BusinessMagazin

Tag: ucidere

  • Un preşedinte ca nimeni altul. I-a batjocorit pe Obama şi Papa Francisc iar acum arată gesturi obscene parlamentarilor UE

    Noul lider al filipinezilor nu are nicio jenă atunci când vine vorba de limbaj vulgar sau gesturi obscene la adresa oficialilor altor state. El a şocat de câteva ori folosind o expresie vulgară şi batjocoritoare la adresa preşedintelui Obama, dar şi a Papei Francisc.
     
    De curând, în timpul unui discurs pe care îl susţinea în faţa directorilor executivi locali din Davao City, oraşul său natal, a fost surprins făcând un semn obscen, adresându-se parlamentarilor Uniunii Europene. De curând, parlamentarii UE i-au sugerat lui Duterte să înceteze cu omorurile în masă a suspecţilor consumatori de droguri. Conform Drepturilor Omului, numărul celor care au fost omorâţi din această cauză s-ar ridica la 2.400 de persoane.  Iar în mijlocul şedinţei, Duterte a lăsat de înţeles că nu îi pasă absolut deloc de propunerile acestora şi, mai mult, i-a înjurat de două ori, vorbele sale fiind însoţite de semne obscene. Iar în urma acestui discurs instigator, audienţa a aplaudat. 
     
     
    Duterte a declarat public că nu va urmări penal ofiţerii legii şi cetăţenii care ucid traficanţi de droguri ce opun rezistenţă arestării. Războiul contra drogurilor a lui Duterte a declanşat un val de crime extrajudiciare cu efecte devastatoare aspura ţării. Victimele recente includ şi doi copii, în vârstă de patru, respectiv cinci ani. Duterte a promis eradicarea acestei probleme prin orice mijloace posibile – jurând că la nevoie va ucide chiar şi 100.000 de infractori în primele şase luni de la birou.  
     
    Când a fost primar al oraşului Davao, el a folosit, de asemenea, astfel de abordari în afara legii. Săptămâna trecută, într-o audiere în faţa Senatului Filipine, un bărbat ce pretindea a fi fost omul de bază a lui Duterte a recunoscut că a fost plătit pentru a efectua astfel de lucruri.
     

  • Cine sunt noii dictatori ai secolului XXI, care au ajuns la puterea prin mijloace democratice

    Definiţia obişnuită a unei dictaturi se referă la un guvern susţinut prin acte de violenţă – este cazul totalitarismului din secolul XX, unde tirani precum Stalin, Hitler sau Mao au ucis milioane de oameni în numele unor ideologii aflate la marginea legii.

    În ultimele decenii, această definiţie pare însă a se schimba şi observăm o nouă formă de dictatură, una adaptată la realităţile erei globale şi a noilor tehnologii. Aceşti dictatori folosesc puterea obţinută printr-un vot (cel puţin în teorie) democratic pentru a elimina, gradual, orice fel de opoziţie sau sisteme de tipul checks & balances, necesare de altfel pentru funcţionarea corectă a unei democraţii. Mai important, de multe ori ei fac acest lucru fără a folosi violenţa.

    Există, desigur, şi o a doua categorie: cea a şefilor de stat care încearcă să modifice starea de fapt după bunul lor plac. Aici am fi inclus, în mod normal, doar lideri precum Kim Jong-Un sau proaspăt alesul preşedinte al statului Filipine, Rodrigo Duterte. Evenimentele de anul acesta au făcut însă ca linia de demarcaţie dintre aceste două categorii să fie din ce în ce mai ştearsă.

    Vladimir Putin şi acţiunile sale provocatoare la adresa Ucrainei sau Ercep Erdogan şi procesul său de „purificare“ a celor care au avut orice fel de legătură cu încercarea de lovitură de stat din Turcia sunt două exemple care arată cât de departe poate merge nevoia de putere.

    În 1982, în mai mult de un sfert din statele nedemocratice ale lumii exista un conflict în interiorul graniţelor; în 2012, procentajul ajunsese la doar 6%. În aceeaşi perioadă de timp, numărul statelor nedemocratice fără conducători aleşi s-a redus la jumătate.

    Iar acest aspect este unul extrem de important, pe care mulţi dintre noii dictatori se bazează: Hugo Chavez, spre exemplu, a câştigat alegerile din 1998 în Venezuela în cadrul unui proces electoral considerat de observatori ca fiind „cel mai transparent din istoria statului“.

    Respectul lor se reflectă însă doar asupra propriului popor, după cum a demonstrat anul acesta Recep Erdogan. Deşi avertizat în numeroase rânduri de structurile internaţionale că acţiunile sale pot avea urmări grave pentru viitorul regional al Turciei, Erdogan a decis să trateze după bunul lui plac situaţia internă, propunând chiar reintroducerea pedepsei cu moartea – în condiţiile în care un astfel de act legislativ ar fi şters practic şansele Turciei la integrarea în Uniunea Europeană. Erdogan a mers chiar mai departe, denunţând atitudinea Uniunii Europene: „Europa de ce nu vede şi situaţiile din Statele Unite, Japonia, India sau China? De ce Europa se concentrează să fie preocupată atât de mult doar de situaţia din Turcia?“.

    „În Turcia, drepturile omului sunt încălcate în mod flagrant. Constat cu tristeţe, dar nu cu mirare, că SUA, NATO, UE n-au depăşit câteva dubii lansate în legătură cu situaţia din Turcia. Din motive practice, americanii şi ceilalţi parteneri din NATO au închis ochii la încălcarea flagrantă a drepturilor omului care a îndepărtat Turcia de linia pe care NATO şi-a asumat-o. Mă aşteptam ca NATO să fie cât se poate de categorică. Situaţia se deteriorează pe zi ce trece. Eu văd că în Turcia teroarea este instalată de Erdogan şi de aliaţii săi“, a spus Cristian Pîrvulescu.

    Un alt exemplu este Rodrigo Duterte, cel care a câştigat în luna mai alegerile din Filipine având ca motive centrale ale campaniei reintroducerea pedeapsei cu moartea şi angajarea unor lunetişti pentru a-i prinde pe cei care comit infracţiuni considerate majore şi care se opun arestării. „Cei care distrug vieţile copiilor noştri vor fi distruşi“, declara acum câteva luni Rodrigo Duterte. „Cei care omoară ţara mea vor fi omorâţi. Pur şi simplu. Fără o cale de mijloc, fără scuze.“ Duterte a adăugat că, în cazul persoanelor condamnate pentru mai mult de o infracţiune majoră, se va apela la o dublă spânzurare. „După ce eşti spânzurat o dată, va exista o altă ceremonie pentru a doua infracţiune până când capul este complet separat de corp. Îmi place asta pentru că sunt nebun“, a spus el.

    Poate părea ca o strategie de marketing electoral, dar acţiunile sale de după preluarea celei mai înalte funcţii în stat arată natura lui Duterte: de când a devenit preşedinte, el a coordonat o campanie care a dus la uciderea a peste 2.400 de persoane. „Mulţi vor mai fi ucişi până când ultimul traficant e scos de pe străzi. Până când ultimul om care produce droguri e mort, noi vom continua“, le-a spus liderul politic jurnaliştilor locali.

    Lista noilor dictatori este lungă şi pare fără sens să le rostim numele; dar 2016 este anul în care ei şi-au propus să testeze răbdarea statelor din jur.

    Aflaţi de ce 2016 a fost numit “Anul regizat de Tarantino”

  • Cine sunt noii dictatori ai secolului XXI, care au ajuns la puterea prin mijloace democratice

    Definiţia obişnuită a unei dictaturi se referă la un guvern susţinut prin acte de violenţă – este cazul totalitarismului din secolul XX, unde tirani precum Stalin, Hitler sau Mao au ucis milioane de oameni în numele unor ideologii aflate la marginea legii.

    În ultimele decenii, această definiţie pare însă a se schimba şi observăm o nouă formă de dictatură, una adaptată la realităţile erei globale şi a noilor tehnologii. Aceşti dictatori folosesc puterea obţinută printr-un vot (cel puţin în teorie) democratic pentru a elimina, gradual, orice fel de opoziţie sau sisteme de tipul checks & balances, necesare de altfel pentru funcţionarea corectă a unei democraţii. Mai important, de multe ori ei fac acest lucru fără a folosi violenţa.

    Există, desigur, şi o a doua categorie: cea a şefilor de stat care încearcă să modifice starea de fapt după bunul lor plac. Aici am fi inclus, în mod normal, doar lideri precum Kim Jong-Un sau proaspăt alesul preşedinte al statului Filipine, Rodrigo Duterte. Evenimentele de anul acesta au făcut însă ca linia de demarcaţie dintre aceste două categorii să fie din ce în ce mai ştearsă.

    Vladimir Putin şi acţiunile sale provocatoare la adresa Ucrainei sau Ercep Erdogan şi procesul său de „purificare“ a celor care au avut orice fel de legătură cu încercarea de lovitură de stat din Turcia sunt două exemple care arată cât de departe poate merge nevoia de putere.

    În 1982, în mai mult de un sfert din statele nedemocratice ale lumii exista un conflict în interiorul graniţelor; în 2012, procentajul ajunsese la doar 6%. În aceeaşi perioadă de timp, numărul statelor nedemocratice fără conducători aleşi s-a redus la jumătate.

    Iar acest aspect este unul extrem de important, pe care mulţi dintre noii dictatori se bazează: Hugo Chavez, spre exemplu, a câştigat alegerile din 1998 în Venezuela în cadrul unui proces electoral considerat de observatori ca fiind „cel mai transparent din istoria statului“.

    Respectul lor se reflectă însă doar asupra propriului popor, după cum a demonstrat anul acesta Recep Erdogan. Deşi avertizat în numeroase rânduri de structurile internaţionale că acţiunile sale pot avea urmări grave pentru viitorul regional al Turciei, Erdogan a decis să trateze după bunul lui plac situaţia internă, propunând chiar reintroducerea pedepsei cu moartea – în condiţiile în care un astfel de act legislativ ar fi şters practic şansele Turciei la integrarea în Uniunea Europeană. Erdogan a mers chiar mai departe, denunţând atitudinea Uniunii Europene: „Europa de ce nu vede şi situaţiile din Statele Unite, Japonia, India sau China? De ce Europa se concentrează să fie preocupată atât de mult doar de situaţia din Turcia?“.

    „În Turcia, drepturile omului sunt încălcate în mod flagrant. Constat cu tristeţe, dar nu cu mirare, că SUA, NATO, UE n-au depăşit câteva dubii lansate în legătură cu situaţia din Turcia. Din motive practice, americanii şi ceilalţi parteneri din NATO au închis ochii la încălcarea flagrantă a drepturilor omului care a îndepărtat Turcia de linia pe care NATO şi-a asumat-o. Mă aşteptam ca NATO să fie cât se poate de categorică. Situaţia se deteriorează pe zi ce trece. Eu văd că în Turcia teroarea este instalată de Erdogan şi de aliaţii săi“, a spus Cristian Pîrvulescu.

    Un alt exemplu este Rodrigo Duterte, cel care a câştigat în luna mai alegerile din Filipine având ca motive centrale ale campaniei reintroducerea pedeapsei cu moartea şi angajarea unor lunetişti pentru a-i prinde pe cei care comit infracţiuni considerate majore şi care se opun arestării. „Cei care distrug vieţile copiilor noştri vor fi distruşi“, declara acum câteva luni Rodrigo Duterte. „Cei care omoară ţara mea vor fi omorâţi. Pur şi simplu. Fără o cale de mijloc, fără scuze.“ Duterte a adăugat că, în cazul persoanelor condamnate pentru mai mult de o infracţiune majoră, se va apela la o dublă spânzurare. „După ce eşti spânzurat o dată, va exista o altă ceremonie pentru a doua infracţiune până când capul este complet separat de corp. Îmi place asta pentru că sunt nebun“, a spus el.

    Poate părea ca o strategie de marketing electoral, dar acţiunile sale de după preluarea celei mai înalte funcţii în stat arată natura lui Duterte: de când a devenit preşedinte, el a coordonat o campanie care a dus la uciderea a peste 2.400 de persoane. „Mulţi vor mai fi ucişi până când ultimul traficant e scos de pe străzi. Până când ultimul om care produce droguri e mort, noi vom continua“, le-a spus liderul politic jurnaliştilor locali.

    Lista noilor dictatori este lungă şi pare fără sens să le rostim numele; dar 2016 este anul în care ei şi-au propus să testeze răbdarea statelor din jur.

    Aflaţi de ce 2016 a fost numit “Anul regizat de Tarantino”

  • Un copil forţat să devină soldat pentru a trăi. Este, pe scurt, povestea unui tânăr african stabilit la Cluj

    Un copil inocent, forţat să devină soldat pentru a trăi. Este, pe scurt, povestea unui tânăr african stabilit la Cluj-Napoca. Este greu de imaginat prin ce a trecut până a reuşit să fugă din calea războiului, iar educaţia a fost cea care l-a salvat de ororile trecutului. Acum vrea să îi ajute şi pe copiii rămaşi în satul său natal, iar primul pas este să construiască o şcoală.

    Charles are 34 de ani şi este unul dintre cei mai puternici oameni pe care ai putea să îi întâlneşti. Îl priveşti şi înţelegi că viaţa nu a fost blândă cu el. Ochii lui ascund o tristeţe aparte, dar şi o forţă nebănuită. Vine din Liberia, locul care i-a marcat primii ani din viaţă. A fost un copil fericit până la 8 ani, când războiul a ucis orice vis frumos. La 15 ani, un adolescent inocent a devenit un soldat forţat să ucidă.

    ”În 1996, eram la şcoală când am fost capturaţi. Am fost capturat de un grup de rebeli şi trei săptămâni mai târziu ne-a capturat un alt grup. Aveai de ales între a deveni soldat sau a fi omorât. Şi atunci tot ce încerci să faci este să trăieşti. Nu îţi pasă de bani, mâncare sau altceva”, povesteşte Charles Wratto.

    Tânărul a cunoscut îndeaproape ororile războiului. Ştie ce înseamnă foamea, durerea, dar şi suflarea rece a morţii: ”Prietenul meu cel mai bun, cu care mă jucam mereu, cu care am crescut în aceeaşi comunitate, a fost capturat de un alt grup. Generalul acestuia a spus: „Îl cunoşti?”. Şi am spus că da, îl cunosc. A trebuit să îi dau foc prietenului meu. Apoi, ca şi cum nu ar fi fost suficient, generalul a vrut să dovedesc loialitatea mea faţă de grup. Totul este să dovedeşti grupului că eşti loial”, rememorează Charles.

    După mulţi ani, a reuşit să fugă din calea războiului şi a ajuns în Mali, unde a început libertatea. Acum este doctorand în Cluj-Napoca. Totuşi, după 13 ani de exil, s-a întors în Africa, în anul 2014. Copiii din satul lui natal trebuie să meargă 3 zile pe jos pentru a ajunge la şcoală. Tânărul ştie că doar educaţia poate face ca alţi copii să nu treacă prin ce a trecut el, aşa că şi-a luat angajamentul de a construi o unitate de învăţământ, primul pas spre schimbare. ”Trebuie să ne ocupăm de două generaţii. Prima este generaţia mea, care nu a avut niciodată oportunitatea de a merge la şcoală, din cauza războiului. A doua generaţie este cea născută după război. Ei trebuie să aibă parte de educaţie formală precum matematică sau chimie. De asemenea, am vrea să avem un birou pentru studenţii români sau europeni, care sunt interesaţi de animale sau managementul conflictelor”, spune bărbatul.

    Cititi mai multe pe www.citynews.ro

  • Un copil forţat să devină soldat pentru a trăi. Este, pe scurt, povestea unui tânăr african stabilit la Cluj

    Un copil inocent, forţat să devină soldat pentru a trăi. Este, pe scurt, povestea unui tânăr african stabilit la Cluj-Napoca. Este greu de imaginat prin ce a trecut până a reuşit să fugă din calea războiului, iar educaţia a fost cea care l-a salvat de ororile trecutului. Acum vrea să îi ajute şi pe copiii rămaşi în satul său natal, iar primul pas este să construiască o şcoală.

    Charles are 34 de ani şi este unul dintre cei mai puternici oameni pe care ai putea să îi întâlneşti. Îl priveşti şi înţelegi că viaţa nu a fost blândă cu el. Ochii lui ascund o tristeţe aparte, dar şi o forţă nebănuită. Vine din Liberia, locul care i-a marcat primii ani din viaţă. A fost un copil fericit până la 8 ani, când războiul a ucis orice vis frumos. La 15 ani, un adolescent inocent a devenit un soldat forţat să ucidă.

    ”În 1996, eram la şcoală când am fost capturaţi. Am fost capturat de un grup de rebeli şi trei săptămâni mai târziu ne-a capturat un alt grup. Aveai de ales între a deveni soldat sau a fi omorât. Şi atunci tot ce încerci să faci este să trăieşti. Nu îţi pasă de bani, mâncare sau altceva”, povesteşte Charles Wratto.

    Tânărul a cunoscut îndeaproape ororile războiului. Ştie ce înseamnă foamea, durerea, dar şi suflarea rece a morţii: ”Prietenul meu cel mai bun, cu care mă jucam mereu, cu care am crescut în aceeaşi comunitate, a fost capturat de un alt grup. Generalul acestuia a spus: „Îl cunoşti?”. Şi am spus că da, îl cunosc. A trebuit să îi dau foc prietenului meu. Apoi, ca şi cum nu ar fi fost suficient, generalul a vrut să dovedesc loialitatea mea faţă de grup. Totul este să dovedeşti grupului că eşti loial”, rememorează Charles.

    După mulţi ani, a reuşit să fugă din calea războiului şi a ajuns în Mali, unde a început libertatea. Acum este doctorand în Cluj-Napoca. Totuşi, după 13 ani de exil, s-a întors în Africa, în anul 2014. Copiii din satul lui natal trebuie să meargă 3 zile pe jos pentru a ajunge la şcoală. Tânărul ştie că doar educaţia poate face ca alţi copii să nu treacă prin ce a trecut el, aşa că şi-a luat angajamentul de a construi o unitate de învăţământ, primul pas spre schimbare. ”Trebuie să ne ocupăm de două generaţii. Prima este generaţia mea, care nu a avut niciodată oportunitatea de a merge la şcoală, din cauza războiului. A doua generaţie este cea născută după război. Ei trebuie să aibă parte de educaţie formală precum matematică sau chimie. De asemenea, am vrea să avem un birou pentru studenţii români sau europeni, care sunt interesaţi de animale sau managementul conflictelor”, spune bărbatul.

    Cititi mai multe pe www.citynews.ro

  • Avertismentul terifiant al unui preşedinte de stat: “Vor mai muri mulţi până să ne oprim”

    Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte a declarat, luni, că “mulţi vor mai fi ucişi” până la finalul campaniei sale de a elimina cartelurile de droguri.

    De când a devenit preşedinte, în urmă cu două luni, Duterte a coordonat o campanie care a dus la uciderea a peste 2.400 de persoane. “Mulţi vor mai fi ucişi până când ultimul traficant e scos de pe străzi. Până când ultimul om care produce droguri e mort, noi vom continua”, le-a spus liderul politic jurnaliştilor locali.

    Preşedintele filipinez se va întâlni săptămâna aceasta cu omologul său american, Barack Obama, dar a insistat asupra faptului că nu va primi lecţii în drepturile omului de la acesta.

    Preşedintele Republicii Filipinelor, Rodrigo Duterte, a declarat război drogurilor, însă spre deosebire de alţi preşedinţi care au făcut asta, Duterte şi-a îndemnat cetăţenii să ucidă traficanţii şi dependenţii de droguri suspectaţi, scrie publicaţia britanică Daily Mail. “Dublaţi-vă, triplaţi-vă eforturile, dacă este nevoe”, le-a spus Duterte poliţiştilor. “Aceste scursuri ale societăţii ne distrug copii. Vă avertizez, nu încercaţi droguri, nu contează dacă eşti poliţist, chiar o să te ucid”, a spus preşedintele într-un din discursurile sale din cadrul campaniei prezidenţiale.

    Un efect al acestei campanii brutale este faptul că închisorile s-au umplut. Aproape 60.000 de dependenţi de droguri filipinezi s-au predat, relata Daily Mail pe 24 iulie. Acţiunea preşedintelui este susţinută şi de grupuri din cadrul poliţiei, dar a întâmpinat şi critici, care spun că acesta doar incintă populaţia la violenţă care va scăpa de sub control şi va crea o naţiune fără judecători.

  • Avertismentul terifiant al unui preşedinte de stat: “Vor mai muri mulţi până să ne oprim”

    Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte a declarat, luni, că “mulţi vor mai fi ucişi” până la finalul campaniei sale de a elimina cartelurile de droguri.

    De când a devenit preşedinte, în urmă cu două luni, Duterte a coordonat o campanie care a dus la uciderea a peste 2.400 de persoane. “Mulţi vor mai fi ucişi până când ultimul traficant e scos de pe străzi. Până când ultimul om care produce droguri e mort, noi vom continua”, le-a spus liderul politic jurnaliştilor locali.

    Preşedintele filipinez se va întâlni săptămâna aceasta cu omologul său american, Barack Obama, dar a insistat asupra faptului că nu va primi lecţii în drepturile omului de la acesta.

    Preşedintele Republicii Filipinelor, Rodrigo Duterte, a declarat război drogurilor, însă spre deosebire de alţi preşedinţi care au făcut asta, Duterte şi-a îndemnat cetăţenii să ucidă traficanţii şi dependenţii de droguri suspectaţi, scrie publicaţia britanică Daily Mail. “Dublaţi-vă, triplaţi-vă eforturile, dacă este nevoe”, le-a spus Duterte poliţiştilor. “Aceste scursuri ale societăţii ne distrug copii. Vă avertizez, nu încercaţi droguri, nu contează dacă eşti poliţist, chiar o să te ucid”, a spus preşedintele într-un din discursurile sale din cadrul campaniei prezidenţiale.

    Un efect al acestei campanii brutale este faptul că închisorile s-au umplut. Aproape 60.000 de dependenţi de droguri filipinezi s-au predat, relata Daily Mail pe 24 iulie. Acţiunea preşedintelui este susţinută şi de grupuri din cadrul poliţiei, dar a întâmpinat şi critici, care spun că acesta doar incintă populaţia la violenţă care va scăpa de sub control şi va crea o naţiune fără judecători.

  • DNA cere urmărirea penală a lui Gabriel Oprea pentru ucidere din culpă, după accidentul în care şi-a pierdut viaţa Bogdan Gigină

     Procurorii anticorupţie au transmis procurorului general al României cererea de încuviinţare a urmăririi penale pentru ucidere din culpă în ceea ce îl priveşte pe fostul viceprim-ministru pentru Securitate Naţională şi ministru al Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, actual senator, solicitarea urmând să ajungă la Senatul României.

    Este vorba despre dosarul în care Gabriel Oprea este cercetat pentru abuz în serviciu, cauză deschisă după decesul poliţistului Bogdan Gigină, la data de 20 octombrie 2015, agentul fiind implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a suferit leziuni care i-au cauzat moartea.

    “La momentul producerii accidentului, victima Gigină Bogdan-Cosmin făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire al ministrului Oprea Gabriel. Acest dispozitiv, asigurat de către Brigada de Poliţie Rutieră din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, era format dintr-un motociclist rutier (victima Gigină Bogdan-Cosmin) şi un echipaj format dintr-un ofiţer şi un agent de poliţie aflaţi într-un autoturism de poliţie rutieră. Acest dispozitiv preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul Oprea Gabriel. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuinţa sa situată în cartierul Cotroceni”, susţin procurorii într-un comunicat de presă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un ministru a fost ucis în bătaie de minerii cu care trebuia să negocieze

    Un grup de mineri din Bolivia care protestau l-au rapit pe un ministru care a venit să discute cu ei şi l-au ucis în bătaie, potrivit Reuters.

    Preşedintele Evo Morales a decretat 3 zile de doliu national după moartea lui Rodolfo Illanes, în vârstă de 56 de ani. El a fost întâi luat ostatic de minerii care blocaseră o atuostradă lână Panduro, aproximativ 160 de km de capital La Paz. Autorităţile au spus că a murit din cauza unei lovituri la cap.

    Ministrul a călătorit spre Panduro să negocieze cu minerii joi. Corpul său a fost găsit vineri dimineaţa lângă autostrada, într-o pătură, potrivit procurorului care se ocupă de acest caz.

    Moartea ministrului a şocat ţara, unde protestele violente au pus în evidenţă problemele majore sociale din Bolivia.

     

  • În Filipine această femeie îşi câştigă existenţa asasinând traficanţi de droguri

    În Filipine este o situaţie cel puţin bizară despre care am mai scris în mai multe rânduri. Preşedintele Rodrigo Duterte, proaspăt ales de câteva luni, le-a declarat război traficanţilor de droguri, dar şi utilizatorilor şi le-a permis poliţiei, dar şi grupurilor de justiţiari să-i aresteze, să-i ucidă pe traficanţi, fără să mai treacă prin procesul normal al justiţiei.

    Astfel, în doar câteva săptămâni, numărul victimelor a ajuns la aproape 2000, iar alţi zeci de mii au fost arestaţi. Reporterul BBC, Jonathan Head, a făcut o incursiune în lumea întunecată a traficanţilor de droguri şi asasinilor din Filipine, iar acolo a avut ocazia să o întâlnească pe Maria, nu este numele ei adevărat, o femeie care-şi câştigă existenţa asasinând traficanţi de droguri.

    Ea face parte dintr-o echipă de asasini, formată din trei femei, cărora le este mai uşor să ducă misiunile la capăt deoarece bărbaţii nu sunt la fel de suspicioşi când femeile se apropie de ei. Maria a ucis şase persoane, pe toate împuşcându-le în cap. Când a fost întrebată cine a dat ordinul, ea a spus doar “Şeful nostru, ofiţerul de poliţie”.

    La început doar soţul Mariei făcea asta, dar când o misiune nu  i-a ieşit şi era expus, soţul a apelat la ajutorul soţiei. “Aveau nevoie de o femeie…Când l-am văzut pe bărbatul pe care trebuia să-l ucid m-am apropiat de el şi l-am împuşcat”, spune ea.

    Poate v-aţi imagina că această meserie este una foarte bănoasă, însă cei doi câştigă în jur de 430 de dolari per contract, sumă care este împarţită cu restul echipei, dacă este cazul. Pentru noi este o sumă infimă, însă pentru săracii din Manila este o avere. Aceasta nu este o meserie nouă, ci este practicată de anii de zile, însă acum este altfel deoarece omuciderile sunt aprobate de Preşedintele Filipinelor. Duterte a promis că în jur de 100,000 de delicvenţi în primele şase luni de mandat. “Oare zece vieţi ale unor traficanţi contează? Vieţile a 100 de astfel de idioţi ar trebui să însemne ceva pentru mine?”, a declarat preşedintele.

    Motivul pentru această mişcare de amploare este “shabu” sau metamfetamină, meth, crystal face ravagii în Filipine unde cu 22 de dolari se poate cumpăra un gram. Astfel ţara a devenit un hub pentru drogurile din Asia. Aici se produc droguri la nivel industrial care apoi este distribuit peste tot în Asia

    Maria mai are un contract de dus la capăt după care ar vrea să renunţe, dar a fost ameninţată de şeful ei că dacă renunţa va muri. Se simte prinsă. Merge la preot des, dar îi este frică să-i spună ce face.