Dictionarele seci si multi specialisti vor contrazice povestea
de mai sus, dar cand a lasat un jurnalist ca o parere contra sa-i
strice subiectul? Niciodata, si nu fac exceptie, chiar daca
povestea vaselor care se topeau pe foc tine mai mult de cultura pop
si mai putin de adevarul stiintific. Asa ca o sa leg sinceritatea
bruta, care tine vasele de lut sau lumea la un loc de evenimentul
Business Magazin din aceasta saptamana, de catalogul tinerilor
manageri de top si de gala care ii premiaza pe unii dintre ei.
Asocierea dintre sinceritate si demersul revistei de a
identifica in fiecare an cate 100 de tineri care conduc afaceri sau
care au cladit afaceri o fac, de altfel, tot timpul si cred ca
aceasta este o calitate a multora dintre cei pe care ii prezentam;
indiferent de hainele elegante sau de aerul “corporate”, cei mai
multi sunt naturali, normali, fara mari fasoane. Nu toti, dar cei
mai multi.
Si ma mai gandesc ca in fiecare an noi, cei de la revista, le-am
gasit cate o extraintrebuintare in fiecare an – au fost cei care ii
vor inlocui pe dinozaurii din companii, ba sunt cei cu viziuni
inovatoare, fie pornesc economia, fie ar putea face guverne mult
mai eficiente si inteligente decat cele cu care ne pricopsesc
politicienii.
Dar niciodata nu a fost chiar asa, iar demersurile noastre au pe
undeva un aer donquijotesc – trebuie o masa critica mult mai mare
pentru ca Romania sa se schimbe cu adevarat, sa se transforme asa
cum ne-o dorim, sa dispara dinozaurii, sa duduie economia pe baze
reale, sa guverneze unii care au in cap si altceva decat propriul
interes sau bunul plac. Ne place sau nu, in ansamblu Romania este
nu un vas lipit cu ceara, ci un edificiu intreg acoperit cu ceara,
iar focul care poate topi asta nu-i chiar la indemana.
Dar putem sa ne umflam obrajii si sa suflam pentru a-l inteti.
Si mai putem sa respectam niste reguli asa de simple incat cel mai
adesea le uitam, in afaceri sau in cotidian. Primul indemn ar fi
“sa ignoram politicul!”. Suntem tentati sa creditam politicul ca
fiind mult mai influent in afaceri decat este in realitate (sigur,
cand spun asta nu ma gandesc musai la afaceri de genul asfaltarilor
de drumuri); la fel de adevarat este ca in Romania politicul te
poate pisa cu taxe, controale, idei absurde sau legi aiurite. Dar,
eliminand bombardamentul media, perspectiva se poate schimba
radical in bine.
Doi, sa nu uitam niciodata diferenta dintre scepticism si
cinism. Scepticul pune intrebari, are indoieli si ingrijorari, dar
ramane mereu deschis, in timp ce cinicul are deja raspunsurile si
nu are nicio indoiala in legatura cu ele. Primul spune ca nu este
adevarat, dar ca o sa verifice, al doilea stie ca nu este adevarat
si ii este de ajuns. Ganditi-va de cate ori intalniti oameni care
STIU, fara sa aiba niciun dubiu, fara sa fie tentati sa incerce si
mai ganditi-va cat de distrugatoare este o asemenea abordare.
Ca sa nu raman prea didactic, o istorioara pe tema: un
credincios si un ateu discuta intr-un bar despre existenta lui
Dumnezeu, cu ardoarea data de cateva halbe bune de bere. Ateul
spune: “Prietene, problema nu e ca nu am motive sa cred si nici ca
nu am trait experiente spirituale, cu rugaciuni si iluminare. Dar
luna trecuta am fost intr-o excursie departe in Nord, aproape de
pol. Si intr-o noapte m-am indepartat de tabara, a inceput un
viscol teribil, m-am ratacit, orbecaiam prin zapada si la un moment
dat m-am prabusit in genunchi si am strigat: “Doamne, daca existi
cu adevarat trebuie sa ma ajuti, pentru ca m-am ratacit si o sa mor
aici inghetat!”. Credinciosul il priveste nedumerit: “Pai esti
aici, deci Domnul te-a ajutat si trebuie sa crezi!”. Dar ateul
replica dispretuitor: “Prietene, n-a fost niciun Dumnezeu, au fost
doi eschimosi care treceau pe acolo si care mi-au aratat drumul
spre tabara!”.
