BusinessMagazin

Tag: energie

  • Au dat imobiliarele pe energie

    "Agitatia din domeniul imobiliar va fi inlocuita de noi canale de business, cum ar fi energia verde, si noi avem ocazia de a lua parte la aceasta schimbare in rolul de insideri, datorita extinderii activitatii grupului,” a declarat Onat Peled, director de Marketing in cadrul Mentor Group Holdings. Prin acest parteneriat, Mentor Finance va analiza si va alege cele mai realizabile proiecte pentru a le prezenta fondului de investitii si se va concentra n special pe proiecte de minim 50 de milioane de dolari.

    Numarul companiilor europene din domeniul energiei a crescut in ultimii ani, iar investitiile in energia regenerabila stabilesc noi recorduri an dupa an. Conform statisticilor companiei, piata europeana a energiei a inregistrat cele mai multe tranzactii, fiind cea mai activa in acest domeniu. Mai mult, 18% din investitiile mondiale sunt directionate catre acest domeniu. Desi in topul investitiilor se afla energia eoliana, reprezentantii Mentor Finance spun ca tehnologiile energetice solare si biocombustibilii au premisele unei cresteri mult mai rapide decat cea a tehnologiilor energetice eoliene.

    In plus, studiile citate de companie arata ca datorita solului, a pozitiei geografice si a climei, Romania are resurse bogate de energie hidrologica, eoliana, solara si geotermala. Astfel, fiecare zona geografica a tarii ofera un potential energetic: energia solara in sud, eoliana in est, biomasa in Transilvania si energia geotermala in zonele montane si in vest. "Dependenta crescanda de energie, alaturi de potentialul producerii de energie a regiunii, ne-a convins ca putem gasi in Romania companiile potrivite pe care sa le finantam. De asemenea, am fost motivati si de raportul cost/beneficii din aceasta tara”, spune Peled.
     

  • Noroc de pasii marunti

     

    “Nu ne putem petrece toata viata cumparand companii, mai trebuie sa mai si consolidam ceea ce am cumparat”. Declaratia apartine lui Luigi Ferraris, CFO-ul grupului italian de utilitati Enel, in timpul conferintei de presa care a urmat prezentarii rezultatelor pentru anul 2008. Conferinta de presa s-a tinut in acest an in sediul central al Enel – pentru prima oara dupa mai multi ani in care prezentarea rezultatelor avea loc la Londra, unde Enel este listata. Taierea de costuri pentru organizarea evenimentului anual – redusa ca imporanta – face parte insa dintr-un plan mai larg de reduceri de costuri pe care si l-a impus compania italiana. Cea mai importanta reducere anuntata de Enel este cea de 12 mld. euro din bugetul de investitii pentru urmatorii cinci ani. Declaratia lui Ferraris este in linie cu decizia companiei italiene de a reduce din investitii si a se aseza la masa consolidarilor, dupa cativa ani in care a facut achizitie dupa achi­­­zitie, incepand cu cele din Romania sau Slovacia si terminand cu achizitia Endesa sau OG-5.
     
    Lui Luigi Ferraris nu ii este teama de cuvinte, iar directorul financiar considera ca este normal ca fiecare companie sa isi reconsidere pozitiile din cauza crizei. In cazul Enel, cu atat mai mult: “Luand in considerare ca am investit in ultimii ani cat sa avem o pozitie de lider de piata, dar luand in considerare si gradul de dezvoltare a diverselor economii unde operam, ni se pare logic sa o luam mai usor deocamdata cu investitiile”.
     
    Intr-adevar, cifrele din raportul Enel arata ca cele 12 miliarde de euro au fost reduse din bugetele pentru dezvoltare, si mai putin din bugetele de mentenanta. Raportul nu arata cu precizie unde si cand vor fi investite totusi cele 16 miliarde de euro. Cu toate acestea, prezentarea rezultatelor si a planurilor Enel a inclus cateva indicii.
     
    S-ar fi putut spune ca achizitia Endesa si parteneriatul cu EdF au consolidat traiectoria de dezvoltare a grupului Enel in tarile latine. Strategia latina nu ar fi fost rea pentru Romania – aici Enel are proiecte de investitii de doua miliarde de euro in productia de energie si de inca 700 de milioane de euro in retele. Planurile de productie – care cuprind investitii in energie termo, eoliana si nucleara – sunt ambitioase, insa dependenta unor proiecte la companii de stat (Termoelectrica si Nuclearelectrica) le-a intarziat startul. Faptul ca aceste proiecte se intind ca dezvoltare pe cativa ani se potriveste numai bine cu faptul ca bugetul de investitii in productie al Enel pentru Romania are o bataie lunga, pe 15 ani, ocolind astfel criza (cei 15 ani fiind calculati din 2007, cand noul country manager Matteo Codazzi a anuntat planul de investitii al Enel pentru Romania). De fapt, dupa cum au declarat anterior si oficialii Enel din Romania, planurile sunt deocamdata la nivel de autorizatii, astfel ca ar fi prea devreme sa se stie daca va fi sau nu cazul sa fie incluse in reducerile de costuri.
     
    Planurile de expansiune ale Enel in regiune au pus insa in umbra proiectele din Romania. In prezentarea sustinuta cu ocazia prezentarii rezultatelor anuale, Fulvio Conti a repetat in mai multe randuri intentia lor clara de a se concentra asupra Rusiei si a Slovaciei: “Slovacia si Rusia sunt pietele noastre cheie pentru urmatorii ani: in Slovacia piata a crescut si acum o consideram tara tinta ideala pentru investitii, iar in Rusia liberalizarea pietei progreseaza si cu siguranta ca asta va aduce crestere pe termen mediu si lung”. OG-5 (compania de distributie si productie cu 8.700 MW instalati din Rusia in care Enel este actionar majoritar) si centrala nucleara din Slovacia (proiect de 900 de milioane de euro), dar si alte proiecte gandite pentru cele doua tari vor atrage majoritatea banilor proiectati pentru divizia internationala a Enel pana in 2013. Astfel, din cele 7,4 miliarde de euro, 45% vor merge in Slovacia, iar 28% in Rusia. Despre cele doua miliarde estimate pentru Romania se va mai vorbi probabil si in urmatoarele planuri si bugete ale Enel. Deocamdata insa, investitiile si stabilizarea celei mai lungi retele din Romania si satisfactia celor 2,5 milioane de clienti sunt provocari destul de mari pentru italieni. La care se adauga asteptarile nu foarte optimiste de crestere a consumului clientilor Enel pentru perioada urmatoare, dar si tinta de a creste numarul clientilor eligibili de cinci ori in urmatorii cinci ani. 
     

     

  • 800 milioane euro pentru Enel

    Compania italiana de utilitati Enel a avut anul trecut venituri de 800 milioane de euro in Romania. Veniturile companiei includ cele doua distributii de energie preluate de italieni in 2004 – Banat si Dobrogea -, precum si Electrica Muntenia Sud, preluata la mijlocul anului 2008, dupa cum spune CFO-ul grupului ENEL, Luigi Ferraris. Anul trecut, EBITDA Enel in Romania a fost de 135 milioane de euro. In 2007, veniturile Enel in Romania au fost de 555 milioane de euro – datele pentru 2007 incluzand doar distributiile Banat si Dobrogea.
    Contributia Electrica Muntenia Sud in veniturile Enel a fost de 287 de milioane de euro – suma care corespunde perioadei iunie-decembrie (compania a intrat in portofoliul Enel in luna iunie a anului 2008).

  • Mai multa energie

    Cresterea cererii de energie din Romania va fi cea mai mare din regiune, conform raportului anual al Enel. In Bulgaria, cresterea cererii va fi de 1,2% pana in 2013 (de la 34,5 TWh in 2008 la 36,6 TWh in 2013), iar in Sloivacia, cresterea va fi de 1,1% (pana la 31,6 TWh in 2013). In Romania, cererea va ajunge la 59,1 TWh in 2013.

    Estimarile Enel arata ca in 2010, Enel Romania va distribui 12,7 TWh in 2010 si 13,6 TWh in 2013. Energia vanduta de Enel va totaliza 8,5 TWh catre piata regulata in 2010 si 1,2 TWh catre clientii eligibili, conform estimarilor grupului italian.
     

  • Veniturile diviziei internationale a Enel au crescut in 2008

    Anul trecut, veniturile Enel au ajuns la 4,7 miliarde de euro, fata de 1,9 miliarde euro in 2007. Cea mai mare contributie in cresterea veniturilor a avut-o Europa Centrala (unde 861 milioane de euro au venit din Slovacia, iar 183 de milioane de euro au venit din Franta), dar si Rusia (de unde au venit in plus 776 milioane de euro, datorita consolidarii proiectului OGC-5). Contributia Sudului Europei a fost de 287 milioane de euro, care provin din integrarea in afacerile Enel a companiei Electrica Muntenia Sud – distributia din Sudul Romaniei a fost achizitioanata de Enel intr-o tranzactie de 800 milioane de euro si a adus Enel pozitia de lider al pietei de distributie.

