Tag: refuz

  • Vosganian: Oltchim e un aeroplan prăbuşit, model de neseparare a interesului public de cel privat

     “Oltchim este model pentru felul în care administraţia de stat nu reuşeşte să separe interesul public de interesul privat şi eficienţa economică de eficienţa conjuncturală. Dacă ar fi să facem o teză de doctorat pe ineficienţa sectorului de stat, trebuie să căutăm în cutia neagră a acestui aeroplan prăbuşit care e Oltchim.

    Găsim tot acolo, de la căpuşare şi oligarhie până la mituirea sindicatelor şi subevaluarea producţiei vândute, investiţii greşite, utilizarea unor modalităţi de marketing care să sugrume, să decapitalizeze compania, tot găsim acolo”, a afirmat, vineri, la Bistriţa, Varujan Vosganian, răspunzând observaţiei unui jurnalist legată de industrie şi de Oltchim.

    În opinia lui Vosganian, există “o mare emoţie” în legătură cu Oltchim deoarece este singura unitate economică mare de stat care a rămas.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Avocat: Dan Diaconescu s-a înţeles cu Volksbank să nu mai fie executat silit

     Fenechiu a arătat că Diaconescu a avut două întâlniri cu factori importanţi de decizie din cadrul băncii, respectiv directorul departamentului care s-a ocupat de linia de credit accesată de clientul său, şi că s-a ajuns la o înţelegere clară, care nu include şi varianta executării silite a clientului său.

    Concret, a explicat avocatul, Diaconescu va continua restituirea sumelor de bani conform înţelegerii la care s-a ajuns, în vreme ce banca nu va continua procedura executării silite a clientului său nici dacă Judecătoria Sectorului 1 admite acţiunea de încuvinţarea executării silite.

    Avocatul a adăugat că înţelegerea a fost perfectată cu oficialii bănci vineri, la ora 14.00.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mihai Răzvan Ungureanu: Am ales să facem Alianţa DA pentru că acesta nu este un brand epuizat

     Întrebat dacă PNŢCD şi FC au de câştigat înfiinţând o alianţă cu denumirea celei dintre PNL şi PDL din 2004, Ungureanu a răspuns: “Alianţa DA nu este un brand epuizat, nu este o denumire epuizată, nu reprezintă o amintire neplăcută. Este denumirea sub care deapta, s-au dacă vreţi toţi cei care erau împotriva PSD, au înţeles să se unească în 2004, conştientizând pericolul. La rândul nostru, astăzi conştientizăm pericolul, şi între noi şi cei care se află la putere este o prăpastie de netrecut: ei aruncă România în trecut, noi privim spre România viitoare. Acesta este motivul pentru care am adoptat denumirea Alianţa Dreptate şi Adevăr”.

    El a mai spus că, în opinia sa, ARD s-a prăbuşit din cauza “calculelor mici, vanităţilor personale, ambiţiilor politice de mâna a doua”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • MAE şi MApN: Proiectul sistemului antirachetă din România va fi operaţionalizat fără întârzieri

    “MAE si MApN informează asupra faptului că, în urma contactelor avute în cursul zilei de ieri (vineri, n.r.) cu partea americană, prealabile anunţului secretarului apărării american privind noi măsuri de apărare a teritoriului SUA împotriva atacurilor potenţiale cu rachete balistice, au rezultat cu claritate următoarele: Proiectul sistemului de apărare antirachetă al SUA care va fi instalat în România în faza a 2-a a Abordării Adaptive în Etape privind Apărarea Antirachetă din Europa (EPAA) la Baza Deveselu nu este în niciun fel afectat. Acesta se va derula în continuare în calendarul convenit cu partea americană, urmând a deveni operaţional la orizontul anului 2015, astfel cum a fost stabilit iniţial”, se arată într-un comunicat comun al MAE şi MApN remis, sâmbătă, agenţiei MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu: România are aproximativ 170.000 de şomeri în rândul tinerilor până în 25 de ani. Absolvenţii ar fi angajaţi dacă nu s-ar plăti doi ani CAS

     “România, din circa 650.000 de şomeri, are aproximativ 170.000 de şomeri tineri, cu vârstă până în 25 ani (…). Avem la dispoziţie 140 milioane de euro să creăm locuri de muncă strict pentru tineri. Vreau să fiu foarte clar. Asta nu înseamnă că aceşti bani se vor duce să facem un capăt de autostradă, ci la înfiinţarea de mici firme prin care tinerii până în 25 de ani să realizeze un venit şi să aibă un produs pentru societate”, a afirmat Băsescu, după Consiliul European de primăvară.

    Pe agenda reuniunii liderilor din ţările UE s-a aflat şi problema creşterii foarte mari a ratei şomajului în rândul tinerilor, considerată o problemă urgentă la nivelul Uniunii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Recomandări pentru weekend-ul 15-17 martie: La ce filme, concerte şi piese de teatru poţi merge în Bucureşti

        Stand Up Guys (Trei tipi duri) – Hollywood Multiplex, Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Glendale Studio, Grand Cinema Digiplex, Movieplex, The Light

        Silver Linings Playbook (Scenariu pentru happy-end) – Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex

        A Farewell to Fools (Condamnat la viaţă) – Hollywood Multiplex, Cinema City Cotroceni, Cinema City Cotroceni VIP, Cinema City Sun Plaza, Europa, Glendale Studio, Grand Cinema Digiplex, Movieplex, Patria, The Light


    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Summitul european, scindat între austeritate şi creştere economică. Merkel: “Reformele şi creşterea nu sunt incompatibile, ci merg mână în mână”

     Pentru prima dată în multă vreme, cei 27 de lideri de stat şi guvern nu au fost sub presiunea crizei financiare, ceea ce a permis ca discuţia lor să ia o dimensiune politică, însă fără a ajunge la o decizie concretă.

    Scopul era “a defini în ce constă” echilibrul dintre consolidarea bugetară şi creştere, a explicat înainte de reuniune un diplomat european, cu cele două tabere, pe de o parte “tabăra austerităţii” condusă de Germania şi cancelarul conservator Angela Merkel, iar pe de cealaltă parte cea a flexibilităţii cu Franţa şi preşedintele său socialist Francois Hollande.

    În final, preşedintele Consiliului european, Herman Van Rompuy, a salutat discuţiile “liniştite şi intense”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nou protest la Mechel Câmpia Turzii: Un fost angajat a dat foc unei salopete agăţate de gard

     Peste o sută de foşti angajaţi ai Mechel Câmpia Turzii s-au adunat, vineri dimineaţă, în faţa combinatului, scandând “Ticăloşii”, “Hoţii”, “Vrem banii”, “Combinatul l-aţi tăiat, nu vrem bani eşalonat”, “Aţi vândut Căţelu, nouă ne-aţi dat mielu’”.

    La un moment dat, unul dintre protestatari a legat o salopetă de gardul combinatului, a stropit-o cu benzină, după care i-a dat foc.

    Un alt protestatar a spus că arderea salopetei înseamnă că oamenii şi-au pierdut răbdarea şi nu mai au încredere în promisiunile că le vor fi plătite salariile compensatorii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Foştii proprietari de imobile naţionalizate cu dosar deja rezolvat primesc banii în 5 ani, din 2014

     Procedura este introdusă în proiectul de lege privind acordarea de despăgubiri pentru imobile naţionalizate, avizat, în primă lectură, la nivelul Guvernului, în vederea angajării răspunderii.

    “Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi precum şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014”, se arată în document.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Forma agreată de Guvern pentru imobile naţionalizate: Puncte sau bani eşalonat din 2017, cu 14% pe an

     Ultima tranşă va reprezenta 16% din numărul punctelor acordate, astfel încât suma totală să poată fi achitată într-un interval de şapte ani, calculat din 2017.

    Procedura este introdusă în proiectul de lege privind acordarea de despăgubiri pentru imobile naţionalizate, avizat, în primă lectură, la nivelul Guvernului.

    În varianta iniţială, cuantumul plăţilor în numerar care puteau fo obţinute după 2017 se ridica la maximum 10%.

    Forma modificată a proiectului mai prevede că, în cazul restituirii în natură a imobilelor, noul proprietar este ţinut să ramburseze valoarea îmbunătăţirilor necesare şi utile aduse acestora. Până la rambursarea valorii îmbunătăţirilor necesare şi utile aduse imobilelor care se restituie, deţinătorii acestora exercită dreptul de retenţie cu privire la imobile.

    Documentul stabileşte că imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist se restituie în natură şi că, în situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, compensarea prin puncte, în valoare de câte un leu, este singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro