Tag: psd

  • Dacă nu ne culcăm pe o ureche, primim încrederea a 200.000 de români. Perlele politice ale săptămânii

    “Nu trebuie să vă culcaţi pe ureche că e Udrea şi preşedintele şi totul se rezolvă. Trebuie mişcat în teritoriu” – Dorian Botoacă, primarul PDL de Comarnic, aflat în campanie pentru PMP

    “Spre deosebire de Monica Macovei, eu am primit în 2009 încrederea a peste 200.000 de români, nu m-am ascuns pe o listă. Singura mea candidatură electorală a fost un succes, în timp ce doamna europarlamentar, deşi dintr-o generaţie cu peste 20 de ani mai în vârstă ca mine, nu a avut acest curaj” – europarlamentarul Elena Băsescu

    “Atât cât Traian Băsescu este preşedinte nu ne-am atins toate obiectivele fundamentale ale USL” – premierul Victor Ponta

    “Sunt incompatibilul României, un om în care se trage cu tunul. Eu n-am voie să respir în România” – Mircea Diaconu (ex-PNL) pe motiv că justiţia i-a interzis să candideze la funcţii publice până în 2015 din motive de incompatibilitate

    “Constat că ţinta politică a domnului Ponta este un rezultat prost al PNL la europarlamentare şi să scape de Antonescu, şi nu am decât un mesaj să-i transmit: cum le-a spus dânsul celor de la PSD «scapă cine poate», eu îi spun «de ce ţi-e frică nu scapi»” – Crin Antonescu, liderul PNL

    “Mai nimeni nu poate contesta că acest bărbat are probleme psihice” – Iulia Timoşenko, fost premier ucrainean, despre preşedintele rus Vladimir Putin
     

  • Ponta: Regret că Antonescu crede că adversarul politic principal al PNL este şi va fi PSD. Cum a răspuns Crin Antonescu

     UPDATE 12:56 – Antonescu: Nu fac comentarii la însemnările pe Facebook ale domnului Ponta

    Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că nu comentează însemnările pe Facebook ale lui Victor Ponta, adăugând că nu este nici psiholog şi nici consilier, ca să ştie de ce premierul iese cu aceste mesaje şi apreciind că preşedintele PSD “o va mai ţine aşa mult timp”.

    “Nu fac comentarii la însemnările pe Facebook ale domnului Ponta. Ce am avut de spus despre această încercare de amorţire şi de păcălire până la urmă a întregii opinii publice, m-am exprimat ieri. Nu am nimic de adăugat”, a afirmat Crin Antonescu, despre postarea premierului pe pagina de socializare.

    “Probabil că o va mai ţine aşa mult timp, dar este problema domniei sale, nu a mea”, a adăugat Antonescu.

    Cititi mai multe pe www.meidafax.ro

  • Ponta: PSD, UNPR şi PC vor avea candidaţi comuni la alegerile parlamentare şi locale parţiale

     “Azi avem de luat câteva decizii politice legate de modul în care ne pregătim pentru 25 mai. Trebuie să decidem care vor fi candidaţii noştri comuni tot în alianţa electorală PSD-UNPR-PC pentru colegiile rămase libere de parlamentari pe care Guvernul probabil chiar miercuri va începe procedura pentru alegerea acestora – în egală măsură primari şi consilii locale, acolo unde este nevoie”, a spus Ponta, în debutul şedinţei BPN al PSD, la care presa a avut acces.

    Ponta a mai spus că în cursul acestei săptămâni vor fi depuse şi candidaturile comune ale alianţei PSD-UNPR-PC la alegerile europarlamentare.

    Alegerile pentru posturile vacante de parlamentari sau de aleşi locali vor avea loc în 25 mai, simultan cu alegerile europarlamentare, a anunţat, în urmă cu o săptămână, premierul Victor Ponta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Europarlamentarul Victor Boştinaru îi scrie lui Schulz: Luaţi măsuri ca Tokes să nu mai transmită mesaje naţionaliste din PE

     Boştinaru i-a adresat o scrisoare preşedintelui Parlamentului European, Martin Schulz, referitoare la afirmaţiile lui Laszlo Tokes, conform cărora ar exista o asemănare între minorităţile din aşa-zisul “Ţinut Secuiesc” şi tătarii din Peninsula Crimeea.

    Victor Boştinaru a făcut un apel la preşedintele Parlamentului European să ia toate măsurile necesare ca Laszlo Tokes sau oricare alt membru al Parlamentului să nu mai răspândească mesaje naţionaliste sau iredentiste de la tribuna forului european.

    Eurodeputatul PSD îi transmite lui Martin Schulz că, “în aceste vremuri deosebit de dificile, orice mesaj naţionalist poate pune în pericol forţele pro-europene din toate statele membre şi poate incita chiar şi o majoritate tolerantă şi raţională”.

    În plus, Boştinaru subliniază în scrisoare faptul că prim-ministrul Victor Ponta a decis cooptarea în guvern a reprezentanţilor legitimi ai minorităţii maghiare din România (UDMR).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nicolicea a demisionat din funcţia de secretar al Camerei. PSD l-a propus pe Ion Ciolacu înlocuitor

    Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a precizat că Regulamentul prevede ca Eugen Nicolicea să opteze în 15 zile pentru funcţia de ministru sau cea de membru al Biroului Permanent.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • După o lovitură de stat, ce mai contează când iei un şut? Perlele politice ale săptămânii

    “Hai să admitem că noi am dat o lovitură de stat. Dom’le, vreţi să trăiţi toată viaţa din lovitura noastră de stat?” – Crin Antonescu, liderul PNL, către parlamentarii PDL

    “Mă bucur foarte mult de şutul pe care l-am primit” – Bogdan Stanoevici, ministrul desemnat pentru românii de pretutindeni, după gafele de la audieri pe care i le-a reproşat comisia de specialitate

    “Din păcate i-a omorât pe toţi în dreapta, nu mai ai pe cine să susţii şi atunci vrea să arate că în continuare este un mare jucător” – Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei, despre impactul strategiilor preşedintelui asupra partidelor de dreapta

    “Văd o rocadă distrugătoare care îi va trimite la coşul de gunoi pe Ponta şi Antonescu” – preşedintele Traian Băsescu despre o rocadă în tandemul Antonescu-Iohannis la alegeri care l-ar propulsa ca preşedinte pe acesta din urmă

    “În acest moment, noi nu trebuie să lăsăm ca această echipă Ponta să se chinuiască în continuare fără noi” – Marko Bela, fostul lider al UDMR

    “Te faci frate cu dracu’ până treci puntea” – Radu Mazăre, primarul Constanţei, despre cooptarea UDMR la guvernare
     

  • Alianţa PSD-UNPR-PC poate candida la europarlamentare, ICCJ a respins contestaţia PNL

     Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au aprecizat că cererea PNL de anulare a deciziei Biroului Electoral Central privind înregistrarea alianţei PSD-UNPR-PC pentru alegerile europarlamentare este nefondată, fiind astfel respinsă. Decizia ICCJ este irevocabilă.

    PNL a cerut instanţei supreme să anuleze decizia BEC privind înregistrarea alianţei PSD-UNPR-PC pentru alegerile europarlamentare, pentru că protocolul de constituire nu reprezintă protocolul unei alianţe electorale, ci al unei alianţe politice.

    Totodată, PNL mai arăta că protocolul de constituire a alianţei PSD-UNPR-PC a fost depus tardiv, după expirarea termenului prevăzut de lege şi, astfel, nu poate produce efecte juridice.

    Biroul Electoral Central a aprobat, miercuri, înregistrarea alianţei electorale PSD-UNPR-PC pentru alegerile europarlamentare, după ce iniţial BEC a respins solicitarea de înregistrare a alianţei Uniunii Social Democrate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Deputat PSD de Mureş: Voi susţine Guvernul cât timp nu se atinge de UMF Târgu Mureş

     Deputatul PSD de Mureş Florin Buicu, care este secretarul Comisiei de Sănătate din Cameră, a declarat presei că a votat Guvernul şi i-a dat aviz pozitiv lui Nicolae Bănicioiu pentru portofoliul de ministru al Sănătăţii, iar în continuare va susţine Guvernul, din Parlament, doar “atâta timp cât nu se atinge de UMF Târgu Mureş”, unde a fost cancelar şi unde ţine şi în prezent cursuri.

    “Voi susţine Guvernul atâta timp cât nu se va atinge de UMF Târgu Mureş. Politicul nu are ce căuta în spaţiul academic în influenţarea deciziilor, pentru că soluţia trebuie găsită în interiorul UMF. (…) Refuz orice schimbare care ar putea duce la separarea studenţilor, a sălilor de curs în interiorul UMF Târgu Mureş, a clinicilor sau a spitalelor. Orice decizie în acest sens trebuie să aparţină Senatului UMF, în baza autonomiei universitare. Dorinţa UDMR de înfiinţare a unei facultăţi separate cu predare în limba maghiară la UMF Târgu Mureş o găsesc nejustificată atâta vreme cât minorităţile din ţara noastră au toate condiţiile de a învăţa în sistemul actual de învăţământ”, a spus Buicu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Alianţa electorală PSD-UNPR-PC, înregistrată marţi la BEC după ce înregistrarea USD a fost respinsă – surse

     Potrivit aceloraşi surse, în cursul zilei de miercuri BEC va lua în discuţie solicitarea de înregistrare a alianţei electorale PSD-UNPR-PC, urmând să se pronunţe asupra înfiinţării acesteia.

    Dacă BEC va da o decizie pozitivă, atunci PSD, UNPR şi PC vor candida în comun la alegerile pentru Parlamentul European, organizate pe 25 mai.

    În paralel, PSD şi PC au contestat decizia BEC de respingere a alianţei electorale USD.

    Biroul Electoral Central a respins, luni, înregistrarea pentru alegerile europarlamentare a alianţei electorale USD, formată din PSD, UNPR şi PC.

    Vicepreşedintele AEP Marian Muhuleţ, membru în BEC, a declarat pentru MEDIAFAX că motivul pentru care a fost respinsă solicitarea de înregistrare a alianţei electorale Uniunea Social Democrată este legat de faptul că aceeaşi denumire a fost folosită la alegerile din 1996 pentru Parlament.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Dacă PNL se răzgândeşte şi revine la guvernare, refacem USL fără să dăm afară UDMR

     Ponta a spus că PSD a avut 13 miniştri şi rămâne cu 13 miniştri în noul Guvern, ceea ce reprezintă un mesaj către “colegii liberali”.

    Întrebat ce va face dacă PNL se răzgândeşte şi va reveni la guvernare, Ponta a răspuns: “Sunt gata să refacem USL, pentru că eu cred că e cea mai bună formulă de guvernare”.

    El a arătat că nu se pune problema de a da UDMR afară de la guvernare în situaţia în care PNL ar decide să revină în Guvern, ci de a respecta ceea ce atât el, cât şi liderul liberal Crin Antonescu au semnat în 2012 cu UDMR.

    “Se pune problema să aplicăm ce am semnat şi eu şi Crin Antonescu în 2012 şi anume ca UDMR să fie prezent cu două ministere. Ministerul Culturii – PNL, Mediu – PSD, deci putem reface USL ţinându-ne de cuvânt faţă de UDMR”, a spus Ponta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro