Tag: refuz

  • Băsescu: Acum suntem liberi să optăm pentru propria dezvoltare. Însă, ne trebuie programul cu FMI şi UE

     “Am ajuns la stadiul la care putem construi dezvoltarea aşa cum ne-o vedem, prin prisma finanţărilor pe care le avem de la Uniunea Europeană, prin prisma banilor pe care îi avem la dispoziţie de la Banca Europeană de Investiţii şi prin prisma resurselor bugetare. Deci, nu mai suntem constrânşi în programe ale instituţiilor financiare, ci suntem liberi să optăm pentru propria noastră dezvoltare”, a afirmat Băsescu, luni seară, la TVR 1.

    Întrebat dacă această afirmaţie este una de renunţare la Acordul cu FMI, Băsescu a răspuns: “Dimpotrivă”.

    El a subliniat că acesta permite României să obţină o rată de cofinanţare de 85% din partea UE la proiectele cu fonduri europene, faţă de 75% cât este normalul pentru ţările UE care nu sunt în program cu Fondul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Martin Schulz: Angela Merkel nu poate fi făcută responsabilă de tot ce se întâmplă în Europa

     “În opinia mea, nu există o confruntare franco-germană”, a declarat Schulz la încheierea unei lungi întrevederi cu preşedintele francez François Hollande. Relaţiile între Franţa şi Germania şi între Hollande şi Merkel sunt “destul de stabile”, a afirmat el.

    “Să faci din Angela Mekel responsabilul de toate inconvenientele din Europa consider că este nedrept. În jurul mesei la Bruxelles nu este doar Angela Merkel, sunt 26 de alţi şefi de guvern”, a subliniat oficialul social-democrat.

    Întrebat despre proiectul de text al PS care o califică pe Merkel drept “cancelarul austerităţii” de o “intransigenţă egoistă”, Schulz a răspuns: “Nu eu trebuie să comentez proiectele militanţilor Partidului Socialist aici în Franţa”.

    “Este cunoscut faptul că sunt social-democrat, prin urmare nu sunt militantul Angelei Merkel, dar nu poţi să o faci responsabilă de toate inconvenientele” din Europa, a insistat el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • SĂRBĂTOARE ÎN OLANDA: Prinţul Willem-Alexander devine cel mai tânăr monarh european

     Aproximativ 800.000 de vizitatori îmbrăcaţi în portocaliu, culoarea naţională a Olandei, vor impânzi străzile Amsterdamului, în această zi fastuasă. Tânărul rege va fi primul monarh de sex masculin din 1890, după trei regine şi o regentă.

    El va fi, între altele, primul reprezentant al unei noi generaţii de monarhi europeni, a căror vârstă medie este în prezent de 71 de ani, care accede la tron. După 33 de ani de domnie, regina Beatrix va semna actul adbdicării, predând ştafeta unei noi generaţii.

    Viitorul monarh a declarat deja în cadrul unui interviu că atât el, cât şi soţia sa argentiniană, Maxima, în vârstă de 41 de ani, nu sunt “fetişişti ai protocolului”.

    El a mai spus că nu este în mod special ataşat de titlul de “majestate”, spre deosebire de mama sa. “Oamenii îmi pot spune cum vor, pentru a se simţi relaxaţi”, a declarat el, afirmând că doreşte să fie un monarh de secol XXI, care să împace tradiţia cu modernitatea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • SONDAJ: Care este principala problemă a României după aderarea la UE. Cum s-a schimbat viaţa românilor după aderare

     Potrivit sondajului de opinie “Român în Europa”, mai mult de jumătate dintre românii chestionaţi (53 la sută) au afirmat că nu ştiu care sunt instituţiile europene şi care este rolul lor, însă acest procent este în scădere comparativ cu anii precedenţi, după ce, în 2011, 70 la sută dintre cei chestionaţi au afirmat acelaşi lucru, iar anul trecut, 61 la sută.

    De asemenea, 51 la sută dintre români au afirmat că nu cunosc obligaţiile şi drepturile ce revin cetăţeanului european, răspunsurile negative fiind, şi în acest caz, în scădere: 65 la sută în 2012 şi 71 la sută în 2011.

    La întrebarea “Aderarea la Uniunea Europeană v-a adus o schimbare a vieţii în bine sau în rău?”, 58 la sută dintre cei care au participat la sondaj au afirmat că “în rău”, 31 la sută – “în bine”, iar 11 la sută nu au răspuns.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Ne angajăm răspunderea pe Legea regionalizării dacă avem consens în Parlament, mai puţin PDL

     “Nu vom avea angajarea răspunderii Guvernului pe legea regionalizării decât dacă există un acord cu toate forţele politice din Parlament. Când vorbesc de forţe politice din Parlament, nu mă refer la PDL, că ei nu mai există, ei sunt pe post de «Gică contra» sau fac, aşa, un fel de balet de opoziţie, dar de fapt se ceartă între ei”, a susţinut Ponta.

    El a fost întrebat despre poziţia vicepreşedintelui UDMR Laszlo Borbely, care a precizat că nu susţine varianta propusă de USL pentru regionalizare.

    “Dar n-au văzut forma, poate se … s-ar putea să nu se opună. Dar dacă nu există acest acord cu toate forţele politice serioase, mai puţin PDL, pe care nu-i consider o forţă politică serioasă, legea va merge în Parlament şi va fi adoptată de Parlament, dar numai după aprobarea revizuirii Constituţiei. Înainte de asta, nu are niciun rost să vorbim, dacă nu trecem în Constituţie că există regiuni”, a precizat premierul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Boc: Primul incompetent este chiar Ponta, pentru că a făcut parte din guvernul pe care îl critică

     “Victor Ponta este un mincinos şi un mare demagog. Este mincinos pentru că, dacă spune că acel guvern a fost incompetent, înseamnă că primul incompetent este chiar el, pentru că a făcut parte din guvernul pe care îl critică şi pe care eu l-am condus. În primul rând, este vorba de faptul că minte şi, în doilea rând, de faptul că nu recunoaşte că acel guvern a luat măsurile care au salvat România de la prăbuşire economică. Este un mare demagog pentru că, astăzi, premierul Ponta beneficiază de măsurile de stabilitate economică pe care guvernul, împreună cu preşedintele, le-au luat în 2010 şi care asigură credibilitate ţării în momentul de faţă. Acum, Guvernul Ponta nu guvernează, doar administrează ţara”, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, Emil Boc.

    El a adăugat că Executivul Ponta este “Guvernul televizor”, care nu ia niciun fel de măsuri economice de creare a locurilor de muncă şi care, încă, beneficiază de măsurile economice ale guvernului pe care el l-a condus.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Proprietarii ar putea fi obligaţi să investească în amenajarea hotelurilor, chiar dacă sunt închise

     “Sunt supărată pe proprietarii de hoteluri care nu au investit în amenajarea lor şi lucrăm cu Ministerul Dezvoltării la o modificare legislativă pentru că nu mi se pare corect ca dacă te prelevezi de dreptul de proprietate să nu ţii cont de articolul din Constituţie care prevede respectarea dreptului de vecinătate. Din cauza celor care nu s-au pregătit sunt afectaţi cei care s-au pregătit”, a declarat luni ministrul delegat pentru IMM-uri şi Turism, Maria Grapini.

    Ea a menţionat că a realizat deja un memorandum care vizează acest aspect, adăugând însă că o astfel de iniţiativă depinde de Guvern, fiind vorba o decizie politică.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Emil Constantinescu, la BNR: A lucra cu fonduri de investiţii în exploatarea aurului este o crimă

     “A lucra cu fonduri de investiţii este o crimă. Orice fond de investiţii pe tipurile de rezerve pe care le mai avem, adică aur diseminat, care exploatează în carieră nu vor putea să iasă din această tentaţie. Vor exploata întâi zonele bogate, va creşte preţul acţiunilor la bursă, îl vor lichida, vor pleca şi vor lăsa un dezastru”, a afirmat Constantinescu la Simpozionul anual de istorie şi civilizaţie bancară “Cristian Popişteanu” cu tema “Aurul în istoria băncilor Centrale”, ediţia a XXI-a, găzduit de BNR.

    Constantinescu a arătat că exploatarea unui zăcământ de aur implică nişte fonduri uriaşe, iar statul român nu are aceşti bani, pentru că ar însemna să nu mai plătească salarii şi pensii.

    Fostul şef al statului, de profesie geolog, apreciază că pentru a folosi rezervele de aur din solul României, acestea ar trebui acordate prin licitaţii numai primelor trei companii de exploatare de aur din lume, pentru că există o distanţă foarte mare între primele trei şi restul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministrul delegat pentru Energie vrea să interzică panourile solare pe terenurile agricole

     Prevederea ar putea fi introdusă într-o ordonanţă de urgenţă de amendare a legii care promovează schema de sprijin pentru energia regenerabilă.

    “Săptămâna viitoare dăm drumul la ordonanţa de urgenţă. Vor fi unele modificări, pentru că am primit mai multe propuneri interesante. De exemplu, de ce să punem panouri fotovolatice pe terenurile agricole?”, a afirmat Niţă.

    Întrebat ce se întâmplă cu investitorii şi companiile care au cumpărat deja terenuri pentru dezvoltarea unor proiecte fotovoltaice, Niţă a răspuns: “să fie sănătoşi!”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Coşurile cadou de Paşte: Câţi bani alocă firmele pentru angajaţi şi parteneri

     Potrivit sursei citate, coşurile cadou sunt deductibile şi neimpozabile în măsura în care valoarea cadoului oferit fiecărei persoane nu depăşeşte 150 de lei.

    Sodexo estimează ca 68% din cererea pentru coşurile cadou este în perioada Sărbătorilor de iarnă şi peste un sfert dintre acestea de Paşte. Un procent în creştere este cel al vânzărilor coşurilor cadou cu alte ocazii, precum zilele de 1 şi 8 Martie, care generează 5% din vânzările totale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro