Tag: folosire

  • Opinie George Mioc, CEO PSI Industries: Importul şarlatanilor „Tsipras” trebuie blocat. Dăunează grav României

    Guvernul Alexis Tsipras trebuie să plătească pensii şi salarii, spitalele de stat trebuie să cumpere medicamente şi, deocamdată, toate aceste obligaţii sunt achitate pentru că Banca Central Europeană pompează zilnic bani către Grecia. Ce se va întâmpla dacă guvernatorul BCE, Mario Draghi, închide robinetul? Guvernul Tsipras va emite probabil nişte hârtii cu o valoare incertă – aşa-numitele I.O.U („I owe you”) sau drahme – dar grecii tot de euro se vor folosi.

    Referendumul nu face nici un bine Greciei, întrucât datoriile nu pot fi şterse sau restructurate pur şi simplu pentru că aşa au decis debitorii, unilateral. Sunt mulţi cei care compară situaţia din Grecia cu cea din Puerto Rico, o insulă din Caraibe care este oficial parte a Statelor Unite. Şi Puerto Rico este înglodată în datorii (care depăşesc de 4,5 ori veniturile guvernamentale), dar urmează programul de ajustare fiscală şi reforme structurale stabilit de un expert al Băncii Mondiale, pentru că altfel riscă să intre în insolvenţă şi ar urma să accepte pur şi simplu tutela unui judecător sindic (bankruptcy court).

    Grecia (unde datoria depăşeşte de 3,8 veniturile la bugetul statului) încearcă, în schimb, să creeze o presiune politică pe guvernele din zona euro, pentru a ocoli din nou necesarele reforme. Nici măcar promisele măsuri anti-corupţie nu au evoluat prea mult în guvernarea Tsipras.

    Nu ştiu, şi cred că în acest moment nu ştie nimeni, ce se va întâmpla cu Grecia, dar este evident că, din păcate, referendumul va avea consecinţe negative pentru România şi pentru regiunea înconjurătoare. În primul rând, domnul Putin capătă un important respiro şi îşi poate relua manevrele din Ucraina, în timp ce liderii UE îşi bat capul cu Grecia. Cum va folosi Rusia această oportunitate, rămâne de văzut, ceea ce vedem este că Rusia Today jubila la momentul anunţării rezultatului referendumului. Luni, Putin l-a sunat pe Tsipras şi i-a oferit sprijinul său.

    În al doilea rând, vor fi afectate investiţiile greceşti în zona extinsă a Balcanilor, inclusiv din România. Balcanii erau principalul teren al investiţiilor din această ţară, fiind o regiune familiară grecilor. Acum, companiile cu capital grecesc vor începe probabil să trimită lichidităţi către patrie, pentru a-şi sprijini firmele-mamă, şi vor investi mai puţin.

    Cele şapte bănci cu capital grecesc din România detin aproximativ 30% din capitalul sistemului bancar, deci au o influenţă semnificativă. În paranteză, anunţul lui Gyorgy Frunda, consilier onorific al premierului Ponta, că el şi prietenii săi şi-au retras banii din băncile cu capital grecesc dovedeşte o iresponsabilitate crasă. Un astfel de semnal din partea unui oficial guvernamental poate declanşa oricând panica între deponenţi, consecinţele la nivelul întregului sistem bancar fiind greu de anticipat. Mă întreb dacă Frunda nu a făcut intenţionat o astfel de declaraţie, pentru că nu îl suspectez de lipsă de inteligenţă.

    Dar cel mai tare mă îngrijorează riscul contaminării României de populismul anti-capitalist şi etnocentric din Grecia. Am avut deja câteva experimente şi am scăpat uşor. PRM a obţinut, în 2000, aproape 2,3 milioane de voturi, adică peste 21%, iar Corneliu Vadim Tudor a intrat în turul doi al alegerilor prezidenţiale. În 2012, partidul lui Dan Diaconescu a fost votat de peste un milion de alegători, adică aproape 15%. Acum, unul din ei este la pensie, iar altul la puşcărie, dar şarlatani care să ofere soluţii miraculoase, amestecate cu lozinci patriotarde, se vor găsi mereu. Nu putem exclude – deşi pare o teorie un pic conspiraţionistă – ca Rusia să finanţeze pe viitor mişcări tip Syriza, care să distrugă unitatea Uniunii Europene.

    Deja există un nucleu de stângişti romantici şi naivi, susţinuţi de fosile ale regimului comunist, inclusiv câţiva foşti turnători ai securităţii, care bat toba revoluţiei anticapitaliste şi cheamă la luptă împotriva oligarhiei financiar-bancare. Mai rău, am văzut câteva semnale în această direcţie venind din partea unui premier Ponta disperat. Celor care li se pare că asta este soluţia pentru România – separare de valorile şi politicile economice ale Uniunii Europene – le fac o invitaţie: să viziteze Chişinăul. Sau, mai bine, Kievul. Sau cel mai bine să facă o vizită la Minsk, să vadă cum se trăieşte în republica „independentă” condusă de Alexandru Lukaşenko. Eu personal sunt convins că între „independenţa” girată de Moscova şi integrarea în Uniunea Europeană, românii vor alege calea spre Vest.


    Notă: Opinia prezentată îi aparţine domnului George Mioc şi nu implică în niciun fel redacţia Business Magazin sau organizaţia din care publicaţia face parte.

  • 30% din tichetele de masă ale Sodexo vor fi electronice în trei ani

    Compania Sodexo activă pe piaţa tichetelor de masă  va emite de anul acesta  carduri Gusto Pass. Prin intermediul acestora, agajatorii şi angajaţii vor putea să opteze şi pentru livrarea tichetelor electronice. Sodexo estimează pentru următoarele 12 luni un procent de 8% pentru livrarea tichetelor electronice, însă în trei ani se aşteaptă o creştere a cererii acestora de până la 30 %.

    Primele companii care doresc să beneficieze de noua implementare a Sodexo sunt cele care activează în tehnologie, precum  IT, telecomunicaţii, ecommerce, call center. Sodexo a anunţat deja primele parteneriate cu reţelele de magazine – Carrefour, Mega Image şi Profi fiind primele trei unde vor putea fi folosite cardurile de masă Gusto Pass. În prezent, acestea pot fi folosite la 85 % dintre comercianţii de pe teritoriul ţării.

    Pentru identificarea tendinţelor privind preferinţele angajaţilor/angajatorilor în legătură opţiunile de tichete de masă, Sodexo a efectuat un sondaj în intervalul mai-iunie 2015 pe un eşantion de 3000 de companii partenere.

    Sodexo are parteneriate cu 66.500 de unităţi de retail pentru acceptarea tichetelor de masă de hârtie, însă compania îşi propune extinderea reţelei de comercianţi ce vor accepta ambele categorii de tichete.

     

  • Sfaturi utile pentru a-ţi păstra în siguranţă dispozitivele mobile

    Bitdefender a elaborat o listă de recomandări pentru protecţia dispozitivelor mobile şi a datelor stocate pe ele în vacanţă. Pe durata călătoriilor în ţară sau străinătate, terminalele mobile se conectează frecvent la hotspot-uri wireless nesecurizate, pot fi pierdute pe plajă sau pot deveni victimele criptării de către temuţii viruşi ransomware.

    Viruşii ransomware fac din ce în ce mai multe victime, prin blocarea dispozitivelor mobile şi a conţinutului acestora şi solicitarea unei răscumpărări pentru deblocarea terminalelor. Ransomware se instalează mai ales prin drive-by download, deci fără ca utilizatorul să descarce cu intenţie vreun fişier, aşadar evitaţi pe cât posibil navigarea pe pagini cu conţinut maliţios. Nu daţi click pe linkuri care pot părea suspecte şi instalaţi o soluţie antivirus ca să vă alerteze despre eventualele site-uri nesigure. Nu uitaţi să vă asiguraţi datele prin back up, fie online sau pe un dispozitiv fizic, pentru a vă feri de probleme în caz de variaţii ale alimentării cu energie electrică sau alte eventuale accidente.

    Dacă folosiţi aplicaţii pentru a facilita găsirea hotelurilor, restaurantelor, muzeelor sau pentru a lua un taxi într-o zonă mai puţin cunoscută, instalaţi aplicaţii numai din surse de încredere. Altfel, aplicaţiile piratate pot să vă transmită contactele din agenda telefonului, pot să vă identifice poziţia folosind serviciile de localizare sau să colecteze fotografii şi alte date cu conţinut sensibil.

    Locurile care oferă servicii de internet wireless în mod gratuit sunt cel mai adesea cadrul ideal pentru distribuirea de viruşi, dat fiind că nu sunt protejate prin intermediul unei parole şi oricine le poate accesa. Într-un spaţiu public, persoana de alături poate să intercepteze uşor traficul de pe dispozitivul folosit de către dvs. şi poate colecta informaţiile personale, precum conturile şi parolele folosite la plăţi online.

    Dacă trebuie să transferaţi bani prin Wi-Fi, alegeţi o variantă sigură. Soluţii precum Bitdefender Safepay™ protejează reţeaua de accesul neautorizat şi se asigură că datele ajung în deplină siguranţă la destinaţia dorită. Este recomandat să opriţi setări precum Bluetooth sau conexiunea Wi-Fi atunci când nu le folosiţi.

    Restricţionarea accesului la conţinutul telefonului sau al tabletei de către alte persoane – fotografii private, agenda de contacte sau mesaje text – reprezintă o măsură de siguranţă simplă. Blocaţi ecranul gadgetului cu un cod PIN sau o parolă. Folosiţi soluţii de securitate anti-furt cu capacitate de urmărire şi securizaţi informaţiile esenţiale prin criptare. Datele se pot securiza, utilizând software specializat, dacă dispozitivul o permite, sau soluţiile deja existente pe terminal. Astfel de soluţii de securitate sunt disponibile şi pentru PC.

    E-mail-urile accesate pe mobil pot fi contaminate cu linkuri infectate şi fişiere ataşate care să conţină malware, la fel ca în cazul laptop-urilor sau desktop-urilor. Ransomware şi alte tipuri de conţinut malware sunt răspândite mai ales prin mecanisme de acest fel, de aceea evitaţi să daţi click pe linkuri cu caracter dubios sau să descărcaţi fişiere ataşate provenite de la expeditori necunoscuţi.

    Partajarea fotografiilor pe reţelele de socializare este o practică frecventă pe durata vacanţelor, însă postarea acestora având setările GPS activate va dezvălui şi poziţionarea dvs. geografică. Dezactivaţi tehnologia GPS înainte de a face poze cu smartphone-ul, dacă plănuiţi să le publicaţi online, pentru a evita să fiţi localizaţi.

    Bitdefender a obţinut anul trecut o creştere de circa 40% a afacerilor, acestea ajungând pentru Bitdefender SRL, parte a holdingului Bitdefender, la 276,89 mil. lei (circa 62 mil. euro).

  • Şcoala de business de pe vasul de croazieră

    Royal Caribbean Cruises recrutează în permanenţă români pentru departamentul restaurant assistant waiter. Cerinţe: vârsta minimă – 21 de ani, limba engleză la nivel conversaţional; constituie avantaje cunoaşterea unei alte limbi europene, experienţă anterioară în postul solicitat, experienţa pe vase de croazieră; contracte între 6 şi 8 luni cu posibilitatea de reînnoire; mesele, serviciile medicale şi cazarea sunt asigurate la bord; veniturile pentru posturile de entry level mess attendant şi room service attendant pot fi între 700 şi 1.400 de dolari, iar veniturile pentru un assitant waiter pot fi între 1.800 şi 2.500 de dolari“.

    Aşa sună anunţul pentru unul dintre sutele de posturi de ajutor de ospătar lansate de cea mai mare companie de croazieră la nivel mondial, Caribbean Cruises Ltd., companie cu sediul central în Miami, cu o cifră de afaceri de 8,07 miliarde de dolari în 2014 şi cu 64.000 de angajaţi (potrivit marketwatch). Pe piaţa locală, americanii recrutează câteva sute de angajaţi anual, fiind atraşi de români pentru „spiritul de iniţiativă, pentru dorinţa de a promova, pentru capabilitate şi adaptabilitate, dar şi pentru talentul de a învăţa limbi străine“, după cum spune Carmen Sasz, proprietara agenţiei de recrutare Job Selection, una dintre cele circa cinci firme ce activează pe piaţa recrutărilor pentru vase de croazieră.

    Numai anul acestea companiile de profil caută 3.000 de români pentru joburi pe vasele de croazieră. Alături de Caribbean, cererea mare vine şi din partea Carnival Cruise Line, dar şi a companiilor de croazieră de pe râurile din Europa, iar numărul angajaţilor români care decid să plece se află pe un trend ascendent, potrivit informaţiilor deţinute de compania de consultanţă în HoReCa Star Chefs. Cei mai mulţi români au plecat să lucreze pe vasele de croazieră în două etape: 20.000 în intervalul 1995-2000 şi 40.000 în intervalul 2000–2010. Din 2010, plecările s-au menţinut la un ritm constant de 1.000 de români pe an.

    Dacă ar fi să facem un calcul pe baza unui venit minim de 700 de dolari, vom vedea că miile de români plecaţi pe vasele de croazieră au câştigat venituri de 45-50 de milioane de dolari. 700 de dolari este însă salariul minim – de cele mai multe ori, suma câştigată de lucrătorii de pe vasele de croazieră este mai mare, iar pentru posturile de management poate să ajungă şi la 10.000 de dolari lunar.

    Istoria meseriei de vaporean în România începe cu un anunţ precum cel de mai sus, publicat întotdeauna într-un ziar, nu în mediul online, după cum povesteşte Carmen Sasz. Antreprenoarea a pus bazele firmei de recrutare de personal navigant în Braşov, mai întâi printr-o colaborare cu compania americană Royal Caribbean (ca subagent al unei agenţii de recrutare), iar, din 1995, ca serviciu direct pentru companiile de croazieră. „Nu se ştia de vasele de croazieră la vremea respectivă decât în partea de vest a ţării, în Oradea, Timişoara, datorită agenţiilor din Ungaria, care recrutau de mai mult timp“, îşi aminteşte antreprenoarea.

    De profesie inginer, dar fără dorinţa de a-şi construi o carieră în industrie în anii ‘90, a deschis agenţia de recrutare. Îşi aminteşte că la primul interviu organizat au venit 37 de persoane, din care 20 au fost selectate, iar numărul celor care s-au şi îmbarcat a scăzut la 17. „Nu a fost uşor în primă fază. Oamenii nu aveau încredere că aceste locuri de muncă sunt reale din cauza faptului că la vremea respectivă informaţia era foarte puţină. Primii oameni care au plecat, făcând faţă la cerinţele de acolo, au adus un feedback pozitiv în România, care a fost receptat de familii şi de prieteni şi care a popularizat domeniul.“ În scurt timp, veniturile câştigate de primii vaporeni au impulsionat, dar au şi impresionat piaţa. „Din punct de vedere financiar, la vremea respectivă, a lucra la bord şase luni de zile ca ajutor de ospătar însemna un minim de 16.000 de dolari venituri economisite, iar la vremea respectivă o garsonieră costa 5.000 de dolari, adică un tânăr la 24-25 de ani putea să îşi ia două-trei garsoniere, iar impactul era senzaţional în ceea ce priveşte veniturile corelat cu valoarea acestora pe piaţa imobiliară.“

    Laurenţiu Mâţă-Tănase a observat că pe piaţa locală există o tendinţă ca foştii angajaţi ai vaselor de croazieră să se întoarcă în ţară pentru a-şi construi afaceri sau pentru a ocupa poziţii de management, mai ales în industria HoReCa. „Pe foarte mulţi foşti angajaţi de pe vasele de croazieră îi regăsim astăzi în marile hoteluri sau în cele mai bune restaurante din România. Există si exemple de foşti «colegi» care între timp au devenit antreprenori şi şi-au deschis restaurante, pensiuni sau hoteluri. În fiecare dintre aceste locuri o să regăsiţi, într-o oarecare măsură, calitatea serviciilor de la bordul vaselor de croazieră“, spune Laurenţiu Mâţă-Tănase. De fapt, el însuşi se află pe lista foştilor vaporeni deveniţi antreprenori.
     


    Citiţi mai multe în ediţia tipărită a Business Magazin, începând cu 29 iunie.

  • Vaticanul a angajat experţi în tatuaje britanici. La ce foloseşte expertiza acestora – VIDEO

    Vaticanul a angajat o echipă de experţi în tatuaje din Marea Britanie, expertiza acestora fiind cosiderată extrem de importantă de către reprezentanţii Suveranului Pontif.

    Compania Lynton Lasers, cu sediul în localitatea Holmes Chapel, din comitatul britanic Cheshire, a fost contactată recent de oficiali ai Sfântului Scaun, iar reprezentanţii acesteia au donat echipamentul necesar.

    CARE ESTE MOTIVUL PENTRU CARE VATICANUL A ANGAJAT EXPERŢI ÎN TATUAJE

  • Dezvăluiri din dosarul lui Dan Diaconescu. Codul secret pe care îl folosea pentru şantaj şi mită

    Curtea de Apel Bucureşti a dat motivarea deciziei de condamnare a lui Dan Diaconescu la cinci ani şi şase luni de închisoare. În aceasta este descris în detaliu mecanismul prin care era şantajat fostul primar al comunei arădene Zărand Ion Moţ şi i se cerea mită, fiind ameninţat că altfel vor fi difuzate pe postul de televiziune materiale compromiţătoare despre el.

    Dan Diaconescu avea un telefon special pentru discuţiile în care şantaja diverse persoane şi le cerea mită, folosind un limbaj codificat.

    CARE ESTE LIMBAJUL CODIFICAT PE CARE ÎL FOLOSEA DAN DIACONESCU PENTRU ŞANTAJ ŞI MITĂ

  • O tânără a mers la un interviu de angajare. La final, i-a adresat directorului trei întrebări „esenţiale”. Când le-a auzit, acesta a angajat-o pe loc

    De cele mai multe ori, la finele unui interviu, managerul care se ocupă de angajări îl va întreba pe candidatul din faţa sa dacă are întrebări. Cei mai mulţi candidaţi nu folosesc această oportunitate în mod profitabil.

    O candidată i-a adresat managerul care se ocupă de angajări trei întrebări. La finalul lor, directorul a decis să o angajeze pe loc.

    Care sunt cele trei întrebări „esenţiale” pe care ar trebui să le pui la finele unui interviu

     

  • Windows cu bombonele: totul despre cel mai nou sistem de operare al Microsoft

    Sistemele de operare, fie ele pentru desktop sau pentru dispozitive mobile, nu mai intră de o bucată de vreme în categoria tehnologie, ci mai degrabă în zona de consum de masă; cu alte cuvinte, s-au dezbrăcat de aura tehnicistă din perioada Windows 95/98 sau Linux, au renunţat la tutorialele stufoase cu optimizări şi au intrat în zona “AmiceNu-miPasăCumFuncţioneziEuVreauTotulCâtMaiFacil”, stil impus de sistemele de operare pentru telefoanele smart şi tablete.

    Microsoft pare să fi înţeles acest lucru şi a decis să reunească sub pălăria aceleiaşi platforme familia de produse Windows, pentru PC, Mobile, Embedded, ba chiar şi Xbox One sau zona Surface. Face acest lucru cu Windows 10: sistemul de operare are o arhitectură universală, care va permite trecerea lejeră de la utilizarea cu mouse şi tastatură la cea touch şi va integra câteva facilităţi noi, cum este asistentul personal Cortana, un sistem de notificare care poate lucra cu mai multe dispozitive sau funcţiile din Xbox Live.

    Fanii butonului Start îl vor regăsi în colţul din stânga jos al ecranului, după ce acesta dispăruse în Windows 8. Butonul va fi însoţit de o serie de îmbunătăţiri, o combinaţie între meniul clasic şi tilele folosite în versiunea actuală a sistemului de operare.

    Locul cunoscutului Internet Explorer este luat de Microsoft Edge, noul browser web al sistemului de operare; totuşi, Explorer nu dispare de tot, din anumite raţiuni de compatibilitate. Testele au arătat că Edge este mai rapid decât predecesorul şi dispune de o serie de facilităţi cum sunt posibilitatea de a face notiţe pe paginile web, dar şi integrarea cu Cortana, asistentul digital, pentru o personalizare sporită.

    Din bagajul noului sistem de operare dispare, însă, Windows Media Center, o noutate în XP-ul anului 2002, o aplicaţie despre care nu se poate spune că a fost tocmai populară, dar care şi-a făcut datoria cu brio. Noutăţi mai apar şi în modul de updatare a sistemului, cu o derulare mai logică şi mai puţin consumatoare de resurse.

    Mai în glumă, mai în serios trebuie spus că funcţionarilor sau angajaţilor sau gospodinelor dependenţi de Solitaire şi Minesweeper li se va adăuga, odată cu apariţia Windows 10, un important grup, cel al jucătorilor de Candy Crush Saga, un fenomen global în rândul utilizatorilor de smartphone; mai mult, utilizatorii vor putea benefica de o experienţă multiplatformă, care va permite continuarea unui joc început pe iOS sau pe Android. În timp, cei de la Microsoft promit să aducă pe Windows 10 şi alte jocuri produse de compania King, creatoarea Candy Crush.

    Poate una dintre cele mai de impact facilităţi din noul sistem de operare este posibilitatea de a controla o locuinţă inteligentă. Conform unui articol din Time, Windows 10 include tehnologia AllJoin, dezvoltată open source de către AllSeen Alliance, un grup de 150 de companii printre care Electrolux, Honeywell, LG sau Qualcomm, care au încercat să creeze un standard prin care dispozitivele din Internet of Things să poată comunica între ele. Simplu spus, ideea este că orice dispozitiv cumperi, indiferent de producător sau de metoda de conectare, în momentul pornirii va fi detectat şi se va conecta la toate celelalte dispozitive AllJoyn.

    Integrarea unei astfel de facilităţi în Windows 10 ar transforma, practic, orice dispozitiv ce foloseşte sistemul de operare – PC, smartphone sau tabletă – într‑un sistem de comandă pentru o locuinţă inteligentă. Ideea este pusă în aplicare şi de Apple, cu HomeKit, care transformă un iPhone în inima unei locuinţe; diferenţa este că, pentru a fi compatibile pe sistemul Apple, fabricanţii de dispozitive trebuie să includă în produsele lor un cip special. AllJoyn nu arte nevoie de hardware şi, din momentul în care Windows 10 va deveni disponibil, acesta va deveni cheia pentru milioane, poate miliarde de dispozitive. În prezent televizoarele LG şi casnicele Electrolux au AllJoyn încorporat şi se află deja pe rafturile magazinelor.

    Întorcându-ne la fundamente, trebuie spus că Windows 10 va fi oferit în şapte versiuni. Versiunea de bază este Home, care va oferi toate modulele software importante, Continuum, Hello, Cortana, Edge, Xbox Live, şi aproape toate serviciile familiare. Este versiunea destinată publicului larg şi va putea fi instalată, conform Go4IT, pe sisteme desktop, pe laptopuri, pe sisteme hibride şi pe tablete cu ecrane mari.

    Windows 10 Pro este destinată companiilor mici sau utilizatorilor cu pretenţii mai ridicate şi este destinată aceloraşi tipuri de PC-uri sau tablete. Pro va include facilităţi suplimentare din zona business şi permite compatibilitatea cu noul serviciu Windows Update for Business. Cea de-a treia versiune de care utilizatorii obişnuiţi vor fi interesaţi în mod direct este cea pentru platformele mobile, Windows 10 Mobile, care va fi instalată pe telefoanele mobile şi pe tabletele cu ecrane de mici dimensiuni.

    Platforma software Windows 10 Mobile va putea folosi doar aplicaţiile Universal Windows App şi va oferi modul Continuum pentru ataşarea la o tastatură sau un mouse.

    Celelalte patru versiuni care vor fi oferite includ trei varietăţi disponibile doar pentru organizaţii, adică Windows 10 Enterprise, Windows 10 Education şi Windows 10 Mobile Enterprise, iar cea de-a patra, Windows 10 IoT Core, va fi destinată sistemelor închise precum bancomatele, punctele de acces sau roboţii industriali. Microsoft, precizează Go4IT, a anunţat că Windows 10 va fi disponibil în 190 de ţări şi cu 111 localizări lingvistice diferite.

  • La doar 15 ani a descoperit o planetă pe care specialiştii o căutau de mai bine de 20 de ani

    La doar 15 ani, Tom Wagg a descoperit ceea ce specialiştii căutau de mai bine de 20 de ani – o planetă situată în afara sistemului nostru solar.

    Wagg este unul dintre cei mai tineri oameni care au descoperit planete, potrivit unui comunicat de presă emis de Universitatea Keele din Anglia. Mai exact, planeta descoperită de Wagg se aseanănă cu una dintre primele exoplanete descoperită în anii ’90.

    Planeta este de tip Jupiter fierbinte, adică de dimensiuni asemănătoare cu Jupiter dar care orbitează aproape de soarele sistemului, astfel încât temperatura este extrem de ridicată (poate ajunge la 1.000 de grade Celsius).

    Tom Wagg a folosit sistemul numit WASP (Wide Angle Search for Planets) pentru a descoperi această planetă. Metoda nu este una extrem de sigură, acesta fiind motivul pentru care confirmarea planetei a durat mai bine de doi ani.

    Wagg are acum 17 ani şi vrea să urmeze cursurile unei facultăţi specializată în fizică.

  • Aproape 70% dintre români nu au stat la un hotel în ultimele şase luni

    Cele mai accesate servicii accesate de români în ultimele şase luni aparţin industriei de retail, supermarket-uri/hypermarket-uri (98,3% dintre respondenţi), farmaceutice (de 90% dintre respondenţi) şi banking (de 81,2% dintre respondenţi), potrivit unui studiu al companiei de cercetare KPI. Dimpotrivă, cele mai puţin utilizate sunt serviciile financiare ne-bancare (88,3% dintre respondenţi nu au folosit), ale companiilor de transport aerian (73,6% nu au folosit) şi ale hotelurilor (67,5% dintre respondenţi nu au folosit).

    În urma analizei răspunsurilor respondenţilor, a rezultat că cel mai important element în alegerea unui furnizor de bunuri sau servicii îl reprezintă calitatea produselor sau serviciilor livrate. Acest criteriu este urmat de preţ şi de rapiditatea în procesarea comenzilor. Elementul cel mai puţin important în alegere îl reprezintă naţionalitatea furnizorului. Este importantă şi îndeplinirea promisiunilor.