BusinessMagazin

Tag: antreprenori

  • Povestea tinerilor români care au început afacerea într-un garaj iar acum au în plan să-şi deschidă mai multe magazine

    Ideea a apărut în urmă cu şapte ani, pornind de la observaţia că la vremea respectivă bucureştenii nu mai aveau acces la o pâine de calitate, aşa cum exista în străinătate. Iar cum cei doi făceau de ani de zile pâine în casă, deja acumulaseră cele 10.000 de ore proverbiale, necesare excelenţei în orice domeniu. ”Întrebarea «ce ar fi dacă…» a venit natural şi într-o zi ne-am hotărât să încercăm să facem un business din asta, iar Tartelier 1.0 a început în 2011, într-un garaj. Glumeam cu partenerii că multe companii mari au pornit dintr-un garaj, iar dacă facem şi noi la fel, sigur o să avem succes“, declară Irina Gheorghiu, care deţine împreună cu soţul său afacerea Tartelier. După doi ani au decis să se mute într-un loc mai vizibil, dar din cauza dificultăţilor de a închiria un spaţiu în condiţii acceptabile au fost nevoiţi să-şi întrerupă activitatea.

    Printr-un concurs de împrejurări, Tartelierul a renăscut în varianta 2.0 în primăvara lui 2017, cu noi investitori şi o nouă locaţie. În prezent, Tartelier are cinci acţionari – Irina şi Ştefan Gheorghiu, Andrei Pitiş, un antreprenor foarte cunoscut în domeniul tech, Julien Ducarroz, fost director de marketing al Orange România şi în prezent CEO al Orange Moldova, şi Răzvan Popescu, unul dintre fondatorii Dental Med. Ştefan Gheorghiu are background în ştiinţe – fizică, chimie industrială, inginerie – şi a lucrat 10 ani în cercetare în universităţi de prestigiu din SUA şi Europa, iar soţia sa este de profesie jurnalist, cu experienţă de lucru şi management în presa publică şi privată.

    Iniţial, Tartelierul a pornit din pasiunea cuplului pentru gastronomie, acesta fiind încă motorul activităţii lor. În anii petrecuţi în străinătate, cei doi au explorat cultura şi tradiţiile culinare ale Europei, mai ales partea de brutărie şi patiserie şi cofetărie; au cunoscut morari şi brutari de la care, spun antreprenorii, au învăţat foarte mult despre producţie şi business, iar cu unii colaborează şi în prezent. După ce s-au întors în ţară, după fiecare concediu petrecut în Franţa, aduceau câte un sac de făină în portbagajul maşinii, povesteşte Irina Gheorghiu, iar timp de câţiva ani au făcut pâine în cuptorul de acasă, experimentând metode tradiţionale de fermentaţie, diverse combinaţii de făinuri şi seminţe şi diverse metode ce coacere pe vatră. ”Din cele două pâini care ieşeau din cuptor, pe una o mâncam, iar pe cealaltă o dăruiam. În acest fel ne-am făcut mulţi prieteni şi am descoperit că pâinea are proprietatea magică de a aduce oamenii la un loc“, spune Irina Gheorghiu. Investiţia iniţială s-a desfăşurat în mai multe etape şi este greu de estimat cu exactitate, dar fondatorii spun că se plasează în jurul a 100.000 de euro.

    Principalele categorii produse şi comercializate de Tartelier sunt pâinea, tartele dulci şi sărate, patiseria pe stil francez (croissants, financieri) şi oferta de prânz (sandvişuri, quiche, salate etc.). După cum arată şi numele, Tartelierul este în primul rând un atelier de tarte, deci tartele sunt mediul în care cei doi îşi exprimă cel mai bine talentul şi creativitatea. Astfel, Irina şi Ştefan Gheorghiu au ambiţia şi de a arăta bucureştenilor că tarta poate fi mult mai mult decât prăjitura banală din cofetăriile tradiţionale româneşti. ”Noi interpretăm în mod original reţetele clasice, dar creăm în permanenţă şi altele noi“, spune antreprenoarea. Tartelierul se poziţionează pe segmentul premium, oferind produse care punctează la calitate prin materiile prime din ingrediente bio.

    Categoriile de public ţintă includ ”young professionals“, acei oameni interesaţi de gastronomie sau de mâncare sănătoasă, oameni care cred în bio, susţin agricultura şi un stil de viaţă sustenabil. În Tartelier nu se folosesc aditivi, coloranţi alimentari sau conservanţi, ci totul este produs pe loc, în ziua vânzării. De asemenea, afacerea se adresează comunităţii de expaţi europeni care caută în Bucureşti o calitate a produselor comparabilă cu cea de acasă. În linii mari, valoarea bonului mediu este în jur de 30 de lei.

    Pe de altă parte, piaţa în care activează este din ce în ce mai competitivă, iar dacă în 2011 în tot Bucureştiul existau doar două, trei afaceri cu pâine şi patiserie de calitate, în ultimii ani au apărut multe firme mici care produc marfă bună, afirmă antreprenorii. ”Noi vedem asta ca un semn bun, care arată că piaţa se maturizează şi cererea de produse de calitate creşte. Tartelierul se diferenţiază de concurenţă mai ales prin direcţia bio pe care a ales-o“, explică Irina Gheorghiu. Deşi spune că este prea devreme să vorbească despre datele financiare, ţinând cont că au redeschis businessul de circa jumătate de an, fondatoarea precizează că în momentul de faţă încă mai investesc în schimbări şi amenajări în magazin. Recunoaşte că deocamdată nu se gândesc la extinderea businessului, dar e posibil ca în viitor să îşi deschidă mai multe puncte de vânzare. ”Ne dorim că Tartelierul să devină o destinaţie pentru cei interesaţi de mâncarea bună şi un loc plăcut de întâlnire pentru business sau prieteni“, adaugă antreprenoarea. Pe de altă parte, completează tot ea, Tartelierul nu a fost gândit pentru francizare, deoarece principalul motor al interesului pentru produsele lor este reprezentat de creativitatea echipei de producţie. ”În plus, nivelul de calitate este greu de reprodus în mai multe locaţii“, completează ea.

    Cel mai dificil moment de la lansarea afacerii a fost, conform antreprenorilor, găsirea unui spaţiu corespunzător pentru desfăşurarea afacerii. În primul rând, chiriile foarte mari fac foarte dificilă găsirea unui spaţiu care să permită producţia şi vânzarea în acelaşi loc. Pe de altă parte, infrastructura spaţiilor comerciale este foarte precară – de exemplu, puţine spaţii comerciale au curent trifazic şi o capacitate suficientă pentru instalarea unui cuptor, iar instalarea acestora implică cheltuieli substanţiale care cad de obicei în sarcina chiriaşului, spune Irina Gheorghiu.

    ”Însă un  antreprenor trebuie să aibă curajul să-şi ia viaţa în propriile mâini. În primul rând, trebuie să fie dedicat şi să aibă motivaţia să-şi urmărească scopul şi ideile şi trebuie să fie tolerant la risc. Nu e nevoie să aibă mulţi bani, mai ales că bani pentru afaceri se găsesc din ce în ce mai uşor în ultima vreme“, sunt sfaturile sale pentru cei care vor să ia calea antreprenoriatului. Indiferent în ce domeniu activează cineva, nu poate să obţină acest echilibru decât dacă îi place ceea ce face, pasiunea fiind una din căile sănătoase spre succes, completează antreprenoarea. ”Tinerii sunt mai buni la antreprenoriat decât cei din generaţia noastră. Ei au crescut deja într-o cultură în care totul e posibil şi în care cunoaşterea nu se mai limitează la un manual. Trebuie să aibă curaj să încerce, să nu se teamă de eşec şi să înveţe din el. Tinerii care vor să înceapă o afacere trebuie să înţeleagă cât mai repede că antreprenoriatul nu se potriveşte oricui. Unele lucruri se pot învăţa, altele ţin de personalitatea fiecăruia“, conchide fondatoarea Tartelier.

    Sectorul de morărit şi panificaţie, unde activează peste 6.000 de companii, ajunge anual la circa 10 miliarde de lei, fiind una dintre cele mai importante categorii din industria alimentară, o piaţă de peste 40 miliarde de lei, conform calculelor ZF. În total, primii zece jucători din industrie au împreună afaceri de peste 2 miliarde de lei, deci şi-au adjudecat 20% din piaţă. În industria de panificaţie cele mai multe companii sunt deţinute de români, iar în clasamentul celor mai mari zece jucători domină tot antreprenorii locali.

  • Dezastru în piaţa forţei de muncă: Cel mai pu­ter­nic antreprenor din industria res­taurantelor trage un semnal de alarmă

    „Avem în derulare recrutarea a 12 ne­palezi care să lucreze în restaurante, am apelat la o agenţie. Procesul durează în­tre opt şi nouă luni. Îi plătim cu sa­la­riul mediu pe economie“, a spus Dra­goş Petrescu pentru ZF. 

    Vezi mai multe pe www.zf.ro

  • Dezastru în piaţa forţei de muncă: Cel mai pu­ter­nic antreprenor din industria res­taurantelor trage un semnal de alarmă

    „Avem în derulare recrutarea a 12 ne­palezi care să lucreze în restaurante, am apelat la o agenţie. Procesul durează în­tre opt şi nouă luni. Îi plătim cu sa­la­riul mediu pe economie“, a spus Dra­goş Petrescu pentru ZF. 

    Vezi mai multe pe www.zf.ro

  • 13 ani de Business Magazin: Antreprenorul care a ocupat cu magazine o stradă întreagă din Bucureşti

    Între cei doi poli la care visează pasionaţii de senzaţii tari din România, se află o porţiune din Calea Moşilor, colţ cu Bărăţiei, unde David Neacşu a aşezat polul echipamentelor sportive outdoor.

    Se împlinesc 20 de ani de când alpinistul David Neacşu voia să plece pe Everest. Organizatorul expediţiei a fugit însă cu o parte din banii strânşi, iar alpinistul a rămas acasă şi a pus bazele unei afaceri. Între timp, a bifat două victorii importante: a ajuns pe Everest şi a câştigat pariul pe piaţa de echipament sportiv pentru activităţi în aer liber din România. Graniţele micului său imperiu de bocanci, schiuri, haine impermeabile, corturi şi sute de accesorii se întind pe primii zeci de metri din Calea Moşilor, în spatele Magazinului Cocor. Cele cinci magazine, care ocupă o suprafaţă de 700 de metri pătraţi, sunt vecine cu un magazin cu rochii de mireasă, cu o florărie, cu un atelier de reparat încălţări şi cu magazinul sportiv Salomon.

    Tot nume inspirate de pasiunea pentru alpinism au şi depozitele firmei, întinse pe alţi 700 de metri pătraţi: Muntele Vinson, Elbrus, Carstensz Pyramid sau McKinley. La prima vedere, denumirile par o simplă înşiruire de vârfuri montane folosite ca strategie de marketing pentru pasionaţii de alpinism. Sunt, de fapt, primele vârfuri cucerite de alpinistul David Neacşu, mai cunoscut printre pasionaţi pentru expediţiile româneşti conduse de el în premieră pe toate continentele şi mai puţin pentru faptul că este proprietarul magazinelor Himalaya, compania cu 27 de angajaţi care se îndreaptă spre venituri de şapte milioane de euro anul acesta.

    L-am găsit pe Neacşu într-o cameră de aproximativ cinci metri pătraţi, după ce am parcurs vreo 50 de metri de magazin, făcându-mi loc printre căşti pentru alpinism, hamuri, carabiniere, pioleţi şi alte accesorii specifice. Stătea la un birou acoperit de teancuri de hârtii, albume îndesate cu fotografii din toată lumea, tablouri cu simboluri necunoscute şi obiecte pe care nu oricine le poate numi cu uşurinţă. „Asta este o mantra cu scriere în sanscrită pe care mi-a dăruit-o un lama când am plecat singur spre Everest pentru a pune la cale expediţia din 2003“, a explicat el. La gât poartă un medalion dintr-o piatră cu model „ochi de tigru“, extrasă din munţii Himalaya şi pe care „dacă o mai vedeţi la altcineva la gât, sigur face alpinism“.  La 54 de ani, Neacşu are la activ 37 de expediţii mari pe toate continentele, dintre care 19 premiere româneşti. Petrece 200 de zile pe an în expediţii, iar în restul timpului se află în magazinele sale de pe Calea Moşilor. Zâmbeşte mult şi povesteşte cu lacrimi în ochi despre experienţele trăite, axându-se pe cele legate de alpinism şi mai puţin pe afacere, care este, potrivit lui, doar un mijloc de a-şi atinge visele.

    Neacşu şi-a început cariera în urmă cu 30 de ani, mai întâi ca instructor în cadrul şcolii de ghizi naţionali a BTT-ului, iar apoi la Centrul Universitar Bucureşti. A ocupat apoi, timp de doi ani, funcţia de director de agenţie de turism în cadrul unei firme fondate de foştii săi elevi de la şcoala de ghizi, iar în 1993 a decis să îşi construiască propria afacere. „După ce mi-au degerat picioarele pe munte, am hotărât să fac un magazin pentru a aduce echipamente de care aveam nevoie eu în primul rând, iar, apoi, pentru a putea pleca oriunde în lumea asta fără să trebuiască să dau socoteală nimănui, să fiu propriul meu stăpân“, descrie el principala motivaţie care l-a împins spre antreprenoriat. Un argument în plus au fost cei 7.000 de dolari pe care îi strânsese pentru o expediţie în Himalaya, care avea ca scop final escaladarea vârfului Cho Oyu şi care nu s-a mai concretizat pentru că liderul expediţiei a hotărât să plece cu banii strânşi până în acel moment.

    Întâmplarea l-a inspirat în denumirea afacerii şi l-a motivat să inaugureze primul magazin. A investit cei 7.000 de dolari într-un spaţiu de aproximativ 40 de metri pătraţi din complexul comercial Unirea, la etajul patru, în aripa Călăraşi. Magazinul a fost construit sub forma unei cabane din lemn şi a fost ridicată în aproximativ trei luni chiar de cei care au lucrat apoi în magazin. „Nici eu nu ştiu de unde luam echipamentele atunci, aveam trei modele de bocanci, două de rucsacuri şi cinci carabiniere“, spune, glumind, antreprenorul. În 1998, după ce magazinul Unirea a fost cumpărat de omul de afaceri Dan Adamescu, preţul chiriei a crescut, iar Neacşu a fost nevoit să caute un alt spaţiu în care să îşi vândă echipamentele. L-a găsit în apropiere, pe Calea Moşilor. După ce l-a închiriat, a muncit vreme de doi ani la amenajarea acestuia, mai ales din cauza subsolului, care fusese lăsat în paragină.

    A reuşit să inaugureze magazinul la începutul anului 2000. „Aveam 11 angajaţi şi abia îmi permiteam să le plătesc salariile. Nu am avut bani şi pentru pază şi, în primele trei luni de funcţionare, am dormit în faţa magazinului, într-un cort“, îşi aminteşte el. Era o perioadă când furnizorii de echipamente nu aveau încredere în oamenii de afaceri din România, iar Neacşu trebuia să facă plata pentru marfă în avans, aspect care îngreuna situaţia antreprenorului aflat la început. După trei luni, a reuşit să ajungă la linia de plutire, mai cu seamă că încheiase şi contracul cu firma Mammut, unul dintre cele mai profitabile branduri din magazinele sale şi în prezent. După un an şi jumătate, a extins spaţiul cu încă o încăpere, dedicată alpinismului, şi a cumpărat spaţiul magazinului, în schimbul unei sume de 45.000 de euro.

    În 2003, Neacşu a închiriat şi cele două spaţii aflate vizavi de magazinul iniţial, pe care le-a dedicat vânzării de îmbrăcăminte Mammut şi încălţăminte, iar, ulterior, a cumpărat şi cele două spaţii, investind circa 600.000 de euro în acestea. Alte două, destinate bicicletelor high end de munte, dar şi altor branduri de haine pentru sportivi, le-a inaugurat în 2006 în spaţii închiriate, pe care antreprenorul ar vrea de asemenea să le cumpere. În toate sunt expuse aproximativ 5.000 de produse ale unor branduri de echipamente outdoor precum Petzl, Mammut, Austrialpin, Silva, Gerber, Tendon, Lowa, Asolo, Rock Empire, Nikwax, Lorpen, Laken, NicImpex, Julbo, Trimm, Suunto, Deuter, Kovea. A reuşit să câştige contractele cu ei prin participarea la târgurile de profil, cum ar fi cel care se organizează în luna februarie la München sau cel de la jumătatea lunii iulie din Elveţia, dar şi în China sau Statele Unite ale Americii. Nu ratează târgurile, deoarece „în fiecare an se schimbă lucrurile, ca şi în telefonie, IT şi altele“. Face comenzile cu nouă luni sau chiar cu un an înainte. Dacă la început câştiga cu greu încrederea furnizorilor, acum termenele de plată de la branduri precum Mammut sau Petzl ajung chiar şi la 90 de zile. „Au venit chiar la mine acasă să se convingă că nu vând într-un apartament“, spune Neacşu.

    Pe lângă vânzarea în magazinele proprii, în primii ani antreprenorul a făcut şi distribuţie pentru magazinele specializate răspândite în ţară. A atins maximul afacerii în 2007, când firma sa a înregistrat venituri de 13,5 milioane de euro şi profit de 500.000 de euro. A atras şi interesul cumpărătorilor, însă a renunţat la acest gând când a văzut cine avea să îi conducă afacerea în continuare. „Făcusem auditul în 2008, dar, când am dat mâna cu viitorul cumpărător, m-am răzgândit. Nu am mai vândut chiar dacă mi-a oferit o sumă frumoasă, 6,4 milioane de euro.“

  • 13 ani de Business Magazin: Antreprenorul braşovean pe care criza l-a făcut milionar: „Cerul este limita”

    12.000 mp, cât două terenuri de fotbal şi mai bine, măsoară doar una dintre cele două hale de producţie pe care le are Bilka la Braşov, lângă fosta platformă Tractorul, unde se construieşte acum centrul comercial Coresi. În total, antreprenorul Horaţiu Ţepeş are 45.000 mp de teren, pe care sunt aşezate două hale de producţie, de unde ies câteva tipuri de învelitori metalice pentru acoperişuri.

    Cota de piaţă pe acest segment, în care a ajuns lider de doi ani, se va apropia anul acesta, conform estimărilor companiei, de 30%; două treimi din cifra de afaceri se datorează produselor proprii, iar diferenţa este realizată din vânzarea de produse complementare. A doua hală, cumpărată anul acesta, este în acest moment în curs de amenajare şi va găzdui de anul viitor trei linii noi de producţie, pentru creşterea felurilor de ţiglă fabricate de Bilka. Despre alegerea numelui firmei, antreprenorul braşovean spune că ştia că trebuie să aleagă un cuvânt scurt, memorabil, de impact, care să aibă puterea să reprezinte compania pe plan naţional şi internaţional. „Întâmplarea a făcut ca în perioada în care căutam un nume să-mi arunc ochii pe o hartă, pe care am văzut numele Bilka, un sat bulgăresc care am aflat că la recensământul din 2011 avea 602 locuitori.“

    Au trecut doar nouă ani de când Horaţiu Ţepeş a intrat în domeniu, pe vremea aceea fiind student în anul cinci la Facultatea de Inginerie (“nelicenţiat, pentru că am început munca şi nu m-am mai ocupat de şcoală“). A văzut că nu era uşor pentru colegii săi să se angajeze şi a aplicat la câteva firme din Sibiu („fără niciun fel de presiune“), iar al doilea interviu a fost ţinut cu reprezentantul unui concern cehoslovac, cu activităţi în domeniul ţiglei metalice, care încerca să-şi facă intrarea în România.

    A fost acceptat ca reprezentant tehnic, ceea ce însemna că trebuia să facă necesarul de materiale pe planurile de acoperiş în funcţie de cererile reţelei de distribuţie, în dezvoltare la acea vreme; la sfârşitul lui 2005 lucrau în jur de 40 de oameni în firma slovacă. „Lucrurile au evoluat rapid, am învăţat foarte multe despre acoperişuri, am făcut schimbări şi adaptări la piaţa românească, pentru că există diferenţe faţă de alte pieţe“. După câteva luni a fost numit director comercial şi a propus patronului slovac să deschidă o companie de vânzare de accesorii pentru acoperiş; la începutul lui 2006 sediul companiei a fost mutat de la Sibiu la Braşov. Dar slovacul a decis să-şi vândă afacerea şi aşa a apărut ideea de a porni în afaceri pe cont propriu, pentru că şi-a dat seama că nu poate lucra în cadrul companiei suedeze care a preluat firma slovacă. A fondat Bilka în 2007 şi vreme de un an a mers în paralel cu firma proprie dar şi cu statutul de angajat, până în momentul în care suedezii au preluat efectiv afacerea.

    Primii paşi ca antreprenor îi făcuse însă încă din 2005, cu un punct de vânzare a ţiglei în oraşul natal, Făgăraş, în urma înţelegerii cu patronul slovac; „m-am ocupat, am văzut cum funcţionează. La acea vreme lucrurile mergeau de la sine pentru că era o piaţă liberă, care ne împingea de la spate, pentru că nu exista concurenţă ca acum“. Pentru că era captivat de domeniul în care lucra, a învăţat, povesteşte acum, foarte multe despre piaţă nu numai în România, dar şi la nivelul regiunii, în Polonia, Slovacia, în Scandinavia. „Am studiat foarte mult branşa, dar nu forţat, lucrurile au venit de la sine pentru că mi-a plăcut foarte mult ce făceam“, subliniază în repetate rânduri. De fapt, întrebat ce hobbyuri are, răspunde că deseori vede afacerea şi ca pe o pasiune, mai cu seamă din prisma numărului de ore pe care i le solicită zilnic. Petrece 12 ore la birou şi legat de business se declară, în medie, conectat 24/7.

    Nici în concediu nu se rupe de afacere, „ar fi un mare disconfort şi cred că aş veni obosit mort dacă nu aş avea laptopul pe masă, chiar dacă trec două zile în care mă uit doar pe tabletă sau telefon, dar trebuie să ştiu că e deschis laptopul. Primul lucru pe care îl verifică este mailul, unde primeşte raportul cu vânzările zilnice, vede încasările zilnice, se uită pe expunerea în piaţă“. Spune că nu s-a gândit niciodată în şapte ani că are de gestionat probleme pe care nu le poate depăşi, că mereu pe anumite departamente sunt lucruri care trebuie rezolvate, dar totdeauna le-a depăşit de-a lungul timpului. „Şi sunt conştient că nu se vor termina niciodată.“

  • Povestea omului care a creat una dintre cele mai mari companii de comunicaţii din lume

    Născut la 21 august 1958, în Honolulu, Hawaii, Stephen McConnell Case şi-a început ”cariera antreprenorială“ la vârsta de 6 ani, când împreună cu fratele său mai mare a înfiinţat un stand de sucuri, unde vindeau limonadă, cu doi cenţi paharul. Nu după mult timp, fraţii au înfiinţat Case Enterprises şi vindeau seminţe şi felicitări, pe care le trimiteau fie prin poştă, fie le vindeau din uşă în uşă. Case a urmat cursurile Colegiului Williams, unde a arătat un interes aparte pentru muzică: a scris recenzii despre trupe rock la ziarele locale pentru a obţine bilete la concerte şi albume gratuite şi a făcut parte, de asemenea, din două trupe rock.

    Case a renunţat o vreme la antreprenoriat, după ce a absolvit facultatea, în 1980. Mai întâi a lucrat la Procter & Gamble, unde a făcut marketing pentru produse de îngrijire a părului, iar mai târziu s-a alăturat echipei PepsiCo, unde a reuşit să dezvolte o nouă pizza pentru divizia Pizza Hut a companiei. În 1983, s-a decis să schimbe domeniul şi s-a angajat la Consumer Electronics Show, din Las Vegas, unde lucra şi fratele său mai mare, Dan; acesta l-a prezentat fondatorilor unei divizii de jocuri, care i-au oferit lui Case un job de marketing assistant. Steve a rămas alături de companie o perioadă lungă de timp, reuşind să atragă capital în vremuri dificile pentru firmă. În 1985, compania şi-a schimbat numele în Quantum Computer Services şi s-a concentrat pe furnizarea de servicii online pentru utilizatorii de calculatoare.

    În 1991, Case a organizat o şedinţă pentru a alege un nou nume pentru firmă şi a selectat, în cele din urmă, America Online (AOL), numele sugerat de el însuşi. În anul următor, Case a devenit CEO al companiei, iar cu doar 200.000 de membri, AOL a lăsat depăşit concurenţi precum CompuServe şi Prodigy. AOL a fost un pionier în social media, deoarece s-a axat pe caracteristici de comunicare, cum ar fi chat, mesagerie instantanee şi forumuri, iar Case crede că succesul companiei a fost determinat tocmai de nevoia oamenilor de a comunica online. Compania a devenit publică în 1992, câştigând 66 milioane de dolari.

    Prin intermediul unui proces de marketing agresiv, numărul membrilor a crescut constant în anii ‘90, ajungând la circa 17 milioane în 1999. În ciuda impedimentelor, compania a continuat să crească, reuşind să supravieţuiască ameninţărilor Microsoft şi dezvoltării World Wide Web. La sfârşitul anului 1998, compania a cumpărat rivalul CompuServe, iar în martie 1999, Netscape, devenind cel mai mare şi cel mai important jucător online din industrie. În ianuarie 2000, AOL a anunţat achiziţia Time Warner Inc., cea mai mare companie media şi de divertisment din lume, pentru suma de 166 miliarde de dolari.

    Sub conducerea lui Case, AOL a legat parteneriate cu Sprint PCS şi Nokia, cu scopul de a extinde serviciile AOL de la computere desktop la device-uri wireless. În ciuda acestor eforturi, preţul acţiunilor companiei a scăzut, iar în ianuarie 2003 Case a demisionat. După ce a plecat de la AOL, împreună cu alţi doi parteneri, a lansat fondul de investiţii Revolution Growth, ce a investit considerabil în startupuri tehnologice.

    În 2011, Case a fost selectat de preşedintele Barack Obama pentru funcţia de preşedinte al Startup America Partnership.

  • Radu Georgescu iese din prima sa iniţiativă antreprenorială şi se dedică exclusiv investiţiilor

    GECAD NET a fost preluată recent de către Bittnet, lider al pieţei de training IT şi prima companie din domeniu listată la Bursa de Valori Bucureşti.

    Recunoscut pentru iniţiativele antreprenoriale şi exiturile internaţionale de succes, în ultimii ani Radu Georgescu şi-a concentrat tot mai mult energia şi întreaga expertiză pe identificarea, împreună cu echipa Gecad Ventures, a acelor companii inovatoare care au potenţialul de a se remarca în industria tehnologică globală.

    “Pentru mine, acest ultim exit dintr-un proiect antreprenorial, început acum mai bine de 20 de ani, reprezintă practic un nou început. Deşi sunt mai mult de 4 ani de când activez constant ca investitor, de acum înainte mi-am propus să mă concentrez 100% pe dezvoltarea Gecad Ventures. Îmi doresc să vin în sprijinul acelor antreprenori tineri cu idei care pot revoluţiona piaţa tehnologică. De aceea, în prezent, ne preocupă găsirea şi coagularea cât mai multor resurse pentru asigurarea finanţării acestor companii”, declară Radu Georgescu.

    Filozofia Gecad Ventures se bazează pe susţinerea companiilor cu potenţial mare de creştere, care au capacitatea de a inova şi de a revoluţiona domenii precum FinTech, securitate, A.I. (artificial intelligence), AgroTech, tehnologii pentru case inteligente (SmartHome), cloud, eCommerce.

    Printre cele mai recente investiţii ale fondului se numără SymphoPay, platformă tehnologică ce permite comercianţilor şi băncilor partenere integrarea plăţilor cu cardul prin POS-uri inteligente, Typing DNA, o companie de securitate formată în jurul unei tehnologii de identificare biometrică şi Smart Bill, cel mai important furnizor local de servicii SaaS (software as a service) pentru facturare.

  • Un fost ziarist din Timişoara vinde pantofi în întreaga lume. Care este preţul unei perechi de pantofi la Paris

    Poţi citi povestea timişoreanului aici

  • Un fost ziarist face pantofi pe care-i vinde la Paris cu 200 de euro

  • Cum a făcut un bărbat 1 milion de dolari vânzănd mărunţisuri pe stradă

    Ades s-a născut în Manchester, Marea Britanie, în 1934. El a început încă de tânăr să lucreze ca vânzător stradal, mai întâi cu benzi desenate iar ulterior cu textile, bijuterii sau jucării.

    După ce s-a căsătorit în 1956, având trei copii, Joe Ades s-a mutat în Australia şi apoi în Statele Unite. Primind o copie a cărţii London Labour and the London Poor, scrisă de Henry Mayhew, bărbatul a fost inspirat de modul în care era descrisă activitatea vânzătorilor stradali; prin urmare, el a început să vândă aparate de curăţat cartofi cu 5 dolari bucata în intersecţiile principale din New York.

    Nu se ştie suma exactă câştigată de-a lungul timpului de Joe Ades, dar mai multe publicaţii vorbesc de peste 1 milion de dolari.

    “Nu subestima o sumă mică strânsă zi de zi timp de 60 de ani” este lecţia pe care antreprenorii ar trebui să o ia de la Joe Ades.