BusinessMagazin

Tag: suferinta

  • Cele mai frumoase MESAJE DE MĂRŢIŞOR! Trimite-le celor dragi, alături de toată dragostea ta!

    Cele mai frumoase mesaje şi urări de 1 Martie pe care le poţi trimite persoanelor importante cu ocazia venirii primăverii.

    Puteţi citi mesajele pe Mediafax. 

    CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI PE MEDIAFAX

  • Cele mai frumoase MESAJE DE MĂRŢIŞOR! Trimite-le celor dragi, alături de toată dragostea ta!

    Cele mai frumoase mesaje şi urări de 1 Martie pe care le poţi trimite persoanelor importante cu ocazia venirii primăverii.

    Puteţi citi mesajele pe Mediafax. 

    CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI PE MEDIAFAX

  • MESAJUL lui Lucian Bute după una dintre cele mai grele înfrângeri din cariera sa

    Bute a ţinut să posteze duminică un mesaj pe Facebook, prin care îşi exprimă sentimentele faţă de înfrângerea suferită şi a postat şi un link cu meciul dintre el şi Eleider Alvarez.

    Ce a scris pugilistul.

    CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI PE MEDIAFAX

  • Fabrici zombi şi oraşe fără viaţă: cum arată zeci de regiuni din China

    China este un centru de putere de neegalat în economia mondială. Pentru ultimele trei decenii, creşterea sa a depăşit- o pe cea a tuturor celorlalte naţiuni. Industrii întregi care au necesitat zeci de ani să se maturizeze în Occident, aici au apărut în doar câţiva ani. O mare parte din această activitate are loc în zone industriale desemnate, unde oraşe au fost construite de la zero pentru a permite lucrătorilor din mediul rural să fie o parte a boom-ului. Între 1984 şi 2010, numărul construcţii din China a crescut de aproape cinci ori – de la 3,413 mile pătrate (8.842 km patrati) la 16,126 mile pătrate (41.768 km patrati). Pentru a construi aceste noi zone urbane, China a folosit mai mult beton în trei ani, între 2011 şi 2013, decât a folosit SUA în secolul al XX-lea.

    Cu toate acestea, chiar şi în a doua cea mai mare economie din lume, rata de dezvoltare a depăşit cererea. Confruntându-se cu scăderea preţurilor şi creşterea preţului de vânzare – parţial din cauza supraproducţiei – Guvernul chinez a trebuit să intervină pentru a reduce avântul unor industrii, iar cest lucru a însemnat concedieri în masă. În zona Hebei, o provincie din nord, care înconjoară Beijing, impactul a fost foarte dificil. Aceasta a fost cândva o regiune înfloritoare, mult timp considerată centura de oţel a ţării. Multe dintre fabricile sale de stat au fost închise, însă acum zona este goală; pe de altă parte, morile de oţel cu capital privat se luptă pentru a supravieţui. Aceeaşi soartă s-a abătut asupra altor sectoare, creând aşa-numitele „fabrici zombie” din întreaga ţară.

    În China, trecerea de la industrii cum ar fi producţia de oţel la electronică, telecomunicaţii şi biotehnologie a avut loc  foarte repede. Europa şi Statele Unite ale Americii a suferit o schimbare similară de-a lungul mai multor decenii, timp în care industriile s-au extins şi au ajuns la maturizare. Revoluţia „high-tech” a Chinei a durat doar câţiva ani. Pe de altă parte, încercările Guvernului de a restructura economia a dus la aceste schimbări, iar sectoare precum mineritul, producţia de oţel şi de fabricare a cimentului au suportat greul pierderilor de locuri de muncă.

    În oraşele Changzhi şi Luliang, aproape de râul Galben, în provincia de nord Shanxi, fabricile de ciment, care nu au reuşit să supravieţuiască acestor schimbări sunt acum goale. Altele, mutilate de datorii şi de vânzări scăzute, se străduiesc doar să plătească cu împrumuturile uriaşe luate pentru construcţii atunci când vremurile erau bune. Unitaţile de producţie care angajau mai mult de 1.000 de muncitori cândva,  funcţionează acum cu un personal schelet de mai puţin de 100 de persoane.  Acest peisaj industrial şi-a lăsat amprenta asupra oraşelor construite pentru muncitorii migranţi, iar aceste zone urbane mari au devenit, aşa –zisele „oraşe fantomă”, care au fost lăsate neocupate atunci când muncitorii din mediul rural nu au mai apărut. De asemenea, mulţi dezvoltatori au intrat în faliment, lăsând incompletă dezvoltarea acestor locuinţe.

    Un studiu realizat de chinezi a identificat 50 de regiuni uriaşe din întreaga ţară în care locuinţele rezidenţiale nou- construite sunt, în mare parte, nelocuite. Un exemplu ar fi Kangbashi, un cartier nou în oraşul Ordos, construit în 2006 pentru a sprijini industria cărbunelui ce urma să înflorească în zonă. Kangbashi ar putea găzdui 300.000 de persoane, dar numai 10% dintre reşedinţe sale sunt ocupate. Altele ar fi Suzhou City dinChangshu, Erdos City din Dongsheng District şi Tongliao City din Horqin District – blocuri întregi de apartamente, centre comerciale, parcuri şi piaţete sunt goale, aşteptând locuitorii să sosească. 

  • Cronică de film: Hacksaw Ridge

    Filmul suferă de o problemă pe care am mai întâlnit-o la American Sniper: scoate prea mult în evidenţă patriotismul american şi prezintă cealaltă parte, în acest caz japonezii, într-o lumină exagerat de proastă. Tot filmul este de fapt construit în jurul ideii că americanii, în încercarea de a salva lumea, s-au lovit de răul suprem.

    Nu vreau să exclud meritele regizorului Mel Gibson, care redă bine atmosfera întunecată a acelor momente; este însă evidentă dorinţa lui de a şoca, de a duce imaginile într-o zonă care poate deranja spectatorul. Mă refer la scenele extrem de explicite, grafice, de care cel care vizionează filmul ar fi trebuit poate scutit. Gibson nu este străin excesului de violenţă în filme, un exemplu grăitor în acest sens fiind The Passion of Christ (Patimile lui Hristos).

    Cele şase nominalizări primite de Hacksaw Ridge vin oarecum surprinzător dacă luăm în calcul neînţelegerile dintre Mel Gibson şi reprezentanţii Academiei Americane de Film. Să nu uităm însă că actorul american a primit deja un premiu Oscar pentru regie în 1996, pentru munca depusă la Braveheart.

    Andrew Garfield se apropie de maturitatea actoricească, dar nu a ajuns încă acolo. El duce cu bine la capăt rolul soldatului Doss, dar nu mi se pare, sincer, un rol care să comande nominalizarea primită de Garfield la Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal. Aici e vorba de subiectivism, desigur, şi mai ales de performanţele altor actori de-a lungul ultimelor 12 luni. Mai multe pe acest subiect în ediţiile următoare.

    Ca imagine, Hacksaw Ridge merită aplaudat; la fel şi în cazul montajului. Scenariul este însă cel care scârţâie. Explic: prima parte a filmului pare axată pe povestea unui tânăr care vrea să îşi servească ţara fără a renunţa la principiile sale. Nimic rău în asta, doar că pelicula ia apoi o direcţie mult mai violentă, întunecată, care culminează cu actele de eroism ale lui Desmond Doss. La prima vizionare, pare că Gibson nu a ştiut ce anume vrea să scoată în evidenţă. Din cauză că punctul culminant al filmului este aproape de final, povestea pare oarecum grăbită; regizorul pregăteşte cu răbdare scenele dramatice de război – excelente de altfel – dar nu dă un final pe măsură întregii poveşti.

    În concluzie, Hacksaw Ridge este o dramă de război şi trebuie tratat ca atare. Gibson a reuşit să reproducă cruzimea şi violenţa scenelor de luptă, exagerând pe alocuri, iar interpretarea lui Andrew Garfield este una de calitate. Problema stă în mesajele pe care filmul vrea să le transmită, potrivite cred doar pentru publicul american.

    Notă: 7.5/10

     

  • Actorul John Hurt, cunoscut pentru rolurile din filmele “The Elephant Man” si “Midnight Express”, a murit la varsta de 77 de ani

    Hurt, care de-a lungul unei cariere de şase decenii a jucat în mai mult de 200 de filme şi serii de televiziune, inclusiv in productia “Harry Potter” (Mr.Ollivander), a fost premiat cu BAFTA si nominalizat de doua ori la premiile Oscar. Cel mai recent film în care a jucat este “Jackie” (2016), în care interpreteaza rolul parintelui Richard McSorley.

    Actorul, născut pe 22 ianuarie 1940, aproape de Chesterfield, a fost înnobilat de regina Elisabeta a II-a în anul 2014.

    , 

  • Cum a ajuns KFC să primească o amedă de un milion de lire sterline din cauza a doi angajaţi

    Lanţul de restaurante KFC a fost amendat cu 1 milion de lire sterline după ce mai multe erori au dus la rănirea a doi angajaţi.

    Joshua Arnold, angajat al KFC, a suferit arsuri pe ambele braţe în iulie 2014 după ce un recipient cu sos fierbinte s-a răsturnat în bucătăria unităţii Teeside Retail Park, din oraşul britanic Stockton.

    Tânărul a ţinut apoi braţele sub apă rece pentru câteva minute, acoperindu-le apoi cu prosoape de hârtie. El a fost trimis la spital cu un taxi, nu cu o ambulanţă, aşa cum ar fi fost normal.

    Un al doilea incident a avut loc în decembrie 2015, când un lucrător cu mai mare experienţă, Heather Storer, a suferit arsuri de gradul trei pe braţ, mâini şi piept din acelaşi motiv – un recipient cu sos fierbinte s-a răsturnat pe el.

    Lanţul de restaurante şi-a recunoscut vina în ambele cazuri. Sada Naqshbandi, avocatul celor de la KFC, a declarat că lanţul regretă incidentele şi a cerut scuze celor două victime.

    Completul condus de judecătorul Sean Morris a impus amenzi în valoare totală de peste 950.000 de lire sterline. “Cele două cazuri sunt similare, în sensul în care arsurile au survenit ca urmare a lipsei de supraveghere şi a echipamentului de protecţie necorespunzător.”

    În Marea Britanie, KFC are 880 de restaurante – 235 deţinute de companie, iar restul în regim de franciză. Anul trecut, veniturile s-au ridicat la aproximativ 450 de milioane de lire sterline.

  • VIDEO Un bărbat a suferit un accident şi a fost transportat la spital. Gestul câinilor lui, emoţionant

    CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI PE MEDIAFAX

  • Cum arată cel mai bun restaurant din lume – GALERIE FOTO

    „El celler de can roca” este cel mai bun restaurant din lume, conform topului anual al celor mai bune 50 de destinaţii gastronomice. Topul, întocmit de publicaţia britanică Restaurant Magazine, a ajuns la ediţia cu numărul 13 şi pare că suferă din cauza numărului ghinionist, pentru că au apărut şi o serie de controverse legate de listă şi de jurizare. Ba a apărut chiar şi mişcarea Occupy 50 best.

    În top 10 se află restaurante din Spania, Italia, Danemarca, Statele Unite, Londra, Japonia, Brazilia, Thailanda, nume binecunoscute în gastronomie. Încă din 2013 primul loc a fost disputat de două restaurante, cel danez, Noma, şi cel spaniol, El Celler de Can Roca. În 2013 El Celler a ocupat primul loc, iar în 2014 Noma a ajuns să ocupe această poziţie. De ce sunt atât de faimoase aceste restaurante încât să fie clasate pe locurile fruntaşe?

    Cu trei stele Michelin şi pe primul loc în topul acestui an, El Celler de Can Roca este creaţia fraţilor Joan, Josep şi Jordi Roca, un restaurant cu 55 de locuri deschis în 1986. În 2013 fraţii Roca au prezentat El Somni, o producţie multisenzorială care explora interacţiunea dintre gastronomie, muzică şi artă.

    În 2014 întreaga echipă s-a angajat într-un tur al restaurantelor din sudul Statelor Unite şi America Latină, în timp ce localul lor a fost închis. El Celler este angajat şi în proiectul numit Terra Animada, care îşi propune să catalogheze specii sălbatice rare de plante care să fie reintroduse în alimentaţie. El Celler oferă o experienţă care îmbină tradiţionalul şi avangarda, criticii spunând că restaurantul nu-şi uită niciodată rădăcinile şi oferă ceea ce se numeşte căldura familială. 

    Noma, care se află într-un fost depozit pescăresc, a fost ales de patru ori cel mai bun restaurant din lume şi ocupă anul acesta locul trei. Cu două stele Michelin şi dominat de personalitatea chefului René Redzepi, Noma s-a mutat la începutul acestui an în Japonia, timp de cinci săptămâni, o mişcare primită cu entuziasm de japonezi. Redzepi este un tehnician care se joacă şi asimilează constant culturi şi obiceiuri culinare.

    Osteria Franciscana din Modena, Italia, ocupă locul al doilea în 2015. Restaurantul are trei stele Michelin, iar cheful Massimo Bottura se bucură de succesul cărţii sale intitulate „Să nu ai încredere niciodată într-un bucătar italian slăbănog”. Creaţiile sale sunt şi rămân italieneşti, dar formele şi texturile sunt prezentate clientului în moduri nemaiîntâlnite.

    Topul întocmit de Restaurant Magazine este realizat în baza voturilor a peste 1.000 de critici alimentari, bucătari, cunoscători şi profesionişti din industria alimentară, de două ori mai mulţi decât adepţii mişcării Occupy 50 Best, a cărei petiţie a fost semnată, până în momentul scrierii acestui articol, de 407 persoane.  Este adevărat că printre semnatari de află destule nume de chefi, somelieri şi proprietari de restaurante, care reproşează lipsa de criterii în sistemul de întocmire a topului, autopromovarea, pentru că unii dintre chefii din listă sunt şi membri ai juriului, naţionalismul, ba chiar şi şovinismul listei. „Ce au în comun Noma, El Bulli şi Fat Duck? Au îmbolnăvit sute de consumatori, dar au fost încoronate drept cele mai bune restaurante din lume”, arată manifestul care deschide pagina de internet a grupului.

    Semnatarii petiţiei spun că juraţii topului 50 au tendinţa de a recompensa restaurante situate în oraşe turistice, în timp ce altele rămân neobservate sau unele zone, cum este Orientul Mijlociu, sunt slab reprezentate. Alţii au spus că trebuie să existe o reprezentare naţională şi echilibrată, pentru că în jur de 60% dintre restaurantele din clasament se află în Europa de Vest. Nu ne putem pronunţa în privinţa argumentelor Occupy 50 Best, dar putem admite că există o anumită opacitate în întocmirea topului restaurantelor, iar sistemul de notare nu este la fel de limpede precum cel al acordării stelelor Michelin. Ghidul francez are, de exemplu, inspectori anonimi care pun note inclusiv aranjamentelor florale de pe mese şi care emit rapoarte detaliate, în timp ce top 50 nu solicită justificări sau comentarii din partea juriului.

    Pe de altă parte, topul 50 Best a fost puternic mediatizat de la înfiinţarea sa, în 2002, şi s-a constituit într-un concurent serios al Ghidului Michelin. Organizatorii, sponsorizaţi de companii din industria alimentară, cum sunt San Pellegrino sau Lavazza, susţin că încearcă să protejeze anonimatul juriului; membrii acestuia au reguli clare care specifică, de exemplu, că voturile nu pot fi acordate restaurantelor pe care le deţin sau în care au interese.

  • Cum au ajuns elveţienii să sufere din cauză că au prea puţină zăpadă

     

    În timp ce românii urmăresc cu sufletul la gură ştirile despre prognoza meteo, care aduc veşti despre coduri care mai de care mai „aspre”, elveţienii au ajuns să sufere din pricina faptului că în ţara lor ninge tot mai puţin. Din acest motiv, sezonul de ski s-a scurtat cu o lună faţă de acum patru decenii, relatează Bloomberg. Anul acesta, cantităţile de zăpadă din Elveţia sunt cele mai reduse din ultimii 100 de ani. Cu precădere decembrie a fost o lună secetoasă, iar startul sezonului de ski a fost afectat, deşi milioane de turişti sunt atraşi de vârfurile muntoase încărcate de zăpadă şi satele cu aspect pitoresc. Lipsa zăpezii s-a făcut simţită în primul rând în numărul rezervărilor făcute de turişti, mai puţine decât în alţi ani. În regiunea Jungfrau, cunoscută amatorilor de sporturi de iarnă, resorturile s-au confruntat cu o scădere de 25% a numărului de turişti de la începutul sezonului şi până pe 2 ianuarie, conform unui oficial din regiune.

    „Discuţiile generale la birou, după Crăciun, au fost legate de lipsa de zăpadă”, spune Mark Dowding, manager în cadrul Bluebay Asset Management LLP la Londra; el şi colegii săi au verificat zilnic ştirile meteo pentru a vedea dacă ninge, deoarece a planificat o vacanţă la schi, în februarie. „Am ajuns la concluzia că perioada sărbătorilor de iarnă nu este cea mai bună alegere pentru schi”.

    Perioada în care existp zăpadă în Elveţia s-a redus, explică Martine Rebetez, profesor la Universitatea din Neuchatel; el şi colegii săi au studiat volumul de precipitaţii din Elveţia, pe parcursul a patru decenii, cu date furnizate de 11 staţii meteo din Alpi. „Sezonul de ninsori începe cu 12 zile mai târziu şi se încheie cu 26 de zile mai devreme decât în anii 1970,” spune profesorul.