Tag: casa

  • Casa Albă a ripostat afirmaţiilor lui Putin: “Spre deosebire de Rusia, Statele Unite apără drepturile omului în ţară şi în lume”

     În contextul în care la Geneva începeau joi negocieri ruso-americane privind arsenalul chimic sirian, Jay Carney, un purtător de cuvânt al preşedinţiei americane, a dat asigurări că “Rusia este singură şi izolată” în privinţa acuzaţiilor potrivit cărora opoziţia siriană a recurs la un atac chimic pe 21 august.

    The New York Times (NYT) a publicat joi un articol al lui Putin, în care conducătorul rus afirmă că rebelii sirieni, ci nu armata regimului Bashar al-Assad, sunt cei care au folosit arme chimice luna trecută lângă Damasc, cu scopul de a provoca o intervenţie a Statelor Unite.

    Preşedintele rus îşi încheia textul cu un atac extrem de dur la adresa mândriei naţionale americane, afirmând că “nu este de acord cu argumentul dezvoltat (de către preşedintele american Barack Obama) privind excepţionalismul american”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nicolăescu: Vrem să introducem pe reţetă medicamentul cel mai ieftin, prin noul contract cadru

     “Suntem convinşi că este bine să crească volumul de vânzări şi de desfacere de medicamente generice, din cel puţin două considerente. În primul rând, ne interesează ca cetăţeanul să aibă un acces cât mai mare la medicamente. Cetăţenii români nu sunt bogaţi, cetăţeanii români, în cea mai mare parte, cei care au nevoie de medicamente sunt bătrâni sau copii, sunt cei mai vulnerabili din punctul de vedere al veniturilor. Cu cât vom avea mai multe generice la dispoziţie, cu atât accesul lor va creşte”, a spus ministrul Eugen Nicolăescu, la Forumul Internaţional de Sănătate organizat de Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR).

    Cel de-al doilea argument este, potrivit ministrului, că “fondurile publice vor fi mai îndestulătoare” şi “vor ajunge la cât mai mulţi”, cu cât va fi mai promovată vânzarea de medicamente generice.

    Nicolăescu a enumerat trei obiective urmărite prin parteneriatul semnat de Ministerul Sănătăţii şi APMGR, începând cu stabilirea preţului medicamentului generic, pentru care ar trebui găsită cea mai bună formulă într-o lună, do

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ANALIŞTI: Cursul poate ajunge la 4,54 lei/euro la finalul anului, dacă BNR va continua să reducă dobânda

     Deşi inflaţia se află pe un traseu descendent în România, iar ultimele estimări susţin o creştere economică de 2% pentru anul acesta, în următoarea perioadă leul ar putea cunoaşte o tendinţă mai largă de depreciere, cu mici episoade optimiste, potrivit X-Tade Brokers.

    Conform unei analize a casei de brokeraj, cursul de schimb leu/euro s-ar putea situa în jurul pragului de 4,54 unităţi la finalul anului, în timp ce leu/dolar ar putea ajunge la 3,55 unităţi în aceeaşi perioadă.

    Paritatea leu/euro estimată de analiştii XTB este cu 1,67% peste cursul de referinţă anunţat marţi de Banca Naţională a României (BNR), de 4,4653 unităţi, şi cu 2,32% sub maximul istoric atins în 3 august 2012, de 4,6481 lei/euro. Comparativ cu nivelul de la finele anului trecut, de 4,4287 lei/euro, estimarea XTB este cu 2,51% mai sus.

    Rata de schimb leu/dolar prognozată pentru finele anului de casa de brokeraj este cu aproape 5,3% peste cursul anunţat marţi de BNR, de 3,3719 unităţi, şi cu 7,41% sub recordul istoris înregistrat pe 24 iulie 2012, de 3,8343 lei/dolar. Raportat la nivelul din ultima şedinţă a anului trecut, de 3,3575 lei/dolar, estimarea XTB este cu 5,73% mai mare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şeful CNAS: Nu va fi nicio problemă cu salariile medicilor până la sfârşitul anului

     Şeful CNAS a afirmat, marţi, într-o conferinţă de presă, că bugetul din sănătate pentru anul 2013 nu este mai mic faţă de cel de anul trecut, precizând că nu vor fi probleme cu salariile angajaţilor din sistemul public de sănătate până la sfârşitul anului.

    “Nu va fi o finanţarea mai mică faţă de anul trecut şi nu vor fi probleme cu salariile. Asigur toţi medicii din sistemul public de sănătate că nu va fi nicio problemă cu salariile până la sfârşitul anului. Acest lucru e foarte clar. Am vorbit cu reprezentanţii din sănătate şi i-am liniştit în ceea ce priveşte sfârşitul anului, pentru că vor exista acte adiţionale la contractul din acest moment. Din cei 10 la sută care se păstrează prin lege până la rectificarea bugetară din fondurile de rezervă ale CNAS, şi din ce poate vom mai obţine la rectificarea din toamnă, cu sigurnţă nu vor exista probleme de acoperirea salariilor şi a utilităţilor. Deci medicii pot sta foarte liniştiţi, avem acoperite fondurile pentru salarizare, urmând să găsim soluţii ca toate celelalte cheltuieli ale spitalelor din acest an să fie acoperite”, a spus Buşoi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dorin Cioabă: Voi fi încoronat rege al romilor, vineri, înainte de înmormântarea tatălui meu

     Potrivit lui Dorin Cioabă, “încoronarea” va avea loc vineri, în jurul orei 12.00, înainte de a se pleca cu sicriul spre Cimitirul Municipal Sibiu, pentru înmormântarea lui Florin Cioabă.

    “Voi fi încoronat vineri. Va fi o ceremonie în casă. Ceremonia, ca şi încoronarea va avea loc în casă, înainte de plecarea spre cimitir”, a declarat Dorin Cioabă, fiul autointitulatului rege al romilor, Florin Cioabă.

    Întrebat cine îi va pune coroana de rege, moştenită de la tatăl său, Dorin Cioabă a spus că acest lucru îl vor face “reprezentanţii Consiliului Coroanei”.

    Florin Cioabă a fost încoronat într-o situaţie similară, după moartea tatălui său, Ion Cioabă, în februarie 1997, acesta murind tot în urma unui infarct. Florin Cioabă, singurul său fiu, a moştenit titlul de rege al ţiganilor de pretutindeni şi i s-a pus coroana de rege înainte de plecarea convoiului spre cimitir.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fotografii ale lui Constantin Brâncuşi, furate din casa stră-strănepoatei sculptorului

     “Poliţia Capitalei a fost sesizată în ziua de 8 iulie a.c. de către partea vătămată cu privire la faptul că în luna februarie a anului 2010 a constatat că, din locuinţa în care a locuit mama sa, ar fi fost sustrase mai multe fotografii ce îl reprezentau pe sculptorul Constantin Brâncuşi”, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.

    Potrivit unor surse din Poliţie, sesizarea a fost făcută de Luminiţa Mincu Pătraşcu Brâncuşi, în vârstă de 53 de ani, care s-a recomandat drept stră-strănepoata sculptorului. Aceasta le-a spus anchetatorilor că prejudiciul se ridică la aproximativ 600.000 de euro, aceasta fiind suma la care fotografiile furate au fost evaluate.

    Poliţiştii au început o anchetă şi au stabilit că fotografiile furate s-ar putea afla la un atelier de arte plastice reprezentat de Ion Tufeanu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel mai greu job din România: 60% dintre angajaţi demisionează după un an

    60% DINTRE OAMENII DE VÂNZĂRI DIN ROMÂNIA REZISTĂ MAI PUŢIN DE UN AN. ESTE UN PROCENT ENORM”. Mădălina Pascu este cea care coor-donează activităţile Salestrust.eu în România, filiala locală a unei companii din Marea Britanie, organizaţie care certifică profesional oamenii de vânzări, denumită Institute of Sales and Marketing Management (ISMM). A adus programul în România anul trecut – “de regulă cererea vine din partea companiilor dintr-o anumită zonă sau din iniţiativa unui prestator de servicii cum suntem noi” – şi recunoaşte că alte certificări au ajuns mai devreme, cum ar fi cele pentru audit, marketing, contabilitate sau din domeniul financiar-bancar.

