Tag: teste

  • Google va construi 100-200 de maşini fără şofer (VIDEO)

    Compania americană a prezentat unul dintre aceste prototipuri într-un clip video de promovare.

    “Maşina cu două locuri seamănă cu o gondolă pe roţi. Nu are volan, pedală de acceleraţie sau pedală de frână. În schimb maşina se foloseşte de proprii senzori şi de programe pentru a-şi face treaba”, scrie cotidianul american Wall Street Journal.

    Compania a lucrat până în prezent la maşini fără şofer echipând autovehicule existente pe piaţă cu tehnologia pe care a dezvoltat-o în acest scop. Google afirmă că maşinile autonome pot contribui la reducerea numărului de accidente rutiere. Viteza primului prototip a fost limitată la 25 de mile (40 de kilometri) pe oră.

    “Vrem să construim circa 100 de maşini prototip, iar mai târziu pe parcursul verii şoferii noştri vor începe să testeze versiuni iniţiale ale acestor maşini cu control manual. Dacă totul merge bine, am vrea să derulăm un mic proiect pilot în California în următorii ani”, a declarat Chris Urmson, directorul proiectului maşinii autonome la Google.

    Prototipurile vor avea elemente de siguranţă suplimentare, precum parbrize din material plastic, scrie Bloomberg.

    Google testează de mai mult timp pe drumurile din SUA maşini autonome, inclusiv versiuni modificate de Prius şi Lexus, echipate cu camere, senzori radar şi laser.

  • Rusia a făcut mai multe teste de rachete balistice

     Forţele militare ruse au efectuat un tir de rachetă balistică intercontinentală de tip Topol de la baza Pleseţk (nordul Rusiei), precum şi “mai multe” alte rachete cu rază scurtă de acţiune de pe submarinele flotei Nordului şi flotei Pacificului, potrivit agenţiilor ruse.

    Capacităţile nucleare ale Rusiei sunt în “alertă constantă” – ministru

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Scenariu pesimist pentru România: Trei ani de recesiune şi şomaj de peste 9%

     Scenariul advers care va fi utilizat de ABE reflectă riscurile considerate în prezent ca reprezentând cele mai pertinente ameninţări la adresa stabilităţii sectorului bancar. Acestea sunt creşterea costurilor împrumuturilor prin emisiuni de obligaţiuni amplificată de o schimbare semnificativă a evaluării riscului de către investitori (mai ales către pieţele emergente), deteriorarea în continuare a calităţii creditelor în ţările cu cerere redusă, stagnarea reformelor care ar pune în pericol încrederea în sustenabilitatea finanţelor publice, precum şi lipsa măsurilor de restructurare şi reabilitare a situaţiei financiare a băncilor, necesară pentru ca acestea să-şi menţină accesul la finanţare din piaţă la costuri rezonabile, se arată în documente publicate marţi de ABE.

    Parametrii testelor de stres includ în acest scenariu creşteri puternice ale randamentelor cerute de investitori la cumpărarea de obligaţiuni, dar şi scăderi puternice pe piaţa imobiliară şi pe burse, precum şi intrarea în recesiune a tuturor ţărilor din UE, inclusiv a Poloniei care a evitat această situaţie în criza financiară globală declanşată în 2008.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Despre W, plicticoşi şi creativi

    Cineva zicea la un moment dat că lumea nu este condusă de politicieni, de bogaţi, de guverne, de preşedinţi sau de corporaţii, ci de plicticoşi. Ies de oriunde, zic nişte platitudini, croiesc agende care îţi creează un sentiment permanent de déja-vu. Sunt plicticoşi pentru că nu schimbă nimic, nu fac nimic, şi bălmăjesc mereu şi mereu aceleaşi clişee. C

    Câţi au venit să spună cum că turismul are potenţial sau că pierdem din cauza infrastructurii precare sau că „trebuie să ne schimbăm, dar schimbarea începe cu tine!„, un îndemn care tronează în fruntea unor bloguri, deschide şi închide postări pe net, articole de presă şi emisiuni televizate. Eşti nemulţumit de autorităţi, impozite, măsurile anticriză, rezultatul alegerilor sau cine mai ştie ce? Schimbă-te tu! Te mănâncă câinii pe stradă? Schimbă-te tu! E asfaltul plin de găuri? Schimbarea e în tine!

    Nu, alţii trebuie să se schimbe! Persoanele cu defecţiuni sunt altele, iar putinţa mea şi a celorlalte persoane decente de a le schimba sunt limitate. Trebuie să se schimbe cei care au instituţionalizat şmecheria şi tunul, cei care îmi prezintă drept o mare victorie faptul că au făcut un drum lung de numai un sfert de oră de mers cu maşina, care îngroapă, din neştiinţă şi servilism imbecil, afaceri şi slujbe şi viitorul acestei ţări. Cei cărora Google le este singurul profesor.

    Sunt sigur că una din principalele cauze ale actualei situaţii din România – performanţă economică slabă, tensiuni sociale mocnite, lipsa iniţiativei, oriunde ar fi aceasta necesară – este lipsa creativităţii. Fie ea creativitate artistică sau economică sau politică; şi da, vorbesc despre un popor care, ştiu, crede despre sine că este creativ în cel mai înalt grad. Nu poţi fi creativ invocând permanent clişee, copiind sau adaptând ideile bune ale altora. Nu trebuie să ne blamăm foarte tare, omenirea s-a lenevit, intelectualiceşte vorbind, în ansamblu: pe plan global, testele indicau o creştere a IQ de 10 puncte la fiecare generaţie, iar majorarea se făcea simţită şi în testele de creativitate, cu acelaşi ritm, până în 1990.

    După acest an, rezultatele testelor Torrance, un standard de evaluare a creativităţii, indică o scădere continuă. Alte teste indică evoluţii asemănătoare: în Damenarca, IQ-ul a crescut în mod constant între 1959 şi 1998, după care a scăzut cu tot atâtea puncte cu cât s-a majorat anterior. În Australia, coeficientul de inteligenţă al copilor nu s-a schimbat între 1975 şi 2003. Faţă de 1980, în 2008 britanicii aveau un coeficient de inteligenţă mai mic cu şase puncte.

    Nu fiţi trişti, se poate face treabă şi în condiţiile acestea.

    Fără legătură cu cele de mai sus, ataşez câteva picturi, reprezentând câteva figuri cunoscute ale lumii politice internaţionale, ale fostului preşedinte american George W. Bush, care a deschis, recent, o expoziţie în Dallas. Mi se pare, sincer, că Bush junior dovedeşte talent şi are ceva primar, primitiv în exprimare; în acelaşi timp, mi se pare că are talentul de a citi nu numai figura, ci şi sufletul omului.


     

  • Orange va lansa 4G+ în România. Care sunt oraşele în care va fi disponibilă. Reţeaua va extinde 4G în 90 de oraşe

     “Din 7 aprilie, Orange România va utiliza integral tot spectrul de frecvenţe pe care l-a achiziţionat în septembrie 2012. România este a noua ţară din lume unde este prezentă o reţea 4G+. Suntem al doilea operator din estul Europei cu 4G+ şi primul din România”, a declarat, luni, într-o conferinţă, directorul tehnic al operatorului, Ştefan Slavnicu.

    Din 7 aprilie, după intrarea în vigoare a licenţelor obţinute în urma licitaţiei din septembrie 2012, Orange România va extinde reţeaua 4G, care devine disponibilă pentru mai mult de 45% din populaţia României.

    Prezentă în toate reşedinţele de judeţ, precum şi în alte oraşe din România, tehnologia 4G va furniza clienţilor din peste 1.000 de localităţi viteze medii reale de descărcare (download) de 30 Mbps şi încărcare (upload) de 15 Mbps.

    “Împreună cu noua gamă de opţiuni dedicate, aceste viteze pot urca la viteze medii reale de download de 60 Mbps şi upload de 30 Mbps”, a spus Slavnicu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministerul Educaţiei a publicat teste suplimentare pentru pregătirea elevilor de clasa a VIII-a la matematică

     Ministerul Educaţiei arată marţi, într-un comunicat de presă, că în urma analizării rezultatelor obţinute la simularea Evaluării Naţionale la clasa a VIII-a, proba scrisă la matematică, precum şi la solicitarea elevilor, părinţilor, profesorilor, a publicat cinci teste suplimentare de pregătire pentru examenul final, pe site-ul http://subiecte2014.edu.ro/2014/evaluarenationala/modeledesubiecte/ .

    “Testele sunt disponibile, începând cu data de 25 martie, şi au fost elaborate de către Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE). Acestea sunt în conformitate cu modelele de subiecte publicate încă din luna octombrie 2013 pe website-ul dedicat”, a precizat Ministerul Educaţiei.

    Doar 48,8 la sută dintre elevii de clasa VIII-a prezenţi la simularea evaluării naţionale au obţinut medii peste 5, respectiv 66,95 la sută la Limba română şi 30,4 la sută la Matematică, Ministerul Educaţiei recomandând efectuarea unor ore de pregătire.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Românii spun că au făcut cel mai puternic telefon din lume: “E peste Samsung Galaxy sau iPhone”

    X1 Xtreme, noul telefon de la Allview, şi-a depăşit competitorii în cadrul testelor AnTuTu Benchmark.

    Noul telefon Allview, denumit X1 Xtreme, are un design unibodz şi un display full HD de 5,5 inch, cu suprafaţă Gorilla Glass. Ecranul acoperă 77,5% din suprafaţa frontală.

    Smartphone-ul X1 Xtreme aduce în premieră pentru Allview un procesor Quad Core Qualcomm Snapdragon 800 la 2,15 GHz, compatibilitate cu tehnologia NFC, camera principală de 16 MP şi cameră frontală de 8MP.

    Smartphone-ul X1 Xtreme poate fi achizitionat din magazinele partenere incepand din 31 martie 2014 la pretul de 1.999 lei.

    „Proiectul X1 Xtreme urmează o viziune din luna decembrie a anului 2012 pe care am dezvăluit-o şi în calendarul anual al companiei, iar astăzi a devenit realitate. Am dus tehnologia la extrem şi am creat un device de top care le oferă utilizatorilor tot ce şi-ar putea dori de la un smartphone: design inovator, procesare ultra-rapidă şi o experienţă foto impresionantă. Dotat cu unul dintre cele mai puternice procesoare existente în momentul actual pe piaţă, Qualcomm Snapdragon 800, device-ul se află în prezent pe primul loc în AnTuTu Benchmark, unde a obtinut un scor de peste 34.700 de puncte”, a declarat Lucian Peticilă, General Manager Allview.

    AnTuTu Benchmark este cel mai apreciat sistem de testare a capacităţilor unui smartphone, iar telefonul considerat cel mai puternic la ora actuală, Samsung Galaxy Note 3, a obţiunut un scor de 34.652.

    Allview este o companie romanească înfiinţată în 2002 care are ca obiectiv principal de activitate producţia şi distribuţia de smartphone-uri şi tablete PC. Este recunoscut ca unul dintre brandurile cu o dezvoltare rapidă în România.

  • Băncile italiene ar putea necesita capital de 15 miliarde de euro în urma testelor de stres BCE

     “Suntem încrezători că băncile italiene vor trece exerciţiul testelor de stres fără probleme majore”, a afirmat oficialul într-un interviu acordat Bloomberg.

    Banca Italiei estima anterior că băncile ar putea înregistra un deficit de capital de 10-15 miliarde euro.

    Sabatini consideră că un necesar de recapitalizare de 15 miliarde euro nu ar reprezenta o problemă majoră, sistemul urmând să facă faţă.

    Banca Centrală Europeană analizează activele celor mai mari bănci europene, inclusiv 15 instituţii de credit din Italia, în cadrul unei evaluări exhaustive a sectorului bancar din zona euro. BCE se pregăteşte să preia, începând din luna noiembrie, rolul de instituţie centrală de supraveghere a băncilor din Europa.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bogdan Enoiu, la BM Storytellers: Ne-am făcut viaţa destul de grea pentru că nu am generat mai mulţi oameni de calitate în această ţară

    Iată discursul lui Bogdan Enoiu, fondatorul McCann Erickson, la BM Storytellers, evenimentul care marchează zece ani de existenţă a revistei Business Magazin:

    Eu nu mă consider un om de afaceri, cred că sunt mai mult un antreprenor şi un posibil viitor tenisman. Am jucat şi azi. Joc cu Cristian Tudor Popescu de 15 ani, cam patru meciuri pe săptămână, indiferent de vreme şi de anotimp, şi nu ne-am plictisit unul de altul. Tenisul e mult mai frumos decât publicitatea, cu siguranţă. Cu toate acestea, publicitatea e cea care m-a adus aici.

    Pentru mine, ultimii ani au fost nişte ani foarte grei. Nu am crezut că vor fi atât de grei şi cred că toţi am simţit chestia asta. Nu cred că este cineva care să nu simtă o dezamăgire profundă – şi mă refer mai ales la oamenii de afaceri.

    Au fost ani când am consolidat ceea ce ştim să facem, am luat multe premii, pe care le trec la plus, avem 15 lei la Cannes, aur, platină şi alte metale semipreţioase. Ne-am poziţionat pe noua Europă, am încercat să fim cei mai buni şi cred că am reuşit. Pe partea de creaţie, am reuşit să fim cei mai buni şi să creştem continuu. Am făcut Campania pentru Ciocolata cu Rom şi am luat-o ca pe o ştafetă pentru a păstra vii brandurile copilăriei noastre. Acum, în poveştile noastre, ne lovim de Ghiţă Ciobanul, pe care vom începe să îl exportăm şi în alte ţări. Campania cu Ghiţă a avut succes pentru că omul este autentic, foarte natural, cu o meserie ancestrală. Nu am lucrat nimic la el, iar clopul lui  este 50% din succesul campaniei şi a reuşit să creeze o atmosferă frumoasă şi la noi în agenţie. Apropo de agenţie, eu sunt un şef atipic, ţin cu oamenii mei cheie trei-patru meetinguri pe an la tenis, niciodată în firmă, nu mă bag şi le dau, cel puţin, iluzia că e businessul lor.

    Înainte de a vorbi despre tenis sau despre publicitate, trebuie să vorbim însă despre profesori. Ar fi foarte bine dacă şi acum am avea profesori ca domnul Dan C. Mihăilescu la ţară; am fi mult mai departe şi nu am mai vorbi acum despre cum ar fi fost dacă. Doar din punctul de vedere al evoluţiei educaţiei în România, îmi reproşez că nu am intrat în politică. 
    Am văzut aici în sală pe un coleg, Dragoş Belduganu, de la Şcoala de Valori, care face ce trebuia să facem noi demult ca să fim la nivelul Cehiei sau Poloniei; sunt mulţi manageri polonezi în România, de ce nu sunt şi manageri români în Polonia sau Cehia? De ce nu s-a dus Electrica să privatizeze CEZ în Cehia? Răspunsul este foarte simplu: veţi vedea o directă proporţionalitate între testele PISA (la care sunt testaţi copiii de 15 ani din 68 de ţări) şi performanţa economică şi nu numai a ţării. România se află la acest test pe locul 47, Cehia sau Polonia fiind mereu în top 20.

    Cred că dacă în 2014 nu ajungem în primele 30 de ţări la testele PISA, nu vom fi nici mai buni, nici mai veseli, dar nici bine nu ne va fi şi ţara nu va merge în sus. Pentru asta, ne mai trebuie vreo 3 miliarde de euro, bani care lipsesc de la bugetul educaţiei (acum primeşte 3,3% din PIB).

    Ne trebuie profesori foarte buni la sate, în primul rând, care să fie plătiţi mult mai bine; în sate şi oraşe defavorizate, copiii nu au nicio şansă, ne batem pur şi simplu joc de ei. Nu ne pasă în ţara asta de educaţie. Nu trebuie să ne pese în ţara asta de infrastructură sau de alte investiţii, ci doar de educaţie; 10-20 de ani trebuie pompaţi bani în educaţie, câte 10-20 de miliarde pe an în profesori buni, dedicaţi, cu metode actuale de predare, cu voinţă, iar rezultatele se vor vedea. Când dascălul va fi ce a fost în perioadele bune ale României, vom vedea şi PIB-ul la acelaşi nivel. Prima mea decizie ca membru al guvernului ar fi să aloc 6 miliarde de euro la Ministerul Educaţiei.

    Am avut Samsung client în anii ‘90 şi am văzut ambiţia lor de a depăşi Sony; uitaţi-vă unde e Samsung în 2014 şi unde este Sony. În anii ‘70, când eu şi domnul Mihăilescu mergeam cu 1,5 lei la cinema la Flamura, Coreea de Sud era în spatele României, în spatele Coreei de Nord, în spatele Somaliei şi în spatele Ghanei. Ce au făcut ei în ultimii 50 de ani?

    Au învăţat de au rupt. Nu există copil de 8 ani în Coreea de Sud fără ochelari; nu zic că e bine, că au ajuns în extrema cealaltă, dar au reuşit. Finlanda este istoric în primii cinci la testele PISA. Anul trecut a fost pe 6 şi a ieşit un enorm scandal naţional. Finlanda plăteşte un profesor cu 5.000 de euro pe lună şi în Finlanda nu poţi să fii profesor dacă nu termini facultatea în primii zece. Din start au băgat o grilă foarte tare. Îţi asigură MBA. Ca la orice firmă serioasă, te atrag, îţi continuă educaţia şi îţi cer performanţă.  De unde luăm banii? Suntem 10 milioane de adulţi în ţara asta. Mama mea şi tatăl meu vitreg încă trăiesc. De fiecare dată când mă duc la ei – stau în Berceni, puţin mai departe de Flamura -, mama tot îmi dă 10 lei când plec. Este generaţia care a trecut prin foarte multe greutăţi şi nu au cheltuit şi nu cheltuie – ei oricum dau bani pentru nepoţi, pentru fondul clasei şi multe alte chestii; câte 3 lei, câte 5 lei strânşi în funcţie de pensie – se pot strânge bani foarte frumoşi; apoi de la noi toţi, de la top 300, de la top 500, ei pot da 80% din suma asta. Domnule Ţiriac, cât câştigi pe an? 10% din ce câştigi merge la educaţie. Şi se face o listă publică de „Name & Shame„; de exemplu: Ţiriac a dat, Enoiu n-a dat; Biriş a dat, Petrescu n-a dat. Aşa se face. Aşa se strâng banii. O faci tu, România, singură sau n-o faci deloc. Dacă aşteptăm bani de afară, o să aşteptăm degeaba. Nu are nimeni niciun interes să fim mai deştepţi: nici FMI, nici UE, nimeni. Aţi auzit vreodată ceva de bugete de educaţie în UE? Nu. Fiecare e pentru el aici.

  • Maşinile care a primit zero la testele de siguranţă

    Global NCAP, o organizaţie independentă din Marea Britanie care efectuează  anual rapoarte pentru mai mult de 50 de maşini, a ales echipările de bază pentru testele efectuate. Pentru a verifica rezistenţa structurală, fiecare model a fost testat prin simularea unui accident la o viteză de 64 km pe oră.

    Dintre cele cinci maşini testate, respectiv modelele cu cele mai mari vânzari, niciuna nu a obţinut calificativ de trecere, relatează BBC.co.uk. Pentru a le ieftini, producătorii au eliminat opţiunile de siguranţă, inclusiv airbag-urile. Maşinile testate au fost Tata Nano (cea mai ieftină maşină din lume), Volkswagen Polo, Hyundai I10, Ford Figo şi Suzuki-Maruti Alto. Cele cinci modele au cumulat 20% din totalul maşinilor vândute în India în 2013. Studiile au arătat că aproximativ 80% din autovehiculele vândute au preţul de sub 8.000 de dolari.

    La efectuarea testului, reprezentanţii Global NCAP se arătau mai îngrijoraţi de manechinele din maşini decît de maşini în sine, notează Theguardian.co.uk. Acest lucru e explicabil deoarece costul unui manechin folosit la teste valorează de 60 de ori mai mult decât un vehicul Tata Nano.

    Ca urmare a testului, Volkswagen a retras de pe piaţă modelul Polo fără airbag-uri. Compania a anunţat că începând cu 1 februarie, maşinile vor avea în dotarea standard şi ABS, acest lucru concretizându-se într-o majorare cu 2,7% a preţului.

    India este ţară cu cele mai multe accidente de circulaţie din lume. Acest lucru se datorează drumurilor proaste, nivelului slab de pregătire a şoferilor dar şi lipsei de dotări de siguranţă pe maşini. În 2012, aproape 140.000 de oameni au murit în urma incidentelor în trafic.