Tag: psd

  • Fostul deputat PSD Mugurel Surupăceanu, acuzat de corupţie, condamnat la 6 ani de închisoare cu executare

     Conform deciziei instanţei, Surupăceanu a primit pedepse diferite pentru acuzaţiile care i-au fost aduse de Direcţia Naţională Anticorupţie, toate fiind contopite în cea mai grea dintre ele, respectiv şapte ani de închisoare cu executare.

    Fostului deputat i se interzic, de asemenea, o serie de drepturi civile, inclusiv de a alege şi a fi ales, pentru o perioadă de doi ani după executarea pedepsei, sentinţa nefiind definitivă.

    El a fost condamnat după ce în anul 2007, prin intermediari, a impus cumpărarea de către fostul complex energetic Turceni a unui utilaj multifuncţional, de tip tractor forestier, importat din Ucraina, la preţul de 50.000 de dolari şi vândut cu peste 832.000 de lei, procedurile de achiziţie fiind ilegale, conform rechizitoriului întocmit de DNA.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ilie Sârbu: Ţara fierbe pe problemele reale, iar noi ne coafăm. Trebuie luată o decizie în USL

     Senatorul social-democrat a declarat, la RFI, că USL trebuie să recunoască lipsa de comunicare.

    “Dacă suntem bărbaţi şi oameni politici responsabili, trebuie s-o recunoaştem, că ea (lipsa de comunicare din USL-n.r.) se vede. Trebuie s-o corectăm. Putem s-o corectăm, bine. Nu? Trebuie să luăm o decizie. Aşa, lăsând lucrurile să treneze, să degenereze, niciunul dintre noi nu va câştiga nimic, toţi vom pierde, pentru că e un proiect care a avut un mare succes, ne-a dus la aproape 70%, vă daţi seama, aproape incredibil pentru România. Şi acum să vii şi să dai oamenilor explicaţii, când ei aşteaptă de la noi rezolvarea problemelor, metroul, agricultură, învăţământ, sănătate, pensii, salarii. Ţara fierbe pe problemele reale, iar noi începem să ne coafăm! Nu ştiu dacă-i bine”, a spus el.

    Ilie Sârbu recunoaşte că USL nu este un Paradis în clipa de faţă

  • Mesajul lui Mircea Geoană pentru Antonescu: Dacă ai pierdut publicul PSD, adio şanse la prezidenţiale!

     “Mi se pare o intrare mult prea timpurie în campania prezidenţială din partea dânşilor. (…) Dacă suntem împreună în această campanie, de ce începi campania pe spatele meu, PSD? (…) Pentru ce îl ataci pe Victor Ponta, în urmă cu o săptămână, folosind epitete pe care … eu am crezut că strict Traian Băsescu foloseşte astfel de chestiuni. De ce mă ataci pe mine? (…) Ataci primele personalităţi din PSD ca popularitate şi după aceea aştepţi ca cineva să îţi pună pe tavă partidul. Trebuie să câştigi publicul PSD”, a spus Mircea Geoană, la Digi24.

    Geoană spune că e prea devreme pentru a începe campania pentru alegerile prezidenţiale din 2014, în condiţiile în care România are nevoie de stabilitatea majorităţii aflate la guvernare.

  • Oana Niculescu Mizil, trimisă în judecată pentru conflict de interese

     Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul instanţei supreme au dispus, în 24 septembrie, trimiterea în judecată a deputatului Oana Niculescu Mizil Ştefănescu, dosarul urmând să se judece la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

    Potrivit rechizitoriului procurorilor, deputatul Oana Niculescu Mizil Ştefănescu a solicitat încadrarea în muncă a mamei sale, în cadrul biroului ei parlamentar şi a avizat contractul individual de muncă prin care, în perioada mai 2009 – septembrie 2011, aceasta a realizat foloase materiale în cuantum de 65.697 de lei.

    Deputatul PSD Oana Niculescu Mizil a fost reclamată de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) la Parchetul instanţei supreme, pentru conflict de interese.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Alegerile locale din Portugalia: Opoziţia socialistă câştigă detaşat

     “Aceste alegeri au un învingător clar, PS. Majoritatea alegătorilor şi-a exprimat de-a lungul ţării refuzul faţă de politica acestui Guvern”, a declarat secretarul general al socialiştilor, Antonio Jose Seguro.

    Premierul Pedro Passos Coelho a recunoscut, duminică seara, “înfrângerea naţională” a partidului său, PSD, care a ratat obiectivul de a păstra majoritatea primăriilor.

    “PSD a înregistrat unul dintre cele mai proaste rezultate în alegerile municipale”, a dezvăluit el, adăugând că această înfrângere este “preţul care trebuie plătit” pentru politica guvernamentală.

    Passos de Coelho a afirmat că intenţionează să menţină austeritatea, “indispensabilă pentru a depăşi criza economică şi pentru a reinstaura încrederea şi pentru a relansa economia Portugaliei”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nu cu cianură se sapă guvernarea, ci cu vitrion

    Ceea ce ar putea face însă România o ţară neguvernabilă nu e însă scandalul din jurul proiectului minier, ci instabilitatea stranie a unei coaliţii care altminteri are o majoritate foarte stabilă în Parlament, în administraţia publică centrală şi locală şi în intenţiile de vot. Ţinute în frâu cât de cât pe parcursul primului an de guvernare, tensiunile dintre PSD şi PNL motivate exclusiv de dorinţa fiecărui partener de a acapara mai multă putere au ajuns treptat la cote demne de cele din Alianţa DA sau din vremea primului guvern Boc, ambele soldate cu jalnice crize de guvern.

    După ce Crin Antonescu a reclamat că PSD nu l-a consultat la întocmirea proiectului de lege pentru Roşia Montană, aceiaşi liberali s-au gândit să se răzbune, întocmind fără consultarea PSD un proiect de lege care i-ar avantaja dacă ar candida separat la următoarele alegeri: primarii ar urma să fie aleşi din nou în două tururi de scrutin, şefii de CJ să fie aleşi nu de electorat, ci de către consilierii judeţeni, iar alegerile pentru primari şi consilieri să fie valabile indiferent de prezenţa la vot. Vicepremierul Liviu Dragnea a reacţionat cu furie, afirmând că “această ţară nu mai poate fi guvernată în acest mod”, amplificând astfel conflictul.

    Un prim rezultat e că scandalul Roşia Montană este astfel acoperit rapid de un altul care nu are legătură cu el; mai departe însă, indiferent cum se va rezolva noua ceartă între PSD şi PNL, impresia de guvernare cu năbădăi, imprevizibilă şi instabilă, va rămâne, dând apă la moară atât protestelor care vor să dea jos guvernul, cât şi amicilor din străinătate gata oricând să susţină că România nu e guvernabilă.

  • A apărut un nou partid de dreapta

    Deşi, în continuare, premierul Victor Ponta dă semnale (voluntare sau nu) că nu susţine personal proiectul Roşia Montană, ci vrea doar o îngropare onorabilă a acestuia în Parlament, o seamă de gânditori ai partidului s-au arătat chiar mai fermi decât Traian Băsescu în favoarea exploatării resurselor minerale ca pârghie de bază a creşterii economice. La gazele de şist există contestaţii, la cărbune sunt contestaţii, aur, argint, cupru. Eu nu aş vrea să îmi văd copiii într-o ţară care devine grădină botanică”, a rostit, memorabil, vicepremierul Liviu Dragnea; ex-premierul Adrian Năstase a lăsat să se înţeleagă că frânarea proiectului de la Roşia Montană convine unei Ungarii poftitoare la Transilvania, iar europarlamentarul Ioan Mircea Paşcu a spus că protestele de stradă contra proiectului minier sunt doar o repetiţie pentru “adevărata miză”, adică o opoziţie orchestrată de Moscova contra exploatării gazelor de şist. La acestea se adaugă vasta listă de promisiuni către FMI proaspăt asumate de guvernul Ponta prin noul acord, în frunte cu vânzarea “majorităţii portofoliului” de companii din subordinea Ministerului Economiei.

    Prin urmare, ideile de stânga, de salvare a solului şi a subsolului ţării de la exploatarea prădalnică a resurselor, s-au refugiat ca prin farmec în ograda partidelor care îşi asumă într-un fel sau altul opoziţia, de la PNL la Noua Republică şi de la PDL la UDMR, toate împinse de o irepresibilă motivaţie electorală să se armonizeze în discurs atât între ele, cât şi cu protestele de stradă, cu atât mai mult cu cât acestea din urmă se îndreaptă încet, dar sigur spre o mişcare similară celei din iarna anului trecut, de această dată însă menită să dea jos guvernul Ponta.

    Atracţia unanimă a partidelor faţă de protestele de stradă are, desigur, o limită – cea de la care unii manifestanţi încep să propună, exact ca indignaţii Spaniei campaţi în pieţe în 2011, eliminarea partidelor şi eventual a oricărei forme de guvernare, poate cu excepţia uneia tehnocratice. Iar dincolo de respectiva limită, unitatea dreapta-stânga, PSD-opoziţie se reface, previzibil, în numele unei singure idei – aceea că ele nu au nicio răspundere pentru un astfel de deznodământ al protestelor.

  • Ponta: USL nu se rupe, voi discuta cu liderii locali ai PSD. În 24 ore nu am apucat să discut cu Antonescu

     El a susţinut totodată că la întâlnirea de la Guvern s-a discutat despre prezentarea în Parlament a scrisorii de intenţie convenită cu FMI şi despre componenţa comisiei privind Roşia Montană din partea PSD.

    “Noi, în PSD nu am discutat niciodată despre ruperea USL şi am promis anul trecut că până în 2016 rămânem cu un Guvern USL, nu am luat niciodată în calcul o altă variantă. Noi am decis foarte clar, prin congres, că îl susţinem pe Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale şi PSD întotdeauna şi-a ţinut toate acordurile şi obligaţiile cu toţi partenerii avuţi de-a lungul anilor”, a spus Ponta la postul B1 TV.

    El a adăugat că în ultimele 24 de ore nu a “apucat” să discute cu Antonescu, dar că are un dialog cu acesta, şi că se va întâlni săptămâna viitoare cu liderii PSD din teritoriu pentru a discuta despre situaţia politică, în cadrul şedinţei Biroului Permanent Naţional, dar va evita orice conflict public.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro