“In ianuarie 2010, BNR a decis ca si Romania sa se conecteze la
acest sistem inainte de a adopta moneda euro, urmand exemplul altor
state membre din afara zonei euro. In prezent, doar Cehia, Ungaria,
Suedia si Marea Britanie nu sunt conectate la Target2”, a spus
Isarescu in cadrul unei conferinte de presa. Potrivit
guvernatorului BNR, implementarea unei componente nationale a
Target2 este obligatorie numai pentru statele membre care adopta
moneda unica. Sistemul Target (Trans-European Automated Real-time
Gross settlement Express Transfer) a fost infiintat de bancile
centrale din zona euro la sfarsitul anilor ’90, prin
interconectarea a 17 sisteme nationale. Din punct de vedere
juridic, sistemul Target 2, dezvoltat in 2007, este structurat ca o
multitudine de sisteme de plati nationale, dar tehnic este
dezvoltat si operat de bancile centrale din Germania, Franta si
Italia.
Tag: bnr
-
BNR a lansat sistemul de plati in euro Target2 Romania. Isarescu: Este un pas in directia adoptarii euro
-
A avut Bucurestiul un Wall Street?
Aici, in zona strazilor Lipscani, Selari, Smardan, Gabroveni,
Covaci se adunasera omogen, pana in preajma ultimului razboi
mondial, cele mai importante banci, institutii de credit si
societati de asigurare ale tarii (aproape doua sute in total),
intr-un grup de cladiri care, fara sa fie omogen, dadea masura
stralucirii arhitecturale a Bucurestiului.Faptul ne este amintit de Cristina Turlea (doctor in arhitectura,
arhitect in cadrul BNR) intr-un recent aparut album, care
reconstituie cu minutie, nostalgie dar si, cum se va vedea, spirit
proiectiv imaginea unui Bucuresti puternic, care isi controla sever
destinul urban si care isi binemerita titlul de capitala in Vechiul
Continent.Volumul “Centrul istoric financiar-bancar al Bucurestilor” este o
carte cu povesti si imagini (de la fotografii de epoca la
reprezentari actuale, de la harti la documente de arhiva) care ne
calauzeste cu rabdare printre vestigii, ne deseneaza conturul unor
institutii disparute, aratandu-ne, in acelasi timp, traiectoria
unui posibil viitor la aceleasi cote de excelenta.Volumul este prefatat de guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei,
Mugur Isarescu, care insista pe acesta ultima idee: “In conditiile
in care in jurul Bancii Nationale sunt multe cladiri construite
special pentru a asigura o buna functionare a unor institutii
bancare, consider ca lucrul cel mai bun este ca aceste cladiri sa
fie repuse in drepturile lor firesti. (…) Faptul ca dna Cristina
Turlea, in cartea de fata, scoate in relief cladirile grupate in
centrul istoric al Bucurestilor, destinate institutiilor
financiare, redeschide dezbaterea asupra unei probleme extrem de
importante: ce destinatie vor dobandi in viitorul apropiat aceste
cladiri”.Cristina Turlea, “Centrul istoric financiar-bancar al
Bucurestilor”, Editura Cadmos & Editura Meronia, Bucuresti
2011 -
UniCredit lanseaza un depozit cu randament legat de evolutia cursului de schimb
Momentan este activa varianta produsului cu maturitate la 6
luni, subscrierea se realizeaza saptamanal, de luni pana vineri,
iar suma minima pentru accesarea depozitului este de 3.000 de
lei.Notionalul (suma minima care trebuie acumulata in cadrul unei
subscrieri colective) este de 2.000.000 lei. Daca perioada de
subscriere nu se colecteaza notionalul, depozitul nu se constituie,
principalul ramanand in contul curent al clientului.Dobanda maxima a depozitului constituit in lei este in prezent de
11% pe an , iar intervalul in care cursul de schimb trebuie sa
fluctueze astfel incat depozitul de fie remunerat la acest nivel
este stabilit in functie de cursul BNR la data plasamentului,
incadrat de marje fixate in functie de conditiile de piata in
perioada de subscriere.De exemplu, pentru perioada de subscriere inceputa recent,
27.06.2011-01.07.2011, data plasamentului este 04.07.2011, durata
depozitului de 179 zile (04.07.2011- 30.12.2011). Intervalul este
calculat astfel: limita inferioara este valoarea cursului de
referinta BNR euro/leu din care se scade 2,80%, iar cea superioara
este cursului de referinta BNR euro/leu lacare se adauga
3,46%.Pentru un curs BNR de 4,2160 lei/euro, de pilda, intervalul este
4,0980 – 4,3620. Daca rata de schimb BNR atinge sau depaseste
oricare dintre limitele intervalului cel putin o zi pe parcursul
celor 6 luni de maturitate, dobanda obtinuta este de 0,10% pe an,
dobanda de cont curent.Situatii posibile la scadenta pentru un depozit de 3.000 lei:
A. Daca pe parcursul celor 179 zile ale depozitului, cursul a fost
mereu peste 4,0980 si sub 4,3260 (fara a atinge vreuna dintre
valori), clientul primeste inapoi 3.000 lei drept principal plus
11% pe an dobanda, in total 3.164,08 lei.
B. Daca pe parcursul celor 179 zile ale depozitului, cursul BNR a
fost cel putin o zi mai mic sau egal cu 4,0980 sau mai mare sau
egal cu 4,3620, clientul primeste inapoi 3.000 lei drept principal
si 0,10% pe an dobanda, respectiv in total 3.001,49 lei.Formula de calcul a dobanzii este: Dobanda = N * d * t / 360, unde
N = valoarea depozitului (cel putin suma minima necesara pentru
constituirea depozitului), d = rata de dobanda anuala (%), t =
numarul de zile ale depozitului. Pe perioada de subscriere,
principalul este remunerat cu o rata de dobanda de 0,1% pe
an.Un astfel de tip de depozit este recomandat pentru cei care au
certitudinea si capacitatea ca pot mentine investitia pe intreaga
durata a depozitului.UniCredit Tiriac Bank, a saptea banca locala dupa valoarea
activelor in 2010, face parte din reteaua grupului italian
UniCredit, unul dintre cele mai mari din Europa. UniCredit Tiriac
Bank are 528.000 clienti activi, prin intermediul a 235 de
sucursale. -

BNR a decis sa nu modifice dobanda si rata rezervelor minime obligatorii
BNR a decis sa mentina neschimbate si nivelurile actuale ale
ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor in lei
si in valuta ale institutiilor de credit.Banca centrala se angajeaza, de asemenea, sa gestioneze adecvat
lichiditatea din sistemul bancar si sa monitorizeze in continuare
cu vigilenta evolutiile interne si ale mediului international,
“astfel incat, prin adecvarea instrumentelor de care dispune, sa
asigure realizarea si mentinerea stabilitatii preturilor pe termen
mediu si consolidarea stabilitatii financiare”.Analistii financiari s-au asteptat ca BNR sa mentina dobanda de
politica monetara neschimbata la 6,25% la sedinta de miercuri si
cred ca pana la sfarsitul anului va ramane la acelasi nivel, iar
pana la finele lui 2012 va scadea la 5,75%.In sondajul intern al membrilor Asociatiei Analistilor
Financiar-Bancari din Romania (AAFBR), estimarile privind dobanda
la sfarsitul anului curent au variat intre 6% si 6,5%, in timp ce
estimarile pentru finele lui 2012 au variat intre 4,5% si 7%.Majoritatea respondentilor cred ca nivelul rezervelor minime
obligatorii pentru pasivele in valuta va ramane la 20% pana la
finele anului 2011 si va scadea la 15% pe parcursul anului 2012. In
cazul pasivelor in lei nu se asteapta nicio modificare pana la
sfarsitul anului 2011, insa este previzionata o scadere la 10% pe
parcursul anului 2012. -

Criza greceasca va continua sa afecteze cursul leului – Raiffeisen
Multi dintre investitorii straini de pe piata considera si ei ca
leul este in prezent “mai slab decat ar fi fost necesar” si
considera ca ar trebui sa apara aprecieri in perioada
urmatoare.“Totusi, incertitudinea generata de criza datoriilor din Grecia
este de asteptat sa afecteze cursul leului in viitorul imediat. Pe
termen mediu pot aparea anumite aprecieri, mai ales ca nu au
existat schimbari la nivelul fundamentelor economice in Romania,
dar pe termen scurt, leul ar putea fluctua tot in jurul valorii
actuale”, apreciaza Ionut Dumitru, economist-sef al Raiffeisen Bank
Romania.In privinta dobanzii de politica monetara, care ar putea influenta
la randul ei cursul de schimb, Dumitru nu se asteapta ca BNR sa
modifice actualul nivel, de 6,25%, cu prilejul sedintei de politica
monetara de miercuri.Leul s-a apreciat usor marti, la 4,2115 lei/euro, fata de 4,2192 la
cursul BNR de luni – departe insa de nivelul de 4,12 lei/euro, la
care a incheiat luna mai. -

Analistii: BNR va tine pe loc dobanda de politica monetara pana la sfarsitul anului
In sondajul intern al membrilor Asociatiei Analistilor
Financiar-Bancari din Romania (AAFBR), estimarile privind dobanda
la sfarsitul anului curent au variat intre 6% si 6,5%, in timp ce
estimarile pentru finele lui 2012 au variat intre 4,5% si 7%.Consiliul de Administratie al BNR discuta la 29 iunie nivelul
dobanzii de politica monetara si al ratei rezervelor minime
obligatorii ale bancilor.Majoritatea respondentilor cred ca nivelul rezervelor minime
obligatorii pentru pasivele in valuta va ramane la 20% pana la
finele anului 2011 si va scadea la 15% pe parcursul anului 2012. In
cazul pasivelor in lei nu se asteapta nicio modificare pana la
sfarsitul anului 2011, insa este previzionata o scadere la 10% pe
parcursul anului 2012.AAFBR reuneste peste 70 de analisti din sectorul bancar, fonduri de
pensii, societati de administrare a investitiilor, societati de
asigurari si din piata de capital.Mentinerea neschimbata a dobanzii de politica monetara indica
preocuparea BNR pentru nivelul inflatiei, estimata sa atinga 8,7%
in iunie si 5,1% in decembrie, mai ales in contextul recentei
deprecieri a leului din cauza crizei grecesti.“Daca deprecierea leului este persistenta si continua, atunci
inflatia ar putea sa nu coboare atat de repede pe cat prevede BNR.
Estimam ca inflatia la sfarsitul anului va atinge circa 6% – este o
estimare care ia in calcul si desfiintarea subventiilor la
incalzire”, afirma Nicolaie Alexandru-Chidesciuc, economistul-sef
al ING Bank Romania.