    Enel mai detine in Romania distributiile Banat si Dobrogea. Anul trecut, o data cu integrarea EMS, Enel a ajuns la 2,5 milioane de clienti in Romania, vanzarile catre acestia totalizand 9,9 TWh.
    Cifra totala de afaceri a grupului Enel in 2008 a fost de 61,1 miliarde de euro, in crestere cu 40% fata de 2007. EBITDA grupului a ajuns la 14,3 miliarde de euro, in crestere cu 45% fata de 2007. Enel estimeaza ca EBITDA grupului va ajunge la 16 miliarde de euro in 2010 si la 18 miliarde de euro in 2013.
     

  • Cat mai departe in larg

     

    Putine legaturi de afaceri il mai leaga pe Gabriel Comanescu, proprietarul grupului Upetrom, de piata din Romania. Cele mai importante raman cele opt contracte cu Petrom pentru exploatarea rezervelor marine. In rest, majoritatea productiei de la fabrica Upetrom 1 mai pleaca la export, activitatile de foraj pe uscat au fost vandute anul trecut, iar cele mai mari planuri ale companiei se leaga de piete externe. Acum, omul de afaceri isi poate si permite sa se gandeasca la dezvoltare: a terminat 2008 cu un profit de 80 de milioane de dolari, in crestere accelerata fata de 2007 (cand a fost de 4 milioane de dolari).
     
    Explicatiile privind motivul cresterii profitului sunt aceleasi cu explicatiile privind planurile de dezvoltare. Compania, care a preluat in 2006 platformele maritime ale Petrom, in cadrul unei tranzactii estimate la 100 de milioane de euro, a consacrat anul 2007 pentru investitii in reabilitarea platformelor. Odata terminate investitiile, in 2008 s-a vazut efectiv cat profit pot produce cinci platforme. “Incepand cu acest an, vom putea si demonstra ce investitii se pot face din acest profit”, spune Gabriel Comanescu. Planurile lui Comanescu pentru viitorul mediu vizeaza o pozitie cat mai buna in topul mondial al companiilor care fac foraj petrolier, pozitia urmand a fi validata de castigarea a cat mai multor contracte. 
     
    Omul de afaceri Gabriel Comanescu a intrat in afacerile cu petrol in 1999, cand a cumparat companiile de foraj pe uscat Foserco si Aquafor de la AVAS, prin procedura de privatizare. Achizitia celor doua companii a reprezentat un atu in dosarul depus in 2001 pentru achizitia fabricii de utilaje pentru foraj 1 mai, Gabriel Comanescu castigand licitatia in defavoarea grupului rus Uralmash Rusia, o subsidiara a holdingului OMZ. Cele trei companii cumparate aveau deja o cifra de afaceri de aproximativ 30 de milioane de dolari in 2004, cand Gabriel Comanescu a incheiat primul contract pentru forari maritime. S-a intamplat imediat dupa privatizarea Petrom, deoarece grupul OMV a preferat sa se axeze pe businessul de baza al noii companii si sa instraineze exploatarea platformelor.
     
    “Imediat dupa preluarea contractului, am inceput o serie de investitii pentru modernizarea platformelor, dar cele mai multe investitii au fost facute in 2006 si 2007, dupa achizitia acestora de la Petrom”, spune proprietarul Upetrom, grup din care fac parte mai multe companii, printre care si Grup Servicii Petroliere – care se ocupa de forajul maritim si care aduce cea mai mare parte a afacerilor si a profitului grupului. Dupa doi ani de operare a platformelor Petrom, in decembrie 2005, grupul OMV a decis instrainarea de tot a acestora, iar Gabriel Comanescu a luat un credit in valoare de aproximativ 125 de milioane de dolari de la BCR pentru a le achizitiona. Valoarea creditului luat de la BCR a acoperit 85% din valoarea achizitiei, restul provenind din fonduri proprii. Dupa achizitia platformelor, Gabriel Comanescu a inceput investitiile in modernizarea a patru dintre ele, care au durat doi ani si l-au costat pe omul de afaceri 150 de milioane de dolari (cea mai costisitoare modernizare fiind la platforma Jupiter, care a costat 60 de milioane de dolari).
     
    Intre timp, dupa conflictul din vara lui 2006 (cand platforma Orizont, localizata in Golful Persic, a fost tinta unui atac iranian), Grup Servicii Petroliere a vandut plaforma Fortuna catre Oriental Oil Company Dubai, pentru a face rost de bani ca sa continue procesul de modernizare a celorlalte platforme. In noiembrie 2008, grupul a anuntat si inceperea lucrarilor de modernizare la GSP Saturn, estimate la 50 de milioane de dolari, care ar trebui sa fie finalizate in luna mai a acestui an. 
     
