Tag: castigare

  • Creşterea salariului minim aduce 600 de milioane de euro net pentru consum

    Creş­terea salariului mi­nim de la 1.050 la 1.250 de lei brut înce­pând din această lună va ma­jora veniturile disponibile ale peste 1,6 milioane de sa­lariaţi cu circa 600 de milioane de euro pe an, arată datele centralizate de ZF pe ba­za informaţiilor de la Minis­terul Muncii.

    Românii cheltuiesc anual câte 12 miliarde de euro pe alimente, 12 miliarde de eu­ro pe produse ne­alimentare şi 10 mld. euro pe carburanţi.

    Astfel, creşterea venitului net cu câte 140 de lei pe lună pentru fiecare dintre cei 1,6 mi­lioa­ne de salariaţi (că­rora le creşte suma primită „în mâ­nă“ de la 785 de lei la 925 de lei) ar putea stimula consumul de pro­du­se necesare pentru traiul zilnic.

    Deşi teoretic salariul minim brut lunar este de 1.050 de lei, datele de la Ministerul Muncii arată că 338.000 de salariaţi câştigă între 1 şi 1.049 lei lunar salariu brut, cu o medie de 596 de lei brut (450 de lei net), iar o creş­te­re preconizată de 20% a salariului le va aduce un sala­riu net de 540 de lei lunar.

    Ministerul Muncii nu a explicat până ieri la ora închiderii ediţiei de ce rapor­tea­ză în statisticile sale 338.000 de salariaţi care câştigă mai puţin de 1.050 de lei salariul brut.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Mogulul duty-free-urilor este patronul echipei de fotbal Leicester, noua campioană la fotbal din Anglia

    Minunea s-a produs în Anglia, Leicester o echipă pe care majoritatea o vedea zbătându-se la retrogradare, a reuşit să câştige titlul în Premier League, una dintre cele mai dure competiţii fotabilistice din lume. Este cea mai mare surpriză din istoria de peste 100 de ani a acestui campionat.

    Vichai Srivaddhanaprabha este miliardarul thailandez din spatele miracolului din Marea Britanie, scrie cotidianul american Wall Street Journal.

    Cu o avere estimată la 2,9 miliarde dolari, thailandezul este o figură discretă, iar în ciuda faptului că echipa lui a câştigat campionatul, Vichai nu a dorit să apară public sau să ofere un interviu.

    King Power, compania înfiinţată de thailandez în 1989 şi care figurează pe tricourile lui Leicester, administrează un lanţ de duty-free-uri în toată Thailanda, obţinând monopolul pe două mari aeroporturi din una dintre cele mai vizitate ţări din lume.

    După rezultatul extraordinar obţinut de către echipa pe care o finanţează, un eveniment interesant pare să se producă în Asia, dar mai ales în Thailanda. 

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Acest CEO şi-a obligat angajaţii să se mute la mai puţin de 15 minute de birou

    “Alibaba: The house that Jack Ma built” este o carte semnată de Duncan Clark care povesteşte începuturile companiei de 200 de miliarde de dolari.
     
    Afacerea Alibaba a pornit în 1999 ca un start-up în apartamentul lui Jack Ma din Huangzhou, China. “Primii angajaţi câştigau 50 de dolari pe lună”, notează Clark. “Lucrau 7 zile pe săptămâna, iar programul zilnic ajungea şi la 16 ore. Jack Ma le-a cerut să îşi găsească un apartament care să nu fie la mai mult de 10 minute de birou, astfel încât să nu piardă timp cu drumul până la muncă.”
     
    Acest pasaj, precum şi multe altele din carte, evidenţiază sacrificiile pe care angajaţii unui start-up trebuie să le facă.
     
    “Start-up-ul este o cursă contra cronometru”, explică Anil Gupta, profesor de antreprenoriat în cadrul Universităţii din Maryland. “Pe fiecare segment de piaţă o să găseşti mai multe afaceri la început de drum, care ţintesc aceiaşi clienţi, finanţate probabil de fonduri de investiţii concurente. Dacă nu te mişti repede, rişti să fii depăşit de ceilalţi.”
     
    Un oficial Alibaba a confirmat cerinţa lui Jack Ma referitoare la distanţa dintre casă şi birou, dar a menţionat că unul dintre motive era siguranţa angajaţilor; aceştia lucrau până târziu, iar drumul spre casă nu era considerat unul sigur. Pe de altă parte, mulţi dintre primii angajaţi lucrau în regim on-call, astfel încât puteau fi chemaţi la orice oră la birou dacă un client întâmpina dificultăţi.
     
    Alibaba este astăzi una dintre cele mai mari companii de comerţ electronic din lume, valoarea companiei fiind estimată la peste 200 de miliarde de dolari.
     
    Jack Ma, CEO şi fondator al companiei, este cel mai bogat om din China şi unul dintre cei mai înstăriţi oameni de afaceri din lume. Viaţa lui nu a fost însă întotdeauna uşoară, după cum a povestit chiar el în cadrul conferinţei Davos 2015. “Am încercat să îmi găsesc o slujbă pentru a-mi putea plăti studiile, am vrut să mă angajez chiar şi la KFC atunci când a ajuns în China”, a povestit Jack Ma. “La Harvard am aplicat de 10 ori şi am fost respins de fiecare dată. Într-un final am renunţat şi mi-am spus că îmtr-o bună zi am să merg să le predau cursuri celor de acolo”, a spus Ma în cadrul conferinţei Davos 2015.
     
    Jack Ma îşi aminteşte că elevii din China primeau informaţii distorsionate, diferite de realitatea existentă în acel moment. “Ceea ce am aflat de la străinii veniţi în China mi-a deschis mintea; lucrurile erau atât de diferite faţă de ceea ce învăţasem la şcoală, iar asta m-a învăţat să îmi folosesc mintea de fiecare dată când aflu ceva nou.”
  • Cele mai frumoase sate din lume: sunt atât de spectaculoase încât par ireale – GALERIE FOTO

    Trăim în vremuri marcate de internet şi social media, iar modul în care oamenii decid să îşi petreacă un concediu pare să fie marcat de tehnologie; astfel, anumite destinaţii devin mult mai populare decât altele, lăsând în urmă locuri mai puţin ştiute, dar de o frumuseţe aparte.
     
    VEZI AICI GALERIA FOTO
     
    Unele dintre satele de mai jos intră în această categorie; alte destinaţii, precum Mont Saint-Michel, şi-au câştigat de-a lungul anilor un renume.
     
    De la castelul din Bavaria care l-a inspirat pe Walt Disney până la un sat părăsit din China, iată o listă a celor mai spectaculoase aşezări din lume.

     

  • Miza alegerilor locale se ridică la zeci de miliarde de lei. Care este însă valoarea unui vot în Bucureşti sau Botoşani?

    3.365 este un alt număr pe care e important să îl reţineţi: reprezintă valoarea în lei a unui vot în România. El diferă, desigur, în funcţie de regiune; un vot în Bucureşti valorează 4.500 de lei, în vreme ce unul în Ialomiţa doar 2.800 de lei.

    Miza alegerilor locale din iunie este, aşadar, uriaşă: vorbim de zeci de miliarde de euro care trebuiesc administraţi astfel încât rezultatele să nu se lase aşteptate până cu 6 luni înainte de alegerile din 2020.

    Am încercat să desluşim ce s-a întâmplat cu banii oraşelor, comunelor şi satelor din România în ultimii patru ani şi să aflăm unde ar trebui investiţi aceştia în următorii patru; care sunt problemele pe care le avem la nivel local şi care sunt şansele să rezolvăm o parte dintre ele.

    Veţi citi, în paginile următoare, despre coşuri de gunoi de 2.800 de lei şi crizanteme cumpărate cu peste 300 de lei firul; despre cum 35% din gospodăriile României au toalete în curte, în vreme ce media europeană e de 2%; despre faptul că avem acelaşi număr de kilometri asfaltaţi şi de drumuri de ţară. Cel mai important, însă, veţi citi unde se duc cele peste 60 de miliarde de lei care reprezintă bugetul satelor, comunelor şi oraşelor din România.

    Ca de obicei, ciclul electoral începe cu întrebarea caragialească „eu cu cine votez?“. Şi tot ca de obicei, această întrebare nu are răspuns; nu că nu ar exista opţiuni, dar eterna promisiune a partidelor cu aducerea „oamenilor noi“ nu pare să se fi materializat nici în 2016.

    Alternanţa dintre stânga şi dreapta nu s-a făcut de-a lungul anilor în mod natural, ci mai degrabă ca urmare a unor alegeri caracterizate prin dorinţa de a înlătura un partid de la putere. Deşi stânga a câştigat toate alegerile locale din 1992 şi până astăzi, au existat momente în care opoziţia s-a apropiat destul de mult de câştigarea majorităţii primăriilor; în 1996, 2004 şi 2008 partidele de dreapta sau centru-dreapta au câştigat un număr semnificativ de mandate. Singurul partid constant în ultimii 24 de ani a fost UDMR, care a obţinut la fiecare ciclu electoral între 100 şi 150 de mandate de primari.

    A spune că imaginea politicianului român este una extrem de proastă este deja un clişeu; situaţia de astăzi, cu aproape jumătate dintre primarii ce conduc reşedinţe de judeţ aflaţi în vizorul DNA, este relevantă în acest sens. Dacă ne uităm la consiliile judeţene, acolo situaţia stă şi mai rău: aproape două treimi dintre preşedinţii CJ sunt condamnaţi sau anchetaţi pentru diverse fapte.

    Toate alegerile sunt în mod egal foarte importante, explică sociologul Andrei Boţeşteanu, dar „semnul sub care sunt organizate acestea poate fi însă considerat unul aparte, pe fondul unui dialog şi pe fondul acţiunilor anti-corupţie. „Nu cred că oamenii sunt mai interesaţi de alegerile generale, dimpotrivă: alegerile locale au teme cu care alegătorii pot relaţiona perfect. Dar alegerile generale sunt mai uşor de discutat, fiind dincolo de sfera imediată a utilului. Alegerile generale sunt încărcate de ideologii şi principii atât de mult rafinate încât devin simple: ai lor sunt răi, ai noştri sunt buni, sau mai des întâlnitul «toţi sunt la fel». Cred, de asemenea, că votanţii din mediul urban sunt interesaţi şi de alegerile din mediul rural. Nu mai suntem demult atât de izolaţi încât să nu respirăm acelaşi aer, să nu ne vizităm unii pe alţii sau să nu avem cunoştinţe sub un primar sau altul. Iar cei care teoretic s-ar putea feri de toate, probabil că vor folosi alegerile locale şi ca un barometru pentru cele generale“.

    Alegerile locale din acest an vor avea loc la data de 5 iunie şi vor fi organizate după noi reguli, cu primari aleşi într-un singur tur şi şefi de consilii judeţene aleşi indirect, prin votul consilierilor judeţeni. Modificări au fost aduse şi în privinţa sistemului de vot, fiind pregătit un sistem informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal. În urma implementării acestui proiect, alegătorii care doresc să îşi exprime opţiunea prin vot nu vor mai prezenta actul de identitate membrilor secţiilor de votare, ci operatorului unui calculator. Ulterior, sistemul va semnala dacă persoana respectivă a împlinit vârsta de 18 ani până în ziua votării inclusiv, dacă şi-a pierdut drepturile electorale, dacă este arondată la altă secţie şi dacă şi-a mai exercitat dreptul la vot la acelaşi scrutin.

     

  • Câţi bani câştigă un expert la Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională

    În cadrul evenimentului de lansare a programului Google “Atelierul Digital” a fost invitat şi ministrul Comunicaţiilor, Marius Bostan, care şi-a anunţat sprijinirea proiectului companiei americane. În cadrul secţiunii de întrebări şi răspunsuri, ministrul a primit o întrebare despre ce face ministerul pentru ca reţeaua de internet să ajungă în cât mai multe case din mediul rural.

    Marius Bostan, uşor iritat de întrebare a declarat: “Ce face acest guvern? Ni s-a reproşat că acest guvern stă, că nu face nimic. Marele avantaj al acestui guvern este că măcăr nu se fură în acest an electoral. Un mare avantaj. Banii nu sunt duşi acolo unde nu trebuie. Numai faptul că se administrează corect este un mare câştig.Rolul statului este acela de a ridica bariere, de a simplifica lucrurile. Să păstrăm o atmosferă de competiţie corectă, să nu fie unii avantajaţi şi să nu fure alţii.”

    Acesta a continuat să vorbescă despre proiectele guvernului tehnocrat şi a dat exeplul Ronet, pe care funcţionarii voiau să-l închidă însă Bostan a refuzat. “Când am venit eu la guvern în noiembrie, toată lumea mi-a spus că nu se poate, că trebuie închis. Era vorba de 60 milioane de euro nerambursabili.  Adică pierdeam 60 mil., cei care câştigaseră contractele ne-ar fi dat în judecată şi am fi pierdut 120 milioane de euro. În decembrie am avut internet în 99 de sate din România. Nu am ieşit să comunic la televizor. Noi muncim.”

    Însă este nemulţumit de salariile mici pe care le primesc experţii care se ocupă asemenea proiecte.

    “Nu poţi avea experţi şi să-i plăteşti cu 200-300 de dolari. Salariul la guvern al unui expert debutant este de 900 de lei. Asta este realitatea. Un expert cu experienţă mai multă ajunge până la 2000 de lei la mine în minister.” Apoi ministrul a vorbit despre programele de recrutare care s-au desfăşurat până acum, despre angajările pe pile. ” Am identificat o oportunitate, am iniţiat un program, am nevoie de 20 de experţi, am scris un proiect, l-am lansat pe programul operaţional de dezvoltarea capacităţii administrative. S-a aprobat şi aştept contractarea de 3 luni. Şi sper ca luna aceasta să am 20 de experţi plătiţi cu sume însemnate. Am 30-40 de locuri libere în minister. Am făcut concurs, am dat din banii mei pe publicitate pe Facebook, peste tot. Fără pile, fără relaţii. Am observat că  dacă mă uit pe CV-uri pot să fac şi o hartă să-mi dau seama cine a adus oamenii în minister.”
     

  • Cu trei ani în urmă era falit, în închisoare şi aproape de sinucidere. Acum câştigă 300.000 de dolari pe lună

    Poate suna a scenariu de film, însă este povestea lui Jason Fyk, fondatorul WTF Magazine. Acum trei ani, el era falit, în închisoare şi aproape de sinucidere. A folosit Facebook pentru a-şi întoarce viaţa cu 180 de grade.

    Problemele financiare ale lui Fyk au început în 2005, atunci când piaţa imobiliară a luat o turnură ciudată. Fyk era un agent imobiliar tânăr, căsătorit şi cu un copil, iar lipsa banilor a început să îl apese. Lunile au trecut, iar Fyk a înţeles că trebuie să găsească o nouă metodă de a face bani. Câţiva prieteni i-au propus să pornească un website, aşa că a cumpărat domeniul WTFMagazine.com. Acronimul WTF venea “Where’s The Fun”, site-ul fiind practic o colecţie de poze şi clipuri amuzante, relatează Business Insider.

    “Echipa lucra practic fără niciun ban”, povesteşte Fyk. “Încercam să adunăm informaţii şi materiale de peste tot, dar nu aveam nici cea mai vagă idee ce facem”.

    WTF a devenit entitate juridică în septembrie 2010 şi a avut lansarea oficială la începutul anului 2011. Câteva săptămâni mai târziu, Fyk a condus până la Baltimore pentru a intervieva un grup de cascadori. Ajuns în parcare, el a observat că mai mulţi baărbaţi se luaseră la bătaie, drept pentru care a început să filmeze tot incidentul cu telefonul mobil. Printr-o neînţelegere, poliţia americană l-a arestat şi pe Fyk motivând că acesta ar fi aranjat de fapt încăierarea pentru a putea să o posteze pe site-ul WTF.

    Familia bărbatului a folosit ultimii bani pe care îi avea pentru a angaja un avocat; cu toate acestea, a durat două luni până ca el să fie eliberat.

    “Nu puteam să mă angajez la McDonald’s, pentru că aveam nişte facturi uriaşe de plătit”, îşi aminteşte Fyk. “Copilul meu a fost cel care m-a ţinut pe linia de plutire în acea perioadă”.

    Bărbatului i-a venit ideea să scrie o carte despre toate întâmplările prin care trecuse în ultimul timp, însă nefiind un autor cunoscut era greu de crezut că cineva ar fi acceptat să îl publice. “Singura resursă pe care o aveam la dispoziţie era social media, şi era gratuită. Am decis să învăţ tot ce există legat de Facebook şi să creez un fel de mişcare socială care să îmi dea notorietate.”

    Ideea a fost una cât se poate de bună: Fyk a folosit sistemul de pagini business al Facebook şi a creat zeci de astfel de pagini. În prezent, el “controlează” peste 28 de milioane de like-uri. Acestea aduc zeci de milioane de vizite pe siteul său, iar vizitele se concretizează în milioane de dolari, anual, din publicitate.Bărbatul încasează aproape 300.000 de dolari pe lună de pe urma WTF Magazine.

    WTF Magazine are acum 16 angajaţi, iar Fyk a angajat un aşa-numit “ghost writer” care să îi redacteze memoriile.

     


    Care sunt etapele de management ale unui proiect co-finanţat prin fonduri structurale?

  • Ce salariu câştigă un junior la KPMG

    Creşterea salariului minim pe economie de luna viitoare nu va genera o majorare a veniturilor angajaţilor cu salarii mai mari decât minimul pe economie, este de părere Mădălina Racoviţan, partener Consultanţă Fiscală în cadrul firmei de audit şi consultanţă fiscală KPMG.
     
    Salariul minim pe economie va creşte de la 1.050 lei brut în prezent la 1.250 lei brut începând cu data de 1 mai 2016, o măsură de care se vor bucura în jur de 1,1  milioane de români care sunt plătiţi cu salariul minim pe economie.
     
    „Mă aştept ca angajatorii care au angajaţi cu salarii mari să nu majoreze salariile la toată lumea. În mod evident angajatorii trebuie să se conformeze cu această lege. Istoria a arătat că odată cu creşterea salariului minim printr-o lege, vor creşte şi numărul de angajaţi cu salarii minime, ceea ce înseamnă că cei care au salariul în jur de 1.250 lei să nu beneficieze neapărat de o creştere salarială“, a declarat Mădălina Racoviţan în cadrul emisiunii online de business ZF Live.
     
  • Fotograful care a petrecut opt ani cu cea mai violentă bandă de motociclişti din Noua Zeelandă: “Dacă depăşeam anumite limite, m-ar fi omorât”

    Jono Rotman, un fotograf din Wellington, a petrecut aproape opt ani în preajma Mighty Mongrel Mob, o bandă de motociclişti din Noua Zeelandă ai cărei membri sunt renumiţi pentru că trăiesc într-o lume din care sunt excluse persoanele obişnuite. Fotograful a reuşit să  câştige încrederea membrilor şi să obţină acces la lumea lor. A reuşit astfel să facă fotografii de excepţie ale membrilor Mighty Mongrel Mob.

    Rotman a povestit publicaţiei Daily Mail Australia că a început să le câştige încrederea în momentul în care a început să facă fotografii ale închisorilor din Noua Zeelandă.  ”Am discutat cu un ofiţer de legătură al găştii în închisoare, care mi-a oferit contactul unui membru Mighty Mongrel Mob, iar lucrurile au evoluat de acolo”, a spus el.

    Rotman a început să călătorească prin ţară, vizitând casele şi cluburile câtorva membri ai benzii de motociclişti. ”Istoria lor este extrem de violentă, aşa că, evident, m-am simţit intimidat de multe ori. Exista mereu o înţelegere nevorbită că dacă depăşeam anumite limite, m-ar fi omorât”, povesteşte el.

    Tatuajele faciale, cât şi svastica nazistă sunt câteva dintre însemnele folosite de membrii găştii, cu scopul de a-şi arăta rebeliunea faţă de autoritate. Pentru a le câştiga încrederea, Rotman le-a specificat că vrea să se concentreze pe artă, şi nu spre expunerea lor. ”Găştile de acest tip au un set de porniri umane duse la extrem. Asta am vrut să explorez.”

    La începutul anului, a realizat o expoziţie de portrete, în care l-a inclus şi pe cel al lui Shane Harrison, un ucigaş ce făcea parte din bandă.

    ”Munca nu este despre cine ce a facut sau ce s-a întâmplat. Este vorba despre o anumită  istorie a ţării care ar putea fi studiată prin acest proiect, nu despre stereotipuri legate de aceşti oameni.”, a spus el.

  • Cum a reuşit o tânără de 29 de ani să câştige peste 3 milioane de dolari stând acasă şi vorbind cu oamenii pe internet

    Papi Jiang nu este un nume de care majoritatea dintre noi să fi auzit, dar în China ea este o adevărată celebritate a internetului.

    Tânăra de 29 de ani este absolventă a Academiei Dramatice din Beijing; ea postează în fiecare zi de luni un clip pe mai multe reţele sociale din China, printre care Sina Weibo, WeChat şi chiar YouTube, în care ironizează viaţa mondenă din orient.

    Un spaţiu de publicitate într-unul din clipurile sale a fost vândut săptămâna trecută pentru suma de 3,5 milioane de dolari; această tranzacţie impresionantă vine ca urmare a unei investiţii de aproape 2 milioane de dolari în canalul său din partea a patru fonduri de investiţii: ZhenFund, Luogic Show, Lighthouse Capital şi Xingtu Capital.

    Subiectul cel mai des abordat de Jiang este cel al dificultăţilor pe care tinerele le au de înfruntat în China, precum găsirea unui soţ sau un bun management al timpului.