
Principiul este asemănător cu al pixelilor din imaginile pe computer, coloraţi diferit, care formează, împreună, fotografiile, desenele sau picturile de pe display. O treabă migăloasă, dar rezultatul merită privit.

Principiul este asemănător cu al pixelilor din imaginile pe computer, coloraţi diferit, care formează, împreună, fotografiile, desenele sau picturile de pe display. O treabă migăloasă, dar rezultatul merită privit.
Mircea Duşă a declarat, joi, într-o conferinţă de presă la Timişoara, că ministerul pe care îl conduce este dispus să cedeze mai multe imobile care aparţin Armatei, dar care nu îi mai sunt folositoare, către administraţia publică locală.
“Eu sunt o persoană a dialogului, am dori să analizăm mai multe locaţii care sunt ale MApN şi dacă vom considera că unele locaţii şi terenuri nu ne mai sunt folositoare, le transferăm administraţiei locale”, a afirmat ministrul Apărării.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Conducerea formaţiei vâlcene a precizat că abonamentele emise pentru sala din Râmnicu Vâlcea rămân valabile şi pentru cea din Bucureşti, la meciul tur cu Gyor şi că, în cel mai scurt timp, va anunţa preţurile biletelor şi modalitatea de achiţionare a acestora pentru partida din 6 aprilie.
Clubul Oltchim face apel la suporteri să înţeleagă decizia de organiza meciul la Bucureşti, ţinând cont de problemele financiare cu care se confruntă echipa.
“Înţelegem şi noi, la rândul nostru, că va fi greu pentru spectatorii din Râmnicu Vâlcea să se deplaseze la Bucureşti, că acest joc poate însemna un efort financiar în plus, dar pe partea cealaltă ştim şi avem încrederea că suporterii nu îşi vor abandona echipa la greu. Am informat în permanenţă publicul despre greutăţile financiare ale echipei, este cunoscut faptul că jucătoarele au rămas la echipă, chiar şi neplătite două luni, doar pentru spectatori şi performanţă, iar acum când mai este foarte puţin până la atingerea obiectivului, este nevoie de înţelegere mai mult ca oricând.
Este rugămintea şi apelul pe care clubul îl adresează spectatorilor de a strânge randurile, de a-i invita să participe la ambele jocuri din semifinale în număr cât mai mare, de a da dovadă de înţelegere, fair-play şi un comportament civilizat în ambele arene şi să nu raspundă niciunei provocări venite din partea intereselor proprii, politice, etnice sau de altă natură”, transmite clubul Oltchim în comunicatul de joi
SPĂRGĂTORII AU ADOPTAT ÎN ULTIMA PERIOADĂ NOI MODURI DE OPERARE, în care ingeniozitatea este completată cu tupeu extrem şi forţă brută„, spune Gabriel Badea, chairman şi CEO al Global Security Systems (GSS). Infractorii se deplasează rapid de la o ţintă la alta, dau chiar două sau trei spargeri într-o singură noapte, folosind maşini furate, eventual înmatriculate în alte ţări, care ulterior sunt abandonate. „Sunt vizate mai ales magazine mici de cartier, agenţii de pariuri, case de amanet„, spune Badea, care adaugă că sunt căutaţi în special banii şi bunurile de valoare uşor de cărat şi de vândut pe piaţa neagră, cum sunt ţigările, băuturile fine, electronicele sau cartelele de telefon.
Spărgătorii nu sunt prea intimidaţi nici de prezenţa sistemelor de alarmă, pentru că jafurile durează, de obicei, mai puţin decât timpul necesar pentru apariţia echipelor de intervenţie. „Acest tip de spargeri durează în medie 60 de secunde, dar a existat şi un caz în care durata a fost de numai 30 de secunde„, spune reprezentantul GSS. Cea mai lungă spargere de acest fel a durat numai un minut şi 28 de secunde.
Or, un asemenea interval de timp – din momentul în care se declanşează alarma până când hoţii pleacă – este prea scurt pentru ca forţele de intervenţie, fie ele publice sau private, să ajungă la locul faptei. Durează măcar 3-4 minute ca poliţia sau agenţii unei firme de securitate să ajungă în locul în care s-a declanşat alarma, iar hoţii ştiu acest lucru.
Mai mult, infractorii poartă cagule astfel încât nu pot fi recunoscuţi nici de eventuali martori şi nici de cei ce urmăresc înregistrările video. „Într-o astfel de acţiune se pot fura bunuri de mii şi chiar zeci de mii de euro, iar cei păgubiţi trebuie să suporte şi cheltuielile cu reparaţiile„, afirmă reprezentantul GSS. Pentru că adeseori spărgătorii nu pierd vremea pentru a descuia încuietori, ci pur şi simplu distrug uşile sau chiar pereţii folosind levierul şi barosul. Şi chiar dacă poliţia reuşeşte să-i prindă pe făptaşi, „sunt puţine şanse ca victimele să-şi recupereze banii sau bunurile furate; iar numărul celor care sunt asiguraţi pentru astfel de riscuri este foarte mic„, punctează Badea, care lucrează de 17 ani în mediul privat iar anterior a fost, povesteşte el, ofiţer în brigada antiteroristă. Reprezentantul GSS va prelua preşedinţia Federaţiei Serviciilor de Securitate.
CE PARE CĂ FEELING-UL A FOST MAI TARE DECÂT IDEEA PRECONCEPUTĂ ŞI ÎNCĂ DE LA PRIMUL CONTACT AM FOST ÎNTÂMPINATĂ DE OAMENI FRUMOŞI, veseli, doritori de petreceri, cântând, dansând şi unduindu-se pe ritmuri de salsa. Oameni şi locuri care m-au fermecat.

Eu îmi leg destinaţiile de ceva care m-a făcut într-un fel sau altul să vibrez, astfel că pot să afirm că mi-am ales această frumoasă insulă atrasă fiind de mai multe lucruri despre care învăţasem sau citisem.Ca să fiu mai precisă, două personaje îmi suscitau îndeosebi atenţia: primul – cine altul decat El Comandante Che Guevara şi al doilea, marele scriitor american Ernest Hemingway. Eram fascinată de Che Guevara, bărbatul frumos, misterios şi impunător, personaj atât de disputat şi mistificat încă şi în zilele noastre. Cine nu a auzit sau fredonat celebra melodie “Hasta siempre, Comandante” şi chiar dacă acum poate nu v-o aduceţi aminte, trebuie doar să daţi o căutare pe YouTube şi o să înţelegeţi despre ce vorbesc.
IN CEEA CE ÎL PRIVEŞTE PE ERNEST HEMINGWAY, ERAM, CA SĂ SPUN AŞA, fanul său încă din copilărie, iar cărţi precum “Adio, arme”, “Pentru cine bat clopotele” şi “Bătrânul şi marea” m-au făcut să-l iubesc şi să-mi doresc ca într-o zi să văd şi unul dintre locurile preferate ale scriitorului. De fapt, ultimele sale două cărţi au fost scrise chiar în Cuba. Ei bine, am adăugat tot ce aflasem între timp despre Cuba, plajele mirifice, licoarea îmbătătoare a romului, parfumul unui fum de havană şi ritmul pasional şi lasciv al muzicii, iar acest amestec de ingrediente s-a transformat în dinamită curată.Vă propun, aşadar, o incursiune pe un tărâm de vis atârnat parcă în mrejele istoriei, blocat în iţele timpului. Trebuie să vă amintesc că cea mai bună perioadă de vacanţă în Cuba este între lunile noiembrie şi aprilie, însă chiar dacă între mai şi noiembrie este sezonul ploios, nu vă descurajaţi. Cuba este frumoasă oricând, iar ploile, chiar spectaculoase, se opresc ca din senin, lăsând soarele să strălucească.
Iată, aşadar, că într-o zi de noiembrie am aterizat la Havana după un zbor de circa 9 ore din Amsterdam.Minunata mea vacanţă în Cuba o planificasem cu trei zile în Havana şi şapte zile în Varadero, una dintre celebrele staţiuni cubaneze. Deşi obosită, n-am putut să nu remarc în drumul spre hotel frumoasele şi pitoreştile străzi, dar care erau parcă încremenite în timp, cu maşini şi clădiri asemenea. Oraşul în sine este încântător cu clădiri vechi, superbe, construite în secolele 18 şi 19, în stil colonial, cu piaţete colorate şi spectaculoase, cu bulevarde ample şi maşini americane de prin anii ’60, vestitele Buick-uri.
ROXANA BĂLCESCU (COPROPRIETAR AL AGENŢIEI DE TURISM ŞI EVENIMENTE CMB TRAVEL)
Prima este legată de influenţa Germaniei şi de mesajul ascuns în spatele declaraţiilor diplomatice: “Taxaţi depozitele sau părăsiţi zona euro! Nu prea contaţi în ecuaţie”.
Al doilea îi aparţine fostului şef al Central Bank of Cyprus, Anthanasios Orphanides, care anunţă decesul proiectului european. “Guvernele europene îi şantajează pe oficialii din Cipru să confişte banii deponenţilor. Nu este clar cum afectează aceasta, în sens pozitiv, proiectul european…Cele mai puternice guverne din Europa aruncă mizeria înspre Grecia, Irlanda, Portugalia sau Spania…Dacă Europa vrea să rămână unită, ne trebuie o uniune bancară”.
Dennis Gartman, editorul unui buletin financiar cotidian, aduce în discuţie banii ruşilor: “Ciprul a fost ani de zile o Elveţie a ruşilor. Sume mai mult sau mai puţin legale ajung în băncile cipriote încă de la începutul anilor ’90.
Autorităţile cipriote pot fi mituite şi puse la treabă pentru capitalul rus….În special banii proveniţi din activităţi criminale au putut fi spălaţi, în spatele secretului bancar. Iar acum ciprioţii ar trebui să înfurie tocmai pe oamenii pe care chiar nu vrei să-i înfurii. Nimeni nu ia şi nu foloseşte banii mafiei ruse”.
Prima este legată de influenţa Germaniei şi de mesajul ascuns în spatele declaraţiilor diplomatice: “Taxaţi depozitele sau părăsiţi zona euro! Nu prea contaţi în ecuaţie”.
Al doilea îi aparţine fostului şef al Central Bank of Cyprus, Anthanasios Orphanides, care anunţă decesul proiectului european. “Guvernele europene îi şantajează pe oficialii din Cipru să confişte banii deponenţilor. Nu este clar cum afectează aceasta, în sens pozitiv, proiectul european…Cele mai puternice guverne din Europa aruncă mizeria înspre Grecia, Irlanda, Portugalia sau Spania…Dacă Europa vrea să rămână unită, ne trebuie o uniune bancară”.
Dennis Gartman, editorul unui buletin financiar cotidian, aduce în discuţie banii ruşilor: “Ciprul a fost ani de zile o Elveţie a ruşilor. Sume mai mult sau mai puţin legale ajung în băncile cipriote încă de la începutul anilor ’90.
Autorităţile cipriote pot fi mituite şi puse la treabă pentru capitalul rus….În special banii proveniţi din activităţi criminale au putut fi spălaţi, în spatele secretului bancar. Iar acum ciprioţii ar trebui să înfurie tocmai pe oamenii pe care chiar nu vrei să-i înfurii. Nimeni nu ia şi nu foloseşte banii mafiei ruse”.
Potrivit salariaţilor, este un protest spontan care iniţial a avut loc în interiorul societăţii, departe de poarta principală, unde presa nu are acces, dar ulterior angajaţii au ajuns la gardul societăţii pentru a sta de vorbă cu jurnaliştii.
Protestul spontan a fost declanşat în jurul orei 9.00, la Secţia de Vopsitorie a uzinei.
“Muncitorii din secţii au oprit lucrul, suntem nemulţumiţi de prevederile noului contract colectiv, care ar trebui semnat pe 31 martie”, a declarat un protestatar, care a precizat că angajaţii Dacia au cerut majorarea salariilor cu 25 la sută, însă patronatul a acceptat o creştere cu doar cinci la sută.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Guvernul a anunţat, săptămâna trecută, că premierul Victor Ponta se va afla, în perioada 21-22 martie, la Salonul de Carte de la Paris.
Anunţul a fost făcut după ce, în urmă cu o lună, premierul Ponta a efectuat o vizită la Paris, unde a semnat cu omologul său francez, Jean-Marc Ayrault, un acord de continuare pentru următorii cinci ani a Parteneriatului strategic încheiat între România şi Franţa în 2008.
Premierul francez a anunţat atunci că România va fi invitat de onoare la Salonul de Carte organizat, în luna martie, în Franţa.
Surse oficiale au declarat însă, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că premierul Ponta şi-a anulat participarea la această manifestare, pe fondul discuţiilor între oamenii de cultură apărute în ultimele zile.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Nu este vorba de cineva din interior care îşi doreşte discreditatrea industriei agro-alimentare româneşti şi nici grupuri de interese din afara ţării care intenţionează acest lucru.Este vorba despre un pahar în care a picat şi ultima picatură, iar acum dă pe afară.Epidemia de controale cu care ne confruntăm acum este una mai mult decât benefică industriei romanesti. Controalele vor ajuta la curatarea, la asanarea industriei agro-alimentare romanesti. O actiune care trebuia de mult initiata si continuata asiduu, pana la eliminarea din lantul de productie a celor care nu respecta legea. Evident ca acestia exista. Este vorba despre cei care vor sa ajunga foarte repede la profituri substantiale.
Pe de alta parte, organele de control au privit diferentiat marile lanturi de magazine, fata de retailul mic, insa cu totul nejustificat. Este o realitate faptul ca hipermarketurile sunt mult mai rar verificate de organele de control, cu toate ca aici s-au descoperit acum probleme. Si nu este de mirare.
Presiunea pe care acestea o pun pe pretul la care cumpara si vor sa vanda produsele agro-alimentare, si nu numai, impinge o serie de producatori mici sau producatori care se confrunta cu probleme in business sa mearga pana la limita legii sau chiar sa o incalce. Aici apar probleme pe partea de etichetare, sunt probleme si de alta natura, dupa cum am vazut.
Este adevarat ca sistemul de control din zona alimentara este imbatranit, vedem de mai bine de 10-15 ani aceiasi oameni. Mi-ar placea sa vad si specialisti tineri, insa acum ei sunt o „rara avis”. Autoritatile stiu spre exemplu despre mafia pietelor, insa s-a facut prea putin pentru o asanare in acest domeniu a infractionalitatii.
Cum sa ne asteptam ca un magazin care vinde carne si care apartine unui medic veterinar sa fie sanctionat la un eventual control de un coleg al acestuia?
O alta sursa de probleme este implicarea celor platiti de stat sa faca aceste controale in businessuri de productie sau retail – direct sau prin interpusi. Am atras atentia in nenumarate randuri asupra acestor probleme prin asociatiile din care firmele grupului nostru fac parte, insa lucrurile au ramas, in mare parte, nerezolvate.
Prin asociatiile de producatori putem face un dosar complet al acestor nereguli care lovesc direct in afacerile sanatoase. Este total incorect sa investesti milioane de euro intr-o afacere pe care o conduci dupa legile momentului si sa te confrunti cu probleme de concurenta din partea unui „garajist” care proceseaza carnea in conditii cu totul mizere, doar pentru ca acesta nu se teme de consecintele unui eventual control.
Problema carnii de cal
Mai bine de 80-90 de procente din productia Pajo Holding a mers anul trecut la export. Vorbim de peste 4500 de animale, exportate in viu. Asta pentru ca in Romania pretul oferit producatorilor pentru carnea de vita este in medie cu 30 de procente mai mic decat costurile de productie.
Aceasta discutie deschide o adevarata Cutie a Pandorei pentru ca pretul este artificial tinut atat de jos din cauza inlocuirii carnii de vita cu carne din alta specie. Prin asociatiile de profil noi am atras de nenumarate ori atentia organelor de control asupra acestor aspecte.
Iata care a fost procesul care a stat la baza distrugerii pretului carnii de vita: odata cu campania de scarificare a cailor bolnavi de Anemie Infectioasa Ecvina, statul a oferit despagubiri persoanelor care isi sacrificau animalele bolnave. Prin urmare, cei care isi duceau caii la sacrificat nu erau interesati sa obtina un pret corect pe calul vandut la abator pentru ca statul oricum il despagubea pentru animal.
Astfel, abatoarele care s-au ocupat cu sacrificarea acestor cai au intrat in posesia unor cantitati enorme de carne de cal la preturi derizorii, poate chiar de 10 ori mai mici decat pretul carnii de vita.Organele de control trebuie sa controleze acum, chiar daca este post factum, daca acesti cai au fost sacrificati in conditiile prevazute de lege – carnea trebuie procesata la temperaturi ridicate – cum si cui au fost vandute aceste cantitati de carne. Oricum, din aceasta afacere statul si consumatorul au iesit in pierdere.Hypermarket vs. producatori
De mai bine de 2 ani producatorii din Romania se confrunta cu mari probleme privind profitabilitatea. Asta din cauza presiunii pe pret exercitate de lanturile de magazine. Odata intrati in acest cerc vicios – ai pret mic vinzi, esti pe raft dar vinzi aproape in pierdere; altfel, daca nu vinzi, trebuie sa inchizi afacerea – sunt producatori care forteaza limitele legii pentru a putea supravietui, incalcand normele in vigoare. Unii trec de-a dreptul in zona penala. Evident, sunt si marii producatori care apeleaza la solutii alternative, lanturi proprii de retail etc. oricum, este cu totul neprofitabil sa intri in astfel de jocuri.
Poti risca totul.Asadar, controalele care au scos la suprafata nereguli in lanturile magazinelor importante trebuie sa nu inceteze pentru ca aici pot aparea mari surprize. Autoritatie trebuie sa isi extinda controalele aici. DSVSA-urile se pare ca acum au trecut serios la treaba. Trebuie sa continue pana se curata aceasta industri, o industrie in care s-a investit mult, o industrie in care jucatorii onesti, cu strategii sanatoase de business au standarde de calitate peste media europeana.
Despre Grupul Carmistin
Grupul de firme Carmistin apartine familiei Paraschiv si activeaza in domeniul agro-zootehnic, trading şi retail. Grupul de firme al Familiei Paraschiv numara peste 2000 de angajaţi si este format din companii lideri de piata de segmentele unde activeaza, precum: Ana şi Cornel, Carmistin, Avicarvil, Ladrisi Grup, Pajo Holding etc.