    A început facultatea de comerţ din cadrul ASE Bucureşti, dar a plecat să studieze comerţ la universitatea Ca’ Foscari din Veneţia. Ulterior, a făcut doi ani de specializare într-un departament de comerţ exterior din Italia şi a primit, prin intermediul facultăţii, un internship în vânzări la Valentino la New York. “Te duci acolo, vezi cât de mult se munceşte şi vezi lucrurile mai închegate. Acolo, dacă greşeşti de trei ori, un mail, un raport greşit şi o eroare gramaticală – eşti concediat”, spune tânăra de 32 de ani. A refuzat o ofertă de salariu de 7.000 de dolari la New York după terminarea intenshipului şi a revenit în România.

    “Când vezi cum sunt oamenii de acolo, începi să apreciezi foarte mult România şi modul în care noi acordăm timp tradiţiilor şi familiei. Stilul nostru de viaţă este foarte diferit. Americanii sunt foarte reci, iar succesul lor stă în disciplina pe care o impun şi lipsa de permisivitate”, explică Mădălina Pascu.

    PASCU A LUCRAT ÎN ULTIMII NOUĂ ANI TOCMAI PENTRU TOATE CERTIFICĂRILE PROFESIONALE – “am dezvoltat ACCA (certificarea din contabilitate – n.red.) de la cinci companii care investeau la 350” – şi admite că despre vânzători nu ştia mare lucru până când ISMM a venit în ţară. “Nu este tocmai o franciză, este un parteneriat în care se cedează o marjă către cei din Marea Britanie”. Firma a avut până acum circa 40 de cursanţi, preţul calificării fiind de 16.000 de euro pentru o perioadă de trei ani. Companiile aleg să îi înscrie pe cei mai buni dintre vânzători, pentru a-i motiva suplimentar să nu părăsească angajatorul, cei pe care îi trimiteau în trecut la MBA-uri în afara ţării.


    RADIOGRAFIA PIEŢEI DUPĂ APROAPE UN AN ŞI JUMĂTATE DE LA STARTUL BUSINESSULUI CONTUREAZĂ ÎN ROMÂNIA DOUĂ TIPURI DE COMPANII: câteva care investescîn programe interne regionale printr-o academie de vânzări, de regulă multinaţionale cu afaceri de sute de milioane de euro; altele care cheltuiesc bani în mod episodic în funcţie de nevoi pentru traininguri de vânzări, tocmai pentru că riscul pierderii investiţiei e mai mic dată fiind fluctuaţia mare de personal în rândul angajaţilor din domeniu.

    “Firmele consideră că aceste programe au ca scop cunoaşterea produselor şi nu formarea stabilă a angajaţilor. E o problemă în toate pieţele logica «Cu cât cunoşti produsul mai bine, cu atât îl vinzi mai bine». Fals”, spune Pascu. O cercertare statistică a Salestrust.eu arată că majoritatea românilor cred că oamenii de vânzări buni sunt nativi şi nu construiţi pe parcursul vieţii – “cei mai descurcăreţi, sociabili şi muncitori”. Fluctuaţia mare de personal se explică prin faptul că marea majoritatea a angajaţilor renunţă nu numai la jobul respectiv, ci şi la cariera în vânzări, pentru că ajung să înţeleagă că nu sunt făcuţi pentru asta. “Un om ajunge întâmplătorîn vânzări.

    Se angajează, învaţă trei luni produsul, după care trebuie să îşi îndeplinească ţintele. Nefiind bine pregătit şi fără să înţeleagă că încrederea în client se câştigă în timp, renunţă”, spune Mădălina Pascu. În mare parte, oamenii de vânzări sunt absolvenţi de ştiinţe economice atraşi de iluzia unei slujbe în care interacţionează cu alţi oameni şi sunt feriţi de rutinele pe care le impun joburile din bănci sau audit. “Partea cea mai dificilă e tocmai interacţiunea cu oamenii, pentru că interacţiunea nu înseamnă să convingi omul să cumpere, ci să construieşti o relaţie cu clientul, să cunoşti bine piaţa şi percepţiile”.

    Piaţa românească înseamnă mai degrabă abordarea regulii “sună o sută de oamenişi s-ar putea să cumpere zece”iar cei care nu îndeplinesc obiectivele se demotivează rapid. Salariile pleacă de la 350 de euro şi ajung la 4.500 de euro pentru un director de vânzări, în timp ce “preţul talentelor”, sub o zecime din oamenii de vânzări din România, s-a menţinut constant în ultimii ani.

    O bună parte din venitul lunar al angajatului din vânzări este variabilă, mai mult în cazul angajaţilor responsabili de găsirea de noi clienţi, o activitate mult mai dificilă în 2013, şi mai puţin în cazul celor care trebuie să păstreze baza de clienţi deja existentă.

    IN NOUA REALITATE ECONOMICĂ, MĂDĂLINA PASCU SPUNE CĂ ABILITĂŢILE DE VÂNZĂRI CONTEAZĂ ŞI MAI MULT. În scenariul în care clientului în plac produsul şi omul de vânzări, dar nu are bani să cumpere, Pascu vorbeşte despre găsirea de priorităţi. “De exemplu, cu toţii spunem că nu avem timp, dar dacă e ceva cu adevărat important nu dormim noaptea ca să rezolvăm problema. Asta este adevărata valoare a oamenilor buni din vânzări”.

  • CNAS a aprobat 14.029 dosare pentru hepatite cronice, ciroze şi boli inflamatorii intestinale

    “Casa Naţională de Asigurări de Sănătate anunţă că pentru tratamentul specific hepatitelor cronice şi cirozelor hepatice de etiologie virală, precum şi pentru boala inflamatorie cronică intestinală nu există liste de aşteptare la nivelul CNAS. În semestrul I al anului în curs au fost analizate şi aprobate de către comisia de experţi de la nivelul CNAS pentru tratamentul specific al acestor afecţiuni un număr de 14.029 dosare, după cum urmează: 5.580 dosare de iniţiere a tratamentului (o medie lunara de 930 dosare), 8.449 continuări de tratament”, informează CNAS, într-un comunicat remis, marţi, agenţiei MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ANALIZĂ: Certificatul energetic al clădirilor, obligatoriu din 19 iulie la vânzare sau închiriere. Paşii pe care trebuie să îi urmeze proprietarii

     Obligativitatea certificatului energetic a fost introdusă prin Legea 159/2013 pentru modificarea şi completarea Legii 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor. Actul normativ a fost publicat în 20 mai în Monitorul Oficial şi va intra în vigoare vineri, 19 iulie.

    Potrivit noilor reguli, proprietarul sau administratorul unei clădiri sau unităţi de clădire (apartament) va fi obligat să pună la dispoziţia potenţialului cumpărător sau chiriaş, anterior perfectării contractului, o copie a certificatului energetic, astfel încât acesta să ia cunoştinţă despre performanţa energetică a clădirii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Transplant de cord la Spitalul Floreasca. Donatorul este un băiat de 14 ani aflat în moarte cerebrală

     Coordonatorul echipei naţionale de transplant, Victor Zota, a spus că familia băiatului şi-a dat acordul să fie prelevate de la acesta cordul, ficatul, rinichii şi corneea.

    “Transplantul de cord a fost reluat la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală după aproape doi ani în care nu s-a găsit primitor compatibil cu donatorul. Familia unui băiat de 14 ani a înţeles că viaţa acestuia va continua odată cu transplantul organelor vitale unor primitori aflaţi pe lista de aşteptare, astfel că aceştia au acceptat prelevarea cordului, a ficatului, rinichilor şi corneei”, a precizat doctorul Victor Zota.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro