Tag: refuz

  • Cum să faci zeci de mii de euro după ce ieşi de la serviciu

    Carmen Baboian are 33 de ani şi este inginer navalist. Are însă o mare pasiune pentru flori şi de câţiva ani a pornit o afacere: are un atelier de flori, Petalia, şi realizează, doar la comandă, buchete personalizate. Angajaţi din corporaţii, medici, avocaţi şi consultanţi financiari sunt cei mai numeroşi clienţi, dar tânăra antreprenoare povesteşte că sunt zile în care face până la zece aranjamente florale, aşa cum sunt zile în care nu are nicio comandă.

    Zece este însă numărul maxim de buchete pe care le face într-o singură zi, pentru că „îmi ia mult să armonizez un aranjament. Uneori, când este vreo comandă mai complicată, durează chiar şi câteva ore„. Îşi începe ziua de lucru la ora zece dimineaţa şi se întâmplă să nu termine ce are de făcut până la miezul nopţii sau chiar mai târziu. Chiar şi aşa, programul nu i se pare o povară, fiind pasionată de ceea ce face şi, spune ea, „n-aş putea trăi niciodată într-un birou„. Înainte de a pune pe roate propriul butic cu flori, pentru care nu are şi un showroom, ci doar atelierul şi prezentarea online a aranjamentelor pe care le-a realizat, a lucrat în departamentul de contabilitate din firma soţului său.

    Spune despre afacerea sa că este un butic, iar comenzile sunt personalizate, aşa că trebuie să ştie cât mai multe detalii despre persoana căreia îi este destinat buchetul. Antreprenoarea caută flori rare – de pildă în culori sau nuanţe neobişnuite, de exemplu zambile galbene – şi foloseşte accesorii în aranjamente – scorţişoară, bucăţi de ciocolată, muguri, scoarţă de copac, panglici sau hârtie de mătase.


     Cât câştigă cel mai bine plătit freelancer din România: “Niciun job nu m-ar putea convinge să devin angajat”

     Cum să faci ZECI DE MII DE EURO din vârful patului


    Când alege florile de la furnizor, povesteşte ea, poate petrece chiar şi ore întregi în frigiderele în care sunt păstrate florile („sunt un coşmar pentru ei„), pentru a alege ceea ce o mulţumeşte. Alegerea corectă a florilor este esenţială, argumentează ea, mai cu seamă vara, când aranjamentele trebuie să reziste ore în şir în caniculă. De aceea preferă să ia flori de import, din Belgia, Olanda sau Thailanda; caută, pe internet, florile pe care şi le doreşte, le comandă, iar furnizorul le aduce la Bucureşti. În România găseşte cel mai adesea flori de sezon – lalele şi zambile primăvara.

    „Un aranjament este cu atât mai expresiv cu cât are mai multe tipuri de flori. Fiecare floare are un mesaj, fiecare decor floral poate crea o poveste. Încerc să combin cel puţin trei feluri de flori într-un aranjament„, spune ea, iar preţul mediu se plasează în jurul a 150 de lei. Tot ea povesteşte că nu există preţuri prestabilite şi că pentru aranjamentele destinate ocaziilor are nevoie, în general, de cel puţin o lună pentru a se gândi cum să armonizeze buchetele. În zilele când nu are comenzi, cutreieră magazinele pentru a găsi accesorii pe care să le poată folosi în aranjamente, fie ele cutii în care să aşeze florile, panglici sau cine mai ştie ce.

    Ideea afacerii i-a venit treptat; îi plăceau foarte mult florile, iar în florării nu găsea ce-şi dorea. „Priveam cu ochii unui neştiutor cum un domeniu atât de ofertant, precum cel de design floral, avea aspecte interesante şi profesioniste doar pe alocuri şi că aproape în totalitate era guvernat de un soi de destin pecetluit, florile fiind atribuite cu precădere chioşcurilor de la colţul străzii.„ A durat mai mult de un an să înveţe lucrurile de bază în tehnica aranjării şi îngrijirii florilor „şi încă învăţ„.
     

  • Când se lansează cea mai nouă şi aşteptată parte a trilogiei Riddick? – GALERIE FOTO SI VIDEO

    Pe această planetă însă eroul înfruntă nu numai extratereştri vorace dar şi vânători de recompense. Riddick nu numai că nu moare, ci chiar luptă cu extratereştri şi ticlueşte un plan de salvare a plantei sale de origine, Furya.

    Filmul face parte dintr-o trilogie, înainte fiind lansate Pitch Black şi The Chronicles of Riddick; criticii n-au fost prea îngăduitori cu prima parte, însă cea de-a doua producţie a seriei a beneficiat de recenzii bune.Din distribuţie mai fac parte Karl Urban, Katee Sackhoff şi David Bautista.
     

  • Viaţa savurată după cum spune Tripadvisor

    TEHNOLOGIA NE-A SIMPLIFICAT INDUBITABIL VIAŢA. Şi, cam de pe când au apărut internetul, forumurile, comunităţile virtuale şi posibilitatea de a-ţi da cu părerea, amator sau profesionist, am devenit mai leneşi, inclusiv în alegerea distracţiilor.

    Cumpărăm cărţi recomandate de alte minţi sau suflete, vedem filme pentru că au fost plăcute de alţi ochi, mergem în vacanţe, hoteluri şi restaurante încercate deja de alte trupuri. Vrem rezumatul la orice înainte de orice; alegem filme, cărţi, restaurante şi hoteluri ca şi cum am alege un televizor, aspirator sau anvelope. Eliminăm riscul, renunţăm la curiozitate şi mergem pe drumuri bătute.

    Simplificăm procesul, credem; dar luând de-a gata deciziile altora, ne uităm pe noi şi subiectivismul care face ca aceste decizii să nu ni se potrivească.

    TripAdvisor zice că acel hotel e de designer? Parcă nu e chiar aşa la faţa locului. Filmul lăudat de toţi ţi s-a părut slab; torturile făcute de acel cake designer de pe Facebook merită cu mult mai multe like-uri decât are. Dorada de la noul restaurant era congelată şi prin urmare justifică preţurile decente care i-au încântat pe evaluatori.

    CÂND SE IA PĂREREA CELORLALŢI DREPT ETALON, TREBUIE SĂ NE ÎNTREBĂM CINE SUNT CEILALŢI? Cât de mult ne putem încrede în părerile lui thedirtypaw, Bart Simpson sau fj2010?

    Este dificil de analizat o comunitate virtuală, cu atât mai mult cu cât componenta ei este volatilă. Este suficient însă să reţinem că subiectivismul şi diletantismul caracterizează mare parte din recenziile găsite pe site-uri, forumuri etc.

    În lipsa unor criterii de evaluare clare, opinia comunităţilor online de lifestyle trebuie luată cu titlu orientativ şi provocată, verificată. Ca să poţi avea o opinie, trebuie să încerci personal, nu prin corespondenţă. Tocmai de aceea, când mi s-a cerut să scriu o recenzie de restaurant, am avut îndoieli. Nu cred în recenzii decât ca lectură, dacă sunt scrise de profesionişti şi nici atunci. Gusturile nu se discută; se pot educa, deschide şi atât.

    Şi, dacă primele două acţiuni îmi sunt peste puteri, o pot încerca pe a treia. Aşadar, continuarea acestui articol vine însoţită de avertizarea firească că este o opinie personală, rezultatul experienţei directe şi nemijlocite a autorului şi trebuie tratată (eventual verificată) ca atare.

    BON ESTE UN RESTAURANT FRANŢUZESC AUTENTIC, situat în pitorescul centru vechi bucureştean, căruia îi exploatează aerul francez dat de arhitectură, ba chiar merge mai departe şi îi conservă o parte din istorie, după cum afirmă Cristian Corvin, tânărul arhitect aclamat internaţional în ultimii ani pentru proiectele sale – Lacrimi şi Sfinţi, Laborator de cocktailuri, La bonne bouche etc.

    La BON, păstrarea vie a trecutului se face prin cele 300 de uşi şi ferestre de lemn recuperat care îi acoperă integral pereţii. Interiorul este uşor teatral, cu lămpi realizate din damigene retezate şi obloane în interior, dar extrem de primitor graţie unui scenariu de lumini ce aruncă căldura galben-aurie peste mesele cu meniuri de plută şi şervete vesele în pătrate albe şi roşii.


    ADRIANA SOHODOLEANU (CĂLĂTOR PASIONAT, GOURMET ÎN TRAINING ŞI ANTREPRENOR,PROPRIETAR AL BOUTIQUE-ULUI ONLINE DE CADOURI WWW.BISCUIT.RO )

  • Comisia Europeană: Este inacceptabil ca Austria să refuze să renunţe la secretul bancar

     “Este imposibil ca un stat membru să le blocheze pe celelalte 26. Este dificil pentru Austria să îşi menţină poziţia când restul ţărilor membre sunt pregătite să avanseze către schimbul automat de informaţii”, a afirmat luni Emer Traynor, purtător de cuvânt al comisarului european însărcinat cu fiscalitatea, Algirdas Semeta.

    Traynor a arătat că în privinţa schimbului de informaţii există reguli clare în UE.

    “Un număr de 25 de state s-au angajat să le respecte. Dar Austria şi Luxembourg sunt singurele care refuză, în numele secretului bancar, să transmită automat informaţii referitoare la conturile rezidenţilor în UE, la solicitarea autorităţilor judiciare”, a arătat purtătorul de cuvânt.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nou film de propagandă al Phenianului: Câini care îl atacă pe ministrul sud-coreean al Apărării. “Problema nu este dacă va avea loc un război, ci dacă va avea loc astăzi sau mâine”

     În înregistrarea video, câinii pot fi văzuţi în timp ce sar prin foc sau atacă un manechin cu figura ministrului sud-coreean. În plus, trupele folosesc imaginea aceluiaşi ministru drept ţintă în cadrul exerciţiilor, relatează Daily Mail, în ediţia electronică.

    Un soldat nord-coreean avertizează că ei sunt gata să îşi atace vecinul din sud imediat ce vor primi un ordin în acest sens. “În Peninsula Coreeană, problema nu este dacă va avea loc un război, ci dacă va avea loc astăzi sau mâine”, afirmă el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Blaga, despre declaraţiile lui Băsescu la adresa PDL: Domnia sa s-a pronunţat, nu am ce să adaug

     “Domnia sa are dreptul să se pronunţe, s-a pronunţat, nu am ce să adaug în plus”, a precizat Blaga după ce a fost întrebat de ziarişti cum comentează cele mai recente declaraţii ale lui Traian Băsescu privind PDL.

    Biroul Permanent Naţional al PDL s-a reunit luni în prima şedinţă după alegerea noii conduceri a partidului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Japonia a ordonat doborârea oricărei rachete nord-coreene care i-ar viza teritoriul

     Ordinul, dat de ministrul japonez al Apărării Itsunori Onodera, se va traduce prin mobilizarea în Marea Japoniei a unor distrugătoare echipate cu sisteme de interceptare de tip AEGIS, a precizat purtătorul de cuvânt.

    “Nu organizăm o conferinţă de presă specială, deoarece nu intenţionăm să ne plasăm sub imperiul provocărilor nord-coreene şi ca (regimul din) Coreea de Nord să obţină indicii asupra strategiei noastre, în cazul în care oferim detalii în mod public”, a continuat acest purtător de cuvânt, sub protecţia anonimatului.

    “Nu există o mare probabilitate ca această rachetă să vizeze Japonia, dar am hotărât să ne pregătim pentru orice eventualitate”, a declarat o sursă guvernamentală pentru agenţia Kyodo.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Phenianul este capabil în orice moment să efectueze un TEST NUCLEAR, anunţă Seulul

     “Există activităţi” la instalaţia atomică nord-coreeană Punggye-ri, dar “se pare că este vorba despre activităţi de rutină”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării, Kim Min-seok, în timp ce, potrivit Ministerului pentru Reunificare, un test nu pare să fie “iminent”.

    Potrivit cotidianului JoongAng Ilbo, aceste mişcări observate la instalaţia Punggye-ri sunt de aceeaşi natură cu cele observate înaintea celui de al treilea test atomic, efectuat la 12 februarie, sancţionat de către Consiliul de Securitate al ONU şi reprezentând sursa tensiunilor în curs din Peninsula Coreea.

    “Supraveghem de aproape situaţia, care seamănă enorm (de mult) cu ceea ce am văzut înaintea celui de al treilea test”, a declarat o sursă oficială, citată de ziar.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Relaţii incestuoase

    Voi începe de această dată cu tabloul: „Las Meninas„ de Diego Velázquez, în româneşte „Doamnele de onoare„, sau „Familia lui Filip al IV-lea„, un tablou cunoscut, analizat şi discutat, socotit drept una dintre cele mai importante creaţii ale artei occidentale. Unii vorbesc despre măiestrie şi realism, dar eu aş privi altfel tabloul. Acesta adăposteşte o intrigă destul de complicată, reflecţii în oglindă ale regelui şi reginei, curteni, domnişoare de onoare, Velázquez însuşi undeva în fundal.

    Dar, fără discuţie, figura centrală este infanta Margarita Teresa, copilul favorit al lui Filip, pe care o numea „bucuria mea„. Şi era un copil frumos şi delicat, ivit printr-un miracol într-o familie a Habsburgilor care s-a aflat în fruntea unei bune bucăţi din Europa secole de-a lungul.

    În tot acest timp, pentru a-şi putea păstra privilegiile şi legăturile dinastice, membrii familiei s-au tot căsătorit între ei, iar copiii iviţi au tot avut probleme – de la cunoscuta buză a Habsburgilor la problemele lui Carol al II-lea, fratele Margaritei: invalid, cu probleme mentale, incapabil să mestece, incapabil să vorbească până la patru ani, tratat ca un copil până la vârsta de zece ani, mic de statură, lipsit de educaţie şi cu manifestări autiste.

    Asta pentru că în două secole înainte de naşterea lui Carol, nouă din unsprezece mariaje din familia Habsburg au avut loc între persoane înrudite, iar din punct de vedere genetic mariajul din care s-a născut era similar unei relaţii între rude de gradul întâi.

    Cum să nu fie mândru Filip de copila sa (care, în treacăt fie spus, a pierit la numai 21 de ani)? Cum să nu picteze Velázquez, un ins cult, pasionat de filozofie, religie şi frumos, o intrigă complicată în Las Meninas, într-o asemenea colcăială regală, chiar împodobită cu gulere albe, fast, bijuterii, castele frumoase şi haine elegante, asta pentru a sugera mult mai mult decât putea spune în imagini?

    Mă întoc acum la PIB-ul neaoş. Creşterea pe care o etalează premierul Ponta, copilul frumos, este urmarea unei artificiu aritmetic, caracteristic de o bucată de vreme statisticilor româneşti: schimbi împărţitorul, schimbi deîmpărţitul, modifici regulile calculelor şi obţii rezultatul care ţi se potriveşte, cum ar spune reclama. Artificiul de care vorbesc este schimbarea anului de referinţă pentru calcularea PIB – fără o producţie mai mare şi fără un consum mai mare.

    Nici nu putea fi altfel: politica românească, care cultivă un astfel de sistem, este, de mai bine de două decenii, gazda a tot soiul de mariaje incestuoase, pentru menţinerea privilegiilor. Şi de fiecare dată odraslele ivite din astfel de mariaje au avut defecte majore şi rezultate contra naturii şi doar artificiile de calcul, alături de conjuncturi mai mult sau mai puţin favorabile plus o societate relativ inertă, au ţinut homunculii în viaţă.

    Anul trecut, ca să iau numai o părticică din PIB, din cei 5.000 km de cale ferată care aveau nevoie de reparaţii capitale au fost executate lucrări doar pe 12,8 km, iar în 2011, din totalul de 4.500 km care necesitau lucrări au fost acoperiţi doar 11 km. Frumoase cifre, nu? Dacă reparau anul trecut 20 de kilometri, cred că explodau cifrele de-a binelea.
     

  • Coreea de Nord anunţă că nu mai poate garanta securitatea ambasadelor străine

     “Şefii misiunilor de la Phenian se vor reuni sâmbătă pentru a adopta o poziţie comună şi acţiuni comune”, a anunţat Ministerul bulgar de Externe.

    Rusia, Cehia, Bulgaria şi Marea Britanie au fost invitate de Phenian să analizeze posibilitatea evacuării personalului diplomatic din raţiuni de securitate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro