BusinessMagazin

Tag: antreprenori

  • Cum au reuşit trei tineri din Timişoara să facă bani din ceva ce se găseşte în orice casă

    Cei trei tineri sunt Remus Rădvan, Rareş Mateescu şi Andrei Mimiş, iar produsele lor handmade sunt realizate alături de alţi artişti – Gabriela, Cristina şi Timeea – dar şi de colaboratori pe partea de marketing, design şi website. Atât cofondatorii, cât şi artiştii sunt din domenii diferite: tehnologie, economie sau arhitectură. Ei comercializează tablouri realizate prin tehnica numită string art; mai exact, produsele care poartă chiar numele firmei – cufire – sunt compuse dintr-o placă de lemn, cuie puse într-o ordine organizată în aşa fel încât înfăşurarea cu aţă să creeze un impact vizual special şi aţa propriu-zisă, de culori alese astfel încât să transmită mesajul dorit, explică tinerii. Modelele variază de la diverse forme geometrice până la peisaje, monograme, sigle, citate sau, de ce nu, portrete.

    Timpul şi pasiunea constituie, în opinia antreprenorilor, principala investiţie într-un startup. „Ideea mi-a venit de pe Pinterest, am văzut un astfel de produs şi mi-am dorit şi eu unul. M-am gândit câte lucruri s-ar putea face cu această tehnică“, povesteşte Remus Rădvan, unul dintre fondatori. „Recunosc că ideea a ajuns apoi în «sertarul de idei» şi abia după câteva luni i-am povestit lui Rareş, ulterior lui Andrei şi aşa a luat naştere Cufir.“

    Suma iniţială investită a fost de 800 de euro, bani de care au făcut rost de la prieteni „punând la bătaie pasiunea noastră şi timpul să îi batem la cap că merită. Ce-i drept, nimeni nu credea că vom putea vreodată scoate bani din bătutul cuielor; ne-au cam luat în derâdere. Cred că ne-a ajutat şi faptul că realizasem Minds Hub, iar asta ne-a oferit un plus de credibilitate, însă tot eram văzuţi ca venind din sfera voluntariatului“, povesteşte el. Minds Hub, proiectul de care aminteşte Rădvan, a ţinut prima pagină a ziarelor locale din Timişoara la începutul acestui an, fiind primul hub educaţional din România. Cu o investiţie de 85.000 de euro obţinută prin sprijinul a 30 de companii partenere, studenţii au amenajat un spaţiu cu o suprafaţă de 200 mp în cadrul Facultăţii de Economie şi de Administrare a Afacerilor din Timişoara; Minds Hub va asigura, spun fondatorii, o platformă activă de educaţie colaborativă pe axa angajator – viitor angajat – formator.

    Educaţie colaborativă este conceptul central: companiile vor lucra împreună cu instituţiile de învăţământ pentru a creşte şansele studenţilor de a trece de pe băncile facultăţii direct în câmpul muncii. Iar această practică e des întâlnită în Banat, unde angajatori precum Continental sau Bosch au ca principal punct de recrutare centrele de învăţământ superior.

    Atunci când intri în Minds Hub ai senzaţia că te afli într-un sediu al Google: mese realizate din anvelope luminate cu leduri, scaune din carton şi biblioteci suspendate. Ideile studenţilor nu au fost puţine şi nici uşor de pus în practică, dar rezultatul este spectaculos. Capacitatea este încă destul de mică – doar 60 de persoane – dar iniţiatorii mai pregătesc şi un laborator de informatică dotat cu aparatură de ultimă generaţie. Spaţiul creativ cuprinde un lounge cu bibliotecă frântă pe tavan, o sală de lucru ce are cuburi de sticlă, o sală de şedinţe cu o masă suspendată şi elemente decorative din beton. Hubul va deveni un loc de întâlnire a studenţilor timişoreni dornici de activităţi extracurriculare şi va găzdui o serie de traininguri, workshopuri, cluburi de carte, programe de mentorat, programe de start-up-uri, prezentări şi conferinţe. Participanţii la activităţile din hub sunt, alături de studenţi, şi profesori, profesionişti din business şi reprezentanţi ai organizaţiilor nonprofit.

    Drumul antreprenoriatului este unul plin de obstacole, iar Remus Rădvan spune că a învăţat din fiecare greşeală pe care a făcut-o: „Dacă ar fi după mine, mi-aş dori să existe un tonomat în care să bagi bani şi să te înveţe, cu exemple, câte o lecţie antreprenorială. Sincer, oricâte cărţi am citit, din mijlocul acţiunii am făcut unele greşeli pe care credeam sincer că le pot evita. E clar că nu o să le mai fac pentru că ne-au costat bani, timp şi evoluţie, dar aş fi preferat bancomatul înainte, să rămân «marcat» din timp.“ Clientul de cufire are între 27 şi 35 de ani, deţine propria locuinţă şi se gândeşte la amenajatul ei într-un mod aparte, personalizat. „Iubitori de handmade şi artă“, completează tânărul antreprenor. „De asemenea, tot astfel de persoane îşi permit să facă un cufir cadou şi le place ca la petrecerea respectivă să iasă în evidenţă prin alegerea autentică. Cu timpul, am descoperit o nouă nişă, chiar de la clienţii noştri care erau cu preponderenţă din corporaţii. Ne-au întrebat: oare nu puteţi veni la noi la firmă să facem un cufir împreună?“

    Aşa a luat naştere proiectul Handcrafting (in) Corporate: tinerii pun la cale tot felul de evenimente pentru angajaţii companiilor. Idee care a prins destul de bine, spun ei, şi au început deja să aibă companii cunoscute drept clienţi. „Ce ne bucură foarte mult este faptul că ne punem la masă cu ele şi încercăm să fabricăm o experienţă unică pentru ei, o experienţă în care să se regăsească.“ Piaţa de handmade din România include însă numeroase domenii, aşa că întrebarea firească a fost cum se diferenţiază Cufir de alte afaceri similare. „Noi mergem doar pe nişa noastră de tablouri şi amenajări interioare; vom rămâne în jurul tehnicii string art, cuiele, lemnul şi aţa –  pentru că asta ne defineşte. Fiecare start-up handmade se diferenţiază prin produsele lor şi brand. La brand construim în fiecare zi, iar colegii mei au înţeles ce înseamnă acest lucru, cât de important e să construieşti o comunitate în jurul brandului. Iar de produs chiar suntem mândri să îl găsim ca o alternativă aparte faţă de stickerele decorative pentru pereţi sau tablourile canvas. Cufirele noastre, pe lângă faptul că sunt lucrate manual şi au un nivel de personalizare ridicat, ies şi în relief şi creează un efect cu umbre unic. Dacă îl pui pe un perete pe care bate soarele, vei vedea că pe timpul zilei parcă îşi schimbă forma, datorită umbrei care se modifică.“

    În cele câteva luni de la lansare, Cufir a generat vânzări de peste 5.000 de euro, dar tinerii cofondatori ţintesc cel puţin 10.000 de euro până la finalul anului. „Probabil pentru cititori nu sunt sume mari, acesta poate fi un salariu lunar pentru un manager de corporaţie, însă pentru noi este dovada că acest proiect este pe drumul cel bun, că va reuşi, iar 2017 cu siguranţă va fi un an cu o creştere exponenţială.“

    Mediul antreprenorial din vestul ţării nu arată foarte strălucit, spun tinerii antreprenori. Există anumite iniţiative locale de sprijinire, dar acestea sunt izolate. Ar trebui să existe oameni dedicaţi, spun ei, care să caute astfel de iniţiative şi să îi ajute pe cei care vor să pornească o afacere. „Cred că primul an, primele luni sunt primordiale; e important să ştii că te ajută cineva, să ştii că banca îţi poate da un mic ajutor, să ştii cum să-ţi plătesti taxele, cum să comunici cu un contabil, cum să-ţi aduci primii clienţi şi să fii întotdeauna concentrat pe client; la finalul zilei, dacă nu ai vânzări, nu prea poate funcţiona nimic“, crede Remus Rădvan. El mai spune că micii antreprenori sunt atât de implicaţi în munca lor, în partea operaţională a unui start-up, încât cu greu mai pot avea mintea limpede şi viziunea de a îşi lua un mentor.

    „În continuare consider că până în 25 de ani, cât timp încă suntem studenţi, este perioada perfectă să începi un start-up, să rişti, să fii curios, să explorezi. Încă mai putem să ne bazam pe susţinerea părinţilor până să intrăm în acea umbră de ruşine pentru a le mai cere bani, încă mai putem locui la cămin cu o sumă modică sau mânca o shaorma şi ne-a trecut foamea. E cea mai frumoasă vârstă. Sunt curios ce o să ne ofere viitorul dar cred că voi păstra părerea asta mult timp de acum înainte iar amintirile cu siguranţă vor rămâne pentru totdeauna în mintea şi sufletul nostru“, încheie tânărul antreprenor.

  • Te-ai săturat să fii angajat? Ce afacere poţi porni cu 10.000 de euro

    Mihai Zaharia, un tânăr de 28 de ani venit în Bucureşti la facultate în 2008, a decis în primăvara anului trecut să transforme livada casei în care a copilărit într-o afacere cu dulceţuri. Până în prezent, tânărul, împreună cu partenera sa Alexandra Rapailă, 25 de ani, au produs aproximativ 1.200 de borcane de dulceaţă Bunicel.ro pe terenul de 1.500 de metri pătraţi din oraşul Costeşti (judeţul Argeş).

    „Casa de acolo nu mai era locuită de ceva vreme pentru că părinţii mei s-au mutat în Tulcea şi ideea practic a pornit dintr-o joacă. După ce s-au făcut fructele şi le-am cules, le-am pus la fiert în două ceaune pe un foc făcut din câteva lemne cumpărate cu câţiva ani în urmă. Prima dată le-am dat prietenilor să guste şi după ce am văzut reacţiile ne-am gândit că am putea face o afacere, mai ales că suntem tineri, avem energie şi ne-a şi plăcut ideea de a grădinări„, spune Mihai Zaharia, care a lucrat cinci ani în domeniul vânzărilor, iar de curând şi-a dat demisia pentru a se ocupa strict de Bunicel.ro. Potrivit ZF, cei doi antreprenori au investit în jur de 5.000 de euro pentru a pune pe picioare mica afacere şi vor ca în 2014 să reîntinerească livada (ai cărei aproape 200 de pomi sunt plantaţi în urmă cu 5-10 ani) prin achiziţionarea unui teren vecin pentru a planta alţi pomi şi să înceapă să transforme casa cu două camere într-o fabrică. Pentru asta, Mihai Zaharia spune că ar avea nevoie de minimum 20.000 de euro (pentru a amenaja camerele conform normelor, pentru a cumpăra 2-3 cuptoare şi pentru achiziţionarea a 1.500 de metri pătraţi de teren în apropierea livezii).

    În 2013, tinerii au produs cinci sortimente de dulceaţă şi două de magiun, iar în ultimele trei luni antreprenorii au vândut circa 400 de borcane. „Am avut vânzări medii de circa 2.000 de lei pe lună în toată această perioadă. Credem că este un business de viitor pentru că lumea deja începe să se îndrepte tot mai mult spre produsele naturale şi asta am văzut încă de la început, când reacţiile au fost pozitive. Totul se face fără conservanţi, la foc de lemne, şi aşa vrem să păstrăm produsele chiar dacă vom face şi o fabrică mică„, explică Mihai Zaharia. El mai precizează că o bună parte dintre clienţi vin prin intermediul site-ului pe care l-a dezvoltat împreună cu un prieten programator şi că serviciile de promovare precum Google Adwords (serviciu cu plată prin care se creşte vizibilitatea unui produs în căutările pe internet – n.red.) au reprezentat una dintre cele mai mari investiţii (circa 1.000 de euro).

    În prezent, cei doi se ocupă singuri de mica afacere, astfel că, dacă anul acesta reuşesc să facă fabrica şi să aibă comenzi cel puţin la fel ca până acum, Alexandra Rapailă (din Bucureşti) ar putea renunţa şi ea la jobul său pentru a se muta în Costeşti, un oraş cu aproape 11.000 de locuitori.

    Investiţia în propria afacere este considerată printre cele mai avantajoase din economie de către 46,7% din români, arată un studiu Novel Research efectuat la iniţiativa Provident Financial, în octombrie 2013, pe un eşantion de 1.012 respondenţi. Astfel, 28% dintre români consideră că pornirea unei afaceri presupune o investiţie de până la 15.000 de lei (aproximativ 3.350 de euro). Aproximativ jumătate dintre cei chestionaţi plasează investiţia pentru începerea unei afaceri între 15.000 şi 50.000 de lei (3.350 – 11.150 de euro), iar 24,3% consideră că este nevoie de o finanţare de peste 50.000 de lei (aproximativ 11.150 de euro). 24,2% dintre români ar obţine această investiţie iniţială necesară pornirii propriei afaceri din împrumuturi de la prieteni sau membri ai familiei, 22,1% ar apela la programe guvernamentale şi 20,7% la fonduri de investiţii pentru afaceri. Unul din cinci români consideră contextul economic actual oportun pentru deschiderea unei afaceri, mai arată acelaşi studiu.

    La finele anului trecut, 10,4% dintre români spuneau că au în plan să pornească o afacere în următorul an, iar alţi 2,4% au demarat deja acţiunile necesare. Peste un sfert declarau că sunt interesaţi şi pregătiţi să devină antreprenori, însă nu considerau că vor realiza acest lucru în decurs de un an.

    Potrivit studiului, domeniul IT oferă un potenţial ridicat pentru dezvoltarea unei afaceri. O firmă de web design, de exemplu, sau de dezvoltare de aplicaţii poate fi pornită cu o investiţie redusă. Este încă foarte mult loc de creştere în domeniu, cererea este ridicată, iar România este binecunoscută pentru forţa de muncă specializată pe acest segment. Apoi, serviciile sunt, de asemenea, o industrie cu potenţial pentru un antreprenor. Posibilităţile sunt nelimitate, fie că vorbim despre o firmă de consultanţă, un studio foto, o frizerie sau un salon de cosmetică ori despre afaceri artizanale, croitorii, cizmării sau ateliere de tâmplărie. În domeniul serviciilor există întotdeauna cerere neacoperită, antreprenorul trebuie doar să pornească la drum cu un plan de afaceri bine pus la punct şi să definească clar nişa pe care o adresează.

     

  • Cum te îmbraci business când afară sunt peste 35 de grade? Mai multe “trucuri” de la consultanţii vestimentari

    Când se anunţă cod portocaliu sau roşu de caniculă şi avem mai multe întâlniri de business, respectarea dress code-ului devine din ce în ce mai complicată. Doi tineri antreprenori şi consultanţi vestimentari explică secretele ţinutei de business care rezistă (şi în care putem rezista) la peste 35 de grade.

    Chiar dacă temperaturile de afară sunt ridicate, în mediul de business ţinuta rămâne în continuare obligatorie“, insistă Alex Tudoroiu, manager al companiei Marsay. „Noi sugerăm domnilor care îşi doresc să păstreze o înfăţişare business să poarte materiale cât mai răcoroase, adecvate acestei perioade a anului. Pentru cămăşi bumbacul 100% rămâne singura variantă acceptată, în timp ce pentru ţesăturile de costum recomandăm lâna 100% foarte subţire ce permite corpului să respire sau ţesăturile ce îmbină armonios lâna, inul şi mătasea oferind astfel un confort sporit purtătorului fără a afecta ţinuta elegantă a costumului. Mai mult decât atât, există materiale special realizate de marii producători de ţesături care, datorită tratamentelor speciale cu nanotehnologie, nu permit supraîncălzirea corpului menţinând astfel o temperatură constantă a corpului.“

    Vlad Mariş, cofondator al Mariş Made-to-measure, spune că schimbările climatice duc la o regândire a garderobei şi la investiţii în produse de sezon: „Va deveni din ce în ce mai greu să se poarte costumele sau cămăşile all season din garderoba personală. Pentru perioadele cu temperaturi ridicate, sunt recomandate piese vestimentare specifice verii. Dacă se doreşte în continuare folosirea unui costum de lână, se va alege un material cât mai subţire şi deschis la culoare, iar pentru un confort termic cât mai eficient este recomandat ca materialul costumului să fie o ţesătură Panama. Acest tip de a ţese materialul textil (Panama weave) îi conferă mai multe proprietăţi pretabile purtării în anotimpul călduros: este mai aerisit, iar organismul se răcoreşte mult mai rapid. Costumul ce se identifică cel mai bine cu anotimpul estival este costumul de in. Chiar dacă mulţi refuză purtarea acestui costum din motivul şifonării excesive, se recomandă totuşi purtarea acestuia datorită confortului chiar şi în cele mai călduroase zile. Şifonarea face parte din eleganţa inului. Alte variante pentru purtare în zilele călduroase sunt costumul de bumbac, costumul din amestec de lână cu mohair şi costumul din amestec de lână şi mătase“.

    Oamenii care îşi doresc să îşi păstreze eleganţa şi în afara mediului de business pot alege din nenumărate variante smart-casual, adaugă Alex Tudoroiu. „Pentru pantaloni, lâna rămâne prima variantă, însă de asemenea se pot purta pantaloni chinos sau de tip jeans. Cămaşa rămâne o piesă de rezistenţă oferind pe lângă confortul sporit şi o imagine curată şi elegantă a purtătorului. Pentru cazurile foarte relaxate, la perechea de jeans domnii pot asorta un tricou polo din bumbac natural“, explică managerul companiei Marsay.

    Accesoriile oferă întotdeauna un plus de personalitate purtătorului, mai spun consultanţii: „Astfel, dacă purtarea cravatei nu este obligatorie, se poate renunţa la aceasta lăsând primul nasture de la cămaşă deschis. Dacă totuşi ţinuta nu permite lipsa cravatei, există variante de vară pentru aceasta: cravata tricotată sau cravata din mătase şi in. Pentru un plus de originalitate se poate purta însă o batistă de buzunar viu colorată“.

    Pentru cei mai mulţi subiecţi însă, în perioada călduroasă accesorizarea devine o provocare: „Dintr-o dată cravata devine din ce în ce mai greu de suportat şi, în acelaşi timp, o pălărie Panama parcă e indispensabilă“. O altă variantă, spune Vlad Mariş, este folosirea unui sacou de in. În situaţia temperaturilor de cod roşu, se poate renunţa la sacou, dar va fi totuşi ţinut în maşină, pentru orice eventualitate. Consultantul are însă o regulă extrem de strictă: „Pantalonii scurţi nu sunt potriviţi pentru business. Locul lor este numai în vacanţă“.

    Un alt artificiu vestimentar se poate face în cazul şosetelor, mai explică Vlad Mariş. Odată cu sosirea verii, se preferă purtarea pantofilor specifici anotimpului: loafer şi mocasini. Astfel, în timpul purtării acestor pantofi, se va renunţa la purtarea şosetelor. „Urmând aceste sfaturi“, este de părere Mariş, „veţi reuşi să îmbinaţi utilul cu plăcutul în cazul vestimentaţiei de vară, păstrând în acelaşi timp aerul sobru şi elegant al unei ţinute business.“

    Cei doi consultanţi au poveşti diferite de antreprenoriat, dar au în comun pasiunea pentru domeniul vestimentar.

  • Opinie Rareş Măcinică, MBA managing director Lagermax AED România: Cum să devii un antreprenor de succes în logistică?

    Sigur că este un domeniu cu provocări şi plin de dinamism, însă nu a fost ocolit de problemele cauzate de criza financiară. Anii 2009 – 2010 au reprezentat o perioadă dificilă pentru companiile de transport şi logistică, totuşi benefică atât pentru piaţă în sine, dar mai ales pentru beneficiari.

    Dacă înainte de criză eforturile firmelor din domeniu de a-şi creşte veniturile nu erau foarte mari şi nici nu erau bazate pe anumite criterii de management sau performanţă, de altfel noţiuni necunoscute pentru multe dintre ele, situaţia s-a schimbat radical după primii ani de criză. Acum, pentru a-şi menţine competitivitatea, firmele din domeniu trebuie să integreze decizii bazate pe eficienţă, productivitate, flexibilitate sau inovaţie. De ce? Pentru că a crescut tendinţa de specializare a firmelor de transport, odată cu cerinţa obligatorie din partea clienţilor pentru un nivel ridicat de calitate în serviciile prestate, măsurat în contracte prin KPI (Key Performance Indicators, %) şi un sistem de bonus malus prin care eşti bonusat dacă depăşeşti targetul de performanţă sau, în caz contrar, eşti penalizat.

    Indicatorii de performanţă se referă cel mai adesea la livrările on time (OTD – On Time Delivery), numărul de daune în timpul transportului sau numărul de comenzi pregătite corect. În general se consideră Normal Level între 99% şi 100%, Danger Area (Corrective Action required) între 97% şi 99% şi Low Level sub 97%. Penalizarea se face cu diferenţa până la 100% din factura pentru transport.

    Însă criteriile de performanţă (KPI) sunt doar o parte din scoring-ul calculat de clienţi pentru a valida ca furnizor o companie de transport. Preţul este desigur cel mai important, însă nu este singurul criteriu de selecţie mai sunt: experienţa similară în industria în care activează clientul, situaţia financiară, vechimea flotei, dovada trainingurilor pentru şoferi, nivelul de echipare a depozitelor. Sunt clienţi care, de exemplu, limitează cheltuielile de transport la maximum x% din cifra de afaceri a partenerului de transport.

    Mai mult, se fac audituri din partea clienţilor în cadrul licitaţiilor. Sunt industrii cu cerinţe extrem de stricte, de exemplu farma sau automotive, unde eventualele erori ale operatorului logistic pot duce la probleme grave în cadrul lanţului de aprovizionare: întreruperea liniilor de producţie în uzinele producătoare de autoturisme, medicamentele transportate necorespunzător pot fi dăunătoare pentru sănătatea oamenilor şi pot crea o imagine negativă a companiei importatoare sau distribuitoare şi, implicit, pierderi financiare şi consecinţe legale.

    Iată ce schimbări majore trebuie să ia în considerare firmele de transport pentru a putea deveni competitive şi a fi selectate în calitate de furnizori de servicii logistice. Cum vor reuşi să dobândească un avantaj competitiv? Ce transformări organizaţionale, ce teorii manageriale au nevoie să introducă în analiza businessului pentru a câştiga cotă de piaţă, reputaţie constantă şi stabilitate?

    Iată şi răspunsurile: în primul rând trebuie să pornim de la o Strategie, care la rândul ei se bazează pe premisele că viitorul nu mai poate fi prevăzut cu suficientă acurateţe şi că beneficiile pe termen lung nu sunt mai importante decât cele pe termen scurt. Însă Strategia trebuie să se conţină originalitate, consistenţă, să ia în considerare riscurile şi să fie flexibilă la schimbările imprevizibile ale mediului extern. De asemenea, are nevoie să ia în considerare interesele, nu întotdeauna convergente, ale stakeholderilor, un alt element de noutate prezent în piaţa de transport datorită creşterii nevoilor de finanţare, de asociere, de fuziune. Fie că vorbim de owneri, fie că vorbim de fonduri de investiţii, creditori, furnizori – clienţi (exemplu decalajul termenelor de plată şi provocările implicite ale cash-flow-ului) sau de manageri.

    Implementarea cu succes a unei strategii eficiente trebuie obligatoriu să conţină trei elemente: unicitate (ce nu are competiţia), competenţă (ce nu poate competiţia) şi preferabilitate (ce poţi face mai bine decât competiţia). Toate acestea vor determina alegerea surselor sau deciziilor de poziţionare care pot duce la avantaj competitiv: focus spre profitabilitate, cotă de piaţă, superioritate tehnică (camioane de ultimă generaţie, echipamente moderne pentru depozite), inovaţie (augmented reality în logistică) sau poate o strategie low cost. Analiza mediului extern este iarăşi extrem de utilă având în vedere instabilitatea lui.

    Folosirea PEST-ului (Politic, Economic, Social, Tehnologic) nu ne va feri de suprize, dar cel puţin ne obligă să le evaluăm şi controlăm riscul: de exemplu fluctuaţia cursului valutar are un impact direct şi semnificativ în marjele de profit ale importatorilor din China, creşterea accizelor combustibilului în condiţiile în care ponderea lui în totalul costurilor transportatorilor este de peste 40%, impozitarea diurnelor cu efect imediat în creşterea tarifelor de transport, aspecte legate de protejarea mediului şi impunerea unor norme antipoluante ce necesită investiţii suplimentare în echiparea camioanelor.
    O strategie competitivă va lua în considerare şi decizii de make or buy. Avem nevoie de flota proprie sau subcontractăm? În distribuţie, de exemplu are mai mult sens în baza unor volume garantate să foloseşti flota proprie. În depozitare, majoritatea operatorilor logistici externalizează şi închiriază spaţiile.

    De asemenea, un audit intern este obligatoriu când stabilim o strategie. În urma acestuia putem afla răspunsuri la mai multe întrebări, ca: de ce cumpără clienţii de la noi, de ce cumpără clienţii de la competiţie, ce resurse au competitorii şi noi nu le avem, care sunt ”drive-urile“ pentru profit şi multe altele. Nu în ultimul rând, trebuie să luăm în calcul analizele financiare: Return on Capital Employed, Net Cash Flow, analiză Break Even…

    În concluzie, piaţa de transport şi logistică este într-o continuă evoluţie nu numai din punctul de vedere al numărului de firme sau al cifrei de afaceri, dar mai ales din punctul de vedere al trecerii de la un tip de management primar la unul de tip transformaţional, bazat pe concepte noi, dezvoltate prin viziune, risk management, change management, introducerea analizelor financiare în planurile de dezvoltare, concentrare spre motivarea şi dezvoltarea angajaţilor, toate acestea integrate într-o strategie consistentă, sustenabilă şi validă.

    Iar motto-ul definitoriu al celei mai bune strategii este: ”Fă ceva complet diferit“!

  • ”…Dar cum să vinzi te gândeşti vreodată?“

    Companiile româneşti, antreprenorii români, au o mare problemă: nu ştiu cum să vândă ceea ce produc. De aceea nu vând, sau vând foarte puţin.

    După 20 de ani în sistemul corporatist, în multinaţionale, Victor Tudoran şi-a înfiinţat o companie de consultanţă în încercarea de a găsi soluţii de creştere, de organizare internă pentru companiile româneşti.

    El spune că antreprenorii români sunt creativi, vorbesc cu pasiune despre ceea ce fac, vor să facă, dar se gândesc mai puţin cum să vândă.

    ”Noi ne gândim cum să producem, nu cum să vindem.“

    Această mare problemă vine din perioada comunistă, iar cei peste 20 de ani de capitalism nu au reuşit să o rezolve, cel puţin pentru companiile româneşti. Accentul cade pe producţie şi mai puţin pe vânzare, pe marketing, pe ce vrea clientul.
    Mai mult decât atât, antreprenorii români, în loc să-şi rezolve problema vânzărilor, încearcă să înlocuiască acest lucru cu sisteme informatice, cum ar fi celebrele ERP (enterprise resource planning), o decizie care de fapt înseamnă bani aruncaţi degeaba.

    Până la ERP, în loc să-şi întărească echipa de vânzări, să-şi trimită oamenii la cursuri, companiile româneşti îşi aduc directori operaţionali, directori financiari, directori de resurse umane; aceşti specialişti costă, dar nu rezolvă problema de vânzări.

    La un IMM cu până în 100 de angajaţi, e greu să crezi că ai nevoie de ERP, poate un CRM bun te ajută mai mult, spune Victor Tudoran de la Queenable.

    Pe lângă sistemul în sine, mai trebuie să aduci oameni care să aibă grijă de el, să-i înveţi pe cei din companie cum se lucrează cu el şi asta înseamnă alte costuri.

    Antreprenorii români ar trebui întâi să creeze şi să obţină venituri, să se uite dacă produsul pe care îl fac este vandabil, dacă îl cere piaţa şi după aceea să se uite la organigramă sau la IT, spune Tudoran.

    Multe companii româneşti cred că ceea ce produc ele este unic, se vinde de la sine, nu are nevoie de ambalaj pentru că este suficient de bun astfel încât clienţii să se bată pe el şi nu înţeleg întreg procesul de vânzare.

    Tudoran spune că multinaţionalele poate nu au cele mai sofisticate produse, dar controlează în detaliu tot procesul de vânzare, care este mult mai puternic în sine decât produsul.

    Dacă ne uităm pe piaţă, România este o ţară de producţie pentru multinaţionale, iar procesul de vânzare, de control al preţurilor şi al pieţelor le aparţine tot lor.

    Toate produsele Apple sunt făcute în China, în schimb procesul de vânzare este controlat cu o mână forte de compania americană, care îşi ia cea mai mare parte a banilor.

    Steve Jobs, celebrul şef de la Apple care a creat iPod-ul, iPhone-ul, iPad-ul, era cel mai bun vânzător din lume, nu cel mai bun producător din lume.

    Bineînţeles că un produs trebuie fabricat de cineva, dar nu este cel mai important lucru.

    În criză, multe companii româneşti au rămas fără aer sau chiar s-au prăbuşit pentru că au lăsat organigramele pline pe partea operaţională şi au făcut restructurări sau au dat afară oameni din vânzări, ca o răzbunare pentru că încasările au scăzut.

    Poate oamenii de la vânzări nu au fost principala problemă, ci produsul neadaptat la cerinţele clienţilor şi modul în care toate compania s-a ascuns în spatele vânzărilor.

    Multe companii româneşti, mulţi antreprenori români îşi blindează poziţiile de management cu directori operaţionali şi financiari şi mai puţin cu directori de vânzări sau vânzători.

    Dar la finalul lunii, banii din cont sunt aceiaşi, dacă sunt, pentru că în toată această perioadă nu a avut cine să vândă.
    România nu este o ţară de vânzători, ci mai mult de producători.

    Am construit fabrici şi uzine în speranţa că partidul va vinde produsele. După ’90, partidul şi CAER-ul (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc, fosta piaţă comună comunistă în sistem de barter) au dispărut, iar produsele româneşti s-au trezit singure pe piaţă în concurenţă cu cele occidentale. Nu mai avea cine să le vândă (aşa că s-au furat la propriu), plus că o parte dintre ele erau depăşite sau prea scumpe.

    Iar o bună parte din rezultat îl vedeţi astăzi în economie.

    Cel mai greu lucru este să fii vânzător şi să controlezi procesul din spatele unei vânzări – celebrul after sale. Aici se face diferenţa între companiile româneşti şi multinaţionale.

    Degeaba ai un director financiar şi un director operaţional bun dacă în companie nu are cine să vândă.
    Vorba lui Victor Tudoran: Am înţeles că produci, dar cum să vinzi te gândeşti vreodată?
     

  • Cum au reuşit trei tineri din Timişoara să facă bani din ceva ce se găseşte în orice casă

    Cei trei tineri sunt Remus Rădvan, Rareş Mateescu şi Andrei Mimiş, iar produsele lor handmade sunt realizate alături de alţi artişti – Gabriela, Cristina şi Timeea – dar şi de colaboratori pe partea de marketing, design şi website. Atât cofondatorii, cât şi artiştii sunt din domenii diferite: tehnologie, economie sau arhitectură. Ei comercializează tablouri realizate prin tehnica numită string art; mai exact, produsele care poartă chiar numele firmei – cufire – sunt compuse dintr-o placă de lemn, cuie puse într-o ordine organizată în aşa fel încât înfăşurarea cu aţă să creeze un impact vizual special şi aţa propriu-zisă, de culori alese astfel încât să transmită mesajul dorit, explică tinerii. Modelele variază de la diverse forme geometrice până la peisaje, monograme, sigle, citate sau, de ce nu, portrete.

    Timpul şi pasiunea constituie, în opinia antreprenorilor, principala investiţie într-un startup. „Ideea mi-a venit de pe Pinterest, am văzut un astfel de produs şi mi-am dorit şi eu unul. M-am gândit câte lucruri s-ar putea face cu această tehnică“, povesteşte Remus Rădvan, unul dintre fondatori. „Recunosc că ideea a ajuns apoi în «sertarul de idei» şi abia după câteva luni i-am povestit lui Rareş, ulterior lui Andrei şi aşa a luat naştere Cufir.“

    Suma iniţială investită a fost de 800 de euro, bani de care au făcut rost de la prieteni „punând la bătaie pasiunea noastră şi timpul să îi batem la cap că merită. Ce-i drept, nimeni nu credea că vom putea vreodată scoate bani din bătutul cuielor; ne-au cam luat în derâdere. Cred că ne-a ajutat şi faptul că realizasem Minds Hub, iar asta ne-a oferit un plus de credibilitate, însă tot eram văzuţi ca venind din sfera voluntariatului“, povesteşte el. Minds Hub, proiectul de care aminteşte Rădvan, a ţinut prima pagină a ziarelor locale din Timişoara la începutul acestui an, fiind primul hub educaţional din România. Cu o investiţie de 85.000 de euro obţinută prin sprijinul a 30 de companii partenere, studenţii au amenajat un spaţiu cu o suprafaţă de 200 mp în cadrul Facultăţii de Economie şi de Administrare a Afacerilor din Timişoara; Minds Hub va asigura, spun fondatorii, o platformă activă de educaţie colaborativă pe axa angajator – viitor angajat – formator.

    Educaţie colaborativă este conceptul central: companiile vor lucra împreună cu instituţiile de învăţământ pentru a creşte şansele studenţilor de a trece de pe băncile facultăţii direct în câmpul muncii. Iar această practică e des întâlnită în Banat, unde angajatori precum Continental sau Bosch au ca principal punct de recrutare centrele de învăţământ superior.

    Atunci când intri în Minds Hub ai senzaţia că te afli într-un sediu al Google: mese realizate din anvelope luminate cu leduri, scaune din carton şi biblioteci suspendate. Ideile studenţilor nu au fost puţine şi nici uşor de pus în practică, dar rezultatul este spectaculos. Capacitatea este încă destul de mică – doar 60 de persoane – dar iniţiatorii mai pregătesc şi un laborator de informatică dotat cu aparatură de ultimă generaţie. Spaţiul creativ cuprinde un lounge cu bibliotecă frântă pe tavan, o sală de lucru ce are cuburi de sticlă, o sală de şedinţe cu o masă suspendată şi elemente decorative din beton. Hubul va deveni un loc de întâlnire a studenţilor timişoreni dornici de activităţi extracurriculare şi va găzdui o serie de traininguri, workshopuri, cluburi de carte, programe de mentorat, programe de start-up-uri, prezentări şi conferinţe. Participanţii la activităţile din hub sunt, alături de studenţi, şi profesori, profesionişti din business şi reprezentanţi ai organizaţiilor nonprofit.

    Drumul antreprenoriatului este unul plin de obstacole, iar Remus Rădvan spune că a învăţat din fiecare greşeală pe care a făcut-o: „Dacă ar fi după mine, mi-aş dori să existe un tonomat în care să bagi bani şi să te înveţe, cu exemple, câte o lecţie antreprenorială. Sincer, oricâte cărţi am citit, din mijlocul acţiunii am făcut unele greşeli pe care credeam sincer că le pot evita. E clar că nu o să le mai fac pentru că ne-au costat bani, timp şi evoluţie, dar aş fi preferat bancomatul înainte, să rămân «marcat» din timp.“ Clientul de cufire are între 27 şi 35 de ani, deţine propria locuinţă şi se gândeşte la amenajatul ei într-un mod aparte, personalizat. „Iubitori de handmade şi artă“, completează tânărul antreprenor. „De asemenea, tot astfel de persoane îşi permit să facă un cufir cadou şi le place ca la petrecerea respectivă să iasă în evidenţă prin alegerea autentică. Cu timpul, am descoperit o nouă nişă, chiar de la clienţii noştri care erau cu preponderenţă din corporaţii. Ne-au întrebat: oare nu puteţi veni la noi la firmă să facem un cufir împreună?“

    Aşa a luat naştere proiectul Handcrafting (in) Corporate: tinerii pun la cale tot felul de evenimente pentru angajaţii companiilor. Idee care a prins destul de bine, spun ei, şi au început deja să aibă companii cunoscute drept clienţi. „Ce ne bucură foarte mult este faptul că ne punem la masă cu ele şi încercăm să fabricăm o experienţă unică pentru ei, o experienţă în care să se regăsească.“ Piaţa de handmade din România include însă numeroase domenii, aşa că întrebarea firească a fost cum se diferenţiază Cufir de alte afaceri similare. „Noi mergem doar pe nişa noastră de tablouri şi amenajări interioare; vom rămâne în jurul tehnicii string art, cuiele, lemnul şi aţa –  pentru că asta ne defineşte. Fiecare start-up handmade se diferenţiază prin produsele lor şi brand. La brand construim în fiecare zi, iar colegii mei au înţeles ce înseamnă acest lucru, cât de important e să construieşti o comunitate în jurul brandului. Iar de produs chiar suntem mândri să îl găsim ca o alternativă aparte faţă de stickerele decorative pentru pereţi sau tablourile canvas. Cufirele noastre, pe lângă faptul că sunt lucrate manual şi au un nivel de personalizare ridicat, ies şi în relief şi creează un efect cu umbre unic. Dacă îl pui pe un perete pe care bate soarele, vei vedea că pe timpul zilei parcă îşi schimbă forma, datorită umbrei care se modifică.“

    În cele câteva luni de la lansare, Cufir a generat vânzări de peste 5.000 de euro, dar tinerii cofondatori ţintesc cel puţin 10.000 de euro până la finalul anului. „Probabil pentru cititori nu sunt sume mari, acesta poate fi un salariu lunar pentru un manager de corporaţie, însă pentru noi este dovada că acest proiect este pe drumul cel bun, că va reuşi, iar 2017 cu siguranţă va fi un an cu o creştere exponenţială.“

    Mediul antreprenorial din vestul ţării nu arată foarte strălucit, spun tinerii antreprenori. Există anumite iniţiative locale de sprijinire, dar acestea sunt izolate. Ar trebui să existe oameni dedicaţi, spun ei, care să caute astfel de iniţiative şi să îi ajute pe cei care vor să pornească o afacere. „Cred că primul an, primele luni sunt primordiale; e important să ştii că te ajută cineva, să ştii că banca îţi poate da un mic ajutor, să ştii cum să-ţi plătesti taxele, cum să comunici cu un contabil, cum să-ţi aduci primii clienţi şi să fii întotdeauna concentrat pe client; la finalul zilei, dacă nu ai vânzări, nu prea poate funcţiona nimic“, crede Remus Rădvan. El mai spune că micii antreprenori sunt atât de implicaţi în munca lor, în partea operaţională a unui start-up, încât cu greu mai pot avea mintea limpede şi viziunea de a îşi lua un mentor.

    „În continuare consider că până în 25 de ani, cât timp încă suntem studenţi, este perioada perfectă să începi un start-up, să rişti, să fii curios, să explorezi. Încă mai putem să ne bazam pe susţinerea părinţilor până să intrăm în acea umbră de ruşine pentru a le mai cere bani, încă mai putem locui la cămin cu o sumă modică sau mânca o shaorma şi ne-a trecut foamea. E cea mai frumoasă vârstă. Sunt curios ce o să ne ofere viitorul dar cred că voi păstra părerea asta mult timp de acum înainte iar amintirile cu siguranţă vor rămâne pentru totdeauna în mintea şi sufletul nostru“, încheie tânărul antreprenor.

  • Cum au reuşit trei tineri din Timişoara să facă bani din ceva ce se găseşte în orice casă

    Cei trei tineri sunt Remus Rădvan, Rareş Mateescu şi Andrei Mimiş, iar produsele lor handmade sunt realizate alături de alţi artişti – Gabriela, Cristina şi Timeea – dar şi de colaboratori pe partea de marketing, design şi website. Atât cofondatorii, cât şi artiştii sunt din domenii diferite: tehnologie, economie sau arhitectură. Ei comercializează tablouri realizate prin tehnica numită string art; mai exact, produsele care poartă chiar numele firmei – cufire – sunt compuse dintr-o placă de lemn, cuie puse într-o ordine organizată în aşa fel încât înfăşurarea cu aţă să creeze un impact vizual special şi aţa propriu-zisă, de culori alese astfel încât să transmită mesajul dorit, explică tinerii. Modelele variază de la diverse forme geometrice până la peisaje, monograme, sigle, citate sau, de ce nu, portrete.

    Timpul şi pasiunea constituie, în opinia antreprenorilor, principala investiţie într-un startup. „Ideea mi-a venit de pe Pinterest, am văzut un astfel de produs şi mi-am dorit şi eu unul. M-am gândit câte lucruri s-ar putea face cu această tehnică“, povesteşte Remus Rădvan, unul dintre fondatori. „Recunosc că ideea a ajuns apoi în «sertarul de idei» şi abia după câteva luni i-am povestit lui Rareş, ulterior lui Andrei şi aşa a luat naştere Cufir.“

    Suma iniţială investită a fost de 800 de euro, bani de care au făcut rost de la prieteni „punând la bătaie pasiunea noastră şi timpul să îi batem la cap că merită. Ce-i drept, nimeni nu credea că vom putea vreodată scoate bani din bătutul cuielor; ne-au cam luat în derâdere. Cred că ne-a ajutat şi faptul că realizasem Minds Hub, iar asta ne-a oferit un plus de credibilitate, însă tot eram văzuţi ca venind din sfera voluntariatului“, povesteşte el. Minds Hub, proiectul de care aminteşte Rădvan, a ţinut prima pagină a ziarelor locale din Timişoara la începutul acestui an, fiind primul hub educaţional din România. Cu o investiţie de 85.000 de euro obţinută prin sprijinul a 30 de companii partenere, studenţii au amenajat un spaţiu cu o suprafaţă de 200 mp în cadrul Facultăţii de Economie şi de Administrare a Afacerilor din Timişoara; Minds Hub va asigura, spun fondatorii, o platformă activă de educaţie colaborativă pe axa angajator – viitor angajat – formator.

    Educaţie colaborativă este conceptul central: companiile vor lucra împreună cu instituţiile de învăţământ pentru a creşte şansele studenţilor de a trece de pe băncile facultăţii direct în câmpul muncii. Iar această practică e des întâlnită în Banat, unde angajatori precum Continental sau Bosch au ca principal punct de recrutare centrele de învăţământ superior.

    Atunci când intri în Minds Hub ai senzaţia că te afli într-un sediu al Google: mese realizate din anvelope luminate cu leduri, scaune din carton şi biblioteci suspendate. Ideile studenţilor nu au fost puţine şi nici uşor de pus în practică, dar rezultatul este spectaculos. Capacitatea este încă destul de mică – doar 60 de persoane – dar iniţiatorii mai pregătesc şi un laborator de informatică dotat cu aparatură de ultimă generaţie. Spaţiul creativ cuprinde un lounge cu bibliotecă frântă pe tavan, o sală de lucru ce are cuburi de sticlă, o sală de şedinţe cu o masă suspendată şi elemente decorative din beton. Hubul va deveni un loc de întâlnire a studenţilor timişoreni dornici de activităţi extracurriculare şi va găzdui o serie de traininguri, workshopuri, cluburi de carte, programe de mentorat, programe de start-up-uri, prezentări şi conferinţe. Participanţii la activităţile din hub sunt, alături de studenţi, şi profesori, profesionişti din business şi reprezentanţi ai organizaţiilor nonprofit.

    Drumul antreprenoriatului este unul plin de obstacole, iar Remus Rădvan spune că a învăţat din fiecare greşeală pe care a făcut-o: „Dacă ar fi după mine, mi-aş dori să existe un tonomat în care să bagi bani şi să te înveţe, cu exemple, câte o lecţie antreprenorială. Sincer, oricâte cărţi am citit, din mijlocul acţiunii am făcut unele greşeli pe care credeam sincer că le pot evita. E clar că nu o să le mai fac pentru că ne-au costat bani, timp şi evoluţie, dar aş fi preferat bancomatul înainte, să rămân «marcat» din timp.“ Clientul de cufire are între 27 şi 35 de ani, deţine propria locuinţă şi se gândeşte la amenajatul ei într-un mod aparte, personalizat. „Iubitori de handmade şi artă“, completează tânărul antreprenor. „De asemenea, tot astfel de persoane îşi permit să facă un cufir cadou şi le place ca la petrecerea respectivă să iasă în evidenţă prin alegerea autentică. Cu timpul, am descoperit o nouă nişă, chiar de la clienţii noştri care erau cu preponderenţă din corporaţii. Ne-au întrebat: oare nu puteţi veni la noi la firmă să facem un cufir împreună?“

    Aşa a luat naştere proiectul Handcrafting (in) Corporate: tinerii pun la cale tot felul de evenimente pentru angajaţii companiilor. Idee care a prins destul de bine, spun ei, şi au început deja să aibă companii cunoscute drept clienţi. „Ce ne bucură foarte mult este faptul că ne punem la masă cu ele şi încercăm să fabricăm o experienţă unică pentru ei, o experienţă în care să se regăsească.“ Piaţa de handmade din România include însă numeroase domenii, aşa că întrebarea firească a fost cum se diferenţiază Cufir de alte afaceri similare. „Noi mergem doar pe nişa noastră de tablouri şi amenajări interioare; vom rămâne în jurul tehnicii string art, cuiele, lemnul şi aţa –  pentru că asta ne defineşte. Fiecare start-up handmade se diferenţiază prin produsele lor şi brand. La brand construim în fiecare zi, iar colegii mei au înţeles ce înseamnă acest lucru, cât de important e să construieşti o comunitate în jurul brandului. Iar de produs chiar suntem mândri să îl găsim ca o alternativă aparte faţă de stickerele decorative pentru pereţi sau tablourile canvas. Cufirele noastre, pe lângă faptul că sunt lucrate manual şi au un nivel de personalizare ridicat, ies şi în relief şi creează un efect cu umbre unic. Dacă îl pui pe un perete pe care bate soarele, vei vedea că pe timpul zilei parcă îşi schimbă forma, datorită umbrei care se modifică.“

    În cele câteva luni de la lansare, Cufir a generat vânzări de peste 5.000 de euro, dar tinerii cofondatori ţintesc cel puţin 10.000 de euro până la finalul anului. „Probabil pentru cititori nu sunt sume mari, acesta poate fi un salariu lunar pentru un manager de corporaţie, însă pentru noi este dovada că acest proiect este pe drumul cel bun, că va reuşi, iar 2017 cu siguranţă va fi un an cu o creştere exponenţială.“

    Mediul antreprenorial din vestul ţării nu arată foarte strălucit, spun tinerii antreprenori. Există anumite iniţiative locale de sprijinire, dar acestea sunt izolate. Ar trebui să existe oameni dedicaţi, spun ei, care să caute astfel de iniţiative şi să îi ajute pe cei care vor să pornească o afacere. „Cred că primul an, primele luni sunt primordiale; e important să ştii că te ajută cineva, să ştii că banca îţi poate da un mic ajutor, să ştii cum să-ţi plătesti taxele, cum să comunici cu un contabil, cum să-ţi aduci primii clienţi şi să fii întotdeauna concentrat pe client; la finalul zilei, dacă nu ai vânzări, nu prea poate funcţiona nimic“, crede Remus Rădvan. El mai spune că micii antreprenori sunt atât de implicaţi în munca lor, în partea operaţională a unui start-up, încât cu greu mai pot avea mintea limpede şi viziunea de a îşi lua un mentor.

    „În continuare consider că până în 25 de ani, cât timp încă suntem studenţi, este perioada perfectă să începi un start-up, să rişti, să fii curios, să explorezi. Încă mai putem să ne bazam pe susţinerea părinţilor până să intrăm în acea umbră de ruşine pentru a le mai cere bani, încă mai putem locui la cămin cu o sumă modică sau mânca o shaorma şi ne-a trecut foamea. E cea mai frumoasă vârstă. Sunt curios ce o să ne ofere viitorul dar cred că voi păstra părerea asta mult timp de acum înainte iar amintirile cu siguranţă vor rămâne pentru totdeauna în mintea şi sufletul nostru“, încheie tânărul antreprenor.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 5 iunie 2017

    COVER STORY:  Predicţii pentru un sfert de secol

    Care sunt domeniile în care România poate excela şi ce soluţii putem găsi pentru o creştere economică pe termen lung? Cum creăm mai mulţi antreprenori? Cum evităm capcana venitului mediu? Iată doar câteva dintre întrebările la care îşi propune să dea răspunsul proiectul “25 de întrebări pentru viitorul României”, demarat de EY.

    ANTREPRENORIAT: Cariera în IT începe din liceu

    TEHNOLOGIE: Internet of Things devine realitate

    LIFESTYLE: Arta ca business

    SPECIAL: Transformarea Indiei în noul tărâm al făgăduinţei
     

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Cum reuşesc micile magazine de nişă să se menţină pe piaţă în era cumpărăturilor de la supermarketuri

    „Noi nu avem un magazin unde intri şi cumperi pur şi simplu, ci poţi să guşti şi să alegi un produs care îţi place. Şi nici nu avem clienţi în magazin, ci oamenii care vin aici ne sunt amici. De ce? Deoarece pentru noi legătura cu clientul este foarte importantă şi este o altfel de relaţie. Oamenii vor să fie ascultaţi, să discute anumite lucruri şi noi suntem deschişi la asta“, a spus Codruţ Ionescu Muscel, proprietarul Casei cu Gemene, o prăvălie din Bucureşti cu brânzeturi tradiţionale, carne, prăjituri sau pâine.

    Magazinul funcţionează pe bază de comenzi, astfel că de luni până marţi preia comenzile şi miercurea le porţionează şi le distribuie către clienţi şi în magazinul din Capitală. Codruţ Ionescu Muscel spune că magazinul are clienţi fideli şi consideră că cea mai bună metodă de promovare este publicitatea „din gură în gură“.

    „Este greu să creştem pe o piaţă invadată de supermarketuri, dar clientela noastră este formată în proporţie de 85% din mame tinere, care se gândesc foarte mult la ceea ce mănâncă copii lor. Şi acesta ne-a rămas segmentul prin­cipal de ani de zile“, mai spune antreprenorul, care a pus alături de surorile lui pe picioare afa­cerea în plină criză. Alături de Casa cu Gemene şi alte băcănii rezistă pe piaţă de ani de zile, aşa cum este cazul Băcăniei Vechi sau Băcăniei Coco. În sectorul alimentar s-au dezvoltat şi alte mici magazine de nişă aşa cum sunt cele cu dulceţuri, de pâine tradiţională sau cu mirodenii. De altfel, specializarea este reţeta pe care cei mai mulţi analişti au oferit-o în comerţul alimentar, o piaţă tot mai mult dominată de giganţii străini.

    Un alt domeniu unde micii antreprenori rezistă concurenţei cu branduri internaţionale este cel de fashion. Un exemplu este Teodora Bârsan, din Sibiu, în vârstă de 28 de ani, care a investit 2.000 de euro într-un magazin de haine unde vinde articole de îmbrăcăminte şi accesorii create de designeri români. Ea a pariat pe haine unicat, create de 40 de artişti din întreaga ţară.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cum reuşesc micile magazine de nişă să se menţină pe piaţă în era cumpărăturilor de la supermarketuri

    „Noi nu avem un magazin unde intri şi cumperi pur şi simplu, ci poţi să guşti şi să alegi un produs care îţi place. Şi nici nu avem clienţi în magazin, ci oamenii care vin aici ne sunt amici. De ce? Deoarece pentru noi legătura cu clientul este foarte importantă şi este o altfel de relaţie. Oamenii vor să fie ascultaţi, să discute anumite lucruri şi noi suntem deschişi la asta“, a spus Codruţ Ionescu Muscel, proprietarul Casei cu Gemene, o prăvălie din Bucureşti cu brânzeturi tradiţionale, carne, prăjituri sau pâine.

    Magazinul funcţionează pe bază de comenzi, astfel că de luni până marţi preia comenzile şi miercurea le porţionează şi le distribuie către clienţi şi în magazinul din Capitală. Codruţ Ionescu Muscel spune că magazinul are clienţi fideli şi consideră că cea mai bună metodă de promovare este publicitatea „din gură în gură“.

    „Este greu să creştem pe o piaţă invadată de supermarketuri, dar clientela noastră este formată în proporţie de 85% din mame tinere, care se gândesc foarte mult la ceea ce mănâncă copii lor. Şi acesta ne-a rămas segmentul prin­cipal de ani de zile“, mai spune antreprenorul, care a pus alături de surorile lui pe picioare afa­cerea în plină criză. Alături de Casa cu Gemene şi alte băcănii rezistă pe piaţă de ani de zile, aşa cum este cazul Băcăniei Vechi sau Băcăniei Coco. În sectorul alimentar s-au dezvoltat şi alte mici magazine de nişă aşa cum sunt cele cu dulceţuri, de pâine tradiţională sau cu mirodenii. De altfel, specializarea este reţeta pe care cei mai mulţi analişti au oferit-o în comerţul alimentar, o piaţă tot mai mult dominată de giganţii străini.

    Un alt domeniu unde micii antreprenori rezistă concurenţei cu branduri internaţionale este cel de fashion. Un exemplu este Teodora Bârsan, din Sibiu, în vârstă de 28 de ani, care a investit 2.000 de euro într-un magazin de haine unde vinde articole de îmbrăcăminte şi accesorii create de designeri români. Ea a pariat pe haine unicat, create de 40 de artişti din întreaga ţară.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro