a fost păstrată o zonă tampon, de 1,5 ha, care va fi dezmembrată în loturi mici, între 300 şi 700 mp, şi unde vor fi construite case. Deocamdată planul pentru această suprafaţă nu a fost definitivat, existând o intenţie a lui Horia Culcescu de a dezvolta acolo un cartier de case.

    Acum, în faza 1 a Metalurgiei Park, construiesc deja Brown, Top House, Viva şi Crystal, iar Joy şi Galaxy sunt în faza de autorizare, spune Cătălin Grigore, care explică faptul că fiecare dezvoltator a conceput un proiect distinct, cu identitatea lui. „Singura condiţie pe care am pus-o dezvoltatorilor este ca, din momentul când am început, să nu ne oprim până nu terminăm: să nu tragem de timp, să nu avem probleme cu banii, să nu depăşim termenele, cu alte cuvinte să nu facem lucruri care să arunce o notă de neîncredere peste tot proiectul. Din momentul când am început, îl ducem la capăt. Lucrăm în echipă: dezvoltatorii lucrează cu un business plan etapizat, iar noi ne-am asumat să menţinem un ritm al vânzărilor care să permită continuitatea. Spre diferenţă de un dezvoltator dintr-o zonă centrală, care merge pe 1.800-2.000 euro/mp, dezvoltatorii noştri au înţeles că 950-1.000 euro/mp şi un profit mai scăzut aduc un rulaj extraordinar de mare şi o continuitate incredibilă a businessului.“

    Cătălin Grigore explică faptul că cei mai mulţi dintre dezvoltatorii care lucrează cu Sud Rezidenţial au istorie în partea sectorului 4 dinspre Dimitrie Leonida şi Apărători, unde au construit şi au vândut apartamentele ca persoane fizice. „Acum, când ne-am mutat în Park, toţi şi-au făcut firme, renunţând la PFA. Am mers pe ideea că dacă ai o firmă sănătoasă, în momentul când faci rulaj şi construieşti fără nicio problemă, cerul e limita, poţi lua un împrumut la bancă, poţi lua fonduri europene, plus că totul este mai transparent.“ Aceasta este explicaţia pentru care cele mai multe dintre firmele care construiesc în Metalurgiei Park nu au nici măcar un an de când sunt înregistrate la Registrul Comerţului, deşi brandurile imobiliare sunt deja cunoscute în sudul Bucureştiului. Brown Residence SA este înregistrată la Registrul Comerţului din ianuarie 2015, deşi sute de persoane locuiesc deja în blocurile dezvoltatorului din Popeşti şi din Berceni. Brown Residence a livrat până acum 750 de apartamente, după cum spun oficialii companiei, în cele opt proiecte finalizate şi localizate în sectorul 4 – zona Mall Grand Arena, metrou Dimitrie Leonida, Soseaua Olteniţei (Popeşti-Leordeni). În momentul de faţă, activitatea dezvoltatorului se concentrează la proiectul Brown Metalurgiei Park, unde vor fi 10 blocuri, cu aproximativ 750 de apartamente, pe care Brown vrea să le livreze în următorii doi ani. Investiţia derulată în cadrul ansamblului Brown din Metalurgiei Park depăşeşte suma de 20 de milioane euro, după cum estimează oficialii companiei, deţinută de Emanoil Andrei Arabagiu (37 ani) şi Daniel Văduva (47 ani).

    Oficialii Top Residence, care construiesc în Metalurgiei Park 1.000 de apartamente în 10 blocuri, estimează întreaga investiţie la 25 de milioane de euro. Cătălin Grigore vorbeşte despre construcţia a 5.000 de apartamente pentru faza 1 şi spune că faza a doua va avea mai multe locuinţe: „Partea a doua va fi gândită la fel, doar că va avea mai puţin comercial. Acum suntem în discuţii cu centre comerciale precum Lidl, Mega Image, retaileri, magazine de mobilă, Petrom (care vrea teren pentru o staţie cu deschidere pe Metalurgiei), dar şi cu creşe, grădiniţe, şcoli. Vom asigura în prima fază tot ce au nevoie locatarii, iar în a doua fază doar vom suplimenta“.

    Conform cu investiţiile derulate de dezvoltatori, costul mediu pentru un apartament este în jur de 20-25.000 de euro, ceea ce face ca Metalurgiei Park, la întreaga sa capacitate de 15.000 de apartamente în ambele faze, să fie o  investiţie de peste 350 milioane de euro. „Este un megaproiect imobiliar, în care profitabilitatea dezvoltatorilor este foarte mare şi trece de jumătatea sumei investite. Dacă la asta mai adăugăm şi faptul că ne mişcăm rapid şi avem rulaj foarte mare, e uşor să vedem că este o situaţie din care câştigă toată lumea – noi, dezvoltatorii, clienţii care cumpără un apartament la un preţ omenesc, vânzătorii de mobilă, decoraţiuni sau electrocasnice. Este un proiect care mişcă Sudul şi Bucureştiul. Dar şi economia.“

    Pe şantierul Metalurgiei Park se lucrează. În birourile Sud Rezidenţial, Parkul se vinde. „Preţul de la care se pleacă este de 800 de euro, dar chiar nu sunt apartamente low-cost, aşa cum vor unii să creadă, iar eu îi invit pe toţi la vizionare, să vadă cu ochii dânşilor. Se foloseşte sintagma asta: «Dom’le, sudul e ieftin». Da, este ieftin. Dar ieftinul dezvoltă volum, dezvoltă ceea ce oamenii au nevoie“, spune Grigore.

    Construcţiile care au început în primăvară sunt gata, iar designul general al minioraşului şi strategia lui de lansare sunt treaba lui Cătălin Grigore: „Sunt 500 de apartamente care sunt în picioare şi vândute. Cred că prima fază se va umple foarte repede şi cred că nu vor ajunge 25 de hectare pentru câtă cerere avem, aşa că vom insista în discuţiile cu Horia să începem şi partea a doua. Prima parte ar trebui să fie gata în următorii doi ani. În vara lui 2017 vreau să ies din faza 1. Şi când spun că ies, totul va fi aşa cum am promis: cu locuri de joacă, cu alei, cu spaţii amenajate, cu bariere funcţionale, cu magazine, cu centre şi spaţii comerciale.Între dezvoltatorii mei nu sunt fricţiuni care să ducă la situaţii precum un gard între două proiecte, toate aceste probleme au fost clarificate de la început. Dacă văd un gard, mă duc şi îl smulg cu mâna mea. Lucrăm în echipă, chiar dacă facem chestii diferite, adică ei dezvoltă şi eu mă ocup de implementare/dezvoltare şi ne armonizăm foarte bine unii cu ceilalţi. Sunt drumuri de acces pe care le vom construi împreună, pentru că nu are nicio treabă primăria aici, fiind proprietate privată. Între ansambluri sunt drumuri late, de 7 metri. Trebuie să facem trotuarele, iluminatul, să punem dalele, să aducem mobilier urban, acum alegem copacii şi gazonul“.

    Şi-a asumat prea mult un om de afaceri care în urmă cu cinci ani nu dezvoltase singur nimic? „Este un proiect mare, dar nu mă simt depăşit. La fel ca toate celelate proiecte ale noastre, se va ridica şi va fi funcţional. Toată lumea a crezut că e un bluf, că nu se va face, că aici sunt nişte oameni care au aterizat de nu ştiu unde şi apartamentele astea sunt făcute nu ştiu cum. Îi aştept în vara lui 2017 să facem o plimbare prin Park. Deocamdată, niciunul dintre dezvoltatori nu face faţă la Sud Rezidenţial – mai precis, nu pot ei construi cât putem noi să vindem. Am vândut tot ce este ieşit din pământ.“
     

  • O fetiţă plănuia să-şi vândă fratele la pet store cu 54 de dolari.Vezi ce vroia să cumpere cu banii primiţi pe fratele ei

    Fetiţa şi-a dezvăluit planul în timp ce era la joacă alături de fratele său. Clipul în care fetiţa punea la cale planul a fost încărcat pe YouTube de către utilizatorul berge95. “Cred că ar trebui să-l vindem”, a spus ea. “De ce”, întreabă vocea din spatele camerei. “Nu ştiu, ceva este în neregulă cu el…şi vreau foarte mult o bufniţă de jucărie. Pe asta am să-mi cheltuiesc banii pe care îi primim pe el”, a spus fetiţa.

    Dacă iniţial se gândea să-l vândă cu 1 sau 2 dolari, într-un final, a ajuns la suma de 54 de dolari.

    Vocea din spatele camerei sugerează sa-l cumpere înapoi pe Jason, la reducere. Rachel răspunde entuziasmată: “Da! Îl cumpărăm înapoi”.

    În plus, fetiţa crede că poate obţine un preţ bun, şi crede că-l poate cumpăra pe fratele ei cu 1 dolar.

  • Cea mai uşoara bicicletă pliabilă din lume, construită de doi tineri români în Londra, lansată pe Kickstarter – FOTO

    Doi tineri români stabiliţi în Londra, Petre Crăciun şi Ligia Stan, au construit cea mai uşoară biciletă pliabilă din lume, aceasta a fost a lansată astăzi şi pe platforma americană de crowdfunding kickstarter.com.

    Absolvent al liceului de arte Tonitza din Bucureşti, Petre Crăciun a lucrat la designul bicicletei Hummingbird în timp ce studia la universitatea de design din Bournemouth, în Marea Britanie. “Am încercat să cumpăr o bicicletă pliabilă uşoară, dar nu am putut să găsesc nimic în magazine. Apoi m-am gândit că aş putea să construiesc eu o bicicleta – aşa s-a născut Hummingbird”, spune Petre.

    Hummingbird este cea mai usoara bicicleta pliabila din lume cântărind doar 6.5 kilograme, cu  3-4 kg mai puţin decât alte biciclete pliabile de pe piaţă.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Omul care controlează un sfert din piaţa locală de tractoare. “Tractoarele româneşti abia au scărmănat la suprafaţă pământul ţării timp de 50 de ani”

    În România se vând anual aproximativ 2.000 de tractoare, piaţa locală având un parc de circa 165.000 de unităţi, dintre care peste 100.000 sunt vehicule Universal 650 produse de Tractorul Braşov. „Piaţa de tractoare în România este constantă, în jurul a 2.000 de unităţi anual de aproape patru ani, cu variaţii de cel mult 5-7% plus sau minus, fără scăderi sau creşteri masive. În Croaţia am înregistrat anul acesta o scădere masivă, de la 1.000 la 180 de unităţi anul acesta din cauza unei amânări a fermierilor de a cumpăra noi utilaje, în aşteptarea fondurilor europene promise de guvernul croat”, spune George Stanson, care, din biroul său din nordul Capitalei, controlează indirect, din funcţia de business manager Balcani pentru Case IH & Steyr, aproape un sfert din piaţa locală de tractoare. 

    Stanson se raportează însă la acel sfert de piaţă unde preţurile ajung şi la 300.000 de euro pentru un singur utilaj. Tractorul Universal 650, care domină mai bine de jumătate din parcul auto naţional de utilaje, nu a permis în ultimii 50 de ani o cultură performantă, fiind limitat de performanţele sale tehnice în raport cu marile utilaje, crede George Stanson, care consideră că tractorul poate face diferenţa între o recoltă de 3-4 tone de grâu la hectar şi de până la 9-10 tone, cât obţin marii fermieri care investesc în utilaje.

    Potrivit estimărilor lui Stanson, Case, New Holland şi Steyr, parte a concernului italian CNH Industrial, vând anual pe piaţa locală circa 700 de unităţi, din care cele mai multe sunt New Holland, urmate de Case şi Steyr. „A defalca pe cele trei branduri este foarte greu anul acesta deoarece au existat câteva mişcări în piaţă în condiţiile în care importatorul de New Holland a trecut acum la marca Deutz Fahr”, a spus George Stanson.

    Cele mai mari vânzări pe piaţa locală le au americanii de la John Deere, urmaţi de New Holland, care anul trecut aveau 25% din piaţă, cu 450 de tractoare livrate. Agricultura locală este al cincilea jucător pe piaţa europeană a cerealelor, dar ritmul de creştere a vânzărilor de utilaje noi este sub cel al creşterii volumelor din hambarele fermierilor, având în vedere că piaţa este de 11 ori mai mică decât în Franţa, deşi suprafaţa agricolă locală este la jumătate faţă de cea din Hexagon. În Franţa se vinde anual un tractor nou la fiecare 260 de hectare, în timp ce în piaţa locală intră câte un utilaj nou la fiecare 3.000 de hectare.

    „Tractorul românesc  abia au scărmănat la suprafaţă pământul ţării timp de 50 de ani la cel mult 25 cm, nivel sub care s-a creat celebrul „hard-pan”. Atunci când ari superficial, roata tractorului compactează solul în spate, iar la 25-30 cm s-a creat o suprafaţă dură. Tractorul de 65 CP nu a putut sparge acest strat care acum este dur precum betonul. Dezavantajul este că rădăcinile nu au cum să treacăşi nu intrăîn partea fertilăşi se extind doar în stânga-dreapta”, spune George Stanson. 

    Sunt trei categorii de clienţi în momentul de faţă care cumpără utilaje noi, în opinia executivului de la Case, iar cel mai mare este reprezentat de 20% din fermieri, care cultivă de la 10.000 de hectare în sus. Aceştia au ajuns la un standard bun de investiţie în parcul de utilaje şi ştiu ce au de făcut şi ce calcule trebuie să facă dacă trec de la un tractor de 300 CP la unul de 600 CP. Fermierii români utilizează tractoarele în regim american, adică le utilizează aproape nonstop în campanie, inclusiv noaptea la lumina farurilor, motiv pentru care acestea trebuie înlocuite în cinci-şapte ani. „Fermierul din Germania sau Austria merge doar câteva sute de ore anual cu un tractor. Noi le folosim extrem de intensiv, adică 2.500-3.000 de ore anual, echivalentul a 200.000 km pentru o maşină, motiv pentru care perioada de înlocuire este mai scurtă la noi decât în vest, adică 5-7 ani. De asemenea, mai sunt cei care le schimbă inclusiv la patru ani. În Europa de Vest ciclul este mai mare”, a spus Stanson.

    Piaţa locală a utilajelor se schimbă, în opinia executivului român, motiv pentru care şi acestea urmează trendul de pe piaţa camioanelor sau a automobilelor. În urmă cu cinci ani nu exista politica de trade-in în România. Datorită politicii agricole comune şi fondurilor europene, fermierul cumpără tractorul nou, însă mai devreme sau mai târziu România şi zona balcanică trebuia să intre pe politica schimbului tractorului vechi cu unul nou. În ultimii doi ani această piaţă a început să se dezvolte.

    „Este greu de cuantificat piaţa tractoarelor second-hand. Prin trade-in, procentual vorbind, vindem cam 35- 40% din total. Este posibil ca acest procent să crească în următorii ani sau să rămână constant. Dacă noua politică agricolă comună 2014-2020 funcţionează conform planului şi sunt sigur că va merge mai bine decât cea anterioară, este posibil să se stabilizeze procentul de trade-in până în 2020”, a subliniat George Stanson. 

    Brandul american de tractoare vinde pe piaţa locală utilaje cu puteri cuprinse între 65 şi 700 CP, cele mai puternice fiind echipate cu şenile pentru a le permite intrarea pe porţiuni mai dificile de teren, preţurile variind între 30.000 şi 300.000 de euro. „Trebuie să intri imediat după recoltat şi să păstrezi umiditatea în sol, iar un tractor pe roţi întâmpină dificultăţi. Foarte mulţi fermieri şi-au dat seama că soluţia pentru ei, mai ales în zona de vest, Moldova, Timişoara, Arad, Bărăgan, este în zona de şenile. S-a recoltat în anumite zone ca într-o orezărie. Era apă sub headerul de grâne. Nu poţi o asemenea lucrare fără şenile”, explică Stanson.

    Vânzările de tractoare într-un an sunt influenţate atât de condiţiile meteo, cât şi de evoluţia preţurilor şi profitabilităţii culturilor agricole.
    „Într-un an vindem mai mult în partea de sus, într-un altul cu putere mai mică, în funcţie de capriciile anului respectiv. Dacă anul este foarte uscat, vindem tractoare de putere medie. Şi vremea şi costurile influenţează, dar şi preţurile produselor agricole. Într‑un an cu preţuri bune fermierii pleacă de la 160-180 CP şi se duc la 250 CP şi mai adaugă un metru în spate la lăţimea de lucru şi face investiţia când obţine un preţ bun la grâu, la porumb, rapiţă. Dacă are un preţ bun la toate, atunci face o investiţie masivă pentru că are certitudinea încasărilor.”