Tag: refuz

  • Preşedintele cipriot: Cipru nu are intenţia să plece din zona euro

     Într-un discurs “presărat cu critici” la adresa guvernelor din zona euro pentru că “au făcut experimente” în Cipru, liderul conservator Anastasiades a susţinut prima intervenţie publică după redeschiderea băncilor, închise timp de 12 zile pentru a preveni retrageri masive de depozite pe fondul acordului controversat cu Comisia Europeană şi FMI, notează The Guardian.

    Preşedintele a precizat că restricţiile impuse joi asupra tranzacţiilor bancare din Cipru, fără precedent în zona euro, vor fi înlăturate treptat, fără a oferi termene clare. Ministrul cipriot de Externe a declarat joi că restricţiile ar putea dura aproximativ o lună, deşi guvernul menţionase iniţial că vor fi limitate la 7 zile.

    În discursul susţinut vineri la Nicosia, Anastasiades a atacat autorităţile bancare din Cipru şi Europa pentru că au finanţat până în ultimul moment o bancă aflată în pragul falimentului, care va fi acum desfiinţată conform acordului de 10 miliarde euro convenit de guvern cu instituţiile financiare internaţionale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce au în comun naziştii şi Hugo Boss

    Se pare că designul uniformelor naziste nu a fost unul întâmplător, branduri celebre astăzi participând la realizarea lor. Printre acestea, compania producătoare de haine de lux Hugo Boss.

    Hugo Boss şi-a început cariera ca simplu croitor. După cel de-al Doilea Război Mondial,când avea 33 de ani, şi-a fondat propria companie în Metzingen, Germania. Atunci aceasta era doar o mică unitate firmă cu 30 de angajaţi, la distanţă de brandul cunoscut în întreaga lume de acum.

    Când compania a început să simtă impactul crizei economice din 1931, Boss a acceptat oferta de a face uniforme pentru partidul nazist.
    În 1931, angajaţii Hugo Boss au început să lucreze la uniformele militare pentru trupele SS şi SA, dar şi pentru Tineretul Hitlerist. În afara uniformelor, Boss producea şi haine obişnuite până în 1938 când “şi-a reorientat producţia exclusiv activitatea pe producţia de uniforme”, potrivit spuselor unui specialist în istoria lui Boss la Universitatea din Munchen.


    “AM SUPRAVIEŢUIT LAGĂRULUI MORŢII”. Cine este românca ce a reuşit să scape

    din ghearele doctorului Josef Mengele: “A fi în Auschwitz era ca şi cum ai fi într-un accident de maşină în fiecare zi”

    IMPOSIBILUL SE ÎNTÂMPLĂ! EVREII DECOREAZĂ fratele unui NAZIST!

    Aşa arată o avere confiscată de nazişti (GALERIE FOTO)

    Cel mai perfid exemplu de SPIONAJ din istorie (SPECIAL)


    Se pare că uniformele au avut succes, firma a înregistrat un profit consistent şi au crescut la 300 de angajaţi dintr-o dată.Hugo Boss fusese şi membru al partidului nazist. A murit în 1948 şi nu a avut şansa să vadă cum aceasta s-a transformat într-un brand recunoscut în lume. În 1960, firma a făcut tranziţia spre costume, iar această linie a transformat brandul Boss într-un jucător important pe piaţa modei. Compania din prezent a fost vândută unor noi proprietari şi nu mai are legături cu familia Boss.

    Se pare că Hugo Boss nu este singura companie care a lucrat pentru nazişti. Familia de industriaşi Quandts, deţinătorii pachetului majoritar de acţiuni al BMW au recunoscut că au folosit mii de muncitori în businessul din perioada regimului nazist. În 1999, Deutsche Bank a fost de asemenea investigată în legătură cu practicile din acea perioadă. Se spune că au fost folosite credite de la această bancă pentru pentru construirea unor tabere de concentrare la Auschwitz..

    Statul german a creat în 1990 un fond în care companiile cu trecut nazist să plătească pentru a compensa modul în care au fost trataţi angajaţii lor în perioada naziştilor printre care şi ameninţarea cu lagărele de concentrare.

  • Ministrul Maria Grapini a lansat pe Facebook un concurs de idei pentru alegerea unui nou brand turistic al României

    “Am postat pe Facebook lansarea unui concurs de idei pentru alegerea brandului turistic al României şi am cerut opinii tocmai pentru a evalua percepţia faţă de brandul sectorial de turism. Clar, părerile nu sunt pozitive”, se arată într-un răspuns transmis de Maria Grapini la solicitarea MEDIAFAX.

    Potrivit acesteia, conform desfăşurătorului de implementare a programului de promovare a brandului, trebuie comandat un studiu de impact al brandului actual.Brandul turistic al României, care conţine celebra frunză, a fost lansat în anul 2010, şi doar crearea lui a costat peste 800.000 de euro.

     Cele mai puternice femei din România: Maria Grapini, Pasmatex

    “Urmează să se lanseze o licitaţie pentru contractarea unei firme care să facă acest studiu. Consilierii şi experţii vor decide dacă este cazul de rebranduire a sectorului de turism”, a mai spus ministrul.Grapini a afirmat că prioritatea o reprezintă însă implementarea câtorva măsuri esenţiale pentru turism, care să ducă la creşterea indicatorilor relevanţi ai sectorului.

    Printre acestea se numără modificarea sau promovarea unor legi.”Alte măsuri sunt de ordin economic, cum ar fi proiectele în infrastructură, iar în această direcţie lucrăm împreună cu Ministerul Dezvoltării Regionale la stabilirea priorităţilor. Evident că avem şi măsuri de promovare prin evenimente, publicitate şi târguri internaţionale. Eu cred că dezvoltarea turismului balnear, cultural şi a eco-turismului pot aduce României un plus la bugetul naţional”, a mai spus ea.

    În perioada 2010-2012, pentru crearea şi promovarea brandului turistic al României s-au cheltuit peste 56 de milioane de lei (13 milioane de euro), bani provenind din fonduri europene.

  • Misiunile SECRETE ale unui maestru al spionajului sovietic

    Printre cele mai importante misiuni ale sale s-au numărat asasinarea lui Lev Davidovici Troţki (un politician influent la începuturile existenţei Uniunii Sovietice, mai întâi Comisar al poporului pentru politica externă iar mai apoi ca fondator şi prim comandant al Armatei Roşii şi Comisar al poporului pentru apărare). Între misiunile lui Sudoplatov s-a mai numărat şi aflarea secretelor bombei atomice, cu ajutorul unor savanţi renumiţi precum Oppenheimer sau Bohr.

    Şocante sunt şi dezvăluirile privind rolul real jucat de soţii Rosenberg în spionajul atomic al URSS; motivul pentru care Stalin a inventat Complotul Medicilor şi conspiraţia sionistă; cine a ordonat masacrul din Pădurea Katyn; cum au organizat Hruşciov şi colegii săi arestarea şi împuşcarea lui Beria.

    Sudoplatov a fost arestat după căderea lui de la putere a lui Beria, în 1953. În pofida torturii şi a izolării complete în închisoare, a refuzat să “mărturisească”. Eliberat după 15 ani, a reuşit abia în 1992 să-şi obţină reabilitarea, ajutat de fiul său, Anatoli, profesor de economie la Universitatea din Moscova.

    “Misiuni speciale” este o carte de memorii uimitoare şi un document istoric unic, mărturia unui om care a ştiut cele mai negre secrete ale imperiului sovietic. Autorul cărţii, Jerrold L. Schecter povesteşte că pentru realizarea cărţii a realizat zeci de ore de interviuri, la care participa şi fiul fostului spion; 20 de ore sunt înregistrate video.

