BusinessMagazin

Tag: antreprenori

  • De ce eşuează afacerile: care sunt cele mai frecvente greşeli făcute de antreprenori

    Un număr de factori contribuie la eşecul unei afaceri precum locaţia, piaţa sau fluxul de numerar, notează Entrepreneur.com

    Publicaţia dezvăluie principalele motive pentru care afacerile eşuează. Problema cea mai frecventă cu care majoritatea startup-urilor (82%) se confruntă este legată de probleme cu fluxul de numerar. Următorul motiv (42%) este că piaţa nu are nevoie de produsele/serviciile oferite de companie. 29% din companii rămân fără bani, 23% nu au echipa potrivită şi 19% sunt depăşite de competitori.

    Lipsa finanţării este foarte importantă şi poate afecta o afacere încă de la lansare, iar un eveniment neprevăzut (scăderea cererii sau creşterea cheltuielilor) creează probleme grave.

    Ce pot face antreprenorii? Se pot uita la fonduri nerambursabile europe şi naţionale pentru a-şi finanţa ideea de afacere. Pot apela la credite bancare pentru acoperirea unor nevoie urgente sau pot căuta un investitor privat.

    Aproape jumătate din business-urile americane (42%) nu au succes din cauza faptului că piaţa nu are nevoie de produsul/serviciul lor. De aceea este foarte important să studiezi piaţa, să testezi produsul/serviciu, să investeşti în ideea potrivită. Este foarte important să aveţi un MVP (minimum viable product) – publicaţi un demo video cu produsul, strângeţi finanţare pe Kickstarter sau pe alte platforme. Testaţi-vă ideea înainte să riscaţi prea mulţi bani.

    14% din afaceri îşi ignoră clienţii. Cercetările de marketing sunt esenţiale – este important să aflaţi care este vârsta clienţilor tăi, sexul, nivelul salarial etc. Pe reţelele de socializare creaţi o comunitate online, nu doar un loc unde să vă faceţi reclamă.
    Selecţia şi recrutarea oamenilor este esenţială, dar şi o provocare pentru o afacere aflată la început de drum. Greşelile frecvente se referă la recrutarea din cercul de apropiaţi pentru posturile libere sau dimensionarea nerealistă a numărului de personal.

    Este important pentru un antreprenor să angajeze oamenii potriviţi ca apoi să înceapă să delege anumite aspecte ale afacerii. Nu trebuie să facă tot.

    20% dintre afaceri eşuează în primul an, 34% în al doilea an, 50% în al treilea an de existenţă şi 70% în al zecelea an de existenţă. Cele mai de succes afaceri sunt în domeniul sănătăţii şi asistenţei sociale (85% reuşesc în primul an şi 60% în al 5-lea an).

    Cele mai proaste rate de supravieţuire le au afacerile în domeniul transportului şi construcţiilor (doar 30% din afaceri din domeniul transportului suprafieţuiesc al 5-lea an, si doar 40% din cele de construcţii).

    O altă greşeală importantă este utilizarea greşită a profitului precum utilizarea banilor în scopuri proprii sau prin investirea profitului în prea multe de domenii de activitate, în locul consolidării poziţiei deţinute în piaţă.

  • O afacere spumoasă: cinci prieteni şi-au unit forţele pentru a crea o cramă de vinuri spumante

    Tibor Gál senior, un ambasador al Pinot Noir-ului, a intuit că acest soi de struguri, folosit pentru şampanizare, poate găsi în Sălaj un loc prielnic. Visul său, legat de revigorarea producţiei de vinuri spumante, a fost pus în aplicare de cinci prieteni de-ai oenologului, însă abia după moartea lui.

    Toţi cinci, iubitori de vinuri şi cu experienţă în domeniu, au pus bazele cramei Carastelec; investiţia iniţială în valoare de 5 milioane euro provine, în proporţii egale, din fonduri europene, proprii şi credite bancare. ”Carastelec este singura cramă de generaţie nouă care a fost gândită pentru a fi o cramă de spumante. Mai exact, aceasta a fost înfiinţată pentru gama de spumante Carassia“, spune Negele Enikő, brand & marketing manager la Crama Carastelec. Atât alegerea suprafeţei pentru cultura de viţă de vie, a soiurilor tradiţionale, cât şi echiparea cramei au fost gândite pentru a produce spumant din recoltă proprie.

    Astfel, echiparea cramei permite ca întreg procesul de vinificare a spumantelor – de la recoltă, prima şi a doua fermentare, maturare, remuaj, degorjare şi până la etichetare – să aibă loc în propria cramă. ”Ne dorim ca prin intermediul spumantelor noastre, produse exclusiv prin metoda tradiţională, de maturare în sticlă, să le oferim consumatorilor români o alternativă locală la oferta spumantelor internaţionale“, spune Enikő. Pe de altă parte, aceasta ţine să precizeze că spumantele Carastelec sunt obţinute din aceleaşi soiuri şi prin aceeaşi metodă folosită în faimoasa zonă Champagne, ”în timp ce lăsăm ca locul de provenienţă, terroir-ul, să îşi spună cuvântul“.

    Suprafaţa de viţă de vie deţinută de crama Carastelec este de 22 de hectare, iar volumul produs într-un an de recoltă, fără incidente naturale, este de 200.000 de sticle, preponderent vinuri petiante (efervescente, cu perlaţie uşoară) şi spumante, dar şi o gamă de vinuri liniştite, în ediţii limitate, de maximum 3.500 de sticle pe sortiment. Clădirea cramei, care a devenit funcţională în anul 2013, a fost distinsă în urmă cu doi ani cu Premiul de excelenţă în construcţii; a fost proiectată special pentru a permite ca prelucrarea strugurilor să fie făcută în imediata apropiere a plantaţiei.

    Pe de altă parte, clădirea funcţionează cu energie verde, mai exact încălzirea şi răcirea sunt asigurate cu pompe de căldură, iar consumul de energie este atenuat cu celule solare. Cea mai nouă gamă lansată este cea a spumantelor Carassia, care au fost maturate în sticlă timp de minimum 20 de luni şi care reuneşte trei tipuri de produse, cu preţul de raft între 70 şi 80 lei. Portofoliul Carastelec mai conţine vinurile efervescente Friza, la preţ de 25 de lei, dar şi vinuri liniştite Vinca, al căror preţ porneşte de la 25 de lei şi poate ajunge la 60 de lei.

    ”Momentan, cele mai vândute produse sunt vinurile petiante Friza, o gamă de vinuri uşoare, de vară, obţinute fără adăugare de bioxid de carbon. Această metodă de vinificare a fost o premieră în România în 2014, când Crama Carastelec a lansat prima ediţie a vinurilor“, susţine Enikő. în ceea ce priveşte spumantele Carassia, pentru moment nu există date referitoare la vânzări, gama fiind scoasă pe piaţă în urmă cu o lună. Lansarea acestei categorii înseamnă pentru companie atingerea principalului obiectiv pentru acest an, de la care au mari aşteptări.

    Toate produsele Carastelec sunt comercializate exclusiv în HoReCa şi magazinele de specialitate, iar în prezent echipa funcţionează cu 19 angajaţi, dintre care nouă lucrează pe plantaţie, patru în cramă, iar restul în vânzări şi administraţie. ”Un alt obiectiv important pentru 2017 îl reprezintă poziţionarea în segmentul premium a mărcii pe piaţa vinurilor din România“, adaugă Enikő. Iar producerea spumantelor de calitate superioară constituie un alt plan pe termen lung. ”Pentru gama Carassia, de exemplu, ne-am propus să creştem volumul de la 25.000 de sticle îmbuteliate în prima ediţie până la 50.000 de unităţi. Acelaşi obiectiv îl ţintim şi cu vinurile petiante, vrem să dublăm în următorii doi ani volumul de sticle îmbuteliate“, adaugă reprezentanta cramei. în viitor, după ce vor acoperi piaţa din România şi Ungaria, producţia Carassia vizează şi exportul spre alte pieţe.

    ”Spre deosebire de alte ţări, unde spumantele sunt consumate la micul dejun, în cadrul unor evenimente casual sau fără o ocazie specială, românii sunt mult mai tradiţionalişti. Circa 70% din consumul de spumante se concentrează în perioada sărbătorilor sau a unor ocazii speciale“, declară Negele Enikő despre obiceiurile de consum ale românilor. Pe de altă parte, observă un trend ascendent al apetitului pentru spumante la evenimentele casual sau wine baruri, iar semnalele indică o continuare a acestei tendinţe. ”Sperăm că datorită numeroaselor spumante româneşti nou apărute vom reuşi să creştem nivelul consumului de produse locale faţă de cele importate“, încheie aceasta.

    Potrivit datelor Organizaţiei Naţionale Interprofesionale Vitivinicole, consumul de vin spumant creşte pe plan internaţional, înregistrând în ultimii 10 ani un plus de 30%, în timp ce producţia acestor vinuri a raportat un avans de 40% pe plan mondial. Prin comparaţie, producţia de vinuri liniştite a crescut cu doar 7% în acelaşi interval de timp. Tendinţa se reflectă şi pe plan local, iar în România piaţa de vinuri spumante s-a ridicat la aproape 5 milioane de litri în 2015, ceea ce înseamnă echivalentul a circa 50 de milioane de pahare, conform celor mai recente date ale ZF. De asemenea, mai bine de un sfert din sticlele de şampanie se deschid în noaptea de Revelion, iar primele cinci branduri reprezintă circa 44% din piaţă.

     

  • O afacere spumoasă: cinci prieteni şi-au unit forţele pentru a crea o cramă de vinuri spumante

    Tibor Gál senior, un ambasador al Pinot Noir-ului, a intuit că acest soi de struguri, folosit pentru şampanizare, poate găsi în Sălaj un loc prielnic. Visul său, legat de revigorarea producţiei de vinuri spumante, a fost pus în aplicare de cinci prieteni de-ai oenologului, însă abia după moartea lui.

    Toţi cinci, iubitori de vinuri şi cu experienţă în domeniu, au pus bazele cramei Carastelec; investiţia iniţială în valoare de 5 milioane euro provine, în proporţii egale, din fonduri europene, proprii şi credite bancare. ”Carastelec este singura cramă de generaţie nouă care a fost gândită pentru a fi o cramă de spumante. Mai exact, aceasta a fost înfiinţată pentru gama de spumante Carassia“, spune Negele Enikő, brand & marketing manager la Crama Carastelec. Atât alegerea suprafeţei pentru cultura de viţă de vie, a soiurilor tradiţionale, cât şi echiparea cramei au fost gândite pentru a produce spumant din recoltă proprie.

    Astfel, echiparea cramei permite ca întreg procesul de vinificare a spumantelor – de la recoltă, prima şi a doua fermentare, maturare, remuaj, degorjare şi până la etichetare – să aibă loc în propria cramă. ”Ne dorim ca prin intermediul spumantelor noastre, produse exclusiv prin metoda tradiţională, de maturare în sticlă, să le oferim consumatorilor români o alternativă locală la oferta spumantelor internaţionale“, spune Enikő. Pe de altă parte, aceasta ţine să precizeze că spumantele Carastelec sunt obţinute din aceleaşi soiuri şi prin aceeaşi metodă folosită în faimoasa zonă Champagne, ”în timp ce lăsăm ca locul de provenienţă, terroir-ul, să îşi spună cuvântul“.

    Suprafaţa de viţă de vie deţinută de crama Carastelec este de 22 de hectare, iar volumul produs într-un an de recoltă, fără incidente naturale, este de 200.000 de sticle, preponderent vinuri petiante (efervescente, cu perlaţie uşoară) şi spumante, dar şi o gamă de vinuri liniştite, în ediţii limitate, de maximum 3.500 de sticle pe sortiment. Clădirea cramei, care a devenit funcţională în anul 2013, a fost distinsă în urmă cu doi ani cu Premiul de excelenţă în construcţii; a fost proiectată special pentru a permite ca prelucrarea strugurilor să fie făcută în imediata apropiere a plantaţiei.

    Pe de altă parte, clădirea funcţionează cu energie verde, mai exact încălzirea şi răcirea sunt asigurate cu pompe de căldură, iar consumul de energie este atenuat cu celule solare. Cea mai nouă gamă lansată este cea a spumantelor Carassia, care au fost maturate în sticlă timp de minimum 20 de luni şi care reuneşte trei tipuri de produse, cu preţul de raft între 70 şi 80 lei. Portofoliul Carastelec mai conţine vinurile efervescente Friza, la preţ de 25 de lei, dar şi vinuri liniştite Vinca, al căror preţ porneşte de la 25 de lei şi poate ajunge la 60 de lei.

    ”Momentan, cele mai vândute produse sunt vinurile petiante Friza, o gamă de vinuri uşoare, de vară, obţinute fără adăugare de bioxid de carbon. Această metodă de vinificare a fost o premieră în România în 2014, când Crama Carastelec a lansat prima ediţie a vinurilor“, susţine Enikő. în ceea ce priveşte spumantele Carassia, pentru moment nu există date referitoare la vânzări, gama fiind scoasă pe piaţă în urmă cu o lună. Lansarea acestei categorii înseamnă pentru companie atingerea principalului obiectiv pentru acest an, de la care au mari aşteptări.

    Toate produsele Carastelec sunt comercializate exclusiv în HoReCa şi magazinele de specialitate, iar în prezent echipa funcţionează cu 19 angajaţi, dintre care nouă lucrează pe plantaţie, patru în cramă, iar restul în vânzări şi administraţie. ”Un alt obiectiv important pentru 2017 îl reprezintă poziţionarea în segmentul premium a mărcii pe piaţa vinurilor din România“, adaugă Enikő. Iar producerea spumantelor de calitate superioară constituie un alt plan pe termen lung. ”Pentru gama Carassia, de exemplu, ne-am propus să creştem volumul de la 25.000 de sticle îmbuteliate în prima ediţie până la 50.000 de unităţi. Acelaşi obiectiv îl ţintim şi cu vinurile petiante, vrem să dublăm în următorii doi ani volumul de sticle îmbuteliate“, adaugă reprezentanta cramei. în viitor, după ce vor acoperi piaţa din România şi Ungaria, producţia Carassia vizează şi exportul spre alte pieţe.

    ”Spre deosebire de alte ţări, unde spumantele sunt consumate la micul dejun, în cadrul unor evenimente casual sau fără o ocazie specială, românii sunt mult mai tradiţionalişti. Circa 70% din consumul de spumante se concentrează în perioada sărbătorilor sau a unor ocazii speciale“, declară Negele Enikő despre obiceiurile de consum ale românilor. Pe de altă parte, observă un trend ascendent al apetitului pentru spumante la evenimentele casual sau wine baruri, iar semnalele indică o continuare a acestei tendinţe. ”Sperăm că datorită numeroaselor spumante româneşti nou apărute vom reuşi să creştem nivelul consumului de produse locale faţă de cele importate“, încheie aceasta.

    Potrivit datelor Organizaţiei Naţionale Interprofesionale Vitivinicole, consumul de vin spumant creşte pe plan internaţional, înregistrând în ultimii 10 ani un plus de 30%, în timp ce producţia acestor vinuri a raportat un avans de 40% pe plan mondial. Prin comparaţie, producţia de vinuri liniştite a crescut cu doar 7% în acelaşi interval de timp. Tendinţa se reflectă şi pe plan local, iar în România piaţa de vinuri spumante s-a ridicat la aproape 5 milioane de litri în 2015, ceea ce înseamnă echivalentul a circa 50 de milioane de pahare, conform celor mai recente date ale ZF. De asemenea, mai bine de un sfert din sticlele de şampanie se deschid în noaptea de Revelion, iar primele cinci branduri reprezintă circa 44% din piaţă.

     

  • Smart Business: Cum a reuşit o antreprenoare care lucra în imobiliare să facă 800,000 de dolari din dulciuri premium? – VIDEO, GALERIE FOTO

    “Lucrez în prezent şase zile pe săptămână şi am ziua de luni liberă; în weekenduri se lucrează intens, astfel că trebuie să fiu prezentă mereu alături de echipă, fie în punctul de vânzare, fie în laborator, lângă care am şi biroul. Timp de doi-trei ani de la lansarea afacerii am lucrat însă şapte zile din şapte“, îşi descrie Alina Sudriu agenda pe care o presupune gestionarea businessului Grace Couture Cakes, într-un domeniu la care aspiră din ce în ce mai mulţi doritori de o activitate antreprenorială.

    Lansat în noiembrie 2012, acesta este primul atelier couture de cofetãrie din Bucureşti – businessul a crescut în acelaşi timp cu fiica antreprenoarei, Ana Grace, care a inspirat de altfel şi numele brandului. În prezent, afacerea este formată dintr-un magazin în centrul comercial Băneasa Shopping City şi dintr-un atelier de producţie, care au generat anul trecut afaceri de 800.000 de euro. Pentru 2017, Sudriu previzionează depăşirea pragului de 1 milion de euro; un pas care va stimula acest lucru ar fi deschiderea celei de a doua unităţi Grace Couture Cakes, în zona Dorobanţi a Capitalei.

    Alina Sudriu a absolvit Facultatea de Administrarea Afacerilor în Limba Englezã şi programul de master Strategic Marketing din cadrul ASE.

    în 2006, imediat după terminarea facultăţii, a lucrat pentru o companie de produse electronice, ca office asistant. ”Mi-a plãcut foarte mult echipa din care fãceam parte şi m-am obişnuit rapid cu taskurile zilnice. Am decis să nu mai continuu atunci când mi-am dat seama cã nu aveam posibilitatea de a avansa, de a fi creativã, jobul fiind mai degrabã unul de rutinã“, descrie ea munca de început.

    După câţiva ani în domeniul consultanţei imobiliare, a vrut să dea o şansã impulsului antreprenorial, pe care spune că îl avea de ceva timp. ”Am ales o nişă unde am simţit că puteam inova şi aduce valoare, oferind produse şi servicii superioare celor care existau deja pe piaţă: dulciurile de lux, realizate la comandă, personalizate pentru evenimente speciale. Am gãsit nişa, aşa cum se întâmplă de multe ori, în urma unei nevoi pe care am resimţit-o, din perspectivă de consumator, atunci când mi-am organizat nunta.“

    Ce înseamnă, mai exact, atelier couture? ”În momentul în care am pornit la drum, mi-am imaginat un loc unde să poţi să îţi faci dulciurile pentru evenimente exact aşa cum ţi le imaginezi, exact în tema evenimentului şi potrivit personalităţii clientului; astfel conceptul acesta de couture ne-a diferenţiat puţin faţă de cofetăriile care existau pe piaţă în momentul în care am lansat afacerea“, explică Alina Sudriu conceptul pe care s-au axat încă de la început. După idee, au urmat paşii concreţi prin care să alinieze viziunea lor cu produsele pe care doreau să le creeze. Au început cu un singur angajat, care lucra în regim part-time, au selectat câteva reţete, pe care le-au îmbunătăţit pe măsura răspunsurilor primite din partea clienţilor. ”La început am încercat să dezvoltăm cât mai multe reţete, să vedem ce ne place, ce păstrăm în gamă, ce nu ne place, am trimis mostre cu torturile pe care le realizam în acel moment către toţi cunoscuţii mei sau persoanelor cu care lucrasem anterior.“

    În prima lună de activitate s-a creat un prim val de comenzi, iar ulterior numărul acestora a crescut suficient de mult încât să coopteze încă doi angajaţi. ”Vindeam foarte puţin la început raportat la cifrele de acum, dar pentru noi era o bucurie mare chiar şi atunci când o cunoştinţă de-a noastră sau cineva drag comanda un tort. Ne dădeam peste cap să-i placă, ştiam că dintr-un tort poate gustă 6-10-15 persoane.“ Numărul de clienţi a crescut constant, în acelaşi timp au lucrat la îmbunătăţirea reţetelor. Astfel, după doi ani de la lansare, au decis să grupeze cele mai solicitate torturi şi combinaţiile care se vindeau cel mai bine într-o colecţie signature pe care o adaptează an de an. ”Vedem, din 12 reţete pe care le avem anual, care sunt cele mai cerute, ce nu merge se înlocuieşte; restul, chiar dacă merg, poate le îmbunătăţim, clienţii noştri decid practic ce rămâne şi ce nu.“

    În prezent, au ajuns la 6-700 de comenzi pe zona de evenimente, fie ele nunţi, botezuri, petreceri corporate, aniversări, iar în punctul de vânzare din centrul comercial Băneasa numărul bonurilor ajunge la 4-5.000 în fiecare lună. Alina Sudriu spune că investeşte în afacere constant: investiţia iniţială, direcţionată spre achiziţia de utilaje, s-a ridicat la circa 30.000 de lei; iar după doar un an şi jumătate, Grace Couture Cakes a trecut pe profit. Investiţia din punctul de lucru din Băneasa, care s-a ridicat la 60.000 de euro şi a fost direcţionată spre standul achiziţionat, echipamente frigorifice, cât şi în extinderea laboratorului.
    în ceea ce îi priveşte pe clienţi, a observat o segmentare a acestora între partea de evenimente şi cake shop: dacă la comenzile pentru evenimente clienţii sunt mai ales femei, cu vârste cuprinse între 25 şi 50 de ani, cu venituri medii spre mari, dispuse să plătească un preţ uşor peste media pieţei, produsele din Băneasa sunt populare şi pentru tinerii cu vârste cuprinse între 15 şi 25 de ani.

     

  • Fondatorul Sameday Courier investeşte într-o franciză imobiliară

    “Principalul motiv pentru care am luat decizia de a investi într-o franciză imobiliară a fost interesul pe care l-am avut in ultimii ani pentru piaţa de real estate, mai ales pe segmentul rezidenţial, zona pe care sunt eu insumi sunt investitor. Am studiat mai multe modele şi am concluzionat că, la acest moment, acest proiect este cel potrivit pentru a mă implica”, a afirmat Octavian Bădescu.

    Acesta a subliniat că, în acest moment, pe piaţa imobiliară locală există un potenţial semnificativ, mai ales ţinând cont de caracteristicile pieţei, de nevoile existente privind un serviciu de calitate şi de peisajul concurenţial şi economic actual.

    “Pe o piaţă atât de efervescentă cum este cea de real estate, există o nevoie atât a vânzătorilor, cât şi a cumpărătorilor pentru servicii de consultanţă imobiliară de calitate”, a mai spus Octavian Bădescu. 

    Acesta este de părere că piaţa imobiliară locală se va educa din ce în ce mai mult şi că agenţii imobiliari vor învăţa care este modul corect de abordare a clientului, treptat fiind percepuţi ca profesionişti în domeniu, nu doar ca persoane care intermediază o tranzacţie.

    Potrivit afirmaţiilor sale, antreprenorul îşi propune, într-un plan ce acoperă un orizont de timp de 8 ani, ca RE/MAX Freedom Group să depăşească ca şi anvergură proiectele sale antreprenoriale precedente.

    Pe plan local, RE/MAX România are peste 170 de agenţi în cele 11 oraşe unde este prezentă

  • Dacă vreţi o Românie prosperă, acceptaţi impozite şi taxe mai mari. Dacă nu, nu mai aveţi aşteptări de la stat

    Cat mai mare si mai usor obtinut. Da, avem angajati si vrem sa-i platim cu cat mai putin, dar nu se mai poate. Si ei trebuie sa traiasca decent, avand o familie de intretinut. Da, pentru salariile lor, stiu, platim prea mult, comparativ cu alte tari. Povara contributiilor salariale e prea mare. Dar mai stiu ca, aproapte tuturor antreprenorilor seriosi, le merge din ce in ce mai bine. Si mai stiu, ca si voi – patroni romani si manageri straini, ca acest lucru nu ni se datoreaza exclusiv noua si expertizei noastre, indiferent cat de buni suntem profesional. Statul roman a facut ceva pentru noi si acest lucru trebuie sa il intoarcem. Trebuie recunoscut rolul statului si incurajat pe viitor. Va dau un exemplu foarte cunoscut: daca piata imobiliara nu era sustinuta prin programele ‘Prima casa”, acest domeniu era in colaps dupa 2009 si majoritatea firmelor cu servicii si produse conexe ar fi fost inchise astazi. Datorita interventiei statului, astazi vorbim de o indistrie imobiliara care se apropie de cea din perioada boom-ului, respectiv 2006-2008.

        In ultimii ani, prin masurile si facilitatile oferite investitorilor romani si straini, partidul-stat PSD a luat cele mai liberale masuri, ever. Asa-zisa opozitie liberala nici nu s-a gandit la multe dintre ele, daramite sa le propuna sau sa le sustina. In aceste conditii, va intreb, dragi colegi, antreprenori si manageri: daca statul roman ne-a oferit sansa de a avea un profit mai mare, oare, nu are dreptul sa ne ceara un pic mai mult pentru bugetul statului? Oare, daca numai noua ne merge bine si statului roman la fel de prost, noi voi trai mai bine? Daca angajatii nostri ar trai de pe o zi pe alta, vor fi mai dornici sa munceasca mai bine sau nu? Cu aceeasi bani la bugetul statului, vom avea autostrazi mai multe sau educatie mai performanta pentru angajatii nostri?  Va dau un mic exemplu: chiar daca aveti cea mai completa asigurare de sanatate si aveti un accident, prima data ajungeti la urgenta si apoi, daca scapati cu viata, sunteti transportati in strainatate pe baza asigurarii private.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Dacă vreţi o Românie prosperă, acceptaţi impozite şi taxe mai mari. Dacă nu, nu mai aveţi aşteptări de la stat

    Cat mai mare si mai usor obtinut. Da, avem angajati si vrem sa-i platim cu cat mai putin, dar nu se mai poate. Si ei trebuie sa traiasca decent, avand o familie de intretinut. Da, pentru salariile lor, stiu, platim prea mult, comparativ cu alte tari. Povara contributiilor salariale e prea mare. Dar mai stiu ca, aproapte tuturor antreprenorilor seriosi, le merge din ce in ce mai bine. Si mai stiu, ca si voi – patroni romani si manageri straini, ca acest lucru nu ni se datoreaza exclusiv noua si expertizei noastre, indiferent cat de buni suntem profesional. Statul roman a facut ceva pentru noi si acest lucru trebuie sa il intoarcem. Trebuie recunoscut rolul statului si incurajat pe viitor. Va dau un exemplu foarte cunoscut: daca piata imobiliara nu era sustinuta prin programele ‘Prima casa”, acest domeniu era in colaps dupa 2009 si majoritatea firmelor cu servicii si produse conexe ar fi fost inchise astazi. Datorita interventiei statului, astazi vorbim de o indistrie imobiliara care se apropie de cea din perioada boom-ului, respectiv 2006-2008.

        In ultimii ani, prin masurile si facilitatile oferite investitorilor romani si straini, partidul-stat PSD a luat cele mai liberale masuri, ever. Asa-zisa opozitie liberala nici nu s-a gandit la multe dintre ele, daramite sa le propuna sau sa le sustina. In aceste conditii, va intreb, dragi colegi, antreprenori si manageri: daca statul roman ne-a oferit sansa de a avea un profit mai mare, oare, nu are dreptul sa ne ceara un pic mai mult pentru bugetul statului? Oare, daca numai noua ne merge bine si statului roman la fel de prost, noi voi trai mai bine? Daca angajatii nostri ar trai de pe o zi pe alta, vor fi mai dornici sa munceasca mai bine sau nu? Cu aceeasi bani la bugetul statului, vom avea autostrazi mai multe sau educatie mai performanta pentru angajatii nostri?  Va dau un mic exemplu: chiar daca aveti cea mai completa asigurare de sanatate si aveti un accident, prima data ajungeti la urgenta si apoi, daca scapati cu viata, sunteti transportati in strainatate pe baza asigurarii private.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cum să faci business de peste 500.000 de euro în Bucureşti. “Ori eşti genial, ori munceşti”

    Şi-a petrecut copilăria în bucătărie, mai exact în bucătăriile restaurantelor Zexe, ale părinţilor săi, cunoscute în Capitală pentru specificul de gastronomie românească. Povesteşte că nu a avut un model de bucătar, aşa că s-a îndreptat, din curiozitate, spre partea mai dulce a domeniului culinar, adică deserturile. ”Nu m-a atras partea de bucătărie pentru că nu am avut un model de bucătar în viaţa mea. Trăind printre ei nu mi-au plăcut, iar cofetari nu am văzut deloc, nu am avut ocazia să văd nici partea negativă“, povesteşte fondatoarea Zexe Cofeturi.

    Imediat după finalizarea studiilor, Ana Consulea a plecat să înveţe arta cofetăriei în Franţa, unde a avut şansa să ”fure meserie“ de la unii dintre cei mai buni cofetari artizani ai lumii, Eric Vergne, Pierre Hermé (cunoscut drept zeul macarons-urilor) sau Miackael Azouz. După un an s-a întors în România şi a început să dezvolte meniul de prăjituri din cadrul Zexe, însă lucrurile au mers mai bine decât se aştepta. ”Am văzut că am din ce în ce mai multe comenzi şi, după şase luni, m-am gândit să mă separ de ei şi mi-am făcut firma mea. Bineînţeles, cu ajutorul părinţilor la început – ei mi-au cumpărat primele utilaje, pentru că nu aveam bani şi nici credit nu puteam să-mi fac. Asta se întâmpla în 2015“, povesteşte tânăra.

    Investiţia iniţială pentru Zexe Cofeturi, care pe atunci era formată doar din laborator, a fost de 30.000 de euro, folosiţi pentru achiziţia utilajelor necesare şi renovarea clădirii. ”După care, din banii strânşi din comenzi, ne-am cumpărat mai multe utilaje, ne-am extins spaţiul şi uşor – uşor am evoluat. Am avut răbdare, nu am vrut să am totul deodată, pentru că e mai sănătos, cred eu, să faci paşi mici şi siguri.“ Din moment ce comenzile tot creşteau, Ana Consulea s-a gândit că un pas firesc ar fi şi deschiderea unei cofetării, iar anul trecut şi-a îndeplinit următorul pas din plan. ”Pentru deschiderea Zexe Braserie m-am asociat cu cineva, în primul rând pentru a nu mai apela la părinţi. Pe de altă parte, raţionamentul nu a fost doar financiar, ci am simţit şi nevoia de a avea un sprijin, un ajutor, să nu fiu singură“, spune Consulea. Pentru deschiderea braseriei, în aprilie 2016, a investit 70.000 de euro, iar de la bun început numărul clienţilor a fost mai mare decât se aştepta. Mai exact, anul trecut a avut în medie 2.000 de clienţi pe lună, iar bonul mediu s-a plasat în jurul a 90 de lei.

    ”Noi mizăm mult pe originalitate. Am încercat să readucem cofetăria românească în atenţia consumatorului, observând că lumea se îndreptă spre produse franţuzeşti sau spre dulciuri americane. Însă şi specificul restaurantelor Zexe a cântărit în această alegere“, mai spune Ana Consulea. Reţetele produselor sunt preluate, de regulă, din cărţi de cofetărie vechi, româneşti, şi sunt reinterpretate. ”Am pornit de la aceeaşi bază şi am schimbat foarte puţin. De exemplu, în loc de cremă de unt am pus o cremă patiseră, simplă, că nu mai mănâncă nimeni atât de mult unt şi zahăr. Şi, în plus, acelea erau metode de conservare, de care noi nu avem nevoie astăzi“, explică tânăra.

    Zexe Cofeturi reuneşte acum un laborator şi braseria şi a încheiat 2016 cu o cifră de afaceri de circa 510.000 de euro; braseria a avut rulaje de 380.000 de euro. Conform antreprenoarei, profitul înregistrat până acum a fost operaţional, dar începând cu vara aceasta se aşteaptă ca rezultatele să intre pe plus. ”După un an cred că e bine. Şi mai bine e că nu am adus bani de acasă. Cât despre 2017, sunt sigură că vom mai creşte, mai ales că anul acesta este unul plin, braseria fiind deschisă în aprilie 2016.“ Conform aşteptărilor tinerei antreprenoare, Zexe Cofeturi va ajunge la o cifră de afaceri de aproximativ 700.000 de euro, iar profitul ar urma să se plaseze în jur de 15%. ”Cam aşa e în industria noastră. Cheltuielile sunt multe, chiar dacă ai o cifră de afaceri mare“, explică Ana Consulea. Spune că în scurta sa experienţă de antreprenoare nu consideră că s-a lovit de impedimente, poate datorită poziţionării premium.

    ”Noi ne adresăm unei anumite categorii de clientelă, care înţelege preţurile, că o prăjitură costă. Media este de aproximativ 22 de lei, dar preţul e justificat, pe lângă calitate, şi de cantitate. O prăjitură are, în general, 110 de grame, dar noi avem prăjituri şi de 140 de grame“, argumentează tânăra. Dacă la început refuza ideea deschiderii unei alte locaţii, acum spune râzând că ideile s-au schimbat. ”Când o afacere e de succes, cred că un pas normal e să îl extinzi; în cazul meu, o altă braserie.“ Momentan nu are un plan bine stabilit, declarând că şi-a canalizat întreaga atenţie şi energie spre funcţionarea actualei braserii, însă ”nu mă grăbesc nicăieri. Sunt împlinită cam din toate punctele de vedere şi nu simt nevoia unui alt pas acum. Dar o să se întâmple“, precizează ea. Întrebată câte ore pe zi le petrece ocupându-se de afacere, spune că Zexe Cofeturi nu este pentru ea un loc de muncă, ci un stil de viaţă. ”De multe ori îmi place mai mult aici decât acasă. De exemplu, nu mai pot să-mi beau cafeaua acasă. Recunosc, este ca un drog şi nu ştiu dacă este bine ceea ce fac“, afirmă antreprenoarea.

  • Până să plece capitalul străin, s-ar putea ca antreprenorii români să nu facă faţă schimbării condiţiilor din piaţă

    Şi mai întotdeauna se dă exemplul Nokia de la Cluj, care a investit într-o fabrică, a ajuns la un miliard de euro, după care a închis-o şi a plecat. Pentru venirea Nokia, autorităţile locale din Cluj-Napoca şi Jucu au întins covorul roşu.

    Mai puţin se vorbeşte despre faptul că în parcul unde a stat Nokia au venit alţi investitori străini, deci clădirile şi spaţiile din parcul industrial nu au ajuns circul foamei, ci dimpotrivă.

    De mai bine de un deceniu, de când au scăzut investiţiile străine imediat după criză, tot auzim că investitorii străini pleacă, iar în urma lor nu va rămâne nimic, decât capitalul românesc.

    Ce ne arată ultimii opt ani: investitorii străini prezenţi în România, cei care au apucat să se instaleze, să facă angajări, nu numai că nu au plecat, ci dimpotrivă, şi-au extins capacităţile, au angajat mai mulţi oameni şi anunţă planuri de investiţii în continuare.

    Au majorat salariile, de voie, de nevoie, au investit în trainingul angajaţilor pentru a putea executa operaţiuni mai complexe, au apărut centre de cercetare şi dezvoltare, au început să caute din ce în ce mai mulţi ingineri, programatori, softişti şi personal cu înaltă calificare.

    Bineînţeles că investitorii, în special cei din automotive, se plâng de creşterea salariului minim pe economie, care s-a dublat în 4 ani, de lipsa forţei de muncă, de lipsa infrastructurii, de lipsa predictibilităţii fiscale etc. Face parte din fişa postului.
    |n realitate, nu au de gând să plece, pentru că România le oferă cel mai bun cost/preţ pentru investiţia lor, găsesc o forţă de muncă mai bine pregătită decât acum un deceniu, românii sunt mai adaptabili decât ungurii, bulgarii, sârbii, ucrainenii, turcii şi ruşii.

    Bineînţeles că vor exista cazuri în care se vor mai închide din capacităţi pentru a se duce în alte zone. Dar vor fi nişte excepţii, nu un trend general.

    Chiar dacă piaţa de IT se confruntă cu o criză majoră de personal şi cu salarii în creştere, diferenţa faţă de Polonia, Cehia, Slovenia, ca să nu mai vorbim de pieţele vestice, este încă mare.

    Olandezii de la Levi9 Global au anunţat că au în plan să ajungă de la 135 la 300 de angajaţi în Iaşi în următorii doi ani: ”Dacă, spre exemplu, în Olanda costul mediu al unui programator este de 75 de euro pe oră, în România este de 35 de euro pe oră“.
    |n Bucureşti, clădirile de birouri sunt pline ochi din nou, iar cererea de noi clădiri este în creştere. Cei care visează în continuare la măreţia IMGB-ului sau la presele de la Vulcan se înşeală crezând că marile grupuri internaţionale din IT vor renunţa la România atât de uşor. Le este foarte bine aici şi numai un cutremur la nivel internaţional le poate schimba poziţia.
    Mai degrabă IT-ul şi telecomunicaţiile vor câştiga teren în economia României decât vor reveni mastodonţii industriali sau celebra oţelărie de la UCM Reşita, de 100 de ani. Mai degrabă iese un IT-ist decât un oţelar.

    Este corect că România e o ţară de lohn auto, multe fabrici de aici executând cele mai simple procese care încă nu pot fi automatizate, cum ar fi cablajele, unde îţi trebuie o pregătire doar de o lună şi să vezi bine ca să distingi culorile. Dar pas cu pas s-au introdus şi alte operaţiuni, puţin mai complexe, care pot acomoda creşterile salariale şi chiar pot susţine trendul acesta.

    Până să plece din România, aşa cum fatalist spun cei care cred că România nu mai are industrie, marile grupuri internaţionale au început să treacă şi la unităţi de cercetare-dezvoltare pentru a valorifica cunoştinţele intelectuale şi tehnice acumulate de români. Iar salariile nu sunt cele minime pe economie, ci se duc spre 1.000 de euro.
    Problema nu este că investitorii străini vor să plece din România şi sunt la un pas să închidă, ci că au nevoie în continuare de resurse umane pentru care sunt dispuşi să plătească.

    Aceste resurse umane pleacă din companiile româneşti care nu pot să facă faţă creşterilor salariale din multinaţionale.
    Mulţi antreprenori români şi-au bazat businessul pe salarii mici şi acum au o problemă în a face faţă noilor tendinţe din piaţă.
    Problema nu este la capitalul străin, ci la capitalul românesc, care s-ar putea să fi rămas în urmă atât cu modelul de business, cât şi cu organizarea internă.
    Până să plece străinii, s-ar putea să iasă din piaţă capitalul românesc care se adaptează mai greu schimbării condiţiilor din piaţă.

  • Bere „to go”, afacerea inedită deschisă de un antreprenor în Cluj-Napoca

    Roman Cuciuc (35 de ani) a povestit corespondentului MEDIAFAX că şi-a propus să dezvolte cultura berii în România, să explice clienţilor că berea are diferite arome, că modul de producere, de fermentare, este diferit.

    „Am identificat o nişă nouă ca afacere şi am deschis magazinul Beer’s Point, Locul Berilor, promovăm berile în sine, atât cele din comerţ, cât şi berile artizanale, care păstrează reţetele tradiţionale, cu patru ingrediente – apă, drojdie, hamei şi malţ. Vrem să dezvoltăm cultura berii şi în România, aşa cum este în Belgia, Germania, SUA, Marea Britanie, astfel încât oamenii să înţeleagă ce beau. Acum, consumatorii au un singur înţeles, berea fiind o denumire generică, o băutură cu un singur gust în timp ce, în realitate, berea are foarte multe stiluri. Vrem să explicăm clienţilor că berea are diferite arome şi culori, că modul de producere, de fermentare, este diferit. Avem aproape 150 de feluri de bere. Am adus în premieră în România, conceptul de bere la draft #to go, pentru acasă. Prin sistemul folosit, ne asigurăm că berea de la noi este îmbuteliată exact ca la fabrică şi că îşi păstrează toate proprietăţile mult mai bine”, a spus Cuciuc.

    Citeşte continuarea pe www.gandul.info