    Finantarea va fi asigurata in proportie de 70% din resursele proprii ale GSP, provenite atat din vanzari de active, dar si din profitul companiei: “O platforma face un profit net zilnic de aproximativ 50-60.000 de dolari”, spune Gabriel Comanescu, explicand astfel si profitul de 80 de milioane de dolari din 2008, care a putut fi posibil datorita faptului ca toate platformele au avut contracte si au lucrat la capacitate maxima.
     
    Faptul ca toate platformele au contracte la capacitate maxima si pentru 2009 ii face pe oficialii Grup Servicii Petroliere sa estimeze crestere si pentru acest an: “Mizam pe crestere in 2009, nu numai pe mentinerea afacerilor, o data din faptul ca sunt contracte cel putin la fel ca in 2008, dar si pentru ca ne bazam pe extinderea activitatii”, spune Radu Petrescu, directorul de comunicare al companiei.
     
    Cresterea cifrei de afaceri ar trebui sa vina in special din extinderea afacerilor grupului Upetrom. Anul trecut, omul de afaceri Gabriel Comanescu a renuntat la activitatea de forare pe uscat, prin vanzarea companiei Foserco, dar si a unor active din Aquafor. Acestea au fost cumparate cu 20 de milioane de euro de grupul american Weatherford, care a mai achizitionat si alte active de forare pe uscat de la Petrom, dar si de la omul de afaceri Ovidiu Tender.

     

  • Reteta pentru a reduce pretul caldurii din fiecare iarna

     

    Pierre Yves Morgue nu este de acord cu subventiile pentru caldura. Le considera un fel de “vopsea de proasta calitate” cu care acopera Romania an de an lipsa investitiilor din zona centralelor in cogenerare (electrica si termica) la nivel national. Pe de alta parte, vorbeste de cate ori are ocazia cu mare entuziasm despre pretul gigacaloriei de care au parte clientii sai de la Ploiesti: 193 de lei cu TVA inclusa, din care consumatorul plateste tot 100 lei datorita subventiilor. Spune ca este cel mai mic pret din tara si a fost posibil deoarece municipalitatea din Ploiesti a fost prima care s-a deschis catre un parteneriat public-privat cu o companie straina pentru concesiunea centralei orasului. Al doilea exemplu a fost Clujul, unde E.ON, in parteneriat egal cu Rhein Energy si municipalitatea din Cluj (fiecare cu cate 33%) au infiintat Colonia Cluj, companie care produce in cogenerare o parte din caldura necesara orasului.
     
    De fapt, la Ploiesti lucrurile au stat destul de simplu: centrala orasului atinsese cel mai inalt pret al gigacaloriei si era aproape de a intra in incapacitate de plata a furnizorilor cand municipalitatea s-a gandit la aceasta varianta. Dalkia Romania, firma condusa de Pierre Yves Morgue, a preluat centrala de la Brazi, a investit 15 milioane de euro in instalatii (asadar, cea mai mare parte din suma totala pe care s-a angajat sa o investeasca pana la finalul contractului, de 25 de milioane de euro pana in 2019), iar din 2006 vorbeste deja de profit net, care se situeaza undeva intre 5 si 7% din cifra de afaceri aproape in fiecare an. Principala sursa a profitului vine din vanzarea de energie electrica, dat fiind ca toata productia este destinata sistemului national, iar 85% din productia de caldura merge catre populatie, restul fiind contractat de agenti economici. Yves Morgue este insa de acord cu schema de ajutor adoptata de guvern anul trecut: “Acesta este un mod constructiv de a subventiona”.
     
    De reteta de la Ploiesti ar avea nevoie acum mai multe orase din tara, precum Constanta sau Iasi, care au anuntat cel mai mare pret al gigacaloriei in iarna 2008-2009. De fapt, ar avea nevoie mai toate orasele din Romania, deoarece pretul gigacaloriei se incadreaza acum intre 80 si 150 de euro, fata de pretul obtinut de Dalkia (aproximativ 50 de euro) sau fata de pretul mediu la nivelul UE (60 de euro). Aceasta se intampla din cauza instalatiilor invechite, cele mai multe dintre ele instalate in anii ‘70-’80, cand cogenerarea a devenit principala solutie pentru obtinerea simultana de caldura si electricitate in marile orase din Romania.

     
    “Orasele unde pretul gigacaloriei este foarte mare au nevoie urgenta de investitii in centralele de cogenerare”, sustine Pierre Yves Morgue, care priveste cu interes catre orice licitatie facuta de municipalitati in acest sens. Numai ca nu sunt foarte multe licitatii, desi, spre deosebire de anii trecuti, sunt totusi cateva pentru proiecte mari, pentru care au venit in Romania investitori strategici europeni si care ar putea atrage investitii de cel putin 500 de milioane de euro in urmatorii doi ani.
     
    Acum, conform datelor Agentiei Nationale pentru Reglementare in do­me­niul Energiei (ANRE), se afla in diverse faze de investitie societatile mixte formate de ELCEN (parte a Termoelectrica) cu investitori privati la Constanta, Bucuresti Sud, Grozavesti, CET Titan si Iernut.
     
    Centralele ELCEN, aflate in proprietatea statului, nu au fost privatizate si nici nu au trecut in subordinea consiliilor locale, precum celelalte centrale din tara, pe motiv ca ar fi “strategice”. Mai precis, electricitatea produsa in aceste centrale face parte din energia la care nu se poate renunta la orele de varf. Pana la venirea investitorilor, ELCEN a facut primul proiect si a pus deja in functiune noua centrala CET Bucuresti Vest, a carei constructie a inceput in 2005 – prima termocentrala de mare putere pusa in functiune in Romania dupa 1990. Centrala produce 190 MW si 160 de gigacalorii pe ora si a avut nevoie de investitii de 160 de milioane de euro, dintre care 122 de milioane de euro au fost credite bancare.
     
    Tot ale ELCEN vor fi si urmatoarele proiecte: “Fiind companie de sine statatoare, chiar daca este de stat, ELCEN se poate misca mai repede pentru a atrage investitori privati sau credite bancare, pe cand o munici­pali­tate se va misca intotdeauna mai greu”, spune Jean Constantinescu, analist al pietei de energie.
     
    Cele 513 milioane de euro investitii ar trebui sa vina din primele trei proiecte de centrale in cogenerare la care lucreaza acum ELCEN: CET Bucuresti Sud (100 MW), CET Palas Constanta (13,5 MW) si Iernut (400 MW): “Investitia pentru obtinerea a 1 MW termic, cu care se pot incalzi 1 000 de locuitori, este de aproximativ 1 milion de euro, in functie de tehnologia utilizata”, spune Pierre Yves Morgue.

    Aflati in continuare la ce valoare se ridica investitia in centrale

     

  • Harta geostrategica a gazului

     

    De cand a inceput criza gazelor, lui Valeriu Binig i se pare ca s-a intors in timp. Mai precis, in anii ‘70, cand autoritatile romane oscilau intre a construi sistemul energetic pe baza de curent electric sau pe baza de gaz. Existenta din belsug a surselor de gaz a determinat regimul comunist sa aleaga aceasta varianta: in fond, necesita mai putine investitii si era mai ieftin, iar schimbari in viitor care sa modifice aceste criterii nu se intrevedeau. Asa a ajuns apartamentul romanesc unul dintre cele mai complexe apartamente europene din punctul de vedere al intrarilor de resurse de energie: o intrare de gaz pentru bucatarie, una de agent termic, una de apa calda si alta de energie electrica. La polul opus, se afla Franta, unde totul este conectat la centrale pe energie electrica, in lipsa gazului. Lui Binig, director al departamentului de Financial Advisory din cadrul casei de consultanta Deloitte Romania, i se pare acum ca sistemul energetic romanesc este destul de complicat si nu crede in curajul vreunei guvernari de a face o schimbare radicala.
     
    Prin schimbare radicala, Valeriu Binig se refera la apropierea strategica de conceptul “apartamentului francez” si la reducerea dependentei de gazul din Rusia prin inlocuirea in cat mai mare masura a gazului cu energia electrica sau prin renuntarea la gaz in cazul unor industrii unde ar fi posibil.
     
    De aceste scenarii se leaga, intr-o mai mica sau mai mare masura, folosirea termenului de “alternative la gazul rusesc” despre care s-a tot vorbit si in acest ianuarie, cand gazul de la Gazprom nu a mai ajuns in Romania, asa cum nu a ajuns in nicio alta tara europeana. Spre deosebire de tarile vest-europene, care au alternativa gazului via Norvegia, tarile est-europene s-au descurcat cum au putut, Romania fiind unul dintre cazurile fericite.
     
    Intr-un studiu publicat la sfarsitul anului 2008, presedintele Societatii Inginerilor din Domeniul Gazelor Naturale Sibiu, Dumitru Chisalita, spunea ca Romania este norocoasa in astfel de momente atat pentru ca are resurse, dar si pentru ca cererea de gaz a scazut semnificativ in ultimii 20 de ani. (La nivelul anului ‘89, in Romania se consumau 140 de milioane metri cubi pe zi, fata de 60 de milioane metri cubi, cat se consuma astazi). “Consumul a scazut prin scaderea industriei, iar gazul existent din productia interna sau cel din import a fost mai mult decat suficient in anii ‘90 si chiar la inceputul anilor 2000, cand absenta industriei permitea asta. Acum insa, chiar daca suntem la acelasi nivel de consum cu anul 1951, este din ce in ce mai greu sa gestionam resursele”, arata studiul facut de Dumitru Chisalita.
     
    In zilele normale de iarna, gazul rusesc care ajunge in Romania poate reprezenta pana la 40% din consumul zilnic (aproximativ 20 de milioane de metri cubi), dupa cum arata datele Societatii Inginerilor din Domeniul Gazelor Naturale Sibiu. Saptamanile trecute, intrarile zilnice s-au redus pana la 4 milioane de metri cubi pe zi, apoi la 2 milioane, pana au ajuns la zero. Primele solutii au fost deschiderea stocurilor Romgaz si inlocuirea – acolo unde a fost posibil – a gazului cu pacura sau carbune. Astfel, 13 regii de termoficare din tara au trecut pe pacura, al carei pret a crescut saptamana trecuta pana la peste 300 de dolari pe tona (cu aproape 50%).
     
    La sfarsitul saptamanii trecute, pretul pe bursa de marfuri al pacurii a scazut intr-o singura zi cu 20% (vinerea trecuta ajunsese la 240 de dolari pe bursa de la Londra). Cu toate acestea, mai multe case de comert au sesizat oportunitatea si au lansat oferte de vanzare pentru pacura sau carbune. Una dintre cele mai mari oferte a fost cea a casei elvetiene de comert Vitol, care a lansat catre Romania doua vapoare de pacura, unul de 50.000 de tone, iar altul de 30.000 de tone, dar si doua vapoare de huila care ar putea ajunge in Romania la sfarsitul lunii ianuarie sau mijlocul lunii februarie.

    Vanzarile de pe bursa de marfuri au ajuns in minoritate insa saptamanile trecute, dupa ce Guvernul a dat mana libera companiilor pentru vanzarea prin negociere directa de pacura sau alti combustibili pentru incalzire (in mod normal, contractele de achizitie dintre companiile de stat si companiile furnizoare private trebuie incheiate pe bursa). In acest context, autoritatile au anuntat ca am putea rezista fara gazul rusesc timp de 60 de zile.

     
    In conditiile in care constructia sistemului energetic romanesc permite sa rezistam fara importuri maximum doua luni, intrebarea ce s-a nascut in mintea oricarei persoane care stie ca Romania are totusi si resurse de gaze si care mai stie ca sunt tari civilizate care traiesc fara gaz este cum ar arata Romania fara aceasta discutie suparata cu Estul de la fiecare inceput de an?

     

  • Curentul ieftin vine din Ucraina

     

    Cand vorbeste de piata regionala de energie si de ambitiile Romaniei de a gazdui bursa regionala sau de a fi principalul exportator regional, alaturi de Bulgaria, Nicolae Opris, presedintele Agentiei Nationale pentru Reglementare in domeniul Energiei (ANRE), nu arata nicio urma de ingrijorare.
     
    Se bazeaza pe faptul ca proiectele deja semnate – majoritatea bazate pe energie nucleara si pe tehnologii pe gaz avansate – vor asigura cantitati suficiente pentru ca aceste planuri sa devina realitate. Singurul nor din discutia despre ambitiile regionale apare atunci cand este rostit prima data cuvantul “Ucraina”. Energia produsa in Ucraina nu face parte deocamdata din mixul regional de energie datorita faptului ca Ucraina nu este parte din sistemul european Uniunea pentru Coordonarea Transportului Energiei Electrice (UCTE).
     
    “Daca Ucraina va fi admisa in UCTE, va avea un cuvant greu de spus in regiune si speram ca furnizorii romani sa nu fie scosi din piata odata cu intrarea Ucrainei”, spune presedintele ANRE, care considera ca intrarea Ucrainei in UCTE e doar o chestiune de timp – “ar putea intra si maine daca cineva va avea nevoie de ea”.
     
    Ucraina inca nu a intrat in UCTE, dar din noiembrie 2004 exista posibilitatea transportului energiei in Romania prin reteaua Burshtyn Energy Island (BEI). Dincolo de aceasta posibilitate, redusa din punctul de vedere al capacitatii, o serie de oameni de afaceri influenti au inceput de niste ani importul de energie ucraineana in Europa. Au inceput cu Slovacia – in aceasta tara fiind si infiintata Korlea Invest, furnizorul regional care a intrat si in Romania in 2005.
     
    S-ar putea spune ca a intrat in forta sau cel putin cu destula forta incat sa sustina afirmatia lui Nicolae Opris referitoare la capacitatea energiei ucrainene de a vorbi de la sine pe o piata noua.
     
    In prima sa discutie cu presa din Romania, cu revista BUSINESS Magazin, Marianna Zelemova, directorul general al Korlea Invest Romania, admite ca pretul energiei pe care Korlea o importa este competitiv, dar chiar si in aceste conditii cifra de afaceri de 12 milioane de euro din primul an de operare efectiva in Romania (2006) a fost relativ greu de realizat: “A fost destul de dificil de intrat pe piata din Romania, deoarece aici era deja concurenta – piata se deschisese deja cu cativa ani in urma si erau deja companii puternice care dominau piata”. Marianna Zelemova da ca exemplu nume precum Energy Holding, care au avut un avans important: “Energy Holding este de admirat pentru ca a inceput sa lucreze cu clientii eligibili imediat ce piata a inceput sa se liberalizeze, cam in aceeasi perioada in care Korlea abia incepea operatiunile in Slovacia”. 
     
    De fapt, existenta unor companii precum Energy Holding – care lucrau direct cu clienti eligibili – a insemnat pentru Korlea un motiv in plus sa considere piata romaneasca una interesanta. Aceste companii au nevoie sa cumpere de undeva energie la un pret cat mai bun, acesta fiind si motivul scandalurilor mediatice despre “baietii destepti” si achizitiile lor de energie ieftina de la Hidroelectrica.
     
    Korlea nu lucreaza in Romania pe piata en-detail (asadar, nu vinde direct clientilor eligibili), ci vinde energie doar pe piata en-gros (sau wholesale) catre furnizorii care o vand la randul lor en-detail. Pe piata din Romania a intrat, asadar, in concurenta cu producatorii de energie, precum Hidroelectrica sau complexele energetice din Oltenia, dar si cu alti furnizori wholesale precum Atel Energy, CEZ Trade, E.ON Energy, Grivco si altii, cu multi dintre ei avand relatii de afaceri si in alte tari din estul Europei.
     
    Dupa ce a tatonat piata in 2005, Korlea a inceput importul de energie din Ucraina in 2006, cand au inceput si contractarile cu furnizorii locali. “Strategia noastra pe Romania a fost sa lucram cu parteneri carora sa le vindem energie en-gros si nu sa avem clienti eligibili in Romania”, spune Marianna Zelemova.
     
    Romania este una dintre putinele tari din sfera Korlea in care compania nu lucreaza cu clienti eligibili: in Ungaria, Korlea furnizeaza energie catre clienti mari precum Audi sau Dunafer, in Polonia livreaza energie catre Huta Stali Czestochowaade (industria otelului), in Slovacia lucreaza cu Volkswagen si Samsung, astfel incat 40% din portofoliul total al Korlea este format din clienti eligibili. “Daca am gasi si in Romania clienti eligibili interesanti, suntem flexibili si deschisi, dar deocamdata in Romania avem strategia de wholesale”, spune Marianna Zelemova.

     

  • Petrolul intr-o lume cruda

    Uitati de OPEC si de intalnirile lor. Au avut loc trei in ulti­mele trei luni, a patra tocmai s-a incheiat, iar in decembrie organizatia ar putea discuta o noua reducere a livrarilor de petrol. Dar strategii momentului pe piata petroliera mondiala nu se mai numesc OPEC sau Rusia sau Venezuela, ci Teama, Panica sau Reducerea Cheltuielilor. Pe scurt, criza, cea care a determinat o scadere a pre­tu­rilor titeiului din stratosfera de 150 de dolari barilul la 50 de dolari, adica valoarea care dadea in urma cu patru ani startul cursei. Iar reducerea livrarilor este o strategie depa­sita; in acest moment se croiesc noi aliante si se stabilesc noile realitati ale lumii petrolului.
     
    Anul care vine este definit de catre cei mai multi dintre petrolistii romani drept greu, in conditiile in care companiile pe care le conduc trebuie sa faca fata unei provocari duble: pe langa problemele iscate de criza mondiala – finantare mai scumpa, scaderi ale consumului, reduceri de activitate – apar si cele aduse de evolutia in jos a pretului petrolului.
     
    “Provocarea nu este a vedea ce inseamna criza si ce impact va avea asupra noastra, a pietei, a clientilor, dar si ce impact si ce volatilitate va avea pretul petrolului. Avem un set de ipoteze pe baza carora definim elementele bugetului, pe un an si pe termen mediu. Evaluam capacitatea noastra de a genera cash si ce posibilitati de finantare avem astfel incat sa ne putem defini programul de investitii si de dezvoltare pe 2009”, spune Mariana Gheorghe, CEO al Petrom. Constantin Tampiza, directorul general al Lukoil Romania, a conceput trei scenarii de criza pentru 2009: primul ia in calcul o devalorizare a monedei nationale cu 15%, care ar duce la micsorarea venitului operational cu 5%, al doilea vorbeste despre o scadere o vanzarilor cu 5%, care ar duce la un buget mai mic cu 11%, iar al treilea presupune o scadere a marjei de profit cu 10%, care ar duce la scaderea profitului operational (EBITDA) cu 17 milioane de dolari. Constantin Tampiza spune ca a con­ceput aceste scenarii in urma cu doua luni, cand pretul petrolului incepuse sa dea semne de scadere si ca planuieste ca, in functie de ce se va intampla in 2009, sa urmeze planul de afaceri aferent scenariului cel mai apropiat de realitate. Pentru ca direc­torul Lukoil admite ca 2009 va fi si pentru companiile petroliere un an “cel putin dificil”.
     
    “Cel putin dificil” are intelesuri la care nimeni nu s-ar fi gandit in urma cu un an, cand liderii pietei petroliere vorbeau de un baril care isi va fi gasit in 2008 echilibrul undeva la 120-130 de dolari sau care ar fi putut chiar sari pana la 200 de dolari – presupunand dificultati de aprovizionare pentru unele companii, dar si un ritm accelerat de consum si un ritm ascendent al pietei in general. Cel putin dificil, in conditiile crizei financiare si ale unui baril care se invarte acum in jurul valorii de 50 de dolari, se refera la capacitatea de a supravietui lui 2009: chiar fara profit net, fara crestere, fara investitii, cu eventuale pierderi financiare cauzate in special de costurile scapate de sub control, de inflatie si de clientii rau-platnici. Sau nu neaparat rau-platnici, ci pur si simplu aflati intr-un punct critic al existentei lor, la fel ca toata lumea, si anume in criza de lichiditati.
     
    De fapt, criza de lichiditati sau “absenta sangelui din artere”, cum ii spune mai plastic directorul Lukoil, a fost principalul motiv pentru scaderea abrupta a pretului de tranzactionare a barilului de titei. Liderii companiilor petroliere de pe piata locala intervievati de BUSINESS Magazin considera ca lipsa de lichiditati i-a scos din piata pe marii speculatori de pe piata petrolului – din diferite motive, de la prudenta si pana la faliment. Alin Niculae, directorul general al companiei de trading Oscar Downstream, spune ca situatia de criza a scazut numarul speculatorilor pe piata petroliera, iar numarul de pozitii deschise fata de anul trecut in aceeasi perioada s-a redus la jumatate.
    Pretul a crescut prea mult, prea artificial, iar cresterea artificiala a pretului petrolului a ajutat la declansarea crizei financiare in sine, considera directorii de companii petroliere cu care am discutat. Ei sustin ca este destul de evident faptul ca institutiile financiare care s-au prabusit in ultimele luni aveau printre cele mai agresive pozitii forward deschise in piata. Acum, dupa iesirea din zona speculativa pe petrol a multor companii financiare, primul semn este ca nu se mai deschid pozitii forward atat de agresive si ca nimeni nu mai pariaza pe tranzactii: “Expunerea financiara este mai periculoasa decat jocul comercial. Pentru ca daca ai o marfa fizica, ai timp de reactie si poti sa faci hedging si sa o repretuiesti, in timp ce la o expunere financiara, daca piata se blocheaza, ai ramas brusc fara nimic”, spune Alin Niculae.
     
    Niculae considera ca efectele vor fi vizibile in situatiile financiare ale companiilor din trimestrul al patrulea din 2008, cand profitul operational al companiilor va fi plus, dar pierderile financiare vor corecta pana la 70% din profitul operational, din cauza deprecierii monedei cu 30%, intr-un termen foarte scurt. “Pe romaneste, toata lumea are mai putini bani cu 30% intr-un foarte scurt timp; dar problema cea mai importanta acum nu este ca ai mai putini bani, pentru ca una este sa ai o corectie controlata si alta e sa se intample ce s-a intamplat”, spune Alin Niculae. Ce s-a intamplat este ca panica financiara s-a transformat in criza economica, din care apar automat probleme sociale: scade consumul, se anuleaza un venit si in paralel apar cheltuieli suplimentare. “Noului guvern ii va fi foarte greu sa mentina moneda sau sa controleze somajul, pentru ca trebuie facut un plan mai complex decat simpla redeschidere a finantarilor.”