    Discuţiile aveau loc când Anatoli Sudoplatov avea deja o vârstă înaintată, de peste 80 de ani, iar durata maximă a unui interviu era de trei ore. Autorul punctează că Anatoli Sudoplatov nu a arătat niciodată remuşcări pentru faptele sale, multe şocante, ci dimpotrivă, povestea că acţiunile sale au avut loc în contextul în care Rusia a devenit o mare putere mondială.

    Cartea a produs multe controverse, cele mai puternice contestaţii venind din partea cercetătorilor americani şi ruşi; primii susţin că nu sunt adevărate declaraţiile lui Anatoli Sudoplatov, că americanii nu ar fi dezvăluit secrete despre bomba atomică, în timp ce ruşii îşi văd prestigiu ştirbit, prin prisma faptului că ei susţin că au descoperit de fapt informaţiile valoaroase, pe care fostul spion rus suţine că serviciile de spionaj le-ar fi pus la dispoziţia cercetătorilor.

    În plus, argumentează autorul în prefaţă, există de ceva vreme, în anumite cercuri academice cu gândire mai schematică, o tendinţă de a respinge amintirile personale ca fiind aproape prin definiţie inferioare “documentelor”.

    Când această concepţie a fost aplicată pentru prima dată în cazul Uniunii Sovietice, în anii 1930, şi apoi din nou la jumătatea anilor 1980, documentele oficiale sovietice nu prezentau deloc încredere, pe când măcar unele dintre amintirile personale erau adevărate, sau conţineau adevăruri.

    Dintre studiile istorice privind URSS şi-au păstrat, aşadar, valoarea doar cele bazate în mare măsură pe memoriile defectorilor sau ale altora – şi care au fost, aproape fără excepţie, validate după 1989, odată cu desecretizarea masivă a documentelor sovietice.

    Cartea “Misiuni speciale, Memoriile unui maestru al spionajului sovietic”, scrisă de Pavel şi Anatoli Sudoplatov, împreună cu Jerrold L. şi Leona P. Schecter, este disponibilă în România la editura Litera.



    “AM SUPRAVIEŢUIT LAGĂRULUI MORŢII”. Cine este românca ce a reuşit să scape din ghearele doctorului Josef Mengele: “A fi în Auschwitz era ca şi cum ai fi într-un accident de maşină în fiecare zi”

    IMPOSIBILUL SE ÎNTÂMPLĂ! EVREII DECOREAZĂ fratele unui NAZIST!

    Aşa arată o avere confiscată de nazişti (GALERIE FOTO)

    Cel mai perfid exemplu de SPIONAJ din istorie (SPECIAL)

  • Cionga: Restructurarea unei companii cum este Bursa de Valori nu se poate face “heirupist”. Cu sau fără mine, probleme rămân

     “Respect decizia Consiliului Bursei şi sunt gata să asigur tranziţia conform contractului. Nu am primit încă nici o explicaţie clară cu privire la obiectivele majore pe care timp de şase luni nu le-aş fi îndeplinit. Ceea ce pot să spun, însă, este că restructurarea unei companii cum este Bursa de Valori nu se poate face heirupist. Vorbim aici nu doar de viitorul unei companii ci şi de viaţa unor oameni, angajaţi ai acesteia. Cine îşi imaginează, mai ales în contextul economic actual, că se poate juca cu asta sărind etapele unei analize serioase dovedeşte că nu este un leader şi manager responsabil”, a declarat Cionga.

    BVB a anunţat vineri că directorul general a fost revocat din funcţie, confirmând astfel informaţiile furnizate de MEDIAFAX. Potrivit unui comunicat al bursei, administratorii companiei apreciază că restructurarea operatorului pieţei de capital nu a înregistrat un progres suficient de rapid.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministru cipriot: Refuz să vorbesc de solidaritate. UE ne-a adus înapoi în 1974, anul invaziei turceşti

    Lipsa de solidaritate din partea Uniunii Europene a dus economia ţării înapoi la stadiul la care se afla înainte de invazia turcilor din 1974, a declarat ministrul de externe al Ciprului Ioannis Kasoulides, citat de EU Observer. „Trebuie să începem de la zero, la fel ca în 1974, când economia noastră a fost dărâmată de invazia turcă. Refuz să vorbesc de solidaritate. Europa pretinde că ne ajută, dar preţul pe care trebuie să îl plătim este prea mare. Distrugerea brutală a modelului nostru economic va cauza dificultăţi enorme şi pe termen lung pentru populaţia Ciprului”, a declarat Kasoulides în cadrul unui interviu pentru publicaţia franceză Les Echos. El s-a referit la condiţiile de bailout impuse de UE care vizează confiscarea a miliarde de euro din conturile cetăţenilor şi investitorilor deţinute la cele două mari bănci cipriote Bank of Cyprus şi Marfin, precum şi la renunţarea la statutul de centru financiar offshore. Ministrul cipriot a precizat că şi turismul, sector de activitate de mărime al statului insular, „se află în pericol pentru că hotelurile şi restaurantele nu mai pot funcţiona normal” din cauza faptului că băncile au fost închise două săptămâni şi a introducerii controalelor de capital.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Băsescu: Vă garantez că nu voi accepta niciodată în România măsuri ca în Cipru

     “Decizii ca cele din Cipru nu ar fi fost de imaginat acum câţiva ani. Şi cel puţin în ceea ce mă priveşte vă garantez că niciodată nu voi fi adeptul unor astfel de măsuri sau nu voi accepta astfel de măsuri în România”, a afirmat şeful statului.

    El a mai spus că situaţia din Cipru arată că “adesea putem să punem sub semnul întrebării principiile pe care le-am afirmat ani de zile”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BVB despre revocarea lui Cionga: Restructurarea bursei nu a fost suficient de rapidă

     “Raportat la aşteptările Consiliului de Administraţie, procesul de restructurare al Bursei de Valori Bucureşti nu a înregistrat un progres suficient de rapid, fiind la acest moment în etape incipiente”, potrivit unui comunicat transmis vineri de Bursă.

    Cionga va rămâne la conducerea executivă a Bursei pentru încă două luni, astfel încât să se asigure o tranziţie cât mai uşoară către preluarea atribuţiilor de către o persoană care va fi selectată de Consiliul de Administraţie, mai arată sursa citată.

    Consiliul de Administraţie al Bursei a analizat, joi, activitatea lui Cionga în primele şase luni de mandat şi, prin votul administratorilor, s-a decis revocarea acestuia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu: Eu nu ştiu vreun dosar care să fi fost făcut la comandă, dar sunt politicieni care cred că se poate interveni în justiţie

     “Sunteţi avocaţi şi cred că v-aţi săturat şi dumneavoastră auzind la televizor cui i s-au mai făcut dosare politice. Ştiţi foarte bine că în ele nu există nimic politic. Eu nu ştiu un dosar care să fi fost făcut la comandă. În schimb, ştiu foarte mulţi politicieni care cred că se mai poate interveni în dosare în justiţia din România, că se mai poate interveni la un judecător sau un procuror”, a spus Băsescu, în intervenţia sa la Congresul avocaţilor.

    Preşedintele a apreciat că, “dacă avem o restanţă în evoluţia mentalităţii cuiva, această restanţă este la politicieni”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Carne neidentificată, care ar putea fi de câine, descoperită în mâncarea fast-food din Londra

    Analizele ADN au arătat că acesta nu conţine nici urmă de miel, dar nici de vită, pui, porc, capră sau cal, ceea ce înseamnă că ar putea fi carne de câine sau pisică. Dezvăluirea a fost făcută într-un documentar al BBC 3.

    Felul respectiv a fost ales la întâmplare din mai multe mâncăruri de tip fast-food din Londra, alături de burgeri, kebabi şi mâncare chinezească, în cadrul unei investigaţii speciale.

    “Conţine carne – dar nu este miel, nici porc, vită sau pui. Nici cal şi nici capră. În acest moment, laboratorul nu poate identifica exact de la ce animal provine această carne”, a declarat o purtătoare de cuvânt.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro