Tag: China

  • Merkel, în vizită în China pentru discuţii despre Siria şi promovarea comerţului

    Merkel a fost primită la Beijing de către premierul Li Keqiang. Ea urmează să fie primită de către preşedintele Xi Jinping joi.

    Conflictul din Siria, care a declanşat cea mai mare deplasare de populaţii către Europa de la al Doilea Război Mondial încoace, se află pe agenda acestei vizite de două zile a cancelarului.

    În contextul în care Germania caută modalităţi de oprire a afluxului de migranţi, Merkel ar putea încerca să exercite presiuni asupra Beijingului să-şi folosească puternica relaţie economică cu Rusia în vederea unei îmbunătăţiri a situaţiei în Siria, devastată de război.

    Occidentul critică susţinerea pe care preşedintele rus Vladimir Putin o oferă omologului său sirian Bashar al-Assad.

    Din delegaţia de afaceri care o însoţeşte pe Merkel face parte şi Matthias Mueller de la Volkswagen, care urmează să vorbească despre scandalul ce afectează grupul.

    Merkel urmează să zboare vineri împreună cu Li la Hefei, în provincia Anhui (est), unde urmează să se întâlnească cu o familie, să viziteze şcoala din sat şi să participe la o reuniune a oamenilor de afaceri germani şi chinezi.

    Este pentru prima dată când premierul chinez invită un lider străin să-i viziteze provincia natală.

    Cancelarul german efectuează această vizită la o săptămână după ce Xi Jinping a vizitat Marea Britanie şi a anunţat că relaţiile chinezo-britanice urmează să atingă “noi înălţimi”.

    China şi Germania întreţin de mult timp relaţii diplomatice şi economice profunde. Camera Germană de Comerţ a anunţat că nivelul relaţiilor comerciale dintre cele două ţări au atins un record în 2014.

  • INCIDENTUL din Marea Chinei de Sud: Beijingul îl convoacă pe ambasadorul SUA în legătură cu trimiterea distrugătorului USS Lassen

    Beijingul a apreciat că USS Lassen a pătruns în mod ilegal în apele teritoriale chineze, navigând, marţi, în apropiere de insulele disputate – arhipelagul Spratly, numite de chinezi insulele Nansha.

    “China va face tot ceea ce este necesar pentru a se opune provocării deliberate a oricărei ţări”, a declarat adjunctul ministrului chnez de Externe Zhang Yesui, citat marţi seara de agenţia China Nouă, după convocarea ambasadorului american Max Baucus.

    Zhang a respins îngrijorările Statelor Unite potrivit cărora revendicările teritoriale ale Chinei în regiune reprezintă o ameninţare la adresa transportului maritim sau securităţii regionale.

    “Nu a existat şi nu va exista nicio obstrucţionare a navigaţiei şi libertăţii survolării Mării Chinei de Sud”, a spus el.

    Din contră, gestul american a fost “o demonstraţie de forţă care este foarte susceptibilă să declanşeze un accident, ameninţând drepturile la navigaţie şi de survolare împărtăţite de către toate ţările şi care afectează pacea şi stabilitatea în Marea Chinei de Sud”, a adăugat Zhang.

    Distrugătorul USS Lassen, un lansator de rachete, a trecut marţi la o distanţă de 12 mile maritime (22 de kilometri) de recifurile Mischief şi Subi din arhipelagul Spratly.

    China a mobilizat distrugătorul Lanzhou, un lansator de rachete, şi fregata Taizhou, ca avertisment la adresa USS Lassen, potrivit ziarului Cotidianul Poporului, oficiosul partidului unic chinez.

    Convenţia ONU asupra dreptului mării stipulează că teritoriul unei ţări se extinde până la distanţa de 12 mile maritime de la linia de coastă.

    Secretarul american al Apărării Ashton Carter a anunţat, la Washington, că aceasta nu va fi ultima misiune a Statelor Unite în regiune, în care americanii au o serie de aliaţi.

    “Vom zbura, naviga şi opera oriunde permite dreptul internaţional” şi oricând o vor cere nevoile operaţionale ale Statelor Unite, a subliniat el.

    Jin Canrong, un profesor de relaţii internaţionale la Universitatea din Beijing, a apreciat că impactul acestei misiuni asupra relaţiilor americano-chineze nu este clar în acest stadiu.

    “Dacă este doar un lucru care are loc o singură dată, tensiunile vor trece curând. Dar dacă Marina americană navighează aproape de insule regulat, atunci China ar putea răspunde extinzând scala construcţiei insulelor şi staţionând echipamente militare suplimentare pe insuliţe”, a declarat Jin Canrong.

    Construirea de către chinezi, pe Insulele Spratlys, inclusiv a unor piste şi faruri, au fost criticate de o serie de ţări, inclusiv de către Statele Unite.

    Ministerul chinez de Externe a confirmat în iunie că Beijingul construieşte instalaţii pe nişte insule artificiale, în Marea Chinei, în scopul apărării militare, cercetării ştiinţifice şi siguranţei navigaţiei.

  • China are cele mai multe femei miliardar din lume

    49 din 73 dintre cele mai bogate femei din lume sunt din China, potrivit ultimului raport dat publicităţi de către Hurun.

    Cele 49 de femei au împreună o avere de 95 de miliarde de dolari. Zhou Qunfei, fondatoarea companiei Lens Technology, este cea mai bogată femeie din lume.  Averea sa este estimată la 7,8 miliarde de dolari. Statele Unite sunt pe locul doi în acest top cu 15 femei care au o avere combinată de aproape 29 de miliarde de dolari.

     

    Infographic: Female Billionaires: Nowhere Comes Close To China | Statista
    You will find more statistics at Statista

  • SUA trimit un distrugător în patrulă în ape disputate din Marea Chinei de Sud, sfidând Beijingul

    Este vorba despre distrugătorul lansator de rachete USS Lassen, potrivit ediţiei de luni seara a ziarului New York Times (NYT).

    “Unul dintre motivele pentru care ai o marină (este) să fii în măsură să exerciţi influenţă şi să aperi libertatea navigaţiei în apele internaţionale”, a subliniat John Kirby, un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, într-o conferinţă de presă.

    Statele Unite nu au notificat China înainte de a trimite nava în regiune, a precizat Kirby, subliniind că “nu trebuie să te consulţi cu vreo naţiune atunci când îţi exerciţi dreptul la libertatea de a naviga în ape internaţionale”.

    Beijingul revendică aproape toată Marea Chinei de Sud – un culoar de transport maritim-cheie -, vizată în acelaşi timp de revendicări asupra unor potenţiale bogate resurse minerale de pe fundul marin din partea Filipinelor, Vietnamului, Malaysiei, Taiwanului şi sultanatului Brunei.

    Ministrul chinez de Externe Wang Yi a declarat marţi că Beijingul încearcă să verifice informaţiile cu privire la nava americană.

    “Cerem Statelor Unite să reflecteze atent înainte să întreprindă vreo acţiune pripită şi să creeze probleme din nimic”, a adăugat el.

  • SUA trimit un distrugător în patrulă în ape disputate din Marea Chinei de Sud, sfidând Beijingul

    Este vorba despre distrugătorul lansator de rachete USS Lassen, potrivit ediţiei de luni seara a ziarului New York Times (NYT).

    “Unul dintre motivele pentru care ai o marină (este) să fii în măsură să exerciţi influenţă şi să aperi libertatea navigaţiei în apele internaţionale”, a subliniat John Kirby, un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, într-o conferinţă de presă.

    Statele Unite nu au notificat China înainte de a trimite nava în regiune, a precizat Kirby, subliniind că “nu trebuie să te consulţi cu vreo naţiune atunci când îţi exerciţi dreptul la libertatea de a naviga în ape internaţionale”.

    Beijingul revendică aproape toată Marea Chinei de Sud – un culoar de transport maritim-cheie -, vizată în acelaşi timp de revendicări asupra unor potenţiale bogate resurse minerale de pe fundul marin din partea Filipinelor, Vietnamului, Malaysiei, Taiwanului şi sultanatului Brunei.

    Ministrul chinez de Externe Wang Yi a declarat marţi că Beijingul încearcă să verifice informaţiile cu privire la nava americană.

    “Cerem Statelor Unite să reflecteze atent înainte să întreprindă vreo acţiune pripită şi să creeze probleme din nimic”, a adăugat el.

  • Evoluţia economiei în ultimii 35 de ani – VIDEO

    Publicaţia howmuch.net a creat o diagrama dinamică în care se poate observa evoluţia PIB-urilor a mai multor ţări din 1980 până în 2015, folosind datele FMI.

    În diagrama se poate oberva modul cum economia ţărilor a crescut sau a scăzut de-a lungul timpului. Economia Statelor Unite a crescut până în 1985, apoi a scăzut până în 1995 ca să crească din nou până în 2002, apoi a înregistrat o altă scădere până în 2009.

    Cea mai mare schimbare în cei 35 de ani este transferul de dominare economică din Europa către continentul asiatic. În 1980, 32% din activitatea economică globală avea loc în Europa, iar în Asia întregistra doar 20%. Din 2012, cele două continente au făcut schimb de locuri.

    Economia Chinei a crescut într-un ritm impresionant din 1980 (reprezenta 2,8% din PIB-ul global), în prezent fiind a doua cea mai mare economie din lume (13,4% din PIB-ul global). Japonia a avut o traiectorie inversă, dacă în 1994 economia japoneză reprezenta 17,6% din PIB-ul global, acum se află la doar 6%.

    Potrivit FMI, economia globală o să crească cu 3,3% în 2015, un ritm mai scăzut decât în 2014, iar pentru anul viitor FMI prognozează o creştere de 3,8%.

  • Anul yuanului

    În clasamentul întocmit de furnizorul de informaţii financiare SWIFT, yuanul a urcat în august 2015 pe locul al patrulea, fiind cea mai folosită monedă din lume în operaţiunile transfrontaliere după dolar, euro şi lira sterlină.

    Yuanul chinezesc a urcat în luna august pe locul patru în topul celor mai folosite monede în operaţiunile transfrontaliere, depăşind yenul japonez în funcţie de valoarea tranzacţiilor, potrivit unui raport realizat de furnizorul de informaţii financiare SWIFT. Valoarea totală a plăţilor în yuani a crescut cu 9,13% în august, reprezentând 2,79% din valoarea plăţilor transfrontaliere globale. Statele care au efectuat cele mai mari plăţi în yuani în luna august au fost China, Hong Kong şi Singapore. Cel mai mare centru offshore de plăţi în yuan se află în Hong Kong, care procesează 70,4% din plăţi în yuani. Deşi peste 100 de ţări au folosit yuanul pentru tranzacţii în luna august, mai mult de 90% din valoarea acestora a fost concentrată în 10 ţări.

    În august 2015, mai mult de 1.700 de instituţii financiare au făcut plăţi internaţionale în yuani, marcând o creştere de 14% faţă de anul precedent. O altă noutate este că peste 600 de instituţii financiare au inclus yuanul în valutele lor de bază fără a avea vreo legătură direct cu China sau Hong Kong.

    De fapt, august a fost o lună decisivă pentru yuan, din cauza acţiunii de depreciere iniţiate de Banca Populară Chineză. Deprecierea yuanului a fost un puternic factor determinant pentru plasarea sa în ascensiune pe scena financiară internaţională.
    Depăşirea yenului este una dintre victoriile importante ale yuanului. Conform datelor SWIFT, în urmă cu 3 ani yuanul se afla în acelaşi clasament pe locul al doisprezecelea, cu 0,84% din tranzacţiile mondiale. Poziţionarea yuanului pe locul al patrulea, cu 2,79% din plăţi, este destul de aproape de yen, pe locul al cincilea, cu 2,76%.

    China face eforturi mari pentru includerea yuanului în DST, iar noua poziţie câştigată de monedă în cursul anului 2015 ar putea reprezenta poarta oficială de intrare. În prezent, în componenţa DST intră dolarul, euro, yenul şi lira sterlină. Includerea yuanului în structura DST face parte din planul Chinei de a-şi transforma pe termen lung moneda într-o valută pentru constituirea rezervelor financiare, alături de dolar şi euro. Ambiţia Beijingului ca yuanul să fie rivalul direct al dolarului are deja cinci-şase ani vechime, în 2010 chinezii deschizându-şi huburi pentru internaţionalizarea monedei la Londra şi Frankfurt. Însă tocmai în luna de aur a yuanului, FMI a mai amânat o dată decizia de a include yuanul în DST, cu nouă luni începând de la 31 decembrie. Motivaţiile FMI au fost legate de faptul că yuanul este încă strans controlat de guvernul chinez, dar şi de devalorizarea intenţionată faţă de dolar, despre care oficialii FMI consideră că are ca scop creşterea exporturilor.

  • Creşterea economiei Chinei a încetinit la 6,9% în trimestrul trei, fiind sub 7% prima oară din 2009

    Datele, publicate de Biroul Naţional de Statistică, sugerează că măsurile guvernamentale de susţinere a activităţilor economice nu au fost suficiente pentru a opri încetinirea creşterii, transmite MarketWatch.

    Totuşi, avansul PIB este uşor mai rapid decât ritmul de 6,8% anticipat de analiştii intervievaţi de Wall Street Journal.

    În primele două trimestre, economia Chinei a înregistrat o creştere de 7%.

    În trimestrul al treilea, economia chineză a avansat cu 1,8% comparativ cu trimestrul anterior.

  • Noi probleme pentru McDonald’s. Ce produs al companiei este aspru criticat

    McDonald’s a prezentat un nou model de burger în China, iar reacţia publicului este extrem de negativă. The Modern China Burger foloseşte un tip de pâine cu cereale care are o culoare gri şi va fi disponibil până pe 3 noiembrie, scriu cei de la Business Insider.

    Şi alte companii au experimentat în trecut, un exemplu fiind hamburgerul negru al celor de la Burger King, numit kuro burger, care a fost destinat pieţei din Japonia.

    “Pe lângă faptul că are o culoare asociată cu plictiseală, feliile de pâine seamănă cu două pietre”, au scris cei de la Grub Street.

    Cu toate acestea, cei de la Time Out Beijing au apreciat calitatea şi gustul produsului.

    În luna septembrie, McDonald’s a anunţat că va lansa în Germania primul său hamburger cu carne de vită 100% organică, în încercarea de a se adapta cerinţelor în creştere din partea consumatorilor privind mâncarea naturală şi mai puţin procesată, potrivit Reuters.

    Acest hamburger cu carne de vită organică, intitulat “McB”, va fi disponibil în reţeaua de restaurante McDonald’s din Germania pentru o perioadă limitată, respectiv între 1 octombrie şi 18 noiembrie.

    Hamburgerul “McB” va fi preparat din carne de vită provenită de la ferme din Germania şi Austria, care sunt certificate pentru produsele organice pe care le furnizează.

    Lansarea acestui hamburger face parte din strategia noului director executiv al celui mai mare lanţ de restaurante din lume în funcţie de venituri, Steve Easterbrook, de a transforma McDonald’s într-o companie “modernă şi progresivă” în privinţa produselor pe care le oferă clienţilor săi.

  • Smartphone-ul Philips S396 a fost lansat în România

    China Electronics Corporation lansează în România Philips S396, compatibil cu tehnologia 4G. Noul smartphone este disponibil în oferta Digi Mobil la contractarea abonamentelor din gama Optim.

    “Noul model din seria S este potrivit pentru utilizatorii activi, care sunt conectaţi permanent la device-urile lor şi pentru care este important să aibă acces la Internet la viteze mari”, spune Radu Ionescu, reprezentant distribuţie telefoane mobile Philips.

    Philips S396 este un model Dual SIM, echipat cu un procesor quad core de 1 GHz şi un ecran HD IPS de 5 inch, cu o rezoluţie de 1.280×720 pixeli. Smartphone-ul rulează sistemul de operare Android 5.1 Lollipop.

    Atât camera principală, cât şi camera frontală au 8 megapixeli. Smartphone-ul are o baterie detaşabilă de 2.300 mAh, o memorie internă de 8GB ROM şi 1GB RAM şi un slot MicroSD pentru carduri cu o capacitate de până la 32GB.

    Preţul de vanzare la abonamentele din oferta Digi Mobil este de 699 lei. Telefonul poate fi achiziţionat integral sau cu plata în rate, fără dobândă, începând de la 14 lei/lună.