BusinessMagazin

Tag: internet

  • Trilulilu valoreaza 1 mil. euro

    Tranzactia evalueaza Trilulilu la aproximativ un milion de dolari, o evolutie exploziva a afacerii avand in vedere ca site-ul a fost lansat oficial in luna ianuarie a acestui an si nu este nicidecum o idee originala, fondatorii sai – cinci tineri clujeni in frunte cu Sergiu Biris, "crocodilul sef", inspirandu-se din succesul inregistrat de YouTube. Site-ul american de file-sharing a fost cumparat anul trecut de Google pentru un pret de 1,65 de miliarde de dolari.

    Discutiile privind o posibila vanzare a unui procent din companie au inceput in urma cu cateva luni.

    Cumparatorul si totodata cel care a pornit aceste discutii, Alexis Bonte, este un antreprenor francez cu experienta de opt ani in e-commerce, cunoscut in industria online europeana in special pentru implicarea timpurie in site-ul de turism lastminute.com, vandut acum doi ani pentru un miliard de dolari. Bonte, care este de asemenea board member intr-o serie de companii, printre care Centrofarm, GeneralCom sau CPH Pharma, va contribui in Trilulilu cu experienta acumulata in internet.

    “Obiectivul nostru este ca Trilulilu.ro sa devina cel mai cunoscut si vizitat site din Intenet-ul romanesc, iar pentru asta avem nevoie de o echipa puternica, dar mai ales foarte bine pregatita in toate aspectele legate de provocarile mediului online”, spune Sergiu Biris, directorul Trilulilu, in cadrul unui unui comunicat de presa.

    “Trilulilu este una dintre surprizele acestui an in online-ul din Romania. I-am cunoscut pe baieti acum cateva luni si pot spune ca sunt printre putinele echipe cu adevarat pasionate de crearea unui produs de exceptie si de importanta accentului pus pe utilizator. A fost natural sa doresc sa ma implic in sustinerea dezvoltarii proiectului”, declara Alexis Bonte, noul actionar Trilulilu.

    Povestea afacerii Trilulilu o puteti gasi in numarul 133 din BUSINESS Magazin

    Cititi si despre alte initiative ale familiei Bonte in domeniul online.

  • A vandut Talpes prea ieftin?

    Inaintea interviului cu BUSINESS Magazin, intr-o sala de sedinte din cladirea in care inca este sediul BitDefender, Florin Talpes vine cu o foaie si un pix pe care ulterior avea sa puncteze elementele discu- tiei, unele schitate prin grafice. Dar in primul rand, noteaza data si remarca „simetria“ datei de 7 decembrie 2007. Matematician prin formatie, Talpes a vazut repetata de mai multe ori in ultima perioada aceasta cifra. Prima intrare a unor actionari la BitDefender – sapte la numar – a determinat cuplul Florin si Mariuca Talpes sa se desparta de aproximativ 7 procente din afacere.

    Cifra exacta, apropiata, dar inferioara acestei valori, va fi stabilita ulterior, dupa ce auditul realizat de una din companiile din Big Four se va incheia anul viitor. Apoi, pretul intrarii in actionariatul BitDefender a fost de 7 milioane de dolari (4,8 milioane de euro), singura cifra fixa din prezent. Faptul ca procentul vandut depinde de audit inseamna ca inclusiv estimarea de 100 de milioane de dolari (68,5 milioane de euro) ca valoare totala a companiei ar trebui sa astepte confirmarea – probabil peste aceasta valoare si cu siguranta mai mult decat oricare alta companie romaneasca producatoare de software.

    Tocmai prestigiul producatorului de solutii antivirus, faptul ca a ajuns sa insemne ceva la nivel global, avand o cota de aproape 2% din pia- ta solutiilor de securitate informatica, i-a facut pe unii sa se intrebe daca nu cumva Florin Talpes ar fi putut obtine mai mult, poate chiar dublu. „Eu vad deal-ul asta in contextul viitorului.

    Altii ar putea spune ca se asteptau la 200 de milioane de dolari sau la alta cifra, dar acest acord este corect pentru parti, pentru ca este incheiat“, spune Florin Talpes. In primul rand, pentru fondatorul grupului Softwin si al celui mai de succes produs al lui, care s-a desprins recent in companie separata, este important faptul ca natura investitorilor atrasi acum (persoane fizice) a permis vanzarea unui pachet mic de actiuni, sub 7%. "Ceea ce inseamna ca urmatorii pasi nu sunt blocati, pentru ca atunci cand atragi un investitor, daca de la bun inceput atragi unul mare, procesul curge mai departe intr- un anumit fel“, spune Talpes.

    Cursul dezvolta rii ar trebui sa insemne in viitor, dar nu mai devreme de jumatatea lui 2008, listarea la bursa sau vanzarea unui pachet mai mare, de 15-20%, catre un investitor de mari dimensiuni, american. Aceasta a doua varianta nu a fost blocata prin tranzactia de acum, cele sapte persoane fizice cumparatoare nefiind tocmai posibili concurenti.

    Personajul-cheie, Horia Manda, a fost implicat, din functii de conducere, la fondurile de investitii Romanian-American Enterprise Fund (RAEF) si Balkan Accesion Fund (BAF), in special in tranzactii la companii financiare. Cele mai mari investitii ale celor doua fonduri in Romania au vizat Banca Agricola, Banca Romaneasca, Motoractive, Domenia Credit, Estima Finance, Certinvest, Jet Finance si Domo. Tocmai de niste investitori financiari, nu specializati in domeniul tehnologic avea nevoie acum BitDefender, inaintea atragerii unor finantari ulterioare.

    "Vom aduce o investitie mica, privata, sunt niste prieteni pe care-i aducem in companie si dupa ce semnam acordul, putem relua discutiile", a fost mesajul transmis de Talpes investitorilor din Statele Unite cu care a purtat discu- tii in ultima perioada si al caror interes nu ar vrea sa il piarda. Manda si Talpes sunt apropiati de mai multa vreme, dar prima oara cand a fost ridicata posibilitatea unui parteneriat la BitDefender a fost acum un an, cand Talpes spune ca nu era inca pregatit. "Atunci cand esti intr-o echipa, ceea ce conteaza e sa nu fie nevoie sa stai cu fata la partenerul tau, sa poti sta si cu spatele. Stii ca atunci cand el trebuie sa raspunda la ceva neas- teptat, raspunde conform asteptarilor tale. Pentru ca gandim cam la fel“, comenteaza Florin Talpes.

    Un alt motiv pentru alegerea echipei de investitori adusi de Horia Manda a fost faptul ca pregateste transformarea companiei, dintr-o afacere de familie intr-una guvernata corporatist, cu rapoarte si procese si orientata catre actionari. Faptul ca actionarii sunt localizati in Romania, unde se afla in continuare cartierul general al BitDefender si centrul financiar al companiei, a reprezentat un alt motiv. Noua structura a actionariatului cuprinde acum tot doua nume, dar persoanele fizice au fost inlocuite de vehicule de investitii – unul controlat de sotii Talpes, iar celalalt de cei sapte investitori atrasi de Horia Manda.

    Drepturile de proprietate intelectuala asupra tehnologiilor inglobate de produsele BitDefender raman inregistrate sub numele lui Florin Talpes, nu sub cel al actionarilor. Mesajul principal in comunicarea tranzact iei a fost faptul ca acum actionariatul se deschide investitorilor; vor putea urma deci altii la BitDefender, la fel cum ar putea intra bani din afara familiei Talpes si in celelalte structuri ale grupului Softwin, care vor incepe sa functioneze de la 1 ianuarie 2008 – companiile Intuitext (cursuri scolare in format digital), Ascenta (consultanta si servicii IT) si Paxato (servicii de call center).

    De-acum, asteptarile pentru 2010, reperul la care isi raporteaza proiectiile Talpes, au in vedere o valoare a afacerilor sale de cateva sute de milioane de dolari si nici chiar miliardul nu este exclus. "Sa ajungi la o valoare de 10 milioane e greu, sa cresti o afacere pana la 100 de milioane e extrem de greu, misiunea este fantastica sa ajungi la 100-300 de milioane, iar miliardul este aproape imposibil“, este scala dupa care evalueaza acum Talpes.

    JOCURI LA DUBLU

  • Bitdefender, evaluat la 100 mil. $

    Componenta grupului de investitori privatia care a investit 7 milioane de dolari in Bitdefender cuprinde si managarii a doua fonduri de investitii, Romanian-American Enterprise Fund (RAEF) si Balkan Accession Fund. Cele doua fonduri au avut mai multe investitii in Romania, printre care cele la Banca Romaneasca, Banca Agricola, Motoractive, Domenia Credit, Estima Finance, Certinvest, Jet Finance si Domo.

    Compania BitDefender, producatoarea solutiilor de securitate IT cu acelasi nume, este avaluata prin aceasta tranzactie la peste 100 de milioane de dolari. Reprezentantii companiei nu au precizat dimensiunea exacta a portofoliului de actiuni transferate dar au mentionat ca este vorba de mai putin de 7%.

    Pe langa resursele financiare suplimentare castigate, BitDefender va beneficia si de sustinerea investitorilor in demersul unei posibile listari la una dintre bursele din Romania, Europa sau Statele Unite.

    O alta directie este extinderea companiei la nivel global. "Prin experienta noastra vom contribui la aceasta extindere", a declarat Horia Manda, chief investment officer al RAEF.

    Pana acum, actioanriatul BitDefender era compus exclusiv din cei doi fondatori, sotii Florin si Mariuca Talpes.

    Strategia de dezvoltare a lui Florin Talpes

  • Firefox, aliat sau pion al Google?

    Firefox este cel mai popular browser alternativ de la Netscape incoace, avand aproape de trei ori mai multi utilizatori decat Safari-ul celor de la Apple; are 15-20% din piata globala de browsere si procentaje chiar mai ridicate in Europa si in randul pasionatilor de tehnologie. O parte din atractia fata de Firefox deriva din originile sale ca initiativa non-profit, o revolutie impulsionata de oameni si care implica browser-ul de web, tehnologie de baza pentru internet. De asemenea, deoarece codul sursa era public, Firefox a putut profita de creativitatea dezvoltatorilor; ei sunt incurajati sa-l imbunatateasca, fie cu aplicatia de blocare a reclamelor de pe site-urile de publicitate – una dintre cele mai populare extensii – sau prin crearea de „skin“-uri care sa personalizeze fata browser-ului.

    Dar in incercarea de a se folosi de acest succes, Fundatia Mozilla a ajuns sa semene mai mult cu un start-up din Silicon Valley finantat de investitori si mai putin cu un atelier al colaborarii intre programatori anonimi. Siobhan O’Mahony, profesor asistent la Scoala de Management a Universitatii Davis din California, numeste Mozilla „primul proiect open-source corporatist“.

    Fundatia a folosit o divizie comerciala, Corporatia Mozilla, pentru a strange zeci de milioane de dolari din drepturi de autor de la companii ce au creat motoare de cautare si care doreau pozitionari mai avantajoase in browser-ul ei. Si prin strangerea acelor bani ca rezerva de razboi pentru a concura cu giganti ca Microsoft si Apple, fundatia s-a indepartat, cel putin temporar, de la activitatile tipice ale unei organizatii non-profit. „Comunitatea Mozilla a fost putin hibrida in ce priveste integrarea investitiilor publice si private – in privinta asta istoria sa este de-a dreptul unica“, a spus O’Mahony.

    Pana acum, numerosii contributori ai Firefox par multumiti cu succesul sau financiar. Intrebarea mai importanta e ce va face Mozilla cu toti acesti bani. Potrivit datelor financiare ale Mozilla pentru 2006, recent publicate, fundatia are active de 74 de milioane de dolari, grosul fiind investiti in fonduri mutuale si alte operatiuni asemanatoare, iar anul trecut a avut venituri de 66 de milioane de dolari. Circa 85% din acele venituri au venit dintr-o singura sursa, Google, care are un contract de drepturi de autor cu Firefox.
    In pofida veniturilor generoase, Fundatia Mozilla a oferit in 2006 sub forma de granturi putin sub 100.000 de dolari (potrivit raportului auditat) sau 285.000 de dolari (potrivit declaratiilor Mozilla). In acelasi an, i-a platit directoarei executive a corporatiei, Mitchell Baker, peste 500.000 de dolari sub forma de salarii si alte beneficii (Baker este totodata si presedinta fundatiei).

    Mitchell Baker, o avocata care lucreaza pentru companiile din Silicon Valley inca de la mijlocul anilor ’90, a comentat ca pachetul ei salarial este „inca un exemplu despre caracterul hibrid al Mozilla“, adaugand ca suma o face sa para „un copilas amarat“ in comparatie cu liderii altor companii la fel de influente din Silicon Valley. Baker spune ca de fapt comunitatea, nu finantarea de la Google a facut din Firefox un mare jucator in acest domeniu. „Mozilla are succes pentru ca avem acest public imens caruia ii pasa de ea“, spune ea. „Piesa de baza care tine Mozilla independenta fie si de o singura sursa de venit, ca Google, este acest public divers“. Si adauga: „Nicio gramada de bani nu ne-ar fi permis sa atingem succesul pe care il avem acum“. Apoi, referindu-se la Microsoft: „Nu putem sa cheltuim mai mult decat ei“.

    Evolutia Firefox poate fi privita ca o extensie a razboiului dintre Netscape si Microsoft de la jumatatea anilor ’90. Dupa ce Microsoft a acaparat o mare parte din piata, Netscape a decis in 1998 sa-si faca public codul sursa si imediat dezvoltatorii au acceptat provocarea. In 2003, AOL, care cumparase Netscape, a oferit codul de browser nou-createi Fundatii Mozilla si pana in noiembrie 2004 a fost lansata prima versiune de Firefox. La vremea respectiva a fost promovata ca ilustrare a catorva principii – sa fie usor de utilizat, sa functioneze pe sisteme de operare diferite si sa fie mai sigura. Corporatia a fost creata in 2005.

    Celalalt avantaj al browser-ului, nedeclarat, insa impartasit cu celelalte proiecte open-source, a fost ONM: Orice, dar Nu Microsoft. „Firefox este capabil sa se adreseze unor categorii de public diferite. Nu pe toata lumea intereseaza ca standardele internetului sa ramana deschise, dar multi se tem ca daca Firefox pierde cota de piata, atunci standardele internetului ar putea ajunge apanajul Microsoft“, a scris intr-un e-mail O’Mahony.

  • Povestea laptopului

    In fine, celebrul „laptop de 100 $“ (modelul XO, mai precis) a intrat in productie la uzinele companiei taiwaneze Quanta – cel mai mare producator de portabile din lume – pentru a onora o prima comanda de 100.000 de unitati din partea Laboratorio Tecnológico del Uruguay, o organizatie guvernamentala care desfasoara un proiect de mare amploare in domeniul educatiei si comunicatiilor. Mai mult, oficialitatile din Uruguay s-au angajat sa mai cumpere inca 300.000 de bucati pana in 2009, astfel incat toti elevii sa dispuna de aceste unelte educationale.

    Poate ca aceasta stire o sa para modesta, daca tinem seama ca profesorul Nicholas Negroponte – initiatorul proiectului OLPC (One Laptop Per Child) – estima in urma cu cativa ani o productie de ordinul sutelor de milioane. In plus, pentru a beneficia de avantajele productiei de masa, intrarea in fabricatie ar fi trebuit sa porneasca de la un nivel de circa 3 milioane de unitati. Faptul ca o astfel de comanda nu a venit este una dintre cauzele care au determinat cresterea pretului la 188 de dolari, celelalte fiind scumpirea unor materiale si decizia de a utiliza componente mai puternice. Totusi, realizarea este remarcabila, salvand un proiect exceptional din perspectiva tehnologica prin posibilitatea de a-si demonstra potentialul in conditiile unui proiect de anvergura.

    Cum se explica diferenta de cateva ordine de marime dintre estimari si realizari? Prima cauza este mai degraba de ordin politic, iar Negroponte si colegii sai au avut ocazia sa constate ca de la „angajamentele solemne“ ale politicienilor (care nu costa nimic) si pana la comenzi concrete e o cale foarte lunga. Teama de schimbare este un alt factor important, impartasit de birocratiile de pretutindeni. Schimbarea (mai ales una la scara mare) implica si un risc, pe care foarte putini functionari sunt dispusi sa si-l asume. Asa sa face ca dintre cele sase „intelegeri ferme“ pentru cate un milion de XO cu Argentina, Brazilia, Libia, Nigeria, Pakistan si Thailanda nu s-a materializat nici una (Thailanda are insa scuza unei lovituri de stat ce a indepartat guvernul care s-a angajat in proiect).

    A doua cauza a relativului insucces al proiectului OLPC este de ordin comercial – ceea ce poate parea ciudat, avand in vedere ca este vorba de o initiativa non-profit. Istoria este interesanta si porneste chiar de la primul e-mail pe care l-a trimis Negroponte dupa ce i-a incoltit ideea: adresantul era vechiul sau prieten Hector Ruiz, CEO la Advanced Micro Devices, pe care ideea l-a entuziasmat, iar rezultatul a fost ca AMD a fost primul partener al OLPC si furnizorul procesoarelor. S-au adaugat apoi Google si RedHat, aceasta din urma croind o distributie speciala de Linux ce echipeaza laptop-urile. S-au adaugat si alte companii importante, dar este cert ca o asociere AMD-Google-RedHat reprezenta o amenintare directa pentru Intel si Microsoft, care au devenit imediat cei mai mari adversari ai proiectului. Primele reactii au vizat ridiculizarea proiectului si intoxicarea presei, insa lucrurile nu s-au oprit aici. Intel – care nu este un producator de computere – a lansat un produs concurent, Classmate, pe care l-a echipat cu propriul procesor Celeron M, capabil sa ruleze nu doar Linux, ci si o versiune redusa de Windows XP furnizata de Microsoft. Desi mai scump (cca. 250$) si mai putin adaptat pentru educatie, Intel l-a promovat agresiv ca alternativa „serioasa“ la XO, adesea chiar in tarile deja angajate in proiectul OLPC (de pilda in Nigeria si Libia). Negroponte s-a infuriat si a acuzat pe Intel ca vinde Classmate sub pretul de productie pentru a submina proiectul OLPC, iar pozitiile pareau sa fie ireconciliabile. Microsoft a inceput sa distribuie in tarile in curs de dezvoltare vizate de OLPC un pachet cuprinzand Windows, MS Office (Student Edition) si programe educationale la pretul de 3 dolari, creand astfel o presiune suplimentara. In plus, diversi alti producatori au inceput sa fie interesati de aceasta imensa piata potentiala, lansand noi modele cu preturi atractive (Asus Eee PC fiind un bun exemplu).

    Si totusi, in iulie 2007 apele s-au linistit, iar Intel s-a alaturat coalitiei care sustine OLPC. Schimbarea de atitudine provine din initiativa OLPC de a produce si servere de back-up si suport pentru XO care sa fie distribuite scolilor, iar acestea vor fi bazate, desigur, pe componente Intel. In plus, intelegerea prevede ca softurile pentru Classmate sa ruleze si pe XO si viceversa, de unde se poate deduce ca Intel va merge pe Linux. Cineva nu prea se va bucura…

  • Vand online casa. Rog seriozitate

    Cred ca anunturile de mica publicitate din ziare au pierdut trenul in lupta cu internetul“, proclama Michael Cassidy, presedintele si directorul executiv al Undertone Networks, furnizor de servicii de publicitate online. „Sumele de bani puse in joc sunt in scadere de la an la an, cresterea vine dinspre online.“

    Punctul de vedere de mai sus pare necredibil, fiindca vine de la un om interesat ca ziarele sa piarda trenul publicitatii. Totusi, in SUA, evolutia spre online e sesizabila. Anunturile de mica publicitate care promoveaza case, masini, locuri de munca sau oferte turistice sunt de regula postate in sectiunile specializate de pe Google, Yahoo! sau pe diverse mari portaluri; in acelasi timp au inceput sa se dezvolte si site-uri specializate care, asemenea ziarelor de mica publicitate, cumuleaza pe o pagina de internet anunturi publicitare din foarte multe domenii. Pe acest segment a intrat recent si Facebook, reteaua sociala care a vandut luna trecuta un procent de 1,6% din actiuni catre Microsoft, pentru aproximativ 165 de milioane de euro. Compania britanica Fuzzle Media a dezvoltat o aplicatie software ce poate fi instalata gratuit de catre utilizatorii Facebook si care ofera acces la noua sectiune a retelei sociale, dedicata anunturilor publicitare. Mai mult, fiecare utilizator are posibilitatea sa dea un anunt pe Facebook, iar cei interesati pot cere detalii suplimentare tot pe paginile retelei sociale.

    Anunturile de mica publicitate de pe site-uri reprezinta in prezent o componenta importanta din publicitatea online, cumuland in jur de 17% din totalul cheltuielilor companiilor din SUA pentru reclame pe Internet, conform companiei de cercetare a pietei eMarketer. Cea mai populara metoda de publicitate online, care atrage in jur de 40% din bugetele companiilor, raman reclamele contextuale, afisate pe paginile de internet ale motoarelor de cautare, in timp ce 20% din publicitatea online este reprezentata de bannere afisate pe site-uri – versiuni online ale ziarelor, bloguri, retele sociale si in general pagini de internet furnizoare de continut – precum si de reclame sub forma de clipuri video, care au inceput sa castige teren in ultima vreme.

    Intreaga piata americana a publicitatii online este estimata sa ajunga anul acesta la aproape 14,7 miliarde de euro, potrivit unui studiu realizat de eMarketer, urmand ca pana in 2011 sa se dubleze, pana la aproximativ 28,8 de miliarde de euro. In primele noua luni ale acestui an, piata a inregistrat o crestere de 26%, pana la 10,4 miliarde de euro, conform unui studiu realizat de Interactive Advertising Bureau (IAB) si PricewaterhouseCoopers, atingand un nivel record in perioada iulie-septembrie – 3,5 miliarde de euro.

    Cresterea de anul acesta si anul viitor nu va mai fi totusi chiar atat de mare pe cat se estimase anterior, pe masura ce un procent din ce in ce mai mare din bugetele pentru publicitate va fi alocat reclamelor low-cost, cum sunt anunturile publicitare, considera unii dintre analistii eMarketer. Iar aceasta tendinta va determina automat scaderea sumelor cheltuite in ansamblu pentru reclame online. Compania de cercetare Forrester Research manifesta insa optimism, apreciind ca piata publicitatii pe internet din SUA va inregistra cresteri destul de mari in urmatorii cinci ani, rata medie anuala estimata fiind de 27%, ceea ce ar insemna ca in acest ritm va depasi pragul de 45 de milioane de euro in 2012.

    De partea cealalta, faptul ca anunturile publicitare din ziare pierd din popularitate e greu de contestat. Tot pe piata americana, rata anuala de crestere a investitiilor pentru reclamele din ziare, de 30-40% in anii precedenti, s-a diminuat la 20 de procente in prima jumatate a acestui an si la mai putin de 15% in trimestrul al treilea, conform companiei de consultanta Media Post. Interesul mai redus al companiilor pentru mediul traditional de publicitate, pus pe seama migrarii spre internet, incepe sa afecteze industria de media, mai ales ca anunturile publicitare inseamna in SUA in jur de 70% din veniturile din reclame. In prima jumatate a acestui an, veniturile ziarelor americane (print) din reclame de genul anunturilor publicitare au scazut cu 16,5% fata de perioada similara din 2006, pana la 1,35 miliarde de euro, conform Newspaper Association of America (NAA). „Eu citesc in continuare ziare in format traditional, dar cand vreau sa cumpar un produs sau sa caut anumite servicii recurg tot la internet, pe site-uri precum Zillow, Amazon, Autobytel sau Craigslist“, spune Rick Edmonds, analist de business in cadrul Poynter Institute.

    Ziarele incearca sa-si schimbe strategia pentru a putea mentine interesul companiilor pentru reclama. Multe isi dezvolta foarte mult versiunea online, transformand astfel o parte din pierderile pe partea de print in castiguri pe internet. Altele investesc si detin procente din site-uri de anunturi publicitare, spune Charlie Diederich, directorul de marketing si publicitate al Newspaper Association of America. Gannett Company, spre exemplu, editorul a 85 de cotidiene americane, printre care si USA Today, si a aproape 1.000 de publicatii saptamanale, bilunare sau lunare, este una dintre companiile care se extind si in segmentul online, investind in site-uri specializate de mica publicitate. „Am anticipat schimbarile industriei si incercam sa ne adaptam la noile conditii si la preferintele de consum media ale cititorilor“, spune Tara Connell, vicepresedinte al departamentului de comunicare corporatista al Gannett. Compania a achizitionat participatii la mai multe site-uri de anunturi publicitare, printre care CareerBuilder.com, Cars.com si Apartments.com, acoperind astfel trei dintre cele mai importante segmente – anunturile pentru locuri de munca, masini si apartamente.

    O alta strategie, adoptata de editori precum Hearst, MediaNews sau Cox, este aceea de a incheia parteneriate cu companii din internet, in cazul de fata cu Yahoo!, pentru a afisa online reclame si anunturi publicitare. Initial, companiile de media au vizat acest parteneriat strict pentru anunturile de locuri de munca disponibile, publicate in cadrul sectiunii dedicate a Yahoo!, HotJobs, dar pe parcurs, tipul anunturilor s-a diversificat. Din noiembrie anul trecut, cand a fost formata acest parteneriat, si pana in prezent, contracte asemanatoare au semnat cu Yahoo! un numar de 22 de editori care reprezinta in jur de 400 de cotidiene americane. Pentru Yahoo!, acest parteneriat inseamna ocazia de a vinde spatiu de reclama pe paginile de internet ale ziarelor partenere. In ceea ce priveste companiile de publishing, beneficiile sunt clare: pe de-o parte isi pot creste veniturile din reclama in mediul online, iar pe de alta parte, avand alaturi un nume important in industria internetului, pot sa se adapteze la noile conditii din piata printr-o strategie orientata mai mult catre internet.

    Putini castiga

     

  • GECAD: Comertul cu plata online se dubleaza in 2008

    "Anul viitor, un cuvant important vor continua sa il aiba companiile mari care au intrat deja sau care urmeaza sa abordeze si acest canal. in acest sens, ne asteptam la intrarea unor companii importante, in special din sectorul utilitatilor si al telecomunicatiilor", a declarat directorul executiv al GECAD ePayment, Carmen Sebe.

    ePayment estimeaza ca telecomunicatiile si turismul vor continua sa fie cele mai cautate pe piata online, iar un potential ridicat il au si plata online a utilitatilor si e-tailul (retailul electronic), domenii care sunt de asteptat sa aiba o crestere semnificativa in 2008.

    In acest an, cand valoarea tranzactiilor online vor atinge 35 de milioane de euro, cele mai cautate au fost produsele telecom (plati facturi, cartele pre pay), cu o pondere de 30%, urmate de turism (transport si cazare), cu 20%, si de e-tail, cu 18%.

    Pentru finalul anului viitor, ePayment estimeaza ca vor exista circa 2.000 de magazine online, fata de 1.600 de magazine online in prezent, din care aproape jumatate au implementata o solutie de plata online si activitate sustinuta.

  • Hotii si vardistii

    Saptamana trecuta am revenit la LonelyGirl15 si replica ei britanica Kate Modern, pentru ca sunt manifestari specifice internetului social care avanseaza pretentia de a reprezenta o noua forma de arta. Curajoasa pretentie, daca tinem seama ca celelalte arte au avut nevoie de mii de ani pentru a se cristaliza iar toate artele „noi“ nu sunt de fapt decat combinari ale celor ancestrale. Opera, de pilda, aduce naratiune, muzica, teatru si dans intr-un scenografie care adauga mixturii arhitectura si artele vizuale. Peste toate acestea troneaza insa o intelegere intre creatori si spectatori, o anumita conventie care delimiteaza lumea reala de lumea reprezentata. Aceasta conventie este cea asupra careia pun presiune toate noile manifestari care aspira la statutul de arta, pentru ca ea este magia care-l transpune pe bizonul pictat in grota de la Altamira in lumea vanatorii, iar pe noi, modernii, in tragedia Antigonei sau in lumea imposibila a lui Magritte.

    Argumentele care indreptatesc povestea lui LonelyGirl15 sa se pretinda o forma de arta sunt aceleasi care neaga aceasta pretentie si se leaga de limitele in care s-a jonglat cu conventia. Cel putin in prima faza, conventia a fost abolita, „spectatorii“ – utilizatorii MySpace si YouTube – considerand filmele postate ca fiind „adevarate“ (adica nicidecum o reprezentare) si s-au simtit indreptatiti sa comunice cu personajul si astfel sa influenteze involuntar povestea. Apoi au aparut suspiciunile, in baza unor indicii care prefer sa cred ca au fost plantate de catre „creatori“, si de-aici a inceput partea interesanta: spectatorii au inceput sa caute limita intre realitate si reprezentare, inducand astfel o conventie specifica mai degraba jocurilor de genul hotii si vardistii, asumandu-si roluri de detectivi, cu diferenta ca regulile lipsesc iar spatiul jocului nu este marginit decat de referintele povestii. In fine, cand cautatorii s-au apropiat de raspuns, creatorii aveau deja publicul implicat suficient in poveste pentru a fi dispus sa accepte o conventie propriu-zisa: ceea ce vedeti este o reprezentare.

    Intrebarea persista: e un joc? Da si nu: happening-ul s-ar incadra mai degraba in ceea ce se cheama „alternate reality game“ (ARG), o specie cu oarecare traditie in lumea retelei. Este greu de definit ce este un astfel de joc al realitatii alternative, deoarece este de fiecare data altfel. In toate cazurile insa, ideea este de a dezvolta interactiv o poveste care-i cuprinde pe participanti („fictiune imersiva“) si care se intinde pe diverse medii (in special cele suportate de internet, dar spatiul jocului nu este limitat la lumea virtuala). Spre deosebire de alte jocuri din internet, ARG nu implica o instanta bazata pe inteligenta artificiala care sa construiasca scenarii, nu pretinde jucatorilor sa-si asume roluri si nu necesita o interfata speciala. Exista totusi un „Papusar“ (Puppetmaster) care conduce jocul si care lanseaza misterele pe care participantii trebuie sa le dezlege pe baza unor indicii pentru a duce mai departe povestea. Exista si aici o conventie, reprezentata de „cortina“ – o metafora a limitei dintre jucatori si papusar.

    Totul pare sa se inscrie in tiparele jocului, dar diferentele ies repede la iveala. In primul rand, jucatorii nu cunosc regulile (instituite de papusar si redefinite mereu pe baza precedentelor), astfel incat mare parte din farmec vine tocmai din descoperirea acestora si a „marginilor“ spatiului fictiunii prin incercari repetate. Pe de alta parte, un joc fara reguli si fara margini prestabilite nu mai este un joc, iar mantra definitorie a ARG, principiul de baza, este tocmai TINAG: „This Is Not A Game“ (acesta un este joc). Aproape nimic nu este prestabilit: Papusarul lanseaza ideile scenariului si indiciile, dar participantii (care se organizeaza liber in comunitati) sunt cei care le descopera, le combina si completeaza zonele albe. Povestea rezultata este mai degraba povestea constructiei povestii, un soi de „mise en abime“ in termenii literaturii.

    Fie ca e o forma de arta sau un simplu joc, este cert ca ARG poate fi un extraordinar instrument de marketing viral. Capodopera genului, The Beast (care a adunat peste 3 milioane de participanti), a fost de fapt o forma de promovare a filmului „A.I.“ realizat de Steven Spielberg. Ultima idee in domeniu: daca participantii intr-un ARG pot rezolva dificile probleme fictive, de ce n-ar putea rezolva si probleme ale lumii reale? Un nou proiect numit „World Without Oil“ va cauta scenariile supravietuirii intr-o lume fara petrol.

  • Hotii si vardistii

    Saptamana trecuta am revenit la LonelyGirl15 si replica ei britanica Kate Modern, pentru ca sunt manifestari specifice internetului social care avanseaza pretentia de a reprezenta o noua forma de arta. Curajoasa pretentie, daca tinem seama ca celelalte arte au avut nevoie de mii de ani pentru a se cristaliza iar toate artele „noi“ nu sunt de fapt decat combinari ale celor ancestrale. Opera, de pilda, aduce naratiune, muzica, teatru si dans intr-un scenografie care adauga mixturii arhitectura si artele vizuale. Peste toate acestea troneaza insa o intelegere intre creatori si spectatori, o anumita conventie care delimiteaza lumea reala de lumea reprezentata. Aceasta conventie este cea asupra careia pun presiune toate noile manifestari care aspira la statutul de arta, pentru ca ea este magia care-l transpune pe bizonul pictat in grota de la Altamira in lumea vanatorii, iar pe noi, modernii, in tragedia Antigonei sau in lumea imposibila a lui Magritte.

    Argumentele care indreptatesc povestea lui LonelyGirl15 sa se pretinda o forma de arta sunt aceleasi care neaga aceasta pretentie si se leaga de limitele in care s-a jonglat cu conventia. Cel putin in prima faza, conventia a fost abolita, „spectatorii“ – utilizatorii MySpace si YouTube – considerand filmele postate ca fiind „adevarate“ (adica nicidecum o reprezentare) si s-au simtit indreptatiti sa comunice cu personajul si astfel sa influenteze involuntar povestea. Apoi au aparut suspiciunile, in baza unor indicii care prefer sa cred ca au fost plantate de catre „creatori“, si de-aici a inceput partea interesanta: spectatorii au inceput sa caute limita intre realitate si reprezentare, inducand astfel o conventie specifica mai degraba jocurilor de genul hotii si vardistii, asumandu-si roluri de detectivi, cu diferenta ca regulile lipsesc iar spatiul jocului nu este marginit decat de referintele povestii. In fine, cand cautatorii s-au apropiat de raspuns, creatorii aveau deja publicul implicat suficient in poveste pentru a fi dispus sa accepte o conventie propriu-zisa: ceea ce vedeti este o reprezentare.

    Intrebarea persista: e un joc? Da si nu: happening-ul s-ar incadra mai degraba in ceea ce se cheama „alternate reality game“ (ARG), o specie cu oarecare traditie in lumea retelei. Este greu de definit ce este un astfel de joc al realitatii alternative, deoarece este de fiecare data altfel. In toate cazurile insa, ideea este de a dezvolta interactiv o poveste care-i cuprinde pe participanti („fictiune imersiva“) si care se intinde pe diverse medii (in special cele suportate de internet, dar spatiul jocului nu este limitat la lumea virtuala). Spre deosebire de alte jocuri din internet, ARG nu implica o instanta bazata pe inteligenta artificiala care sa construiasca scenarii, nu pretinde jucatorilor sa-si asume roluri si nu necesita o interfata speciala. Exista totusi un „Papusar“ (Puppetmaster) care conduce jocul si care lanseaza misterele pe care participantii trebuie sa le dezlege pe baza unor indicii pentru a duce mai departe povestea. Exista si aici o conventie, reprezentata de „cortina“ – o metafora a limitei dintre jucatori si papusar.

    Totul pare sa se inscrie in tiparele jocului, dar diferentele ies repede la iveala. In primul rand, jucatorii nu cunosc regulile (instituite de papusar si redefinite mereu pe baza precedentelor), astfel incat mare parte din farmec vine tocmai din descoperirea acestora si a „marginilor“ spatiului fictiunii prin incercari repetate. Pe de alta parte, un joc fara reguli si fara margini prestabilite nu mai este un joc, iar mantra definitorie a ARG, principiul de baza, este tocmai TINAG: „This Is Not A Game“ (acesta un este joc). Aproape nimic nu este prestabilit: Papusarul lanseaza ideile scenariului si indiciile, dar participantii (care se organizeaza liber in comunitati) sunt cei care le descopera, le combina si completeaza zonele albe. Povestea rezultata este mai degraba povestea constructiei povestii, un soi de „mise en abime“ in termenii literaturii.

    Fie ca e o forma de arta sau un simplu joc, este cert ca ARG poate fi un extraordinar instrument de marketing viral. Capodopera genului, The Beast (care a adunat peste 3 milioane de participanti), a fost de fapt o forma de promovare a filmului „A.I.“ realizat de Steven Spielberg. Ultima idee in domeniu: daca participantii intr-un ARG pot rezolva dificile probleme fictive, de ce n-ar putea rezolva si probleme ale lumii reale? Un nou proiect numit „World Without Oil“ va cauta scenariile supravietuirii intr-o lume fara petrol.

  • Politica 2.0

    Platforma-program a acestui site poate fi rezumata intr-o singura fraza. Dezvoltarea unei comunitati interesate de politica, punand fata in fata alegatori si politicieni in stil web 2.0 si ulterior exportul acestui concept, daca isi dovedeste succesul, in tari din Europa Centrala. Totul a inceput in primavara acestui an de la ideea Dianei Dragomir, acum project manager al echipei de cinci oameni care se ocupa de site. Investitiile de 30.000 de euro facute in dezvoltarea site-ului au venit de la Lucian Despoiu, proprietarul agentiei de dezvoltare web Kondiment. Din punct de vedere juridic, Inpolitics apartine de nKubator, o divizie de start-up-uri a agentiei. „Este o combinatie intre un agregator de stiri si o retea sociala, dedicata exclusiv politicului“, spune Diana Dragomir despre site. „Vine din nevoia de a democratiza politica prin intermediul internetului, de creare a unor retele sociale coerente si puternice, pe termen lung“. Inpolitics este organizat in sapte rubrici, dezbateri, bloguri, grupuri, who’s who, media, evenimente si „Inpolitics Wiki“, ultima fiind o pagina in care sunt explicate concepte de organizare si regimuri politice. In general, continutul site-ului este generat de utilizatori, aceasta fiind si linia pe care va merge in continuare. Utilizatorii isi pot face blog folosind platforma Inpolitics pentru a dezbate pe teme politice cu ceilalti vizitatori si a scrie articole. Cei cu convingeri solide se pot asocia unui grup de persoane cu viziuni comune.

    La doua luni de la lansarea site-ului, traficul este de aproximativ 1.000 de vizitatori unici pe zi, iar printre grupurile care au fost deja infiintate se numara cel al simpatizantilor PSD, al taranistilor, al PNG, dar exista si un grup al studentilor la drept, unul pentru politica externa sau cel numit „partidul bloggerilor“.

    Inpolitics insusi nu are vreo orientare politica, lucru de inteles tinand cont de planurile de monetizare a site-ului. Principalul generator de venituri ar trebui sa fie, spun cei de la Inpolitics, serviciile customizate. Adica variantele de prezentare pe care politicienii le au la dispozitie pentru a informa (si convinge) vizitatorii si care acum sunt gratuite.