Tag: proiect

  • Omul care a plantat singur o pădure – video

    Din 1980 Jadav “Molai” Payeng a plantat singur o întreagă pădure care ocupă 550 de hectare pe o insulă în districtul Jorhat din India. Pădurea previne feonomenul de eroziune, iar insula şi pădurea au devenit acum adăpost pentru un număr de animale sălbatice – elefanţi, rinoceri, tigri, cerbi sai iepuri.

    Forest Man este un documentar de un sfert de oră care îl prezintă pe Jadav Payeng. Aventura sa a început în 1979, când avea 16 ani şi a fost martor la pieirea unui mare număr de animale în cursul unor inundaţii care au afectat insula în cauză. A începută să planteze copaci câteva luni mai târziu, după ce a început să lucreze pentru unitatea de pădurari a districtului, în cadrul unui proiect ce prevedea împădurirea a 200 de hectare. Apoi a continuat singur să planteze copaci, decenii de-a rândul.

    Astăzi Molai trăieşte într-o cabană în “pădurea sa”, cu soţia şi cei trei copii. Are vite iar singura sursă de venit este laptele pe care îl vinde.

     

  • Retragerea proiectului Codului Fiscal de pe site-ul Finanţelor generează suspiciuni – investitori

     “Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR) trage un important semnal de alarmă cu privire la retragerea de pe site-ul MFP a proiectelor Codului Fiscal şi a celui de Procedură Fiscală, considerând că retragerea acestor proiecte fără consultarea mediului de afaceri şi a părţilor afectate de modificările propuse, este de natură a genera suspiciuni serioase cu privire la conţinutul final al acestor documente. Organizaţiile reunite sub egida CDR susţin proiectul de rescriere a Codului Fiscal şi doresc ca acest proces să fie transparent şi deschis”, se arată într-un comunicat al Coaliţiei, care reuneşte principalele structuri de investitori străini şi români de pe piaţa locală.

    Vineri seara, agenţia MEDIAFAX a anunţat că, potrivit proiectului noului Cod Fiscal, persoanele fizice care deţin clădiri cu o altă destinaţie decât cea de locuinţă vor plăti un impozit reprezentând până la 2% din valoarea impozabilă, iar impozitul pe maşini va fi majorat semnificativ, de două ori şi jumătate în cazul autoturismelor cu motorizări de până la 1.600 centimetri cubi, pentru motoare maimari impozitul urmând însă să scadă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Google îl aduce în board pe fostul şef Ford Alan Mullaly şi întăreşte proiectul maşinii autonome

     Mulally, 68 de ani, a fost numit la 9 iulie în noul post, a informat Google, citat de Bloomberg.

    Fostul director Ford va primi un pachet iniţial de acţiuni Google în valoare de 1 milion de dolari, titluri în valoare de 350.000 de dolari anual, precum şi decontarea unor cheltuieli în valoare de 75.000 de dolari pe an.

    Numirea în board a lui Mullaly vine la mai puţin de două luni după ce gigantul IT a prezentat prototipul unei maşini autonome, despre care General Motors a afirmat că ar putea deveni “o ameninţare serioasă” pentru industria auto.

    Mulally a demisionat din funcţia de director al Ford la 1 iulie, cu şase luni mai devreme decât se anticipa, pentru a-i face loc succesorului său, Mark Fields.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Clubul select: secretele aplicaţiilor de un miliard de dolari

    Poveşti de succes precum cea a lui Mark Zuckerberg au arătat totuşi că oricine poate construi, de la zero, afaceri de miliarde de dolari. Tineri antreprenori din lumea întreagă visează cu ochii deschişi la „the next big thing“ şi dezvoltă, zi de zi, mii de aplicaţii sau programe. Succesul nu depinde însă numai de idee; sunt foarte mulţi factori care influenţează parcursul pe care îl urmează un proiect. Există şi exemple ale unor decizii proaste, aşa cum pare a fi cea a lui Evan Spiegel, CEO al Snapchat, care a refuzat o ofertă de trei miliarde de dolari din partea Facebook, pentru a putea păstra controlul asupra companiei. La scurt timp după refuz, peste patru milioane de conturi au fost atacate de hackeri, iar valoarea companiei a scăzut considerabil.

    INSTAGRAM, APLICAŢIA CARE A SPART GHEAŢA
    Atunci când Mark Zuckerberg a achiziţionat aplicaţia, pentru 1 miliard de dolari, la doar 18 luni de la lansarea acesteia, Instagram avea deja o bază solidă de 30 de milioane de utilizatori care încărcau, zilnic, în jur de cinci milioane de fotografii.

    Aplicaţia de distribuire a pozelor a apărut în AppStore pe 6 octombrie 2010. A reuşit să strângă un milion de utilizatori în primele două luni. Graţie celor de la Facebook, Kevin Systrom şi Mike Krieger au devenit milionari peste noapte. De-a lungul procesului de dezvoltare a Instagram, cei doi au lăsat în spate mai multe proiecte eşuate; unul dintre acestea era menit să-i sprijine pe cei ce nu se pot bucura de soare (suferind de afecţiuni ale pielii) prin trimiterea selectivă a unor fotografii postate de locuitori ai zonelor însorite.

    Un alt proiect ce nu a fost dus la bun sfârşit de cei doi a fost Burnb, un serviciu de localizare pentru care Systrom a adunat 500.000 de dolari în prima rundă de finanţare. Cu toate acestea, aşa cum îşi amintesc cei doi, conceptul din spatele Burnb a stat la baza Instagram.
    În iunie 2011, Instagram avea deja cinci milioane de abonaţi şi aproape două milioane de descărcări lunar. Creşterea a fost ajutată şi de interesul arătat de celebrităţi ca Justin Bieber, Kim Kardashian, Snoop Dogg sau Barack Obama. Bieber, în special, a fost unul din factorii determinanţi pentru succesul aplicaţiei.

    Dimensiunea tranzacţiei a surprins pe multă lume, chiar dacă în trecut asistasem la achiziţia MySpace de către NewsCorp (în anul 2005, pentru 580 milioane de dolari), a YouTube de către Google (în anul 2006, pentru 1,65 miliarde dolari) sau cea a The Huffington Post de către AOL (în anul 2011, pentru 315 milioane dolari).
    Momentul decisiv în decizia celor de la Facebook a fost dezvoltarea versiunii pentru Android, lansată cu scurt timp înainte ca reţeaua socială să cumpere aplicaţia. În 24 de ore de la lansarea versiunii Android, Instagram avea deja un milion de utilizatori. După o săptămână, peste cinci milioane de oameni descărcaseră aplicaţia.

    UBER, INAMICUL PUBLIC AL COMPANIILOR DE TAXI
    ”Prin creştere şi expansiune, compania a evoluat de la un start-up banal din Silicon Valley la un mod de viaţă pentru milioane de oameni din toată lumea“, au anunţat cei de la Uber pe blog, după ce ultima rundă de finanţare a urcat valoarea companiei la 17 miliarde de dolari.

    Uber este o aplicaţie ce permite utilizatorilor să dispună în permanenţă de o maşină şi un şofer, iar succesul său începe să modeleze industria. Mai exact, odată ce contul a fost creat, utilizatorul poate cere o maşină în regim de taxi în oricare din oraşele în care Uber operează. Şoferii nu sunt angajaţi ai Uber, dar plătesc un comision către companie pentru a putea fi listaţi. Un alt aspect extrem de important este că plata se face prin telefon, astfel că serviciile pot fi apelate chiar şi atunci când utilizatorul nu dispune de bani cash.

    De la lansarea în San Francisco, în urmă cu patru ani, Uber s-a extins în 128 de oraşe din 37 de ţări. Cea mai recentă rundă de finanţare a adus 1,4 miliarde dolari în conturile Uber; astfel, evaluat la 17 miliarde de dolari, Uber este acum cel mai valoros start-up finanţat de investitori, depăşind aplicaţia de booking Airbnb, evaluată la 10 miliarde de dolari.
    Datorită numărului tot mai mare de clienţi, Uber devine un pericol pentru companiile de taximetrie, motiv pentru care în mai multe state europene şoferii de taxi au organizat proteste.
     

  • Ponta spune că CAS vor fi reduse cel mai târziu la 1 ianuarie dacă Băsescu atacă proiectul la CC

     “Pe mine mă interesează un singur lucru, ca de la 1 octombrie, sau eventual, dacă domnia sa atacă la Curtea Constituţională, de la 1 ianuarie cel mai târziu, să avem reducerea fiscalităţii muncii”, a spus Ponta.

    Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că preşedintele fie va retrimite proiectul în Parlament, unde va fi din nou votat în luna septembrie, fie va sesiza Curtea Constituţională, caz în care preşedintele trebuie întrebat dacă reducerea CAS va mai fi aplicată din octombrie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rusia se pregăteşte pentru Cupa Mondială din 2018. Organizarea, cel mai ambiţios proiect după căderea URSS

     Preşedintele rus Vladimir Putin a preluat oficial, după finala Cupei Mondiale din Brazilia, responsabilitatea organizării următoarei ediţii a CM, pentru care sunt necesare investiţii colosale.

    “Am găzduit cu succes Jocurile Olimpice de iarnă la Soci. Acum ştim ce înseamnă să organizezi un eveniment de o asemenea amploare”, declara Putin săptămâna trecută.

    Liderul de la Kremlin a explicat că Rusia se va inspira din experienţa braziliană, celebrată pentru organizare în ciuda avertismentelor alarmante cu privire la violenţele din ţară, la protestele faţă de Cupa Mondială sau la construirea precipitată a infrastructurilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu promulgă legea pentru abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe în vacanţa parlamentară

     Proiectul de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe în vacanţa parlamentară a fost adoptat, pe 17 iunie, de Camera Deputaţilor cu 191 voturi “pentru”, 114 voturi “împotrivă” şi 16 abţineri, după ce fusese adoptat şi de Senat, în data de 3 iunie.

    Din proiectul de lege amintit reiese că Guvernul îşi propune să emită ordonanţe în următoarele domenii: Finanţe publice şi Economie; Dezvoltare regională şi Administraţie publică; Apărare Naţională şi Afaceri Interne; Sănătate; Muncă şi protecţie socială; Agricultură; Mediu; Fonduri Europene; Justiţie; Educaţie şi Cercetare; Transporturi şi Infrastructură.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministerul Finanţelor a retras proiectul Codului Fiscal, la cererea lui Ponta

     Vineri seara, agenţia MEDIAFAX a anunţat că, potrivit proiectului noului Cod Fiscal, persoanele fizice care deţin clădiri cu o altă destinaţie decât cea de locuinţă vor plăti un impozit reprezentând până la 2% din valoarea impozabilă, iar impozitul pe maşini va fi majorat semnificativ, de două ori şi jumătate în cazul autoturismelor cu motorizări de până la 1.600 centimetri cubi, pentru motoare maimari impozitul urmând însă să scadă.

    MEDIAFAX a mai anunţat că impozitele şi taxele locale vor fi indexate în continuare o dată la trei ani în funcţie de inflaţie, dar nu de către Guvern, ca în prezent, ci direct de primării, şi vor putea fi majorate în fiecare an cu până la 50% faţă de acest nivel, comparativ cu nivelul maxim de 20% permis de normele actuale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministerul Finanţelor retrage proiectul noului Cod Fiscal

    “Intenţia Guvernului este de a iniţia o dezbatere publică deschisă şi transparentă cu privire la modificările necesare Codului Fiscal şi Codului de Procedură Fiscală, însă dorim, în acelaşi timp, şi adoptarea de măsuri care să contribuie la continuarea creşterii economice şi la limitarea extinderii poverii fiscale”, a comunicat Ministerul Finanţelor.

    În prezent, una dintre priorităţile Guvernului este de a limita evaziunea fiscală, inclusiv prin modificări ale Codului Fiscal şi Codului de Procedură Fiscală, aminteşte comunicatul ministerului condus de Ioana Petrescu. Modalitatea în care se vor concretiza aceste intenţii, după discuţii cu specialişti şi societatea civilă, va fi decisă de Guvern şi va fi supusă consultării publice înainte de aprobarea de către Parlament. Propunerile care vor fi asumate de Guvern vor fi dezbatute şi asumate, împreună cu bugetul pentru anul 2015, de către Parlament.

    Conform proiectului noului Cod Fiscal, prezentat vineri de agenţia MEDIAFAX, persoanele fizice care deţin clădiri cu o altă destinaţie decât cea de locuinţă vor plăti un impozit reprezentând până la 2% din valoarea impozabilă, iar impozitul pe maşini va fi majorat semnificativ, de două ori şi jumătate în cazul autoturismelor cu motorizări de până la 1.600 centimetri cubi.

    Modificări sunt indicate şi la impozitul pe terenul din intravilan, unde suma de plată creşte proporţional cu rangul şi zona localităţii, ajungându-se la creşteri de la 10.353 lei/hectar la 83.000 lei/hectar.

    Acelaşi document relevă că impozitele şi taxele locale vor fi indexate în continuare o dată la trei ani în funcţie de inflaţie, dar nu de către Guvern, ca în prezent, ci direct de primării, şi vor putea fi majorate în fiecare an cu până la 50% faţă de acest nivel, comparativ cu nivelul maxim de 20% permis de normele actuale. La sfârşitul anului trecut, Guvernul s-a angajat în faţa Fondului Monetar Internaţional, prin scrisoarea de intenţie, că nivelul taxelor pe proprietate impuse persoanelor fizice vor putea fi majorate “la latitudinea” autorităţilor locale, pentru a reduce astfel riscul acumulării de arierate şi înregistrării unui deficit la nivel teritorial.
     

  • Proiect estimat la 225 milioane euro pentru un tronson de autostradă între Ogra şi Târgu Mureş

     Proiectul, parte a autostrăzii Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea, cuprinde loturile Târgu Mureş – Ungheni (4,5 kilometri) + drum de legătură (4,7 km) şi Ungheni – Ogra (10,1 km).

    Primul lot are o valoare estimată de până la 340,97 milioane lei, iar al doilea este evaluat la 457,8 milioane lei, sumele, fără TVA, incluzând şi eventuale lucrări suplimentare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro