Tag: TV

  • Cele mai bune seriale TV ale tuturor timpurilor

    De curând, criticii de film şi televiziune de la publicaţia L’Express au făcut un top al celor mai bune seriale TV ale tuturor timpurilor.

    Unul dintre ele este “Breaking Bad”, în care un profesor de chimie superinteligent, care nimereşte într-un “college” dintr-o suburbie americană se gândeşte într-o zi cum se iasă din mizerie. Aflase ca-i bolnav de cancer. Costul tratamentului era exorbitant pentru un salariu de profesor, fie el cetăţean în Ţara tuturor posibilităţilor.

    Vezi aici cele mai bune seriale TV ale tuturor timpurilor – VIDEO

  • Vodafone mizează pe video. Compania a încheiat un parteneriat cu Netflix, iar Zonga aduce 36 de milioane de melodii abonaţilor

    Operatorul de telefonie mobilă Vodafone şi-a făcut intrarea în gama serviciilor TV şi conţinut video online prin lansarea 4GTV+. România este a unsprezecea ţară în care Vodafone lansează serviciul de televiziune în parteneriat cu Netflix, iar aplicaţia dezvoltată de operator include şi 36 de milioane de melodii, printr‑un acord încheiat cu Zonga. Lista de parteneriate rămâne însă deschisă.

    „Fiica mea de 15 ani nu ştie ce înseamnă televiziunea clasică“, spunea Ravinder Takkar, preşedinte şi CEO al Vodafone România, în cadrul evenimentului în care a anunţat lansarea aplicaţiei 4GTV+. Îmbrăcat casual, cu blugi, Takkar a făcut o prezentare în care a folosit argumente, cifre şi studii pentru a arăta felul în care se schimbă comportamentul consumatorilor, cât de mare este apetitul pentru servicii video online şi cât de mult sunt folosite mobilele. „Clienţii Vodafone urmăresc 21 de milioane de ore de conţinut video pe lună. Cred că în câţiva ani ani acest număr se va dubla. Sunt încrezător că oamenii vor petrece şi mai mult timp navigând pe internet; nu ştiu dacă va creşte şi numărul de ore petrecut pe social media, dar ar putea avansa şi această zonă“, afirmă CEO-ul Vodafone România.

    Pe parcursul prezentării sale, a arătat că în ultimii trei ani numărul de consumatori de conţinut video online, la nivel internaţional, a crescut cu 50%, în SUA. Iar 86% dintre românii care folosesc telefoane inteligente se uită la cel puţin un video pe săptămână, conform unui studiu realizat de EY.

    De fapt, Ravinder Takkar a pregătit terenul pentru această lansare, iar la întrebările adresate de jurnalişti cu câteva luni în urmă a spus că Vodafone acordă „atenţie foarte mare pe ceea ce noi credem că este un motor cheie de creştere pentru video: conţinutul. Vom continua să adăugăm lucruri noi, pe lângă cele care le avem în prezent – YouTube şi HBO Go – pe care le vom anunţa pe parcursul anului“. La acel moment, adică în iunie, spune acum Ravinder Takkar, „aveam deja ideea de a face acest proiect şi începuserăm să lucrăm la el. Punerea în aplicare a mai durat câteva luni, astfel încât la finalul lunii proiectul a fost gata. Aplicaţia 4GTV+ nu este un lucru static, nu se opreşte aici, putem adăuga conţinut, alte opţiuni, noi capabilităţi; ideea este să îmbogăţim aplicaţia“.

    Primul pas făcut de companie în acest sens a fost lansarea versiunii beta a aplicaţiei 4G TV, pentru teste, în luna iulie a acestui an, prin care compania oferea acces clienţilor la aproape 20 de posturi TV live şi o serie de filme. 4GTV+ oferă acces la o serie largă de canale TV, care acoperă toate tipurile de conţinut, de la ştiri la divertisment, atât local, cât şi internaţional. Serviciul include şi 36 de milioane de melodii oferite prin Zonga, precum şi producţii de succes oferite de parteneri precum Disney Channel, Disney Junior şi Disney Channel On Demand.

    Până la lansarea 4GTV+, Vodafone era singurul jucător de top din industria locală de comunicaţii care nu era prezent în niciun fel pe segmentul de servicii TV şi conţinut video. Cei mai mari jucători de pe piaţa locală TV sunt RCS&RDS, Telekom şi UPC, cel mai nou intrat pe acest segment fiind Orange; cele patru companii oferă pe lângă serviciile prin cablu sau satelit şi acces la posturi TV live prin aplicaţii mobile.

    Cu 4GTV+, Vodafone contraatacă, punând la dispoziţia clienţilor acces la o colecţie de filme şi posturi TV live, dar exclusiv de pe echipamente mobile – smartphone-uri şi tablete – pentru toţi clienţii Vodafone România care descarcă aplicaţia 4GTV+ din App Store şi Google Play. Aplicaţia este disponibilă din 3 octombrie, iar accesul la tot conţinutul oferit prin acest serviciu este inclus în abo-namentele Vodafone înce-pând cu planul tarifar Red 19 şi pentru clienţii care achiziţionează sau prelungesc un asemenea abonament.

    Utilizatorii 4GTV+ pot să urmărească emisiuni difuzate live de canalele TV, dar şi să pună pauză şi să le urmărească mai târziu de la momentul la care le-au întrerupt, precum şi să deruleze de la început cu ajutorul funcţiei „Repornire şi derulare înapoi“. De asemenea, folosind funcţia „Catch-up“, utilizatorii pot viziona emisiuni pe care nu le-au putut urmări live, opţiune valabilă timp de 72 de ore de la momentul difuzării lor. În plus, clienţii beneficiază de experienţa multiecran, care le permite să transfere conţinutul disponibil prin 4GTV+ către ecranul TV şi, în paralel, să îşi folosească telefonul pentru apeluri sau orice alte acţiuni fără a întrerupe vizionarea. Utilizatorii mai beneficiază şi de continuitatea sesiunii de vizionare, opţiune prin care pot întrerupe vizionarea şi apoi relua oricând de la momentul întreruperii.

    Chris Whiteley, VP Business Development, EMEA în cadrul Netflix a fost invitatul surpriză al evenimentului la care a fost anunţată lansarea 4GTV+. Dincolo de noutăţile de conţinut propriu şi nu numai, Whiteley a ţinut să precizeze că Vodafone are o ofertă specială pentru abonaţii săi, care pot beneficia de un bonus exclusiv de acces gratuit la Netflix timp de trei luni. „Vodafone este un partener global al Netflix şi extindem această relaţie şi în România“, a declarat Chris Whiteley. El nu a oferit niciun fel de detalii concrete referitor la aşteptările pe care le are de pe urma acestui parteneriat pe plan local; Netflix este prezent pe 190 de pieţe, în care are 83 de milioane de membri; aceştia folosesc serviciul, cumulat, 125 de milioane de ore zilnic.

    Spre comparaţie, nivelul de consum înregistrat anul trecut de Netflix era de 43 de milioane de ore; anul acesta, compania oferă peste 600 de ore de conţinut original, disponibil în acelaşi timp la nivelul întregii lumi. „Suntem preocupaţi de inovaţie atât în ceea ce priveşte conţinutul, ce se întâmplă în spatele camerei, dar şi de modalităţile în care ajunge conţinutul la consumatori. Parteneriatul cu Vodafone ne ajută să ajungem la mai mulţi clienţi“, a adăugat Chris Whiteley.

    Iar apetitul românilor pentru consumul de video pe telefoanele inteligente este evident. „Românii îşi iubesc mobilele, din fericire. La finalul anului trecut gradul de penetrare a smartphone-urilor în România a ajuns la 63%. Ce fac clienţii noştri cu telefoanele mobile? Conţinutul video reprezintă acum 53% din întregul trafic de date al abonaţilor noştri. Iar consumul video creşte cu o rată incredibilă. În fiecare săptămână este mai mare decât în săptămâna anterioară“, spune Ravinder Takkar. Cum folosesc telefoanele clienţii operatorului? Românii petrec într-o lună 28 de milioane de ore accesând social media pe mobile, iar 23 de milioane de ore sunt dedicate web – browsing-ului; consumul de conţinut video pe mobil a ajuns la 21 de milioane de ore.

    Schimbarea comportamentului de consum, cu migrarea consumatorilor spre conţinutul video online, este un fenomen valabil la nivelul întregii lumi. În SUA, pe parcursul ultimilor trei ani, a crescut cu 50% numărul de consumatori pentru serviciile video online; în Europa rata de creştere nu a fost la fel de rapidă, spune CEO-ul Vodafone România. „Este o cantitate uriaşă de conţinut disponibilă, iar uneori este dificil ca un consumator să găsească exact ce îl interesează. Persoanele cu vârste de până în 35 de ani, din SUA şi Marea Britanie, urmăresc conţinut video online, în medie, de 28,5 ore pe lună; spre comparaţie, dedică doar 8,3 ore pe lună pentru a urmări canale TV tradiţionale“, spune Ravinder Takkar, citând din studiul The Shift Report.
     

  • Revoluţie în televiziune! Ce vor fi obligate posturile TV să facă zilnic

    Senatul a adoptat luni un proiect de lege prin care televiziunile naţionale sunt obligate să aibă în principalele emisiuni de ştiri cel puţin un minut cu informaţii ştiinţifice şi tehnologice.

     “Furnizorii de servicii media audiovizuale cu acoperire naţională vor include zilnic, în principala emisiune de ştiri informaţii ştiinţifice şi tehnologice pe durata a cel puţin un minut, cu excepţia zilelor în care evenimente de larg interes public ori transmisiunile în direct împiedică difuzarea respectivului jurnal de ştiri”, potrivit proiectului.

    Informaţiile transmise trebuie să nu contravină standardelor ştiinţifice general acceptate de comunitatea ştiinţifică internaţională.

    De asemenea, proiectul adoptat cu 112 voturi “pentru” şi o abţinere, prevede că televiziunile care nu au jurnale de ştiri fac excepţie.

  • Liberty Global a semnat un parteneriat global cu Netflix. Aplicaţia va fi integrată în media-box-urile TV din peste 30 de ţări, inclusiv din România

    Compania internaţională de comunicaţii Liberty Global a anunţat astãzi în cadrul Liberty Global Tecnhology Summit din Amsterdam semnarea unui parteneriat pe termen lung cu Netflix, astfel încât conţinutul Netflix va deveni disponibil clienţilor de televiziune ai Liberty Global din peste 30 de ţãri.

    Lansarea serviciului Netflix în cadrul platformelor avansate de televiziune digitalã ale Liberty Global va aduce conţinutul reţelei de televiziune prin internet Netflix abonaţilor Liberty Global din Europa, America Latinã şi Caraibe.

    Colaborarea a fost iniţiată printr-un parteneriat dintre Netflix şi Virgin Media ĩn Marea Britanie ĩn anul 2013. Platformele de televiziune digitalã ale Liberty Global, cum ar fi Horizon, aduc ĩmpreunã conţinut TV, la cerere şi online, ”disponibilã oriunde şi oricând, pe toate dispozitivele”.

    Acordul cu Netflix se adaugã investiţiilor majore ale Liberty Global ĩn conţinut – achiziţii, parteneriate şi programe originale, toate acestea pe lângã cele 2,5 miliarde de dolari destinate anual conţinutului pentru platformele TV, potrivit informaţiilor comunicate de reprezentanţii companiei. 

    “Ne-am luat angajamentul sã oferim clienţilor noştri cel mai bun conţinut şi suntem ĩncântaţi sã extindem parteneriatul cu Netflix. Acest acord va aduce şi mai multã libertate abonaţilor noştri – facilitându-le accesul la o colecţie impresionantã de filme şi seriale TV, disponibile la un click distanţã, o experienţã complet integratã cu modalitatea de vizionare a programelor TV”, spune Mike Fries, CEO-ului Liberty Global, într-un comunicat de presă.

    “Acest parteneriat este rezultatul colaborãrii excelente pe care o avem cu Virgin Media ĩn Marea Britanie, permiţând milioanelor de clienţi comuni din ĩntreaga lume sã acceseze cu uşurinţã un numãr impresionant de programe şi filme de televiziune. Ĩmpreunã, aplicaţia Netflix – cu tot conţinutul extraordinar pe care ĩl aduce – şi media-box-urile digitale de ultimã generaţie devin mai valoroase”, adaugă Reed Hastings, CEO-ul Netflix, în cadrul aceluiaşi material.

    Olanda este prima ţarã Liberty Global unde Netflix devine disponibil pe platforma Horizon, iar pe parcursul anului 2017, aplicaţia Netflix va fi disponibilã ĩn toate celelalte ţãri în care Liberty Global este prezentă.  

    Odatã cu lansarea aplicaţiei Netflix pe platformele digitale ale Liberty Global, abonaţii existenţi ai Netflix vor putea sã acceseze şi sã navigheze cu uşurinţã prin grila de programe Netflix pe televizorul principal, nemaifiind necesar un dispozitiv separat sau utilizarea telecomenzii televizorului ĩn momentul schimbãrii programului TV. Totodată, noii clienţi ai Netflix se pot abona  utilizând aplicaţia direct de pe televizor, fără să deţină neapărat un televizor inteligent.

    Implementarea din fiecare ţară se va realiza în funcţie de adaptările pe care compania trebuie să le facă  platformei Horizon pe fiecare piaţă; va începe acum în Olanda şi va continua pe parcursul anului viitor pe celelalte pieţe.

    Colaborarea dintre Netflix şi Liberty Global presupune un parteneriat tip ”shared revenues”. Astfel, dacă un abonat al Liberty Global (UPC România), alege să se aboneze la Netflix prin intermediul platformei Horizon, Liberty Global va primi un procent din banii plătiţi de utilizator către Netflix.

    Liberty Global este liderul industriei mondiale de comunicaţii prin cablu, cu operaţiuni în peste 30 de ţări ĩn Europa, America Latinã şi Caribe. Serviciile  3Play ale companiei – televiziune, Internet în bandă largă şi telefonie conectează 29 milioane de clienţi, cu peste 59 milioane de abonamente la servicii de televiziune, internet de mare vitezã şi telefonie. De asemenea, compania deserveşte 11 milioane de abonaţi de telefonie mobilã şi oferă internet WiFi cu acces la peste 7 milioane de hotspot-uri în ĩntreaga lume. Liberty Global desfãşoarã operaţiuni ĩn 12 ţãri din Europa, brandurile incluzând Virgin Media, Ziggo, Unitymedia, Telenet şi UPC. Grupul LiLAC opereazã ĩn peste 20 de ţãri ĩn America Latinã şi Caraibe, prin brandurile VTR, Flow, Liberty, Mas Movil şi BTC. UPC România este o companie Liberty Global.

    Netflix este cea mai mare reţea de televiziune prin internet din lume cu peste 83 millioane de membri ĩn peste 190 de ţãri; pe piaţa locală a intrat la  începutul acestui an.

    Anunţul vine în contextul în care pe piaţa locală, UPC România se pregăteşte să lanseze la nivel naţional serviciile avansate de televiziune digitală Horizon, care le oferă acces clienţilor la noi funcţii care transformă practiv orice televizor într-unul inteligent, au declarat în cadrul unei întâlniri cu presa reprezentanţii companiei. Serviciile sunt livrate prin intermediul unui nou echipament de recepţie (mediabox), prin care clienţii au acces la noile funcţii Horizon.
     

  • Un nou post TV românesc de filme! Va putea fi urmărit de către toţi românii

    Consiliul a aprobat în cadrul şedinţei de marţi, 13 septembrie, solicitarea operatorului de cablu Digital Cable Systems SA (din Bucureşti) de acordarea a unei licenţe cu difuzare prin reţele de comunicaţii electronice (cablu) cu denumirea CineMaraton, care va avea un format tematic, de film, şi va emite din Câmpulung (Argeş).

    Noua televiziune va fi retransmisă la nivel naţional prin compania de telecomunicaţii Digital Cable Systems (DCS) şi prin platforma acesteia, Akta Telecom.

    Televiziunea va difuza emisiuni precum “CineInterviu” (interviuri scurte difuzate înaintea filmelor) şi “CineRezumat” (material de cinci minute care va rezuma intriga filmului), iar “CineŞtie” va fi o emisiune interactivă prin care vor fi testate cunoştinţele cinematografice ale telespectatorilor – potrivit descrierii solicitanţilor.

    CineMaraton va realiza o producţie proprie de 30,6%, difuzând 69,4% producţii ale altor producători (filme româneşti).

    Conform detaliilor tehnice depuse la CNA, societatea a investit 23.000 de euro în echipamente; preconizează cheltuielile de producţie la 60.000 de euro/ an, iar sursele de finanţare vor fi publicitatea difuzată şi vânzarea programului (pentru retransmisie) către alţi operatori.

    Până în prezent CNA a acordat următoarele (şapte) licenţe pentru televiziuni cu format dedicat filmelor – Pro Cinema, Film+Cz (Film+Adria), Digi Film şi pentru televiziuni care difuzează documentare – Digi Life (Life Channel), Digi World (World Channel), Digi Animal (Animal World Channel), DQO.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un nou post TV românesc de filme! Va putea fi urmărit de către toţi românii

    Consiliul a aprobat în cadrul şedinţei de marţi, 13 septembrie, solicitarea operatorului de cablu Digital Cable Systems SA (din Bucureşti) de acordarea a unei licenţe cu difuzare prin reţele de comunicaţii electronice (cablu) cu denumirea CineMaraton, care va avea un format tematic, de film, şi va emite din Câmpulung (Argeş).

    CineMaraton va realiza o producţie proprie de 30,6%, difuzând 69,4% producţii ale altor producători (filme româneşti).

    CITEŞTE MAI MULTE AICI

  • Kim Jong-Un contraatacă: Coreea de Nord şi-a lansat propriul Netflix

    Un dispozitiv de tip video-on-demand a fost lansat recent de către KCTV, televiziunea de stat din Coreea de Nord.

    Cutia numită “Manbang” a fost numită versiunea coreeană a Netflix de către presa locală.

    Dispozitivul se va putea conecta la reţeaua internă (controlată şi ea de stat) şi va permite urmărirea în reluare a mai multor documentare de pe 5 posturi TV.

    “Dacă un spectator vrea să urmărească, spre exemplu, un film cu animale, el va trimite o cerere către echipament iar aceasta îi va prezenta conţinutul relevant”, a explicat Kim Jong Min, şeful Centrului pentru Informaţii şi Tehnologie.

    Citeşte: 10 lucruri fascinante pe care nu le ştiai despre Coreea de Nord

    Chiar şi după lansarea acestui serviciu, conectivitatea din statul comunist rămâne extrem de redusă, iar accesul la internet este considerat un lux de care doar ce privilegiaţi pot beneficia.

    În 2012, un fost inginer Google a vizitat Coreea de Nord la invitaţia Universităţii din Phenian. Înainte de a pleca din ţară, Will Scott a cumpărat o copie a sistemului de operare pentru computere Red Star 3, dezvoltat în statul comunist.

    Scott a publicat o serie de capturi de ecran cu platforma. După cum se vede din imaginile de mai jos, Red Star 3 este un sistem de operare destul de simplu, mai ales dacă îl comparăm cu platforme precum Windows 8.1 sau Mac OS X „Yosemite”.

    Interfaţa de utilizare din Red Star 3 seamănă foarte mult cu cea din Mac OS X, dezvoltat de Apple. Cum nu există o piaţă a aplicaţiilor în statul asiatic, programele disponibile pentru sistemul de operare sunt foarte puţine, majoritatea fiind incluse în Red Star 3.

    Utilizatorul dispune de un editor de texte, un player video, un browser de internet, aplicaţie de e-mail, calendar şi calculator.

  • Kim Jong-Un contraatacă: Coreea de Nord şi-a lansat propriul Netflix

    Un dispozitiv de tip video-on-demand a fost lansat recent de către KCTV, televiziunea de stat din Coreea de Nord.

    Cutia numită “Manbang” a fost numită versiunea coreeană a Netflix de către presa locală.

    Dispozitivul se va putea conecta la reţeaua internă (controlată şi ea de stat) şi va permite urmărirea în reluare a mai multor documentare de pe 5 posturi TV.

    “Dacă un spectator vrea să urmărească, spre exemplu, un film cu animale, el va trimite o cerere către echipament iar aceasta îi va prezenta conţinutul relevant”, a explicat Kim Jong Min, şeful Centrului pentru Informaţii şi Tehnologie.

    Citeşte: 10 lucruri fascinante pe care nu le ştiai despre Coreea de Nord

    Chiar şi după lansarea acestui serviciu, conectivitatea din statul comunist rămâne extrem de redusă, iar accesul la internet este considerat un lux de care doar ce privilegiaţi pot beneficia.

    În 2012, un fost inginer Google a vizitat Coreea de Nord la invitaţia Universităţii din Phenian. Înainte de a pleca din ţară, Will Scott a cumpărat o copie a sistemului de operare pentru computere Red Star 3, dezvoltat în statul comunist.

    Scott a publicat o serie de capturi de ecran cu platforma. După cum se vede din imaginile de mai jos, Red Star 3 este un sistem de operare destul de simplu, mai ales dacă îl comparăm cu platforme precum Windows 8.1 sau Mac OS X „Yosemite”.

    Interfaţa de utilizare din Red Star 3 seamănă foarte mult cu cea din Mac OS X, dezvoltat de Apple. Cum nu există o piaţă a aplicaţiilor în statul asiatic, programele disponibile pentru sistemul de operare sunt foarte puţine, majoritatea fiind incluse în Red Star 3.

    Utilizatorul dispune de un editor de texte, un player video, un browser de internet, aplicaţie de e-mail, calendar şi calculator.

  • Două noi televiziuni vor începe să emită în următoarea perioadă

    Televiziunile muzicale Magic TV şi Rock TV – “platforme de exprimare şi promovare a artiştilor români” – licenţe obţinute de societatea Kiss TV Music SRL în 12 ianuarie, se vor lansa oficial în curând, având în vedere că CNA a acordat joi, 4 august, deciziile de autorizare a studiourilor, scrie Mediafax

    Magic TV şi Rock TV vor avea un format tematic-muzical, vor emite la nivel naţional şi vor reprezenta varianta TV a radiourilor (Magic FM şi Rock FM). De asemenea, potrivit documentelor CNA, vor emite şi în sistem high definition (HD) fiind retransmise de UPC, Ines Group şi Orange.

    Grupul media Antenna din Grecia a primit la începutul acestui an aprobarea Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) să se extindă în România şi să înfiinţeze două noi televiziuni, Magic TV şi Rock TV, care ar urma să reprezinte un spaţiu de promovare a artiştilor români.

    Pentru lansarea Magic TV şi Rock TV, societatea Kiss TV Music SRL – care este controlată de grupul media Antenna din Grecia – a solicitat CNA două licenţe audiovizuale prin reţele de comunicaţii electronice (prin cablu), în şedinţa din 12 ianuarie.

  • Situaţie explozivă la unul dintre cele mai importante posturi de televiziune. Ce le-a cerut şeful staţiei TV prezentatoarelor

    Mai multe prezentatoare TV şi-au dat în vileag şeful după ce au fost hărţuite de acesta. În urma reclamaţiilor făcute, autorităţile au dispus deschiderea unei anchete. Este vorba despre unul dintre cele mai importante posturi de televiziune, urmărit zilnic de milioane de oameni.

    “Am fost dată afară pentru că am refuzat cererea şefului meu, ceea ce a dus la hărţuire şi la un tratament total neadecvat în redacţie”, a explicat o prezentatoare.

    Află aici cum s-a ajuns la o situaţie explozivă la unul dintre cele mai importante posturi de televiziune şi ce le-a cerut şeful staţiei TV prezentatoarelor